Decizia civilă nr. 2987/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2987/R/2013
Ședința publică din 10 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: L. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții R. C.
N.
,
M.
R., B. V., B. R. F., S. F. G., P. ANA, F.
C.
M.
împotriva sentinței civile nr. 451 din 22 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. C. M. SA și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE M. C. M. SA - S. T. ,
având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 28 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată Societatea Națională de Transport Feroviar de M. "C. M. "; SA - S. T. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamanții recurenți și menținerea sentinței civile recurate, ca fiind temeinică și legală.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 451 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S. C. M. SA prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții R. C. Nicoleta, M.
R., B. V., B. R. F., Ș. F. G., Paparuza Ana și F. C. M. în contradictoriu cu pârâtele S. C. M. SA B. și S. C. M. S. Tran- silvania.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului, astfel că acțiunea este formulată în termenul de prescripție.
Referitor la fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au fost angajații societății pârâte de rândul 2 în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată până în luna martie 2010, când au fost disponibilizați în urma
aplicării programului de restructurare și reorganizare determinat de situația economico-financiară dificilă a societății.
În anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, men- ționându-se salariu de bază minim brut de 570 lei.
În contractul colectiv de muncă nr.722/2008 la nivel de ramură transpor- turi pe anii 2008-2010 se prevede un salariu de bază minim brut, valabil de la data de_ de 700 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, iar în contractul colectiv de muncă la nivel de unități din transportul feroviar, valabil până la data de_ se prevede acordarea salariului suplimentar.
Modificarea salariului de bază minim brut la nivel de unitate nu se face în mod direct și imediat, ci se face cu respectarea procedurii vizate de textele de na- tură normativă din contractele colective de muncă, cu analizarea și aprobarea consiliului de administrație.
În cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sunt stabi- lite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angaja- ților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile lit. b) a art. 41 alin. 3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obliga- ția de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei, dar această omisiune a părților con- tractante nu susține admisibilitatea acțiunii.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ra- mură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. O atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contra- ctului, în condițiile în care art. 982 cod civil statuează că toate clauzele conven- țiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Stabilirea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a făcut cu acordul părților contractante, iar la a- cest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru
fiecare din reclamanții în cauză.
Atâta timp cât la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respec- tiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coe- ficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul
de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, se reține că, la S.N.T.F.M. C.
M. SA, singurul acționar este Statul Român prin M. Transporturilor cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%.
În această unitate fondul de salarii este limitat la suma aprobată printr-o hotărâre de guvern. H.G. nr. 532/2008, nr. 28/2010 și nr. 311/2010 dispun în mod imperativ "cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limitele maxime ce nu pot fi depășite decât în ca- zuri justificate și numai cu aprobarea guvernului, la propunerea M. ui Tran- sporturilor";.
În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești stabilite prin contractele colective de muncă la nivel de ramură trans- porturi care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de veni- turi și cheltuieli și pentru care nu s-au alocat fonduri, nu se poate da eficiență convenției particulare a părților prin ignorarea legii. De asemenea, este de reținut că, prin actul adițional la CCM pe anul 2010, înregistrat la DMPS București sub nr. 1713/_, s-a convenit ca salariul suplimentar să nu fie acordat pentru anul 2010.
În această situație, tribunalul a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptă- țiți să li se plătească nici salariul suplimentar.
În ce privește ultimul capăt de cerere, respectiv acordarea salariilor com- pensatorii ca urmare a concedierii, 6 salarii de bază brute, tribunalul a reținut că, disponibilizarea reclamanților s-a făcut în temeiul OG nr. 9/2010 privind mă- surile pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor socie- tăți naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul fe- roviar, iar acest act normativ prevede măsurile de protecție socială de care be- neficiază persoanele disponibilizate. Aceste măsuri prevăzute de OG nr. 9/ 2010 se regăsesc și în deciziile de concediere.
În raport cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă care constituie norma generală în materie, măsurile de protecție instituite prin OG nr. 9/2010 au un caracter special, acestea aplicându-se în cazul reclamanților
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții R. C. NICO- LETA, M. R., B. V., B. R. F., Ș. F. G., PAPARUZA ANA ȘI F. C.
M.
, solicitând desființarea sentinței civile prin care li s-au respins pretențiile formulate, iar pe fond admiterea cererii ca întemeiată.
În motivarea recursului, reclamanții au invocat caracterul obligatoriu al CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, care are forță superioară față de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate cu privire la salariul minim brut
în cuantum de 700 de lei. Clauza de stabilire la nivel inferior a unui salariu de 570 de lei este sancționată cu nulitatea conform art.142 din Legea nr.62/2011.
În privința salariului suplimentar aferent anului 2010 s-a arătat că acesta este datorat în temeiul art.30 din același contract colectiv de muncă, având caracter obligatoriu, nu facultativ, aspect dedus din nefolosirea termenului
"poate"; (primi).
Diferența de plăți compensatorii este justificată de folosirea unei baze de calcul apreciate ca eronată de reclamanți, respectiv 670 de lei (art.60 alin.8 din CCM 2011-2012 la nivel de unitate și HG nr.1193/2010, în locul celei stabilite prin CCM la nivel de ramură transporturi care se referă la salariul de bază brut negociat.
Tot astfel se întemeiază pretențiile reclamanților de a beneficia de diferențe de drepturi salariale.
Pârâta S. C. M. S.A a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
, arătând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Pentru capătul de cerere având ca obiect plata diferenței de drepturi salariale, reclamanții se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Trebuie reținute în cauză și prevederile literei b) a art.41 alin.3 din același contract, potrivit cărora "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct.
din prezentul contract colectiv de muncă."; Conform art. 9 din același contract:
"(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilo r aprobate în condiți ile prevăzute la alin. 1, părțile vornegocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor
și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.";
Conform dispozițiilor art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin
negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada noiembrie 2009-_, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea.
În ceea ce privește perioada la care se referă acțiunea dedusă judecății, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamantul, ci și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli care se fundamentează pe surse financiare preconstituite.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, pârâta a negociat cu sindicatele și a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
Art.1 lit. d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care
statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală Curtea reține că dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în speța de față însă referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii
aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și
precondiție imperativă limitele bugetare
, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
Prin urmare, având în vedere că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, Curtea de Apel reține ca fiind nefondată cererea reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte diferențe de prime și adaosuri salariale.
Cu toate acestea, sunt întemeiate celelalte pretenții ale reclamanților, aferente anului 2010.
Astfel, prin art. 30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un salariu suplimentar.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anul 2009.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii, fiind, mai mult, aplicabil contractul încheiat la nivel superior în situația încetării celui la nivel de unitate (art. 247 Codul muncii).
Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menționat precizează că :" pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către pârâtă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Instanța de recurs reține că acordului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu i se poate opune actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anul 2010, deoarece în caz contrar, ar avea consecința încălcării principiului edictat de art.38 și art.164 Codul muncii, care enunță interdicția renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute.
Este irelevant că procesele verbale au fost semnate de sindicatele la care este afiliat reclamantul deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
Referitor la plățile compensatorii, Curtea reține că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010 s-a stabilit la art. 80 alin. 1 că "la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, iar la alin. 2 lit. a s-a menționat că "prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a
intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului";.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziții în vigoare la data la care s- a născut dreptul pretins prin acțiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel. Prin urmare, acesta este aplicabil și în cazul societății pârâte.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2
"neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii a contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Or, față de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a reținut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condițiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamanții au fost concediați.
Deși reclamanții au beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9/2010, inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din deciziile de concediere depuse la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu poate fi primit raționamentul societății pârâte, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că "Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil
";.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intenția clară a legiuitorului care permite cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr. 9/2010 cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9/2010 sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din Codul muncii, Curtea reține că societatea pârâtă avea obligația să plătească reclamanților, din fondurile proprii, compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9/2010 nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în condițiile art. 31 al. 1 din Legea nr. 130/1996, respectiv doar când părțile semnatare convin acest lucru, se mai reține că instituirea măsurilor de protecție nu fac inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, considerentele reținute de instanța de fond cu privire la acest capăt de cerere fiind eronate.
Întrucât sumele datorate suportă riscul devalorizării, debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se vor obliga pârâtele la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite în parte recursul, va modifica în parte sentința, în sensul obligării pârâtelor să plătească reclamanților salariul suplimentar, aferent anului 2010, proporțional cu perioada lucrată în acest an, actualizată cu rata inflației, până la plata efectivă și compensația bănească individuală la concediere în valoare de 6 salarii de bază brute negociate, conform art.80 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi, actualizată cu rata inflației, până la plata efectivă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă. pârâta va fi obligată, în raport de limita admiterii acțiunii, să plătească fiecărui reclamant suma de 200 de lei, cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei, constând în onorariu de avocat (fila 7 fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul formulat de reclamanții: R. C. NICOLETA,
M. R., B. V., B. R. F., Ș. F. G., PAPARUZA ANA ȘI F. C.
M. împotriva sentinței civile nr. 451 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții: R. C. NICOLETA,
M. R., B. V., B. R. F., Ș. F. G., PAPARUZA ANA ȘI F. C.
M. în contradictoriu cu pârâtele: S. C. M. SA B. și S. C. M. S. Transilvania.
Obligă pârâtele să plătească fiecăruia dintre reclamanții: R. C. NICO- LETA, M. R., B. V., B. R. F., Ș. F. G., PAPARUZA ANA ȘI F.
M. următoarele drepturi bănești:
salariul suplimentar aferent anului 2010, proporțional cu perioada lucrata în acest an, actualizată cu rata inflației, până la plata efectivă.
compensația bănească individuală la concediere în valoare de 6 salarii de bază brute negociate, conform art.80 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi, actualizată cu rata inflației, până la plata efectivă.
Obligă pârâtele să plătească fiecărui reclamant câte 200 lei cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor din sentința recurată care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2013.
PT. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. PT. C. M. L. D.
În C.O. semnează În C.O. semnează
VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI
A. I. A. A. I.
G. ,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: C. V.
