Decizia civilă nr. 2851/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2851/R/2013
Ședința publică din data de 28 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. C. SA B. și
S. CFR C. SA - S. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 755 din 27 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ privind și pe intimații reclamanți T. I., R. M. și M.
D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat A. M. din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de ti,bru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 21 mai 2013
intimații, prin avocatul ales, au formulat și înregistrat la dosar întâmpinare. Reprezentanta acestora, prezentă la dezbateri, arată că înțelege să o susțină, neavând cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 755 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. SA B. și S. de T. F. de C. C. a Societății Naționale de T. F. de C. SA și în consecință s-a respins cererea reclamanților T. I., R. M., M. D. având obiect obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009, pentru existența autorității de lucru judecat.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții T. I., R. M.
, M. D. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. SA B.
, reprezentată în proces de S. de T. F. de C. C. și S. de T.
F. de C. C. a Societății Naționale de T. F. de C. S.A. C. și în consecință au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților T.
I., R. M., M. D. salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010, prima aferentă sărbătorii de Ziua F. ului pe anul 2010, ajutorul material de Paște pentru anul 2010, ajutorul material pentru Crăciun 2010, toate stabilite la nivelul clasei I de salarizare, sume actualizate cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data scadenței fiecărui drept și data plății.
Au fost respinse pretențiile formulate pentru anul 2009 pentru autoritate de lucru judecat iar cele aferente anului 2011 ca neîntemeiate.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei T. I. suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale și s-a respins cererea celorlalți reclamanți de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Examinând cu prioritate excepția invocată tribunalul a reținut că excepția autorității de lucru judecat în ce salariului suplimentar pentru anul 2009
și a primei de Crăciun pentru anul 2009, a fost întemeiată întrucât prin
deciziile Curții de Apel C. date în dosarele_ (în privința reclamantei T. I. ),_ ( în privința reclamantului R. M. ) și_ ( în privința reclamantului M.
D. ) pârâtele au fost obligate să plătească reclamanților salariul suplimentar pentru anul 2009 și prima de Crăciun pentru anul 2009 astfel că există triplă identitate de părți, cauză, obiect între pricini și devine incident art.1201 Cod civil.
În consecință excepția a fost admisă și cererea reclamanților T. I. ,
R. M., M. D. având obiect obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 și a primei de Crăciun pentru anul 2009, pentru existența autorității de lucru judecat.
Analizând fondul pretențiilor formulate tribunalul a reținut următoarele:
În primul rând tribunalul a reținut că reclamanții își întemeiază pretențiile, pe prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de și nu pe contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate.
Astfel chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate plata drepturilor pretinse de reclamant au fost suspendate, tribunalul a analizat pretențiile reclamantului prin prisma dispozițiilor din contractul colective de muncă încheiat la nivel superior, pe care reclamanții l-au invocat.
Reclamanții au fost salariații pârâtelor până la data de 15 iulie 2011, când contractele lor de muncă au încetat, urmare a concediere dispuse în cadrul unei concedieri colective.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010 și parțial pentru anul 2011
aferent perioadei lucrate tribunalul a reținut că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate așa cum a fost modificat pentru anul 2010 și pentru anul 2011 acordarea salariului suplimentar nu se acordă însă pentru anul 2010 devine incident, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006 care, la art. 30, prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, contract în vigoare până la data de 31 ianuarie 2011.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta S. N. de T. F. Marfă CFR Marfă S.A. B. fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine
obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, incident pentru anul 2010, reclamanții sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru anul 2010.
Cum în anul 2011 nu există contract colectiv de muncă la nivel superior celui de unitate care să prevadă drepturi superioare celui de la nivel de unitate și cum în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu se prevede obligativitatea acordării salariului suplimentar în anul 2011, pentru anul 2011 pretenția reclamanților a fost neîntemeiată și a fost respinsă.
În ce privește plata ajutorului material pentru Paști 2011 și a primei pentru Ziua F. ului pentru anul 2011
tribunalul a respins cererile ca neîntemeiate întrucât astfel de drepturi nu mai sunt prevăzute în CCM la nivel de unitate incident în anul 2011 iar, la nivel superior unității, pentru anul 2011, nu mai există contracte colective de muncă.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de Paști, Crăciun și premierea pentru Ziua F. ului, toate aferente anului 2010
tribunalul a reținut că aceste drepturi salariale sunt cuvenite reclamanților în temeiul art.71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul
feroviar, cele anterior reținute cu privire la incidența acestui contract colectiv, cu ocazia analizării îndreptățirii la salariul suplimentar, fiind valabile și cu privire la aceste drepturi.
Nu a putut fi reținută apărarea pârâtelor în sensul că aceste drepturi au fost suspendate potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și prin urmare nu trebuie acordate întrucât, așa cum a reținut anterior tribunalul, reclamanții sunt îndreptățiți să le primească în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, de grup de unități.
Așa fiind, au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților: salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă; ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua feroviarilor";, Paști și Crăciun pentru anul 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Față de aceste considerente tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea reclamanților în modalitatea anterior expusă.
În baza art.274, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei T. I. suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, fiind singura care a achitat onorariu avocațial, potrivit chitanței de la fila 92 și cererea celorlalți doi reclamanți de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă întrucât nu au probat cu acte justificative că au efectuat astfel de cheltuieli.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T.
F. DE C. SA B. și S. DE T. F. DE C. C. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE C. S.A.
, solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului susține că în mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune față de solicitarea reclamanților de a se acorda
salariul suplimentar, ajutorului material de Crăciun, de Paste pentru și a Zilei F. ului pentru anul 2010.
Reclamanții solicita acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 în temeiul prevederilor art. 30 (1) din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2010, preluate în art. 32 al. 1 de Contractul Colectiv de munca la nivel de societate, conform căruia "pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Față de prevederile mai sus-menționate, arată faptul ca solicitările reclamanților își au izvorul în contractul colectiv de munca, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de munca al salariatului/(salariatei) reclamant/e. De asemenea, acesta reprezintă o recompensa acordata de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii ireproșabile a obligațiilor de serviciu de către aceștia, iar dreptul de a acorda o recompensa aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Deși în contractul colectiv de muncă se folosește noțiunea de salariu suplimentar, acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acorda lunar și nu este prevăzut în contractul individual de muncă.
Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte și cea a "salariului suplimentar"; pe de alta parte, solicită instanței să constate ca obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea acesteia la respectarea unor clauze din CCM și, pe cale de consecință, este în prezenta unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1, lit. e din Codul muncii republicat, conform cărora "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Astfel, dreptul la acțiune în cazul nerespectării prevederilor art. 30 (1) din CCM s-a născut la data de_, iar fata de data introducerii acțiunii, și raportat la prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, solicitam instanței sa admită excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010.
De asemenea reclamanții solicită acordarea ajutorului material pentru Paste, Crăciun și Ziua feroviarului în temeiul prevederilor art. 69 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate cat și a art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Față de cel mai sus-menționate rezultă că solicitările reclamanților își au izvorul în contractul colectiv de munca.
În motivarea admiterii excepției invocate, precizează faptul că ajutoarele materiale, deși sunt drepturi patrimoniale, nu sunt drepturi de natura salariala, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu regim juridic distinct.
Potrivit prevederilor art. 159 și 160 din Codul muncii republicat, "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca";, acesta cuprinzând "salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri";. Astfel, norma generala definește salariul, componentele acestuia: salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, temeiul de drept și izvorul obligațiilor - contractul individual de muncă. Ajutorul de Paste, de Crăciun și Ziua F. ului se acorda cu o ocazie prestabilita, în temeiul unei prevederi a contractului colectiv de muncă și nu se acorda lunar, în raport de munca prestata, așa cum se acorda drepturile
salariale.
Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte și a ajutoarelor materiale de Paste, Crăciun și Ziua F. ului pe de alta parte, solicită instanței să constate ca obiectul acțiunii nu consta în plata unor drepturi salariale ci în obligarea recurentei la respectarea unei clauze din CCM și, pe cale de consecința este în prezenta unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, în termen de 6 luni.
Având în vedere că dreptul de a cere acordarea ajutorului material de Paste s-a născut la data de 04 aprilie 2010, pentru ajutorul material de Crăciun s-a născut la data de_, iar pentru ajutorul material aferent Zilei F. ului la data de_, rezulta ca dreptul material la acțiune pentru aceste drepturi este prescris.
2. Consideră că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamanților salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material de Crăciun, ajutorul material de Paste și Ziua F. ului pentru anul 2010, fără a ține seama de situația financiara a societății și de modificările aduse la contractul colectiv de munca la nivel de societate prin acte adiționale, avându-se în vedere doar prevederile Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Reclamanții solicita acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 în temeiul prevederilor art. 30 (1) din Contractul Colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, conform căruia "pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Aceasta prevedere a fost reluata și la art. 32 alin 1 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de societate, valabil pentru anul 2007 - 2008, modificat și completat prin actele adiționale înregistrate la DMPS B. sub nr. 1753/_ valabil pana la data de_, Act Adițional nr. 437/_ valabil pana la_, Act Adițional la CCM nr. 2450/_ și Actul Adițional la CCM nr. 1708/_, valabil pana la data de_ .
Mai arată instanței ca atât în anul 2009 cât și în anul 2010 Sindicatele reprezentative la nivel de societate și administrația S. "CFR C. "; S.A. au renegociat clauza prevăzuta la art. 32 al. 1 și art. 69 din CCM la nivel de societate. Potrivit Actului adițional nr. 2450/_ și a Actului Adițional nr. 1708/_ la CCM încheiat la nivel de societate, "art. 32- (1) și (2) se modifica și va avea următorul conținut: pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. "[...] Aceste prevederi nu se aplica în anul 2010, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011";, iar art. 69 se modifica în sensul ca pentru anul 2010 nu se mai acorda ajutoarele materiale de Paști, Crăciun și premierea pentru Ziua F. ului, aceste drepturi urmând a se aplica începând cu_ .
În concluzie, voința pârtilor a fost ca aceste drepturi sa nu se acorde pentru 2010, urmând a fi acordate începând cu 2011. Chiar daca în același timp existau în vigoare mai multe contracte colective de munca, cel la nivel de ramura și cel la nivel de societate, în care existau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar - cele din art. 30, respectiv art. 32, consideram ca trebuie data eficienta contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința pârtilor si, mai mult, nu se poate face aplicarea prevederilor art. 247 din Codul Muncii, motivat de faptul că prevederile contractului colectiv de muncă la
nivel superior (CCM la nivel de grup de unități) se pot aplica numai în absenta contractelor colective de muncă inferioare (CCM la nivel de societate).
De asemenea, suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar este în concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulata în valoare de 535.423,74 mii lei. Subscrisa este o societate cu capital majoritar de stat, aflata în subordinea M. ui T. urilor și Infrastructurii și unul din agenții monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 78/2009, care are obligația respectării acestui act normativ, potrivit căruia "...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau dupa caz în unități valorice, în funcție de specificul activității";. Or, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar, din veniturile realizate de societate, în cadrul fondului de salarii, în procent de 10% din fondul de salarii realizat. Deci pentru a se putea acorda, societatea trebuia sa înregistreze venituri. Pentru diminuarea pierderilor, la nivelul societății au avut loc restructurări de personal concretizate prin concedieri colective în anii 2009 și 2010 și reorganizări, dar aceste masuri au dus la diminuarea pierderilor
înregistrate de societate dar nu la realizarea de venituri care sa conducă la constituirea fondului pentru acordarea salariului suplimentar.
Mai arată instanței că pe anul 2009 subscrisa a înregistrat o pierdere cumulata din anii precedenți în valoare de 535.423,74 mii lei.
Având în vedere ca în anul 2010 în execuția bugetara preliminată s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate prevederile din O.G. nr.79/2008.
Totodată, din execuția bugetară preliminară pe anul 2010, reiese că recurenta a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), față de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficienta fondurilor subscrisei, pentru achitarea plaților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii, sumă în cuantum de 550.000 mii lei (rând 125 din execuție). în condițiile în care subscrisa nu a putut onora plățile către furnizorii de materiale și servicii necesare desfășurării activității în condiții de operativitate, nu a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar pe anul 2010.
Față de cele arătate mai sus, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă pe anul 2009-2010 au renegociat prevederile art. 32, astfel că prin actul adițional la contract (anexat prezentei) au fost de acord ca pentru anii 2009 și 2010 prevederile privind acordarea salariului suplimentar a ajutoarelor materiale de Paști, Crăciun și Ziua F. ului să nu se aplice.
Având în vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțatei, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca fiind neîntemeiata.
Prin întâmpinarea înregistrată reclamanții-intimați T. I., R. M. și M.
D.
, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu menținerea în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune,
Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 160 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile,
sporurile, precum și alte adaosuri. Or, drepturile litigioase constituie tocmai astfel de alte adaosuri. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, chiar recurenta acceptă calificarea acestor drepturi ca atare, în condițiile în care, în cuprinsul recursului, arată că "nu se pot considera că toate drepturile salariale, indiferent de temeiul lor de acordare și oriunde ar fi ele prevăzute ar fi prescriptibile la modul universal, în termenul general de 3 ani de zile";.
Potrivit art. 171 alin. 1 și art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurenta pârâtă, care susține că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 268 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța deosebită, centrală, a salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat. De altfel, legiuitorul a emis mai multe dispoziții de ocrotire a dreptului angajatului la salariu, dispoziții cu caracter imperativ (art. 164, 165 fostul Cod al muncii), astfel încât interpretarea de mai sus este în consens cu întreaga viziune impusă de ansamblul prevederilor Codului muncii.
Sub raportul motivelor de fond, se reține că, dacă ar putea fi purtate discuții pe marginea modului de interpretare a dispozițiilor art. 30 din CCM la nivel de unitate pe anul 2010, care stipulează că personalul poate primi un salariu suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, nu același lucru se poate afirma despre dispozițiile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv De Muncă la nivel de Grup de unități din T. ul F. pe anii 2006- 2010, prelungit până la data de_, pe care de asemenea reclamantul și-a întemeiat pretențiile, care statuează: "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților
feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
În mod evident, dispozițiile din acest din urmă contract colectiv de muncă sunt imperative și nu facultative.
Raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate (referitor la salariul suplimentar pentru anul 2009-2010, prima pentru Ziua F. ului pentru anul 2009, prima de Paști pentru anul 2010 și prima de Crăciun pentru anul 2009- 2010) iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, se mai reține că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Or, se constată că față de acest principiu, se dovedesc neîntemeiate și motivele de recurs prin care se invocă suspendarea acordării acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă pe unitate.
În mod evident, aceste suspendări/modificări se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, astfel încât nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, anume, de grup de unități.
Este inexactă susținerea recurentei cum că potrivit prevederilor fostului art. 247 și art. 37 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Aceste texte nu cuprind o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii indica simplu (anterior abrogării prin dispozițiile Legii nr. 40/2011) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Art. 37 statuează și în prezent principiul negocierii, fără limitarea indicată de recurentă.
Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative. În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept/obligație, și nu o facultate a angajatorului.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 229 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea
dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale acordate.
Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă aplicat părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze în acest mod acordarea acestor drepturi.
Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art.
299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.
N.
DE T.
F.
DE C. SA B. și S. DE T. F.
DE C.
C. A
SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE C. SA împotriva sentinței civile nr. 755 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T. D. C.
G.
M.
N.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. R. -I.
