Decizia civilă nr. 3708/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3708/R/2013
Ședința publică din data de 25 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții I. Ș. AL J.
M., C. LOCAL B. M., P. M. B. M., C. LOCAL B. S. ,
P. O. B. S. împotriva sentinței civile nr. 801 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați C. N. "V. L. " B. M., C. T. DE T. A. B. S., C. T. "G. B. " B. M., S. G. "N. S. " B. M., L. CU P. S. - CLUB SS B. M., S. G. "O. G. " B. M., L. T. "E. R. " B. M.
, C. N. "M. E. " B. M., S. G. "A. I. C. " B. M., C.
T. "C. N. " B. M., S. G. "N. I. " B. M., M. E. N.
, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. ,
având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate de pârâții I. Ș. al J. M., C. Local B. M. și P. M. B. M. au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată recursul declarat de pârâții P. O. B. S. și C. Local B. S., apare ca fiind tardiv introdus.
De asemenea, se constată că la data de 8 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. C. -Napoca întâmpinare, prin care solicită menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și judecarea în lipsă .
Totodată se mai constată că la data de 20 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare și din partea reclamantului intimat SLI M., prin care solicită respingerea recursurilor și judecarea în lipsă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității introducerii recursului de către pârâții P. O. B. S. și C. Local B. S. .
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 801 din 21 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de C. Local B. M. și P. municipiului B. M. împotriva M. UI F. P. prin D. G. A F. P. M. ca fiind formulată împotriva unei chemate în garanție fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E.
, Cercetării, Tineretului și Sportului, invocată de acesta prin întâmpinare.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local B. M., P. municipiului B. M., C. Local B. S. și P. orașului B. S., invocate de aceștia prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î.
M. în contradictoriu cu pârâții C. N. "V. L. "; B. M., C. T. DE T. A. B. S., C. T. "; G. BARIȚIU"; B. M., Ș. CU CLASELE I-VIII "N. STĂNESCU"; B. M., I. Ș. JUDEȚEAN M., L. CU P. S. - CLUB S. Ș. B. M., Ș. G. ";O. G. "; B. M., L.
T. "E. RACOVIȚĂ"; B. M., C. N. ";M. E. "; B. M., Ș. G. "; A. I. C. ";B. M., C. T. ";C. D. NENIȚESCU"; B. M., Ș. G.
"N. I. "; B. M., C. LOCAL B. M., P. M. B. M., C.
LOCAL B. S., P. O. B. S., M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
Pârâții C. N. "V. L. "; B. M., C. T. de T. A. B.
S. | , C. | T. | "; G. | Barițiu"; B. | M., Ș. |
B. | M. I. | Ș. | Județean M. | , L. |
cu clasele I-VIII "N. Stănescu"; cu program sportiv- Club S. Ș.
B. M., Ș. G. ";O. G. "; B. M., L. T. "E. Racoviță"; B. M., C. N. ";M. E. "; B. M., Ș. G. "; A. I. C. ";B. M., C. T. ";C.
D. Nenițescu"; B. M., Ș. G. "N. I. "; B. M., au fost obligați să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat A. ca Nadia, D. I., F. as N., Gligan M., Mihalyi I. C., O. Paulina, Palko N., Podina D., Zlamparet Horia, Tamaian Aurelia, Vlad G., Martin M. corespunzătoare perioadei în care aceasta a fost angajata pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acesteia diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, pentru membrele de sindicat Petruș Georgiana și Pîrvu M. G.
, drepturile salariale mai sus menționate se vor acorda de la data angajării, respectiv data de_ până la_ .
Pârâții C. Local B. M., P. municipiului B. M., C. Local B.
S. și P. orașului B. S., au fost obligați să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. F.
P., că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu a putut fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/2011, într-un recurs în interesul legii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului B. M. și C. local B. M., instanța a reținut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din
venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța a apreciat că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului P. orașului B. M. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local a fost finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții P. municipiului B. M. și
C. local B. M. s-a respins ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M.
E. N. tribunalul a reținut:
Pentru membrii de sindicat angajați ai pârâtului L. cu P. S. - Clubul S. Ș. B. M., M. E. N. are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 111 alin. 2 din Legea 1/2011, finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M.
E. N. .
Pe fond tribunalul a reținut că membrii de sindicat sunt angajați ai pârâților potrivit adeverințelor de la dosar și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr.221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr.15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1, 000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod
etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că
"în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Prin decizia nr. 11/2012 Î. Curte de Casați și Justiție s-a pronunțat asupra interpretării și aplicării dispozițiile art. 5 alin.6 din OUG nr. 1/2010 privind măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, stabilind că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de_ are dreptul începând cu_ la un salariu lunar calculat în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit în conformitate cu OG 15 /2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2008 personalului din învățământ probată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Drepturile s-au acordat pe trei ani anteriori introducerii acțiunii până la _
, data intrării în vigoare a Legii 63/2011 privind încadrarea și salarizarea pe 2011, iar pentru membrii de sindicat: Pîrvu M. G. și Petruș Georgiana drepturile salariale s-au acordat de la_, data angajării lor potrivit adeverințelor de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții I. Ș. AL J.
M. | B. | M. | și C. | LOCAL AL M. | B. | M., P. | O. | |
LOCAL B. | S. | . |
M., P.
S. și C.
Pârâtul recurent I. Ș. AL J. M.
a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, cu privire la membrii de sindicat cu excepția d-nelor Gligan M. și O. Paulina și respingerii capătului de cerere privitor la obligarea la plata diferențelor de drepturi neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat Gligan M. și O. Paulina.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că nu are calitatea de angajator al persoanelor reprezentate de reclamant cu excepția d-nelor Gligan M. și O. Paulina.
Ș. al J. M. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
În consecință, în bugetul instituției recurente nu sunt prevăzute sume pentru finanțarea unităților de învățământ, motiv pentru care, obligarea instituției la plata unor drepturi salariale nu are temei legal.
Pe fond precizează că în luna decembrie 2009 inspectorilor din cadrul inspectoratelor școlare județene le erau aplicabile prevederile Legii 128/1997. Consideră că salariile personalului didactic, nu pot fi calculate potrivit altor reglementări, decât cele prevăzute de Legea nr. 330/2009.
Pentru a evita interpretări diferite cu privire la cuantumul salariului ce urmează a fi acordat, începând cu data de 01 ianuarie 2010, legiuitorul a adoptat OUG nr. 1 din 25 ianuarie 2010, care, la art. 5 alin. (6) prevede că "reîncadrarea personalului didactic din învățământ se face luând în calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009".
Or, OUG nr. 41/2009 la care face trimitere această dispoziție legală, prevede că valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,93 lei și nu de 400 lei.
Prin urmare, chiar și în ipoteza în care, prin hotărâri judecătorești s-a stabilit obligația angajatorilor de a calcula drepturile salariale ale reclamanților în temeiul Legii nr. 221/2008, până la data de 31 decembrie 2009, efectele acestor hotărâri judecătorești sunt limitate în timp, respectiv până la o eventuală modificare legală ori convențională a raporturilor de muncă.
În acest sens, o modificare legală este reprezentată de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, act normativ care, așa cum a prezentat anterior, oferă criterii diferite de calcul al salariilor.
Pe de altă parte, sintagma "salariul avut", din textul alin. (5) al art. 30 al Legii nr. 330/2009, nu poate fi interpretată decât în contextul lit. a) a acestui alineat, conform căreia,"salariul avut" este salariul corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la prezenta lege, iar nu salariul efectiv încasat sau salariul pe care trebuia să-1 încaseze în fapt, la data de 31 decembrie 2009, reclamantul.
Aceeași semnificație o are și sintagma "salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009 aprobată prin Legea nr.300/2009"; conținută de art.5 alin.(6) din OUG nr. 1/2010, astfel încât, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se realizează prin aplicarea coeficientului de multiplicarea 1,000 prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.41/2009.
În acest context, nu se poate susține nici raționamentul conform căruia, în accepțiunea legiuitorului, sintagma "salariul avut presupune luarea în considerare a unei valori a coeficientului de ierarhizare 1,000 de 400 lei, conform prevederilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15 din 30 ianuarie 2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în raport de Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 pronunțată de înalta Curte de C. și Justiție în recursul în interesul legii.
Aceasta deoarece, în primul rând, decizia anterior menționată a stabilit exact perioada de aplicare a dispozițiilor OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, respectiv până la data de 31
decembrie 2009, astfel încât, aceste dispoziții nu pot fi extinse și pentru anul următor.
Pe de altă parte, OG nr. 15/2008, aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, a fost abrogată expres prin art. 48 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 330/2009, astfel încât, de la data intrării în vigoare a acestui ultim act normativ, dispozițiile O.G. nr. 15/2008 nu mai pot fi aplicate, abrogarea având caracter definitiv.
Prin instituirea unui nou cadru legislativ de salarizare a personalului plătit din fondurile publice și abrogarea expresă directă a unor acte normative anterioare având același obiect de reglementare, se dă expresie uneia dintre funcțiile acestui instrument legislativ, de eliminare a antinomiilor în drept.
Față de efectele abrogării, ce presupun scoaterea din vigoare, cu caracter definitiv, a unui act normativ sau dispoziții legale, o prevedere legală, odată abrogată, nu mai poate fi aplicată situațiilor juridice viitoare care aparțin, astfel, domeniului de reglementare a legii noi.
În consecință, după abrogarea expresă, OG nr. 15/2008 aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008 nu mai poate fi aplicată în ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice după data de 1 ianuarie 2010.
Pe de altă parte, conform principiului aplicării imediate a legii noi, principiu consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 din Noul Cod Civil, acțiunea noii legi civile se întinde exclusiv, asupra tuturor situațiilor juridice pendinte - facta pendentia — precum și efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute - facta fuiura.
Ultraactivitatea legii vechi reprezintă o excepție de la principiul aplicării imediate a legii noi, excepție care trebuie însă prevăzută în mod expres de către legiuitor, în cuprinsul legii noi.
Este evident însă, că în ceea ce privește Legea nr. 330/2009, o astfel de reglementare cu privire la supraviețuirea, ultraactivitatea legii vechi, respectiv a OG nr. 15/2008, aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, nu se regăsește.
De altfel, pentru primul an de aplicare a Legii nr. 330/2009, menținerea drepturilor salariale, la un nivel corespunzător celui stabilit potrivit actelor normative s-a realizat prin aplicarea prevederilor art.6 alin.(l) din OUG nr.1/2010, potrivit cărora în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea - cadru nr.330/2009 erau mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășura activitatea în aceleași condiții. În consecință, instanțele nu puteau dispune o altă modalitate de stabilire a salariului pentru primul an de aplicare a Legii nr. 330/2009, decât cea care este
prevăzută în acest act normativ și OUG nr. 1/2010.
Pârâtul recurent P. M. B. M.
a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a invocat prevederile art. 21 și 77 din Legea 215/2001 - Legea administrației publice locale.
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă.
Cum între reclamantul S.L.Î.M.M în numele membrilor săi de sindicat și pârâtul P. M. B. M. nu există nici un raport juridic de genul angajat- angajator sau unitate de învățământ-unitate administrativ teritorială, rezultă faptul că, P. M. B. M. nu are calitate procesuală pasivă într-un
litigiu în care se solicită plata unor drepturi salariale, o astfel de calitate având-o doar angajatorul.
Raportat la anul 2010, Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat prevedea la art. 1, alin 3 că finanțarea cheltuielilor privind drepturile salariale în bani se asigura "prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata".
De asemenea, art. 3, alin (3) prevedea că "Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugata, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiva municipiului B., cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare".
Mai mult prin art. 4, alin 6) din Hotărârea Guvernului nr. 1395/2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate prin bugetele locale, pe baza standardelor de cost elev/preșcolar, pentru anul 2011, se prevede:
"În cazuri excepționale, atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate județului/municipiului B. prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistenta tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. cu această destinație."
Astfel, se dă dreptul direcțiilor generale ale finanțelor publice județele să facă redistribuiri ale sumelor, nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări ale bugetului de stat.
În reglementarea actuală, mergând de la elaborarea proiectului de buget al unității școlare, art. 96 în coroborare cu art. 97 din Legea nr. 1/2011-Legea învățământului, prevăd faptul că directorul unității de învățământ este ordonatorul de credite, care propune spre aprobare consiliului de administrație al unității de învățământ proiectul de buget și raportul de execuție bugetară. C. de administrație al unității de învățământ are ca principală atribuție adoptarea proiectului de buget și avizarea execuției bugetare la nivelul unității de învățământ.
Consideră esențiale în cauză prevederile art. 101 din Legea nr. 1/2011, referitoare finanțarea unităților de învățământ preuniversitar care cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară.
Alin.2 al aceluiași articol prevede în mod expres faptul că, statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal de stat.
Legiuitorul a lăsat, într-adevăr, posibilitatea consiliilor locale de a contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat, însă nu a instituit o normă imperativă în acest sens, ci, dimpotrivă condiționează finanțarea, conform art. 106 din Legea nr. 1. de un contract de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității.
Astfel potrivit art. 103, alin. (2) "Consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor M. B., pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat. "
Prin urmare, contribuția autorității locale este facultativă fiind supusă prevederilor legii speciale și a finanțelor publice.
În sensul acoperirii unor sume specifice finanțării de bază similare obiectului prezentei cauze, a fost adoptată, Hotărârea Guvernului nr. 1204/2012 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele județe, care prevede faptul că, Guvernul prin M. F. alocă bani, în speță chiar pentru județul M., în vederea finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile, alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege.
Pârâtul recurent C. LOCAL AL M. B. M.
a solicitat, casarea sentinței atacate în sensul că solicită respingerea celui de-al doilea capăt de cerere privitor la obligarea C. ui local la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale solicitate conform petitului 1, obligarea chematului în garanție, în situația admiterii cererii, la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că apreciază greșită soluția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de C. Local B. M. împotriva M. ui F. P., deși C. Local B. M. și-a îndreptat cererea de chemare în garanție împotriva Direcției Generale a F. P. M.
.
În motivarea sentinței atacate sunt invocate prevederile art. 19 din Legea 500/2002 și art. 3 Hotărârea 34/2009. Aceste prevederi sunt referitoare la Ministerul Finanțelor Publice și nu privesc D. G. a F. P. M. .
Instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate de C. Local B.
M. care au fost fundamentate pe prevederile Legii 1/2011 a educației naționale și a H.G. 1395/2010 și H.G. 1274/2011.
Aceste prevederi aduc modificări în legislația privitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ.
C. local al municipiului B. M. nu are calitatea de angajator și nu poate aloca fonduri unităților de învățământ decât în limitele fondurilor care le- au fost acordat de către D. G. a F. P. M. .
În situația de față contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității de învățământ în calitate de angajator și persoanele reprezentate de reclamant în calitate de angajați.
În plus, unitățile de învățământ au personalitate juridică, conform art. 7 alin 8 și 9 din Legea 84/1995 și ale art.19 din Legea 1/2011, calitate care le permite încheierea contractelor individuale de muncă.
În privința alocării fondurilor necesare plății diferențelor salariale precizează că obligația de plată a salariilor revine angajatorului care este unitatea de învățământ. În situația în care aceasta din urmă nu deține fondurile necesare ea se adresează primarului care este ordonatorul de credite de la nivelul unității administrativ teritoriale care la rândul lui apelează la D. G. a F. P.
M. .
Potrivit prevederilor art. 104 alin. 5 din Legea 1/2011 a educației naționale "Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva I. ui Ș. al M. B. ".
Finanțarea de bază cuprinde potrivit art. 104 alin 2 lit. a din Legea 1/2011 "cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora"
În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 3 din H.G. 1274/2011.
În situația în care unitatea de învățământ nu dispune de fonduri necesare acoperirii sumelor destinate cheltuielilor cu salariile acestea se pot adresa direcției generale ale finanțelor publice județene pentru acoperirea acestor sume după procedura prevăzută la art. 5 alin. 4 din H.G. 1274/2011.
C. Local al M. B. M. nu poate fi obligat să aloce sumele necesare destinate cheltuielilor ale unităților de învățământ întrucât acesta este doar un intermediar în circuitul fondurilor de la D. G. a F. P. M. spre unitățile de învățământ.
Reclamantul intimat S. L. D. Î. M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Pârâtul intima MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. REGIONALĂ A F. P. C. -NAPOCA a formulat întâmpinare
prin care a solicitat menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de pârâtul I. Ș. AL J. M. este nefondat.
Prin motivele de recurs invocate de pârât, acesta a înțeles în primul rând să critice hotărârea instanței de fond invocând lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește obligația de plată a drepturilor salariale în favoarea reclamanților cu excepția d-nelor Gligan M. și O. Paulina.
Într-adevăr, pârâtul I. Ș. al J. M. nu a avut calitatea de angajator față de toți membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea, însă Curtea reține că fiecare dintre unitățile școlare pârâte a fost chemată în judecată pentru plata drepturilor salariale în raport de proprii angajați, fără a se invoca în prezentul demers judiciar o eventuală solidaritate între pârâți.
Curtea mai constată faptul că recurentul I. Ș. al J. M. nu a fost obligat la calculul sau plata salariilor către toți cei 14 membrii de sindicat indicați în acțiune, ci doar către Gligan M. și O. Paulina, aspect care rezultă cu certitudine din modul de redactare a dispozitivului sentinței, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei, se reține că prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
În raport de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, referitor la salarizarea personalului din învățământ, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 877/_, analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și
stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu în conformitate cu OUG nr. 41/2009.
Prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 734 din 31 octombrie 2012, s-a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Plecând de la dispozițiile art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și statuările instanței de contencios constituțional, se constată că pentru anul 2010, membrii de sindicat sunt îndreptățiți să beneficieze de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
Prin intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, prin care au fost individualizate noile criterii privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.
Prin urmare, și în intervalul 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă în raport de veniturile cu acest titlu din octombrie 2010, lună în care, așa cum s- a arătat anterior, majorarea salarială stabilită prin Legea nr. 221/2008 producea efecte.
În temeiul acestor dispoziții legale pârâtului recurent îi revenea obligația de plată a drepturilor salariale pentru perioada în litigiu, iar criticile formulate prin memoriul de recurs nu pot constitui temei pentru exonerarea de plată.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. Ș. al J. M., în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recursurile declarate de pârâții P. M. B. M. și C. LOCAL AL
M. B. M. sunt nefondate.
În mod evident, nu poate fi primit motivul de recurs prin care se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare prime instanțe, deoarece
această solicitare ar putea viza, eventual, modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a Direcției Generale a F. P. a J. M. .
Nu este întemeiată însă nici în această măsură solicitarea, chiar în condițiile în care cererea de chemare în garanție a fost îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a J. M., iar Tribunalul Maramureș a respins cererea de chemare în garanție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a J. M. .
Se constată, sub acest raport, în primul rând, că nu se confirmă o nepronunțare în contradictoriu cu D. G. a F. P. a J. M., dimpotrivă, soluția vizează această instituție, privită în raportul său de subordonare cu Ministerul Finanțelor Publice.
În al doilea rând, D.G.F.P. M. fiind o structură organizatorică subordonată M. ui F. P., corect a reținut Tribunalul Maramureș că sunt aplicabile considerentele pentru care s-a pronunțat Decizia în interesul legii nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care se stabilește că în aplicarea art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și a art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaților de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P.
formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la care cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.
Aparent, pârâtul C. local B. M. a invocat noi dispoziții legale care să
întemeieze cererea de chemare în garanție, în comparație cu cele reținute în decizia în interesul legii invocată.
Se constată însă că, în fapt, prin aceste prevederi legale, citate în cuprinsul cererii de recurs (art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010, art. 62H.G nr. 926/2011 pentru completarea H.G. nr._ ), nu se reglementează decât posibilitatea ca direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, să efectueze redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B., destinate pentru plata drepturilor salariale în cadrul unităților de învățământ.
Prin urmare, tot în cadrul bugetului aprobat la nivel de județ se fac aceste redistribuiri, iar, după cum se arată în decizia în interesul legii citată că
"Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță (…). Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006";.
Se constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cererii de chemare în garanție îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a J. M., chiar întemeiată pe noile dispoziții legale invocate, întrucât acestea nu instituie o obligație în ce privește redistribuirea, ci o facultate de a o
dispune, evident, condiționat de existența unor excedente la alte unități de învățământ, așa cum reiese din partea finală a dispozițiilor art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010: "(…) pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. cu această destinație";, coroborat cu prevederile introduse de H.G. nr. 926/2011, anume, art. 61: "în situația în care cazurile prevăzute la alin. (6) se identifică între unități de
învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ- teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
Conform art. 62: "Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (6^1), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
Prin urmare, critica recurentului C. Local al mun. B. M. nu este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al M. B. M., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitățile școlare a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
P. municipiului B. M. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul B. M., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu au calitatea de angajator a reclamanților nu prezintă nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat anterior, aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului reclamanților, cei din urmă solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. În același sens, nu se poate reține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, pentru a atrage incidența art. 304 pct. 6 C.proc.civ. invocat de pârâtul C. Local al M.
B. M. .
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs de către pârâtul C. Local al M.
B. M. .
Și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către același recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, va respinge ca nefondate recursurile pârâților C. Local al M. B.
M. și P. M. B. M. .
Curtea a invocat, la primul termen de judecată, excepția tardivității recursului declarat de pârâții C. LOCAL B. S. și P. O. B. S., excepție care, constatându-se a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:
Litigiul soluționat prin sentință este unul de muncă, reclamantul urmărind obligarea pârâtei la restituirea unei sume reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit.
Potrivit dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă sancționează cu decăderea neexercitarea căii de atac în termenul legal, cu excepția cazului în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În cauza dedusă judecății, hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâților la data de 7 iunie 2013, astfel cum rezultă din dovezile de predare- primire aflate la filele 116-117 din dosarul primei instanțe.
Or, deși ultima zi a termenului de recurs era 18 iunie 2013, recursul a fost declarat doar la data de 3 iulie 2013 conform rezoluției de primire a cererii, prin urmare, cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul pârâților P.
O. B. S. și C. Local B. S. ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții I. | Ș. AL J. | ||
M. | , P. M. B. M. și C. LOCAL AL M. | B. | M. împotriva |
sentinței civile nr. 801 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâții P. O. B. S. și C. LOCAL B. S., împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
C. | M. | S. | -C. | B. | I. -R. | M. |
G.
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: M. C.
