Decizia civilă nr. 3006/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3006/R/2013
Ședința publică din data de 11 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. E. C. SA împotriva sentinței civile nr. 358 din 21 ianuarie 2013, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S. I. C. D.
C. S. E. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 iunie 2013 intimatul a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere solicitarea recurentei, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
La sfârșitul dezbaterilor s-a prezentat în cauză reprezentantul reclamantului intimat, domnul Paul M. u, în calitate de președinte al S. ui
I. C. care a depus la dosar împuternicirea sa, o notă de fundamentare privind situațiile financiare pe anul 2011 și practică judiciară și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 358 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, excepție invocată de pârâtă.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. I. C. D. C.
E., în numele membrilor de sindicat Lazăr A., N. Mihai Giorgian și Ambrus Ferencz A., în contradictoriu cu pârâta SC E. C. SA, și în consecință pârâta a fost obligată să plătească:
- diferențele de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ ;
Pârâta a fost obligată la actualizarea acestor sume în funcție de rata inflației.
S-a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la calculul dobânzii legale asupra acestor sume, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, că aceasta nu a fost întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada_ - 31 decembrie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de_ . Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că s-a invocat nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, au trebuit avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. D. interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, a fost evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel au devenit incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. (c) din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. (e) din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța concluzionează că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii au fost aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii_, astfel încât instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei
angajator în perioada pentru care au formulat pretenții, aspect reieșit din actele depuse în copie la dosar.
Instanța a constată că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut, pentru perioada_ -_, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta și că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură este aplicabil și în cazul pârâtelor ce funcționează în domeniul transporturi conform art. 3 din același CCM ce prevede neechivoc faptul că, acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de
structura capitalului acestora, însă pârâtele, după cum s-a reliefat anterior, nu au avut în vedere la calculul și plata drepturilor salariale ale reclamanților, aceste prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel superior, angajatorul aplicând doar CCM la nivel de unitate.
Potrivit art. 236 Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, adică acestea trebuie să producă efecte juridice între părți întocmai ca prevederile legale edictate de organele abilitate ale statului. De asemenea, tribunalul a arătat că un contract colectiv de muncă la nivel superior produce efecte juridice și în cazul în care contractul colectiv de muncă la nivel inferior, conține dispoziții mai puțin favorabile salariaților și că potrivit art. 241 lit. c Codul muncii, în forma în vigoare anterioară adoptării Legii nr. 40/2011 și aplicabilă în cauză pentru o perioadă din pretențiile deduse judecății, respectiv_ -_, clauzele unui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Aserțiunea pârâtei în sensul că reclamanții nu-și pot invoca propria culpă întrucât au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă, iar prin sindicat au negociat CCM la nivel de unitate, deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, tribunalul nu a găsit-o întemeiată pentru că legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care în mod evident nu poate fi mutată culpa înspre salariați, atât timp cât angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
Nici apărarea pârâtei în sensul că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, pentru că după cum s-a reliefat anterior prevederile art. 241 lit. c Codul muncii sunt clare și neechivoce în ce privește efectele contractelor colective la nivel de ramură, fără a fi condiționate efectele acestor contracte de existența ori inexistența unor contracte colective la nivel de unitate. Lipsită de relevanță a fost și apărarea că au expirat contractele colective de muncă la nivel de unitate, situație în care nu mai pot fi găsite fondate pretențiile reclamanților, pentru că aplicarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor deduse judecății era independentă de existența ori de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acestea erau nefavorabile salariaților comparativ cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a constatat că pârâta nu a respectat și nu au pus în aplicare prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură în cazul reclamanților cu toate că aveau obligația legală în acest sens, relevante fiind și prevederile art. art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, ce instituie în sarcina angajatorului obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, motiv pentru care tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtele să plătească reclamanților diferențele salariale pentru perioada_ -_, dintre drepturile salariale efectiv acordate și drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei lunar, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel ramură transporturi. Aceste sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a
neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâtele angajator.
În consecință, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamanților diferențele de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ .
Aceste sume au fost actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâta angajatoare.
Prejudiciul suferit de către reclamanți fiind recuperat prin actualizarea cu
indicele de inflație de la scadență la data plății efective, instanța a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la calculul dobânzii legale asupra acestor sume.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. E. C. SA solicitând admiterea
recursului, modificarea în parte în sensul respingerii capetelor de cerere admise prin sentința de fond a hotărârii atacate ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că critică sentința atacată în sensul că instanța a reținut eronat faptul că SC "E. C. " SA avea obligația, că începând cu data de_, să pună valoarea salariului minim brut clasa 1 de salarizare cu anexa 1 din CCM la nivel de unitate la suma da 700 lei atât cât era prevăzut de art. 41 alin 3 din CCM la nivel de Ramură Transporturi.
Instanța de fond nu a ținut cont că cerere de chemare în judecată este nefondată, și să aibă în vedere următoarele prevederi legale esențiale pentru o soluționare corectă și judicioasa a prezentei cauze, și anume:
Contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.1270 alin.
1 Cod civil.
Învederează că, în perioada iulie 2009 - decembrie 2010, în care reclamanții solicită diferența de drepturi salariate, diferență rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile ari 41 din Contractul Colectiv de munca la nivel de Ramura transporturi valabil pentru 2009 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexa 1 din. C.C.M. la nivel de SC "E. C. " SA, a existat la SC "E. C. " S. contract de munca valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 al cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți conform art.7 alin.2 din Legea nr.130/1995 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților.
Ca atare, în conformitate cu prevederile art.240 alin.1 din Legea nr.53/2003 (aplicabil la momentul perfectării contractului), la nivel de unitate s-a încheiat contract de muncă, iar părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 si 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în CCM la nivel de Ramura Transporturi și, prin urmare instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de munca încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități Feroviare pe anul 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin actul adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de Ramura
Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele ia nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009-2010, prin actul adițional nr.370/_ la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități Feroviare 2008 - 2010 s-au stabilit salariile brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la_, iar prin actul adițional nr._ a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de_ .
Salariile de bază lunare stabilite prin contractele individuale de munca al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități Feroviare.
Pe perioada derulării raporturilor de muncă, reclamanții nu au contestat modul de salarizare și sporturilor cuvenite în baza CCM aplicabil, conform art.268 alin 1 lit. d din Codul Muncii, republicat.
Mai mult, prin CCM la nivel de SC "E. C. ";SA și CCM la Nivel de Grup de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi cu salariul minim de 700 lei prevăzut de CCM pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale.
Prin urmare, cererea reclamanților de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de CCM pe Ramura Transporturi este ilogică și nu are temei legal.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamanții solicită diferența de salarii, solicită să se constate că, drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de munca au fost plătite în mod corespunzător, societatea recurentă onorându-și obligațiile asumate și la timp.
Clauzele contractelor de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competentă la cererea părții interesate - art.24 alin.1, 2, 3 și 4 raportat la art.8 alin. 2 si 3 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabil în perioada 2009-2010 de valabilitate a CCM la Nivel de Unitate și CCM la Nivel de Grup de Unități.
Solicită să se rețină că, în perioada de valabilitate a CCM la nivel de SC "E.
C. " SA și CCM la Nivel de Grup de Unități Feroviare, reclamanții sau prin intermediul organizațiilor sindicale aveau posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau că, clauzele prevăzute la art.7 și anexa 1 din CCM la Nivel de SC "E. C. "; SA conțin drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramură Transporturi.
În acest context și condițiile în care instanța de judecată astfel sesizată, constată nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate, iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauze mai favorabile existente în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toata durata existenței contractului colectiv de muncă - art. 268 alin.1 pct. d din Codul Muncii (fost art. 283 alin.1 lit. d).
Învederează că, reclamanții solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din CCM la Nivel de Ramură Transporturi valabil
pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și Anexa 1 din CCM la nivel de SC "E. C. " SA.
Or, se poate observa cu ușurința făptui că, reclamanții solicită practic înlocuirea unor clauze ale CCM la Nivel de SC "E. C. " SA și CCM la Nivel de Grup de unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la data de_, cu clauze mai favorabile existente în CCM la nivel de Ramură Transporturi, expirat și acesta la data de_ .
Însă așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere de constatare a nulității clauzelor respective.
Totodată nu pot fi de acord cu modul concis în care instanța de fond își motivează sentința având în vedere termenul de prescripție de 6 luni invocat de SC "E. C. "SA conform prevederilor Legii nr. 53/2003 art. 258 alin 1 punctul e.
Solicită să se constate că reclamanții, membri, de sindicat, solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, iar potrivit art. 268 alin 1 lit. e din Codul muticii republicat, "cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune".
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamanți în data de_ se solicită obligarea societății recurente la "modificarea tardivă" a unor clauze din CCM, prin prisma prevederilor art. 268 alin 1 lit. e. din Codul Muncii, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, iar instanța de fond nu a ținut cont de acest aspect.
În drept, dispozițiile art. 299-316 Cod proc. civilă.
Reclamantul S. I. C. din cadrul S. E. C. prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis ca atare.
Reclamanții-intimați se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, contrar celor reținute de tribunal, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul a salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că, în contrapartidă, la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta venituri mai mici pentru angajați.
Concluzia este că negocierea la nivel de unitate a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5
și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții intimați, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca întemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. "E. C. SA"; împotriva sentinței civile nr. 358 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot cererea formulată
de reclamantul S. I. C. în contradictoriu cu pârâta S. E. C. SA B.
.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
N.
M.
D.
C. G.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena
