Decizia civilă nr. 157/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 157/R/2013
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 8427 din 27 august 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. EAN și pe pârâta intimată G. "U. C. ";, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 8427 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. prin întâmpinare, respectiv pentru perioada_ - _
.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C. EAN în numele și pentru membrii de sindicat în contradictoriu cu pârâții G. "U. C. ";, C. LOCAL AL MUNICIPIULUI
C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și în consecință:
A fost obligată pârâta G. "U. C. ";, în calitate de angajator pentru membrii de sindicat COSMA M. și TOADER E. la calcularea și plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, pentru anii școlari 2008 - 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
A fost obligată pârâta G. "U. C. ";, în calitate de angajator pentru membrii de sindicat COSMA M. și TOADER E., la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 februarie 2009, până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului față de pârâți ca prescrise. S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local Al Municipiului C. -N. si P. Municipiului C. -N., instanța a reținut că potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
Art. 167 al. 3 din Legea nr. 84/1995 prevede că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ. De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 1/2011, pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. Local al Municipiului C. -N. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P. Municipiului C.
-N. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de către pârâți, instanța a reținut că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, salariile in sistemul bugetar se platesc o data pe luna, in perioada 5-15 a fiecarei luni, pentru luna precedenta Prin urmare, dreptul de a acționa în justiție cu privire la drepturile salariale neacordate în această perioadă se naște în data de 16 a lunii următoare celei pentru care ar fi trebuit acordate drepturile.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 3 din C.pr.civ., termenele statornicite pe ani de sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
În cauza de față, s-a constatat că cererea de chemare în judecată a fost
înregistrată la data de_, astfel că instanța a constatat că excepția invocată este parțial întemeiată, dreptul material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei_ -_ fiind prescris.
În ceea ce privește perioada_ -_, instanța a constatat că pentru luna februarie a anului 2009, prescripția extinctivă a început să curgă la data de 16 martie 2009, ultima zi a termenului de prescripție fiind chiar data la care a fost
învestită instanța, deci în cadrul termenului legal de prescripție extinctivă. Pentru drepturile salariale neacordate aferente lunii martie, este de natura evidenței că, nefiind împlinit termenul de prescripție pentru sumele corespunzătoare lunii februarie, cu atît mai mult în ceea ce privește diferențele salariale pentru luna martie 2009 acest termen de prescrpție de 3 ani nu s-a împlinit.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ .
Pe fondul cauzei
, în fapt, s-a constatat că, în perioada anilor școlari 2008- 2010, reclamantele Molnar I. și Toader E. au fost angajate ai pârâtei G. Buburuza C. -N. și nu au beneficiat în cursul acestui an școlar de acordarea primei de vacanță și a diferențelor salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, după cum se menționează în adeverințele depuse la dosar la filele 5 - 14.
În drept, în ceea ce privește prima de vacanță
, instanța a reținut că, potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007- 2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (perioada februarie 2009 - decembrie 2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Clauzele contractelor colective de muncă evocate mai sus trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, rezultând fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii";, ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă. A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În ceea ce privește capătul de cerere vi zând diferențele de drepturi salarialeneacordate
, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament.
Prin Decizia nr. 1221/_ a fost admisă excepția de neconstituționalitate a
O.U.G. nr.136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 .
Dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală.
Totodată, prin Decizia nr. 989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și
3 din O.U.G. nr. 1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din
O.U.G. nr. 41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse O.G. nr. 15/2008 prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern
O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale
ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, a mai reținut instanța că, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Obligația principală a pârâților de rândul 1, 2 și 3 față de membrii de sindicat reprezentați de reclamant, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu se poate reține existența vreunei astfel de situații.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N. solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civile formulată.
În motivarea recursului se arată de către pârât că potrivit dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a) din Legea 215/2001 in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii. Așadar, pentru ca instituția primarului să poată repartiza fonduri pentru cheltuielile de personal, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local.
În temeiul celor menționate mai sus, a arătat, de asemenea, că potrivit Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin art. 104, în conformitate cu alin. 2 Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. Totodată, potrivit alin. 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București. De asemenea. alin. 6 din Legea Educației Naționale prevede în mod clar ca Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza,
nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale.
Pe de alta parte, arată instanței faptul ca bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea. potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2011, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. De asemenea, invocă prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006.
Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, față de acest pârât
.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor lega le incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Astfel, la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuala a instituției care, raportat la prevederile legale în vigoare, nu are legitimare procesuala pasiva. Pentru ca pârâtul recurent, C. Local al Municipiului C. -N. să poată îndeplini cerințe cuprinse în petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local. Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ. Arată, de asemenea, ca instituția pârâtă poate aloca sumele necesare plătii drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect și să fi fost virate in contul bugetului local, având în vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fie ca reia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat
etapele mai sus expuse.
Apreciază totodată că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective. În conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la "o prima de vacanta din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";. Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de parata de rândul 1, daca ar fi fost
îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ, conform cărora: "în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. . 2 Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi";.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamantele au solicitat obligarea unității școlare pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anului școlar 2008-2009 precum și a diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008.
De asemenea s-a solicitat obligarea pârâților C. Local al Municipiului C.
-N. și P. Municipiului C. -N. la alocarea sumelor necesare plății.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.
Atribuțiile C. Local reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
P. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.
În plus, conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca cele de natură salarială să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamante nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus dreptului de natură salarială al reclamantelor care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Prin urmare, invocarea de către recurenți a prevederilor Legii nr. 1/2011 precum și a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 293/2012 și HCL nr. 57/2012, nu poate avea eficiență în condițiile în care nealocarea până în prezent a fondurilor necesare plății nu înlătură obligația recurenților pârâți de a-și îndeplini propriile obligații în etapa executării hotărârii.
Având în vedere atribuțiile recurenților în privința finanțării unităților de învățământ, anterior menționate, se constată a fi neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin motivele de recurs.
Pentru anul școlar 2008-2009, reclamanta este îndreptățită la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
Prin urmare, C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C.
-N. pot fi obligați la alocarea fondurilor necesare plății primei de vacanță în ceea ce privește sumele aferente anului școlar 2008-2009 pentru reclamantă.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de P. MUNICIPIULUI C. -N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 8427 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./_
Jud. fond: A. M. I.