Decizia civilă nr. 2860/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2860/R/2013
Ședința publică din data de 28 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta M. C. împotriva sentinței civile nr. 936 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata pârâtă S.C. SS
R. S.R.L., având ca obiect drepturi bănești.
Modul în care s-au desfășurat dezbaterile și concluziile părților prezente s- au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 21 mai 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de_ reclamanta M. C. a solicitat obligarea pârâtei S.C. SS S.R.L. la plata orelor suplimentare începând cu luna septembrie 2008 până în luna decembrie 2011, a celui de-al 13-lea salariu, a salariului compensatoriu și a contravalorii tichetelor de masă pe perioada iulie-decembrie 2011.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivând că pentru perioada mai 2009-decembrie 2011 a achitat toate sporurile prevăzute de lege, că reclamanta a primit tichetele de masă corespunzătoare muncii prestate și că pentru al 13-lea salariu și salariul compensator nu există temei de drept.
Prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională la restituirea sumei de 1999 lei ca fiind o plată nedatorată în principal, și în subsidiar, a solicitat compensarea acestor drepturi bănești datorate reclamantei cu suma de 1999 lei.
În motivare a arătat că suma de 1999 lei nu a reprezentat drepturi salariale cuvenite reclamantei pârâtă reconvențional, suma respectivă fiind achitată separat de drepturile salariale și reprezintentând o plată nedatorată.
Prin sentința civilă nr. 936 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._
, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. SS S.R.L.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional S.C. SS S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă
reconvențional M. C. și a fost obligată aceasta să restituie suma de 1.999 lei reprezentând plată nedatorată.
S-a luat act că pârâta-reclamantă reconvențional nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei
conform contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. B. sub nr. 4366/II/_, ce a încetat la_ în baza art. 65 alin.1 Codul Muncii. În calitate de agent de securitate, reclamanta a avut un program de lucru în perioada 2008-2011 de 12 ore cu 24 și apoi 12 ore cu 48 de ore libere. În momentul în care reclamanta lucra în tura de zi avea liber până a doua zi seara iar când lucra în tura de noapte, avea două zile libere. Pe parcursul unei luni de muncă, reclamanta a prestat între 176-192 de ore.
În fiecare lună șefii de tură întocmeau o fișă de contabil pentru agenții care au desfășurat activitate în luna respectivă, fiecare agent de securitate, printre care și reclamanta, verifica respectivul pontaj cu privire la numărul de ore lucrate, semnându-l dacă era de acord. Aceste fișe de pontaj erau transcrise electronic și tot electronic erau trimise la B., iar pe baza lor se întocmeau
"fluturașii"; are erau distribuiți angajatorilor pentru a verifica dacă salariul este corespunzător muncii prestate. Acești "fluturași"; se comunicau în perioada 10-12 ale fiecărei luni angajaților pentru a putea fi verificate numărul de ore lucrate.
În perioada arătată anterior, agenții de pază au beneficiat de 20 de tichete de masă, iar apoi de 15 tichete de masă și de o masă caldă. Au fost situații în care agenții de pază au înlocuit pe alți agenți de pază. La plecare din obiectul Nokia, agenții de pază au primit trei salarii compensatorii, care s-au plătit în două tranșe, una la finele lunii noiembrie 2011 și cealaltă la finele lunii ianuarie 2012.
Această stare de fapt rezultă din declarația martorului Grigor I. .
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă plata sumei de 1999 lei către reclamantă în contul bancar deschis de aceasta la B.R.D., plata tichetelor de masă în număr de 20, respectiv 15 tichete de masă pentru perioada aprilie 2009- noiembrie 2011, plata drepturilor salariale negociate și cuprinse în contractul individual de muncă al reclamantei și numărul de ore lucrate de către reclamantă potrivit turelor arătate de către martor în declarația sa cu plata corespunzătoare a acestor ore.
Potrivit prevederilor art. 109 alin.1 din Codul Muncii, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi și 40 de ore/săptămână.
Conform prevederilor art. 117 alin.1 din același Cod, munca prestată în afara timpului de muncă săptămânal prevăzut la art. 109 alin.1 este considerată muncă suplimentară.
Comparând numărul de ore pe care reclamanta le-ar fi prestat 8 ore/zi, 40 ore/săptămână cu numărul de ore prestate în ture de 12 cu 24 respectiv 12 cu
48 de ore urmate de zilele libere corespunzătoare, instanța a constatat că susținerea reclamantei cu privire la prestarea muncii suplimentare a fost neîntemeiată și a fost respinsă.
În "fluturașii"; de plată existente la dosarul cauzei, există rubrica "alte venituri"; cu plata corespunzătoare acestora care rezultă din efectuarea muncii în locul altor agenți de pază care trebuiau înlocuiți.
În această situație, nefiind posibilă compensarea muncii respective cu ore libere plătite, pârâta a respectat prevederile art. 120 din Codul Muncii, plătind reclamantei munca prestată în asemenea situații.
Față de această împrejurare, instanța a respins cererea reclamantei privind plata acestor ore suplimentare ca neîntemeiată.
Cererea reclamantei privind contravaloarea tichetelor de masă a fost respinsă întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, aceste tichete au fost plătite în număr de 20, respectiv de 15 tichete de masă/lună plus o masă caldă, iar cererea privind acordarea celui de-al 13 salariu și a salariului compensator, a fost respinsă întrucât aceste pretenții sunt lipsite de temei legal sau contractual.
La data plății sumelor de 1315 lei -_ și a sumei de 684 lei -_, contractul colectiv de muncă în care erau prevăzute plățile compensatorii nu mai era în vigoare, așa cum rezultă din adresa nr. 414/D.D.S./_ emisă de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Dialog Social.
Potrivit prevederilor art. 272 alin.1 din Codul Muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Deoarece suma de 1999 lei a fost acordată benevol de către pârâtă, fără să existe temei contractual care să permită acordarea acesteia, fiind astfel o sumă încasată de către reclamantă pe nedrept, cererea reconvențională a fost admisă, cu consecința obligării reclamantei-pârâtă reconvențional să restituie pârâtei- reclamantă reconvențional suma de 1999 lei reprezentând plată nedatorată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pârâtă M. C.
, solicitând în temeiul art. 304 ind. 1 C.pr.civ., casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj.
În ceea ce privește chestiunea orelor suplimentare se arată că sunt aplicabile prevederile art. 112 Codul Muncii.
Din fișele de pontaj depuse la dosarul cauzei, rezultă ca de exemplu, în săptămâna 7-14 mai săptămâna de lucru era de 48 ore.
Raportat și la art. 120 din Codul Muncii, toate orele care depășesc numărul de 40 ore săptămânal, nu vor putea fi considerate decât ore suplimentare.
Judecătorul fondului nu verifică aceste aspect; prevederile legale care reglementează timpul de muncă se aplică evident și în situația lucrului în ture.
Sunt evocate și dispozițiile art. 123 Codul muncii, în ce privește plata acestora și ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 încheiat în conformitate cu prevederile Legii 130/1996, care la art. 41, al. 3, lit. c prevede că pentru orele suplimentare_ ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de 100% din salariul de bază, aplicabil până la sfârșitul anul 2011.
În mod contradictoriu instanța apreciază, fără a explicita temeiul legal al rațiunii sale, că nu este posibilă compensarea muncii respective cu ore plătite.
Era necesară suplimentarea probei testimoniale, administrarea probei cu interogatoriul, precum și o expertiză contabilă care să stabilească suma exactă datorată, prin compararea statelor de plată și a pontajelor, în vederea lămuririi tuturor acestor aspecte.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin adresa nr. 35221/_ a ITM Cluj, rezultă că în urma controlului efectuat la angajator, s-au constatat o serie de deficiențe, societatea fiind obligată să evidențieze în mod corect orele suplimentare precum și plata acestora prevăzut de art. 123 din Codul Muncii.
În ceea ce privește tichetele de masă, a fost omisă concluzia ITM Cluj, conform căreia acordarea tichetelor de masă se face diferențiat, în funcție de numărul de ore lucrat pe luna, fără sa existe o procedură expresă de acordare a acestora, dispunându-se întocmirea unei proceduri privind modul de acordare a tichetelor de masă pentru salariați.
S-a depus la dosarul cauzei decizia nr. 25287/_ prin care angajatorul a decis în mod unilateral norma de acordare a tichetelor de masă, de la 15 tichete la 15 tichete, cu excepția personalului TESA.
Se încalcă așadar prevederile art. 41 din Codul Muncii, în temeiul cărora orice modificare contractuală are loc doar prin acordul părților.
Această decizie unilaterală este totodată și discriminatorie, în neconcordanță așadar cu prevederile art. 39 alin. 1 lit. d și e din Codul Muncii.
În privința acordării celui de-al 3-lea salariu compensator, se arată la plecare din obiectivul Nokia, agenții de pază urmau a primi trei salarii compensatorii, din care aparent au fost achitate 2. Unul a fost achitat în data de_, în cuantum de 684 lei, cel de-al doilea în_, în cuantum de 1315 și care constituie obiectul cererii reconvenționale din prezenta cauză.
Or, este deplin justificată acordarea acestor salarii ca urmare a prevederilor cuprinse în art. 39 lit. j care instituie dreptul la protecție în caz de concediere, precum și art. 67 din Codul Muncii care prevede: Salariații concediați care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații _.
Așadar, și în această situație, instanța nu doar că nu verifică care este cuantumul corect al salariul cuvenite, dar o obligă la restituirea unor sume de bani care îi sunt pe deplin cuvenite, în mod legal.
Aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta a fost privată de dreptul la șomaj ca urmare a neeliberării în timp util a unei adeverințe care să certifice stagiul de cotizare.
Se mai face referire la dosarele celorlalți colegi care au fost de asemenea disponibilizați, similare, sens în care menționează dosarul nr._ având ca reclamant pe PORUMB M. .
Prin întâmpinarea înregistrată pârâta S.C. SS R. S.R.L. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului
.
În motivare susține că în perioada dedusa judecații, mai 2009 - decembrie 2011, societatea a achitat recurentei-reclamante toate sporurile prevăzute de normele legale, aceasta susținere fiind dovedita de statele de salarii si pontajele recurentei-reclamante. A făcut dovada prin înscrisuri și declarația martorului Grigor I., audiat în fața tribunalului, că pontajele și statele de salarii sunt generate în mod electronic, iar în baza pontajelor electronice sunt generate în mod automat si electronic statele de salarii, întrucât nu exista nicio interacțiune umana asupra sistemului electronic - cu excepția introducerii inițiale de date - nu poate exista vreo eroare de calcul sau greșeala, decât numai daca datele inițiale au fost introduse eronat.
Ori, daca datele inițiale - orele prestate de angajați - erau introduse eronat, toți angajații aveau posibilitatea să verifice corectitudinea acestor înscrieri pe fluturașul de salariu, iar dacă existau unele erori, aveau posibilitatea să solicite rectificarea pontajelor.
Rezultă din pontajele depuse la dosarul cauzei, din declarația martorului Grigor I. și chiar și din recunoașterea recurentei-reclamante, că programul acesteia de lucru în cadrul societății s-a desfășurat în ture de 12 ore de munca de zi urmate de 24 ore libere și apoi de 12 ore de munca de noapte urmate de 48 de ore libere, program de muncă ce nu permite efectuarea de ore suplimentare decât în situația înlocuirii unor alți angajați, ori toate aceste ore suplimentare efectuate în mod excepțional au fost achitate acesteia.
Salariul corespunzător muncii prestate de recurenta-reclamanta în luna decembrie 2011 i-a fost achitat acesteia prin transfer bancar la_, așa cum rezulta din extrasul de cont bancar pe care l-a depus la dosar.
Recurenta-reclamantă, la fel ca si ceilalți angajați ai societății a primit tichete de masa, corespunzător muncii prestate.
Cererea recurentei-reclamante de obligare a societății la plata celui de al treilea salariu compensatoriu a fost respinsa în mod legal de instanța de fond, în condițiile în care este lipsita de temei legal sau contractual.
În ceea ce privește cererea reconvenționala solicită respingerea recursului si păstrarea în tot a sentinței întrucât suma de 1.000 lei, achitata de societate în contul bancar al recurentei-reclamante, reprezintă o plata nedatorata, iar în conformitate cu dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul Muncii, care statuează în sensul ca "(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie"; și cu cele ale art. 1341-1344 din Codul civil, recurenta- reclamanta este obligata sa o restituie.
Norma legala nu distinge intre diverse situații care pot fi întâlnite în practica referitoare la cauza sau motivul plații unei astfel de sume către salariat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a orelor suplimentare efectuate, în număr de 332.
Chiar dacă s-a solicitat casarea cu trimitere a cauzei pentru completarea probațiunii, Curtea constată că nu se conturează această necesitate, în condițiile în care probațiunea administrată la fond se dovedește îndestulătoare pentru dezlegarea cauzei.
În acest sens, se constată că a fost depus de către pârâta reclamantă (filele 91 și 96 dosar fond) un centralizator cu situația totalului de ore prestate, a orelor de noapte, a zilelor de concediu de odihnă, a orelor suplimentare și a orelor prestate în zilele de sărbători legale de reclamanta pârâtă în perioada iulie 2009 - decembrie 2011, or comparând numărul orelor suplimentare evidențiate în acest centralizator cu cele evidențiate în extrasele de pe statele de salarii (centralizatoare lichidare) pe aceeași perioadă, pe numele reclamantei, se constată că pârâta reclamantă nu a plătit chiar orele pe care însăși le-a calificat ca fiind suplimentare.
De pildă, pentru luna august 2009 nu este consemnată în centralizatorul lichidare (fila 62 doar fond) plata vreunei sume cu titlu de ore suplimentare, în condițiile în care în centralizator apare indicat un număr total de 198 de ore, din care 18 ore suplimentare. La fel, pentru lunile octombrie-decembrie 2009, ianuarie, martie, iunie-decembrie 2010, februarie-martie, iulie 2011.
Sunt și luni în care s-au plătit sume pentru orele suplimentare, însă nu aferente orelor efectuate în afara programului normal, ci pentru cele remunerate cu 200 %, cum specific se arată în documentele societății angajatoare, deci pentru cele efectuate în zilele de sărbători legale și în zilele de repaus săptămânal (e.g. decembrie 2009). Doar pentru luna octombrie 2011 s-a probat plata muncii suplimentare de 30 de ore (fila 4 dosar fond).
Ca urmare, apare irelevantă orice analiză suplimentară cu privire la posibilitatea de a se efectua ore suplimentare în regimul de muncă de 12 cu 24 sau 12 cu 48, cum îl descrie prima instanță, fiind clar determinate de către angajator caracterul de ore suplimentare a celor 332 de ore evidențiate în centralizatorul depus de acesta la dosarul de fond.
Se impune doar sublinierea că nu se poate confunda durata normală a timpului de muncă, reglementată la 40 de ore pe săptămână de prevederile art. 112 Codul muncii, cu durata maximă legală a timpului de muncă, reglementată de prevederile art. 114 Codul muncii la 48 de ore pe săptămână.
Muncă suplimentară, și care impune remunerarea și acordarea unui spor nu mai mic de 75 %, în condițiile în care nu poate fi compensată prin acordarea de ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea
acesteia (art. 122-123 Codul muncii), se definește, prin dispozițiile art. 120 Codul muncii, ca fiind munca efectuată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal reglementată de art. 112 Codul muncii, iar nu cea peste durata maximă legală a timpului de muncă, această din urmă limitare având ca scop fixarea unui prag maxim a gradului de solicitare a angajatului în câmpul muncii, pentru păstrarea unei măsuri care să asigure sănătatea și securitatea în muncă a acestuia.
Evident, la plata acestor 332 de ore suplimentare rămase neremunerate, vor fi avute în vedere, în scopul stabilirii cuantumului drepturilor datorate, atât dispozițiile art. 123 Codul muncii, cât și cele ale art. 41 alin. 3 lit. c) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, pe perioada în care acesta și-a produs efectele, adică până la sfârșitul anului 2010.
Un alt motiv de recurs privește neacordarea tichetelor de masă.
Or, cum corect a reținut prima instanță, nu se poate constata încălcarea unor dispoziții legale prin modalitatea în care a procedat pârâta reclamantă.
Cele constatate de ITM Cluj în răspunsul la petiția comună formulată de 16 angajați ai pârâtei reclamante au fost în sensul că acordarea tichetelor s-a făcut diferențiat, în funcție de numărul de ore lucrate pe lună, fără să existe o procedură expresă de acordare a acestora. S-a dispus angajatorului întocmirea unei proceduri privind modul de acordare a tichetelor de masă pentru salariații societății.
Această dispoziție nu semnifică nașterea unui drept concret în favoarea salariaților la plata unui număr suplimentar de tichete de masă, cu atât mai mult cu cât se conturează respectarea regulii legale în acordare, anume, pentru zilele lucrate, conform dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.
Faptul că angajatorul a decis acordarea doar a unui număr de 15 tichete de masă pe zi pentru personalul muncitor, din luna iunie 2011 (fila 26 dosar fond), nu semnifică o încălcare a legii, în condițiile în care la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 se stipulează că tichetele de masa se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru angajatorii ce nu aparțin sectorului bugetar.
Ca urmare, interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 2 din lege trebuie făcută coroborat cu a dispozițiilor art. 1, în sensul că, acordarea tichetelor de masă fiind o facultate a angajatorului, iar nu o obligație a acestuia, dacă se decide acordarea lor, trebuie doar ca aceasta să nu se facă discriminatoriu, fiind posibil a se acorda mai puține tichete decât numărul zilelor lucrătoare din lună (conform principiului cine poate mai mult, poate și mai puțin, altfel spus, dacă poate să nu acorde deloc, poate și să acorde mai puțin).
În cazul reclamantei, dacă în unele luni s-au acordat mai puține tichete de masă, acest fapt a corespuns acordării de zile de concediu de odihnă, diminuându-se astfel numărul zilelor lucrate de reclamantă în acea lună, iar pe de altă parte, în câteva cazuri, s-au acordat fie cu unul mai multe, fie cu unul mai puține tichete de masă decât exact numărul zilelor lucrate, compensându-se astfel aceste obligații.
Nu poate fi interpretată decizia de acordare a unui număr mai mic de tichete de masă ca o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, întrucât art. 41 Codul muncii nu enumeră tichetele de masă printre elementele contractului individual de muncă a căror modificare echivalează cu modificarea contractului însuși (acestea sunt: durata contractului, locul, felul, condițiile de muncă, timpul de muncă și de odihnă, salariul).
Distincția făcută între personalul muncitor și personalul TESA nu poate fi calificată ca o discriminare sancționabilă judiciar, întrucât diferențierea s-a făcut
între categorii de salariați, iar reclamanta nu se compară cu salariați din categoria sa, ci cu aceia din personalul TESA. Or, categoriile prin aplicarea cărora se consideră că se creează o discriminare în cadrul relațiilor de muncă sunt: sexul, orientarea sexuală, caracteristicile genetice, vârsta, apartenența națională, rasa, culoarea, etnica, religia, opțiunea politică, originea socială, handicapul, situație sau responsabilitate familială, apartenența sindicală.
Ultimul motiv de recurs vizează modul de soluționare a petitului privitor la acordarea celui de al treilea salariu compensator, respectiv a acțiunii reconvenționale.
Sub acest aspect, se constată că în fapt, reclamantei pârâte i s-au plătit toate cele 3 salarii compensatorii, nefiind deci nici o restanță sub acest aspect. Astfel, similar cu ceilalți colegi ai săi, aceasta a încasat inițial suma de 684 de lei, la data de_, iar apoi dublul acesteia, suma de 1315 lei, în data de_ (filele 19-23 dosar fond). Deci în total trei salarii compensatorii a câte 684 de lei.
În mod evident, este nefondată cererea reconvențională prin care se tinde la obținerea restituirii acestor plăți compensatorii, fiind așadar întemeiat motivul de recurs formulat sub acest aspect.
Potrivit prevederilor art. 256 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Stabilirea caracterului nedatorat al sumei solicitate prin cererea reconvențională trebuie făcută pornind de la împrejurarea achitării benevole, de reclamanta reconvențională, a sumelor de 1999 lei în favoarea tuturor celor 22 de salariați enumerați în adresa prin care BRD a atestat în favoarea reclamantei reconvenționale plata. Această plată este conformă cu declarațiile de voință din cuprinsul "amendamentului la contractul cadru de servicii de pază și securitate"; din data de_, încheiat între NOKIA R. S.R.L. și reclamanta reconvențională (filele 28-29 dosar recurs), prin care se arată că "NOKIA este de acord să recompenseze furnizorul cu … reprezentând un bonus plătit (…). Părțile au convenit că bonusul de executare va fi alocat în principal în beneficiul angajaților furnizorului. Alocarea bonusului de executare este efectuată la unica discreție a furnizorului, dar furnizorul înțelege că NOKIA acordă acest sprijin pentru a recompensa activitățile de închidere de la Jucu și furnizorul este de acord să acționeze cu bună credință pentru a folosi bonusul de executare în beneficiul angajaților care sunt afectați de această schimbare";.
Prin urmare, la momentul efectuării plății a cărei restituire o solicită, reclamanta reconvențională s-a raportat acest amendament, înțelegând să îi dea eficiență.
Potrivit art. 67 Codul muncii, "salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";.
Intimata reclamantă reconvențională nu a dovedit în nici un fel eroarea în care s-ar fi aflat în acordarea unei compensații la concediere, neexistând nici un indiciu că nu aceasta ar fi fost intenția reală a acesteia, la momentul plății.
Așa fiind, aparența nerăsturnată probator este în sensul că intenția reală a angajatorului a fost aceea de a acorda o compensație de trei salarii cu ocazia concedierii, situație în care este inadmisibilă răzgândirea angajatorului și solicitarea restituirii compensației astfel acordate ca fiind o plată nedatorată.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., va fi admis recursul în limitele arătate, iar intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului, proporțional cu măsura în care a fost modificată sentința, conform dispozițiilor art. 274 și 276 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta pârâtă M. C. împotriva sentinței civile nr. 936 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._ pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a 332 ore suplimentare.
Respinge celelalte pretenții.
Respinge ca nefondată cererea reconvențională.
Obligă pe intimata S.C. SS S.R.L. să plătească recurentei suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. I. T. M. N.
aflat în CO, semnează Președintele instanței
GREFIER,
N. N.
aflată în CO, semnează prim grefier
M. lena T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. P. U.
