Decizia civilă nr. 3073/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3073/R/2013

Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.

G.: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 450 din 22 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L.

D. Î. M., și pe pârâții intimați C. LOCAL B. M. și L. DE A. B.

M. - S. G. DE A. B. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 450 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului B. M. invocată de acesta prin întâmpinare.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din În- vățământ M. în contradictoriu cu pârâții L. de A. B. M. - Structura G. de A. B. M., C. Local B. M., P. municipiului B. M. și, în con- secință:

A fost obligat pârâtul L. de A. B. M. - S. G. de A. B. M. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrul de sindicat reprezentat de reclamant Bruzac

  1. , în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății. Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. municipiului Baia M.

    să asigure unității de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

    că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului B. M. este nefondată în raport de dispozițiile art. 1 din HG nr. 538/2001, art. 167 alin. 3 din Legea nr.

    84/1995, art. 36 alin. 4 și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, pârâtul P. municipiului B. M. fiind chemat în judecată datorită calității de ordonator principal de credite.

    Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat că membra de sindicat reprezentată de reclamant este cadru didactic, la unitatea școlară pârâtă în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceasta a beneficiat de concediu de odihnă începând cu data de_ .

    Potrivit art. 103 lit. a din Legea nr. 128/1997, personalul didactic benefi- ciază de "concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv u- niversitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.";

    Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizația nu poate fi mai mică decât salariul de bază,

    indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. 3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.

    Pentru membra de sindicat reprezentată de reclamant, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de_, data plecării în concediu.

  2. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, s-a constatat că indemnizația de concediu a fost plătită în_ .

Față de cuantumul indemnizației la care reclamanta este îndreptățită, ra- portat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010, "cuantumul brut al salariilor/sol- delor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în confor- mitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a per- sonalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de per- sonal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Legea nr. 118/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/_, data intrării în vigoare a acesteia fiind_ .

În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrul de sindicat reprezentat de reclamantă trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a ară- tat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-ar fi făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/ 2010, cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fă- ră aplicarea diminuării de 25%.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. B. M.

, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii îndreptată împotriva acestuia, pentru nelegalitatea alocării din bugetul propriu a sumelor solicitate.

În memoriul de recurs s-a arătat, invocându-se dispozițiile art. 21 și 77 din Legea nr. 215/2001 că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă, iar între reclamantul S.L.I.M.M. în numele membrilor săi de sindicat și pârâtul C. Local B. M. nu există nici un raport juridic de genul angajat - angajator sau unitate de Î. - unitate administrativ- teritorială.

În privința alocării fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate, recurentul a mai precizat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1 alin.3 și art. 3 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009, art.4 alin.6 din Hotărârea Guvernului nr. 1395/2010 prin care se dă dreptul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene să facă redistribuiri ale sumelor, nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări ale bugetului de stat.

În reglementările actuale, invocând dispozițiile art.96, 97, 101, 102 și 104 alin. 4 din Legea nr. 1/2011, recurentul a arătat că legiuitorul a lăsat, într- adevăr, posibilitatea consiliilor locale de a contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat, însă nu a instituit o normă imperativă în acest sens, ci, dimpotrivă condiționează finanțarea, conform art.106 din Legea nr. 1/2011 de un contract de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității.

În sensul acoperirii unor sume specifice finanțării de bază similare obiectului prezentei cauze, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1204/2012 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele județe, care prevede faptul că, Guvernul prin M. Finanțelor alocă bani, în speță chiar pentru județul M., în vederea finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile,

indemnizațiile, alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege.

În opinia recurentului nu există temei legal în baza căruia autoritatea locală să asigure din surse proprii sumele precizate, raportat la faptul că, legea prevede expres că, sumele de această natură se alocă din bugetul de stat.

Pentru considerentele mai sus enunțate, solicită admiterea recursului formulat cu consecința respingerii acțiunii formulate împotriva P. ui municipiului B. M. .

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 iunie 2013 (f.8-12) reclamantul S.

  1. D. Î. M.

    , a solicitat respingerea recursului formulat de pârât, cu menținerea în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.

    Examinând hotărârea în raport de motivele invocate (care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), Curtea de Apel reține următoarele:

    Obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă plata plătească indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrul de sindicat reprezentat de reclamant Bruzac C., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății. Drept urmare, contrar celor invocate în recurs, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 84/1995, Legea educației naționale nr. 1/2011 intrând în vigoare în_ .

    Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

    De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,

    "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

    Oricum, aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru

    cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

    Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

    Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

    Legitimarea procesuală pasivă a P. ui municipiului B. M. este justificată de calitatea sa de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, de calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul B. M., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

    În consecință, Curtea observă că pârâtul nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator, ci în calitate de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.

    Referitor la criticile formulate în recurs cu privire la alocarea de fonduri, se constată art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010 și art. 62 H.G nr. 926/2011 pentru completarea H.G. nr._ nu reglementează decât posibilitatea ca direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, să efectueze redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, destinate pentru plata drepturilor salariale în cadrul unităților de învățământ.

    Prin urmare, tot în cadrul bugetului aprobat la nivel de județ se fac aceste redistribuiri, iar, după cum se arată în Decizia în interesul legii nr.10/2011

    "Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță (…). Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006";.

    De asemenea, aceste dispoziții legale nu instituie o obligație în ce privește redistribuirea, ci o facultate de a o dispune, evident, condiționat de existența unor excedente la alte unități de învățământ, așa cum reiese din partea finală a dispozițiilor art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010: "(…) pot efectua redistribuiri ale

    sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație";, coroborat cu prevederile introduse de H.G. nr. 926/2011, anume, art. 61: "în situația în care cazurile prevăzute la alin. (6) se identifică între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ-teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.

    Conform art. 62: "Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (6^1), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.

    În plus, simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

    Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

    D E C I D E:

    Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 450 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    D. G.

    L.

    D.

    PT. S. D.

    În C.O. semnează VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI

    1. A. I.

G. ,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_ Jud.fond: C. V.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3073/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă