Decizia civilă nr. 2207/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2207/R/2013
Ședința publică din 29 aprilie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 834/F din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe pârâta intimată SC O. P. SA, și pe pârâtele - chematele în garanție - intimate A. F. P. B., D.
G. A F. P. B. -N., A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C. D. C. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan G. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și pârâtelor - chematelor în garanție - intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC O. P. SA a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială a domnului avocat Bilan G. I. .
De asemenea, se constată că la data de 26 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată D. G. a F. P. B. N. a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA depune la dosar delegație de substituire și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta la cauză și reprezentantul reclamantului recurent.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantului recurent să se prezinte la cauză.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent B. V., avocat Moruțan I. n Alin și reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan G. I., lipsă fiind celelalte părți.
Curtea comunică câte un exemplar al întâmpinărilor depuse la dosar de către pârâtele intimate SC O. P. SA și D. G. a F. P. B. N. reprezentantului reclamantului recurent și reprezentantei pârâtei intimate SC O.
P. SA un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de către pârâta intimată D.
G. a F. P. B. N. .
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinărilor și că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, să se constate că în prezenta cauză sunt incidente prevederile OG nr. 61/2002, respectiv termenul de prescripție de 5 ani de la data la care s-a reținut acest impozit în mod nejustificat de către pârâta intimată SC
P. SA și s-a virat către A. N. de A. F. .
De asemenea, solicită să se constate că acțiunea a fost formulată în acest termen, astfel că în mod nejustificat instanța de fond a considerat că termenul de prescripție este cel de 3 ani și pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru soluționarea pe fond a cauzei. Nu solicită obligarea pârâtelor intimate și a chematei în garanței - intimată la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat și apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată de către reclamantul recurent este prescrisă motivat de faptul că s-a înregistrat după trecerea timpului de 3 ani prevăzut de lege.
Deși în principal a arătat la fondul cauzei că toate măsurile care au fost înscrise în decizia de încetare a contractului individual de muncă, toate drepturile care vizează acea decizie și mențiunile din decizie ar fi trebuit exercitate într-un termen de 30 de zile, fiind un termen de prescripție special, în măsura în care acest termen nu a fost luat în vedere de către instanța de fond reprezentanta intimatei apreciază că operează termenul general de prescripție de 3 ani. Întrucât acțiunea a fost formulată cu nerespectarea acestui termen, arată că se impune respingerea recursului, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
Referitor la cheltuielile de judecată, reprezentanta pârâtei intimate SC O.
SA arată că își rezervă dreptul de a le solicita separat pe calea unei acțiunii distincte.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 547/2012 a Tribunalului B. N.
, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a
F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant față de aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamant împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C., și, în consecință: a fost obligată pârâta A. N. de A. F.
- D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului suma de
3.038 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F. | - D. | G. | de A. | a M. | C. | , D. | G. | a F. | P. | |
B. | -N. | și A. | F. | P. | B. | . |
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei.
Prin decizia civilă nr. 8791/2012 a Curții de Apel C.
, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta A.
N. de A. F. împotriva sentinței civile nr. 547/2012 a Tribunalului
B. N., a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. -N., secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 834/F din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._
, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. ,
A. F. P., A. N. de A. F., D. G. de A. a M. C. și în consecință,
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. V. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. B. -N., A. F. P., A.
N. de A. F. B., D. G. de A. a M. C. B.
, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse ca nefondate excepțiile tardivității, prescripției de 6 luni și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA, B. .
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității (acțiunii și chemării în garanție) invocate de A. N. de A. F., D. G. a F. P. B. -
N. .
A fost admisă excepția prescripției de 3 ani a dreptului la acțiune invocată din oficiu și în consecință,
A fost respinsă acțiunea civilă precizată de reclamantul B. V. formulată împotriva pârâtei SC O. P. SA ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA.
A fost obligată reclamantul B. V. să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 855,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Examinând în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele.
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație ale P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă decizia nr. 69 din_ de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului (f. 12 dosar inițial).
Conform art. 6 al acestei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 15.947 lei (RON).
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F.
P. B. -N. și A. F. P.
a fost admisă, întrucât aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă în condițiile în care litigiul a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, calificare ce se impune instanței de rejudecare cu caracter obligatoriu.
Pe de altă parte, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2011 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat doar obligarea pârâtei
S. O. P. S.A. la restituirea impozitului reținut, solicitând constatarea lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâte.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. N. de A.
F. și D. G. de A. a M. C.
a fost admisă întrucât reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat doar obligarea pârâtei
S. O. P. S.A. la restituirea impozitului reținut, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâte.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA
, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual a fost respinsă în raport de considerentele instanței de recurs din decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant este unul de dreptul muncii
, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit de modul în care angajatorul a înțeles să
interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal.
Excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta angajator, a fost respinsă întrucât în cauză nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se contestă măsura
încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă.
Termenul de 30 de zile invocat de pârâtă era aplicabil doar în ipoteza în care se contesta măsura concedierii, nu cuantumul sumei reținută cu titlu de impozit din suma cuvenită în urma adoptării măsurii concedierii, măsură acceptată de salariat.
Nu a fost întemeiată și nu a putut fi reținută nici excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în forma în vigoare la data invocării excepției, deoarece prin acțiunea sa reclamantul invocă greșita calculare a sumei nete care i se cuvine în urma concedierii, solicitând practic drepturi asimilate drepturilor salariale, care trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Excepțiile inadmisibilității
(acțiunii și cererii de chemare în garanție) invocate în cauză de pârâtele A., DGFP
s-au respins întrucât atât timp cât litigiul promovat de reclamant a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile, o asemenea procedură nefiind prevăzută în legislația muncii.
Pe de altă parte, la data de_ reclamantul a formulat o cerere de restituire, înregistrată la D. G. a F. P. B. -N. (f. 95 dosar inițial), care trebuia redirecționată de pârâtă autorității competente în soluționarea ei.
Prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi incidente atâta timp cât reclamantul nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic. În cauză, este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Inadmisibilitatea chemării în garanție întemeiată pe considerentul că într-o eventuală ipoteză de admitere a acțiunii reclamantul nu se poate îndrepta decât împotriva Direcției Generale de A. a M. C., nu a putut fi reținută, aceasta constituind o problemă de temeinicie și nu un fine de neprimire a acțiunii.
Excepția prescripției de 3 ani a dreptului la acțiune invocată de instanță din oficiu
a fost admisă reținându-se că reclamantul a solicitat restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii cu titlu de indemnizație de concediere, iar instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă, această dezlegare de drept fiind obligatorie pentru instanța de rejudecare, conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței (în prezent art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii republicat), care statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Raportat la obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, în speță de la data 13 iunie 2006, decizia fiind semnată de reclamant.
Cel mai târziu un asemenea drept poate curge de la data efectivă a plății indemnizației de concediere, care în cauză a fost luna iunie 2006 (f. 153, 154 dosarul inițial).
Întrucât acțiunea s-a promovat la data de 8 aprilie 2010, raportat la data plății indemnizației, se constată că termenul de 3 ani a fost depășit, dreptul fiind solicitat după împlinirea termenului legal de prescripție.
Prin urmare, se impune respingerea acțiunii formulată împotriva pârâtei angajator S.C. O. P. S.A. ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Fiind vorba de o prescripție începută anterior intrării în vigoare a legii noi, Codul civil, aceasta este supusă în întregime dispozițiilor legale sub care a început să curgă, adică prevederilor Decretului nr. 167/1958, conform art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil.
Nu a putut fi reținută în cauză aplicabilitatea termenului de prescripție de
5 ani calculat de la data încheierii anului financiar, deoarece litigiul a fost calificat ca fiind unul de drept al muncii, astfel că devin incidente prevederile legislației muncii în materia prescripției dreptului la acțiune.
Prescripția de 5 ani putea fi reținută numai în ipoteza în care litigiul era apreciat ca fiind unul fiscal, de competența instanței de contencios administrativ. Față de soluția respingerii acțiunii ca fiind prescris dreptul la acțiune, pârâta angajator nu a căzut în pretenții, astfel încât în temeiul art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă se impune respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în
garanție formulată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantului, tribunalul l-a obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 855,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitat de pârâtă în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar (368,38 lei în primul ciclu procesual la fond - f. 180 dosar inițial; 280,08 lei în recurs - f. 55 din dosarul Curții de Apel C. și 276,99 lei în rejudecare, în prezentul dosar).
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul/a B. V.,
solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că suma datorată de pârâta
O. P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004 nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.
Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC O. P. SA la plata către recurent a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit.f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea 62/2011 nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, recurentul nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză
(motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat), că nu se impune analiza motivelor de recurs relative la fondul cauzei și urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul/a B. V. împotriva sentinței civile nr. 834/F din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
D. G. | L. | D. | D. | S. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: G. C. F.
