Decizia civilă nr. 3518/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3518/R/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. E. -M. împotriva sentinței civile nr. 7174 din 22 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimații pârâți S. N. DE T.
F. DE M. C. M. SA și S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA - S. T. C., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 septembrie 2013 pârâții intimați au transmis prin fax la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, formulată prin scriptul aflat la fila 33 din dosar, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.7174 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C. E. -M. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";
S.A. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. - S. T. . Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei începând cu_ și până în data de_, fiind disponibilizată conform programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA și a proiectului de concediere colectivă, prin decizia de concediere nr.4A_ /_ (f.9-27).
La art.7 din decizia menționată s-a reținut că reclamanta beneficiază de 2 salarii medii nete pe economie corespunzătoare lunii ianuarie 2010 și de drepturile prevăzute de OG nr. 9/2010, care la art. 1 din OG nr. 9/2010, actul normativ menționat reglementează măsurile pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, inclusiv așadar cele privind diminuarea efectelor restructurării societății pârâte.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită plata diferenței de la un salariu minim brut de 570 lei, respectiv 600 de lei, până la 700 de lei, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat întrucât art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anul 2008- 2010 stabilește această suma ca pe una orientativă, de la care pornesc
negocierile, iar nu ca pe un salariu minim brut obligatoriu în domeniul transporturilor și sub al cărui prag nu s-ar putea ajunge.
În acest sens s-a arătat că art. 41 alin. 3 lit. a și lit.b din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anul 2008-2010 prevede:
"a) Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
b) Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lu a c a b az ă de l a c are porne sc negoc ier ile
valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.";
S-a subliniat că în cadrul negocierilor la nivel inferior, părțile vor lua suma de 700 lei "ca bază de la care pornesc negocierile"; iar nu ca pe o valoare imperativă, procedându-se în mod corecpunzător și în cadrul Contractului
colectiv de muncă la nivel de unitate atunci când s-a stabilit, ca urmare a negocierilor, un salariu minim brut de 570 lei, respectiv 600 de lei.
S-a apreciat că prin stabilirea în cazul unității în care a lucrat reclamanta a acestei sume cu titlu de salariu de bază minim brut s-au respectat atât art. 30 al.
1 din Legea nr. 130/1996 cât și art. 238 din Codul muncii privind caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă respectiv al contractelor colective de muncă de nivel superior.
În privința primei de Crăciun pe anul 2009, a salariului suplimentar pe anul 2009, a primei de vacanță pe anul 2009 instanța nu a găsit întemeiată cererea formulată.
Astfel, cu privire la salariul suplimentar s-a reținut că art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2010 prevede:
"(1) Pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, in baza hotararii Consiliului de Administratie, luata cu acordul delegatilor alesi ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Pentru evitarea evenimentelor de cale ferata, preintampinarea producerii pagubelor etc, din fondul astfel constituit, pana la 5 la suta poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare in suma de cel mult zece salarii de baza lunare corespunzatoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acorda la propunerea subunitatii, cu aprobarea Consiliului de Administratie al unitatilor din cadrul grupului.
Sumele constituite si neconsumate pentru plata salariilor suplimentare prevăzute la art. 30 vor fi repartizate salariaților proporțional cu salariul de baza al fiecăruia. Sumele se vor plăti odată cu acordarea salariului suplimentar aferente trimestrului I al anului următor.";
S-a considerat că, conform art. 30 alin. 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2010, numai dacă s-au realizat
venituri se constituie un fond din care se poate plăti acest premiu, însă în ultimii ani societatea pârâtă s-a aflat într-o stare de ineficiență notorie iar lipsa unor venituri proprii care să permită premierea angajaților este, de asemenea, notorie, în prezent societatea pârâtă se află în reorganizare tocmai ca urmare a lipsei sale de performanță economică, astfel că datorită lipsei de performanță economică care a condus la reorganizarea activității și la disponibilizări masive de personal nu s-au realizat venituri proprii din care să se constituie un fond de acordare a premiilor către salariați.
În ceea ce privește prima de Crăciun s-a reținut că art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2010 prevede "În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum si salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se afla în concediu fără plata cu durata de un an (…).";
S-a apreciat că prima de Crăciun nu este stabilită prin lege în favoarea acestor salariați, prin urmare aceasta nu poate fi plătită din fondurile alocate societății pârâte de la bugetul de stat, astfel că singura sursă a plății acestei prime este tot aceea a veniturilor proprii condiții în care considerațiile referitoare la lipsa evidentă a performanței economice a societății pârâte, mai sus menționate, își mențin valabilitatea.
Referitor la prima de vacanță s-a arătat că este stabilită de art. 61 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anul 2008- 2010, astfel:
"(1) Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu stabilită în condițiile prevăzute la pct. 54 din O.U.G. nr. 65/_ pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 Codul muncii, respectiv a art. 145 din aceasta.
(2) Prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poatestabili ca
, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească în plus și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu.";
S-a observat că reclamanta a invocat ca temei exclusiv în privința acestei prime Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, or, atâta timp cât nu s-a negociat acordarea acesteia conform art. 61 al. 2 din CCM unic la nivelul ramurii transporturi pe anul 2008-2010, printr-un instrument de nivel interior s-a apreciat că aceasta nu se datorează.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. E. -M.
solicitând casarea in parte a hotărârii atacate si rejudecand, admiterea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului reclamanta a arătat următoarele:
In fapt, a arătat că a fost angajata a societății parate in baza unui contract individual de munca incheiat pe perioada nedeterminata, pana in luna martie 2010 cand a fost disponibilizata in urma aplicării Programului de Restructurare si Reorganizare a societății angajatoare, determinat de situația economico- financiara dificila a acesteia.
Un prim aspect criticat este cel referitor la salarizare pe perioada invocată în acțiune, critica vizând modul în care prima instanță a înțeles să aplice clauzele din Contractele Colective de Muncă. În acest sens a arătat următoarele:
Pentru anii 2008-2010 au fost negociate si incheiate contracte colective de munca la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime si sporuri, mentionandu-se ca salariul de baza minim brut este de 570 lei. In perioada noiembrie 2009 - martie 2010 i s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata, avandu-se in vedere un salariu de baza minim brut de 570 lei ( cu incepere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de baza, pentru ea s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestata, aplicandu-se coeficienți de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente, etc. Potrivit art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, inregistrat la MMFES sub nr. 722/03/_, salarul minim prevăzut in contract este de 700 lei, care in definirea clasei I de salarizare stabilita prin CCM la nivel de unitate aplicabil pentru aceasta perioada reprezintă baza la care se aplica coeficienții de ierarhizare si respectiv, clasele de ierarhizare, parata neplatind reclamantei un salariu corect pentru ca s-a avut in vedere ca baza un salariu de 570 lei sin u a unui salariu minim brut de 700 lei, asa cum este prevăzut la art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010.
S-a arătat că deși instanța de fond retine faptul ca salariul minim brut stipulate in CCM ramura este intr-adevar mai mare decât cel stipulat in CCM la nivel de unitate si in contractul individual de munca al reclamantei, in mod nelegal si netemeinic îi respinge acțiunea introductiva reținând faptul ca, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (3) din CCM Ramura pe anii 2008-2010 aceasta suma ar fi una orientativă, de la care pornesc negocierile iar nu ca pe un salariu minim brut obligatoriu in domeniul transporturilor si sub al carui prag nu s-ar putea ajunge.
Criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, recurenta a invocat următoarele:
Prin art. 41 alin. (1) al Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, au fost stabilit coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, iar alin. (2) prevede ca acești coeficienți se aplica la salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a), salariul de baza minim brut incepand cu data de_ fiind stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art. 41 alin. (3) lit. a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. (3) lit. b), "părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41 alin. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabilit la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de munca".
Prin raportare la aceste clauze contractuale a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica, aceasta netinand cont de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 in vigoare pentru perioada supusa analizei, deoarece clauzele contractelor colective de munca produc efecte, dupa cum urmează :
pentru toti salariații din unitate, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;
pentru toti salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;
pentru toti salariații incadrati in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca.
Cu referire la obligativitatea clauzelor contractelor colective de muncă au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. (1) din lege, contractele colective de munca
pot fi stabilite numai in limitele si in condițiile prevăzute de prezenta lege, iar potrivit alin. (2), contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior și de asemenea art. 238 alin. (1) din Codul Muncii prevede că contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractile colective de munca incheiate la nivel superior.
Pe de altă parte s-a subliniat că potrivit art. 247 din Codul muncii, in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.
Cu referire la obligațiile angajatorului au fost invocate dispozițiile art. 40 alin. (2) din Codul muncii potrivit cărora:
c) sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.
Potrivit art. 236 alin. (4) din Codul muncii, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor.
S-a subliniat că raportat la prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca isi produc efecte pentru toti salariații din unitățile respective astfel că in mod nelegal si netemeinic instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, având in vedere faptul ca parata nu a respectat toate aceste obligații, desi prevederile contractuale incheiate la nivel superior unt obligatorii si au character minimal pentru nivelurile inferioare.
În context s-a arătat că dispozițiile legale mai sus menționate rezulta efectul obligatoriu al contractelor colective de munca la nivel superior si caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte fata de cele de nivel inferior.
A apreciat recurenta că nu exista niciun temei legal care sa dispună ca in situația incheierii unui CCM la nivel de unitate sunt inlaturate clauzele prevăzute in CCM incheiat la nivel superior, ci dimpotrivă, s-ar incalca dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 236, art. 238 art. 240 din Codul muncii, precum si dispozițiile Legii nr. 130/1996, respectiv art. 8 si art. 30, potrivit cărora CCM nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM incheiate la nivel superior".
Recurenta a sublinia că, clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, prevederile contractelor incheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, in caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de munca la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de ramura sunt ipso jure inlocuite de acestea din urma.
În susținerea criticii s-a evidențiat că alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca trebuie reținut atat principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, cat si principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din Codul muncii, consecința fiind că in situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, datorita celor doua principii, angajatorul are obligația sa aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile, ceea ce nu a făcut prima instanță.
În sprijinul motivelor invocate recurenta a invocat considerentele Deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cărora "dispozițiile contractului
colectiv de munca incheiat la nivel național sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca si legea) la încheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toata libertatea sa negocieze si alte clauze, precum si drepturi superioare".
Un alt aspect criticat este cel privitor la capătul de cerere referitor la salariul suplimentar solicitat pentru anul 2009 apreciind nelegalitatea hotărârii, sens în care a arătat următoarele:
Potrivit art. 30 din CCM Grup de Unități din T. ul F., "pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv. A considerat că salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii, potrivit art. 30 alin. (3) din CCM menționat: "din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar". Este vorba așadar despre o prevedere expresa inclusa in contractul colectiv de munca.
S-a făcut observația că prin intermediul art. 30 se creează intre contractanți drepturi si obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar parata este ținuta sa isi indeplineasca obligația, cu atat mai mult cu cat aceste categorii de drepturi se incadreaza in categoria de adaosuri la salariul de baza, ce intra in componenta noțiunii de salariu conform art. 160 din Codul muncii. S-a precizat că, ca orice contract si contractul colectiv de munca presupune autonomia de voința a partenerilor sociali, prin aplicarea totodată a principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților de care prima instanță trebuia să-l aibă în vedere.
În sprijinul criticii s-a arătat că criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt expres prevăzute in anexa 6, referindu-se in principal la lipsa unor sancțiuni disciplinare or, reclamanta nu se încadrează in excluderile la care se refera anexa respectiva, pe de o parte iar pe de altă parte în anexa menționată nu se stipulează necesitatea obținerii de profit de către societate pentru acordarea salariului suplimentar deoarece este vorba de o obligație pe care parata si-a asumat-o prin semnarea Contractului Colectiv de Munca la nivel de Grup de Unități din T. ul F., contract cu forța juridica superioara.
Neacordarea primei aferente sărbătorii de Crăciun pentru anul 2009 a fost un alt aspect criticat, arătând că în mod netemeinic i-a fost respinsa cererea.
În susținerea criticii a arătat că și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 71 din CCM la nivel de Grup de Unități din T. ul F. nr. 2836/2006, care prevede: " cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum si salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se afla in concediu fara plata cu o durata de un an".
A precizat că CCM la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008 a fost prelungit pana la 31 ianuarie 2011 ( prin doua acte adiționale inregistrate la MMFPS cu nr. 370/_ si nr. 629/_ ), acesta având că prevedere expresă referitoare la drepturile pe care instanța de fond le-a respins neîntemeiat, prin omiterea forței obligatorie a acestui contract.
În acest sens a arătat că potrivit art. 3 alin. (1) al Contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui
contract produc efecte fata de toti salariații incadrati in unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare si pentru perioada in care din diverse motive nu exista contract colectiv de munca la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Pârtilor le revine obligația respectării prevederilor cuprinse in contractul colectiv de munca încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar. În același sens a arătat că este și art. 3 din contract care dispune in alin. (1): "clauzele prezentului contract colectiv de munca produc efecte pentru toti salariații incadrati in unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a incheiat prezentul contract colectiv de munca si pentru perioada cand din diverse motive nu exista CCM la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația de a respecta prevederile cuprinse in prezentul contract de munca." pârâta potrivit Anexei 4, pct. 3 din acest contract este parte semnatara a acestui contract, astfel că potrivit alin. (4): "părțile recunosc drepturile si obligațiile lor astfel cum sunt prevăzute in reglementările legale ale organismelor interne si internaționale, ratificate de statul roman, si convin ca prevederile prezentului contract colectiv de munca si ale celor ce vor fi incheiate ulterior de către parti sa se aplice in măsura in care completează si nu reduc drepturile câștigate de către aceștia." În raport de aceste clauze a precizat că hotărârea prin care le-a fost respinsa acțiunea in ceea ce privește obligarea paratelor in solidar la plata acestor drepturi este neîntemeiata.
S-a mai precizat privitor la aplicarea greșită de către prima instanță cu prioritate a contractului colectiv de munca la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unități feroviare, față de prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, in vigoare la data concedierii subsemnaților, conform cărora contractual colectiv de munca nu poate conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de munca incheiate la nivel superior, respective cel la nivel de grup, in speța, precum și de prevederile art. 38 din Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovita de nulitate", prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi intelese inclusive cele aduse de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractual colectiv de munca incheiat la nivel superior.
În apărare, pârâta intimată S. N. de T. F. de M.
"C.F.R. M. " SA a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către C. E. M. si menținerea Sentinței civile nr.7174/_, pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, ca fiind temeinica si legala.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat următoarele:
In perioada in care a fost salariata la C. M. reclamanta a fost retribuita in mod legal in conformitate cu grila si clasa de salarizare in care a fost încadrata, conform CCM C. M. aplicabil pentru fiecare perioada, aceasta fiind totodată salarizata in conformitate cu prevederile contractului individual de munca (si/sau actele adiționale) pe care le-a semnat fara obiectiuni sau observații .
În privința art.41 alin.3 lit.a din CCM la Nivelul Ramurii T. uri invocat de recurentă s-a arătat că acesta prevede ca;" Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de 170 ore medie /luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adausuri ori indemnizații induse in
acesta/ insa societății pârâte nu-i sunt aplicabile dispozițiile acestui contract colectiv, pentru motivele dezvoltate pe larg in rândurile de mai jos.
S-a subliniat că este important faptul că prin bugetele aprobate prin hotărâri de guvern, la S. C. M. SA B., nu s-a permis creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut in contractul colectiv pe ramura, pârâta fiind obligata sub sancțiunea legii, sa respecte bugetul aprobat (cu limitarea fondului de salarii S. C. M. SA - fiind sub monitorizarea FONDULUI MO. AR INTERNATI. AL ( FMI ) asa cum rezulta din dispozițiile OUG nr.99/2009.
În dezvoltarea acestei apărări s-a subliniat faptul ca S. C. M. este o societate comerciala având ca acționar unic statul roman, ori in calitate de acționar, statul roman isi exercita drepturile si obligațiile prin M. T. urilor, asa incat pentru anul financiar 2008, M. T. urilor a comunicat operatorilor economici monitorizați ca fondul de salarii prevăzut de BVC nu poate depasi o creștere de 8 la suta fata de fondul realizat in 2007, sens în care au fost și prevederile art.40 alin.3 din CCM la Nivelul Ramurii T. uri încheiat pentru anul 2006-2007, menționează ca "salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2006 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/luna, este de 540 lei RON/luna reprezentand 3,18 RON/ora."
S-a apreciat că aplicând aceste prevederi precum și dispozițiile M. ui T. urilor, rezulta ca salariul de baza minim brut la nivel de Ramura T. uri, pentru societățile de stat monitorizate si aflate in subordinea MT, ar putea fi pentru anul 2008 de 584 RON/luna si nu 700 RON/luna, astfel cum a fost stabilit in CCM la Nivelul Ramurii T. uri pentru anii 2008-2010, asa cum a fost negociat, semnat si înregistrat.
S-a precizat că reclamanta face confuzie intre valoarea salariului de baza minim brut, prevăzuta in CCM Unic la Nivel de Ramura T. uri 2008-2010, cu valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din Grila de salarizare specificata in anexa la CCM C. M. SA, în acest sens arătând că in CCM la Nivelul Ramurii
uri 2008-2010, la art.41 alin.l sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare, aceștia variind de la 1,0 la 2,0, în timp ce conform grilei de salarizare prevăzuta in anexa nr.l din CCM C. M. SA, coeficienții de ierarhizare variază intre 1,0 si 4,061 ,astfel ca reclamanta a fost retribuita pe baza unui salariu de baza care depășește cu mult nivelul valorii determinate exclusiv pe baza prevederilor CCM Unic la Nivel Ramura T. uri, aceasta fiind remunerata pe baza grilei si clasei de salarizare specifica funcției sau meseriei ocupate.
Intimata, în susținerea apărării a făcut o prezentare a evoluției în timp a acestui salariu de baza minim si a modului de reglementare a acestuia atat la nivelul CCM C. M. SA cat si la nivelul CCM Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008, în acest sens arătând următoarele:
CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008, prevedea la art.9 lit.c ca "salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, valabil de la data "înregistrării prezentului contract, pentru un program complet de lucru este de 450 Ier, iar ultimul alin. din acest articol menționează ca "in fiecare an de valabilitate a prezentului CCM la Nivel de Grup de Unități F. e se va negocia salarizarea la unitățile componente ale grupului, pe baza prevederilor minimale ale prezentului contract."
- Prin Actul Adițional la CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul
F. 2006-2008 nr.370/_, se modifica art.4, respectiv se prelungește valabilitatea acestuia cu 48 de luni (pana la_ ) si de asemenea se modifica art.9 alin.4 lit.c, in sensul ca: "Salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, valabila de la_, pentru un program de lucru complet este de 570 iei.
In fiecare an de valabilitate a prezentului CCM la nivel de Grup de Unități F. e (înainte de fundamentarea BVC la unități) se va negocia salarizarea";
- Prin Actul Adițional din_, CCM la Nivel de Grup de Unități din
ul F. 2006-2008, prevede ca acest contract ist prelungește valabilitatea pana la data de 31 ianuarie 2011. Celelalte prevederi ale acestuia raman neschimbate."
CCM C. M. SA "încheiat pentru anii 2007-2008, înregistrat la M. Muncii sub nr.1632/_, prevede la art.7 alin.3, ca "salariile de baza corespunzătoare flecarei clase de salarizare se stabilesc In funcție de coeficienții de Ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr.l", ori, in anexa nr.l salariul de baza minim brut are prevăzuta valoarea de 407 lei.
Ulterior prin Actul Adițional nr.2093/_ la CCM C. M. 2007- 2008, acest contract isi prelungește valabilitatea pana la data de_, si de asemenea anexa nr.lA se modifica in sensul ca începând cu data de_, salariul de baza minim brut are valoarea de 500 lei, iar potrivit anexei 1B, începând cu_, salariul de baza minim brut are valoarea de 570 lei.
IMPORTANT, in perioada_ -_, la nivelul S. C. M. SA, nu a existat CCM pe unitate, aplicandu-se dispozițiile din CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008.
CCM C. M. SA încheiat pentru anii 2009-2010, înregistrat la M. Muncii sub nr.2584/_, prevede la art.7 alin.3, ca "salariile de baza corespunzătoare flecarei clase de salarizare se stabilesc In funcție de coeficienții de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr.l", ori, in anexa nr.l salariul de baza minim brut are prevăzuta valoarea de 570 lei, cu specificarea in nota de la finalul anexei ca "Salariile de baza brute din aceasta grila de salarizare sunt valabile pana la data de_ ".
Ulterior prin Actul Adițional nr.1713/_ la CCM C. M. 2009- 2010, acest contract isi prelungește valabilitatea pana la data de_, si de asemenea anexa nr.l se modifica in sensul ca, salariul de baza minim brut are valoarea de 600 lei, cu specificarea in nota de la finalul anexei ca "Salariile de baza brute din aceasta grila de salarizare sunt valabile pana la data de_ ".
Fata de dispozițiile contractuale sus menționate, intimata a apreciat că a aplicat reclamantei întocmai dispozițiile arătate in perioada in care a fost salariata pârâtei, societatea având obligația legala de a respecta si a se încadra in prevederile CCM al unității sau in cele prevăzute in contractul colectiv imediat superior (CCM Grup de Unități) astfel incat prevederile CCM la Nivel de Ramura
T. uri nu pot fi aplicabile in speța, fiind incidente cele la nivel de unitate si grup de unități feroviare. S-a precizat că se impune a se observa, ca reclamantei i s-a stabilit si aplicat salariul, pornindu-se de la grila de salarizare minima prevăzuta in contractul colectiv al unității aplicabil fiecărei perioade reclamate, acesteia fiindu-i aplicat salariul corespunzător clasei de salarizare in care a fost încadrată, conform grilei de salarizare prevăzuta in anexa 1, la CCM C. M. aplicabil, pt. fiecare perioada menționata, aplicând reclamantei coeficientul de salarizare prevăzut in CCM C. M., acesta fiind cel puțin egal (sau mai mare) cu coeficientul prevăzut in CCM încheiat la nivel imediat superior, respectiv cel încheiat la. nivelul Grupului de Unități F. e.
In sensul plății în mod corespunzător a drepturilor reclamantei au fost invocate dispozițiile art.8 alin.3 din Legea nr. 130/1996 care prevede "Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca", ori solicită sa se observe ca potrivit art.37 alîn.6 din CCM C. M. încheiat pentru anii _
/2010 si 2011/2012, se prevede in mod expres si neechivoc ca; "Contractul individual de munca NU POATE SA CONȚINĂ CLAUZE CONTRARE
CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA si altor reglementari legale in vigoare", motiv pentru care pârâta a aplicat reclamantei dispozițiile din contractul colectiv încheiat la nivelul unității.
Pârâta a arătat că în același sens sunt și dispozițiile din C.C.M. la nivel de Grup de Unități care la art.2 alin.4 faptul ca ; "Contractele colective de munca la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract", iar la art.3 alin.l se specifica faptul ca, "Clauzele prezentului contract colectiv de munca produc efecte pentru toti salariații incadrati in unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a "încheiat prezentul contract colectiv de munca si pentru perioada cand din diverse motive nu exista CCM la nivel de unitate .... Pârtilor le revine obligația de a respecta prevederile cuprinse in prezentul contract colectiv de munca" .
Intimata a arătat că la negocierea, încheierea si semnarea contractelor colective la nivelul unității a respectat si dispozițiile CCM Unic la Nivel National pe anii 2007-2010, care are un caracter normativ larg, fiind general aplicabil, acest contract colectiv încheiat la nivel național stipulează la art.40 alin.4, drepturi chiar mai mici decât cele negociate si, acordate de pârâtă, astfel se stipulează ca "salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, in medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/ora, începând cu 1 ianuarie 2007", iar ulterior acest salariu a fost de 670 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2011 (deci sub nivelul salariului minim din cadrul societății noastre) acesta fiind reglementat prin art.l din HG nr.1193/2010 (publ.in MO nr.824/_
), iar începând cu data de_, executivul a stabilit prin HG nr.1225/2011. ( publicata in MO nr.922/_ ), ca salariul minim brut garantat in plata sa fie in suma de 700 lei.
Prin susținerile din întâmpinare intimata a arătat că se impun a se ține cont si de restricțiile impuse de lege, in ceea ce privește negocierea si încheierea CCM la nivelul unității in materie de salarizare, respectiv de dispozițiile imperative stabilite la art. 30 din Legea 329/2009, care menționează expres si neechivoc, citează: " contractele colective de munca se negociază in condițiile legii, dupa APROBAREA bugetelor de venituri si cheltuieli, ale operatorilor economici, IN LIMITELE SI CONDIȚIILE STABILITE PRIN BUGETE " - or relativ la acest fapt bugetele aprobate la S. C. M. SA - nu au permis creșterea salariului minim brut stabilit in CCM - ul incheiat la nivelul ramurii.
S-a subliniat că este esențial a se avea în vedere textul legal prevăzut de art.153 al Legii nr.62/2011 - a dialogului social - care dispune expres: " conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicala legal constituita poate incheia cu un angajator sau cu o organizație patronala orice alte tipuri de acorduri, convenții sau "înțelegeri, in forma scrisa, care reprezintă legea pârtilor si ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare" - din care rezultă că se impune a se da importanta cuvenita CCM -ului încheiat la nivelul unitatii,care nu a fost atacat de niciunul dintre salariați.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicita drepturi bănești, respectiv plata salariului suplimentar pentru anul 2009 si plata primei aferente sărbătorii de Crăciun pentru anul 2009, solicită a se observa ca prin Sentința Civilă nr.609/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ a fost admisă cererea reclamantei, cerere formulată în numele acesteia de către Sindicatului Libertatea Căi Ferate C. și obligată societatea la plata unor drepturi salariale între care și salariul suplimentar pentru anul 2009 și primei aferente sărbătorii de Crăciun pentru anul 2009, drepturi ce au fost achitate reclamantei cu OP nr.614 din 11 mai 2011.
De asemenea a invocat că prin Sentința civilă nr. 1984/_ pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea
reclamantei pentru plata celor 6 salarii compensatorii urmare a concedierii colective, acestea fiind plătite cu OP nr.570 din_ .
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Critica referitoare la neacordarea diferenței de salariu de bază minim brut în cuantum de 700 lei și sumele efectiv încasare, pe perioada noiembrie 2009- martie 2010 este neîntemeiat.
Reclamanta-recurentă se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, așa cum reține tribunalul, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod
de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Nu sunt întemeiate nici criticile privind respingerea cererii referitoare la plata salariului suplimentar pe anul 2009, a primei de Crăciun pe anul 2009, a primei de vacanță pe 2009 și a celor 6 salarii compensatorii în urma disponibilizării, toate acordate în urma recalculării salariului, potrivit solicitării din primul petit al acțiunii.
Pentru a aprecia astfel Curtea are în vedere pe de o parte faptul că prin sentința civilă nr. 609/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, rămasă irevocabilă, reclamantei i-au fost acordate drepturile privind salariul suplimentar pe anul 2009 și ajutorul material cu ocazia sărbătorii de Crăciun pentru anul 2009, iar prin sentința civilă nr. 1984/2012 pronunțată de același tribunal în dosar nr._ reclamantei i-au fost acordate cele 6 salarii compensatorii, iar pe de altă parte acordarea diferențelor dintre sumele acordate și cele solicitate, pe baza salariului solicitat în prezentul litigiu, nu este
întemeiată întrucât așa cum s-a arătat, acordarea salariului recalculat așa cum l- a solicitat reclamanta, a fost găsită neîntemeiată. Este de observat că prin ordinul de plată nr. 614 (fila 25 dosar recurs) drepturile acordate prin sentința civilă nr. 609/2011 au și fost plătite reclamantei.
În ceea ce privește prima de vacanță pentru anul 2009 Curtea constată că în cadrul recursului nu s-au adus critici hotărârii referitoare la acest aspect, astfel că nu se face analiza hotărârii sub acest aspect.
În raport de cele expuse, în baza art. 312 alin. 1 din C.pr.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul.
Având în vedere soluția preconizată recursului recurentei nu-i pot fi acordate nici cheltuielile de judecată de la fond așa cum le-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. E. -M. împotriva sentinței civile nr.7174 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
D. C.
G. N.
M.
I. T.
GREFIER,
N. N.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: I. P.
