Decizia civilă nr. 2942/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N. 2942/R/2013

Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I. M. împotriva sentinței civile nr. 1013 din 12 martie 2013, pronunțate de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți G. CU P. P.

"C.

CU P.

"; B.

- G.

CU P. N. N. 5 B., C. LOCAL B.

și I.

, având ca obiect drepturi bănești - diminuare

îndemnizație de concediu de odihnă 25 %.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au depus întâmpinare și note de ședință din partea intimaților Primarul și C. M.

B. și a Grădiniței cu P. P. "căsuța cu P. "; B. .

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea de judecată în lipsă, formulată atât de recurentă, cât și de intimați, o reține în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1013 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul B.

-Năsăud în dosarul nr._

, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta I. M., reprezentată prin UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, împotriva pârâților G. CU P. P. "C. CU

P. "; B. - G. CU P. N. N. 5 B., PRIMARUL M. B., C. LOCAL AL M. B. și în consecință, a fost obligată pârâta G. cu P.

P. "C. cu povești"; B. - G. cu P. N. N. 5 B. să plătească reclamantei diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, iar pârâții C. local al municipiului B. și Primarul municipiului

B. au fost obligați să aprobe, respectiv să aloce pârâtei G. cu P. P.

"C. cu povești"; B. - G. cu P. N. N. 5 B. diferența dintre suma cuvenită și cea încasată de reclamantă pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt că:

În perioada 1 iulie 2010 - 1 septembrie 2010 reclamanta a desfășurat activitate în calitate de educator în cadrul unității școlare G. cu P. N. N. 5 B. din cadrul Grădiniței cu P. P. "C. cu povești"; B., conform mențiunilor din adeverința depusă la dosar.

A reținut instanța de fond că în cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 15 iunie 2010, în perioada iulie-august

indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.

Reținând că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile numai cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul constată că diminuarea drepturilor salariale începând cu data de 1 iulie 2010 este nelegală, reclamanta fiind îndreptățită la plata diferențelor bănești dintre suma cuvenită acesteia în baza contractului individual de muncă și cea efectiv încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, când încă nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 118/2010, astfel că operarea diminuării salariale și pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 înseamnă o aplicare retroactivă a Legii nr. 118/2010, pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, pretențiile reclamantei formulate împotriva unității școlare sunt întemeiate.

Referitor la perioada aferentă concediului de odihnă aferent anului 2009- 2010, începând cu data de 3 iulie 2010, instanța a reținut că pretențiile reclamantei nu pot fi admise, ele fiind neîntemeiate.

În susținerea concluziei a fost invocată decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, sunt incidente cererilor

formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010, decizie care potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Prima instanță a reținut că în considerentele deciziei în interesul legii s-a apreciat că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate, instanța a reținut că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

A mai reținut prima instanță că având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, instanța supremă a reținut că

reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.

În privința obligativității deciziei precitate s-a reținut că aceasta are caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

Obligativitatea deciziilor instanței supreme pronunțate în recursul în interesul legii impune instanței să se conformeze interpretării date, altfel instanța supremă ar fi lipsită de un mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței.

Ca atare, pornindu-se de la statuările cuprinse în decizia în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, nu poate fi reținută neincidența dispozițiilor Legii nr. 118/2010 în privința indemnizației de concediu cuvenită reclamantei pe perioada concediului de odihnă aferent anului 2009-2010 începând din data de 3 iulie 2010.

Prima instanță a reținut din considerentele deciziei Curții Constituționale că instanța supremă analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă, a ajuns la concluzia că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 cadrele didactice, așa cum este reclamanta, nu erau beneficiarele unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

A apreciat prima instanță că, chiar dacă s-ar considera că reclamanta ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Pe de altă parte, instanța a observat, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, instanța supremă a reținut că nu se poate aprecia că reclamanta deținea un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.

Prima instanță a mai reținut că, în afara statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție, și faptul că la data de 6 decembrie 2011 Curtea Europeană a respins ca inadmisibile cererile reclamanților F. Mihăieș și A. Gavril Senteș, ambele împotriva României, prin care reclamanții se plângeau de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin măsura reducerii salariale cu 25%, astfel fiind avut în vedere că indemnizația de concediu înlocuiește salariul, considerentele instanței europene sunt aplicabile și în privința drepturilor pretinse de reclamantă începând cu data de 3 iulie 2010.

În cadrul analizei privind incidența reglementărilor sus citate, instanța a reținut că nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația

financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, iar necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.

A apreciat instanța că în cauză reclamanta nu a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă situația

financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată a pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.), fiind necesar ca în aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar, astfel că, pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate nici din perspectiva reglementărilor europene invocate.

În baza considerentelor exprimate, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3251/1998, art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de decizia în interesul legii nr. 20/2011, de jurisprudența Curții europene în materie de proprietate și în materia reducerilor salariale, a considerat că se impune admiterea în parte a acțiunii civile formulată de reclamantă împotriva unității de învățământ G. cu P. P. "C. cu povești"; - G. cu P.

N. 5 B. și în consecință a obligat pârâta G. cu P. P. "C. cu povești"; B. - G. cu P. N. N. 5 B. să plătească reclamantei diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, respingând ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate (pe perioada concediului de odihnă pe anul 2009-2010 începând cu data de 3 iulie 2010).
În motivarea hotărârii, instanța a mai reținut următoarele:
Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.
Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
A concluzionat instanța în sensul că, consiliul local, entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget, drept consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamantă împotriva pârâților C. local al municipiului B. și Primarul municipiului B. și în consecință, a obligat pârâții să aprobe, respectiv să aloce pârâtei G. cu P. P. "C. cu povești"; B. - G. cu P. N. N. 5 B. diferența dintre suma cuvenită și cea încasată de reclamantă pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, respingându-se ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate împotriva acestora (alocarea de fonduri cu titlu de diferență de drepturi salariale între indemnizația
de concediu nediminuată cu 25% și cea efectiv încasată pentru perioada concediului de odihnă pe anul 2009-2010 începând cu data de 3 iulie 2010).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT
solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul constatării că acțiunea este neîntemeiată și, în consecință, obligarea pârâților:
1. G. cu P. P. "C. cu P. "; B. la:
  - calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu;
  - la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010;

obligarea C. Local al M. B. și Primarul mun. B., prin primar, la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.

S-a apreciat de recurentă, prin motivele de recurs, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin faptul că nu a acordat drepturile solicitate și pentru perioada ulterioară datei de_ .

În susținerea criticii de nelegalitate a hotărârii instanței a invocat în fapt și în drept următoarele:

Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 103 lit. a), dispun următoarele: "Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel:

a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile

legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...,)".

Pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel National, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.

Astfel, potrivit Codului Muncii aplicabil la data de_ "Art. 145 (1) Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

(2) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, dispoziții susținute și de art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii republicat.

În conformitate cu prev. art. 7 din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, pentru perioada concediului de odihnă salariații beneficiază de indemnizație de concediu. Astfel:

Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția
de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu.

(…)

(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.

S-a arătat că membrul de sindicat d-na I. M. a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de_, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vedere restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M.O. Partea I, nr. 44/_, respectiv în data de_ . În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25 %, aplicându-se în mod abuziv prev. Legii nr. 118/2010.

A fost invocat principiul consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția României, republicată "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, în același sens fiind și dispozițiile art. 1 din Codul civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă";, astfel că este nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuată cu 25 %.

Făcându-se referire la prev. art. 145 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modif. și complet. ulterioare, - respectiv art. 150 din același Cod -, care stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 ziler înainte de plecarea în concediu";, același termen fiind stabilit și de prev. H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrarea publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.

În susținerea criticilor s-a mai arătat că contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/_, era aplicabil și în anul 2009 tuturor salariaților din țară și conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații, în acest sens la art. 29 se prevede faptul că:

"Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. _

Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. _".

A fost invocată ignorarea prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învățământ. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de Codul Muncii și H.G. 250/1992, prin aceasta producându-se o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu: în primul rând membrii noștri de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de

odihnă, conform prevederilor legale, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediul de odihnă, la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.

S-a apreciat, în contextul criticii că la momentul la care indemnizația din litigiu ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009, dată la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea 118/2010 nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .

S-a apreciat că, chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal. în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010. înainte de apariția ei în Monitorul Oficial.

În cadrul criticilor s-a arătat că trebuia avut în vedere faptul că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.

Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. în acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";..

S-a considerat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și a dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor, întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un " drept de proprietate "în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, astfel că reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia Europeană.

S-a apreciat că a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât, prin măsura dispusă prin actul contestat, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.

S-a concluzionat în cadrul criticii că dispozițiile Legii nr. 118/2010 nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat, fără nici un temei legal, la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de 25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă.

Analizând hotărârea atacată prin apreciere asupra criticilor aduse, Curtea constată că recursul este nefondat, iar hotărârea atacată este legală și temeinică pentru considerentele ce succed

Reclamanta a investit instanța cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 118/2010 și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.

Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1 din Legea nr.118/2010: "Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.

În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin Decizia nr. 20/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

În considerentele Deciziei nr. 20/2011, s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";

De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că

"întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din

fiecare lună în care se efectuează concediul.";

În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct.

26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.

Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României

(cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României

(cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost

încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.

În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către cadrul didactic.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii

, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a

indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.

În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.

Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că este lipsită de temei legal aplicarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010 pentru diminuarea indemnizației aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate până la data de 2 iulie 2010 inclusiv, întrucât actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT împotriva sentinței civile nr. 1013 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

Pt. I. T. în N.

Pt.D.

C. G.

c.odihnă, semnează

în c.odihnă, semnează

Președintele Curții de Apel

Judecător V. M.

GREFIER,

Pt.N. N. în c.odihnă, semnează

PRIM GREFIER

M. LENA T.

Red.N.M./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C.N. .

Decizia civilă nr. 2942/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2942/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă