Decizia civilă nr. 467/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 467/R/2013

Ședința publică din 18 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D.

JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 438/F din 21 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe reclamanta intimată M. F., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat Moroșan N., lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată M. F. a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială a domnului avocat Moruțan I. n Alin și chitanța justificativă a cheltuielilor de judecată, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.

Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii promovată de reclamantă ca nefondată, susținând pe larg motivele expuse în scris în memoriul de recurs depus la dosar. Solicită obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform copiei facturii și extrasul de cont depuse la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 438/F/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ *

, s-a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului B. Năsăud, excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția prescrierii dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007 și, ca fiind rămasă fără obiect,

excepția prescrierii dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005. S-a admis acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta M.

F., împotriva pârâtei SC "O. P. "; SA și în consecință:

- a fost obligată pârâta să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007, în cuantum de 6.410 lei brut( 4.469 lei, după deducerea contribuțiilor sociale și a impozitului) și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii,_ și până la data plății efective.

Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată până la concurența sumei mai mici și în final a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 260 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Prin acțiunea civilă înregistrată inițial sub nr. 1360112/2009, reclamantul/a M. F. a chemat în judecată pe pârâta SC "O. P. "; SA B.

, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale anual, pentru anii 2005, 2006 și 2007, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data scadenței până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr.4859/F72010, a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantului/ei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007; admite ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamant/ă privind aceste pretenții ca prescrise; a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul/a M. F., cu domiciliul procesual ales la sediul SCPA Domnici, Milea, Moruțan și asociații din B., str. Alba I. nr.8, județul B. -Năsăud împotriva pârâtei SC O. P. SA, cu sediul în B.

, Calea Dorobanți, nr.239, sector 1, și în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006, respectiv la 1 ianuarie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective; de asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 810 lei cheltuieli de judecată.

Recursul declarat

de reclamant/ă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 376/R/ 2011, pronunțată de Curtea de Apel C., prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea de a încuviința și administra proba cu expertiza contabilă solicitată de pârâtă în primul ciclu procesual.

Proba a fost apreciată ca fiind utilă cauzei pentru a se stabili dacă în salariul de bază s-a inclus sau nu contravaloarea cotei de gaz solicitate, cuantumul sumei solicitate în ipoteza în care se constată că ajutorul solicitat nu s-a inclus în salariul de bază, caracterul brut sau net al sumei datorate.

În raport de concluziile expertului, instanța de control judiciar a statuat în sensul că instanța de rejudecare urmează a analiza și aspectul invocat în recurs, acela al proporționalității ajutorului solicitat în funcție de perioada efectiv lucrată în ultimul an de activitate.

Cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr._ *.

Examinând inițial, în condițiile art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de către societatea pârâtă

, în ordinea priorității, tribunalul le-a respins ca fiind nefondate, mai puțin excepția prescripției dreptului la acțiune care este în parte rămasă fără obiect.

Excepția necompetenței teritoriale a acestui tribunal este nefondată și a fost respinsă ca atare, întrucât potrivit art.284 alin.2 Codul muncii (art. 269 alin.2 Codul muncii, după republicare) competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamanta își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul constată că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă judecății, întrucât reclamanta are domiciliul în județul B. Năsăud.

Nefondată este și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta având anterior calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul a statuat că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia sunt îndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă, urmând a se stabili dacă aceste pretenții sunt fondate sau nu în funcție de probele administrate și apărările invocate de părți.

A fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamanta nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, tribunalul consideră că prin modul de formulare a obiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale pentru anul 2006, pentru perioada lucrată, acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății, urmând ca instanța de judecată să stabilească în măsura în care consideră necesar, în situația în care pe fond pretențiile vor fi găsite întemeiate, data de la care trebuie calculat prețul unui metru cub de gaze naturale solicitate, pentru a realiza o justă soluționare a litigiului dedus judecății.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că față de precizarea de acțiune în sensul că reclamanta solicită drepturile bănești doar aferent anului 2006, excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești din anii 2005 și 2007 apare ca fiind rămasă fără obiect.

Privind drepturile bănești solicitate de reclamantă pentru anul 2006

, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii (art. 268 alin. 1 lit. c după republicare), care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat. În cauză, nu este aplicabil termenul de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamantă prin care solicită obligarea pârâtei la plata unor venituri cu titlu ajutor material anual, respectiv contravaloarea a câte

4.000 mc gaze naturale, sunt și trebuie asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.

În situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, înseamnă că trebuie luată în calcul pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cel mai târziu ultima zi din anul respectiv, ori în cazul anilor 2006 și 2007, ultima zi a fost 31 decembrie 2006, respectiv 2007, caz în care termenul de 3 ani s-a împlinit în data de 31 decembrie 2009, respectiv 2010, iar acțiunea a fost înregistrată la data de_ . Așa fiind, s-a constatat

că, în ceea ce privește drepturile bănești aferente anului 2006 și 2007, termenul de prescripție nu era încă împlinit la data formulării acțiunii.

Pe fondul cauzei,

conformându-se îndrumărilor deciziei de casare tribunalul a procedat la efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate.

Reclamanta a fost salariată a pârâtei, pe postul de șef birou, până la data de 31 decembrie 2007, când activitatea sa a încetat.

Potrivit art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior.

Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii_ .

În art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.

Însă ulterior, prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.

În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii_ s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.

Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818/_, rezultă cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a

4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantei.

Așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, reașezarea salariului reclamantei a avut loc la data de 1 februarie 2003, iar majorarea salariului acesteia s-a produs la data de 1 iulie 2004 însă în baza art. 134 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu în temeiul art. 176 din acest contrat.

Pârâta, susținând includerea ajutorului în cadrul salariului de bază, se prevalează de adresele IP nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818 din 4 august 1997.

Însă, deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie 1997 prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul reclamantei (sau a altui angajat al pârâtei

la data de 1 iulie 1997) a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr. 1738/1997.

Totodată, adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv Sucursala P. Timișoara, și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte.

Chiar dacă la dosarul cauzei pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care rezultă că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, tribunalul nu poate reține că o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B.

.

Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamanta nu era angajată a societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.

Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei

B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, cât o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., cât în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate pe adrese ce nu privesc sucursala B.

, pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale nu pot fi luate în considerare.

Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei contraexpertize s-au apreciat ca fiind neîntemeiate, neutile justei soluționări a cauzei.

Chiar dacă s-ar stabili că salariul reclamantului/tei se încadrează în grila de salarizare la nivelul societății pârâte, aceasta nu înseamnă că ajutorul solicitat s-a inclus în salariu de bază cât timp nu s-a dovedit cert, cu documente justificative (ce privesc direct pârâta și angajații acesteia de la nivelul sucursalei

B. ) o asemenea operațiune.

Neincluderea ajutorului material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze anual s-a reținut cu caracter irevocabil de Curtea de Apel C. în privința altor salariați ai Sucursalei B. a societății pârâte, astfel că fiind vorba de același angajator, același drept pretins, de aceeași perioadă, de aceeași stare de fapt trebuie acordat tratament egal tuturor salariaților.

Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Nu poate fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că "salariații (…) vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaz";.

Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele

și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul/ta în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățită să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada_ -_, în cuantum net de 4469 lei.

Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării în anul 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, pârâta a fost obligată să plătească și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data promovării acțiunii,_ și până la data plății efective.

În baza art. 276 Cod procedură civilă, ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea, tribunalul a compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat și expert până la concurența sumei mai mici, urmând ca în final reclamanta să plătească pârâtei suma de 260 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta O. P. S.A.,

solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat si onorariu expert.

În motivare, pârâta a arătat că aceasta hotărâre este netemeinică și dată cu încălcarea esențiala a legii.

Statuările instanței fondului în sensul ca parata nu i-ar fi acordat ajutorul material constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art. 187 alin.1 din CCM la nivel de ramura pe anii 2006-2007 sunt nefondate.

Astfel, arată că instanța de fond, fără a lua în considerare susținerile și înscrisurile aduse de recurenta, își bazează întreaga motivare a prezentei soluții pe concluziile raportului de expertiza. De asemenea, aceasta refuză să ia în considerare și nu-și exprimă punctul de vedere cu privire la mecanismul includerii și acordării drepturilor solicitate, operațiune explicata și prezentata de recurenta în faza procesuala a fondului.

În acest sens, menționează că în anul 1997, în urma înțelegerii dintre Patronat și Sindicat, înțelegere materializata prin încheierea Contractului Colectiv de munca la nivel de unitate ("CCM P. ") din anul 1997, s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze sa nu mai fie acordate separat, urmând sa fie incluse în salariile de baza ale angajaților P. .

Aceasta operațiune de includere s-a aplicat la toate persoanele care erau salariate P. în anul 1997. La data includerii, respectiv în iulie 1997, intimata nu era angajat al P. SA, aceasta fiind transferată ulterior în noiembrie 1997 de la Peco B. . Peco B. a fuzionat cu SNP P. în baza OUG nr.49/1997, fiind absorbita de P. în noiembrie 1997. La data preluării Peco B. de către recurenta, grila de salarizare P. era deja majorata ca urmare și a acestei includeri. Prin doua operațiuni succesive de creștere a grilei de salarizare a angajaților proveniți de la Peco B., implicit și a intimatei și de aducere a grilei de salarizare Peco B. la nivelul grilei de salarizare P., concluzia care se impune este ca intimata, transferată ulterior includerii, a fost remunerată de către recurenta cu un salariu care se încadra în noua grila de salarizare majorata, care cuprindea și efectul includerii.

Există o practica a instanțelor din întreaga tara prin care s-a decis în mod irevocabil faptul ca în anul 1997 P. a inclus în salariile angajaților săi aceste drepturi și nu mai are obligația de acordare a lor.

Prin urmare, având în vedere că în iulie 1997 P. a inclus în salariile tuturor angajaților P. de la data respectiva cota de gaze, ulterior preluării de la Peco B. din noiembrie 1997, intimata a fost remunerată de P. cu un salariul care respecta o grila de salarizare ce cuprindea deja cota de gaze.

În cazul P. ajutorul material constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997, în conformitate cu prevederile art. 176 din CCM P. . Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.1721/_ prin care Sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/_ s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere.

Prin adresa nr.1818/_ alin.2 semnata de reprezentantul P. SA și reprezentantul F.S.L.I. P. se comunica Sucursalelor P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde și prevederile art.176(1) din contractul colectiv de munca în vigoare ".

Din aceste documente rezulta în mod evident faptul că începând cu data de_, de comun acord cu sindicatul, salariile de baza individuale ale angajaților

P. au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze.

La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC"P. " SA.

Aceasta împrejurare rezulta în mod expres din conținutul art.176 alin. l din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, aspect reținut și de instanța de fond. Aceeași formulare a art.176 se regăsește și în CCM la nivel de P. pentru anii 2006, 2007, iar în anul 2008 alin. l al art.176 se completează cu precizarea expresa ca "începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere ca acest ajutor nu se mai acorda salariaților, fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel". Mențiunile din art.176 alin. 1 din CCM la nivel de P. din anul 2008 reprezenta voința parților și ele vin să lămurească situația de fapt invocata, respectiv includerea în salariul de baza a primei de aprovizionare începând cu _

.

Constatările instanței de fond cu privire la speța dedusă judecații sunt contradictorii și neconforme cu realitatea.

Astfel, pe de o parte, instanța de fond reține că ,,(. . . la dosarul cauzei pârâta (n. r. P. ) nu a depus nici o dovada din care sa rezulte ca salariul reclamantei (sau a altui angajat al paratei de la data de 1 iulie 1997) a fost majorat (. . .)", iar pe de alta parte susține în fraza de la pg.9: "Chiar daca la dosarul cauzei parata a depus în apărare extrase din carnetele de munca ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din tara din care rezulta ca la data de 0_ s-a procedat la indexarea salariilor conform adreselor 1738/1997 și nr.1818/1997 ( ... )".

De asemenea, deși recurenta și expertul parte au susținut de nenumărate ori în fața instanței de fond faptul ca la data includerii din iulie 1997 Peco B. nu era parte P. RA, fiind absorbita ulterior în aceasta companie, prin urmare nici intimata nu era salariat P. la data includerii, fiind exclusa existenta înregistrării în carnetul de munca al acesteia a mențiunii includerii cotei de gaze din iulie 1997, instanța de fond face aprecieri care atesta faptul ca situația mai sus prezentata i-a rămas necunoscuta.

De asemenea, instanța a reținut că la data de 0_ intimata nu era angajată a recurentei, insa ulterior a revenit la raționamentul eronat menționat anterior, dar facil de argumentat, fără să-și exercite rolul activ în interpretarea probelor și emiterea de prezumții, respectiv concluzionează, " atât timp cât la

dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. (n.r. referitoare la includerea cotei de gaze) ( ... ), cât în carnetele de munca ale persoanelor angajate de la data O_ în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului, concluziile expertului asistent ( ... ) nu pot fi luate în considerare."

Apreciază ca nelegala înlăturare a concluziilor expertului asistent și critică refuzul instanței de a admite obiecțiunile la expertiza și, implicit, efectuarea unei contraexpertize.

Concluzia instanței de fond cu privire la statuarea Curții de Apel C. a neacordării acestor drepturi de către P. angajaților săi vine confirmă că aceasta nu a tratat cu seriozitate și responsabilitate acest proces, având deja formata o părere cu privire la prezenta cauza, fapt care a dus la acceptarea unui raport de expertiza cu interpretări vădit eronate, respingerea unor obiecțiuni pertinente și în final pronunțarea unei sentințe netemeinice și nelegale.

O altă critică privește interpretarea dată de către prima instanță cu privire la precizarea de acțiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din_ (f. 57), precizare prin care aceasta a solicitat ajutorul constând în contravaloarea a 4000 mc gaze naturale doar pentru anii 2006 și 2007, raportat la care recurenta opinează că reprezintă o modificare a acțiunii inițiale care a fost, însă tardiv formulată.

Menționează, de asemenea, că reclamanta nu a contestat decizia de încetarea a contractului individual de muncă, ceea ce în opinia recurentei denotă împrejurarea că aceasta a fost mulțumita de cuantumul despăgubirii acordate.

Referitor la acordarea dobânzii legale, învederează că drepturile salariale pretinse nu sunt purtătoare de dobânzi, astfel că acestea nu se justifică a fi acordate.

În fine, critică și modul de stabilire a cheltuielilor de judecată de către prima instanță în raport de faptul că acțiunea reclamantei a fost admisă doar în proporție de 2/3.

Intimata M. F. s-a opus admiterii recursului pentru motivele arătate întâmpinare(f. 16).

Recursul este nefondat pentru cele ce succed:

Dispozițiile cuprinse în art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii stabilesc obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 53346/06/_, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr. 430/_ și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 288/02/_ a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/_ pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 187 că salariații vor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă (în forma în vigoare la data promovării acțiunii), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.

Chiar dacă la nivel de P. este aplicabil un contract colectiv de muncă legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., care nu cuprinde clauze de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, în mod corect s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel

de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit art. 8 alin.

2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data introduceri acțiunii), contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură.

Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Cu toate acestea, din probele administrate în cauză nu a rezultat dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada în litigiu.

Se constată faptul că pârâta SC P. SA nu a probat faptul că începând cu anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariul de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.

";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens.

Mai mult decât atât, susținerile societății pârâte sunt contrazise și prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul I. G.

A., potrivit cărora în anul 1997 reclamantei nu i-a fost inclusă în salariul de bază contravaloarea ajutorului material constând în 4000 mc gaze naturale.

În ceea ce privește critica adusă de recurentă în sensul neluării în considerare a opiniei expertului asistent Teodorescu Geta, potrivit căreia ajutorul material solicitat ar fi fost inclus în salariul de bază, Curtea apreciază că în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, în concret cu actele existente în evidențele contabile ale societății, aceasta în mod corect nu a fost primită de judecătorul fondului.

De asemenea, constată că prima instanță în mod corect, punctual și argumentat, obiecțiunile formulate de către societatea pârâtă, astfel că în mod just nu s-a dat curs cererii de efectuare a unei contraexpertize.

Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă superior încheiat la nivel de ramură.

Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, nu instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea

contractelor colective de muncă la nivel inferior, ci instituie un drept în sine. Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că "salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o

condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.

Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că,

sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că aceasta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.

De asemenea, apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a

angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară

din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la contradictorialitatea argumentelor primei instanțe, plecând de la dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., Curtea reține că criticile subsumate acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate deoarece tribunalul prin sentința atacată a expus în mod

corespunzător considerentele ce au stat la baza constatării temeiniciei pretențiilor formulate de reclamantă.

Mențiunile din cuprinsul sentinței, indicate prin memoriul de recurs nu contrazic, ci susțin soluția aprecierii ca întemeiată a acțiunii promovate de reclamantă, iar în raport de considerentele expuse, instanța de recurs poate exercita controlul asupra legalității și temeinicie sentinței recurate, astfel încât nu se impune modificarea soluției pronunțate de instanța de fond.

Într-adevăr, în cuprinsul hotărârii după analizarea pe larg a pretențiilor și apărărilor formulate de părți prin raportare la temeiurile de drept invocate și probele administrate, instanța a făcut referire și la soluțiile pronunțate de către Curtea de Apel C. în litigiile cu același obiect, purtate de alți salariați cu același angajator, însă această împrejurare nu este de natură să conducă la nelegalitatea hotărârii, deoarece nu a constituit argumentul ce a stat la baza adoptării soluției, ci doar a avut rolul de a sublinia faptului că soluția nu vine în contradicție cu practica instanței de control judiciar.

Nu pot fi primite nici criticile privitoare la precizarea de acțiune formulată de către reclamantă pentru termenul de judecată din_ ca echivalând unei modificări de acțiune(f. 57 fond). Scriptul depus la doar prin care aceasta solicită doar drepturile salariale aferente anului 2006 și 2007, reprezintă, în concret, o reducere a câtimii obiectului acțiunii, care, așa cum a reținut și prima instanță, poate fi formulată oricând în cursul procesului.

Nu prezintă relevanță că reclamanta nu a contestat decizia de concediere, cătă vreme legiuitorul îi recunoaște posibilitatea de a solicita și ulterior drepturile salariale care consideră că i se cuvin, în conformitate cu art. 166 din codul Muncii.

Dobânda legală se cuvine în baza art. 161 al. 4 din Codul Muncii coroborat cu art. 1079 pct. 3 cod civil ca urmare a neplății la termen a drepturilor salariale pretinse.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate la fondul cauzei, se reține că în mod corect au fost stabilite de către prima instanță, raționamentul expus de către aceasta fiind deplin justificat și însușit de către Curte.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr. 438 din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei M. F. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

S.

D. D.

G.

L.

D. C. M.

Red.DG/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: R.I.B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 467/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă