Decizia civilă nr. 2692/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr. _

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2692/R/2013

Ședința publică din data de 23 mai 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. în numele și pentru membrul de sindicat reclamantul T. DS împotriva sentinței civile nr. 276/F din_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, privind și pe pârâții Ș. G. N. DE J., C. LOCAL N. și I. P. PRUNDU N., având ca obiect drepturi bănești- diminuare indemnizație de concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 276/F din_, pronunțată de Tribunalul B.

-Năsăud în dosarul nr._ a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD, în numele și

pentru membru de sindicat T. D. - S., împotriva pârâților Ș. GIMNAZIALĂ( fostă G. ) N. DE J., C. LOCAL AL COMUNEI N. și PRIMARUL COMUNEI N. .

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarel: Potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă,

dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, în cauză fiind vorba despre Decizia nr. 20/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ :

Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ …";

S-a mai reținut că "în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";

"Chiar dacă art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.

Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";

Totodată, analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă, s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un

cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

"În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.

În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";

Prin urmare, indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, trebuia diminuată de 25%.

În prezenta speță, tribunalul a reținut că membru de sindicat face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar 2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.

În cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă la data de 14 iunie 2010 și indemnizația de concediu cuvenită pentru lunile iulie și august i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, cu mențiunea că din adeverința comunicată la solicitarea instanței, de unitatea de învățământ rezultă că indemnizația de concediu aferentă zilelor de 1 și 2 iulie NU a fost redusă.

Măsura reducerii indemnizației pentru concediul de odihnă a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, Legea nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.

Așa cum a statuat și ÎCCJ, tribunalul a reținut că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din Legea nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin Legea nr. 1/2011.

În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care

concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.

Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din

H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.

Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.

Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-a achitat indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010,_, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.

Analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă tribunalul a reținut că reclamanta nu avea un

"bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010..

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că membrul de sindicat ar avea un "bun" în sensul Convenției, se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestuia este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin urmare, indemnizația de concediu aferentă concediului efectuat anterior datei de_ se cuvine în întregime, nediminuată, întrucât legea nu retroactivează iar începând cu data de_ indemnizația de concediu trebuia diminuată cu 25%.

O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 250/1992, republicată.

Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.

Tribunalul a constatat că, din adeverința emisă inițial de unitatea de învățământ, membrul de sindicat a intrat în concediu de odihnă la data de

14 iunie 2010 iar indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010 i-a fost diminuată cu 25%, fără să se menționeze data cu care s-a aplicat reducerea indemnizației, dar din adeverința comunicată de unitatea de învățământ, la solicitarea instanței, rezultă că indemnizația de concediu aferentă zilelor de 1 și 2 iulie 2010 NU a fost redusă.

Cum dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 au intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, tribunalul a reținut că indemnizația pentru concediul de odihnă a fost redusă doar pentru concediul de odihnă efectuat ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr.118/2010.

Așa fiind, unitatea de învățământ pârâtă în mod legal a aplicat reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, indemnizației de concediu cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat ulterior intrării în vigoare a Legii nr.118/2010..

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamant față de unitatea de învățământ ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud, în numele și pentru membrul de sindicat, reclamantul T. D. -S., solicitând modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din Codul Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.

Reclamantul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Arată recurenta că indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii nr. 118/2010.

Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția României, republicata, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

In același sens sunt și dispozițiile art. 1 din Codul civil "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva".

În acest sens consideră nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul, a fost diminuata cu 25%.

Prevederile art. 145 din Legea nr. 54/2003 - Codul Muncii, stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." Același termen este stabilit și de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 250/1992, republicată.

Mai mult decât atât, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/_

, aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații stipulând la art. 29 faptul ca: "(1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege (…). (2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute În anexa nr. 6 în funcție de

interesul învățământului și al celui În cauză până la data de 15 octombrie.

(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de ce! puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice. (4) Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă".

Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură

Învățământ. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de Codul Muncii și H.G. nr. 250/1992.

În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010.

Susține recurentul că diminuarea cu 25 % a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.

La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.

Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea nr. 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .

Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010, înainte de apariția ei în Monitorul Oficial.

Recurentul a mai arătat că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.

Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare".

A mai susținut recurentului că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.

Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus. echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia Europeană.

Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc. civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 3307alin. 4 C.pr.civ., că: "dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";

În ceea ce privește reglementarea legală a concediului de odihnă a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele acestei decizii că "în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ …";

împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. _

De asemenea, instanța supremă a statuat în sensul că "Chiar dacă art.

1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se

efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspectul criticilor formulate în recurs din perspectiva reglementărilor europene Curtea de Apel mai reține și faptul că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României (cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.

În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății în raport de faptul că dreptul pretins de către cadrul didactic reprezintă un drept de natură salarială.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea principiului neretroactivității legii și modul de calcul al indemnizației de concediu de odihnă în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.

În cauză rezultă că indemnizația de concediu cuvenită reclamantului a fost diminuată începând cu data de 03 iulie 2010, așadar cu luarea în considerare a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 118/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. în numele și pentru membrul de sindicat reclamantul T. D. -S. împotriva sentinței civile nr. 276/F din_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 mai 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. A. C.

ANA I.

A. C. C.

Red. IA dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: R.I.B.

Decizia civilă nr. 2692/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2692/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă