Decizia civilă nr. 2876/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2876/R/2013
Ședința publică din data de 29 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C.
M.
GREFIER:
G.
C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții S. N. DE
T. F. DE C. C. C. SA și S. N. DE T. F. DE C. SA B. - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 12626 din 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _
*, privind și pe reclamanții intimați S. L. R. V. R. C. B., S.
L. R. V. R. C. C. și intervenientul intimat S. L. DE LA R. DE V. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosar din partea reclamantului intimat S. L. R. V. R. C. C. întâmpinări la recursurile pârâtelor, prin care invocă excepția tardivității depunerii recursului declarat de S. C. C. SA B., solicită respingerea recursurilor și judecarea în lipsă.
Curtea, deliberând cu privire la excepția tardivității depunerii recursului, invocată de reclamantul intimat S. L. R. V. R. C. C. prin întâmpinarea formulată, o respinge ca nefondată, constatând recursul ca fiind introdus în termenul legal.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererile de recurs.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12626 din 26 noiembrie 2012 pronunțată în rejudecare de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *
s-a respins cererea formulată de S. ui L. R. V. R. C. C. în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată pentru reclamanții Mureșan Cornel, N. Tiberiu, Tolan V. și U. I. .
S-a calificat excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta drept excepție a lipsei dovezii calității de reprezentant al S. ui L. R.
V. R. C. C. .
S-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a S. ui L. R.
V. R. C. C. în ceea ce privește membri de sindicat Mureșan Cornel, N. Tiberiu, Tolan V. și U. I. și a fost anulată acțiunea formulată în numele acestor membri de sindicat pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
S-a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului Poinar N. și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată a acestui reclamant ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate de folosință.
S-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește reclamanții Cioncan L. tin, Harosa Horia D., Ileni Aurel, Marcu V., Martita Octavian, Miscolti Artur, Nechiti I., N. V., Palagi V., Rognean N., R. ti
T., Stupar V., U. Aurel, Constantin A., Doci Petrica, Telceanu Mihai, Batesiu S., Mihaila Grigore, Martita S. Bruma I., Constantin V., P. Lazar, Tiron V., Runcan I., Covaci Stefan, I. M. și Coste F. și s-a respins cererea de chemare în judecată a acestora pentru autoritate de lucru judecat.
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. R. V.
R. C. C. și cererea de intervenție formulată de S. L. R. V. R.
C. C., pentru membrii acestora de sindicat în contradictoriu cu pârâta S.
N. DE T. F. DE C. C. C. SA și în consecință:
Pârâta a fost obligată la plata către membri de sindicat Bodocan D., Boldor N., Bruma E., Ceclan V., Ciunterei A., Colta I. V., Festo N. Ludovic, G. I. Stelian, Jucan Calin, Marchis Romi, Mihut V., M. A. ,
P. Ladislau, Puscas V. N., Singeorzan S., Manzat Sabin, Naghiu Ofelia, Pura V., Florian-Chinde I., M. N., Petrean I., Baias D., Boca Iosif, Kovacs G., Sava Cosmin, Silasi Sabin, L. ci Tiberiu, Marton I., M. G., Munteanu Flaviu, P. A., Sale N., Suciu F., Alb M., M. Pavel, R.
M., Suciu V. și N. T. la plata salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare aferent lunii decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanță de fond a reținut, în esență, asupra excepției necompetenței teritoriale și excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, că instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de _
, în sensul respingerii acestora.
În ceea ce privește excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă în concluziile scrise depuse la dosar cu ocazia primei judecăți în fond a cauzei, instanța a calificat-o drept excepție a lipsei dovezii calității de reprezentant al S. ui L. R. V. R. C. C. . În acest context, asupra susținerilor în sensul că la dosar nu s-ar fi depus tabele care să conțină semnăturile membrilor de sindicat, instanța a reținut că, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la fila 116, aceste tabele au fost depuse la dosar, alegațiile pârâtei asupra acestui aspect au fost neîntemeiate. În ceea ce îi privește pe numiții Mureșan Cornel, N. Tiberiu, Tolan V. și U. I., s-a constatat că acești membri de sindicat, asfel cum de altfel a recunoscut și reclamantul în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, nu mai aveau calitatea de membri de sindicat la data sesizării instanței de judecată.
Deși reclamantul S. ui L. R. V. R. C. C. a arătat că
înțelege să renunțe la pretențiile solicitate în ceea ce-i privește pe aceștia, a apreciat că, o dată învestită instanța, numai cei reprezentațin pot, personal, să renunțe la pretențiile ce formează obiectul judecății.
Împrejurarea că numiții Mureșan Cornel, N. Tiberiu, Tolan V. și U. I. nu aveau calitatea de membru de sindicat la data sesizării instanței a atras consecința firească constând în aceea că S. ui L. R. V. R. C. C. nu are calitatea de reprezentant a acestora.
Referitor la excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului Poinar N.
, s-a constatat că, astfel cum atestă certificatul de deces depus în recurs la fila 59, acesta a decedat la data_, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată obiect al prezentei cauze.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat în ceea ce-i privește pe membrii de sindicat Cioncan L. tin, Harosa Horia D., Ileni Aurel, Marcu V., Martita Octavian, Miscolti Artur, Nechiti I., N. V., Palagi V., Rognean N.
, R. ti T., Stupar V., U. Aurel, Constantin A., Doci Petrica, Telceanu Mihai, Batesiu S., Mihaila Grigore, Martita S. Bruma I., Constantin V. ,
P. Lazar, Tiron V., Runcan I., Covaci Stefan, I. M. și Coste F., s-au pronunțat asupra cererilor acestora având același obiect alte instanțe, respectiv Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr. 1497/F/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr._ a Curții de Apel C., Tribunalul Maramureș, prin sentința nr. 1952/_, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 812/R/2012 a Curții de Apel C., Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă nr. 3833/_, menținută prin decizia civilă 4808/R/2011 a Curții de Apel C. .
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, a reținut că potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Instanța a constatat că nu pot fi primite apărările pârâtelor în susținerea excepției prescripției invocate, în sensul aplicabilității tuturor clauzelor contractului colectiv de muncă a termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din același act normativ.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în fapt, membrii de sindicat reprezentați au avut în anii 2007-2009 calitatea de angajați ai pârâtei R. de
T. F. de C. C. .
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al S. pe anii 2007 - 2008, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Aceste prevederi au fost preluate și în Contractul colectiv de muncă al S. pe anii 2009 - 2010.
Ori, în raport de prevederile acestor contracte colective de muncă, instanța a constatat că acțiunea reclamantului și intervenientului în interes principal a fost întemeiată în parte, membrii de sindicat reprezentați fiind îndreptățiti să primească salariul suplimentar pentru anii 2007-2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului respectiv.
Astfel, instanța a reținut că în cauză pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractele colective de muncă în ceea ce privește achitarea drepturilor mai sus menționate. Mai mult, pârâtele nu au contestat existenta dreptului membrilor de sindicat reprezentați la a li se plăti ajutoarele materiale prevăzute în contractele colective de muncă, singura apărare fiind aceea că drepturile salariale solicitate nu au fost achitate ca urmare a situației financiare dificile a companiei.
În cauza de față revenea angajatorului sarcina de a proba existența factorilor care au determinat necuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a contravalorii ajutoarelor materiale. Simpla afirmație conform căreia aceste drepturi nu au fost acordate pentru lipsa de fonduri nu este de natură a justifica
neîndeplinirea de către pârâte a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Mai mult, necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României a fondului necesar acordării ajutoarelor materiale s-a făcut din culpa pârâtei de rând I, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele S. N. DE T.
F. DE C. C. C. SA și S. N. DE T. F. DE C. SA- S. DE T.
F. DE C. C. .
Pârâta S. N. DE T. F. DE C. SA - S. DE T. F.
DE C. C.
a solicitat modificarea în totalitate a sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a respins excepția privind prescrierea dreptului la acțiune fată de solicitarea reclamanților de a se acorda salariul suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009.
Solicitările reclamantelor își au izvorul în contractul colectiv de munca, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al salariaților reclamanți. Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte și cea a "salariului suplimentar", obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea recurentei la respectarea unor clauze din CCM si, pe cale de consecință, se află în prezenta unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1, lit. e din Codul muncii republicat, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni. Dreptul la acțiune în cazul nerespectării prevederilor art. 32 din CCM s-a născut la data de_, iar fată de data introducerii acțiunii, și raportat la prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2010.
Consideră că instanța de fond în mod neîntemeiat a admis în parte cererea reclamanților, obligând unitatea recurentă la plata salariului suplimentar pentru anul 2007, 2008 și 2009.
Suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar este în concordanță cu situația financiara la nivelul societății.
Constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită motivat de faptul că S. N. de
T. F. de C. "C.F.R. C. " - S.A. fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008 aveam obligația respectării prevederilor art.7 alin.(1) din acest act normativ. Pentru anul 2007, la rubrica privind câștigul mediu lunar pe salariat s-a prevăzut suma de 1817,47 mii lei, iar conform tabelului privind execuția bugetara pe anul 2007 suma a fost de 1803,55 mii lei, diferența de 13,92 mii lei a fost mult prea mica pentru a se putea constitui fondul necesar acordării salariului suplimentar.
Pentru anul 2008, la rubrica privind câștigul mediu lunar pe salariat s-a prevăzut suma de 2264,55 mii lei, iar conform tabelului privind execuția bugetara pe anul 2008 suma a fost de 2268,58 mii lei, rezulta ca s-a depășit fondul de salariu cu suma de 4,04 mii lei ceea ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
În ceea ce privește veniturile realizate, un alt factor care a condus la neconstituirea fondului pentru acordarea salariului suplimentar a fost nerealizarea de profit pe anii 2007 și 2008, societatea înregistrând pierderi.
Învederează că în anul 2009 societății recurente nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli și totodată precizează că pe anul 2009 societatea nu a înregistrat profit, ci a avut pierderi substanțiale.
Pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA
a solicitat modificarea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare, s-a arătat că drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. (l) și (3) din Contractele Colective de Muncă aplicabile pe anii 2007 și 2008 la nivelul C.F.R. C.: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv ".
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar"
Avându-se în vedere prevederile art. 982 cod civil conform cărora: "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg", rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2008 la nivelul C.F.R. C. și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007 și 2008 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale ".
Acest text se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este recurenta, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobata prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzuta de
O.U.G. nr.79/2008.
Este important de reținut că prin O.U.G. nr.79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, respectiv și pentru recurentă.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
Din acest text rezultă că un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. Caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul suplimentar și premierea pentru "Ziua Ceferiștilor", fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată.
Apreciază că atâta timp cât instanța a admis contrariu, acest lucru echivalează cu a admite că părțile unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate pot negocia drepturi de natură salarială fără nici un fel de limita, ca lege a părților, având eficiență chiar cu încălcarea legii.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond, de la pagina 5 din considerente, în sensul că: " În cauza de față revenea angajatorului sarcina de a
proba existența factorilor care au determinat necuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a contravalorii ajutoarelor materiale" o consideră tendențioasă și lipsită de orice fundament, întrucât recurenta a transmis la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea formulată în dosarul nr._, bugetele de venituri și cheltuieli ale societății pe anii 2007, 2008 și 2009 și bilanțurile contabile pe acești ani.
Din analiza bugetelor de venituri și cheltuieli pe anii_ și a execuției bugetare pe acești ani, reies următoarele: pentru anul 2007, la rubrica privind "câștigul mediu lunar pe salariat" (Anexa nr. IA, pct. 6, cap. XI la O.M.T. nr. 1349/2007) s-a prevăzut suma de 1817,47 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2007, suma a fost de 1803,55 Iei, astfel că execuția bugetară realizată pe anul 2007 a fost sub sumele prevăzute în buget, ceea ce a condus la imposibilitatea acordării drepturilor solicitate, pentru anul 2008, la rubrica privind "câștigul mediu lunar pe salariat" (Anexa, pct. 6, cap. IX la H.G. 1712/2008) s-a prevăzut suma de 2264,55 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2008, suma a fost de 2268,58 lei, diferența fiind mult prea mică pentru a permite acordarea drepturilor conform CCM, pentru anul 2009, la rubrica privind "câștigul mediu lunar pe salariat" (Anexa, pct. 6, cap. IX la H.G. 1712/2008) s-a prevăzut suma de 2264,55 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2008, suma a fost de 2268,58 lei, diferența fiind mult prea mică pentru a permite acordarea drepturilor conform CCM.
La data semnării Contractului Colectiv de Muncă valabil pe anii 2007- 2008, recurenta nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pe anii respectivi.
Ca atare, clauzele contractuale privitoare la drepturile bănești, nu puteau fi aplicate de recurentă decât în limitele acestor acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă.
Mai mult, reținerea instanței de fond că " ….necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României a fondului necesar acordării ajutoarelor materiale s-a făcut din culpa pârâtei de rând I, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a
justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă ", este lipsită de temei legal, deoarece în conformitate cu prevederile art.5 lit. a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art.15 alin.(l) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de M. T. urilor cu avizul M. ui Finanțelor P. e și cel al M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale, nicidecum nu se inițiază de C.F.R. C., astfel cum eronat reține instanța de fond.
Apreciază că valoarea cheltuielilor de judecată este nejustificată în raport cu cele două criterii legale, respectiv: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, sens în care consideră că nu au fost respectate prevederile art. 132 alin.
(3) din Statutul profesiei de avocat.
Mai mult, conform condițiilor prevăzute de art. 274 alin. 1 C.proc.civ. partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu se încadrează în această categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei pentru ca să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.
S. L. R. V. R. C. C. a formulat întâmpinări la recursul declarat de pârâte
prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
S. L. R. V. R. C. C. a invocat excepția tardivității
depunerii recursului declarat de S. N. de T. F. de C. SA B. .
În analiza acestei excepții, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și că hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâtei S. N. de T. F. de C. SA
B. la data de 8 aprilie 2013, astfel cum rezultă din dovada de predare- primire aflată la fila 95 din dosarul tribunalului.
Cum ultima zi a termenului de recurs era 19 aprilie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 17 aprilie 2013, conform ștampilei aplicată de oficiul poștal pe plicul de expediere (f. 10), prin urmare, cu respectarea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, Curtea va respinge excepția tardivității.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinări, Curtea reține următoarele:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune invocată de recurenta S. de T. F. de C. C., Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin.
1 din Codul muncii (în reglementarea anterioară modificării prin Legea nr. 40/2011) "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii, textele legale fiind cele în vigoare la data derulării raporturilor juridice deduse judecății.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Este real că drepturile cuvenite angajaților au fost denumite în Contractul colectiv de muncă ca fiind "salarii suplimentare";, sens în care s-a susținut de către pârâtă că nu au natură salarială, însă și din enumerarea criteriilor stipulate pentru acordarea acestor drepturi, din caracterul periodic al acordării acestora, și anume anual, reiese cu certitudine caracterul salarial al drepturilor la a căror plată a fost obligat pârâtele.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului
individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale și termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile pretinse de reclamanți este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În concret, cu privire la plata salariului suplimentar pentru anii 2007 - 2009, Curtea reține că dreptul la acțiune s-a născut la data de_ ,_, și respectiv_, iar întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată în 1 aprilie 2010, se constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției și a reținut că nu s-a împlinit termenul de prescripție aplicabil în cauză de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c C. muncii.
Față de criticile pe fondul cauzei, Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată cererea reclamanților privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2007 - 2009.
Astfel, prin art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, pe care reclamanții și-au întemeiat demersul lor judiciar, aplicabil și la nivelul unității pârâte, s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anii 2007 - 2009.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anii 2007 - 2008 sau 2009-2010.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea că "vor primi";, ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii (în forma în vigoare la data promovării acțiunii), "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamanții erau îndreptățit la plata drepturilor salariale mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Critica recurentelor în sensul că obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în Contractul
colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile cuvenite.
Aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acestora în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamanților, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De asemenea, se apreciază ca fiind nefondate motivele din recursul pârâtei
S. N. de T. F. de C. C. C. SA ce vizează calitatea acesteia de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr. 79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la obligarea pârâtei S. N. de T. F. de C. C. C. SA la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că suma de 1.500 lei la plata căreia pârâta a fost obligată de către instanța de fond reprezintă onorariul avocatului, achitat de către reclamanți prin chitanța depusă la filele 41 din dosarul de recurs din primul ciclu procesual.
În condițiile în care pârâtele sunt în culpă procesuală, se constată că în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C.proc.civ. prin obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată suportate de către partea adversă.
Aspectele privitoare la reaua credință sau neglijență invocate de recurenta
N. de T. F. de C. C. C. SA nu prezintă relevanță în stabilirea cheltuielilor de judecată, ci doar culpa procesuală.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, într-adevăr, dispozițiile cuprinse în art. 274 alin. 3 C.proc.civ. permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Însă, față de complexitatea cauzei, valoarea pretențiilor, munca depusă de avocat, numărul mare de membrii de sindicat, Curtea apreciază că nu se impune reducerea onorariului avocatului, deoarece acesta nu a fost exagerat sau disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de pârâta S. N. de T. F. de C. C. C. SA, întrucât nu a indicat care sunt formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, care au fost încălcate prin hotărârea recurată, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs de pârâta S. N. de T. F. de C. C. C. SA.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâte.
Va respinge cererea intimatului S. L. R. V. R. C. C. de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în prezentul recurs, deoarece la dosarul cauzei nu au fost depuse documente care să ateste efectuarea unor atare cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge excepția tardivității introducerii recursului invocată de către sindicatul intimat prin întâmpinare.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele: S. N. DE
F. DE C. C. C. SA și S. N. DE T. F. DE C. SA B. - S. DE T. F. DE C. C., împotriva sentinței civile nr. 12626 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Respinge cererea intimatului de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: A. M. I.
GREFIER
G. C.
