Decizia civilă nr. 2838/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2838/R/2013
Ședința publică din 27 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T.
DE C. C. C. SA și S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 2678/F din 19 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat Z.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 21 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, doamna avocat Rebrean (fostă Maxim) A. M. a depus la dosar o adresă prin care arată faptul că nu are mandat pentru a-l reprezenta pe intimatul Z. G. în această cauză și nici la judecarea cauzei pe fond nu a deținut un asemenea mandat, iar comunicarea actelor din acest dosar s-a făcut la sediul Cabinetului de avocat, Maxim A., raportat la faptul că l-a reprezentat pe numitul Z. G. în alt dosar al Tribunalului Bistrița-Năsăud, având ca obiect tot drepturi bănești, respectiv dosar nr._ .
Învederează faptul că ultima adresă de domiciliu al reclamantului intimat este Sat I. M., Comuna I. M. nr. 156, jud. Bistrița Năsăud și solicită ca orice comunicare în legătură cu acest litigiu să se facă la adresa anterior indicată.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul Z. G. a chemat în judecată pârâtele S. N. de T.
F. de C. SA B. și S. de T. F. de C. C. a Societății Naționale de T. F. de C. SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâtele să-i plătească salariul suplimentar pentru anii 2009, proporțional cu perioada lucrată, actualizat cu rata inflației și contravaloarea tichetelor de masă neeliberate pentru perioada aprilie 2009-_
.
Prin sentința civilă nr. 2678/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._
, s-a admis în parte excepția prescrierii dreptului la
acțiune, excepție invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. SA B. și S. de T. F. de C. C. a Societății Naționale de T.
F. de C. SA, în ce privește cererea de obligare la plata c/v tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009-iulie 2009.
S-a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune, în privința acestei cereri pentru restul perioadei, precum și în ceea ce privește cererea având obiect obligarea la plata salariului suplimentar pentru anul 2009.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului Z. G. împotriva pârâtelor
S. N. de T. F. de C. SA B., reprezentată în proces de S. de T. F. de C. C. a Societății Naționale de T. F. de C. SA și S. de T. F. de C. C. a Societății Naționale de T. F. de
C. SA și, în consecință, au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare aflat în plată în luna decembrie 2009, pentru un salariat care îndeplinea aceleași condiții de salarizare ca și reclamantul, calculat proporțional cu perioada efectiv lucrată din anul 2009, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
S-a respins cererea reclamantului având obiect obligarea pârâtelor la plata c/v tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009-iulie 2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune și, pentru perioada august 2009-_, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția menționată, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției, instanța a reținut incidența prevederilor art. 268 al. 1 lit. c din Codul Muncii referitoare la termenul de 3 ani . De asemenea, a apreciat că aceasta este neîntemeiată în privința salariului suplimentar că aceasta este întemeiată întrucât plata acestui drept trebuia să fie efectuată în luna ianuarie anului 2010, acțiunea fiind formulată în termenul de
trei ani.
În ceea ce privește cererea de obligare la plata c/v tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009-iulie 2009, având în vedere că acțiune a fost formulată la data de_, iar tichete de masă se acordă în fiecare lună pentru luna respectivă, a reținut că excepția este întemeiată, cererea fiind formulată după împlinirea termenului de trei ani de la data nașterii dreptului și, iar pentru intervalul aprilie 2009-iulie 2009, cererea a fost respinsă ca prescrisă.
Sub aspectul fondului - plata salariului suplimentar pentru anul 2009 și plata c/v tichetelor de masă pentru perioada august 2009-_, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtelor până la data de_, când s-a pensionat pentru limită de vârstă și contractul de muncă i-a încetat și pentru anul 2009 nu a beneficiat de salariul suplimentar(f.60) și în perioada iulie 2009- noiembrie 2009 nu i-au fost acordate tichete de masă.
Salariul suplimentar pentru anul 2009.
Potrivit art. 32 din CCM la nivel de unitate valabil pe anii 2009-2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa 6.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 582/1998, drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform anexei 6 la contractul colectiv de muncă, de salariul suplimentar nu beneficiază următoarele categorii de salariați: 1. cei cărora li s-a aplicat sancțiunea retrogradării din funcție sau categorie, în cadrul aceleiași profesii, pe o perioadă de maxim 60 de zile; 2. cei concediați disciplinar; 3. cei cărora li s-a aplicat sancțiunea retragerii disciplinare, pe o perioadă de 1-6 luni, din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerii într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate; 4. cei cărora li s-a aplicat sancțiunea înlocuirii disciplinare din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerii într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate; 5. cei care în cursul unui an calendaristic au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de
1 zi sau de 1 tură; 6. cei cărora li s-au aplicat în cursul anului calendaristic repetat sau cumulat sancțiunile:
retragerea uneia sau a mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției sau meseriei, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeași perioadă;
reducerea salariului și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10% în cazul celor care ocupă funcții de conducere cu salarii fixe.
Ca atare, excluderea de la beneficiul salariului suplimentar este prevăzută în situații expres și limitativ indicate în anexa 6.
Față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul pentru perioada în care a fost efectiv angajat al pârâtei și anume anul 2009, proporțional cu perioada lucrată.
Cum reclamantul nu a lucrat în luna decembrie 2009 salariul său suplimentar va fi determinat în funcție de salariul de încadrare a unui salariat care îndeplinea aceleași condiții de salarizare ca și reclamantul
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Cererea având obiect acordarea c/v tichetelor de masă, pentru perioada august 2009-15 noiembrie 2009,
a fost respinsă de tribunal ca neîntemeiată, având în vedere următoarele argumente:
CCM prevăd acordarea a câte unui tichet de masă pe zi pe angajat
"conform prevederilor legale";.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este o posibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 14 din_, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă "nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație";.
Drept urmare, întrucât, în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. pe anul 2009 s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă numai pentru lunile ianuarie-martie pârâtele nu pot fi obligate la plata c/v tichetelor de masă începând cu luna august 2009 până la 15 noiembrie 2009 (pentru perioada aprilie 2009-iulie 2009 cererea fiind prescrisă nu a fost analizată d pe fond).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. de T.
F. de C. "C. C. " S.A. B. si S. de T. F. de C. C. ,
solicitând admiterea acestuia si modificarea in totalitate a sentinței civile.
În motivare se invocă prescripția de 6 luni, prevăzută de art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii.
De asemenea, se susține că salariul suplimentar nu poate fi acordat în mod necondiționat, din dispozițiile art. 30 din CCM rezultând că plata sa nu are caracter obligatoriu, ci facultativ.
Atât in anul 2009 cat si in anul 2010 sindicatele reprezentative la nivel de societate si administrația S. "C. C. " S.A. au renegociat clauza pre văzuta la art. 32 al. 1 din CCM la nivel de societate, hotărând ca aceste prevederi nu se aplica in anul 2009, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011. In concluzie, voința pârtilor a fost ca aceste drepturi sa nu se acorde pentru anul 2009, urmând a fi acordate eventual începând cu 2011.
În perioada de referință a produs efecte contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, iar nu contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Drepturile solicitate s-au prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anul 2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008 recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli, aprobate prin acte normative, iar pierderile financiare au împiedicat achitarea acestor drepturi.
Deși a fost legal citat intimatul nu a depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
(1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei
, Curtea notează că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În lumina acestor prevederi, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că acordarea salariului suplimentar constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 30 alin. 3 precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de
către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, pledează și art. 31 din CCM care face trimitere la criteriile de acordare a salariului suplimentar, prevăzute în anexa 6, din care rezultă că plata dreptului este obligatorie, cu excepția unor situații care țin de conduita disciplinară a salariaților.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin Actul adițional înregistrat sub nr. 370/_, la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că
"salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
Prin urmare, sunt lipsite de eficiență juridice negocierile prin care s-a stabilit suspendarea plății salariului suplimentar acordat în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, câtă vreme în perioada de referință producea efecte contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unității, ale cărui dispoziții au continuat să producă efecte.
De asemenea, nici aspectele invocate prin motivele de recurs privind diverse plafonări legale nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S.
N. DE T.
F.
DE C. C. C. SA și S. DE T. F. DE C.
C. împotriva
sentinței civile nr. 2678 din_ a Tribunalului Bistrița Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. G. L.
D.
S.
D. C.
M.
Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: R.I.B. ;
