Decizia civilă nr. 3247/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3247/R/2013
Ședința publică din data de 26 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul R. V. și de către pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA împotriva sentinței civile nr. 503 din 28 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE M. - S. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului recurent întâmpinare la recursul formulat de pârâta S. C. M. SA, prin care solicită respingerea acestuia.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 503 din 28 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Sălaj, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, excepție invocata de către pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. București, cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2009.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocata de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. București.
A fost admisă în parte acțiunea reclamantului S. V. în contradictoriu cu pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. București și S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SS T. și în consecința au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, actualizat în funcție de rata inflației la data efectiva a plății, prima de Crăciun aferenta anului 2009 actualizată în funcție de rata inflației la data efectiva a plății, precum și suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
A fost respinsă ca nefondata cererea reclamantului privind obligarea paratelor la plata sumei reprezentând 6 salarii de baza brute ca urmare a concedierii, actualizate în funcție de rata inflației la data efectiva a plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin cererea sa reclamantul a solicitat plata salariului suplimentar pe anul 2009, drept care i-a fost recunoscut și acordat prin Decizia civilă nr.946/R/2011 a Curții de A. C. .
În consecință asupra acestei cereri operează excepția autorității de lucru
judecat iar instanța a admis excepția invocată și a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2009.
Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, pentru că ar fi în prezența unui conflict de drepturi prescriptibil în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și nu a unei acțiuni în plata unor drepturi salariale, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată raportat la prevederile art. 268 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani.
În privința fondului cauzei, instanța a reținut faptul că reclamantul a fost angajat al paratelor până la data de_ când i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Conform art. 7 din decizia de concediere reclamantul a beneficiat de măsuri de protecție socială prevăzute de O.G. nr. 9 din _
Reclamantul considera că aceste măsuri trebuia cumulate cu cele prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, respectiv cu prevederile art. 80 alin. 1 din acest contract conform căruia cu ocazia concedierii salariaților beneficiază de o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.
Această interpretare nu poate fi primită de instanță deoarece potrivit art. 1 din O.G. nr. 9/2010 "Prevederile prezenței ordonanțe reglementează măsurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar și a filialelor acestora, denumite în continuare societăți";.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură are caracter obligatoriu pentru părți atâta timp cât nu încalcă prevederile legale în materie.
În speță măsurile de protecție sociale cuvenite personalului disponibilizat prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării paratei sunt prevăzute de O.G. nr.9/2010 fără a mai fi aplicabile prevederile art. de art. 80 alin.(1) din a Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008- 2010.
Având în vedere aceste considerente instanță a respins ca nefondat capătul de cerere al reclamantului.
Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de munca pentru anii 2009-2010 încheiat la nivel de grup de unități, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, se acordă salariaților câte un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare .
Din redactarea textului rezultă faptul că acordarea acestor ajutoare materiale este imperativă și nu este condiționată de criteriile financiare ale Companiei sau performantelor economice ale acesteia. Redactarea textului nu folosește sintagma "poate"; acorda ajutorul material salariaților. Redactarea textului convenit de ambele părți folosește sintagma "se va acorda";, ceea ce arata caracterul imperativ al normei stabilite de către părțile semnatare ale CCM.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților, iar apărările pârâtei nu au putut fi reținute.
În concluzie, ajutorul material cu ocazia sărbătorii de Crăciun aferente anului 2009 nu a fost plătit în anul 2009, pârâta făcându-se vinovată de încălcarea prevederilor contractului colectiv de munca, precum și prevederile art. 40 alin 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a
acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractul individual de munca"; .
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 și 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: "pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de
încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
Prin urmare instanța a obligat pârâtele să-i plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrată.
Toate sumele acordate vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data efectivă a plății deoarece potrivit prevederilor art.166 alin. (4) din Codul muncii prevede faptul că "Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului";.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâtele să-i plătească reclamantului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. V.
, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
În motivare susține că a fost angajat al societății pârâte în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioada nedeterminata, până în luna martie 2010 când a fost disponibilizat în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății angajatoare, determinat de situația economico-financiara dificila a acesteia.
În ceea ce privește plata celor 6 salarii compensatorii, susține că așa după cum a arătat și în fata instanței de fond, drepturile angajatului sunt protejate atât de Codul muncii cat și de Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura a transporturilor pe anii 2008-2010 și totodată de Contractul individual de munca. Drepturile referitoare la plata celor 6 salarii compensatorii, pe care le-a solicitat în cuprinsul acțiunii introductive și pe care instanța de fond în mod netemeinic a respins-o, au ca baza legala Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura a transporturilor pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ . încheiat la_, conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicata, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_, în cap. VI, art. 80 alin. (1) prevede astfel: "părțile convin ca la desfacerea contractului individual de munca, din inițiativa angajatorului, salariații sa primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestata, și o plata compensatorie în valoare de minim 6 salarii de baza brute negociate";. Mai departe, alin. (2) precizează cazurile de aplicabilitate ale alineatului precedent, în ceea ce îl privește pe reclamantul recurent, incidența este ipoteza prevăzuta la litera a), atunci "când unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza, ca urmare a reorganizării";, or, subsemnatul am fost disponibilizat tocmai ca urmare a aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare al societății, datorat dificultăților economice și financiare ale acesteia.
Având în vedere ca la nivel de ramura a transporturilor prevederile legale care recunosc drepturile solicitate de recurent erau încă în vigoare pentru perioada în discuție, consideră nelegala și netemeinica hotărârea pronunțata de către instanța de fond în acest sens. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, republicata, "contractele colective de munca
nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior";.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 din Legea nr. 130/1996, republicata, iar prevederile acestor contracte produc efecte fata de toți salariații indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicata.
Codul muncii (in vigoare pentru perioada în discuție) în cuprinsul art. 236 alin. (4), reglementează clar: "contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor";.
Chiar daca a beneficiat de masuri compensatorii din partea statului, prevăzute de O.G. nr. 9/2010, art. 7, astfel de compensații trebuie cumulate cu cele prevăzute de CCM, care se acorda din fondurile angajatorului. Astfel art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului dreptul de a beneficia de masuri de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca, angajatorului revenindu-i obligația de a lua masuri de protecție fata de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din Codul muncii. Este vorba în acest caz despre o obligație a angajatorului, asumata prin contractul colectiv de munca, în speța, cel la nivel de ramura.
Instanța de fond reține faptul ca dispozițiile cuprinse în convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, în caz contrar "s-ar încalcă un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale";. Într- adevăr, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente, dar Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri nr. 722/2008 a fost încheiat în litera și spiritul legii. Nu se poate afirma ca prin stipularea dreptului angajatului concediat la 6 salarii compensatorii s-ar încălca vreun principiu fundamental al statului de drept. Aceasta deoarece dreptul este interesul protejat de către stat, în ideea protecției raporturilor create intre societate și individ s-au creat o serie de norme, legi care au fost deplin respectate în încheierea CCM de care se prevalează, iar ca o accentuare a protecției conferite salariatului sunt și dispozițiile OG 9/2010. Astfel, în urma negocierilor purtate de liderii sindicali și parata s-a ajuns la semnarea CCM nr. 722/2008, nu se poate contesta în niciun fel acest aspect, parata si-a asumat o serie de obligații în ceea ce privește tocmai protecția angajatului supus disponibilizării. Totodată, tot în ideea de protecție și de compensare a pierderii locului de munca s-a stabilit de data aceasta de către
legiuitor obligația de acordare a unei despăgubiri bănești în sarcina AJOFM. Cele doua categorii de drepturi sunt clar delimitate, nu se exclud și nu se condiționează reciproc, cu atât mai mult cu cat este vorba de o serie de dispoziții favorabile angajatului.
Împotriva aceleiași sentințe, a declarat recurs pârâta S. N. de T.
F. de M. "C.F.R. M. "; SA
, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și statuând asupra fondului să fie respinsă acțiunea reclamantului.
În motivare susține că sentința este criticabila, având în vedere că reclamantul solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, iar potrivit art. 268 alin. l lit. « e » din Codul Muncii republicat, "cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune";.
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamant în data de_ se solicită obligarea societății la "modificarea tardivă"; a unor clauze din CCM, prin prisma prevederilor art. 268 alin. l lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată, care în cazul particular tratat este de un an. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv "trebuie să-și găsească soluționarea intr-un termen rezonabil";, îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pe perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, acestea fiind expirate, nu mai pot produce efecte juridice.
Față de cele menționate, pentru a determina normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, este necesar să se analizeze în principal izvorul drepturilor solicitate.
Având în vedere prevederile art. 268 alin. 1 lit. - e Codul Muncii, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în raport de data formulării cererii.
Pe fondul cauzei, sentința este criticabilă raportat la prevederile art. 64 din Contractul Colectiv la nivel unitate C. M. pe anii 2009-2010 din care rezulta ca aceste drepturi sunt suspendate.
Cu ocazia încheierii Contractului Colectiv de Munca la nivel de C. M., salariații, angajați ai S. C. M. SA, au fost reprezentați de către Federația N. de Mișcare Comercial, Federația Mecanicilor de locomotiva din România și Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane.
Procesul verbal încheiat la data de_ a condus la încheierea unui nou Contract Colectiv de Munca al S. C. M. SA pentru anul 2009, înregistrat la Direcția de Munca și Protecție Sociala a Municipiului București sub nr. 2584/_
.
Potrivit art. 64 alin. l și 2 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009, drepturile pe care le solicita reclamantul sunt suspendate pe anul 2009, urmând a fi acordate conform celor stabilite de părțile semnatare.
La data de_ s-a încheiat Actul adițional la Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate pe anul 2009, sub nr. l713, prin care se prelungește valabilitatea și pe anul 2010, drepturile solicitate fiind suspendate și pe anul 2010.
C. M. S. este o societate cu capital de stat aflata sub autoritatea M. ui T. urilor și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 79/2008, privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001, prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții.
In aplicarea acestor prevederi legale, societății i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin OMM nr.959/2007, HG 532/2008 și HG 28/2010.
De asemenea, negocierile privind Contractele colective de muncă au condus în fiecare an la păstrarea numărului salariaților și prin urmare la utilizarea în totalitate a fondului de salarii aprobat, anul 2010 culminând, în sens negativ, cu punerea în aplicare a unui program de restructurare și reorganizare a societății.
Referindu-ne la C. M., așa cum am arătat, fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin Hotărâre de Guvern.
Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorități publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului cadru cu Comisia Europeana și Fondul Monetar Internațional menționează la cap. V,art.27 alin. l faptul ca "anual prin legea bugetului de stat se stabilesc și obiectivele de politica salariata ale regiilor autonome ^societăților și companiilor nationale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar...";.
De asemenea deosebit de importanta este dispoziția prevăzuta de art.30 din Lege, care menționează expres, citează "contractele colective de munca se negociază în condițiile în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete";.
Raportat la dispozițiile imperative ale acestei legi, care stabilește expres strategia în domeniul salarizării prin masurile privind disciplina financiar- bugetara la nivelul societăților și companiilor la care statul este acționar majoritar (inclusiv C. M. ), lege ce are caracter excepțional și care urmărește reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezulta din Memorandumul de înțelegere intre Comisa Europeana, încheiat la București și Bruxelles la data de_ și de Acordul stand-by încheiat intre România și FMI, societatea are obligația sa o aplice și sa o respecte.
Prin bugetele aprobate de guvern, la S. C. M. SA nu s-a permis acordarea drepturilor solicitate prevăzute în contractul colectiv de munca, societatea fiind obligata sub sancțiunea legii sa respecte bugetul aprobat, cat și dispozițiile speciale ale Legii 329/2009,derogatorie de la norma generala,C. M. fiind sub monitorizarea Fondului Monetar Internațional.
Aceste argumente sunt susținute și de art. 2 (1) din HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010 care dispun imperativ următoarele: "Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea M. ui T. urilor și Infrastructurii.";
În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești stabilite prin CCM, care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al S. C. M. SA și pentru care nu au fost alocate fonduri, devine aplicabil textul art. 12 (1) din Legea 130/1996.
Fata de aceste considerente solicită admiterea recursului și rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantului intimat ca neîntemeiată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de reclamant este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Tribunalul a reținut în mod corect că reclamantul a fost angajatul societății pârâte până la data de 29 ianuarie 2010, când contractul individual de muncă al acestuia a încetat din motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din C.muncii, ca urmare a unei concedieri colective, ocazie cu care acesta a beneficiat de drepturile conferite de OG nr. 9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, respectiv de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea.
În cuprinsul Contractului colectiv de muncă la unic nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010 s-a stabilit la art. 80 alin. 1 că ";la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să
primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatore în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, iar la alin. 2 lit. a s-a menționat că "prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului.";
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din C.muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziții în vigoare la data la care s-a născut dreptul pretins prin acțiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C.muncii "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2
"neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii al contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă (dispoziții legale în vigoare la data concedierii reclamantei).
Or, față de cele arătate Curtea constată că în mod greșit nu s-a reținut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condițiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamantul a fost concediat.
Deși, reclamantul a beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9/2010, inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din decizia de concediere depusă la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse în sarcina sa prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
Această concluzie este în deplină concordanță și cu prevederile art. 67 din C.muncii, potrivit cărora "Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";, aceste dispoziții legale permițând așadar cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr. 9/2010 cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9/2010 sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din C.muncii, Curtea reține că societățile pârâte aveau obligația să plătească reclamantului, din fondurile proprii compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
Din cuprinsul prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă (în vigoare la data concedierii reclamantului), reiese că pe parcursul executării contractului colectiv de muncă, clauzele lui pot fi modificate doar când părțile semnatare convin acest lucru, or, față de aceste prevederi nu pot fi primite susținerile potrivit cărora instituirea măsurilor de protecție prin OG nr. 9/2010 ar fi făcut inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtă, Curtea constată a fi nefondate criticile aduse de recurentă hotărârii atacate.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor,.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din C. muncii a reglementat distinct termene speciale de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din C.muncii.
Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., urmează a fi de asemenea înlăturate având în vedere următoarele considerente:
Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C.muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Așa cum a reținut și prima instanță, Curtea consideră că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 din CCM la nivel de unitate precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica atât caracterul facultativ al dreptului pretins, cât și lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, pledează și art. 30 alin. 1 din CCM la Nivel de Grup de Unități.
Mai mult, contractul colectiv de muncă ce constituie temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune, nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea acestora ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de aceste drepturi.
Lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, respectiv diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificări pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, în contextul în care acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin memoriul de recurs.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din C.muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 12 din Legea nr.130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Criticile recurentei potrivit cărora obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite
În ceea ce privește acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, cererea reclamantului de a beneficia de aceste drepturi este întemeiată în condițiile în care s-a invocat ca temei legal al drepturilor solicitate prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Grup de Unități din T. ul
F. pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional nr. 370/_ pentru 48 luni, a cărui aplicabilitate se impune cu prioritate față de contractul colectiv de munca încheiat la nivelul paratei în condițiile prevăzute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, fiind contract încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 71 din CCM la nivel de grup de unități "cu ocazia sărbătorilor de Paste și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare."
Prin urmare reclamantul este îndreptățit să beneficieze de acordarea ajutorul material de Crăciun pentru anul 2009 stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul S. V. împotriva Sentinței civile nr. 503 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. București și S. N. DE T. F. DE M. "C.
M. "; SS T. să plătească reclamantului o plată compensatorie în valoare de 6 salarii de bază avute la data concedierii.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
DE M. C. M. SA împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
-R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: C. N. C.
