Decizia civilă nr. 3370/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3370/R/2013
Ședința publică din data de 4 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C. A. -S. și pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA București împotriva sentinței civile nr. 941 din 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA - S. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului recurent întâmpinare, iar la data de 4 septembrie 2013, prin fax, a mai depus o cerere prin care solicită și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.3578/84/_ pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamantul C. A. -S. a chemat în judecată pârâții: S. N. DE
T. F. DE M. "C. M. " S. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " S. -S. T., solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata integrală a salariului suplimentar pe anii 2009 și 2010, a primelor de Paști aferente anului 2010, 2011, a primelor aferente Zilei F. ului pentru anii 2010, 2011 și a primei de Crăciun aferente anilor 2009 și 2010, precum și la plata diferenței dintre plata compensatorie prevăzută de CCM la nivel de ramură transporturi și plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al Societății Naționale de T. F. de M. C. M. SA.
S-a mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile art.60(8) din Contractul Colectiv de munca la nivel de unitate C. M., deoarece la desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, salariaților C. M. trebuia să le fie acordată o sumă de bani în conformitate cu art.80, alin.2 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri, dar fără a depăși lunar suma prevăzută în art. 1 din
H.G. nr. 1193/2010, sumă în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate,
pe lângă toate drepturile la zi, nu în valoare de 670 lei, cum s-a prevăzut în decizia de concediere.
De asemenea, reclamantul a mai arătat faptul că unitatea pârâtă nu i-a achitat drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010, primele de Paști aferente anului 2010, 2011, de Ziua F. ului pentru anii 2010, 2011 și de Crăciun aferente anilor 2009 și 2010
În drept, au fost invocate dispozițiile din Codul muncii și ale contractelor colective de muncă..
Pârâta S. N. de T. F. de M. C. M. SA -S. T.
a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art.268 alin.1 lit.e) din Codul muncii, iar pe fond, a solicitat respingerea în totalitate a contestației ca neîntemeiată, arătând că, în condițiile unui trafic diminuat, a lipsei contractelor de transport și a reducerii activității, s- a hotărât reducerea cheltuielilor, neexistând resurse materiale pentru plata salariilor.
În ceea ce privește plata celor 6 salarii compensatorii, pârâta a arătat că acestea au fost plătite tuturor persoanelor concediate, deci și reclamantului, în temeiul art. 60 (8) alin. 2, din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anul 2010-2011.
Prin sentința civilă nr. 941 din 18 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj,
s-a admis în parte acțiunea reclamantului C. A. S., pârâtele S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. " S. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " S. -S. T. fiind obligate la plata integrală a salariului suplimentar, pe anii 2009 și 2010, a primelor de Paști, pe anul 2010, de Ziua F. ului, pe anul 2010 și de Crăciun, pe anii 2009 și 2010.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata diferenței de plată compensatorie conform Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura T. uri (art.80, alin.2 lit. a ).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin.1 lit.e) din Codul muncii este nefondată deoarece dreptul la măsurile de protecție socială este prevăzut de lege, respectiv de art. 67 din Codul muncii, și în consecință, în speță este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu disp.art.30 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități pe anii 2009-2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Prin noțiunea de "venituri"; se înțelege profitul societății sau plusul de valoare care depășește cheltuielile societății.
Prima instanță a reținut că pârâta nu se poate apăra că nu a obținut venituri.
Din ansamblul articolului, s-a constatat că această plată nu este condiționată de existența profitului, astfel că apărarea pârâtei, în sensul că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, nu pot fi avute în vedere.
S-a mai reținut că, de la intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, care este data înregistrării, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun și a premierii de Ziua F. ului.
Reclamantul trebuia să beneficieze de ajutor pentru Ziua F. ului, Paște și Crăciun în cuantum de un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Prevederile art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități au caracter imperativ, deoarece s-a stipulat faptul că, cu ocazia sărbătorilor de Paști, de Crăciun și de Ziua F. ului se va acorda salariaților un ajutor material al cărei cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
Din redactarea textului prima instanță a reținut că acordarea acestui ajutor material nu este condiționată de criteriile financiare ale companiei sau de performanțele economice ale acesteia.
În concluzie, având în vedere faptul că ajutoarele de Ziua feroviarului, de Paști și de Crăciun nu au fost plătite de către angajator, pârâta făcându-se vinovată de încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă, și în temeiul disp.art.40 alin.2 lit.c) din Codul muncii, potrivit cărora: "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";, prima instanță a constatat ca fiind fondate aceste capete de cerere.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a diferenței de plată compensatorie conform Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură, prima instanță a reținut că aceasta este nefondată, întrucât pârâtele și-au executat obligația prevăzută de legislația muncii în vigoare și de contractele colective de muncă.
S-a reținut în acest sens că reclamantul a fost concediat în cursul anului 2011, prin urmare prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură nu-i mai erau aplicabile.
Pârâta-angajatoare a acordat reclamantului compensații la concediere în temeiul art. 60 pct.8 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011, coroborat cu prevederile H.G. nr. 1193/2010.
Suma de 670 lei lunar acordată reclamantului a fost achitată cu ordine de plată, angajatorul reținând corect la sursă sumele datorate cu titlu de contribuții de sănătate, pensie, șomaj și impozit, conform art. 2964lit.k din Codul Fiscal (filele nr.123-132 dosar de fond).
Față de cele ce preced, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs atât reclamantul C. A. -
S., cât și pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA București, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurentul-reclamant C. A. -S. critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins cererea sa privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor de plăți compensatorii conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Astfel, se arată că la data disponibilizării erau în vigoare dispozițiile art. 60 alin. (8) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-201.2 care prevedeau următoarele:
"La desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, salariaților C. M. li se vor acorda sume de bani în conformitate cu art. 80 alin. (2) litera a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar fără a depăși lunar suma prevăzută de art. 1 din HG nr. 1193/2010.";
Potrivit art. 1 din HG nr. 1193/2010: I
"Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei/lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe luna în anul 2011, reprezentând 3,94 lei/oră.
Se precizează faptul că la data concedierii reclamantului nu exista CCM la nivel de ramura transporturi, însă, prin CCM la nivel de unitate (in vigoare la data concedierii) s-a stabilit dreptul angajaților ce sunt concediați prin procedura de concediere colectivă de a primi sume de bani "în conformitate cu art. 80 alin.
litera a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, dar fără a depăși lunar suma prevăzută de art. 1 din HG nr. 1193/2010."
Se mai arată că potrivit principiului de interpretare stipulat la art. 978 din Codul civil (în vigoare la data intrării în vigoare a CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012 ), interpretarea care trebuie dată dispozițiilor art. 60 alin. (8) din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012 este cea în sensul in care conduce la producerea unor efecte juridice, iar nu cea în sensul în care nu produce niciun efect.
În consecința, se consideră că dispozițiile art. 60 alin. (8) din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012 trebuie interpretate în sensul că reclamanții din prezenta cauza sunt îndreptățiți la primirea sumei stipulate la art. 80 alin. (2) litera a) din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, fiind vorba despre contractul pe anii 2008-2010, contract care cuprinde mențiunile la care părțile au făcut trimitere prin art. 60 alin. (8) din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012.
Potrivit art. 80 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, text de trimitere în vederea sumelor ce se cuvin reclamanților, prevede următoarele: "Părțile convin ca la desfacerea contractului individual de munca, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru munca prestata, și de o plata compensatorie în valoare de minim 6 salarii de baza brute negociate.
Prevederile alin. (1) sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului de munca a intervenit din următoarele motive:
unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza, ca urmare a reorganizării.
Se arată că textul de trimitere se refera la natura juridica a sumei de bani și la cuantumul acesteia ce urmează a fi acordata salariatului supus concedierii colective, respectiv, la o plata compensatorie, în cuantum total de 6 salarii de baza brute negociate.
Recurenta-pârâtă S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA București invocă următoarele motive de recurs:
Recurenta apreciază că în mod greșit prima instanță a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp.art.art.268 alin. 1 lit.e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta consideră că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului privind obligarea sa la plata drepturilor bănești privind salariul suplimentar pe anii 2009, 2010, a ajutorului material de Paști 2010, de Ziua F. ului 2010 și de Crăciun 2009, 2010, deși societatea a avut contracte valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010, ale căror prevederi sunt obligatorii pentru părți.
Se mai arată că, la încheierea acestor contracte, negocierile au fost purtate între reprezentanții salariaților (respectiv federațiile sindicale reprezentative: Federația Mecanicilor de Locomotivă, FNFMC, FSRV) și reprezentanții conducerii executive a S. C. M. SA.
În aceste condiții, se susține că reprezentanții salariaților - sindicatele reprezentative-au cunoscut prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil, au avut cunoștință și de posibilitățile financiare, maxime, ale societăților din calea ferată și, de comun acord, au finalizat negocierile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin semnarea acestuia.
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii, recurenta arată că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există
încheiat contract colectiv de muncă. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".
Potrivit art. 236 alin.4 din Codul Muncii, dar și art. 7, alin. 2 din Legea 130/1996, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar conform prevederilor art. 977 Cod Civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. În acest context, menționăm că înțelegerea părților la data semnării Contractului colectiv de muncă 2009/2010,
a fost în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale și stabilirii cuantumului acestora la nivelul clasei 1 de salarizare.
În fapt, recurenta arată că, datorită situației economice a societății pe care părțile semnatare au recunoscut-o, au convenit la neacordarea acestor ajutoare atât pentru anul 2009 cât și pentru anul 2010.
De asemenea, se susține că art. 31 din Legea nr. 130/1996 prevede următoarele: "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, În condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru";, iar analizând art. 64 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009/2010, este evident că aceste modificări nu au un caracter unilateral, ci reprezintă voința părților.
Mai mult, art. 24 alin.2 din Legea 130/1996 prevede că: Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin.3: În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
Ori, în cazul de față, recurenta consideră că reclamantul solicită acordarea unor drepturi suprimate prin voința părților, deși nu s-a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care reprezentanții salariaților au fost de acord.
Se mai apreciază că în această cauză nu se poate face aplicarea art. 38 din Codul muncii, dat fiind că nulitatea poate să afecteze doar renunțări la drepturi recunoscute prin lege. Prin acordul părților se pot stabili obligații diferite ca natură sau cuantum în relațiile contractuale privind relațiile de muncă. În toate cazurile, doar minimul de drepturi ale salariaților, minim dat de lege, trebuie respectat necondiționat, inclusiv în succesiunea contractelor colective de muncă. Minimul concret al drepturilor stabilit la un anumit operator economic ar putea să fluctueze de la un an la altul, fiind supuse negocierii colective.
Recurenta solicită respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere referitoare la salariul suplimentar, premiile de Ziua F. ului, de Paște și de Crăciun pentru anul 2009, pentru următoarele motive:
Recurenta arată că instanța de fond, legat de fondul cauzei, a reținut în mod greșit că drepturile solicitate trebuie acordate considerând că angajatorul este obligat a plăti angajaților o sumă de bani, echivalentul a unui salariu de încadrare pentru perioada 2007-2009. O simplă analiză sintactică și morfologică
arată că folosirea termenului "poate" nu introduce o obligație ci o posibilitate, în cazul cumulului unor condiții. Prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă al S. C. M. SA, lege a părților, nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile (prin urmare toți angajații) sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.
S-a mai arătat că art. 30 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă al S. C.
M. SA prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate. Veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anul 2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anul fiscal a fost încheiat în pierdere, fiind de notorietate situația arieratelor S. C. M. SA, societate aflată și în acest moment sub monitorizarea Fondului Monetar Internațional.
Recurenta a mai subliniat că societatea a încheiat anii financiari cu pierdere, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar astfel încât să existe fondurile necesare plăților de salarii suplimentare conform art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă al
C. M. SA. Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală.
Se mai arată că instanța de fond în mod greșit nu a ținut cont de faptul că
S. N. de T. F. de M. C.F.R. M. S. este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor art.1 din O.U.G. nr.79/2001, privind întărirea disciplinei economice-financiare, O.U.G. nr. 79/2008 și a altor dispoziții cu caracter financiar, potrivit cu cărora acesteia i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern..
De asemenea, se reiterează prevederile instituite de O.U.G nr. 81/1997, prin care s-au stabilit condițiile care reglementează plata premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care, de regulă, se acordă la finele anului.
Potrivit, art. 1 alin.1 din OUG nr. 81/1997: "Regiile autonome și societățile comerciale, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit la data de 31 octombrie a anului în curs, au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului, premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii. ", iar la alin.2: "Pentru regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, prevăzute la alin. (1), societățile bancare nu vor elibera sumele aferente premiului anual, celui de-al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii. "
În ceea ce privește ajutoarele materiale pentru Paște / Crăciun si premierea pentru Ziua F. ului, recurenta arată că solicitarea reclamantului este lipsită de temei, acesta renunțând, prin reprezentanții lor - organizația sindicală, la acordarea acestor drepturi pentru anii 2009, 2010.
S-a mai arătat că prevederile contractelor colective de muncă sunt clare și fără a lăsa locul unor interpretări ca cele date de reprezentantul reclamanților, sau de instanța de fond, fiind evidentă voința părților care au analizat situația economico-financiară a C. M. SA și au stabilit să nu se pună o presiune suplimentară asupra bugetului și așa insuficient al societății. Instanța nu poate interveni în voința părților dând o interpretare unor prevederi ale contractului
colectiv de muncă, diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, instituind astfel un drept absolut al salariatului, drept ce depășește condițiile și
limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
În drept, se invocă prevederile art.299,301,304 pct.8,9 Cod.proc.civilă și CCM la nivel de unitate pe anul 2009/2010.
Reclamantul intimat C. A. -S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului SOCIETAȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. ";
S. .
Analizând recursul formulat de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
"C. M. "; S., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în cauză de către societatea pârâtă, art.268 alin.1 din Codul muncii prevăzând că: " Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:…..
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.";
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Astfel, se reține că art. 283 al.1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamanții nu au invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci au solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale și care pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În ceea ce privește cererile privind salariul suplimentar pe anii 2009, 2010, prima pentru Paște 2010, pentru Crăciun, pe anii 2009 și 2010 și pentru Ziua F. ului pe anul 2010, Curtea reține că, potrivit art.148 alin. 1 din Legea nr.62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art.133 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități se întind pentru toți salariații din unitățile care fac parte din grupul e unități.
Astfel, în ceea ce privește salariul suplimentar pe anii 2009, 2010, se reține că acest drept se cuvine salariaților din prezenta cauză în temeiul Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Grup de Unități din T. ul F., conform art.238 alin.1 din Codul muncii, ce stabilește că, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Astfel, art.30 alin.1 din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.370/_ înregistrat la M.M.F.F.., precizează că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea, se menționează că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile O.U.G. nr. 79/2008 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Curtea mai reține că în mod corect s-a reținut și faptul că prevederile
O.U.G nr.81/1997 nu sunt aplicabile perioadei pentru care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar.
În ceea ce privește premiile acordate cu ocazia Zilei feroviarului, de Paște și Crăciun pe anii mai sus menționați, se reține că acestea au fără îndoială natura juridică a unor drepturi salariale.
Potrivit prevederilor art. 71 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de Grup de Unități din T. ul F., pe anii 2007-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită, pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere a cărui cuantum va fi stabilit de către Consiliul de Administrație cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
De asemenea, cu ocazia Sărbătorilor de Paște se va acorda un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
O interpretare corectă a acestui text duce indubitabil la concluzia că acordarea acestei prime este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "se va acorda"; și nu "se poate acorda";, această prevedere contractuală instituind o obligație în sarcina recurenților.
În consecință, potrivit disp.art.132 alin.3 alin.1 din Codul muncii, în cauză sunt aplicabile disp.art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de Unități din T. ul F., astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.370/_ înregistrat la M.M.F.F.., acordarea drepturilor prevăzute prin aceste clauze nefiind condiționate de negocieri ulterioare anuale, la același nivel sau la nivel de unitate, între partenerii sociali.
În ceea ce privește O.U.G. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Analizând recursul formulat de către reclamantul C. A. -S. se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a reținut ca fiind nefondată cererea reclamantului privind acordarea unei plăți compensatorii la concediere prin raportare la dispozițiile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/_, întrucât acestea și-au încetat valabilitatea la data de_, astfel cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/_ a M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Prin urmare, întrucât reclamantul a fost concediat, astfel cum rezultă din decizia de concediere nr.3A_ depusă la dosar, începând cu data de_, cererea acestuia privind plățile compensatorii cuvenite conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu certitudine nu mai putea avea ca temei această clauză contractuală.
În acest sens se mai reține că aplicarea dispozițiilor art.60 alin. 8) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 nu se poate face prin raportare la prevederi convenționale ale contractului la nivel superior care nu mai sunt valabile la data respectivă.
Motivul pentru care partenerii sociali au ales formularea prevederilor art.60 alin.8 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate avea astfel însemnătate în cauză, însă acestea nu pot fi interpretate decât în sensul că se aplică acest dispoziții prin raportare la clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură privind plățile compensatorii, în măsura în care există un asemenea contract valabil încheiat în perioada respectivă.
De altfel, întrucât contractele colective de muncă au fost negociate în perioada în care contractul colectiv de muncă la nivel de ramură mai era în vigoare, este posibil ca partenerii sociali să fi avut în vedere o prelungire a valabilității acestuia sau încheierea în timp util a unui nou contract la nivel de ramură.
În situația în care la data concedierii reclamantului asemenea clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură nu existau, acestea nu-și puteau produce efectele cu privire la plățile compensatorii datorate acestuia de către angajator.
În consecință, Curtea constată că în mod corect prima instanță a soluționat și acest capăt de cerere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc. civilă, se vor respinge recursurile declarate de reclamantul C. A. -S. și de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C. A. -S. și de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA împotriva sentinței civile nr. 941 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2 ex./_
Jud.fond: Tribunalul Sălaj: C. N. C.
