Decizia civilă nr. 3252/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3252/R/2013
Ședința publică din data de 26 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta D. I. și de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA și S. - S.
DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 664 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. Maxim A., lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtelor recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei recurente întâmpinare la recursul formulat de pârâte.
De asemenea, se constată că la data de 20 iunie 2013, s-a depus la dosar întâmpinare la recursul reclamantei, din partea pârâtelor recurente, prin care solicită respingerea acestuia și judecarea în lipsă.
Se comunică reprezentantei reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâte.
La solicitarea instanței, reprezentanta reclamantei recurente face precizarea că obiectul cererii îl constituie acordarea primelor de Crăciun, de Paște, pentru Ziua F. ului și a salariului suplimentar ca urmare a faptului că acestea nu au fost plătite deloc și nu ca o diferență, cu precizarea că la calcul acestora să se ia
în considerare salariul de bază de 700 lei.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că pentru perioada dedusă judecății, la nivel de ramură transporturi, salariul de bază era de 700 lei stabilit prin art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008. Astfel, pârâta nejustificat a stabilit drepturile salariale solicitate raportat la salariul minim brut de 570 lei, invocând criza financiară. Cu privire la recursul formulat de pârâte, solicită respingerea acestuia, motivat pe faptul că instanța de fond temeinic și legal a obligat societatea la plata primelor în perioada în litigiu fiind aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unități. Nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 664 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. ,,CFR
C. "; SA B. și S. N. de T. F. de C. ,,CFR C. "; - S. de T. F. de C. C. .
S-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte raportat la sentința civilă nr. 2246/_ a T. ui Maramureș și, în consecință s-a respins cererea reclamantei D. I. privind acordarea salariului suplimentar și a primei de Crăciun pentru anul 2009.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. I. împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE C. ,,CFR C. "; SA B. și S.
N. DE T. F. DE C. ,,CFR C. "; - S. DE T. F. DE C.
C. .
Pârâtele au fost obligate la plata în favoarea reclamantei a primei de Crăciun, a salariului suplimentar, a primei de Paști și a celei pentru Ziua F. ului aferente anului 2010, actualizate cu indicele inflației.
S-au respins cererile de obligare a pârâtelor la plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut ce i-a fost acordat reclamantei conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada octombrie 2009-iulie 2012, a primei de Crăciun pe anul 2011, a salariul suplimentar pe anul 2011, a primelor de Paști și pentru Ziua F. ului aferente anilor 2011 și 2012 și a primelor de vacanță pe anii 2009-2012.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor să efectueze mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pârâtele au fost obligate să plătească, în solidar, suma totală de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță în ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte, a constatat că a fost întemeiată raportat la sentința civilă nr. 2246/_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ *.
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a reținut că prin acțiune s-a solicitat plata unor drepturi salariale, fiind aplicabile în cauză prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii și cele ale art.166 din Codul Muncii potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune (care, în speță, este data la care aceste sume erau datorate) .
În consecință, constatând că la data introducerii acțiunii_, termenul de prescripție de 3 ani nu sa-u împlinit în privința nici unuia dintre drepturile bănești pretinse de reclamantă, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de pârâte.
Pe fond, tribunalul a reținut în esență că prin primul capăt din cerere reclamanta a solicitat acordarea diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei potrivit art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada octombrie 2009 -iulie 2012.
Conform literei b a art. 41 alin. 3, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat
la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct.
(1) din contractul colectiv de muncă nr. 722/2008.
S-a constatat însă, așa cum a rezultat din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că reclamanta nu a solicitat aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci luarea în considerare, la stabilirea drepturilor ei salariale, a acestui element conjugat cu coeficienții de ierarhizare și clasa de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Reclamanta nu a solicitat a i se acorda diferența salarială dintre salariul de bază minim brut obținut prin înmulțirea salariului minim de 700 lei cu coeficientul minim prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și salariul de bază minim brut rezultat prin înmulțirea acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a salariului minim de 570 lei, respectiv 600 lei, cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în act contract, ci combinarea elementelor mai avantajoase din cele două contracte colective.
Pe de altă parte, conform art. 41 alineatele 5 și 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Astfel, prin negocierea anuală părțile contractante au stabilit un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare având în vedere numărul de salariați și limita superioară dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, iar acordarea unor drepturi salariale suplimentare determinate fără luarea în considerare a acestui fond de salarii, contravine prevederilor contractuale mai sus expuse.
Nu se poate reține susținerea reclamantei referitoare la nerespectarea clauzelor contractului colectiv încheiat la nivel superior relativ la stabilirea salariilor lor, căci aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi prevăzute în art. 41 alin.1-3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ar fi condus la stabilirea unor salarii în cuantum mai mic decât cele de care reclamanta a beneficiat raportat la prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În ce privește plata primei de Crăciun și a salariului suplimentar pentru anii 2010-2011, respectiv a primelor de Paști și Ziua F. ului pentru anii 2010- 2012, instanța a reținut că prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de_ reclamanta a precizat că și-a întemeiat aceste pretenții pe prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008, înregistrat la MMSSF B. sub nr. 2836/_
, prelungit până la data de_ prin actele adiționale înregistrate la MMFES B. sub nr. 370/_ și 629/_ .
Întrucât, după cum a arătat însăși reclamanta, contractul colectiv de muncă ce constituie fundamentul pretențiilor sale și-a încetat valabilitatea la data de_, solicitarea acesteia de a i se plăti prima de Crăciun și salariul suplimentar pentru anul 2011 și prime de Paști și Ziua F. ului pentru anii
2011-2012, a fost lipsită de temei legal și convențional și, în consecință, instanța a respins-o ca nefondată.
Relativ la cererea reclamantei având ca obiect plata acestor drepturi pentru anul 2010, instanța a reținut că, potrivit art. 30 alin. 1 din Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008
"pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
În mod evident, dispozițiile din acest din urmă contract colectiv de muncă au fost imperative și nu facultative.
Totodată, art. 71 din același contract colectiv de muncă stipulează: "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…); pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare";.
Apărările formulate de pârâte în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități sunt nefondate, raportat la prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor, în condițiile în care doar prin Legea nr. 62/2011 a fost abrogată această lege), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În ce privește prima de vacanță, instanța a constatat că, prin întâmpinare, pârâtele au recunoscut că reclamantei i se cuvine plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă, acesteia în conformitate cu prevederile art. 55 (3), din contractul colectiv de muncă pe societate valabil pe anii 2008-2010 la nivelul societății și au susținut că i-au achitat reclamantei acest ajutor pentru anul 2009 și 2010.
Întrucât așa cum a rezultat din prevederile art. 109 al. 3 din CCM pe unitate nr. 43/2011, respectiv art. 49 al. 3 din CCM pe unitate nr. 109/_, în anii 2011 și 2012 "prima de vacanta" nu se mai acordă, iar reclamanta nu a fost în măsură să indice un alt fundament pentru plata acestor sume căci, pe de o parte, art. 61 alin. (2) din CCM unic la nivel de ramură transporturi nu instituie obligativitatea, ci posibilitatea ca prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri să se stabilească, pe lângă indemnizația de concediu, și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu, iar pe de altă parte, după cum reclamanta a afirmat, acest contract a expirat la data de_ .
Față de aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea reclamantei, a obligat pârâtele să-i plătească acesteia prima de Crăciun, salariul suplimentar, prima de Paști și cea pentru Ziua F. ului aferente anului 2010, actualizate cu indicele inflației, celelalte pretenții au fost respinse.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta D. I. și pârâtele
S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA și S.
- S. DE T.
F. DE C. C. .
Reclamanta D. I.
a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată, cu cheltuieli integrale pe fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de
baza minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - iulie 2012, i s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008), respectiv de 600 lei (cu începere din aprilie 2010).
În aceeași perioadă era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, pe dispozițiile căruia recurenta si-a întemeiat pretențiile. Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din acesta "salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
În mod corect reține prima instanță aplicabilitatea în prezenta cauză a acestor prevederi legale, însă în mod netemeinic respinge acțiunea, apreciind că solicitările recurentei nu ar putea fi onorate deoarece ar solicita aplicarea combinată a unor prevederi legale mai "avantajoase".
Apreciază că instanța a interpretat greșit actul dedus judecații, schimbând întru totul natura acestuia.
Învederează instanței de recurs faptul că potrivit dispozițiilor art. 236 alin.
Codul muncii și art. 7 alin 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, fiind obligatorii pentru părțile contractante.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. "
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză), potrivit cărora "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de alta parte, art. 37 din Codul muncii consacra principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat și constituțional prin art. 41 alin. (5) din Constituția României conform căruia: ";Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."
De astfel, și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40 alin. (2) din Codul muncii, angajatorului îi revin în principal, următoarele obligații:
c) Să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit art. 236 alin. (4) din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Raportat la prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de muncă își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Pârâta nu a respectat toate aceste obligații.
Din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă efectul obligatoriu al contractelor colective de muncă la nivel superior și caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte față de cele de nivel inferior, sens în care este nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond prin care i-a fost respins dreptul la diferențele salariale solicitate prin luarea în considerare a unei baze salariale de 700 lei.
Totodată, clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, în caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urma.
Pârâtele S. N. DE T. F. DE C. " C.F.R. C. "; SA și S.
DE T. F. DE C. C.
solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului, recurentele au arătat că în mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune față de solicitarea reclamantei de acordare a salariului suplimentar, ajutorului material de Paște și Crăciun și premierea pentru Ziua F. ului pentru anul 2010.
Dreptul la acțiune în cazul nerespectării prevederilor art. 32 din CCM s-a născut la data de_, iar față de data introducerii acțiunii și raportat la prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Consideră că sentința pronunțată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii și acordării salariului suplimentar pentru anul 2010 este dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta solicită acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 în temeiul prevederilor art. 30 din CCM ramură.
Învederează că atât în anul 2009 cât și în anul 2010 Sindicatele reprezentative la nivel de societate și administrația S. "CFR C. " S.A. au renegociat clauza prevăzută la art. 32 al. 1 din CCM la nivel de societate.
În concluzie, voința părților a fost ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010, urmând a fi acordate eventual începând cu 2011.
Chiar daca în același timp erau în vigoare mai multe contracte colective de muncă, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi și cel la nivel de
societate, în care existau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar - cele prevăzute la art. 30, respectiv art. 32, consideră că trebuie dată eficiență contractului colectiv de muncă la nivel de societate.
De asemenea, suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar este în concordanță cu situația financiară la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulată în valoare de 535.423,74 mii lei.
Având în vedere că în anul 2010 în execuția bugetară preliminară s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate-din O.G. nr.79/2008.
Consideră că sentința pronunțata, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii și acordării ajutorului material de Paște, Crăciun și Ziua F. ului pe anul 2010 este data cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta solicită acordarea ajutorului material de Paște, Crăciun și Ziua ceferistului pentru anul 2010, în temeiul prevederilor art. 71 din CCM la nivel de Grup de Unități F. e și o consideră a fi o cerere neîntemeiată.
Învederează că în această perioadă, reclamanții beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate modificat prin Actul Adițional la CCM nr. 1708/_, valabil până la data de_ și prin urmare, nu se poate face aplicarea prevederilor art. 247 din Codul Muncii, motivat de faptul că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior se pot aplica numai în absența contractelor colective de muncă inferioare.
În plus, prin aplicarea prevederilor art. 11 al. 3 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi, la negocierea CCM la nivel de societate se putea prevedea că anumite drepturi/ajutoare să nu se acorde.
Precizează faptul că recurenta, ca agent economic monitorizat, nu se putea obliga la acordarea ajutoarelor materiale cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a primei de ,,Ziua Ceferistului", decât cu respectarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art. 7 alin.(1) din OUG nr. 79/2008, respectiv să existe surse financiare pentru suportarea acestora și să se încadreze în fondul de salarii.
Astfel că, motivat de situația financiară dificilă a recurentei, organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate au fost de acord cu renegocierea clauzelor contractuale, în sensul că prevederile art. 69 lit. a) și b) din CCM pe unitate (art. 71 CCM grup unități) urmau a se aplica, începând cu_ conform Actului Adițional nr. 1708/_ .
Reclamanta intimată D. I. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâte ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate.
Pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA și S.
N. DE T. F. DE C.
- S. DE T. F. DE C. C.
au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
Recurenta reclamantă se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora
"salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore
medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din C.muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din C.muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada octombrie 2009 - decembrie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește perioada octombrie 2009 - decembrie 2010, pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute Contractele colective de muncă la nivel de unitate.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de
unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală, dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, însă în speța de față referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
În realitate, prin prezentul demers judiciar, reclamanta urmărește aplicarea cumulată, în ceea ce privește stabilirea salariului, atât a prevederilor cuprinse la art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru stabilirea salariului de bază cât și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, referitor la coeficienții de multiplicare, aceștia fiind superiori celor cuprinși la art. 41 menționat anterior, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării
reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 - în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale - se constată a fi nefondate criticile reclamantei, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor la salariu de bază, cât și a diferențelor pentru celelalte prime și adaosuri salariale.
Motivat de faptul că la finele anului 2010 nu mai erau în vigoare dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, acesta constituind temeiul acțiunii, reclamanta nu este îndreptățită nici la acordarea diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei ianuarie 2011 - iulie 2012.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Recursul declarat de pârâte este nefondat
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii (în reglementarea anterioară modificării prin Legea nr. 40/2011) "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din Codul muncii, textele legale fiind cele în vigoare la data derulării raporturilor juridice deduse judecății.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Este real că drepturile cuvenite angajaților au fost denumite în Contractul colectiv de muncă ca fiind salarii suplimentare, ajutoare materiale sau premii, sens în care s-a susținut de către pârâtă că nu au natură salarială, însă și din enumerarea criteriilor stipulate pentru acordarea acestor drepturi, din caracterul periodic al acordării acestora, reiese cu certitudine caracterul salarial al drepturilor la a căror plată a fost obligat pârâtele.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale și termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile pretinse de reclamanți este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în raport de care acțiunea nu este prescrisă.
Față de criticile pe fondul cauzei, Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată cererea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, a premiului anual acordat de Ziua feroviarului pentru anul 2010 și ajutoarelor materiale pentru Paști și Crăciun aferente pentru anul 2010.
Astfel, prin art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia zilelor de Paște și Crăciun și de o premiere pentru Ziua F. ului al căror cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după
expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, iar apoi prin actul adițional încheiat la data de_ a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiat la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "se va acorda"; și
"vor primi";, ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamanții erau îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Critica recurentelor în sensul că obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentelor în acest sens fiind de asemenea nefondate.
Aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acestora în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. urmează să respingă ca nefondat și recursul declarat de pârâte, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D. I. și de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA și S. N. DE T. F. DE C. - S. DE T. F. DE C. C. împotriva
sentinței civile nr. 664 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
G.
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: Brîndușa G.
