Decizia civilă nr. 3022/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3022/R/2013
Ședința publică din data de 11 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL COMUNEI C. și P. COMUNEI C. împotriva sentinței civile nr. 3154 din 21 februarie 2013, pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimații reclamantul SS D. Î. T. și pârâții Ș. CU C. I - V. C. și D. G. A F. P. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 5 iunie 2013 și respectiv 7 iunie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere solicitarea recurenților, ca și pe aceea a reclamantului intimat, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3154 din 21 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții C. LOCAL C. și P. COMUNEI C. .
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C. .
s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul SS D. Î.
T., în numele membrilor de sindicat ANECHITOAIE AMATTO-PETRIȘOR, BARTHA M. -DENISE, BORZ M., CABULEA M. ELA, CA. CECILIA-V., INDOLEAN A. - T., MUREȘAN TAMARA-VERGINELA, SZELL ADEL, VAREȘ
M. -A. și S. M. împotriva pârâților Ș. CU C. I-V. C., C. LOCAL AL COMUNEI C. și P. COMUNEI C. .
Pârâta Ș. CU C. I-V. C. a fost obligată să reîncadreze personalul didactic reprezentat de reclamant, cu începere de la_ și până la_, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008 și ale Legii - cadru nr. 330/2009 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Pârâta a fost obligată să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii - cadru nr. 330/2009 pe perioada anterior menționată.
Pârâții C. LOCAL AL COMUNEI C. și P. COMUNEI C. au
fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că au fost respectate prevederile exprese ale art.268 din Codul muncii lit. c) care dispun că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Prin Decizia nr. 843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, în esență Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din legea fundamentală. Totodată, o asemenea măsură a fost contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din legea fundamentală. .
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 4,000 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Guvernul României, prin
O.U.G. nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament .
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin.1 și art.115 alin. 4 din Constituție . Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură a fost contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin. 5, potrivit cărora
"În România respectarea Constituției, a supremației sale și legilor este obligatorie";.
Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O.G. nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 .
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în
M.O. - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O.U.G. nr. 136/2008 .
Este important de reținut, că o situație de fapt, că prin Decizia nr. 989/30 iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar . De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din
O.U.G. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Tribunalul a observat în același timp că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr. 31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern
O.G. nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008 .
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor .
Pe de altă parte, potrivit art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.166 alin. 4 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză s-a aplicat principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație .
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâta unitate de învățământ ce a funcționat potrivit art. 145 din Legea nr. 84/1995 - legea învățământului, în calitate de angajator a fost obligată către reclamantă la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008 .
Procedând astfel, s-a dat satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectare a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Î. Curte s-a pronunțat în același sens prin Decizia privind recursul în interesul Legii nr. 3/2011, concluzionând că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin Decizia nr. 11/2012, prin care a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, stabilind că: "(…) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";
Mai mult prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 (actualizată) - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice dispun expres că " începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, respective_, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr.330/2009, acestea vor fi admise doar în parte, pentru perioada_ -_ deoarece, începând cu data de_, a intrat în vigoare noua lege de salarizare unică.
Pentru considerentele mai sus expuse tribunalul a admis în parte, potrivit art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, acțiunea și a obligat pârâta Ș. CU C. I-V. C. să reîncadreze personalul didactic reprezentat de reclamant, cu începere de la_ și până la_, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008 și ale Legii - cadru nr. 330/2009 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Totodată a obligat pârâții C. Local al Comunei C. și P. Comunei
C. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL al COMUNEI C. și P. COMUNEI C. solicitând
admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, în consecință, respingerea acțiunii formulate de
reclamant ca fiind neîntemeiată iar, în cazul în care se va aprecia că totuși pârâții au calitate procesuală pasivă, admiterea cererii de chemare în garanție formulată față de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că prin sentința civilă nr. 3154/2013 instanța a admis în parte acțiunea formulată de către S. salariaților din învățământ T., dispunând obligarea recurenților la alocarea fondurilor necesare drepturilor salariate obiect al prezentei cauze.
Față de starea de fapt reținută și temeiurile de drept invocate, hotărârea instanței de fond este criticabilă sub următoarele aspecte:
Raportat la calitatea procesuala pasivă, învederează faptul că, în litigiile dintre salariați și unitățile de învățământ pre universitar de stat, C. Local și
P. nu pot fi obligați la " reîncadrarea personalului didactic" și nici la calculul și plata unor drepturi salariate ce iau naștere ca urmare a încheierii unui contract individual de muncă între personalul din învățământ și unitatea școlară în care își desfășoară activitatea, întrucât nu există niciun raport de drept civil, între aceștia și personalul unității de învățământ, care să implice drepturi în favoarea acestuia și obligații în sarcina consiliului local sau a primarului.
Atât reîncadrarea personalului didactic cât și remunerația sau salariul personalului didactic intră, în mod indiscutabil, în conținutul raportului juridic de muncă intervenit între fiecare cadru didactic în parte și unitatea școlară în care acesta își desfășoară activitatea.
Obligația prestării activității didactice revine cadrului didactic și, corelativ, și în baza aceluiași raport juridic, obligația încadrării acestuia și a plății salariului incumbă unității școlare.
Prin urmare, apreciază că părțile raportului juridic dedus judecății sunt reclamanții, în calitate de salariați și Ș. cu clasele I-V. C., în calitate de angajator. Astfel fiind, atunci când se dispută un drept de natura celui ce formează obiectul acțiunii de față, calitate procesuală au doar părțile raportului juridic concret
Existența unor obligații legale de finanțare a învățământului în sarcina autorităților administrației locale sau județene nu schimbă concluzia de mai sus, căci finanțarea se realizează în baza altor raporturi juridice, în care inițiatorii acestei proceduri judiciare nu au calitatea de parte și, astfel, sunt împiedicați să le aducă în mod direct pe rolul instanțelor judecătorești.
În aceste condiții, apreciază că primarul și consiliul local nu pot avea calitate procesuală pasivă întrucât politica managerială privind încadrarea personalului didactic și acordarea drepturilor salariate ale personalului din învățământ angajat cu contract individual de muncă, intră în competența exclusivă a directorului unității de învățământ.
Raportat la obligarea recurenților la alocarea de fonduri necesare plății drepturilor salariate ce formează obiectul prezentei cauze, învederează următoarele:
Potrivit art. 67 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat, funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza administrativ-teritoriala funcționează de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Conform alin. 2, al articolului 167 din același act normativ, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de baza și finanțarea complementara.
D. interpretarea prevederilor art. î 67, din Legea 84/1995, rezultă că finanțarea de baza din care fac parte și cheltuielile de personal este asigurata de
la bugetul de stat prin bugetele locale, doar finanțarea complementara cade in sarcina bugetelor locale, potrivit alin. 4 din articolul menționat.
Legea nr.l65/2006-legea cadru a descentralizării, în art. 24, statuează că autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercita competente partajate cu autoritățile administrației publice centrale in ceea ce privește învățământul preuniversitar de stat cu excepția învățământului special.
Potrivit art. 6 din legea descentralizării, transferul de competente se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea competentelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare.
De asemenea, art.8 din același act normativ instituie obligativitatea pentru Guvern, ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale să identifice resursele necesare și costurile integrale ale competentelor care sunt transferate, precum și sursele bugetare pe baza cărora sunt finanțate. Resursele astfel identificate sunt transferate autorităților administrației publice locale în condițiile legii.
Așadar, față de toate aceste aspecte mai sus învederate, apreciază cererea de chemare în garanție ca fiind întemeiată, drept pentru care solicită admiterea acesteia.
Reclamantul SS D. Î. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat..
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la lipsa calității procesuale pasive a recurenților, Curtea notează că, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, este evident că împrocesuarea pârâtului recurent C. ui local al comunei C. s-a făcut în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese în mod neîndoielnic din modul de formulare a cererii introductive de instanță. Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice or, potrivit dispozițiilor art.1 din HG nr.538/2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale unde își au sediul.
Ca urmare, este evident că ceea ce urmărește reclamantul este obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art.36 alin.4 din Legea nr.215/2001 C. Local este cel care aproba, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamanți pentru a solicita în contradictoriu cu acest pârât admiterea acțiunii.
Raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea reține că admiterea acțiunii față de acest pârât se datorează, așa cum s-a arătat mai sus, calității de organ deliberativ în măsură să aprobe bugetul local și care astfel, în reprezentarea unității administrativ teritoriale, are abilitatea de a asigura sumele necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât P. comunei C., Curtea reține că acesta este de ordonator principal de credite al bugetului comunei, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale. De altfel, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevede expres că
"primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități
publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Având în vedere normele legale evocate și raportându-se la dispozitivul deciziei prin care este obligat acest pârât la "alocarea sumelor";, iar nu și la plata lor, Curtea reține că atribuțiile legale amintite mai sus justifică calitatea procesuală pasivă a ambilor recurenți.
Constată că recurenții fac o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă justificând legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui litigiu al cărui obiect îl reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, Curtea reține că în mod corect aceasta a fost respinsă de instanța de fond.
Curtea de Apel reține că prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui
F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.";
În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor
bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse
judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de
procedură civilă.
";
Față de considerentele ce preced, Curtea urmează a respinge ca nefondat și recursul acestor pârâți, potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL al COMUNEI C. și P. COMUNEI C. împotriva sentinței civile nr. 3154 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
N.
M.
D.
C. G.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
J. fond: E. B.
