Decizia civilă nr. 2339/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 2339/R/2013

Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 210/F din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată

S. D. I., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. Neamț C., în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosarul cauzei delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurenta și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că în anul 1997, în urma înțelegerii dintre patronat și sindicat, s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze să fie incluse în salariul de bază al angajaților P., însă la data includerii reclamanta intimată nu era angajata pârâtei, aceasta angajându-se abia în anul 2001, astfel că pe fond se impune modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca nelegală și netemeinică. Referitor la soluția dată de instanța de fond cu privire la cheltuielile de judecată, arată că deși s-a admis acțiunea doar în parte s-au acordat cheltuielile de judecată solicitate integral, soluția legală fiind aceea de compensare și admiterea acestora proporțional cu admiterea acțiunii. O altă critică se referă la solicitarea de actualizare a sumelor acordate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective. În opinia recurentei data de la care se poate dispune reactualizarea sumelor este cea a introducerii acțiunii. Reclamanta nu a contestat în termenul legal decizia de desfacere a contractului de muncă, astfel că soluția instanței de fond a modificat în mod implicit și dispoziția de încetare a contractului de muncă în partea privitoare la despăgubirile acordate, aceasta fiind o soluție nelegală. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 210/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._ *, a fost respinsă ca neîntemeiate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. Năsăud, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

A fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta S. D.

I. împotriva pârâtei SC "OMV P. "; SA (fosta SC P. SA) și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului de 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 01 ianuarie 2006- 26 ianuarie 2007, în cuantum de 2.191 lei, sumă actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.715 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

S-a luat act de renunțarea reclamantei la cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor aferente anului 2005.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Excepția necompetenței teritoriale a fost respinsă întrucât potrivit art. 284 alin. 2 Codul muncii (art. 269 alin. 2 Codul muncii, după republicare) competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamanta își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul constată că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă

judecății, întrucât reclamanta are domiciliul în județul B. Năsăud.

A fost apreciată ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta, având anterior calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul statuează că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia sunt îndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă, urmând a se stabili dacă aceste pretenții sunt fondate sau nu în funcție de probele administrate și apărările invocate de părți.

A fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamanta nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, tribunalul a considerat că prin modul de formulare a obiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale pentru anul 2006 și 2007, pentru perioada lucrată, acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății, urmând ca instanța de judecată să stabilească în măsura în care consideră necesar, în situația în care pe fond pretențiile vor fi găsite întemeiate, data de la care trebuie calculat prețul unui metru cub de gaze naturale solicitate, pentru a realiza o justă soluționare a litigiului dedus judecății.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta a fost dezlegată de către Curtea de Apel Cluj prin decizia pronunțată astfel că nu se mai impune analizarea acesteia. Instanța de control a reținut în considerentele deciziei că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007, recunoscând caracterul de drept salarial acestui adaos și incidența art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Analizând pe fond

acțiunea dedusă judecății, instanța a reținut următoarele:

După cum rezultă din mențiunile din carnetul de muncă depus la dosar, între reclamantă și pârâtă s-au derulat raporturi de muncă în perioada_ -_ .

Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005 prevede că salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. Aceste dispoziții sunt reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii 2006 și 2007.

În art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.

Însă, ulterior, prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că, începând cu data de 01 iunie 1997, ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.

În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2006 și 2007 s- a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.

În sensul verificării dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate reclamantei s-a administrat proba cu expertiza contabilă. Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar, respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818/_, rezultă cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantei. Așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, reașezarea salariului și majorarea lui s-a produs începând cu anul 1999 și nu în temeiul art. 176 din acest contract.

Pârâta a susținut includerea ajutorului solicitat în salariul de bază, prevalându-se de adresele IP nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818 din 4 august 1997, atașate întâmpinării formulate. Însă, deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie 1997, prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul reclamantei (sau al altui angajat al pârâtei la data de 1 iulie 1997) a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr. 1738/1997. Totodată, adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv Sucursala P. Timișoara și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte, Sucursalei B.

nu i-a fost comunicată o asemenea adresă, care nu există în evidențele pârâtei, aspect constatat de expertul desemnat în cauză. Chiar dacă la dosarul cauzei, pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care rezultă că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, în procesul de față nu se poate statua că o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B. a pârâtei. Atât timp cât din evidențele pârâtei, analizate de experți, nu rezultă acest aspect, și atât timp cât nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de muncă al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de muncă ale salariaților din Craiova, Moinești, Videle (prezentate în cuprinsul opiniei expertului asistent), aceste susțineri nu pot fi primite.

Pentru aceste considerente s-au înlăturat ca nepertinente concluziile expertului asistent, desemnat de pârâtă, ale cărui concluzii pornesc tot de la adresele mai sus menționate, de la diferitele decizii de reașezare a salariului emise de alte sucursale decât cea din B. .

Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamanta nu era angajata societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.

Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei

B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, că o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., că în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate pe adrese ce nu privesc sucursala B., pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, nu pot fi luate în considerare.

Solicitarea de examinare profesională a documentelor puse la dispoziție de pârâtă nu reprezintă o obiecție concretă la expertizele efectuate, atât timp cât nu s-a contestat de pârâtă că nu s-ar fi avut în vedere de primul expert toate documentele prezentate, cât din compararea lucrării de expertiză întocmită cu opinia expertului asistent rezultă cu certitudine că ambii experți au avut în vedere aceleași documente aflate în posesia pârâtei, diferența constând doar în interpretarea lor. Cererea de verificare a încadrării salariului reclamantei în grila de salarizare a P. SA nu este concludentă atât timp cât pârâta nu a probat (cu înscrisuri justificative, mențiuni în carnetul de muncă) includerea efectivă a ajutorului material solicitat în salariul de bază al angajaților în funcție la data de

  1. iulie 1997. Prin urmare, chiar dacă s-ar stabili că salariul reclamantei se încadrează în grila de salarizare la nivelul societății pârâte, aceasta nu înseamnă că ajutorul solicitat s-a inclus în salariu de bază cât timp nu s-a dovedit cert, cu documente justificative (ce privesc direct pârâta și angajații acesteia de la nivelul sucursalei B. ), o asemenea operațiune.

    Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la

    nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

    Nu a putut fi reținută interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca

    instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii dispune imperativ că "salariații (…) vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaz";. Potrivit art. 39 alin.1 lit. a Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar conform art. 40 alin. 2 lit. c din același cod, angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării. Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 243 alin. 1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării. Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

    Prin urmare, reclamanta în calitate de salariată a pârâtei este îndreptățită să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006 și 2007 - pentru perioada lucrată, adică în intervalul_ -_ .

    Pentru această perioadă, reclamantei i se cuvine o sumă brută de 3.141 lei cu titlu de ajutor material, ceea ce înseamnă o sumă netă de 2191 lei, rămasă după deducerea contribuțiilor datorate bugetului de stat, așa cum se calculează în contraexpertiza efectuată în cauză.

    Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării în anul 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, suma acordată va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.

    În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1715 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform actelor justificative depuse la dosar (595 lei - f.130 - dos._

    , 620 lei - f.171, 500 lei - f.170 din dosar_ *).

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC OMV P. S.A. B.

    , solicitând modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca nefondată.

    În motivarea recursului, recurenta a arătat că statuările instanței de fond în sensul ca parata nu i-ar fi acordat ajutorul material constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art.187 alin.1 din CCM la nivel de ramura pe anii 2006-2007 sunt nefondate.

    Instanța de fond, fără a lua în considerare susținerile și înscrisurile aduse de recurenta, își bazează întreaga motivare a prezentei soluții pe concluziile raportului de expertiza.

    Instanța de fond refuză să ia în considerare și nu-și exprima punctul de vedere cu privire la mecanismul includerii și acordării drepturilor solicitate, operațiune explicata și prezentata de recurenta în faza procesuala a fondului și reiterata mai jos după cum urmează:

    În anul 1997, în urma înțelegerii dintre Patronat și Sindicat, înțelegere materializata prin încheierea Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate din anul 1997, s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei

    de gaze sa nu mai fie acordate separat, urmând sa fie incluse în salariile de baza ale angajaților P. . În mod evident aceasta operațiune de includere s-a aplicat la toate persoanele care erau salariați P. în anul 1997. La data includerii, respectiv în iulie 1997, intimatul nu era angajat al P. Ra, acesta fiind transferat ulterior în noiembrie 1997 de la Peco B. . Peco B. a fuzionat cu SNP P. în baza OUG nr.49/1997, fiind absorbita de P. în noiembrie 1997. La data preluării Peco B. de către recurenta, grila de salarizare P. era deja majorata ca urmare și a acestei includeri.

    Ar fi imposibil de imaginat și de transpus în practica situația contradictorie ca, odată ce P. a inclus anumite drepturi în salariile de baza ale angajaților săi de la o anumita data, la toate celelalte angajări ulterioare de personal din anii următori să acorde un surplus de salariu cu titlul de cota gaze peste minimul pe funcție.

    Există o practica a instanțelor din întreaga tara prin care s-a decis în mod irevocabil faptul ca în anul 1997 P. a inclus în salariile angajaților săi aceste drepturi și nu mai are obligația de acordare a lor.

    Ulterior angajării sale la recurenta, intimatul a fost remunerat de P. cu un salariul care respecta o grila de salarizare ce cuprindea deja cota de gaze. Singura concluzie este ca intimatul a încasat deja drepturile solicitate, iar sentința instanței de fond este netemeinica și nelegala.

    În cazul P. ajutorul material constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997 în conformitate cu prevederile art. 176 din CCM P. . Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.1721/_ prin care Sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/_ s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere.

    Prin adresa nr.1818/_ alin.2 semnata de reprezentantul P. SA și reprezentantul F.S.L.I. P. se comunica Sucursalelor P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde și prevederile art.176(J) din contractul colectiv de munca în vigoare ".

    La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC"P. " SA.

    Pe de alta parte este de precizat ca aceasta împrejurare rezulta în mod expres din conținutul art.176 alin. l din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, aspect reținut și de instanța de fond. Aceeași formulare a art.176 se regăsește și în CCM la nivel de P. pentru anii 2006, 2007, iar în anul 2008 alin. l al art.176 se completează cu precizarea expresa ca "începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere ca acest ajutor nu se mai acorda salariaților, fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel". Mențiunile din art.176 alin. 1 din CCM la nivel de P. din anul 2008 reprezenta voința parților și ele vin să

    lămurească situația de fapt invocata, respectiv includerea în salariul de baza a primei de aprovizionare începând cu_ . Deoarece prin reglementarea din acest articol părțile au înțeles sa lămurească o situație de fapt, respectiv includerea în salariul de baza a ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale, aceasta clauza nu retroactivează, ci doar explica conținutul unei clauze din CCM din anii anteriori.

    De asemenea, deși recurenta și expertul parte au susținut de nenumărate ori în fața instanței de fond faptul ca la data includerii din iulie 1997 Peco B. nu era parte P. RA, fiind absorbita ulterior în aceasta companie, prin urmare nici intimatul nu era salariat P. la data includerii, fiind exclusa existenta înregistrării în carnetul de munca al acestuia a mențiunii includerii cotei de gaze din iulie 1997, instanța de fond face aprecieri care atesta faptul ca situația mai sus prezentata i-a rămas necunoscuta, respectiv: " Totodată adresa nr.1818/1997 privește exclusiv sucursala P. Timișoara și nu poarta precizarea ca ar viza și situația celorlalte sucursale din tara ale societății pârâte, Sucursalei

    B. nu i-a fost comunicata o astfel de adresă, care nu exista în evidentele paratei, aspect constatat de expertul desemnat în cauza ": aceasta afirmație este eronata în condițiile în care în iulie 1997 Peco B. nu făcea parte din P. RA și este mai mult decât evident ca la momentul respectiv, când s-a făcut informarea tuturor sucursalelor din țara ale recurentei, o astfel de adresa nu s-a transmis către Peco B., deoarece această societate era o entitate distincta de

    P. și nu era parte din aceasta companie. ,,(. .. ) nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de munca al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de munca ale salariaților din Craiova, Moinesti, Videlet . (.. )": aceasta afirmație nu este conforma cu realitatea deoarece în iulie 1997 Peco B. nu făcea parte din P. RA, prin urmare nici salariații Peco B. nu erau salariați P. și nu exista în niciun carnet de munca al vreunui angajat Peco B. notarea includerii cotei de gaze (aceasta mențiune s-a făcut numai în cazul salariaților P. din data includerii, ceea ce nu este cazul intimatului).

    În mod surprinzător instanța a reținut la un moment dat faptul ca la data de_ intimata nu era angajată a recurentei, insa imediat revine la raționamentul eronat menționat anterior, dar facil de argumentat, fără să-și exercite rolul activ în interpretarea probelor și emiterea de prezumții, respectiv concluzionează apoteotic, " atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. (n.r. referitoare la includerea cotei de gaze) ( ... ), cât în carnetele de munca ale persoanelor angajate de la data_ în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului, concluziile expertului asistent ( ... ) nu pot fi luate în considerare."

    Apreciază că nelegala înlăturarea concluziilor expertului asistent Geta Teodorescu. Instanța de fond a considerat că nu poate retine ca pertinente aceste concluzii deoarece experta face referire la alte sucursale și nu la Sucursala B.

    . în opinia recurentei este relevanta referirea la alte sucursale care erau membre SNP P. la acea data, aceste mențiuni făcând dovada faptului ca salariații P. de la acea data au beneficiat de o majorare a salariului de baza datorita includerii a 4000 mc gaze naturale și datorită aplicării prevederilor art. 176 CCM.

    A mai arătat că în mod cu totul neîntemeiat instanța de fond nu a admis obiecțiunile la expertiza formulate de recurenta și implicit efectuarea unei contraexpertize.

    O alta critică pe care o aduce hotărârii atacate vizează modul de soluționare a precizării de acțiune depusă de reclamant, prin care reclamanta a solicitat ajutorul constând în contravaloare a 4000 mc gaze naturale pentru anii 2006 și 2007. În opinia recurentei aceasta precizare reprezintă în realitate o modificare de acțiune sau chiar o renunțare parțiala la judecata, făcută prin mandatar și nu personal de parte. În aceasta situație, aceasta modificare este tardiv formulată, având în vedere ca dosarul se afla la rejudecare. Reclamanta nu poate modifica obiectul dedus judecații în acest stadiu procesul. Pe cale de consecința, apreciază că în mod nelegal instanța de judecata a avut în vedere la pronunțarea hotărârii

    precizarea de acțiune depusa, așa cum a arătat, la ultimul termen de judecată, după administrarea tuturor probelor.

    Este contradictorie și soluția data de instanță cu privire la cheltuielile de judecata. Deși a dispus compensarea cheltuielilor efectuate de părți, având în vedere ca acțiunea reclamantei a fost admisa în proporție de 1/3, motiv pentru care reclamanta ar trebui sa suporte 2/3 din cheltuielile de judecata, totuși în ceea ce privește onorarul expert, raționamentul se schimbă. În acest sens, se arată că raportat la concluziile lucrării de expertiza, reclamanta nu a căzut în pretenții și nu trebuie să suporte acest onorar. În opinia recurentei acest raționament este unul greșit. În condițiile în care instanța de fond admite acțiunea doar parțial, reclamanta este obligată să suporte cheltuielile de judecata, în raport cu partea care a fost respinsa (in cazul de fata 2/3), procent care se aplica la cheltuielile de judecata în întregul lor și nu doar la onorarul de avocat.

    Învederează împrejurarea că prin decizia de încetare a contractului de munca s-au stabilit și drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta în momentul disponibilizării. Reclamanta nu a contestat aceasta dispoziție. În ipoteza în care acesta era nemulțumit de cuantumul despăgubirii acordate, avea posibilitatea să conteste aceasta decizie numai cu privire la sumele acordate. Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantei instanța a modificat în mod implicit și dispoziția de încetare a contractului de munca în partea privitoare la despăgubirile acordate.

    Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii instanței de fond este și cel cu privire la obligarea societății la plata sumei actualizate cu indicele inflației de la data scadenței și până la data plății efective. Chiar și în ipoteza in care instanța aprecia că se impune obligarea pârâtei la plata acestor ajutoare materiale, data de la care putea dispune reactualizarea sumelor era cea a introduceri acțiunii de către reclamantă. În speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei la o dată anterioară.

    Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

    Dispozițiile cuprinse în art. 40 alin. 2 lit. c din C.muncii preved că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 53346/06/_, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr. 430/_ și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 288/02/_ a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/_ pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la art. 187 că salariații vor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

    Potrivit art. 241 alin. 1 din C.muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă (în forma în vigoare la data promovării

    acțiunii), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s- a încheiat contractul.

    Chiar dacă la nivel de P. există un contract colectiv de muncă, legal

    încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, în mod corect s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel

    de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit art. 8 alin.

  2. din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data introduceri acțiunii), contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel

superior, respectiv la nivel de ramură.

Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Cu toate acestea, din probele administrate în cauză nu a rezultat dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada în litigiu.

Se constată faptul că pârâta SC P. SA nu a probat faptul că începând cu anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariul de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P. ";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens.

Mai mult decât atât, susținerile societății pârâte sunt contrazise și prin

concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul B. Teodor, potrivit cărora în anul 1997 reclamantei nu i-a fost inclusă în salariul de bază contravaloarea ajutorului material constând în 4.000 mc gaze naturale.

În ceea ce privește critica adusă de recurentă în sensul neluării în considerare a opiniei expertului asistent Teodorescu Geta, potrivit căreia ajutorul material solicitat ar fi fost inclus în salariul de bază, Curtea apreciază că în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, în concret cu actele existente în evidențele contabile ale societății, aceasta în mod corect nu a fost primită de judecătorul fondului.

Instanța de fond a înlăturat în mod corect, punctual și argumentat, obiecțiunile formulate de către societatea pârâtă, astfel că în mod just nu s-a dat curs cererii de efectuare a unei contraexpertize.

Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă superior încheiat la nivel de ramură.

Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, nu instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, ci instituie un drept în sine.

Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede

imperativ că "salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o

condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.

Având în vedere dispozițiile art. 287 din C.Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 26 ianuarie 2007, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că aceasta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.

De asemenea, Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea

includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 C.muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din

partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la contradictorialitatea argumentelor primei instanțe, plecând de la dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., Curtea reține că criticile subsumate acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate deoarece tribunalul prin sentința atacată a expus în mod corespunzător considerentele ce au stat la baza constatării temeiniciei pretențiilor formulate de reclamantă.

Argumentele din cuprinsul sentinței, ce au fost redate în cererea de recurs, nu contrazic, ci susțin soluția aprecierii ca întemeiată a acțiunii promovate de reclamantă, iar în raport de considerentele expuse, instanța de recurs poate exercita controlul asupra legalității și temeinicie sentinței recurate, astfel încât nu se impune modificarea soluției pronunțate de instanța de fond.

Întrucât dispoziția de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei nu a constituit obiectul prezentului litigiu, Curtea constată a fi

lipsită de temei și susținerea din recurs în sensul că, prin admiterea acțiunii, instanța a modificat în mod implicit respectiva dispoziție în partea privitoare la despăgubirile acordate.

În mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor datorate pârâtă în funcție de indicele de inflație calculat de la data scadenței, și nu de la data promovării acțiunii, deoarece față de prevederile art. 1079 C. civil (în vigoare la acel moment) coroborat cu art. 166 C.muncii, pârâta în calitate de angajator era de drept în întârziere, în speță fiind vorba de neacordarea unor drepturi de natură salarială, constând în prestații cu executare succesivă, cu privire la care nu era necesară îndeplinirea formalităților de punere în întârziere.

Criticile din recurs privitoare la modul în care tribunalul a soluționat o precizarea de acțiune se constată a fi nefondate, deoarece în fața instanței de fond, reclamanta nu a formulat nici o precizare a cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată

stabilite la fondul cauzei, Curtea reține că prima instanță a procedat în cauză la o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C.pr.civ., iar în ceea ce privește cuantumul acestora, instanța a avut în vedere culpa procesuală a părților, astfel încât nu se impune modificarea hotărârii nici sub acest aspect.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva Sentinței civile nr. 210/F din_ a Tribunalului B.

-Năsăud pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2013.

PREȘEDINTE

JUDECATORI

I. -R.

M. C.

MĂNĂSTIREAN

S.

-C. B.

cu opinie separată în sensul

admiterii recursului, modificării sentinței și respingerii acțiunii

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: Iacob Corina

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Opinez în sensul admiterii recursului formulat de S.C. "P. "; S.A., pentru următoarele considerente:

Consider că în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea formulată de către reclamantă privind obligarea S.C. P. S.A. la plata contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc/an pentru perioada 1 ianuarie 2006 -

26 ianuarie 2007 și a dobânzii legale de la data pronunțării hotărârii până la executarea efectivă.

Astfel, alin.1 al art.187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură prevede dreptul salariaților agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1 de a beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Alin.2 al aceluiași articol prevede însă că salariații beneficiază de acest drept în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Se mai prevede că în ceea ce privește cuantumul ajutorului și condițiile de acordare, acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.

În cazul societății pârâte, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut la art.176 că, începând cu_, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la acest contract.

Astfel, având în vedere faptul că alin.2 al art.187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură face trimitere, în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, la prevederile contractelor colective de muncă la nivele inferioare, consider că în cauză nu puteau fi reținute concluziile raportului de expertiză efectuat la judecarea fondului cauzei, întrucât reclamanta-intimată a devenit angajata Sucursalei B. a P., abia la data de_ (carnetul de muncă-fila nr.138 dosar de fond), după data la care acest ajutor material a fost inclus în salariul de bază al angajaților S.C.";P. "; S.A., respectiv după data de 0_, dată de la care au fost majorate toate grilele de salarizare.

Pentru aceste motive apreciez că reclamanta nu mai putea beneficia, începând cu data transferului, de acest drept în baza Contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul S.C.";P. "; S.A., întrucât art.176 din acest contract practic nu mai prevedea, începând cu data de 0_, acordarea unui asemenea

adaos la salariu, respectiv a ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale.

În consecință, opinez că în cauză se impunea admiterea recursului formulat de S.C. "P. "; S.A., modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată, cu obligarea reclamantei- intimate la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.

Red./Tehnored.:C.M; Judecător ,

C. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2339/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă