Decizia civilă nr. 2231/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2231/R/2013
Ședința publică din data de 29 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER:G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul Z. M. împotriva sentinței civile nr. 10277 din 8 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată A.
N. PENTRU O. F. DE M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 aprilie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, s-au depus la dosarul cauzei concluzii scrise din partea reclamantului recurent.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 10277 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Z. M. în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru O. F. de M. B., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul a încheiat contractul individual de muncă cu timp parțial nr. 735/_, pe durată nedeterminată, vizând prestarea unei activități de 4 ore/zi, respectiv 20 ore/săptămână, funcția ocupată fiind de expert, având atribuțiile prevăzute în fișa postului, menționându-se însă în mod expres că salariatul va îndeplini funcția de responsabil financiar în proiectul SAPARD ID4734. Conform punctului J din contractul individual de muncă, reclamantul beneficia de un salariu de bază brut în cuantum de 19.725 de lei pe lună.
În drept, se reține că, potrivit art. l alin. l din Legea nr. 202/2006, A. N. pentru O. F. de M. este instituție publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar, conform art. 8 din același act normativ, personalul Agenției Naționale și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe baza de contract individual de muncă salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar.
La data încheierii contractului de muncă obiect al cauzei de față, salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar era reglementată de prevederile O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor
nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Potrivit art. 3 din OG nr. 10/2008, salariile de bază ale personalului contractual valabile începând cu data de_ au fost prevăzute în anexa nr. l b, privitoare la Administrația publică centrală de specialitate, anexă în care se menționează în mod expres că salariile de bază stabilite pentru funcțiile de specialitate prevăzute la cap. I lit. B se utilizează și pentru salarizarea funcțiilor de altă specialitate decât cele specifice din cadrul altor instituții centrale, inclusiv centrelor regionale din subordinea Agenției Naționale pentru O. F. de M. .
Instanța a reținut că, în ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, art. 159 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 reglementează, fără echivoc, că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Având în vedere dispozițiile actelor normative mai sus menționate, s-a constatat că și în situația personalului încadrat de A. N. pentru O. F. de M. în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, salarizarea se impunea a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte.
În consecință, încă de la data încheierii contractului individual de muncă al reclamantului erau incidente prevederile art. 57 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora, în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale și convenționale aplicabile, astfel că reclamantul nu se poate prevala, în promovarea cererii sale, de o clauză contractuală afectată de nulitate.
Începând cu data de_, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, act normativ care abrogă, printre altele, Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acorda funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a constatat că potrivit prevederilor art.10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 - privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în conformitate cu prevederile, art. 30 din Legea - cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin
contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii - cadru nr. 330/2009.
Prin art. 48 punctele 5 și 12 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate explicit dispozițiile O.U.G. nr. 24/2000 și O.G. nr. 10/2008.
Așadar stabilirea cuantumului salariului reclamantului în momentul încheierii contractului individual de muncă s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. Reclamantul a încheiat Contractul individual de muncă nr. 735/_ cu o instituție publică, respectiv A. N. pentru O. F. de M.
, care nu avea posibilitatea legală de a efectua plata salariului decât în condițiile și limitele imperative stabilite prin legea invocată.
În vederea asigurării respectării prevederilor legale imperative invocate, ținând seama de specificitatea funcțiilor deținute de personalul încadrat în vederea implementării proiectelor finanțate prin POSDRU și de faptul că salariile de bază aferente respectivelor funcții nu sunt prevăzute în anexele la Legea - cadru nr. 330/2009, pârâta a depus toate diligențele necesare în vederea asimilării acestor
salarii cu salariile de bază prevăzute în anexele la legea invocate.
Astfel, prin Nota transmisă de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin adresa nr. 6012/M.A./_, față de propunerile pârâtei privind asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU formulate prin adresa nr. 1026/2010, aceasta a fost informată că "a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Secretariatul General al Guvernului un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului privind completarea Legii nr. 490/2004, prin care se propune ca personalul din cadrul instituțiilor și autorităților publice centrale cu atribuții în managementul și implementarea proiectelor finanțate din fonduri structurale și de coeziune să beneficieze de majorarea cu până la 75% a salariului de bază, majorare acordată în baza Legii nr. 490/2004, cu modificările și completările ulterioare. Numai apariția acestui nou cadru legislativ va permite rezolvarea situației apărute cu personalul care gestionează proiecte la ANOFM."
Instanța a constatat că pârâta nu a obținut nici avizul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al M. ui Finanțelor P. e, în condițiile în care stabilirea cuantumului salariului anterior intrării în vigoare a legii de salarizare unitare s-a făcut cu nerespectarea actelor normative în vigoare la acea dată, iar suma de 19.725 lei pentru 4 ore de muncă/zi este mult disproporționată în raport de munca depusa de reclamant.
Având în vedere cele mai sus menționate, instanța a constatat neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant și în consecință aceasta a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Z. M.
, solicitând modificarea sentinței instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanța de fond a analizat greșit încă de la început cadrul legal aplicabil contractului individual de munca.
Așa cum a menționat în înscrisurile depuse în fata instanței de fond la momentul încheierii CIM, erau în vigoare prevederile OUG nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor romani care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect.
Instanța de fond nu a reținut incidenta în cauza a OUG 52/1999, reiterează argumentele expuse în susținerea faptului ca în cazul de fata avea de-a face cu o
unitate de management de proiect și cu o persoana care si-a desfășurat activitatea necesar a fi plătita în cadrul acestei structuri.
Unitatea de management este o structura fără personalitate juridica, care în cazul de fata a funcționat în cadrul ANOFM și a fost înființata prin Ordinul nr. 420/2009 al președintelui ANOFM.
Referitor la finanțare, trebuie reținut faptul ca, în vederea desfășurării proiectului SAPERE s-a semnat Contractul de finanțare nr. POSDRU/11/4.1/S/3 încheiat între AMPOSDRU și parata ANOFM. În cadrul acestui contract de finanțare au fost prevăzute toate cheltuielile prognozate, cheltuieli care, anterior, au fost defalcate într-un buget inițial al proiectului, așa încât, inclusiv cheltuielile cu salariul responsabilului financiar (recurentul) au fost prevăzute. Cheltuielile prognozate au fost negociate și calculate cu respectarea prevederilor Ghidului solicitantului pentru Programul Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013, act ce a fost aprobat prin Ordinul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr._, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 77 din_ .
Ca urmare, fiind un proiect cu finanțare europeana este evident faptul ca recurentul își desfășura activitatea într-o unitate de management reglementata, atât în ceea ce privește organizarea, cat și salarizarea angajaților, cadru prevăzut de OUG 52/1999. Atât timp cât prevederile cu privire la personalul și salarizarea acestora (OUG 52/1999) erau în vigoare, nu se poate pune în discuție nelegalitatea sau o eventuala nulitate a contractului individual de munca din acest considerent.
Apreciază eronata susținerea instanței de fond regăsita în considerente în care menționează faptul ca asupra CIM-ului era incidente prevederile art. 57 alin. 4 din Legea nr. 53/2003. Întreg raționamentul instanței care concluzionează nulitatea clauzei salariale din contractul individual de munca este greșit, deoarece nu are în vedere dispozițiile legislative speciale aplicabile angajaților în unitățile de management de proiect.
Caracterul derogator care a privit angajații unității de management, angajarea, salariul acestora, s-a menținut și după modificarea OUG 52/1999 prin OUG nr. 114/2009 prin care aceste funcții erau asimilate funcționarului public, atât timp cât Legea nr. 330/2009 la data intrării în vigoare,_, nu face vorbire expresa despre persoanele care își desfășoară activitatea în unitățile de management și nici despre cum se va face calculul salariului acestora.
Menționează totodată ca prevederile art. 5 din OUG 52/1999 au fost abrogate numai de la data de_ prin Legea nr. 284/2010, fapt care determina concluzia potrivit căreia prevederile OUG nr. 52/1999, de la data angajării recurentului, au fost aplicabile pe toata durata contractului individual de munca, respectiv și în perioada_ -_ .
Fără temei i se par și afirmațiile judecătorului cu privire la disproporționalitatea salariului despre care face vorbire judecătorul instanței de fond, afirmații pe care le apreciază a fi opinii personale, nesusținute, atât timp cat, în soluționarea prezentei cauze, nu s-a verificat fisa postului, sarcinile de serviciu, calificare sau alte cerințe, aspecte cu care nu a fost investit sa le soluționeze.
Fata de toate cele invocate, nu poate concluziona decât faptul ca contractul individual de munca al recurentului, incluzând și clauza de salarizare si-a început existenta intr-un cadru legislativ determinat, individualizat de prevederile specia le derogatorii ale OUG. 52/1999.
Fata de cele menționate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de font ca fiind netemeinica și nelegala, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecata așa cum a fost ea formulata.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 martie 2013 (f.11-20) pârâta A.
N. PENTRU O. F. DE M. B.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 202/2006, A. N. pentru O. F. de M. este instituție publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar conform art. 8 din același act normativ, personalul Agenției Naționale și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe baza de contract individual de muncă salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar.
Totodată, art. 157 alin. 2 din C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, statuează că "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii, prin contractul individual de muncă, a drepturilor salariale, cuantumul acestora fiind stabilit exclusiv prin dispoziții legale.
Prin urmare, reclamantul nu se poate prevala de acordarea drepturilor salariale stabilite prin contractul individual de muncă, în cuantumul menționat de acesta, în măsura în care prevederile contractuale nu își găsesc corespondent în dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului bugetar.
Recurentul reclamant se prevalează, în prezentul demers judiciar, de prevederile OUG nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor romani care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect, care în forma inițială prevedea la art. 5 "personalul prevăzut la art. 4 se salarizează sau, după caz, se remunerează cu o sumă corespunzătoare echivalentului în lei a până la 300 de dolari S.U.A. pe zi, ținându- se seama de cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data efectuării plății. Nivelul salariului sau al remunerației se negociază cu conducătorul entității în cadrul căreia se constituie U.M.P";.
Este adevărat că art. 5 din OUG nr. 52/1999 a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. c din Legea nr. 284/2010, în vigoare de la data de_, însă, anterior, a fost modificat prin dispozițiile art. VIII din OUG nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, în vigoare de la data de_, în sensul că "salarizarea personalului prevăzut la art. 4 se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora funcționează";.
Pe de altă parte, la data de_ a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care la art. 39 stabilește că "salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al M. ui Finanțelor P. e";.
Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2010 salariul reclamantului putea fi stabilit doar prin asimilare cu drepturile salariale ale personalului din
instituția publică la nivelul căreia a funcționat reclamantul și nicidecum în temeiul contractului individual de muncă de care se prevalează.
Este adevărat că intimata pârâtă a întreprins demersurile necesare în vederea asimilării personalului din cadrul instituțiilor și autorităților publice centrale cu atribuții în managementul și implementarea proiectelor finanțate din fonduri structurale și de coeziune, fără însă a obține avizul prevăzut de art. 39 din Legea nr. 330/2009 din partea M. ui Muncii și Protecției Sociale și M. ui Finanțelor P. e, însă acest fapt nu poate justifica neplata drepturilor salariale pentru reclamant pentru perioada_ -_, în care reclamantul a prestat activitate, atât timp cât obligația obținerii respectivului aviz nu-i incumbă salariatului iar acesta este îndreptățit să beneficieze de drepturile salariale prevăzute de lege, salariul reprezentând, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. 2 C.muncii, în forma în vigoare pentru care se solicită acordarea drepturilor, prețul muncii prestate de reclamant.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, și reținând caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent privind modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile legale incidente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., va admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de reclamant cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei la plata, pentru perioada în litigiu, a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, stabilite prin asimilare cu drepturile salariale ale personalului din instituția publică la nivelul căreia a funcționat reclamantul.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de reclamantul Z.
împotriva Sentinței civile nr. 10277 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Z. M. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU O. F. DE M. B. și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului, pentru perioada_ -_, drepturile salariale stabilite prin asimilare cu drepturile salariale ale personalului din instituția publică la nivelul căreia a funcționat reclamantul.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECATORI
C.
M.
S.
-C.
B.
I. -R.
M.
cu opinie separată în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinței, admiterii în tot a acțiunii
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: A. M. I.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de către reclamantul Z. M., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor legale și contractuale aplicabile în cauză, apreciez că acesta este în totalitate fondat
, pentru următoarele considerente:
În mod greșit, prin sentința civilă nr.10277 din_, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Cluj a respins în totalitate acțiunea reclamantului Z. M. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU O. F. DE M. B. .
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâtei la plata în favoarea acestuia, a drepturilor salariale restante aferente perioadei 01.01-_, sume actualizate cu indicele de inflație, cuvenite conform contractului individual de munca nr.735/_, precum și la reținerea si virarea contribuțiilor aferente veniturilor brute cuvenite pentru perioada anterior menționată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii și a precizărilor ulterioare, reclamantul a arătat că, la data de_ a demarat proiectul SAPeRe: "Studii, analize și previziuni asupra pieței muncii pentru a întări capacitatea SPO în România, la nivel național și local"-ID 4734, proiect ce a fost co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
În acest sens, s-a încheiat un contract de finanțare nr. POSDRU/11/4.1/S/3, intre AMPOSDRU și pârâta ANOFM, în calitate de parte responsabilă cu implementarea acestui proiect, iar reclamantul a fost numit în funcția de responsabil financiar și administrativ în vederea implementării proiectului SAPeRe, prin Ordinul nr.437/_ emis de președintele Agenției Naționale pentru O. F. de M. .
În consecință, între părți a fost încheiat contractul individual de munca cu timp parțial nr.735/_, pe durata nedeterminată, cu durata de 4 ore/zi, respectiv 20 ore/săptămână, reclamantul fiind angajat pe funcția de expert, obiectul contractului fiind exercitarea atribuțiilor responsabilului financiar în cadrul Proiectului SAPeRe. Conform punctului J. din contractul individual de muncă, s-a stabilit că reclamantul va beneficia de un salariu de bază brut în cuantum de 19.725 lei/lună.
Reclamantul a mai arătat că, de la data încheierii contractului individual de muncă și până la data de_, pârâta și-a respectat obligațiile asumate, dar începând cu această dată, aceasta nu i-a mai plătit drepturile salariate, deși a continuat prestarea activității până la data de_ .
S-a mai susținut că, în urma neplății drepturilor salariale și a rămânerii fără rezultat a demersurilor efectuate de către pârâtă, la data de_, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat, în temeiul art. 55 lit.b) din Codul muncii.
În drept, reclamantul a invocat, pe lângă dispozițiile Codului muncii și ale Legii dialogului social, prevederile art.41 din Constituția României, art.1, 9, 10 din Carta socială europeană, art.2 pct.75, 76, 89, 90-94 din Constituția U.E..
Consider că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea reclamantului pentru următoarele motive:
Indiferent de funcția ocupată și de angajatorul la care un salariat își desfășoară activitatea-chiar dacă acesta este o instituție publică- el trebuie să se bucure de toate drepturile pe care legislația națională și internațională le recunoaște și le garantează pentru orice lucrător, respectiv, de executarea contractului de muncă în condițiile respectării:
1. principiului bunei-credințe în raporturile de muncă;
2.a dreptului la inf ormare asupra elementelor esențiale ale relațiilor juridice dintre
părți, inclusiv cu privire la drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată;
3.a previzibilității, accesibilității și clarității normelor legale ce reglementează
salarizarea acestuia;
4.a asigurării pentru salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial a
benef iciului tuturor drepturilor salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de
lege și de contractele colective de muncă.
Astfel, deși în mod corect prima instanță a reținut că: "…în situația personalului încadrat de A. N. pentru O. F. de M. în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, salarizarea se impunea a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte.";, în mod eronat a respins acțiunea unui salariat, dintr-o unitate bugetară, care, deși a prestat munca pentru care a fost angajat, în perioada 01.01-_
, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele nr.13-31 dosar de fond, precum și din recunoașterile angajatorului-intimat, nu a primit niciun drept salarial pentru această perioadă, în condițiile în care nu a fost în niciun mod informat asupra modificării drepturilor salariale stabilite prin contractul său individual de muncă, respectiv, nu i s-a comunicat nici un act unilateral( pe care acesta ar fi putut să-l conteste în instanță) și nu a semnat nici un act adițional la contract prin care să se modifice clauzele acestui contract în ceea ce privește salarizarea sa.
De asemenea, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, deși a întreprins anumite demersuri în acest sens, angajatorul A. N. pentru O. F. de M. se află și în anul 2013, după trecerea a trei ani de la prestarea muncii de către reclamant, în situația de a nu cunoaște și a nu putea indica o dispoziție din legile unice de salarizare a personalului bugetar -pe care totuși le consideră aplicabile în speță-în temeiul căreia trebuia să fie încadrat și salarizat recurentul, în condițiile în care susține că prevederile contractului individual de muncă nu respectau dispozițiile legale în vigoare aplicabile începând cu data de_ .
Demersurile efectuate pentru obținerea unor avize administrative de asimilare a funcției reclamantului cu alte funcții din instituțiile bugetare și invocarea unor proiecte de lege întocmite în scopul de a clarifica situația încadrării și salarizării acestei categorii de personal bugetar, rămase fără rezultat timp de trei ani, în care recurentului i se refuză, fără indicarea unor argumente legale precise, salarizarea stabilită prin contractul individual de muncă, nu pot să probeze în cauză decât culpa angajatorului în executarea obligațiilor ce izvorăsc din raporturile de muncă.
Mai mult, consider că, în toată această perioadă, intimata avea posibilitatea, în situația refuzului instituțiilor abilitate de a răspunde la solicitările sale privind clarificarea încadrării categoriei de personal din care face parte și reclamantul și de a emite avizele pe care le considera absolut necesare-astfel cum în mod repetat susține în cauză-să se adreseze, potrivit dispozițiilor Legii contenciosului adminstrativ, instanței competente.
Astfel cum rezultă din prezenta cauză, aceasta s-a limitat însă doar la a formula adrese în toată această perioadă de trei ani, fără a investi jurisdicția de contencios administrativ cu soluționarea problemelor anterior menționate-cereri care, potrivit legii, se judecă în condiții de celeritate-, considerând că această corespondență este de natură să legitimeze reținerea salariului unui angajat care a prestat muncă în favoarea sa.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că:
"În consecință, încă de la data încheierii contractului individual de muncă al reclamantului erau incidente prevederile art. 57 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora, în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de
drept cu dispozițiile legale și convenționale aplicabile, astfel că reclamantul nu se poate prevala, în promovarea cererii sale, de o clauză contractuală afectată de nulitate.";
S-a mai reținut de către instanța de fond, prin considerentele sentinței recurate
că:
"Astfel, prin Nota transmisă de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale
(f.50), prin adresa nr. 6012/M.A./_, (f.49) față de propunerile pârâtei privind asimilarea salariilor personalului angajat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU formulate prin adresa nr. 1026/2010, aceasta a fost informată că "a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Secretariatul General al Guvernului un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului privind completarea Legii nr.490/2004, prin care se propune ca personalul din cadrul instituțiilor si autorităților publice centrale cu atribuții in managementul și implementarea proiectelor finanțate din fonduri structurale și de coeziune să beneficieze de majorarea cu până la 75% a salariului de bază, majorare acordată în baza Legii nr. 490/2004, cu modificările și completările ulterioare. Numai apariția acestui nou cadru legislativ va permite rezolvarea situației apărute cu personalul care gestionează proiecte la ANOFM.";.";
S-a mai constatat de către instanță că: "….pârâta nu a obținut nici avizul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al M. ui Finanțelor P. e, în condițiile în care stabilirea cuantumului salariului anterior intrării în vigoare a legii de salarizare unitare s-a făcut cu nerespectarea actelor normative în vigoare la acea dată, iar suma de 19.725 lei pentru 4 ore de muncă/zi este mult disproporționată în raport de munca depusa de reclamant.";
În primul rând, trebuie menționat faptul că prevederile art.57 alin. 4 din
Codul muncii republicat,
reținute de către prima instanță, care prevăd că: "În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale aplicabile….";, trebuie interpretate
sistematic, conform disp.art.1267 din Codul civil, atribuindu-le înțelesul ce rezultă
din conținutul întregului articol, ori, co nform alin.6 și 7 al aceluiași articol, pe ntru
a se ajunge în situ ația "…în care o clauză este afecată de nulitate";, acea stă
nulitate trebuie constatată fie prin acordul părților, sau, dacă părțile nu se înțeleg,
de către instanța judecătorească.
Prin urmare, în speță, lipsește o primă condiție pentru a fi aplicabile disp.art.57 alin.4 din Codul muncii, respectiv nu s-a constatat nulitatea clauzei contractuale privind salarizarea, în una dintre modalitățile prevăzute de către legiuitor, la data de_, pentru a fi legitimă înlocuirea de drept a acesteia, de către angajator, cu dispozițiile legale aplicabile.
Trebuie avut în vedere în acest sens, sub aspectul conduitei angajatorului, și faptul că, deși Legea nr.330/2009 a intrat în vigoare la data de_, acesta nu a înțeles să invoce nulitatea acestei clauze contractuale în cursul executării contractului individual de muncă, respectiv, în perioada în care reclamantul a prestat încă muncă în favoarea sa timp de încă o jumătate de an, fără a fi salarizat pentru aceasta.
În acest sens sunt, de altfel, și prevederile art.268 alin.1 lit.d) din Codul
muncii republicat
(art.283 din Codul muncii aplicabil la data executării contractului), potrivit cărora: cererile pentru constatarea nulității unei clauze a
contractului individual de muncă se poate cere "…pe toată durata existenței
contractului…";, ori, în speță, instanța constatată o nulitate a acestei clauze după
ce contractul reclamantului încetase prin demisie încă din data de_ .
Mai trebuie observat că finalul disp.art.57 alin.4 din Codul muncii republicat, reținut de către prima instanță, prevede expres și faptul că, în situația anterior expusă, în care clauzele contractului contravin dispozițiilor legale, salariatul are
dreptul la despăgubi ri
, rezultând intenția certă a legiuitorului ca aceste prevederi să fie unele de protecție a angajatului, nu a angajatorului.
De altfel, în cauză apreciez că în mod greșit s -a invocat de către intimată și s-
a soluționat o cerer e de constatare a nulității clauzei contractului individual de
muncă privind salari zarea, cu toate că ap ărările intimatei -angajatoare se referă do ar
la intervenirea unei noi legi de salarizare, începând cu data de_, respectiv a Legii nr.330/2009, s usținând că acesta a fost motivul ce a de terminat -o să modifice
remunerația reclamantului.
Această situație nu poate fi apreciată ca o cauză de nulitate a clauzei contractuale, pentru simplul motiv cunoscut de toți practicienii dreptului, în sensul că o cauză de nulitate trebuie să fie preexistentă sau concomitentă încheierii/stabilirii clauzei contractuale.
Faptul că ulterior st abilirii acesteia a ap ărut o nouă lege de sala rizare poate
constitui numai un motiv de modificare a contractului de muncă, în temeiul art.41,
coroborat cu art.17 alin.5 și 3, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare.
Mai consider că, deși art.157 alin.2 din Codul muncii prevede că sistemul de
salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice fina nțate integral sau
în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea
organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negoci eri individuale ș i/sau
colective cu angajatorul, ace as ta n u înse amn ă c ă l eg isl aț ia n aț ion al ă ș i
in tern aț ion al ă le of eră s al ar iaț ilor pl ătiț i d in f onduri publ ice o pro tecț ie mai redus ă în
cee a ce pr iveș te dr ep tul lor l a menț ine re a s tab il ităț ii s al ar iale ș i a s igur anțe i lor
econo mice ș i soc iale, dec ât celor pl ătiț i de c ătre ang ajator i i din sectorul privat.
Astfel, contrar celor reținute de către prima instanță, ș i în c azul s al ar iaț ilor din sectorul public, salariul, astfel cum a fost stabilit prin lege, în speță, printr-o
Lege unică de salarizare, respectiv Legea nr.330/2009, r ămâne un ele men t esen ț ial
al con tr ac tulu i ind iv idu al de munc ă, conf or m ar t.41 d in Codul munc ii, f iind deopo tr iv ă
c auz ă ș i ob iec t al r apor tur ilor de munc ă, c are nu po ate f i mod if ic at/redus de c ătre
angajator, de c ătre S tat, în mod d iscreț ion ar, iar leg ile ce af ecte az ă aces t drep t trebu ie
s ă f ie suf ic ien t de prev iz ib ile ș i s ă respec te drep tul ang ajaț ilor l a inf or mare, pen tru c a
aceș tia s ă îș i po ată o r ien ta condu ita în r apor t de măsur ile ce u r me az ă a f i lu at e.
În acest sens trebuie să avem în vedere faptul că legiuitorul nostru a considerat imperios necesară adoptarea la finele anului 2009 a unei legi privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv a Legii nr.330 din 5 noiembrie 2009, care, la art.1, a pre văzut următoarele:
"(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.";
Prin art.2 alin.3 s-a prevăzut că intră în categoria personalului din sectorul
buge tar person alul î nc adr at pe b az a co n tr ac tulu i ind iv idu al de munc ă, person alul
c are ocup ă f uncții de de mn itate publ ic ă ș i as imil at aces tu ia, pr ecu m ș i person alul c are
benef ic iaz ă de s tatu te spec iale, inclus iv f uncț ion ar ii publ ic i.
Ar t.6 d in acee aș i le ge
stabilește scopurile ș i f in al ităț ile ur măr ite prin această reglementare
, respectiv :
armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanța, răspunderea, complexitatea activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității;
stabilirea salariului de bază, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, ca principal element al câștigului salarial, prin includerea în acestea, după caz, a unor sporuri, majorări sau indemnizații cu caracter general;
realizarea ierarhiei salariilor funcțiilor de bază, a soldelor și a indemnizațiilor lunare de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași
10
domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, având la bază următoarele criterii:
nivelul studiilor și al competențelor;
importanța socială a muncii;
complexitatea și diversitatea activităților;
responsabilitatea și impactul deciziilor;
expunerea la factori de risc;
incompatibilitățile și conflictele de interese;
dificultatea activităților specifice;
condițiile de acceptare pe post;
transparența mecanismului de stabilire a salariului de bază, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, precum și a celorlalte drepturi salariale;
compatibilizarea procesului de descentralizare cu principiile prevăzute de prezenta lege;
diferențierea salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare în funcție și de nivelul la care se prestează activitatea: central, teritorial și local.
În concretizarea acestor principii enunțate legislativ, în anexele la această lege au fost stabilite salariile de bază pentru personalul contractual din unitățile bugetare, sporurile la salariile de bază și alte drepturi care sunt specifice fiecărui domeniu bugetar, ceea ce presupune că au fost avute în vedere toate funcțiile posibile din aceste unități, pentru care a fost prevăzută și salarizarea corespunzătoare, astfel încât aceasta să fie previzibilă și accesibilă pentru orice lucrător dintr-o instituție publică.
Nu se poate reține însă poziția intimatei A. N. pentru O. F. de M. ,
în sensul că nici după 3 ani de la prestarea muncii stabilite prin contract de către
reclamant, respectiv în întreaga perioadă 2010-2013, nu a reușit să stabilească, pe de o
parte, f uncția pe care trebuia să f ie încadrat reclamantul potrivit Legii nr.330/2009 și, în
consecință, nici salarizarea corespunzătoare pentru acesta.
În această situație, în mod cert, în calitate de angajator, intimata a încălcat toate
dispozițiile legale în materia salarizării, modif icând în mod unilateral salarizarea
reclamantului, f ără a avea în mod expres un temei legal în acest sens și f ără a emite
niciun act cerut de lege în această situație, respectiv, f ie o decizie de încadrare
modif icatoare a remunerației, f ie o propunere de act adițional la contractul individual de
muncă.
De altfel, astfel cum rezultă din statele de plată depuse la dosar (filele nr.46-50
dosar recurs) și poziția exprimată în scis de către angajator, acesta nu a procedat la o
simplă modificare a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, ci chiar la reținerea nejustificată a acestora pentru perioada începând cu_ și până la_ -dată la care salariatul a demisionat tocmai pentru aceste motive-, f iind încălcate astf el d ispoz iț iile art.164 alin.1 din Codul muncii, 169 din Codul munc ii rep ubl ic at, po tr iv it c ăro r a:
"Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor si condițiilor
prevazute de lege.";
Mai trebuie menționat că, în strânsă legătură cu condițiile generale de previzibilitate a actelor normative în materie de salarizare, Codul muncii, prin art.17 alin.4, ce a transpus prevederile Directivei Consiliului 91/533/CEE din 14 octombrie 1991, garantează în mod nediscriminatoriu atât salariaților din domeniul public, cât și celor din sectorul privat, pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, dreptul la informare asupra tuturor elementelor raporturilor de muncă, în primul rând în ceea ce privește cele esențiale, ce privesc condițiile prestării muncii și salariul, astfel încât măsurile legislative adoptate în domeniul salarizării trebuie să asigure respectarea acestui drept.
11
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații, funcționarii publici plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene, fiind de notorietate că încă de la finalizarea cursurilor instituțiilor de învățământ s-a căutat atragerea și menținerea celor mai valoroși absolvenți în cadrul sectorului de stat, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind și în sectorul privat, se impune ca Statul să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru Stat și un obiectiv de interes public.
Având în vedere fap tul c ă în c auz ă se d iscu tă despre su pre maț ia leg ii în
mate r ie de s al ar iz are a person alulu i b uge tar, trebu ie prec iz at c ă, pen tru c a un
ang ajator s ă po ată ref uza pe aces t te me i s al ar iz are a pe c are a prev ăzu t -o prin
con tr ac t în f avo are a ang ajatulu i s ău, ace s ta trebuie s ă po ată ind ic a cu prec iz ie c are
es te noul te me i leg al pen tru s tab il ire a u nor al te drep tur i s al ar iale ș i c are es te, în
consec inț ă, cu an tu mu l ex ac t al aces tor a, conf or m ac telo r nor mative pe c ar e le
cons ider ă apl ic ab ile, pen tru c a aces te a s ă po ată f i ver if ic ate, în consec inț ă, în
concre t,de c ătre ins tanț ă.
Or i, în prezen ta c auz ă, n ic i A.N.O. F.M., n ic i M.M.F.P.S. -în ur ma coresponde nțe ipurtate cu intimata-nu au putut face decât trimiteri generale la Legea nr.330/2009,
f ără a pu te a prec iz a n ic i p ân ă l a f in al iz are a procesulu i în c al e a de atac c are treb u ia
s ă f ie în mod concre t s al ar iul recl aman tul u i încep ând cu d ata de_ .
Astfel, Curtea EDO a decis în mod constant că expresia "prevăzută de lege";
care figurează în art.8,9,10 și 11 din Convenție impune nu numai o simplă existență a unor reglementări, ci privește însăși calitatea legii în cauză
, care trebuie
să fie suficient de accesibilă și previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să -
și adapteze conduita socială în raport de dispozițiile sale.
De asemenea, s-a stabilit că principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich împotriva Franței, hotărârea din_, paragraful 42).
Mai trebui amintit că, în Cauz a P ădur aru con tr a Ro mân ie i, Cur te a EDO a
arătat că: "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată
cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea
juridică și incertitu dinea pentru subiec ții de drept la care se referă mă surile de
aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că
incertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate
de autorități este un factor importan t ce trebuie luat în considerare pentru a
aprecia conduita statului.";
De asemenea, potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.24/2000, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În prezentul recurs, intimata a solicitat să se constate că:
"….având în vedere și prevederile art.159 alin.3 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, incidente în cauză, salariul
12
recurentului-reclamant nu poate fi într-un cuantum mai mic decât salariul minim brut
pe țară garantat în plată
și nu poate depăși cuantumul necesar a fi stabilit, după obținerea avizului M.M.F.P.S.P.V. și al M.F.P., prin asimilare cu salariul de bază prevăzut în anexele la Legea-cadru 330/2009.";
De asemenea, prin concluziile scrise formulate pentru termenul din data de _
, A.N.O.F.M. a mai arătat că:
"…instituția noastră a depus toate diligențele necesare în vederea asimilării
respectivului salariu cu salariul de bază prevăzut în anexele la legea invocată (Legea
nr.330/2009), cu avizul M.M.F.P.S., însă până în prezent nu a fost obținut de către
A.N.O.F.M. avizul menționat.";, iar "…Cu privire la respectarea art.164 din legea
nr.53/2003, art.159 alin.3 din Codul muncii republicat, se apreciază că salariul
plătibil reclamantului ulterior obținerii avizului nu poate fi mai mic decât salariul
minim brut pe țară garantat în plată, asigurându-se astfel respectarea textelor legale.";
Apreciez că executarea raporturilor de muncă într-o instituție bugetară după data de_ presupunea în mod necesar ca angajatorul să cunoască de la această dată,
sau cel puțin într-o perioadă de timp rezonabilă, dispozițiile legale aplicabile încadrării și
salarizării angajatului-reclamant, care nu îndeplinea o f uncție de muncitor necalif icat,
pentru ca, după ce acesta a prestat o muncă ce presupunea un anumit nivel de pregătire
prof esională, responsabilitate, să i se recomande, în anul 2013, plata "salariului minim
brut pe țară garantat în plată";, cu atât mai mult cu cât art.6 Legea nr.330/2009 a
s tab il it c ă pr in ace as tă regle men tare se ur măr eș te toc mai:
-a) armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în
r apor t cu imp or tan ț a, r ăspundere a, c o mplex itate a ac tiv ităț ii ș i n ivelul s tud iilor
neces are pen tru desf ășur are a ac tiv ităț ii;
-c) realizarea ierarhiei salariilor funcț iilor de b az ă, a soldelor ș i a
inde mn iz aț iilor lun ar e de înc adr are, atât în tre do men iile de ac tiv itate, c ât ș i în c ad rul
acelu iaș i do men iu, î n f uncție de co mple x itate a ș i imp or tanț a ac tiv ităț ii desf ășur ate,
av ând l a b az ă ur măto arele cr iter ii:
n ivelul s tud iilor ș i al co mpe tențelo r;
impor tanț a s oc ial ă a munc ii;
co mplex itate a ș i d ivers itate a ac tiv ităț ilor;
respons ab il itate a ș i imp ac tul dec iz iilor;
expunerea la factori de risc;
inco mp atib il ităț ile ș i conf lic tele de in terese;
d if icul tate a ac tiv ităț ilor spec if ice;
cond iț iile de accep tare pe pos t;
-d) tr ansp are nț a mec an is mulu i d e s tab il ire a s al ar iu lu i de b az ă, a sold elor
f uncțiilor de b az ă ș i a inde mn iz aț iilor l un are de înc adr are, precu m ș i a celorlaltedrepturi salariale.
Informarea salariatului asupra principalelor elemente ale contractului individual de muncă, atât la data stabilirii inițiale a acestora, cât și ulterior, la data modificării acestora, nu trebuie percepută ca un formalism excesiv impus de către legiuitorul român angajatorilor, ci a pornit tocmai de la reglementări internaționale în materie și de la caracteristica esențială a raportului de muncă, respectiv, de la raportul de subordonare între salariat și angajator, care prespune asigurarea unor garanții suplimentare pentru protecția drepturilor lucrătorilor.
În acest sens, analizând și situația de fapt la care s-a ajuns în prezenta cauză, lucrătorul este pus în situația de a presta o muncă de o anumită complexitate, răspundere, după care nu numai că nu i se mai plătește salarizarea convenită prin contractul individual de muncă și de care acesta a beneficiat în perioada august- decembrie 2009, ci, nu i se mai plătește niciun fel de drept salarial, întrucât se susține de către angajator că acestuia trebuie să i se aplice dispozițiile unei legi unice
13
de salarizare, fără a se putea indica însă nici în anul 2013 care dintre prevedrile acestei legi sunt de fapt aplicabile recurentului.
În speț ă, nerespec tare a drep tulu i l a inf ormar e a s al ar iatulu i r ecuren t cu pr iv ire
l a re al a s a s al ar iz are ech iv ale az ă de f ap t cu o inducere î n ero are a aces tu ia în
vedere a pres tăr ii un e i munc i c are, ul ter ior, s ă nu mai f ie re mu ner ată, ș i a cond us,
practic, la o î mbog ăț ire f ăr ă jus tă c auz ă a ins tituț ie i in timat e, de fapt, a Statului, ca
ang ajator su i gener is, cu con tr av alo are a mu nc ii pres tate de c ătre recl aman t.
As tf el, car ac terul es enț ial al s al ar iulu i î n c adrul ele men telo r con tr ac tulu i de
mu nc ă f ace c a, pr ac tic, s al ar iatul s ă î ș i de a acordul în vedere a înche ier ii u nu i
ase mene a con tr ac t ș i a pres tăr ii munc ii conven ite, do ar în cond iț iile în c are i se
as igur ă de c ătre ang ajator drep tur ile s al ar iale asupr a c ăro r a a f ost inf or mat ș i l a
pl ata c ăror a aces t co con tr actant s-a obligat.
Se poate pune, în consecință, în cauză, problema dacă, în lipsa inducerii sale în eroare cu privire la salarizarea muncii prestate, recurentul ar mai fi încheiat contractul cu intimata.
Cons ider c ă se po ate aprec ia as tf el c ă es te f oar te posibil ca reclamantul, în
cond iț iile une i corec te inf or măr i asupr a c u an tu mulu i drep tur il or s al ar iale c are ur mau
s ă î i f ie pl ătite, s ă nu f i accep tat se mn are a unu i con tr ac t, respec tiv, a unu i ac t
ad iț ion al l a con tr ac t cu aces t ang ajator, pres tând în ace as tă per io ad ă munc ă în
favoarea unei alte persoane, care i-ar f i as igur at o s al ar iz are s uper io ar ă.
Tocmai din acest motiv se impune respectarea legislației naționale și internaționale cu privire la obligația de informare a salariaților, cu sancționarea de către instanțele judecătorești a încălcării acestei îndatoriri, care este în măsură de a prejudicia în mod grav angajații.
În acest scop, trebuie menționat că angajatorii, cu respectarea principiului bunei-credințe în raporturile de muncă, consacrat de disp.art.8 din Codul muncii, trebuie să informeze salariații asupra realei lor salarizări, în mod normal și firesc, înainte ca aceștia să presteze munca, iar în ipoteza survenirii unei modificări, în cel mai scurt timp posibil, cu garantarea dreptului acestora la libertatea muncii, conform art.3 din Codul muncii și art.41 din Constituție.
Astfel,
trebuie amintit faptul că, potrivit disp.art 14 din Conv enț ia nr.95/1949
a O. I.M. pr iv ind pro te cț ia s al ar iulu i,
convenție ratificată de țara noastră încă din anul 1973, s-au prevăzut următoarele :
"Dacă este cazul, vor fi luate măsuri eficace în vederea informării lucrătorilor într-un mod corespun z ător ș i ușor de înțel es :
asupr a co nd iț iilor de s al ar iz ar e c are l i se vor apl ic a , și aceasta înainte de a fi angajați sau cu prilejul oricăror schimbări ale condițiilor de angajare;
cu ocazia fiecărei plăți de salariu, asupra elementelor componente ale salariului, pe perioada de plată considerată, în măsura în care aceste elemente sunt susceptibile de modificări.";
De asemenea, art.17 alin.1, 2 din Codul muncii prevede că anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele esentiale pe care intentionează să le înscrie în contract sau să le modifice, clauze printre care figurează și salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale.
Conform alin.11 din același articol, obligatia de informare a persoanei selectate in vederea angajarii sau a salariatului se considera îndeplinită de catre angajator la momentul semnării contractului individual de munca sau a actului adițional, dupa caz.
.3
prevede că elementele din informarea prevazuta la alin.2 trebuie să se regasească și in conținutul contractului individual de munca.
14
De asemenea, alin.4 al articolului prevede că orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin.2 in timpul executarii contractului individual de munca impune încheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 15 zile de la data încunoștințării în scris a salariatului, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare rezulta ca posibila din lege sau din contractul colectiv de munca aplicabil.
Practic, se poate constata că neîncheierea unui act adițional la contractul de
muncă care să cuprindă drepturile salariale cuvenite recurentului-pârât începând
cu data de_ -pornind de la susținerile intimatei formulate la modul general că ar fi intervenit o modificare legislativă cu privire la salariul acestuia -constituie chiar
o vătămare gravă a drepturilor acestui salariat și, în mod clar, o neîndeplinire a
obligațiilor ce reven eau Statului Româ n, ca angajator sui generis, potrivit actelor
normative naționale și internaționale.
M ai trebu ie menț ion at în c auz ă c ă av iz ul sol ic itat de c ătre A.N.O.F.M. pentru
as imil are a f uncție i r ecuren tulu i cu al te f uncț ii de person al b uge tar cons titu ie o r e al ă
proble mă do ar pen tru e mitere a une i de c iz ii leg ale de înc ad are a ace stuia potrivit
d ispoz iț iilor Leg ii nr .330/2009, în truc ât, în cee a ce pr iveș te s al ar iz are a, art. 30
al in.5,6 d in acee aș i l ege prevede c ă:
"În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra
salariul avut, fără a fi afectat de mă surile de reducere a cheltuielilor de personal din
luna decembrie 2009
, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.";
Potrivit art. 5 al.1 din O.U.G. nr.1/2010
, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.
Ori, cu respectarea disp.art.30 alin.5,6 din Legea 330/2009 - act normativ
invoc at toc mai de c ătre ang ajator în se nsul c ă ar f i atr as mo d if ic are a s al ar iz ăr ii reclamantului, începând cu data de_ - și luând în considerare statele de plată
depuse la filele nr.46-50 dosar recurs, se cons tată c ă în anul 2010, aces ta trebu ia s ă beneficieze practic de salariul net de 14197 lei, pe care l-a avut în luna octombrie2009.
În acest sens, trebuie menționat că, având în vedere specificul raporturilor de muncă, chiar și în ipoteza reținută de către prima instanță, în care s-ar fi constatat nulitatea clauzei contractului individual de muncă cu privire la salarizare, potrivit
d isp. ar t.57 al in.2 d in Codul munc ii re publ ic at, cons tatare a nul ităț ii con tr ac tu lu i
ind iv idu al de munc ă produce ef ecte nu mai pen tru v iitor, as tf el înc ât nu s -ar putea
reț ine c ă, în per io ad a oc to mbr ie -decembrie 2009, recurentul ar fi avut un alt salariu
dec ât cel menț ion at în s tatele de pl ată, c are a f ost în mod ef ectiv pl ătit aces tu ia,
15
as tf el încât ș i în an ul 2010, conf or m d is p. ar t.30 al in.5 ș i 6 d in Lege a nr.330/2009,
aces ta trebu ia s ă îș i me nț in ă acel e aș i dre p tur i s al ar iale.
Mai trebuie menționată în cauză, în aprecierea respectării drepturilor recurentului, și poziția contradictorie a angajatorului reclamantului și a instituțiilor cu atribuții în domeniu, în ceea ce privește salariul care ar fi trebuit să fie plătit acestuia începând cu data de_, potrivit legii unice de salarizare.
Astfel, la solicitările A.N.O.F.M. nr.83/CB/_ și nr.1026 din_, adresate M.M.F.P.S. și M.F.P.(filelele nr.48, 49 dosar de fond), aceasta a primit următoarele răspunsuri:
Prin adresa nr.344/D.V.M.M./_ a M. ui Finanțelor P. e s-au arătat următoarele: "Referitor la plata personalului din instituțiile publice centrale și locale, care lucrează în cadrul proiectelor finanțate din fonduri structurale, remunerarea acestora se face în conformitate cu legislația națională în vigoare in domeniul salarizării, aplicabilă respectivelor instituții".
Prin adresa nr.6012/_ a M.M.F.P.S. s-a răspuns agenției intimate că, potrivit
"…art.VIII din O.U.G. nr.114/2009, care modifică art.5 din O.U.G. nr.52/1999, salarizarea personalului se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul căreia funcționează. În acest caz nu este necesar avizul M.M.F.P.S.";
S-a mai arătat prin aceeași adresă că a fost elaborat proiectul ordonanței de urgență a guvernului pentru completarea Legii nr.290/2004, astfel încât: "…Numai apariția acestui nou cadru legislativ va permite rezolvarea situației apărute cu persoanele care gestionează proiecte la A.N.O.F.M.";
Prin urmare, se impune a se observa că și în luna mai 2010, instituția abilitată a Statului mai considera încă necesară adoptarea unui nou act normativ, care să clarifice problema încadrării și salarizării categoriei de personal din care făcea parte recurentul, care lucra însă în acest timp, începând cu luna ianuarie 2010 fără a primi niciun drept salarial.
Mai trebuie subliniat că, deși M.M.F.P.S. face trimitere la dispozițiile O.U.G.nr.52/1999 pentru asimilarea funcției și salarizarea reclamantului, întreaga apărare a A.N.O.F.M. în prezenta cauză este tocmai în sensul că acestuia nu i-ar fi aplicabile prevederile acestui act normativ.
Prin urmare, în lipsa unei coerențe a poziției acestor instituții a Statului român, determinată tocmai de lipsa unor dispoziții legale clare și previzibile cu privire la încadrarea categoriei de personal din care face parte reclamantul, potrivit noilor legi cadru de salarizare, nici instanța nu avea posibilitatea să stabilească că salariul menționat în contractul individual de muncă al reclamantului nu este cel legal.
Mai mult, în privința personalului bugetar, având în vedere disp.art.162 alin.3 din Codul muncii republicat, instanța de judecată ar putea stabili caracterul disproporționat de mare al salariului stabilit prin contractul individual de muncă față de cel stabilit de lege, doar în ipoteza în care în cauză s-ar fi indicat dispoziții legale concrete, care să permită un calcul comparativ față de remunerația stabilită prin acte normative pentru funcția reclamantului, ori, în cauză, astfel cum am menționat anterior, angajatorul nu a fost în măsură să precizeze cuantumul real al salariului ce se cuvenea angajatului conform noilor dispoziții legale.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea în tot a recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea în tot a acțiunii.
Red./Tehnored.:C.M.; Judecător, 3 ex.-_ . C. M.
16
17
