Decizia civilă nr. 1805/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1805/R/2013
Ședința publică din 15 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. R., P. I. -
V., P. M. -I. împotriva sentinței civile nr. 1779 din 06 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A F.
P. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 05 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Totodată, se constată se constată că la data de 05 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului.
Se mai constată că în cursul acestei zile de 15 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat C. de A. C. a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
C., în urma deliberării, urmează să respingă excepția tardivității recursului invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea depusă la dosar, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată reclamanților recurenți la data de 13 februarie 2013 iar recursul a fost promovat la data de 20 februarie 2013, respectându-se astfel termenul de 10 zile prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 și constatând recursul în stare de judecată reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1779 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții C. R.
, P. I. -V. și P. M. I. împotriva pârâților Tribunalul Maramureș, C. de A. C., Ministerul Justiției B. și M. E. și F. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că
prin Sentința Civilă nr. 160 din_ a T. ui M. astfel cum a fost modificată prin Decizia Civilă nr. 2187/R/_ a Curții de A. C. pârâții Tribunalul Maramureș, C. de A.
C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să le calculeze și să le plătească reclamanților C. R., P. I. -V. și P. M. I. sporul de confidențialitate de 15% calculat la nivelul indemnizațiilor brute lunare, începând cu_ până la_ .
Prin prezenta cerere reclamanții au solicitat să li se calculeze și să li se plătească acest spor de confidențialitate calculat la nivelul indemnizațiilor brute lunare și după data de_, pentru aceleași considerente pentru care li s-a recunoscut îndrituirea la sporul menționat în hotărârile judecătorești amintite.
Instanța a reținut că reclamanții că sunt angajați ai Judecătoriei Târgu L.
, C. R. pe post de aprod, P. I. -V. pe post de agent procedural, iar P.
M. I. pe postul de șofer.
În ce privește acordarea sporului de confidențialitate în virtutea Sentinței Civile nr. 160 din_ a T. ui M., a Deciziei Civile nr. 2187/R/_ a Curții de A. C. și inclusiv a Deciziei nr. 46/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, instanța a reținut că aceste hotărâri s-au întemeiat pe prevederi legale anterioare Legii salarizării unitare nr. 330/2009, abrogate o dată cu intrarea în vigoare a acesteia.
De asemenea, s-a constatat că prin Legile 330/2009 și 284/2010 s-a stabilit în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază personalul din sistemul justiției excluzându-se personalul conex de la acordarea sporului de confidențialitate începând de la data de_ .
Acțiunea reclamanților prin care se tinde la acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat, căci instanța nu poate proceda la completarea legii prin acordarea sporului de confidențialitate personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești ignorând cele statuate în mod expres de instanța de control constituțional în Decizia nr.838 din_ .
În acest context și argumentul discriminării este greșit invocat având în vedere deciziile nr.818/819/820/_ publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, din_, prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
De asemenea, prin decizia 1325/4 decembrie 2008 Curtea Constituțională a statuat că "...dispozițiile Ordonanței guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative";.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea reclamanților ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C. R., P. I. -
V. și P. M. I.
, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului reclamanții au arătat în esență, invocând considerente din cuprinsul Deciziei civile nr. 2187/R/2011 pronunțată de C.
de A. C. în dosar nr._, că este echitabil, moral, uman și legal ca și noi să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15 % și după data de_, la fel ca personalul conex de pe la multe alte instanțe judecătorești beneficiază În continuare de acest spor așa cum rezultă din hotărârile anexate.
S-a precizat că direct sau indirect, în cadrul serviciului lor, care nu este absolut izolat de serviciul restului personalului (auxiliar și judecătoresc) și recurenții i-au cunoștință de informații cu privire la care au obligația de a păstra confidențialitatea. Este si cazul reclamant P. M. -I., care are acces la informații secrete de serviciu (așa cum rezultă din înscrisul emis de Judecătoria Tg. l.ăpus, depus la dosarul primei instanțe) și este împuternicit să execute transportul, predarea si primirea dosarelor și a corespondenței clasificate.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 444/2006 pentru aprobarea
O.U.G. 19/2006, art. 901din Legea 567/2004, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 27/2008, Legea nr. 567/2004 în forma completată prin Legea nr. 17 din 11 ianuarie 2006.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 aprilie 2013 pârâta Ministerul Justiției B.
a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, cu menținerea sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe.
Pârâta C. de A. C.
a solicitat prin Note scrise respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, C. de A. reține următoarele:
Art. 162 alin. 3 din Codul muncii (art. 157 alin. 2 în numerotarea anterioară republicării) prevede că "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
În consecință, în condițiile în care, așa cum judicios a reținut instanța de fond, Legile 330/2009 și 284/2010 nu prevăd că personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de sporul de confidențialitate, C. consideră că și-ar depăși atribuțiile, intrând în sfera legiuitorului, dacă ar considera că sporul menționat anterior li se cuvine recurenților.
De asemenea, Decizia civilă nr. 2187/_, pronunțată de C. de A. C. în dosar nr._ (filele 3-8 dosar fond), respectiv Decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție prin care s-a soluționat un recurs în interesul legii, se întemeiază pe dispoziții legale care au fost abrogate de Legea 330/2009, ce a avut ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul bugetar.
În plus, C. de A. reține că prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, s-a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin.
(1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.";
În raport de aceste dezlegări date de instanța de contencios constituțional și având în vedere că în mod constant C. Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca reper jurisprudențial că "o diferență de tratament este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție, în cazul în care nu avea nicio justificare obiectivă și rezonabilă";, (iar recurenții invocă discriminarea în raport de o altă categorie de personal) precum și că politica salarială a statului ține de marja sa de apreciere, se constată că nu se poate reține că recurenții sunt discriminați în raport de personalul auxiliar de specialitate.
Nu este pertinentă nici invocarea jurisprudenței altor instanțe care au acordat sporul de confidențialitate personalului conex, deoarece unicul instrument de unificarea practicii judiciare este recursul în interesul legii, mijloc legal care a fost promovat în această materie, trasându-se repere obligatorii conform Deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție; prin urmare pronunțarea unor soluții diferite rezidă în circumstanțele particulare, proprii fiecărei situații deduse judecății.
De altfel, în Cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010, instanța europeană a statuat că "anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).
Pentru aceste considerente, reținând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, C. în temeiul prevederilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. R., P. I.
-V. și P. M. I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. R., P. I. -
V. și P. M. I. împotriva sentinței civile nr. 1779 din_ a T. ui M.
, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
L. D.
D.
S.
D.
G.
G. ,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_
Jud.fond: G. Brîndușa