Decizia civilă nr. 2306/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2306/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. "C. M. "; SA împotriva sentinței civile nr. 621 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimații reclamantul S. "LIBERTATEA CĂI
F. "; C. și pârâta S. "C. M. "; - S. "C. M. "; C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei reclamante și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 mai 2013 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei, ca și pe aceea a intimatului reclamant, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 621 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._
s-a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
"C. M. "; S.A.
S-a admis excepția autorității de lucru judecat privind membrul de sindicat MARCU M. D. având ca obiect ajutorul material de Ziua F. ului și prima de Paști pe anul 2009.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către S. "LIBERTATEA CĂI F., în numele și pentru membrii de sindicat SINCRAIAN M. OCTAVIA, SERBAN M. FLORENTINA, OARGA D. UT I., UTIU N. SORIN, NOVAK SZILARD LASZLO,
OARGA A. -M. în contradictoriu cu pârâții S. N. DE T. F. DE M.
"C. M. "; S.A. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. - S. C.
M. C. .
Pârâții au fost obligați, în solidar să plătească fiecărui membru de sindicat retroactiv, pentru anii 2007, 2008 și 2009, în funcția de perioada lucrată, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la data plății.
Pârâții au fost obligați, în solidar să plătească fiecărui membru de sindicat retroactiv, pentru anul 2009, în funcția de perioada lucrată, premiul anual acordat cu ocazia Zilei F. ului, actualizat cu rata inflației de la data plății.
Pârâții au fost obligați, în solidar să plătească fiecărui membru de sindicat retroactiv, pentru anul 2009, în funcția de perioada lucrată, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun, actualizate cu rata inflației de la data plății.
respins capătul de cerere privind achitarea contravalorii bonurilor de masă aferente lunii aprilie 2009.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, contractul colectiv de muncă invocat, încheiat la nivelul pârâtei de rândul 2, a fost prelungit prin actul adițional nr. 370/_ pentru 48 de luni, respectiv până la sfârșitul anului 2010. În acesta este prevăzut, la art. 30, alin. 1, acordarea pentru personalul societății, a unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, iar la art. 71 se prevede ca pentru sărbătorile de Paști și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit prevederilor art. 229 al. 4 din Codul muncii aplicabil de la data de_, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Conform prevederilor art. 149 și art. 150 din Legea nr. 62/2011 - legea dialogului social, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării acestuia, ori de câte ori părțile îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă convin acest lucru, iar modificările se consemnează într-un act adițional semnat de toate părțile care au încheiat contractul.
Instanța a reținut că părțile, respectiv sindicatele și patronatul, au încheiat actul adițional la CCM al C. M. pe anul 2009-2010, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 1713/_, act prin care la art. 64 s-a menționat expres că drepturile pretinse prin prezenta acțiune nu se acordă pentru anul 2010.
Dispozițiile contractuale menționate mai sus au caracter imperativ și nu sunt condiționate de situația economico-financiară a pârâtei. Incumbă angajatorului obligația de a lua măsurile necesare în vederea constituirii fondului de salarii deoarece potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, acesta este obligat să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2010-2011, nu au fost aplicabile în speța deoarece stabilesc o clauza prohibitiva în contradicție cu dispozițiile art.30 din Contractul Colectiv de munca la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, aplicabil și în perioada 2009-2010, conform actului adițional nr. 370/_, fiind astfel încălcate prevederile art.238 alin. l Codul muncii și art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, CCM la Nivel de Grup de Unități fiind încheiat la nivel superior fata de CCM 2009-2010 la nivel de unitate.
Referitor la ajutorul material de Crăciun pentru anul 2009 și prima de Ziua Ceferiștilor pe anul 2009, acestea au fost solicitate în baza art.71 din CCM la Nivel de Grup de Unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, care a fost aplicabil și pârâtei și care prevede:
cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Conform dispozițiile art.11 (1) lit. b din Legea nr.130/1996: "Clauzele CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel";.
Conform prevederilor arte 238 alin 1 Codul Muncii, în vigoare la data nașterii drepturilor membrilor de sindicat: "Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturile la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior";.
Pârâta de rândul 2 face parte din Asociația Patronală la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. fiind parte semnatara a CCM la Nivel de Grup de Unități din transportul F. pe anii 2006-2010.
Art.2 alin.4 din CCM la Nivel de Grup de Unități din transportul F. pe anii 2006-2010, prevede: Contractele colective de muncă la nivel de unitate vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract.
Art.3 (1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații indicați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă. Părțile le revin obligația de a respecta prevederile cuprinse în prezentul contract colectiv de muncă.
Pe de altă parte, obligativitatea aplicării prevederilor CCM la Nivel de Grup de Unități din transportul F. pe anii 2006-2010, a rezultat din dispozițiile art.2 din Contractele colective de muncă pe anii 2009-2010 încheiate la nivelul pârâtei care prevăd:
Art.2(1) din CCM 2009-2010 înregistrat sub nr.2572/_ - prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării.
.2 Părțile se obligă, ca CCM, să nu susțină și să nu promoveze clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
A. . (7) Prevederile prezentului contract colectiv de muncă se vor adopta prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestuia nu au fost atinse, sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.
Aceleași prevederi au fost preluate și în art.2(2) din Actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă 2009-2010 înregistrat sub nr.1713/_ .
Aplicabilitatea acestui contract în raporturile dintre angajații și angajatorii din grupul pentru care a fost încheiat este una directă, nefiind necesara, ca o condiție pentru a fi pus în executare, preluarea clauzelor sale în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Conform principiului că, drepturile recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare constituie "legea părților"; și sunt "drepturi minime câștigate";, negocierea unui nou Contract colectiv de muncă se va face având ca bază clauzele contractului aplicabil.
Cum C.C.M. este legea părților, conform art.236 alin.4, coroborat cu prevederile art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, trebuia să se aplice prevederile mai favorabile salariaților, prevăzute de CCM la nivel superior, care are prioritate față de CCM încheiat la nivelul pârâtei de rândul 2.
Drepturile recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare sunt drepturi minime câștigate iar negocierea unui nou contract colectiv de muncă trebuia să se facă ținând cont de acestea.
Trebuia să se aplice prevederile mai favorabile salariaților prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, deci la nivel superior, contract care are prioritate față de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei de rândul 1.
Potrivit art. 241 (1) lit. b din Codul muncii, aplicabil la momentul nașterii acestor drepturi, se prevede că "(1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte după cum urmează: ... b) pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel; ... ".
Astfel, s-a constatat că au fost invocate ca temei contractual al pretențiilor lor, dispozițiile art. 30 alin. 1 și ale art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T. ul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/_, a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/_
, fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării. Cauza nu trebuie soluționată prin raportare în mod exclusiv la dispozițiile similare din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte, C. M. S.A.,cu toate că printr-un act adițional încheiat la acest din urmă contract, s-a decis de către părțile contractante că drepturile pretinse prin acțiune nu se acordă pentru anul 2010.
S-a constatat că acesta a fost singurul considerent pe care îl invocă de altfel și pârâtele în cererea de respingere a acțiunii și a cererii de intervenție în nume propriu formulată în cauză. A fost de remarcat că nu se poate trece peste caracterul obligatoriu al unei convenții legale a părților, astfel încât nefiind solicitată în instanță constatarea nulității clauzelor contractuale prin care s-a decis neacordarea acestor drepturi pentru anul 2009, nu se mai poate solicita în instanță acordarea acestor drepturi.
Tribunalul a reținut că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se impune în fața unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, principiu stipulat cu claritate de art. 238 alin. 1 din Codul muncii (în numerotarea anterioară republicării Codului muncii ca urmare a adoptării Legii nr. 40/2011, text de lege valabil pe perioada vizată prin acțiune): "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Prin urmare, nu se poate invoca, față de dispozițiile imperative ale legii, un text ce instituie drepturi inferioare din cuprinsul unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (la nivelul unității), în condițiile în care aceleași drepturi sunt reglementate în mod mai favorabil pentru angajați, printr-un text al unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (la nivel de grup de unități). Acesta este un principiu în dreptul muncii, motiv pentru care nu a putut fi înlăturat prin invocarea nesesizării instanței cu o cerere în anularea prevederilor contractuale ce stabilesc drepturi la un nivel inferior prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior. Însăși legea acordă prioritate clauzelor contractuale ce stabilesc drepturi pentru salariați la un nivel superior, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, înlăturând chiar ea, de la aplicare, prevederile contractuale care încalcă acest principiu, încât rămâne ca instanțele să facă doar aplicarea dispozițiilor contractuale mai favorabile, care se impun în temeiul acestui principiu.
Cu alte cuvinte, prevederile din actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, prin care s-a decis neacordarea drepturilor salariale litigioase în anul 2010, apar ca nelegale, nemaifiind astfel protejate de principiul forței obligatorii a contractelor legal încheiate.
A fost irelevant faptul invocat, că în speță, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 a fost semnat de aceleași părți - sindicate și patronat
- care au semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, deoarece mandatul acordat organizațiilor sindicale nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor
membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art. 38 Codul muncii).
Prin urmare, văzând dispozițiile art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din T. ul feroviar pe anii 2006- 2008, înregistrat sub nr. 2836/_, a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/_ (fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării):
"pentru munca ireproșabila desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";,
Cu privire la acordarea tichetelor de masă, potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.142/1998,în vigoare la data formulării acțiunii, trebuie arătat că acest act normativ nu stabilește în mod imperativ o obligație în sarcina angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate,în limita resurselor bugetare disponibile.
Față de cele ce preced instanța,în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011 coroborate cu prevederile art.229 alin.4 din Codul Muncii, a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtele, în solidar, să le achite membrilor de sindicat drepturile salariale restante aferente perioadei 2007-2009, așa cum acestea au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. "C. M. "; SA solicitând
admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței atacate, și pe fond respingerea cererii privind acordarea SS 2007-2009, ajutor material Paști 2009, ajutor material Ziua F. ului 2009, Crăciun 2009, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că pe de o parte solicită instanței de recurs să constate că hotărârea atacată nu cuprinde toate probele administrate în cauză, instanța de fond neanalizând în mod echitabil și egal susținerile/apărările și probele părților, motivarea instanței de fond de admitere a acțiunii fiind făcută în temeiul unor dispoziții neaplicabile obiectului cererii de chemare în judecată.
Învederează instanțe de recurs că, obiectul cererii este reprezentat - de plata salariului suplimentar pentru perioada 2007-2009, ajutoarele materiale de Paști, Crăciun, Ziua F. ului pentru anul 2009, cererea fiind formulată la _
.
În considerentele hotărârii se menționează ca temei al admiterii cererii, acte normative emise ulterior formulării cererii și anume: art.229 alin 4 Codul Muncii aplicabil din_, art.149, art.150 din Legea 62/2011, CCM la nivel de unitate pe anul 2010-2011.
De asemenea, instanța de fond, conchide în finalul considerentelor privind admiterea cererii, dispoziții ale Legii 62/2011 și 229 Codul Muncii, dispoziții ulterioare nașterii dreptului material la acțiune: " în temeiul art.208 și urm. Legea 62/2011 coroborate cu prevederileart.229 alin 4 Codul Muncii, va admite în parte acțiunea formulată... ".
Pe de altă parte, învederează instanței că deși a invocat excepția inadmisibilității cererii în raport de convențiile încheiate de părți la_ și _
, instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia ci, în cuprinsul hotărârii se face trimitere fie la un CCM ce nu aparține S. C. M. SA, respectiv 2572/2009. în fapt CCM al C. M. valabil 2009-2010 este înregistrat sub nr.2584/_, fie la CCM la nivel de unitate pe anul 2010 și actele adiționale acestuia, fără ca părțile să-și fi întemeiat cererea pe aceste dispoziții.
Învederează că, anterior încheierii noului Contract Colectiv de Muncă al S.
M. S.A au avut discuții preliminare, discuții la care părțile au ajuns la un consens în ceea ce privește modul de acordare/neacordare/ susținere socială a
salariaților și care au fost consemnate și consfințite prin încheierea proceselor verbale susmenționate.
Instanța de fond, având în vedere faptul că aceste drepturi sunt cuprinse și în CCM la nivel de grup de unități, reține că drepturile solicitate sunt conferite și de art. 71 din acest contract.
Față de aceste considerente, învederează că potrivit art. 31 din Legea nr. 130/1996: "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru".
Or, această modificare, comparativ cu CCM la nivel de grup de unități pe anii 2007-2010, constă în decizia părților de a nu acorda aceste drepturi pentru anul 2009 și este exprimată prin procesele verbale încheiate la_ și_, precum și prin art. 64 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010.
Procesul Verbal încheiat la data de_ a condus la încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă al S. C. M. S.A. pentru anul 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B. sub nr. 2584/_ .
Învederează că, indiferent de nivelul la care este încheiat, Contractul colectiv de muncă, are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților.
Modificările nu au avut un caracter unilateral, ci a reprezentat voința părților, așa cum reiese din procesele verbale încheiate la_ și_, înscrisuri comunicate la dosarul cauzei.
Solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii pentru pretențiile reclamanților privind drepturile solicitate pentru anul 2009.
În ceea ce privește respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune, învederează următoarele:
În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile bănești având ca obiect primă Paște 2009, Crăciun 2009, ZF 2009 și salariu suplimentar 2007-2009, în raport de dispozițiile art.268 lit. e Codul Muncii.
Prin art.43 CCM la nivel de ramură transporturi părțile au convenit că, adaosurile la salariul de bază brut negociat sunt: premiile, bonusurile, adaosurile(ajutoarele) stabilite la nivelul unităților, tichete, al 13-lea salariu, excluzându-se astfel orice posibilă interpretare că ar fi asimilat unui drept salarial.
Raportându-se la art. 154 din Codul muncii, "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza CIM. Pentru munca prestată_ fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani"
Conform art. 161 (1) "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în CIM, în CCM aplicabil sau în regulamentul intern, după caz."
Astfel, prin interpretarea logică și literală a normelor legale citate rezultă că drepturile salariate sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Este cât se poate de clar că drepturile individuale solicitate sunt prevăzute de clauzele contractului colectiv de muncă și nu de cele ale contractului individual de muncă, asumat de fiecare salariat.
În sensul calificării acestor drepturi ca nefiind de natură salarială învederăm onoratei instanțe, Decizia Curții Constituționale nr. 1276 din_ prin care se stabilește că acordarea unor remunerații în lipsa muncii prestate
afectează dreptul de proprietate al angajatorului, acesta din urmă (angajatorul) fiind ținut de situația concretă și obiectivă a echivalenței prestațiilor. Curtea reține în motivarea deciziei sale și principiul că o sarcină excesivă impusă angajatorului este de natură a-i afecta esența dreptului de proprietate, în lipsa unui raport just de proporționalitate între prestația angajatului și veniturile încasate de acesta, încălcându-se astfel art. 44 din Constituția României.
Drepturile bănești pretinse de reclamanți nu au caracter salarial, întrucât nici bonusul (premiul) nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art.159 Codul Muncii, ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestație a muncii depuse de angajat în baza contractului individual de muncă, ci în temeiul unor clauze din CCM la nivel de unitate. (Decizia civilă nr. 5265/R/2010 Curtea de Apel B. ).
Fiind vorba despre drepturi patrimoniale ce izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă (clauze neexecutate de către angajator), consideră că incidente în această situație sunt prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă "în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia".
Referindu-se la prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, subliniază intenția legiuitorului de a prevede un termen distinct de prescripție pentru clauzele negociate în contractul colectiv de muncă, față de termenul general de 3 ani, și care este mult mai mic decât în privința drepturilor salariale, deoarece aceste drepturi prevăzute în contractele colective de muncă nu se dau ca și compensație pentru obținerea vreunui profit suplimentar, adus de către salariați, ci efectiv se stabilesc prin negociere. Astfel, legiuitorul pentru a nu destabiliza financiar angajatorul, a prevăzut ca întinderea drepturilor prevăzute în CCM să poată fi solicitate într-un domeniu mai scurt de prescripție, și anume de 6 luni.
Și în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea societății la plata salariului suplimentar pentru perioada 2007-2009, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii.
Așa cum se poate observa din conținutul art.30 CCM la nivel de unitate, personalul societății poate primi un salariu suplimentar.
Pornind de la conținutul art.30 CCM, respectiv:
Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar,
Se ajunge la concluzia că, părțile au prevăzut posibilitatea (și nu obligativitatea) acordării unui salariu suplimentar (alin. 1, la alin. 3), specificându-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii salariului suplimentar devine drept efectiv, respectiv obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Art. 30 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă al S. C. M. SA prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate.
Deci, posibilitatea acordării acestui "salariu suplimentar""" derivă în principal de posibilitățile financiare ale angajatorului și este condiționată de conduita salariaților într-un an calendaristic anterior.
Chiar și o simplă analiză sintactică și morfologică a clauzei, citate în cuprinsul hotărârii atacate, ar fi arătat că folosirea termenului "poate" nu introduce o obligație ci o posibilitate, în cazul îndeplinirii cumulative a unor condiții.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 977 Cod civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante.
În acest context, menționează că înțelegerea părților la data semnării contractelor colective de muncă în perioada 2007-2009, a fost în sensul existenței posibilității și nu a obligativității ca la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv .
Astfel, părțile au reglementat cadrul în care s-ar putea achita astfel de drepturi, făcându-se trimiteri la posibilitatea primirii unui salariu suplimentar chiar și în cazul desfășurării unei munci ireproșabile (criterii ce sunt prevăzute de anexa 6), dar și la sursa fondurilor din care s-ar putea plăti acest salariu.
Referitor la dispozițiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, menționează că art. 24. alin. (2) din Legea 130/1996 prevede: Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin. (3): în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
De asemenea, învederează că, pretinsele drepturi nu sunt stabilite de părți în contractul individual de muncă, reprezentând în fapt doar ajutoare ce sunt condiționate de posibilitățile angajatorului, fondul necesar acestora fiind constituite: "din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului.." conform art. 20 din Contractului colectiv de Muncă.
Față de cele mai sus arătate, învederează că în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului formulat de S. C. M. SA, modificarea în parte a sentinței atacate și pe fond respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.
În drept, art. art. 304 pct. 8 și 9 și 3041 Cod proc. civ., art. 969, 977 și următoarele Cod Civil, prevederile Legii 53/2003 - Codul Muncii, Legii 54/2003, Contractele Colective de Muncă ale S. C. M. SA valabile în perioada 2007- 2009.
Intimatul reclamant S. "LIBERTATEA CĂI F. "; C. a formulat întâmpinare prin care a solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune,
Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 160 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, drepturile litigioase constituie tocmai astfel de alte adaosuri. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de
muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, chiar recurenta acceptă calificarea acestor drepturi ca atare, în condițiile în care, în cuprinsul recursului, arată că "nu se pot considera că toate drepturile salariale, indiferent de temeiul lor de acordare și oriunde ar fi ele prevăzute ar fi prescriptibile la modul universal, în termenul general de 3 ani de zile";.
Potrivit art. 171 alin. 1 și art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurenta pârâtă, care susține că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 268 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța deosebită, centrală, a salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat. De altfel, legiuitorul a emis mai multe dispoziții de ocrotire a dreptului angajatului la salariu, dispoziții cu caracter imperativ (art. 164, 165 fostul Cod al muncii), astfel încât interpretarea de mai sus este în consens cu întreaga viziune impusă de ansamblul prevederilor Codului muncii.
Sub raportul motivelor de fond, se reține că, dacă ar putea fi purtate discuții pe marginea modului de interpretare a dispozițiilor art. 30 din CCM la nivel de unitate pe anul 2007-2009, care stipulează că personalul poate primi un salariu suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, nu același lucru se poate afirma despre dispozițiile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv De Muncă la nivel de Grup de unități din T. ul F. pe anii 2006- 2010, prelungit până la data de_, pe care de asemenea reclamantul și-a întemeiat pretențiile, care statuează: "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
În mod evident, dispozițiile din acest din urmă contract colectiv de muncă sunt imperative și nu facultative.
Raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, se mai reține că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Or, se constată că față de acest principiu, se dovedesc neîntemeiate și motivele de recurs prin care se invocă suspendarea acordării acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă pe unitate.
În mod evident, aceste suspendări/modificări se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, astfel încât nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, anume, de grup de unități.
Nu poate fi reținută nici interpretarea potrivit căreia, conform prevederilor fostului art. 247 și art. 37 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Aceste texte nu cuprind o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii indica simplu (anterior abrogării prin dispozițiile Legii nr. 40/2011) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Art. 37 statuează și în prezent principiul negocierii, fără limitarea indicată de recurentă.
În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la această dată și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea Codului muncii prin dispozițiile Legii nr. 40/2011 și ale Legii nr. 62/2011.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. "; S.A împotriva sentinței civile nr. 621 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. N. M. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond:E. B.
