Decizia civilă nr. 395/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 395/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul A. R. V.
, și, respectiv de pârâtele SC T. C. SA, S. R. DE T. C. împotriva sentinței civile nr. 9075 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent A. R. V., asistat de avocat R. Chendea, în substituirea doamnei avocat A. Udrescu, lipsă fiind reprezentanții pârâtelor recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent A. R. -
V. a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâtele recurente SC
T. C. SA și S. R. C. la care a anexat un set de acte (filele 161- 180).
De asemenea, se constată că la data de 06 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtele recurente SC T. C. SA și S. R.
C. au transmis prin fax la dosar întâmpinare la recursul declarat de reclamantul recurent A. R. V., iar ulterior această întâmpinare a fost expediată prin poștă la data de 07 februarie 2013, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului recurent.
Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular și delegație de substituire și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului părții pe care o reprezintă așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtelor intimate, în solidar la plata integrală a cheltuielilor de judecată, susținând concis motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Referitor la recursul declarat de pârâtele recurente, reprezentanta reclamantului recurent solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, ca temeinică și legală, în ceea ce privește obligația pârâtelor recurente de a plăti drepturile salariale restante solicitate de
reclamantul recurent prin acțiunea introductivă, susținând pe larg motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. De asemenea, solicită obligarea pârâtelor recurente la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar factura care atestă achitarea acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul A. R. V. în contradictoriu cu pârâtele SC T. C. SA și
S. R. DE T. C., a solicitat obligarea pârâtei de rd.1: la acordarea ajutorului material în cuantum de 1170 lei cu ocazia sărbătorilor de Paști, în cuantum de cel puțin un salariu de bază minim la nivelul pârâtei pentru anii 2009 și 2010 în conformitate cu art.6.9 lit.a din C.C.M. pe anii 2009-2010, la acordarea ajutorului material în cuantum de 1170 lei cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, în cuantum de cel puțin un salariu de bază minim la nivelul pârâtei pentru anii 2009 și 2010 în conformitate cu art.6.9 lit.a din C.C.M. pe anii 2009- 2010, la acordarea ajutorului material în cuantum de 1170 lei cu ocazia Zilei Comunicațiilor, în cuantum de cel puțin un salariu de bază minim la nivelul pârâtei pentru anii 2009 și 2010 în conformitate cu art.6.9 lit.a din C.C.M. pe anii 2009-2010, respectiv la plata salariilor suplimentare aferente anilor_ în cuantum total de 11.344 lei, reprezentând echivalentul salariului primit de reclamant în luna decembrie a anului respectiv, pentru anii_, în conformitate cu prevederile art.2.23 și art.2.24 din C.C.M. aplicabile pentru anii 2008-2011, precum și la plata dobânzii legale pentru toate sumele menționate anterior, de la data scadenței obligației de plată pentru fiecare drept neacordat și până la data plății integrale a tuturor drepturilor salariale și a ajutoarelor materiale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr
. 9075/_
, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. R. V.
, în contradictoriu cu pârâtele SC T. C. SA și S. R. DE T.
și în consecință, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului drepturile salariale restante constând în:
ajutorul material datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști, de Crăciun și de Ziua Comunicațiilor pentru anii 2009 și 2010,
salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Au fost obligate pârâtele la plata dobânzii legale pentru drepturile salariale restante de la data scadenței obligației de plată pentru fiecare drept salarial neacordat și până la data plății efective.
S-a redus onorariul avocațial pretins de reclamant de la 1240 de lei la 620 de lei și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut că potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, astfel că nu se poate reține incidența art. 268 al. 1 lit. e privitoare la prescripția de 6 luni.
Referitor la fondul cauzei,
instanța a reținut că, în fapt, reclamantul A.
R. V. a avut în anii 2008-2011 calitatea de angajat al pârâtei SC T. C. SA - S. R. de T. C., astfel cum reiese din carnetul de muncă al acestuia (f. 9-20).
Potrivit dispozițiilor art. 2.23 din Contractul colectiv de muncă la nivel de SC T. C. SA pe anii 2008 - 2009 (f. 22), personalul beneficiază, pentru munca ireproșabilă desfășurată în timpul anului, în prima lună a anului următor, de un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului încheiat.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 6.9 lit. a din același contract colectiv (f. 24), aceiași salariați beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de Paște, de Crăciun și de Ziua Comunicațiilor, de un ajutor în bani sau în natură al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul salariului minim la SC T.
C. SA.
Aceste prevederi au fost preluate și în Contractul colectiv de muncă la nivel de SC T. C. SA pe anii 2009 - 2010 (f. 29, 31), cu mențiunea că, pentru ajutorul datorat cu ocazia sărbătorilor de Paște, de Crăciun și de Ziua Comunicațiilor se suspendă aplicarea până la data de_ .
Ori, în raport de prevederile acestor contracte colective de muncă, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, acesta fiind îndreptățit să primească ajutorul material datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști, de Crăciun și de Ziua Comunicațiilor pentru anii 2009 și 2010 și salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Astfel, în cauză pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractele colective de muncă în ceea ce privește achitarea drepturilor mai sus menționate. Singurele apărări formulate de către pârâte au fost în sensul că, în ceea ce privește salariile suplimentare solicitate, nu au fost emise hotărâri ale Consiliului de Administrație care să prevadă acordarea acestora și nu a fost constituit fondul necesar achitării acestor drepturi, în bugetul aprobat nefiind prevăzute sume cu acest titlu.
În cauza de față revenea angajatorului sarcina de a proba existența factorilor care au determinat necuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a contravalorii drepturilor bănești solicitate. Omisiunea emiterii unei hotărâri de către Consiliul de Administrație și necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României a fondului necesar acordării ajutoarelor și salariilor suplimentare solicitate s-au realizat din culpa pârâtei SC T. C. SA, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Munca.
În temeiul art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil, iar potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractelor colective de muncă analizate în prezenta cauză, contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
În ceea ce privește clauza privitoare la suspendarea aplicării dispozițiilor privitoare la acordarea ajutorului datorat cu ocazia sărbătorilor de Paște, de Crăciun și de Ziua Comunicațiilor până la data de_, instanța a reținut că, potrivit art. 33 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților, astfel că această
clauză a intervenit între părți cu respectarea dispozițiilor legale. Cu toate acestea, instanța reținut că efectele suspendării executării unor clauze din contractele colective de muncă nu pot fi intepretate în sensul anulării clauzelor în cauză, cu consecința inexistenței obligației în sarcina pârâtei de acordare a ajutorului datorat, ci o interpretare corectă a acestei suspendări poate fi doar în sensul amânării punerii în executare a clauzelor vizate, amânare până la data de_, dată după care părțile contractante erau ținute să își execute obligațiile contractuale.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată potrivit dispozitivului.
Acțiunea a fost admisă în parte, întrucât capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost admis în parte, ca urmare a faptului că instanța, ținând cont de complexitatea redusă a obiectului cauzei deduse judecății și de proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, a redus onorariul avocațial pretins de reclamant de la 1240 de lei la 620 de lei și a obligat pârâtele căzute în pretenții la plata către reclamant a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. R. V., și pârâtele SC T. C. SA, S. R. DE T. C. .
Prin recursul formulat, reclamantul A. R. -V.
a solicitat admiterea acestuia și, în consecință, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, cu consecința obligării pârâtelor-intimate, în solidar, la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
În susținere, recurentul reclamant arată că prevederile art. 274 alineat 3 Cod de procedură civilă au fost greșit aplicate.
În acest sens, face trimitere atât la art. 274 al. 1,3 Cod de procedură civilă, cât și la art. 127 al. 3 și art. 128 al. 1 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011, apreciind că dispozițiile evocate din codul de procedură civilă au fost abrogate implicit prin adoptarea Statutului profesiei de avocat.
Menționează că nu există nicio împrejurare în care textul art. 274 alineat 3 Cod de procedură civilă să fi fost aplicat în sensul majorării sumei acordate cu titlu de onorariu avocațial (considerându-se că onorariul ar fi nepotrivit de mic față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat).
Consideră că instanța de judecată a micșorat arbitrar și nejustificat onorariul, în lipsa existenței unui tabel de referință (cuprinzând un minim și un maxim), în lipsa informațiilor privind notorietatea și calificarea avocatului / societății de avocatură care a acordat asistență juridică, timpul acordat pentru pregătirea apărării, constrângerile de timp în care avocatul este obligat să asigure serviciile de redactare a acțiunii și de reprezentare / asistare a reclamantului- recurent în fața instanței de judecată.
De asemenea, arată că onorariul, rezultat al înțelegerii intervenite între client și avocat și care a fost integral achitat, este proporțional cu obiectul pricinii, cu valoarea pretențiilor și cu prestația avocațială oferită reclamantului- recurent de către avocat.
Onorariul acordat prin sentința atacată nu depășește plafonul stabilit pentru serviciile acordate din oficiu, în conformitate cu prevederile Protocolului încheiat de Ministerul Justiției cu UNBR, privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare în litigii civile, protocol în care se stabilește onorariul pentru serviciile prestate la nivelul a
500 lei (respectiv un onorariu fix de 200 lei, la care se adaugă onorariul procentual de 0,5 % din valoarea pretențiilor).
Câtă vreme există un onorariu minimal, prevăzut pentru persoanele care apelează la serviciile publice de asistență juridică din oficiu, în considerarea OG 51/2008, apreciază că nu este nici justificată și nici justă stabilirea acestui onorariu minimal ca fiind cel corect pentru serviciile acordate, nu din oficiu, ci în temeiul contractului de asistență juridică.
În fine, subliniază recurentul că măsura reducerii cheltuielilor de judecată este neîntemeiată și prin prisma faptului că a fost privat de drepturile salariale la care este îndreptățit, a căror acordare a fost posibilă doar în contextul promovării acțiunii, deși pârâtele intimate ar fi putut să își execute obligațiile benevol, ceea ce ar fi exclus cheltuielile suplimentare, inclusiv pe cele constând în onorariul avocațial.
În drept, se invocă art. 127 alineat 3 și art. 128 alineat 1 din Statutul Profesiei de Avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011, art. 274 alineat 1 și art. 242 al. 2 Cod de procedură civilă.
Prin recursul declarat, pârâtele SC T. C. SA si S. R. C.
au solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței civile in sensul admiterii excepției prescripției, cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisa, iar, in subsidiar, modificarea sentinței civile in sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
Menționează recurentele pârâte că drepturile pretinse de către reclamant nu au natura unor drepturi salariale, astfel că în cauză este incidenta prescripția de 6 luni reglementată de prevederile art. 268 al. 1 lit. e din Codul Muncii, sens în care fac trimitere inclusiv la decizia nr. 5265/_ a Curții de Apel B., art. 42 din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010, art. 55 al. 3 lit. h din codul Muncii.
Cu privire la fondul cauzei, menționează că "tichetele cadou"; nu au fost acordate ca urmare a faptului că nu a existat buget aprobat pentru anul 2009
Contractele colective de muncă de care se prevalează reclamantul nesocotesc prevederile Legii nr. 193/2006.
Dispozițiile art. 6.9 lit. a din CCM valabil pentru anul 2009 au fost eronat
interpretate de către prima instanță sub aspectul efectelor suspendării, întrucât reluarea executării obligațiilor asumate după încetarea suspendării, nu presupune executarea acestora de angajator retroactiv, adică îndeplinirea acelor obligații a căror executare a fost suspendata.
În ceea ce privește anul 2010, arată că potrivit execuției bugetare la data de_, suma de 554,00 alocată cu titlu de cheltuieli sociale a fost cheltuită, astfel că nu există temei pentru acordarea sumelor solicitate de reclamant. Mai mult, potrivit protocolului nr.1/_, a intervenit suspendarea prin acordul părților pana la data de_ pentru ajutoarele aferente anului 2010, reținându-se astfel ca ajutoarele nu se datorează retroactiv, iar, potrivit contractului colectiv de muncă nr.85/_, aceste ajutoare nu mai sunt stipulate.
Referitor la salariul suplimentar pentru anii 2008-2010, recurentele menționează că acordarea acestuia nu a fost posibilă în lipsa unei Hotărâri a Consiliului de Administrație, respectiv în lipsa constituirii fondului necesar și a fondurilor necesare, sens în care fac trimitere la OUG nr. 81/1997.
În opinia recurentelor nu se justifică nici acordarea dobânzii legale câtă vreme aceasta nu a fost prevăzută în contract.
Cheltuielile de judecată se justifică a fi acordate în raport de culpa procesuală a părții căzută în pretenții, reținând că prejudiciul a fost evaluat de legiuitor la un cuantum egal cu valoarea taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar, a taxelor de procedură, plata experților, despăgubirile martorilor, dar și onorariul de avocat etc., precum si alte cheltuieli pe care partea va dovedi că le-a
făcut. În cauză nu s-a făcut dovada acestora, astfel că instituirea în sarcina recurentelor a obligației de plată a cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de prima instanță este lipsită de fundament legal, cererea fiind scutită de taxă de timbru.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 154-160) reclamantul A. R. -V.
a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâte.
În esență, acesta învederează că drepturile pretinse au natură salarială, astfel că termenul de prescripție incident este cel de 3 ani.
Obligația angajatorului de a plăti salariul suplimentar pentru anii 2008- 2010 nu este una condiționată, argumentele invocate în justificarea neacordării acestuia neavând o bază legală.
Ajutoarele materiale datorate pentru anii 2009 și 2010 cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun și de Ziua comunicațiilor se cuvin în baza art. 6.9 din CCM al SC T. pentru anii 2008-2009, respectiv 2009-2010.
Dobânda legală se datorează în temeiul legii, iar nu potrivit prevederilor contractuale, actul normativ incident fiind OUG nr. 9/2000.
În cauză au depus întâmpinare și pârâtele SC T. C. SA si S. R. C. (f. 183)
prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului privitor la cheltuielile de judecată.
În esență, acestea subliniază că reclamantul a solicitat acordarea ajutoarelor, precizând suma pe care o solicită, iar instanța le-a acordat, fără a menționa și sumele, astfel că nu se poate reține decât că acțiunea a fost admisă în parte.
În lipsa unui tablou al onorariilor minimale, acordarea cheltuielilor de judecată este apanajul judecătorului care face aprecieri cu privire la munca îndeplinită de un avocat și de valoarea pricinii.
Cheltuielile de judecată pretinse în cauză nu au fost detaliate și probate. Protocolul la care face trimitere reclamantul are aplicabilitate strict din perspectiva asistenței juridice din oficiu.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Trecând la soluționarea cauzei, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Recursul formulat de reclamantul A. R. -V. este nefondat.
Criticile reclamantului privesc exclusiv cheltuielile de judecată acordate la fondul cauzei, astfel că analiza sentinței atacate va fi abordată doar din această perspectivă.
Teza abrogării implicită a prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă prin dispozițiile art. 127 al. 3 și art. 128 al. 1 din Hotărârea 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat nu poate fi acreditată.
Curtea observă că prevederile art. 127 al. 3 și art. 128 al. 1 din Hotărârea 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat reglementează raporturile dintre mandatarul avocat și client, respectiv criteriile determinante în stabilirea onorariului avocațial pentru activitatea profesională a acestuia, în vreme ce dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă reglementează procedura de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de soluția pronunțată în cauză. Fiind, prin urmare, în prezența unor reglementări distincte, nu intră în discuție incidența instituției abrogării implicite.
Nu poate fi reținut ca argument pertinent de natură să confere o altă perspectivă asupra cauzei, faptul că reclamantul nu cunoaște nici o împrejurare în sensul majorării sumei acordate cu titlu de onorariu avocațial.
De asemenea, nu se poate considera că prin acordarea proporțională a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, s-ar aduce atingere efectelor juridice inter partes ale contractului de asistență juridică încheiat între reclamant și avocatul ales al acesteia pentru reprezentarea intereselor sale în
instanță, în cauză fiind în discuție în ce măsură partea căzută în pretenții poate fi obligată la suportarea acestora. Or, o astfel de obligație poate fi stabilită ținând seama de prevederile art. 274 C.pr.civ.
Aceste dispoziții au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Conform art.274 alin. 3 Cod procedură civilă, "; judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.";
Reclamantul invocă inexistența în prezent a unui tablou al onorariilor minimale, apreciind că în lipsa acestuia diminuarea onorariului avocațial apare ca o măsură arbitrară.
Este adevărat că în prezent nu mai există un astfel de reper, însă această împrejurare nu circumscrie implicit arbitrariului măsura diminuării onorariului dispusă de către instanță, câtă vreme rămân individualizate două criterii esențiale "valoarea pricinii "; și "munca îndeplinită de avocat";, care, de altfel, au și fost avute în vedere de către prima instanță.
Astfel, Curtea constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale menționate, individualizând cheltuielile de judecată cu luarea în considerare a complexității muncii îndeplinite de avocat, ce a constat în redactarea și susținerea acțiunii reclamantului, depunerea de înscrisuri în copii certificate, exprimarea poziției procesuale în raport de întâmpinarea depusă în cauză. De asemenea, durata procesului a fost una redusă, cauza fiind soluționată la al doilea termen de judecată, în condițiile în care la primul termen de judecată cauza a fost amânată la cererea reprezentantului reclamantului în vederea studierii întâmpinării. Obiectul cauzei prezintă o complexitate medie. De altfel, nu trebuie omisă nici împrejurarea privitoare la existența pe rolul instanței a unor cauze repetitive.
Mai mult, soluția pronunțată este în acord cu practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, S. e și alții împotriva României, Raicu împotriva României).
Pentru argumentele deja expuse va fi înlăturată și apărarea privitoare stabilirea onorariului avocațial ales la un nivel apropiat de cel stabilit în cazul asistenței juridice din oficiu, conform OG nr. 51/2008.
Neindividualizarea de către prima instanță a sumelor pretinse de către reclamant cu titlu de drepturi salariale nu echivalează cu admiterea în parte a acțiunii, această împrejurare ținând de faza executării.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Recursul declarat de pârâtele SC T. C. SA si S. R. C. este nefondat pentru cele ce succed:
În mod corect a reținut prima instanță că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este incidentă în speță.
Potrivit art. 283 alin.(1) din Codul muncii "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă (în vigoare în perioada de referință) "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
(1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii coroborate cu art. 55 din Codul fiscal, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Nu prezintă relevanță decizia nr. 5265/_ a Curții de Apel C. la care fac trimitere recurentele pârâte, câtă vreme în actuala reglementare hotărârile judecătorești nu constituie izvor de drept.
În ceea ce privește ajutoarele materiale de Paști, de Crăciun și ziua Comunicațiilor pentru anii 2008-2010, Curtea constată că temeiul solicitării acestora îl constituie art. 6.9 al. 1 lit. a din contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010, reglementare care statuează expres că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: lit. a - cu ocazia sărbătorilor de Paști, de Crăciun și de Ziua Comunicațiilor se va acorda salariaților un ajutor în bani sau în natura (tichete cadou) al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul salariului minim la SC T. C. % SA….
Prin dispozițiile evocate părțile au negociat acordarea unor drepturi stipulând expres caracterul alternativ al executării obligației de plată, astfel că lipsa fondurilor necesare, respectiv interdicțiile legale invocate de către recurente privitoare la acordarea tichetelor cadou(ca modalitate de executare în natură), nu atrage imposibilitatea executării, câtă vreme plata drepturilor se putea acorda și sub forma unui "ajutor în bani";. Prin urmare va fi înlăturată apărarea referitoare la prevederile art. 1 din Legea nr. 192/2006 privind acordarea tichetelor cadou și tichetelor de creșă și la art. 2.3 din Normele de aplicarea Legii nr. 193/2006.
Inexistența bugetului aprobat pentru anul 2009, aspect confirmat de adresa întocmită de Serviciul Financiar contabil nu poate fi reținută ca argumentat al neîndeplinirii unor obligații prevăzute în contractul colectiv de muncă, care este rezultatul unor negocieri colective și care constituie legea părților.
Nu se poate reține incidența în cauză a Protocolului nr. 1/_ prin care s-a convenit suspendarea pentru anul 2010 a acordării drepturilor salariale, neputându-se admite că acesta poate produce efecte retroactive.
Faptul că prin contractul colectiv de muncă nr. 85/_ acordarea drepturilor salariale pretinse nu mai sunt stipulante este lipsit de eficiență juridică, în contextul în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv perioada 2008-2010.
Este reală împrejurarea că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 s-a stabilit suspendarea acordării drepturilor litigioase anterior menționate (f. 31 fond), dar cu toate acestea nu poate fi acreditată susținerea recurentelor conform căreia într-o atare împrejurare obligația de executare nu mai există, câtă vreme pentru tot acest interval de timp, sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006, care la art. 71 prevedea, în mod necondiționat, obligația de acordare a plății drepturilor salariale pretinse.
Or, dispozițiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii și ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 conțin prevederea conform căreia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior".
Neîndeplinirea obligației de plată a salariul suplimentar pentru anii 2008- 2010, prevăzut de art. 2.24 din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pentru anii 2008-2009, respectiv 2009-2010, este justificată de recurente prin prisma neadoptării unei hotărâri a Consiliului de Administrație, respectiv prin lipsa constituirii fondului necesar și a resurselor financiare necesare plății acestuia, sens în care fac trimitere la OUG nr. 81/1997. Aceste apărări vor fi, de asemenea, înlăturate motivat de faptul că acestea își invocă, practic, propria culpă în neexecutarea unei obligații asumate prin contractul colectiv de muncă.
De altfel, se remarcă faptul că drepturile salariale pretinse sunt negociate și asumate prin contracte colective de muncă încheiat ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 81/1997.
În baza art. 161 al. 4 din Codul muncii, reclamantului i se cuvine și dobânda legală aferentă drepturilor salariale pretinse și neacordate, astfel că în mod corect a dispus prima instanță și sub acest aspect.
Contrar susținerilor recurentelor, care arată că, cheltuielile de judecată nu au fost dovedite, Curtea constată că la fondul cauzei au fost depuse chitanțe doveditoare în acest sens (f. 242-243).
În ceea ce privește cuantumul acestora, se apreciază că acesta a fost legal stabilit, reținându-se considerentele anterior expuse în motivarea recursului reclamantului formulat exclusiv cu privire la acest aspect.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. R. V. și de pârâtele SC T. C. SA și S. R. DE T. C. împotriva sentinței civile nr. 9075 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
