Decizia civilă nr. 3512/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3512/R/2013

Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.

G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. D. Î.

M. în numele membrilor de sindicat împotriva sentinței civile nr. 789 din 17 mai 2013 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind și pe intimații pârâți I. Ș. J. M., Ș. G. "L. R. și M.

E. N., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cauză au formulat întâmpinări I. Ș. J. M. și M. E. N., înregistrate la dosar la data de 16 iulie 2013 respectiv 16 septembrie 2013.

Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea reclamantului recurent de judecată în lipsă, formulată prin memoriul de recurs, cât și pe aceea a intimaților pârâți care au formulat întâmpinare, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

asupra recursului civil de față, reține:

Prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul Sindicatul L. din Î., în numele membrilor de sindicat Ofrim A., Cherheș Florentina, Net Ana, Cosor I., Chesa Floare, Antal M. Irina, Ofrim M. Floare, Zubașcu I., Zubascu I., Petrovan M., Chindriș Mircea, Zubașcu E., I. I., Zubașcu D.

, Susca I., S. Ion și Zubascu I. Floare, a solicitat obligarea pârâtei Ș. G.

"L. R. "; Dragomirești la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, pentru anul 2010, reprezentând echivalentul în lei a 100 de Euro, calculat la cursul de schimb valutar B.N.R. de la data plății, în baza Legii nr. 315/2006, iar a pârâților Inspec- toratul Ș. Județean Maramureș și M. Educației N. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor solicitate.

În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 315/2006 și HG nr. 453/2007. Pârâții I. Ș. al județului M. și M. E., Cercetării și

Tineretului au solicitat, prin întâmpinările formulate, respingerea acțiunii ca nefondată,

Prin sentința civilă nr. 789 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._

, a fost respinsă acțiunea civilă formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Membrii de sindicat reprezentați în cauză au fost, în anul 2010, cadre didactice cu norma de bază la unitatea de învățământ indicată în cerere.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 315/2006, începând cu luna ianuarie a anului 2007, cadrele didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii ca- lității activității didactice.

Art. 2 din aceeași lege prevede că acest ajutor reprezintă echivalentul în lei a 100 Euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.

Aceste sume se alocă potrivit art. 4 din lege de la bugetul de stat, prin Mi- nisterul E., Cercetării și Tineretului.

Potrivit art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 315/ 2006, aprobate prin H.G. nr. 453/2007, ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea; în cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de în- vățământ, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care se păstrează și se completează carnetul de muncă.

Art. 2 din Norme prevede că "ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor";.

Procedura de alocare și de acordare a sumelor este detaliată de art. 5 din Norme, respectiv:

"(1) Unitățile școlare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare.

(6) Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, in- tegral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb la data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se rea- lizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice";.

În prezenta cauză s-a făcut dovada că membrii de sindicat reprezentați au depus până la_ cereri prin care au solicitat acordarea dreptului dedus jude- cății, însă nu au fost depuse acte justificative privind achiziționarea de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității ac- tivității didactice pentru anul 2010, astfel că procedura legală stabilită în vederea beneficierii de acest ajutor solicitat nu a fost urmată.

Raportat la considerentele de drept și de fapt reținute, s-a apreciat neînte- meiată acțiunea și în consecință aceasta a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul L. din Î., în numele membrilor de sindicat

, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată.

În motivare arată că, în conformitate cu art. 5 alin. 6 din HG nr. 453/2007

"Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singura tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb din data efectuării plații. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice";. Această normă legală nu prevede în mod imperativ ca plata ajutorului financiar să se facă pe bază de documente justificative, ci lasă la latitudinea unităților de învățământ să facă plata în avans, sau nu, cu justificarea ulterioară a acesteia. Astfel, dacă hotărârea va fi favorabilă, în termen de

15 zile de la primirea banilor, vor fi obligați să prezinte la unitatea de învățământ documente justificative achiziționării de materiale didactice. Totodată, din interpretarea dispozițiilor, reiese că principala condiție pentru a beneficia de acest drept bănesc este de a avea calitatea de cadru didactic din învățământul preuniversitar și de a formula o cerere de acordare a ajutorului financiar.

Același lucru reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 6 din H.G. nr. 453/2007, chiar dacă se vorbește de justificări pe bază de documente de către beneficiari ai ajutorului primit, atunci când în același articol se stabilește că acest ajutor financiar se plătește în avans, într-o singură tranșă, în limita echivalentului în euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății.

"Art.3 din H.G. nr. 453/2007 prevede că: "ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor";.

Prin urmare, acest ajutor nu se acordă pe an școlar, ci pe an financiar, respectiv calendaristic.

S-a invocat că pentru anul 2010 nu mai există prevedere legală expresă privind acordarea acestui ajutor financiar. Potrivit prevederilor art. 15, alin. 1 lit. k din Legea nr. 118/2010 "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea 315/2006";. Prin urmare, Legea nr. 315/2006 a fost abrogată începând cu 3 iulie 2010, însă ajutorul financiar aferent anului 2010 trebuie acordat, conform Legii nr. 315/2006, începând cu ianuarie 2010 pentru cadrele didactice care au înregistrat cerere în acest sens până în noiembrie 2009. Membrii de sindicat reprezentați au înregistrat cererile conform prevederilor legale, urmând ca unitatea de învățământ să solicite banii necesari I. ui Ș., iar I. Ș.

M. ui E. N. .

Sunt invocate prevederile art. 2 din Legea 315/2006 și ale art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 453/2007.

Cât timp legiuitorul nu a stabilit termenul limită până la care se face plata, acesta expiră la 31 decembrie a anului calendaristic pentru care este datorat.

Pentru anul 2010 dreptul membrilor de sindicat de a primi ajutorul financiar era născut la data de_ când Legea nr. 315/2006 a fost abrogată. În acest sens, art. 5 alin. 6 din H.G. nr. 453/2007 prevede că plata ajutorului se face într-o singură tranșă. De altfel, momentul plății ajutorului nu are relevanță asupra existenței unui drept consacrat de lege, după cum refuzul de a plăti acest drept până la momentul abrogării legii, nu poate duce la desființarea retroactivă a unui drept născut deja sub legea abrogată, făcându-se aplicarea principiului neretroactivității legii civile.

Prevederea cuprinsă în dispozițiile art. 5 alin. 3 din normele metodologice

"în limita creditelor aprobate", nu se poate interpreta în sensul limitării sau condiționării dreptului, care este prevăzut de Legea nr. 315/2006, necondiționat.

Acest drept are un caracter primordial îndeplinind toate caracteristicile reglementate de art. 1 protocolul 1 la Convenție, fiind protejat de acesta.

Prin neplata sumelor prevăzute de Legea nr. 315/2006, angajatorul a încălcat și dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de muncă aplicabil și din Contractul individual de muncă.

Este invocată practică judiciară.

Prin întâmpinare, pârâtul I. Ș. Județean Maramureș a solicitat respingerea recursului, cu menținerea sentinței ca temeinică și legală.

În motivare s-a arătat în esență că în raport de dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr.315/2006, ale art. 2 și 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr. 315/ 2006, aprobate prin H.G. nr. 453/2007, în cauză nu au fost depuse acte justificative privind achiziționarea de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic pentru anul 2010, astfel că procedura legală nu a fost urmată.

Atribuțiile inspectoratelor școlare în acordarea acestui ajutor sunt prevăzute de dispozițiile alin (2), (4) și (5) ale art.5 din Normele metodologice.

M. E., Cercetării și Inovării i-a comunicat prin adresa nr. 128/_ faptul că "suma alocată pentru fiecare județ în parte reprezintă 33% din contravaloarea a 100 euro pentru fiecare beneficiar al acestui program conform Legii nr. 315/2006.

În urma acestei comunicări, intimatul a refăcut necesarul fondului de carte, calculând pentru fiecare cadru didactic suma de 130 lei.

Instituția a respectat dispozițiile legale privind acțiunile pe care trebuie să le întreprindă în vederea acordării ajutorului financiar, sens în care, în cazul în care se va considera acțiunea întemeiată, solicită obligarea ordonatorului principat de credite să pună la dispoziția instituției sumele necesare.

Prin întâmpinarea înregistrată M. E. N. B. a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate

.

În motivare arată că în mod corect a interpretat instanța sfera de aplicare a atribuțiilor judecătorești față de cele executive.

Alocarea resurselor bugetare și elaborarea/rectificare bugetului de stat revine puterii executive și celei legiuitoare, iar acestea nu au identificat resursele necesare plății ajutorului financiar în întregime, ci în limita sumei de 130 lei, în condițiile în care în baza art. 5 alin 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 ajutorul se asigură doar în limita creditelor bugetare aprobate.

Simpla obligare a executivului să aloce resurse și să modifice bugetul de stat reprezintă o încălcare dublă a atribuțiilor, respectiv de putere judecătorească și de exces de putere, prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative, în cazul în care s-ar fi admis acțiunea reclamantului.

Rolul instanței se circumscrie doar aplicării și interpretării legii.

Constatarea instanței de fond este legal fundamentată; prin alocarea fondurilor necesare achiziționării de materiale didactice s-a dorit îmbunătățirea activității didactice și nu acordarea unui drept patrimonial cadrelor didactice.

Totodată, cadrele didactice nu au făcut dovada că au achiziționat cărți și materiale în limita sumei de 100 euro, astfel încât nu este atins scopul legal.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:

Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.

Se constată, în acest sens, faptul că motivul pentru care a fost respinsă acțiunea a constat în nedovedirea de către reclamanți a faptului achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice pentru anul 2010, cu concluzia că procedura legală nu a fost urmată în raport de această omisiune.

Interpretarea dispozițiilor legale incidente nu s-a făcut corect.

Astfel, așa cum au arătat recurenții, dispozițiile art. 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 315/ 2006, aprobate prin H.G. nr. 453/2007, stipulează în clar că plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă.

Prin urmare, faptul de a nu se fi dovedit efectuarea acestor cheltuieli în avans nu conduce decât la aplicare tezei a doua a textului legal incident, cel privitor la acordarea sumelor în avans.

Ambele modalități de acordare a sumelor datorate cu acest titlu sunt legale, fiind prevăzute alternativ, astfel încât cadrele didactice au alegerea modalității pe care o preferă sau pe care și-o permit. În condițiile în care textul de lege nu dă angajatorului alegerea modalității de plată, a interpreta de această manieră dispoziția legală nu poate fi acceptat, întrucât s-ar ajunge, raportat la interpretarea făcută de tribunal, la posibilitatea angajatorului de a anula dreptul legal a angajaților în mod ocult, fără a fi avizat în prealabil pe beneficiarii acestor dispoziții despre alegerea pe care a făcut-o.

Raportat la discuția făcută pe marginea abrogării Legii nr. 315/2006 prin dispozițiile art. 15, alin. 1 lit. k din Legea nr. 118/2010, cu efecte de la data de 3 iulie 2010, Curtea reține ca întemeiate susținerile recurenților în sensul că, dată fiind împrejurarea neindicării unui termen în cadrul căruia să se încadreze obligația de plată a ajutorului financiar, datorat anual, concluzia trebuie să fie în sensul că dreptul era datorat și ca atare are caracterul unui drept câștigat la data abrogării legii, doar termenul de plată fiind posibil a se amâna până la sfârșitul anului.

Cu alte cuvinte, sub acest aspect, se pune problema aplicării legii civile în timp, ce impune aplicarea legii în vigoare la data producerii situației juridice asupra căreia se poartă judecata.

În situații similare celei în cauză, de decelat între aplicabilitatea legii vechi și a celei noi, s-a apelat la anumite criterii, dintre care utile în cauză se dovedesc următoarele: drepturi câștigate versus simple expectative; fapte trecute, fapte în curs de a-și produce efectele și fapte viitoare. În mod evident, dreptul invocat de reclamanți, anume, dreptul la acordarea ajutorului financiar trebuie catalogat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 ca un drept câștigat, iar nu o simplă expectativă.

Practic, termenul implicit fixat de legiuitor, prin indicarea caracterului anual al dreptului, vizează plata acestui drept, iar nu nașterea dreptului. Codul civil din 1865, în vigoare în anul 2010, subliniază la art. 1022 diferența dintre termen și condiție, în sensul că termenul nu suspendă angajamentul, ci numai amână executarea, prin urmare, faptul abrogării textului legal pe care se întemeiază reclamanții anterior termenului de plată nu afectează substanța dreptului, acesta rămânând unul deja născut, deci câștigat și neanulabil prin abrogarea invocată.

Condițiile pentru acordarea dreptului, cea privitoare la calitatea beneficiarului de cadru didactic în învățământul preuniversitar și cea privind depunerea unei cereri în cursul anului antecedent, până la data de 01 noiembrie, erau de asemenea îndeplinite. Indicațiile cuprinse la art. 5 alin. 6 din Normele metodologice nu pot fi considerate ca și condiții pentru acordarea dreptului, ci fac referire la modalitatea de a face plata acestuia, astfel încât, nefiind achitate, cu titlu de avans, sumele datorate pentru acest ajutor financiar la data abrogării Legii nr. 315/2006, ele rămân datorate, abrogarea legii neafectând substanța dreptului câștigat.

Este ineficientă și apărarea prin care se trimite la normele metodologice ale Legii nr. 315/2006, prin care se condiționează acordarea ajutorului financiar de încadrarea în limitele creditelor bugetare aprobate.

Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că Legea nr. 315/2006 nu adaugă nici o condiție la beneficiul acordării ajutorului financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, textul legii fiind imperativ: "se acordă un ajutor financiar…";, "ajutorul financiar … se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100

euro";, "sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării";.

Ca urmare, obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar intimatului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.

Admiterea acțiunii nu poate fi considerată ca o activitate de legiferare din partea instanței, care nu face decât să constate termenii legali și să dispună în acord cu aceștia, legiuitorul având la îndemână instrumentul abrogării, de care de altfel a și uzat, în ipoteza în care nu mai dorește acordarea acestui drept.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul L. din Î., în numele membrilor de sindicat Ofrim A., Cherheș Florentina, Net Ana, Cosor I.

, Chesa Floare, Antal M. Irina, Ofrim M. Floare, Zubașcu I., Zubascu I., Petrovan M., Chindriș Mircea, Zubașcu E., I. I., Zubașcu D., Susca I.

, S. Ion și Zubascu I. Floare împotriva sentinței civile nr. 789 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Ș. Județean Maramureș, M. E. N. și Ș. G. "L. R. "; Dragomirești și în consecință:

Obligă pârâta Ș. G. "L. R. "; Dragomirești la plata către membrii de sindicat reprezentați de sindicat a ajutorului financiar în baza Legii nr. 315/2006, aferent anului 2010, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 100 euro.

Obligă pârâții Inspectoratul Ș. Județean Maramureș, M. E. N.

B. la alocarea sumelor necesare plății acestui drept. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. C. G.

M.

N.

I.

T.

G. ,

N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./_ Jud.fond. C. V.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3512/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă