Decizia civilă nr. 3461/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3461/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. N. A Î.
F. împotriva sentinței civile nr. 7170/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat B. C. -M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 septembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi pentru când s-a amânat pronunțarea, reclamantul intimat a depus la dosar concluzii scrise.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7170 din 22 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul
B. C. - M. în contradictoriu cu pârâta A. N. A Î. F. .
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 22.484 lei cu titlu de plăți compensatorii.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului dobânda legală cuvenită sumei începând cu data de_ și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost concediat în cadrul concedierii colective, ca urmare a desființării Administrației Naționale a Î. F., prin Decizia nr. 56/_, contractul individual de muncă al acestuia încetând din data de_, cu obligația plății către reclamant a compensației echivalente cu șapte salarii de bază, prevăzută de art. 12 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 la nivelul A.N.I.F..
Compensațiile sunt datorate pentru concedierea colectivă, în temeiul art.12 alin.3 din cap. II al Contractului colectiv de muncă pentru anii 2009-2010, indiferent de împrejurarea că fostul angajat încheie sau nu un nou contract de muncă într-un termen mai scurt sau mai extins, cu societatea care preia patrimoniul societății desființate.
Pentru aceste considerente, în baza art.148 din Legea nr. 62/2011, instanța a admis în parte cererea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. A Î.
F.
solicitând modificarea în tot a sentinței civile și respingerea cererii.
În motivarea recursului, recurenta consideră că sentința a fost dată după o apreciere greșită a actelor deduse judecății și cu aplicarea greșită a legii întrucât față de reclamant nu a operat în fapt concedierea, nu a beneficiat de protecția oferită de ajutorul de șomaj fiind angajat de la data de_ la Agenție, nefiind afectat de măsura concedierii și deci nu poate beneficia de salarii compensatorii.
Reclamantul a fost preluat la entitatea nou înființată care a preluat patrimoniul Administrației Naționale a îmbunătățirilor F. R.A., conform prevederilor OUG 82/_ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare care la art. 14 stipulează expres: "Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor F., care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1".
Atribuțiile și denumirile posturilor la Agenție sunt firesc diferite de cele ale Administrației, fiind cele ale unei instituții publice, însă acest lucru nu are relevanță deoarece preluarea s-a realizat conform OUG 82/2011, atât pentru patrimoniu cât și pentru personal.
Prin urmare, concret, nu s-a produs efectul specific al concedierii și anume pierderea locului de muncă, prevăzut în decizia de concediere, reclamantul continuându-și practic activitatea în cadrul instituției succesoare a Administrației Naționale de îmbunătățiri F. .
În ceea ce privește hotărârea instanței cu privire la obligarea recurentei la plata dobânzii legale începând cu data de_ până la data plații efective, o consideră nelegală întrucât nu există nici o reglementare legală în acest sens pentru plata salariilor, motiv pentru care instanța nu a putut motiva hotărârea.
Reclamantul intimat B. C. -M. a formulat concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate pe care o apreciază ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul Administrației Naționale a Î. F. RA, iar prin decizia nr. 56/_ s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă ale acestuia din motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 al. 1 din Codul muncii, concediere care urma să opereze începând cu data de_ .
Este real faptul că în cuprinsul Contractului colectiv de muncă la nivelul Administrației Naționale a Î. F. SA s-a stabilit la art. 12 alin. 3, că la concedierea colectiv fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază în cazul unei vechimi în sector mai mare de 3 ani.
Însă, trebuie avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 82/2011, s-a înființat instituția pârâtă - A. N. de Îmbunătățiri F., instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F., noua agenție urmând să aibă un număr maxim de 1.500 de posturi potrivit art. 1 alin. 4 din același act normativ.
De asemenea, Curtea reține că în cuprinsul art. 3 din OUG nr. 82/2011 s-a prevăzut că "(1) Patrimoniul Agenției se constituie prin preluarea elementelor de activ și de pasiv ale Administrației Naționale a Î. F., pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data înființării
Agenției. (2) La data încheierii protocolului de predare-preluare prevăzut la alin. (1), Administrația N. a Î. F. se desființează.";
Din perspectiva pretențiilor formulate în cauză sunt relevante prevederile și art. 14 din OUG nr. 82/2011 potrivit cărora: "(1) Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Î. F., care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. 4. (2) Încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor alin. 1 se face în termenele și cu procedura stabilite de lege.";
În acest context al reorganizării fostei Administrații și al preluării unei părți a personalului de către noua Agenție, reclamantul s-a numărat printre persoanele care și-au continuat activitatea în cadrul instituției, sens în care, anterior momentului la care decizia de concediere urma să-și producă efectele, s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 2/_, reclamantul devenind angajat al instituției pârâte începând cu data de_ .
Reclamantul își întemeiază pretențiile pe mențiunile de la pct. 2 din decizia de concediere emisă de fostul angajator, unde se prevede că beneficiază la data concedierii de o compensație echivalentă 7 salarii, prevăzută de art. 12 alin. 3 din Cap. II din Contractul colectiv de muncă la nivel de A. F RA.
Însă, Curtea constată că în situația reclamantului nu a avut loc o concediere efectivă în sensul dispozițiilor legale și nu s-a produs efectul specific al concedierii, și anume pierderea locului de muncă, întrucât, în urma procesului de selecție a personalului ce urma a fi preluat de instituția publică nou înființată, reclamantul a continuat raporturile de muncă cu această din urmă instituție, chiar înainte de desființarea Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. și, prin urmare având certitudinea păstrării locului de muncă.
Or, compensațiile reprezintă în fapt măsuri de protecție socială de care beneficiază doar persoanele ale căror contracte individuale de muncă încetează pentru motive ce nu țin de persoana lor, menite să compenseze într-o anumită măsură eventuale prejudicii suferite prin pierderea locului de muncă.
În raport de terminologia folosită de legiuitor, și anume că personalul Administrației Naționale de Îmbunătățiri F. "se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4)";, este evident că în privința personalului astfel preluat, nu se poate vorbi despre o concediere, raporturile de muncă ale acestora nefiind întrerupte, ci au continuat cu instituția publică nou înființată în urma reorganizării fostului angajator.
Chiar dacă fostul angajator a emis o decizie de concediere, care nu au fost anulată sau revocată, Curtea apreciază că aceste decizie nu poate constitui un temei suficient pentru a se constata îndreptățirea reclamantului la plățile compensatorii solicitate, din moment ce, astfel cum s-a arătat mai sus, în cazul acestuia nu a intervenit o concediere efectivă, înscrisurile întocmite de instituțiile implicate în reorganizare - decizie de concediere și contract individual de muncă - fiind modalitatea în care din punct de vedere formal s-a realizat operațiunea de preluare a angajaților în cadrul Agenției.
Simplul fapt la menționării acestor compensații în decizia de concediere nu poate fi considerat ca obligație valabilă, întrucât această decizie nu este un contract, pentru a se bucura de forța juridică a convențiilor, astfel că nici din acest punct de vedere pretențiile formulate nu sunt fondate.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea, cu opinie majoritară, apreciază ca hotărârea este nelegală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul declarat de pârâtă împotriva
sentinței tribunalului, pe care o modifică în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâta A. N. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. împotriva sentinței civile nr. 7170 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. C.
-M. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: I. P.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul declarat de pârâta A. N. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta este nefondat
, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a soluționat acțiunea cu care a fost investită, constatând că, prin decizia nr. 56/_ , reclamantul B. C. -M. a fost concediat începând cu data de_ , în temeiul disp.art.65 din Codul muncii,
pen tru desf iinț are a l oculu i s ău de munc ă, ace as tă dec iz ie, e misă conform art.74
din Codul muncii republicat, producându-ș i ef ectele, în te me iul d isp. ar t.75 din
acel aș i cod "de l a d ata co mun ic ăr ii e i s al ar iatulu i";.
Prin urmare, prima instanță a constatat că salariatul reclamant a fost pus de către angajatorul său, Administrația N. a îmbunătățirilor F. R.A., în situația de a-i fi comunicată încetarea raporturilor de muncă, stabilindu-se chiar prin aceeași decizie, la punctul 2, că va beneficia de o compensație echivalentă cu șapte salarii de bază, prevăzută de art.12 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 la nivelul A.N.I.F.";din cheltuielile administrației";.
În conformitate cu prevederile art.12 alin.3 din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de A.N.I.F.-R.A. pe anii 2009-2010, valabil la data concedierii
salariatului, "La concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă, astfel:
Vechime în sector mai mică de 3 ani, 3 salarii de bază Vechime în sector mai mare de 3 ani, 7 salarii de bază.".
Prin cererea de recurs, chiar recurenta susține că reclamantul "…a fost concediat colectiv ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G.82/_ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare și că "… a primit preavizul și Decizia de concediere în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii, republicat, determinat de desființarea locului de muncă și a postului, din motive fără legătură cu persoana salariatului.";
De asemenea, tot recurenta, prin cererea de recurs, recunoaște valabilitea convenției colective ale cărei clauze au fost invocate de către reclamant și care au fost reținute de către prima instanță.
Potrivit art.229 alin.4 din Codul muncii republicat, contractele colective de
muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților";, iar
potrivit art.148 alin.1 din Legea nr.62/2011, executarea contractului colectiv de
muncă este obligat orie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate pri n
contractul colectiv d e muncă atrage răs punderea părților ca re se fac vin ovate de
aceasta.
Având în vedere această situație de fapt, din care rezultă că realmente
reclamantului i-a în cetat contractul indi vidual de muncă nr.55/26.02.201, fiind
obligat să se prezint e la un nou conc urs pentru angajarea în cadrul noii unit ăți-
chiar dacă chiar recurenta susține că este de fapt succesoare în drepturi și
obligații a fostei administrații-, precum și dispozițiile legale aplicabile, apreciez că
soluția în prezenta cauză nu putea fi decât aceea de admitere a acțiunii
reclamantului.
Astfel, nu se poate reține că un angaja tor este liber să co ncedieze întreg
personalul unei instituții, să de sființeze toate locurile de muncă dintr -o instituție,
cu prilejul oricărei reorganizări, even tual, cu ocazia or icărei modificări a
denumirii instituției, întrucât, potrivit art.24 lit.a din Carta socială europeană revizuită, pentru concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un motiv întemeiat, iar Organizația Internațională a Muncii a statuat că lucrătorul nu va fi concediat fără să existe un motiv valabil de concediere, legat de aptitudinea sau conduita acestuia sau bazat pe necesitățile de funcționare a întreprinderii,
prin urmare, trebuie să existe o imposi bilitate obiectivă, reală, de continuare a
raporturilor juridice de muncă dintre părți.
Odată ce a fost stabilit un succesor pentru fostul angajator, acesta se va subroga în drepturile și obligațiile angajatorului cedent, acestă situație neputând constitui, în sine, un motiv valabil de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Probabil Administrația N. de Îmbunătățiri F. R.A. a avut în vedere pentru concedierea tuturor salariaților în temeiul art.65 din Codul muncii, astfel cum menționează și în cererea de recurs, doar faptul că a fost decisă de către Guvern desființarea acestei unități.
Chiar și în această situație însă, la data emiterii deciziei de concediere, _
, aceasta nu ar fi putut fi o cauză de concediere , ci de încetare de drept a
con tr ac tulu i ind iv idu al de munc ă, în te me iul ar t.56 al in.1 l it. a d in Codul munc ii
republicat, aplicabile în situația " dizolvă rii angajatorului persoană juridică, de la
data la care angajatorul și -a încetat existența, conform legii";, d ac ă, des igu r
un itate a desf iinț ată nu ar f i avu t un succ esor, c are s ă -i pre ia p atr imo n iul, precu m ș i
to ate drep tur ile ș i obl ig aț iile d in con tr ac tel e de ja înche iate .
Dacă și în cazul tra nsferului de întreprindere este interzisă concedierea
angajaților, în exclusivitate pentru acest motiv, cu atât mai mult în cadrul unei
reorganizări a întreprinderii, fără intenții de încetare în totalitate a activității
acesteia, apare ca fiind lipsită de logică desființarea tuturor locurilor de muncă
existente anterior.
Astfel, conform art.173 alin.3 din Codul muncii republicat, transferul
întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de
conced iere ind iv idu al ă s au col ec tiv ă de c ătre ceden t or i de c ătr e ces ion ar .
Aceleași prevederi le regăsim ș i în Lege a nr.67/2006, c are, l a ar t.7 ,
stabilește că: "Trans ferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora
nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă de către cedent
sau de către cesionar.";
De asemenea, art.173 alin.2 din Codul muncii republicat, prevede că
drep tur ile ș i obl ig aț iile ceden tulu i, c are decurg d in tr -un contract sau raport de
mu nc ă ex is ten t l a d ata tr ansf erului, vor f i tr ansf erate integral cesionarului.
Prin urmare, factorul decident al concedierii trebuia să stabilească în mod
expres care sunt locurile de muncă ce sunt vizate efectiv de reducerea de
personal, în urma reorganizării, pe care să le comunice din timp salariaților și
chiar reprezentanți lor acestora, să organizeze concurs pentru selectarea
persoanelor ce ocupau posturi de aceeași natură cu cele ce urmau să fie
desființate doar în acele situații în care se impunea, iar restul personalului
trebuia preluat de către noua ent itate, ca succesoare în d repturi și obligații a
structurii anterioare, în temeiul contractelor de muncă ce existau la dat a
reorganizării.
Semnificativ pentru nesiguranța, contradicțiile existente în cadrul raționamentului recurentei este faptul că aceasta, pe de o parte, consideră că angajatorul cedent a procedat în mod corect și legal concediindu-l pe reclamant, însă, pe de altă parte, apreciază că numai în privința obligației sale de a-i plăti intimatului compensații potrivit contractului colectiv de muncă, acesta a fost de fapt "preluat"; de către agenție, în calitate de succesoare în drepturile și obligațiile fostului angajator.
Ori, pentru a fi "preluat";, trebuie să mai exiști în calitate de salariat, să mai ai un contract individual de muncă în ființă, cu toate drepturile garantate de legislația muncii, care nu pot fi mai puține doar pentru că este vorba despre o instituție de stat, ci, din contră, ar trebui să fie cu mai multă atenție protejate.
În speță însă, fostul angajator a acordat reclamantului preaviz începând cu data de_, l-a concediat, iar agenția recurentă a constatat tocmai că, pierzând drepturile sale de salariat, intimatul trebuie să susțină un nou concurs de angajare, la care acesta a participat la data de_, fiindu-i încheiat ulterior un nou contract individual de muncă, doar după ce a fost supus fără temei legal, la o nouă verificare a aptitudinilor profesionale și presonale, în temeiul art.29 și 30 din Codul muncii republicat.
Oprindu-ne chiar la dispozițiile art.30 din Codul muncii republicat,
concursurile sau examenele sunt obligatorii în cazul angajării în instituții publice
d ac ă ex is tă pos tur i v ac an te, or i, în s itu aț ia în c are lege a d isp une c a nou a en titate
s ă "pre ia person alul";, ace as ta pre ia drep tur i ș i obl ig a ț ii d in co n tr ac te ind iv idu al de
mu nc ă în v igo are, ce e a ce imp l ic it înse amn ă c ă nu ex is tă n ic i p os tur i v ac an te.
De altfel, și în H.G. nr.286/2011 se reglementează procedura de concurs/examen a personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, dar pentru a fi ocupate posturi vacante sau pentru a promova în grade sau trepte profesionale, ori, în speță, nu se poate considera că, prin reorganizarea și
restructurarea A.N.I.F. R.A. posturile tuturor salariaților care le-au ocupat anterior în mod legal, ar fi devenit vacante și că era necesară supunerea tuturor salariaților la procedura de concurs/examen, pentru a rămâne pe post.
Desigur, fiind vorba despre o instituție publică, salariatul recurent a susținut un concurs la angajarea sa, activitatea acestuia a fost evaluată periodic de către angajator și trebuie să existe motive legale obiective pentru ca, în cursul executării contractului de muncă, să fie organizat un nou concurs/examen pentru ca salariatul să-și mențină practic același post.
Analizând întreg recursul formulat de către pârâta A. N. A Î.
F., acesta este dominat de susținerile contradictorii privitoare la "concedierea"; și "preluarea"; reclamantului, în calitate de salariat.
Este real faptul că art.14 din O.U.G.nr.82/_ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare prevede expres faptul că: "Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor F., care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la
art. 1", dar nu aceasta este modalitatea în care s-a acționat în speță, întrucât
salariaților nu li s-a menținut contractul de muncă.
"Preluarea"; înseamnă de fapt o modificare de angajator în cadrul aceluiași
contract, prin subro gare în drepturile și obligațiile angajato rului cedent, deci o
modificare a raportului juridic de muncă și nu o încetare a acestuia.
Mai trebuie menționat că, deși prin cererea de recurs se susține că
"Administrația N. a îmbunătățirilor F. - R.A. s-a desființat la data de _
…";, din actele dosarului rezultă că acesată regie a fost r adiată din registrul
comerțului abia la adata de_, în baza rezoluției judecătorului delegat nr. 586485/_, după data la care s-au solicitat parțial fonduri pentru plata
compensațiilor de concediere, care au și fost achitate unor salariați la data de 11
aprilie 2012.
Mai mult, intimatul a mai invocat faptul că, prin măsura dis pusă și neplata
compensațiilor la concediere, a suferit de fap t o discriminare față de ceilalți foșt i
colegi, care au fost c oncediați, nu au reu șit sau nu s -au mai prezentat la concurs
și, căutându-și în te rmenul de preaviz u n alt loc de muncă, s -au angajat ulterior
în alte instituții, da r au păstrat și co mpensațiile băneșți ce le -au fost plătit e
conform aceluiași contract colectiv de muncă, în cadrul aceleiași concedieri, de
către același angajator.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, consider că se impunea respingerea recursului declarat de pârâta A. N. de Îmbunătățiri F. .
Red./Tehnored.:C.M.;_ .
Judecător,
C. M.
