Decizia civilă nr. 3486/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3486/R/2013
Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C.
M.
GREFIER:
G.
C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul S.
L. DE LA R. DE V. C. -N. împotriva deciziei civile nr. 1219 din 19 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, privind și pe
intimata S. "CFR C. "; SA - S. DE T. F. DE C. C., având că obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 septembrie 2013, atât prin fax, cât și prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar din partea revizuientului răspuns la întâmpinare.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că părțile au solicitat judecarea și în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5036 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, și excepția prescripției la acțiune a reclamantului, excepții invocate de pârâtă.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C. N., în numele membrilor de sindicat Stanca I. C., ș.a., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE T. F. DE C.
"CFR C. "; SA.
Pârâta a fost obligată sa plătească diferențele de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ ; diferențele dintre sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru perioada efectiv lucrată (vacanta, Crăciun, Paste, Ziua F. ului și salariul suplimentar) și sumele rezultate în urma recalculării salariului, actualizate în funcție de rata inflației.
S-a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la calculul dobânzii legale asupra acestor sume.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.500 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 137 Cod procedură civilă, nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada 01 august 2009-31 decembrie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de_ .
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de_, iar acesta nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii _
, astfel încât instanța a respins, că neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost respinsă deoarece după cum reiese din tabele depuse la dosar de către reclamant, și care au fost semnate de către membrii de sindicat aceștia au împuternicit S. să îi reprezinte în prezenta acțiune.
Pe fond, instanța a reținut, în esență, că reclamanții au fost salariații pârâtei angajator în perioada pentru care au formulat pretenții.
S-a constatat că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar prin actul adițional din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut.
S-a constatat că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră.
Tribunalul a arătat că un contract colectiv de muncă la nivel superior produce efecte juridice și în cazul în care contractul colectiv de muncă la nivel inferior conține dispoziții mai puțin favorabile salariaților și că potrivit art. 241 lit. c Codul muncii, în forma în vigoare anterioară adoptării legii nr. 40/2011, clauzele unui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații
încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
S-a constatat că pârâtele nu au respectat și nu au pus în aplicare prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură în cazul reclamanților cu toate că aveau obligația legală în acest sens.
Sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru perioada efectiv lucrată (vacanță, Crăciun, Paste, Ziua F. ului și salariul suplimentar) se calculează având că bază de calcul salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 de lei.
Prin decizia civilă nr. 1219 din 19 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel
C. în dosarul nr._
s-a admis recursul declarat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA împotriva sentinței civile nr. 5036 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins în tot acțiunea formulată de reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C. -N. în contradictoriu cu pârâta S. "CFR C. "; SA și s-a menținut hotărârea tribunalului privind soluționarea excepțiilor.
În considerentele deciziei s-a că reclamanți s-au prevalat în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Prin decizia civilă nr. 1211/_ pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins acțiunea formulată de recurentă privind nulitatea absolută a art. 41 alin. 3 lit. a) din acest contract colectiv de muncă, reținându-se valabilitatea sa, însă consecințele acestei decizii trebuie privite nuanțat, raportat la argumentele ce succed.
În cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua că bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
Aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, obligația de a se lua că bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea de Apel a constatat însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare că fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu s-au prevalat de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ceea ce s-a solicitat a fost a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul a salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Din apărările formulate a reieșit și nu a fost contestat de către reclamanții intimați faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut
mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta venituri mai mici pentru angajați.
Concluzia a fost că negocierea la nivel de unitate a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi
primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
S-a avut în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
O interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, a fost în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Curtea a apreciat superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul revizuient S. L. DE LA R. DE V. C. -N.
solicitând schimbarea în tot a deciziei pronunțată de Curtea de Apel C., în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței primei instanțe.
În motivare, revizuientul a arătat, în esență, că prin întâmpinare a solicitat instanței de recurs, încuviințarea probei cu următoarele înscrisuri noi: Decizia civilă nr. 1211/_ pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._
, Sentința civilă nr.920/M/_ pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr._ definitivă și rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2317/R/_ a Curții de Apel B., prin care instanța a constatat nulitatea Anexei 1 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, Decizia civilă nr.2317/R/_ a Curții de Apel B. ; Adresa nr.282/_ a M. ui Muncii Familiei și Protecției Sociale.
Instanța de recurs a încuviințat proba cu înscrisurile noi depuse la dosar. Instanța de recurs a inventat propria formulă de calcul a drepturilor salariate care nu are nici o legătura cu criticile formulate prin cererea de recurs, cu apărările formulate prin întâmpinare și nici cu probele existente la dosar, a stabilit o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanța și a aplicat alte
dispoziții legale la împrejurările de fapt stabilite, dând o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea stabilită de prima instanță.
Instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și n-a ținut cont de Decizia civilă nr. 1211/_ pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a constatat în mod irevocabil că ă acest CCM este aplicabil și pârâtei, iar pe de altă parte de Decizia civila nr.2317/M/_ a Curții de Apel
B., prin care s-a constatat în mod irevocabil nulitatea Anexei 1 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 și pct. 5 C.proc.civ.
În aplicarea principiului securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi repuse în discuție (Hotărârea CEDO în cauza Brumarescu C. României), instanța de recurs n-a ținut cont că prin hotărâri judecătorești irevocabile, date în contradictoriu cu pârâta, aceasta a fost obligată să calculeze și acorde reclamanților drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare pe care au avut-o reclamanții în perioada 2009-2010, prin aplicarea formulei de calcul, din anexa 1 la CCM încheiat la nivelul pârâtei.
Față de aceste împrejurări, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 9 C.proc.civ.
Nici cu privire la Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 511/2006 și nr. 294/2007, definitive și general obligatorii, aplicabile în speța, instanța de recurs nu s-a pronunțat. Curtea a apreciat superflua cercetarea celorlalte motive de recurs și apărărilor aferente acestora.
Față de acest aspect, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 10 C.proc.civ. pentru admiterea cererii de revizuire.
Dacă Curtea ar fi luat în considerare că prin Decizia nr.2317/M/_ a Curții de Apel B., pârâta a fost obligată să ia în considerare pentru clasa 1 de salarizare salariul minim brut de 700 lei prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri la care să aplice coeficienții de ierarhizare indicați în Anexa 1 din CCM pe anii 2009-2010 și 2010-2011 încheiate la nivelul acesteia, că prin Decizia civilă nr. 1211/_ pronunțată de Curtea de Apel București, s-a statuat în mod irevocabil că acest CCM este aplicabil pârâtei și obligația acesteia de a aplica prevederile art.41 alin.3 Ut b din CCM Unic la Nivel de Ramură T. uri pentru întreaga perioadă de valabilitate, Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 511/2006 și nr. 294/2007, dispozițiilor art.40 alin.2 lit. c, art.236, art.238(l), art.241 (1) lit. c, art.243 din Codul muncii și art. 11 lit. c, art. 21 din Legea nr.130/1996, ar fi constatat că în cauza este direct aplicabilă dispoziția cuprinsă în CCM Unic la Nivel de Ramură
T. uri, art.41 alin.3 lit. a care prevede un salariu minim brut de 700 lei în condițiile în care în cuprinsul CCM încheiat la nivelul pârâtei este prevăzut un salariu mai mic, de doar 570 lei.
În drept, s-au invocat prevederile art. 322 pct. 2, 5, 9 și 10 C.proc.civ. Intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE T. FEROVOAIR DE C. "CFR
C. "; SA prin S. DE T. F. DE C. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Apreciind asupra cererii de revizuire, din perspectiva dispozițiilor art. 322 C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
Revizuirea este reglementată ca și o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia apare posibilă schimbarea unei hotărâri judecătorești investită cu autoritatea de lucru judecat, ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 322 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri ramase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (pct. 2); dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori daca s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere (pct. 5); dacă Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorata unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate (pct. 9) și dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare (pct. 10).
În speță, revizuientul atacă o hotărâre irevocabilă a instanței de recurs, prin care s-a evocat fondul pricinii, promovând cererea de revizuire în care a indicat ca prim temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, fiind invocată împrejurarea că instanța de recurs "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut";.
Motivul de revizuire cuprins la art. 322 pct. 2 C.proc.civ. este în strânsă legătură cu principiul disponibilității, statuat în art. 129 alin. 6 C.proc.civ., conform căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, și anume în raport cu pretențiile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, de pârât prin cererea reconvențională, de terți sau de părți prin cereri incidente.
Deși s-a indicat prima ipoteză reglementată de art. 322 pct. 2 C.proc.civ. și anume că instanța de recurs "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut";, în cuprinsul motivelor de revizuire nu au fost indicate care sunt lucrurile care nu s-au cerut de reclamant și asupra cărora să se fi pronunțat instanța de recurs. Curtea constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, ca o consecință a admiterii recursului promovat de pârâta S. CFR C. SA și a modificării hotărârii, instanța a respins acțiunea formulată de sindicatul reclamant, astfel încât nu se poate susține că s-ar fi pronunțat asupra unor pretenții ce nu au format obiectul procesului.
A doua ipoteză reglementată de art. 322 pct. 2 C.proc.civ., vizează situația în care instanța "nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut";, însă în raport de exigențele impuse de textul legal se constată că împrejurările invocate prin cererea de revizuire, și anume că instanța de recurs a adoptat o altă formulă de calcul a drepturilor salariate sau că a stabilit o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanța și că a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea stabilită de prima instanță, precum și faptul că nu a ținut cont de Decizia civilă nr. 1211/_ pronunțată de Curtea de Apel București sau de Decizia civila nr. 2317/M/_ a Curții de Apel B., aceasta nu pot constitui motiv de revizuire.
Ca atare se constată că instanța de recurs, evocând fondul litigiului și respingând în totalitate acțiunea, nu a omis să se pronunțe asupra cererii referitoare la plata drepturilor salariale, aceasta formând obiectul dosarului.
Deși revizuientul a invocat în susținerea cererii de revizuire și dispozițiile art. 322 pct. 5 C.proc.civ., acesta nu a indicat dacă, după darea hotărârii, s-au
descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, motiv pentru care nu poate fi reținută
incidența acestui motiv de revizuire.
Revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 9 C.proc.civ. operează numai în condițiile existenței unei hotărâri pronunțată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin care să se constate o încălcare a drepturilor si libertăților fundamentale, printr-o hotărâre judecătoreasca internă și numai dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.
In speță, nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 9 C.proc.civ. deoarece nu există o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, care să constate o încălcare a unui drept fundamental al reclamantului ca urmare a pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, motiv pentru care nici sub acest aspect cererea de revizuire nu poate fi primită.
În ceea ce privește Deciziile Curții Constituționale nr. 380/_ și 294/2007 invocate de revizuient, se constată că prin acestea nu au fost declarate ca neconstituționale prevederile legale pe care instanța de recurs să-și fi întemeiat soluția adoptată și în același timp se observă că nici nu au fost pronunțate ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate care să fi fost invocată în prezentul litigiu, fapt pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 10 C.proc.civ. pentru a opera acest caz de revizuire.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 326 și urm.
C.proc.civ. va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge cererea de revizuire declarată de S. L. DE LA R. DE V.
C. -N., în numele membrilor săi, împotriva deciziei civile nr. 1219/R din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond:Pop Rada M. lena
Jud.recurs: D. C. Gîrbova/G. -L. T. /I. T.
GREFIER
G. C.
