Decizia civilă nr. 3500/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3500/R/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC C. G. S. împotriva sentinței civile nr. 2883 din 18 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată H. D., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, pârâta recurentă a depus la dosar concluzii scrise.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2883 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta H. D. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. G. S.R.L. C. -N. și în consecință :
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale neachitate aferente perioadei_ -_, în cuantum de 1.000 lei brut lunar, sumă reactualizată la data plății.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei contravaloarea a 1989 de ore suplimentare efectuate peste programul de lucru în perioada_ -_, în cuantum de 23.669,1 lei, sumă reactualizată la data plății.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei contravaloarea indemnizației pentru 28 de zile din concediul de odihnă neefectuat aferent anilor 2010-2011, în cuantum de 1.332,8 lei, sumă reactualizată la data plății.
S-a constatat că reclamanta a prestat activitate efectivă în perioada ianuarie - februarie 2011 și în consecință obligă pârâta la rectificarea pontajului reclamantei pentru perioada amintită și efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente acestei perioade.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, astfel cum reiese din contractul individual de muncă nr. 39/_ (f. 14), între reclamanta H. D. și pârâta SC C. G. S. s-au derulat raporturi de muncă pe durată nedeterminată, începând cu data de_, reclamanta ocupând funcția de bucătar, urmând să presteze activitate pe o durată a timpului de lucru de 8 ore zilnic, 40 de ore pe săptămână, programul de
lucru fiind stipulat între orele 7-15. Totodată, se stipula că durata concediului de odihnă anual de care ar trebui să beneficieze reclamanta este de 23 de zile lucrătoare.
Prin Decizia nr. 36 din_, angajatorul a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a desființării locului de muncă.
În temeiul acestor raporturi de muncă ce au existat între reclamantă și pârâtă, reclamanta a solicitat în cauza de față obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate, aferente perioadei_ -_, sume de bani indexate, majorate și reactualizate, plata contravalorii orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru în perioada anilor 2010 -2011, sume de bani indexate, majorate și reactualizate, respectiv a 1332 de ore lucrate în anul 2010 și a 657 de ore lucrate în anul 2011, reprezentând suma de 23669, 1 lei, sumă de bani ce urmează a fi indexată, majorată și reactualizată, plata indemnizației pentru concediu neefectuat în perioada 2010 - 2011, respectiv 28 de zile, în cuantum de 1332,8 lei, sumă de bani ce urmează a fi indexată, majorată și reactualizată. S-a mai solicitat să se constate că a lucrat efectiv în perioada ianuarie - februarie 2011 și nu s-a aflat în concediu fără plată și să fie obligată pârâta la rectificarea pontajului la ITM C. și la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente acestei perioade.
În cauză instanța a emis către pârâtă o adresă prin care a solicitat acesteia să depună la dosar documente în probațiune cu privire la toate alegațiile reclamantei (f. 28) și a încuviințat luarea interogatoriului acesteia, comunicându- i întrebările formulate de reclamantă (f. 34), însă SC C. G. S. nu a înțeles să depună la dosar nici un înscris în probațiune și nici nu a înaintat răspunsul la interogatoriu.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri din care reiese că a înaintat conducerii pârâtei o cerere de acordare a 28 de zile de concediu aferent anilor 2010-2011 (17-19), că în perioada_ -_ raporturile de muncă au fost suspendate de către angajator ca urmare a reducerii activității (f. 21 verso) și că pentru lunile ianuarie și februarie 2011 angajatorul nu a achitat contribuțiile de șomaj pentru angajata sa H. D. (f. 20-21).
Mai mult, martora Vig A. Eniko (f. 37), care a lucrat de asemenea pentru pârâtă în perioada iunie 2010 - octombrie 2011, arată că reclamanta era singurul bucătar din unitate și, deși programul de lucru era între orele 07-15, în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică făceau ore suplimentare, realizând pregătiri pentru evenimentele organizate de pârâtă. Se mai arată că angajatorul nu ținea o evidență a orelor suplimentare, însă a solicitat efectuarea acestor ore în mod expres, fără însă a compensa aceste ore și fără a acorda sume de bani în plus la salariu.
Martora a mai precizat că, în lunile ianuarie și februarie 2011, reclamanta a prestat activități pentru pârâtă, deși era trecută în concediu fără plată și că, în toată perioada în care aceasta a fost angajată, reclamanta a avut doar 4 zile libere, perioadă în care a fost internată în spital.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 159 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pentru munca prestată fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani.
În conformitate cu prevederile art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
De asemenea, potrivit art. 168 din același act normativ, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
În prezenta cauză, s-a constatat că angajatorul nu a depus un astfel de mijloc de probă la dosar, deși, potrivit art.272 din Codul muncii, îi revenea sarcina probei, astfel că se impune ca pretențiile reclamantei asupra acestui aspect să fie admise, aceasta având dreptul de a i se plăti contraprestația în bani cuvenită pentru munca prestată.
Cât privește capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei 2010 - 2011, instanța a reținut că, astfel cum dispun prevederile art. 144 din Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, acesta neputând forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Potrivit art. 145 alin. 2 și art. 146 alin. 4 din același act normativ, concediu de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, iar, în situația în care concediul de odihnă nu a fost efectuat, este permisă compensarea acestuia în bani în cazul încetării contractului individual de muncă. Pârâta nu a probat în cauză împrejurarea că reclamanta a efectuat efectiv, proporțional cu timpul efectiv lucrat, concediu de odihnă și nici împrejurarea că acest drept al angajatului ar fi fost compensat în bani ca urmare a deciziei de concediere disciplinară a reclamantei, astfel că s-a constatat că pretențiile
reclamantei privitoare la acest aspect sunt, de asemenea, întemeiate.
Referitor la plata orelor suplimentare solicitată de reclamantă, instanța a reținut că, potrivit art. 119 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat, iar potrivit art. 120-123 din același act normativ, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară, care se poate efectua de către salariați la solicitarea angajatorului și se compensează în principal prin ore libere și un salariu corespunzător pentru prestarea acestor ore suplimentare, iar când compensarea nu este posibilă, printr-un spor la salariu.
Reclamanta a solicitat în cauza de față doar plata salariului corespunzător pentru prestarea acestor ore suplimentare, dovedind prin proba testimonială administrată în cauză că a prestat în la fiecare sfârșit de săptămână ore suplimentare, care i-au fost solicitate de angajator, depunând la dosar la filele 7- 13, modalitatea de calcul a numărului de ore pe care solicită a-i fi plătite de către pârâtă.
Ori, având în vedere că angajatorul avea obligațiile de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a le prezenta instanței, acestea revenindu-i sarcina probei, instanța nu poate decât concluziona că susținerile reclamantei au fost întemeiate și asupra acestui aspect.
Nu în ultimul rând, aceeași concluzie în sensul caracterului fondat la pretențiilor reclamantei se impune și în ceea ce privește solicitarea acesteia de a se constata că a lucrat efectiv în perioada ianuarie - februarie 2011 și nu s-a aflat în concediu fără plată și să fie obligată pârâta la rectificarea pontajului la ITM C. și la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente acestei perioade, întrucât martora audiată în cauză a arătat că, în lunile ianuarie-februarie, menționate de angajator ca fiind suspendat raportul de muncă în adeverința nr. 46/_, reclamanta a desfășurat în fapt activitate specifică raporturilor sale de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. C. G. S.R.L.
, solicitând casarea în întregime a sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru o noua judecata la prima instanța în principal, pentru nerespectarea dreptului la
apărare și la un proces echitabil, în subsidiar, pentru admiterea unei acțiuni nedovedite și pendinte la care probațiunea necesară nu se poate administra în calea de atac a recursului.
În motivare recursului se arată de către pârâtă că în fața primei instanțe nu s-a efectuat o procedară de citare regulata de manieră a asigura dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Pentru primul termen de judecată din_ există doua dovezi privind citarea pârâtei și anume: la fila 25 o dovadă de citare prin afișare ce ar fi fost realizată în_ iar la fila 26 o altă dovadă de citare prin afișare ce s-ar fi realizat în data de_ .
Urmează a se retine astfel că toată procedura de citare s-a realizat "prin afișare" ceea ce este oricum interzis a se realiză în cazul persoanelor juridice cu excepția cazului în care fie se refuză primirea, fie că se constată lipsa oricărei persoane de la sediul social, fiind imposibil ca de fiecare dată agentul să nu
"găsească"; pe nimeni la sediul social și oricum nu s-a făcut dovada că afișarea s- ar fi realizat pe ușa sediului social în condițiile în care în locația din C. -N. Calea Turzii nr. 203 sunt mai mulți locatari.
Pe de altă parte, procedura de citare pentru primul termen de judecată nu respectă termenul prevăzut de art. 95 alin. 3 C.pr.civ. și nici pe cel prevăzut la art. 114 alin. 3 C.pr.civ..
Tot cu privire la asigurarea dreptului la apărare și la, un proces echitabil prima instanță nu a observat neregulata comunicare a dispozițiunilor referitoare la probațiune;
Astfel, la fila 27 dosar se găsește încheierea din_ prin care judecătorul fondului a dispus în probațiune, printre altele și transmiterea unei adrese către pârât în vederea comunicării statelor de plată pentru perioada dec.2011-februarie 2012, evidenta programului de lucru, evidenta orelor suplimentare, etc.
La fila 28 se observă adresa respectivă, însă o atare solicitare niciodată nu a fost transmisă către SC C. S. .
La fila 33 se află dovada "citării"; realizată tot prin afișare pentru termenul din_ iar din procesul verbal rezultă oricum că la citație a fost anexat doar
"interogatoriul"; și nu solicitarea scrisă provenită de la instanța de judecată privind probațiunea.
Pe fondul pricinii, se arată de către recurentă că prima instanță a admis o acțiune nedovedită și solicită a se reține că așa zisele ore suplimentare rezultă doar din înscrisurile sub semnătură privată întocmite exclusiv de către reclamantă și anexate la filele 7-10 pentru anul 2010 și 11-13 pentru anul 2011.
Aceste evidente întocmite de reclamantă au fost asumate în probațiune cu mare generozitate fără ca pe fond acestea să fie coroborate cu alte probe.
Niciodată orele suplimentare nu au fost asumate către angajatorul C. S.
.
Depoziția singurului martor audiat și anume Vig A. Eniko (fila 37 dosar
fond) nu confirmă de fapt pretinsele "ore suplimentare";.
Este evident că depoziția acestui martor este inexactă și inutilă câtă vreme perioada muncită de acest martor se suprapune parțial cu perioada lucrată de reclamantă iar, orientarea martorului a fost și rămâne una unilaterală câtă vreme pârâtul nu a avut posibilitatea unei apărări în condiții de echitate și egalitate de arme.
Înlăturarea celui de-al doilea martor pe considerentul că partea care 1-a propus a renunțat la el nu poate fi reținută ca sustenabilă câtă vreme audierea celui de-al 2-lea martor a fost încuviințată pe o teză probatorie asumată de judecător.
Pentru considerentele expuse respectuos solicită a se admite recursul, a se casa sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei pentru o nouă judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 iunie 2013 reclamanta-intimată
H. D.
a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca fiind nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la nerespectarea dispozițiilor legale procedurale privind procedura de citare a pârâtei recurente în fața instanței de fond, Curtea constată a fi nefondate criticile aduse de recurentă. Potrivit dispozițiilor art. 921C.pr.civ., comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cadrul persoanelor juridice, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei
persoane la sediul acestora.
Din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu societatea pârâtă, atât pentru termenul de judecată din data de_ cât și pentru termenul din data de_, reiese faptul că aceasta s-a realizat prin afișare ca urmare a constatării lipsei oricărei persoane de la sediul societății.
Recurenta susține că la adresa la care a fost citată și care reprezintă sediul social al acesteia sunt mai mulți locatari, astfel că nu s-a făcut dovada afișării citației pe ușa sediului social al recurentei, însă, față de prevederile art. 100 alin. 4 C.pr.civ., în conformitate cu care procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de citare face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de agentul procedural, și cum recurenta nu a urmat procedura înscrierii în fals, rămân fără eficiență contestările sub acest aspect.
Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, aceasta având posibilitatea să-și delege reprezentant în instanță și să-și formuleze apărările corespunzătoare.
În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că nu i-a fost respectat dreptul la apărare datorită neregularităților de comunicare a dispozițiilor referitoare la probațiune, Curtea constată că acestea nu pot fi primite.
Astfel, la termenul de judecată din data de 3 decembrie 2012 s-a dispus citarea pârâtei recurente cu mențiunea de a răspunde la interogatoriul comunicat în scris, sens în care s-a făcut mențiune în citația comunicată pârâtei și, totodată, s-a dispus efectuarea unei adrese către pârâtă cu solicitarea de a depune în probațiune înscrisuri, adresa fiind expediată, contrar susținerilor pârâtei, regăsindu-se al doilea exemplar al adresei la dosarul cauzei, și, din moment ce cu privire la depunerea de înscrisuri s-a dispus efectuarea unei adrese, nu mai era necesară o mențiune în acest sens în conținutul citației.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 168 C.muncii
"plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.";
Textul legal citat anterior prevede un regim probatoriu restrictiv în ceea ce privește dovada plății salariului, și implicit a altor drepturi salariale asimilate salariului, în sensul că ea se poate face doar prin statul de plată semnat de angajat sau un alt act justificativ din care să rezulte cu certitudine efectuarea plății către salariat.
Prin urmare nu este admisibil un alt mijloc de probă decât cel prin înscrisuri, care să demonstreze fără nici o îndoială plata efectivă către salariat, și cum pârâta nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte plata
drepturilor solicitate de reclamantă,, deși sarcina probei îi revenea în condițiile art. 272 C.muncii, instanța de fond în mod corect a admis acțiunea obligând pârâta în calitate de angajator la plata acestora, în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză reiese că în perioada de referință reclamanta a prestat muncă în favoarea pârâtei.
Referitor la plata orelor suplimentare, se constată că prima instanță în mod corect a dat eficiență probatoriului administrat la cererea reclamantei, înscrisuri coroborate cu depoziția martorei Vig A. Eniko, argumentele recurentei privind înlăturarea depoziției martorei neputând fi primite.
Tot astfel, în virtutea rolului activ al instanței fundamentat pe prevederile art. 129 C.pr.civ., instanța este în măsură să încuviințeze administrarea de probe, să stabilească teza probatorie și să revină motivat asupra probelor încuviințate, neputând fi primite criticile recurentei sub acest aspect.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei H. D. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. G. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 2883 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească intimatei H. D. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: A. M. I.
