Decizia civilă nr. 3084/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3084/R/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele M. P. și M.
C. D. împotriva sentinței civile nr. 1930 din 06 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate S.
N. DE T. F. DE M. C. M. -SA și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantelor recurente M. P. și M. C. D., avocat Rebrean A. M.
, lipsă fiind reclamantele recurente și reprezentanții pârâtelor intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 04 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată S. N. de T. F. de M. "C. M. "; SA a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantelor recurente.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că a lecturat întâmpinarea și solicită efectuarea unei adrese în vederea comunicării unui exemplar al Deciziei civile nr. 2015 a Curții de Apel Brașov prin care s-a anulat Anexa nr. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate, astfel că în mod irevocabil pârâta recurentă este obligată să aplice salariul minim pe clasa 1 de salarizare de 700 de lei și coeficienții de ierarhizare din Anexa 1 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură.
Curtea, în urma deliberării, respinge solicitarea formulată de către reprezentanta reclamantelor recurente, întrucât instanța are cunoștință despre această hotărâre care a fost depusă în alte dosare, motiv pentru care, apreciază ca nefiind utilă efectuarea unei adrese și acordarea unui termen de judecată în acest sens.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantelor recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în totalitate a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale între salariul minim la nivel de ramură de 700 de lei și salariul efectiv plătit de către pârâte cel de 570
de lei. În esență, arată că Anexa 1 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate C. M. SA a fost anulată tocmai pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind negocierile la nivel de unitate care au fost sub minimul prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură transporturi care este de 700 de lei.
Menționează că, deși părțile recurente din prezenta cauză au fost parte la negocierile anuale privind stabilirea salariului de bază, câtă vreme există un Contract Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură aplicabil care stabilește anumite clauze, prin negocieri la nivel de unitate nu se poate renunța la drepturile minime salariale stabilite printr-un contract la nivel superior. Solicită obligarea pârâtelor intimate la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanții M. P. și M.
C. D. au chemat în judecată pe pârâții S. N. DE T. F. DE
"C. M. "; S.A. și S.N.T.F.M. C. M. S.A - S. T., solicitând instanței obligarea acestora la plata retroactivă a diferențelor de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pe perioada septembrie 2009 - martie 2010 și diferențele dintre sumele efectiv primite cu titlu de primă de Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2009, salariul suplimentar parțial pe anul 2010, prima de vacanță pe anul 2009, cele 6 salarii compensatorii la data concedierii și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit primului petit, obligarea pârâtelor la operarea în carnetele de muncă a modificărilor corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1930/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții P. și M. C. D. împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. și S.
DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. - S. T. .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâte.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost angajații pârâtei și Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune s-a reținut că
potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
În conformitate cu prevederile art. 229 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, prin contractul colectiv de muncă se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Prin urmare, în situația în care contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, termenul de prescripție în care se poate solicita acordarea acestor drepturi de către angajat nu poate fi decât cel de 3 ani reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Instanța a constatat că nu pot fi primite apărările pârâtelor în susținerea excepției prescripției invocate, în sensul aplicabilității tuturor clauzelor
contractului colectiv de muncă a termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din același act normativ, întrucât ar lipsi de obiect dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a-d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut în fapt că reclamanții au fost, în perioada septembrie 2009 - martie 2010, angajații pârâtei de rândul 2.
În temeiul acestui raport de muncă, reclamanții au solicitat, în cauza de față, acordarea unei diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite, aferente perioadei iulie 2009-martie 2010, precum și a diferențelor dintre sumele efectiv primite cu titlu de primă de Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2009, salariul suplimentar parțial pe anul 2010, prima de vacanță pe anul 2009, cele 6 salarii compensatorii la data concedierii și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit primului petit, cu obligarea pârâtelor la operarea în carnetele de muncă a modificărilor corespunzătoare.
În susținerea acțiunii formulate, reclamanții au invocat prevederile Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010.
Asupra acestui aspect, instanța a reținut că sunt reale susținerile reclamanților că acest contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură prevede un cuantum superior al salariului de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit. a din acest contract colectiv de muncă, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Cu toate acestea, instanța a subliniat că aceste dispoziții contractuale trebuie interpretate coroborat cu prevederile literei b) a art.41 alin.3 din același contract, potrivit cărora "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct.
din prezentul contract colectiv de muncă.";
De asemenea, nu trebuie a fi omise, în analiza cererii reclamanților, prevederile următoare ale art. 9 din același contract:
"(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin. 1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.";
Conform dispozițiilor art.157 alin.1 și art. 162 alin. 1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora, nivelurile salariale minime stabilindu-se prin contractele colective de muncă aplicabile.
Or, în raport de toate aceste prevederi legale, tribunalul a reținut că acțiunea formulată de reclamanți vizând obligarea angajatorului la plata diferențelor salariale este lipsită de temei.
Astfel, prevederile art. 9 din contractul colectiv de muncă, precizat, reprezintă o rezervă pe care părțile semnatare a convenției colective au înțeles să o facă, în sensul că dreptul salariul de bază minim brut la un anumit nivel pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale a fost recunoscut condiționat de purtarea unor negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Abia după îndeplinirea acestor etape obligatorii de identificare a resurselor și includerea drepturilor negociate în acte normative, se poate proceda potrivit alin. 3 al art. 9, în sensul negocierii de către părți a utilizării acestor fonduri pentru stabilirea salariilor și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală, instanța reține că dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în situația particulară de față, însă referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă pe care se întemeiază reclamanții, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
În cauza de față, se constată că, în aplicarea acestei prevederi derogatorii, pârâta a negociat cu sindicatele și a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
Or, având în vedere și exigențele art. 27 și 30 din Legea nr.329/2009, care stabilesc că, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, contractele colective de muncă negociindu-se, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale acestor operatori economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete, tribunalul constată că nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor
art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011.
Pentru aceste motive, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte diferențe de prime și adaosuri salariale.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., reclamanții fiind căzuți în pretenții, iar pârâtele neformulând o cerere expresă în acest sens, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele M. P. și M.
D., solicitând casarea in totalitate a hotărârii atacate si admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat.
În motivarea recursului, reclamantele au arătat că pentru anii 2008- 2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - martie 2010, li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamante s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, pe dispozițiile căruia reclamantele își întemeiază pretențiile și care prin art. 41 alin.
(3) litera a) stabilea că "salariul de baza minim brut la nivelul ramură transporturi valabil din data de 01.01«2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori îndemnizații incluse în acesta".
Consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală, câtă vreme aceasta a validat aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ce prevedea drepturi la un nivel inferior celor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Invocând forța obligatorie a contractului colectiv de muncă la nivel superior, reclamantele învederează că prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, în caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură fiind ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Prin urmare, consideră reclamantele că instanța de fond trebuia sa dea aplicabilitate prevederilor CCM Ramura, deoarece angajatorul era obligat sa aplice, in mod direct, clauzele din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
De asemenea, solicită să se țină cont și de considerentele Deciziei nr.
511/2006 a Curții Constituționale.
Referitor la Legea nr. 329/2009 reținută de către prima instanță, recurentele precizează că încadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat nu poate reprezenta o cauza de nerecunoaștere a drepturilor negociate de ambele parti, ci doar de neexecutare a obligației deja stabilite. Aceasta deoarece, tocmai parata este cea care își stabilește propriul buget, pe care ulterior îl da spre aprobare.
Niciun acord, nici măcar cel încheiat cu Fondul Monetar Internațional, nu reprezintă un eveniment de natura sa producă stingerea obligațiilor, in sensul art. 1156 cod civil si nu pot constitui temei pentru încălcarea unor drepturi legale ale salariaților, atât timp cat clauzele contractuale ce le prevăd erau in vigoare si perfect valabile pentru perioada in discuție.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata S. N. de T.
F. de M. "C. M. " S.A. B. - S. T.
a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinica si legala.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Recurentele reclamante se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora
"salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din Codul muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamantelor drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada septembrie 2009 - martie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile acestora sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește perioada octombrie 2009 - martie 2010, reține că pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
În cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent
personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamantele nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Ceea ce solicită este a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamantele recurente nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civil statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Este adevărat că dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale. De menționat însă că, în speța de față, însăși părțile semnatare au făcut trimiteri la încadrarea în limitele bugetare în chiar cuprinsul contractului, acestea agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Ca atare este evident că nivelul minimal al
salariului este negociat anual la nivel de unitate, având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și intimatelor ca operatori economici în sensul legii.
Contrar celor invocate în cererea de recurs, se constată că în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate nu s-a reținut faptul că angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu există încheiat contract colectiv de muncă, motiv pentru care Curtea apreciază a fi nefondate argumentele subsumate acestei critici din recurs.
În raport de cele mai sus expuse, în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantelor a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Este, de asemenea, lipsită de relevanță anularea anexei la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deoarece această împrejurare nu atrage aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, ci a celui la nivel imediat superior, respectiv a celui încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care în art. 9 și în anexa 1 prevede o valoare de 570 de lei a salariului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M. P. și M.
C. D. împotriva sentinței civile nr. 1930 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. G. L.
D.
S.
D.
C.
M.
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
