Decizia civilă nr. 479/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 479/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 234/F din 22 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._ * privind și pe reclamantul intimat A. L. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat Maroșanu N. din cadrul Baroului B. Năsăud.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 15 februarie 2013.
I se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de reclamant reprezentantei recurentei care arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat în scris cu cheltuieli de judecată conform facturii și extrasului de cont depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 234/F din 22 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul
B. - Năsăud în dosarul nr._ * s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantului și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007.
S-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și în consecință respinge acțiunea
formulată de reclamant privind pretențiile aferente anului 2005 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. L.
D., împotriva pârâtei SC OMV P. SA, și în consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 18 mai 2006 în cuantum de 1.020 lei brut (712 lei net), sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - 18 mai 2006 și până la data plății efective.
S-a respins ca neîntemeiate pretențiile formulate pentru perioada 19 mai 2006 - 31 decembrie 2006 și pentru întreg anul 2007.
Au fost compensate cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat până la concurența sumei mai mici și în final obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 558,5 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat și de expert.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut faptul că în urma soluției de casare a hotărârii adoptate în primul ciclu procesual, în întregul ei, instanța de rejudecare a fost investită atât cu soluționarea excepțiilor invocate, cât și cu fondul pretențiilor.
Excepțiile au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 13 februarie 2012.
În conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile invocate de către societatea pârâtă
, în ordinea lor firească ce decurge din consecințele pe care le produc.
Excepția necompetenței teritoriale a tribunalului nu a fost întemeiată,
întrucât potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul
sau reședința, ori după caz, sediul.
Ca atare, raportat la aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă judecății, domiciliul reclamantului fiind în județul B. -Năsăud.
Contrar aserțiunilor pârâtei, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, în vigoare la momentul sesizării instanței, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art. 298 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, conform cărora orice alte dispoziții contrare se abrogă.
În baza art. 298 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării trebuie considerate abrogate prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care reglementau competența teritorială de soluționare a conflictelor de drepturi în favoarea tribunalului în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare, deoarece tratează strict aceleași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului,
nu a fost întemeiată, atât timp cât acesta a avut calitatea de salariat al societății pârâte și în această calitate pretinde drepturi.
Dreptul de a pretinde contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale în temeiul prevederilor art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aparține salariaților și nicidecum sindicatului, astfel că reclamantul, în calitate de titular al dreptului pretins justifică legitimare procesuală activă în cauză.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată
nu poate fi reținută. Chiar dacă reclamantul nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, obiectul este suficient determinat și permite pronunțarea unei hotărâri în cauză, atât timp cât se arată că se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4.000 mc gaze naturale pentru anii_, cuantumul sumei, perioada pentru care se datorează urmând a fi stabilită pe bază de probe, în cadrul examinării fondului dreptului dedus judecății.
Excepția prescripției dreptului la acțiune
a fost întemeiată numai în ceea ce privește pretențiile aferente anului 2005, fiind neîntemeiată în privința pretențiilor aferente anilor 2006 și 2007.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat.
Nu poate fi reținută aplicabilitatea termenului de prescripție de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant îl constituie drepturi asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
De altfel, chiar pârâta a susținut în apărare că un asemenea ajutor s-a inclus în salariul de bază, devenind parte componentă a acestuia.
Raportat la momentul promovării acțiunii, tribunalul a constatat că pentru anul 2005 acțiunea formulată de reclamant este prescrisă, pretențiile fiind solicitate după expirarea termenului de 3 ani care a început să curgă, în lipsa vreunui termen în care dreptul pretins trebuia achitat, de la data nașterii dreptului la acțiune, adică de la data de 1 ianuarie 2006, ajutorul aferent anului 2005 trebuind achitat până la 31 decembrie 2005 inclusiv, prescripția împlinindu-se la data de 1 ianuarie 2009, anterior promovării acțiunii.
Fiind vorba de o prescripție începută sub imperiul legii vechi, în materia prescripției sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958, conform art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009.
Prin urmare, s-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la drepturile aferente anului 2005 cu consecința respingerii acțiunii având ca obiect plata contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2005 ca fiind prescrisă.
Pentru pretențiile aferente anului 2006 în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, în condițiile în care reclamantul nu a fost angajat al societății pârâte în anul 2007 problema prescripției dreptului la acțiunea promovată în anul 2009 nu se poate pune.
Raportat la momentul începerii și împlinirii cursului prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2006 și 2007, acțiunea privind pretențiile aferente anilor 2006 și 2007 este formulată în termenul legal, excepția prescripției nefiind întemeiată, motiv pentru care s-a respins ca atare.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul aconsiderat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar, întrucât pretențiile deduse judecății vizează drepturi salariale, fiind strâns legate de executarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, fără legătură directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății.
Pe de altă parte, se poate lesne observa că Ordinul nr. 1752/2005, în prezent abrogat prin Ordinul nr. 3055/2009, este aplicabil din 1 ianuarie 2006, astfel că dispozițiile sale nici nu pot fi incidente pentru anul 2005, adică pentru situații anterioare aplicabilității sale.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată și de instanța de control judiciar, care a reținut în considerentele deciziei de casare pagina 8 alineat penultim faptul că termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, astfel că raportat la data promovării acțiunii s-a apreciat că pretențiile aferente anilor 2006 și 2007 au fost formulate în termenul legal, iar cele aferente anului 2005 sunt prescrise.
S-a subliniat faptul că art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Se poate observa așadar că, pe de o parte, problematica prescripției dreptului la acțiune s-a dezlegat de instanța de control judiciar în considerentele deciziei de casare (pagina 8 penultimul alineat), îndrumarea instanței de control judiciar fiind aceea de analiză pe fond a pretențiilor pe perioada în care reclamantul a fost salariat la pârâtei, exceptând anul 2005 când s-a reținut că operează prescripția dreptului la acțiune, prescripție reținută și în primul ciclu procesual de instanța de fond.
Pe de altă parte, urmare a analizării din nou a excepției de instanța de rejudecare (în condițiile casării totale a hotărârii atacate), reclamantului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, principiul fiind consacrat de art. 296 C.proc.civ. incident și în cazul recursului potrivit art. 316 C.proc.civ.
Ca atare, așa cum s-a subliniat în doctrină, în cazul în care instanța de control judiciar, în calea de atac a unei părți, căreia i s-au admis pretențiile formulate pe fond, apreciindu-se temeinicia acestora, constată că acțiunea se impunea respinsă pe temeiul unei excepții (ca autoritatea de lucru judecat, prescripția, lipsa calității procesuale), nu poate admite aceste excepții, deoarece ar încălca principiul non reformatio in peius.
Pe fondul dreptului dedus judecății tribunalul, conformându-se îndrumărilor deciziei de casare a procedat la efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate reclamantului.
Reclamantul a fost salariat al pârâtei, prestând activitate de șofer, în perioada _ (când a fost preluat prin transfer în interesul serviciului de la S.C. Peco S.A. B., al cărei angajat era din data de 17 mai 1993) - 18 mai 2006, când activitatea sa a încetat, conform mențiunilor din carnetul de muncă depus la dosar (f. 148 - 153).
Potrivit art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior.
Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii_ .
În art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.
Însă ulterior, prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material
anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii_ s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.
Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818/_, a rezultat cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a
4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantului.
Așa cum a rezultat din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, din deciziile emise de directorul sucursalei Peco B. care au stat la baza unor modificări salariale operate în carnetele de muncă (f. 23 - 47, 54 - 70), începând cu luna iunie sau iulie 1997 salariul de bază al reclamantului nu a cunoscut o majorare, iar modificările salariale ulterioare lunii iulie 1997 au la bază hotărâri de guvern de indexare periodică în raport cu rata inflației, negocieri directe în baza contractului individual sau contractelor colective de muncă, aspect relevat și de expertul desemnat în cauză.
Pârâta, susținând includerea ajutorului în cadrul salariului de bază, se prevalează de adresele IP nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818 din 4 august 1997 (f. 80 - 82).
Însă deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie 1997 prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997 - f. 81), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul reclamantului (sau a altui angajat al pârâtei la data de 1 iulie 1997) a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr. 1738/1997.
Totodată, adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv Sucursala P. Timișoara, și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte, Sucursalei B. nu i-a fost comunicată o asemenea adresă, care nu există în evidențele pârâtei, aspect constatat de expertul desemnat în cauză.
Chiar dacă la dosarul cauzei pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care rezultă că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, tribunalul nu poate reține că o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B. a pârâtei, atât timp cât din evidențele pârâtei, analizate de expert, nu rezultă acest aspect, cât timp nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de muncă al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de muncă ale salariaților din Craiova, Moinești, Videle (f. 55 - 56).
Din aceste considerente tribunalul nu poate reține ca pertinente nici concluziile expertului asistent, desemnat de pârâtă, ale cărui concluzii pornesc
tot de la adresele mai sus menționate, de la diferitele decizii de reașezare a salariului emise de alte sucursale decât cea din B. .
Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamantul nu era angajat al societății pârâte, de la momentul transferului său acestuia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.
Faptul că prin deciziile nr. 72/A/_ și nr. 98/_ (f. 36, 37) s-a realizat o egalizare a grilelor și claselor de salarizare de la SC Peco SA B. unde a funcționat reclamantul până la data de _ cu cele ale societății pârâte, nu poate duce la concluzia că această egalizare ar include în conținutul său și ajutorul material obiect al prezentului litigiu, așa cum se susține de expertul asistent, atât timp cât nu s-a depus la dosar copia unui carnet de muncă al vreunui angajat al pârâtei la data de 1 iulie 1997 la care se pretinde realizarea includerii, din care se rezulte că într-adevăr a avut loc includerea, precum și actul care a stat la bază acestei operațiuni.
Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei
B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, cât o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., cât în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate pe adrese ce nu privesc sucursala B.
, pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale nu pot fi luate în considerare.
Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei contraexpertize s-au apreciat ca fiind neîntemeiate, neutile justei soluționări a cauzei, considerentele fiind arătate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012.
Astfel, solicitarea de precizare, în mod clar, dacă SC Peco SA B. era sau nu sucursală a P. RA la data negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă la nivel P. pe anul 1997 și la data de 1 iulie 1997, dacă reclamantul era parte în contractul colectiv de muncă pe anul 1997, nu constituie un atribut al expertului, ci este o probă care revine pârâtei, dacă dorește să se prevaleze de ea.
Solicitarea de examinare profesională a documentelor puse la dispoziție de pârâtă nu reprezintă o obiecție concretă la expertiza efectuată și nici nu justifică efectuarea unei contraexpertize, atâta timp cât nu s-a contestat de pârâtă că nu s-ar fi avut în vedere de expert toate documentele prezentate, cât din compararea lucrării de expertiză întocmită cu opinia expertului asistent a rezultat cu certitudine că ambii experți au avut în vedere aceleași documente aflate în posesia pârâtei, diferența constând doar în interpretarea documentelor.
Cererea de verificare a încadrării salariului reclamantului în grila de salarizare a P. SA nu a fost concludentă atât timp cât pârâta nu a probat (cu înscrisuri justificative, mențiuni în carnetul de muncă) includerea efectivă a ajutorului material solicitat de reclamant în salariul de bază al angajaților în funcție la data de 1 iulie 1997.
Prin urmare, chiar dacă s-ar stabili că salariul reclamantului se încadrează în grila de salarizare la nivelul societății pârâte, aceasta nu înseamnă că ajutorul solicitat s-a inclus în salariu de bază cât timp nu s-a dovedit cert, cu documente justificative (ce privesc direct pârâta și angajații acesteia de la nivelul sucursalei
B. ) o asemenea operațiune.
Pe de altă parte, neincluderea ajutorului material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze anual s-a reținut cu caracter irevocabil de Curtea de Apel Cluj în privința altor salariați ai Sucursalei B. a societății pârâte (exemplificativ pot fi amintite dosarele din ședințele de judecată din 10, 13, 1415 decembrie 2010, 31 ianuarie 2011), astfel că fiind vorba de același angajator, același drept pretins, de aceeași perioadă, de aceeași stare de fapt trebuie acordat tratament egal tuturor salariaților.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în
ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Nu a putut fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede
imperativ că "salariații (…) vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaz";.
Potrivit art. 39 alin.1 lit. a Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar conform art. 40 alin. 2 lit. c din același cod, angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 243 alin. 1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării.
Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățit să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, proporțional cu perioada efectiv lucrată, adică în intervalul _
- 18 mai 2006, când au încetat raporturile de muncă.
Nu se poate considera că prin activarea în cadrul societății pârâte o singură zi sau lună, sau o anumită perioadă dintr-un an, dreptul la plata cotei de gaz ar fi fost câștigat în întregime, în primul rând pentru că în acest mod, s-ar crea o discriminare injustă între angajații ce au muncit un an întreg și cei care au muncit doar o perioadă mai scurtă; în al doilea rând, dreptul solicitat nu se câștigă prin ajungerea la o dată, cum este cazul unor premieri pentru zilele unor meserii (e.g. ziua ceferistului, în care caz un eventual premiu cu această ocazie ar fi câștigat integral de toți angajații societății de la data când se serbează acea zi).
Acest drept este datorat cu o ritmicitate anuală, deci se acordă pentru un an, fiind firesc ca în cazul salariaților care au muncit mai puțin de un an în unitate să se acorde proporțional cu perioada lucrată, cum de altfel se acordă, proporțional, și alte drepturi, de pildă concediul de odihnă, salariul pentru o fracțiune de lună lucrată etc.
Întrucât reclamantul nu a fost angajatul pârâtei pe perioada 19 mai 2006 - 31 decembrie 2006 și în tot anul 2007, pretențiile sale pe această perioadă nu au fost întemeiate.
Cu privire la aceste pretenții tribunalul nu poate reține susținerile reprezentantului reclamantului cu ocazia dezbaterilor în primul ciclu procesual, în sensul că s-a solicitat acordarea ajutorului material doar pentru perioada cât a reclamantul a fost salariatul pârâtei, atât timp cât din modul de redactare a acțiunii civile, care nu a fost ulterior precizată în scris, a reiesit evident faptul că se solicită acest ajutor și pentru anul 2007, ce este expres indicat în cerere.
Acordarea ulterior încetării raporturilor de muncă a acestor drepturi, respectiv din 19 mai 2006 și până la finalul anului 2006, precum și pentru anul 2007, nu mai are nicio justificare, în condițiile în care temeinicia acordării acestora se fundamentează exclusiv pe contractul individual de muncă.
Pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 18 mai 2006 reclamantului i se cuvine o sumă brută de 1.020 lei cu titlu de ajutor material, ceea ce înseamnă o sumă netă de 712 lei, rămasă după deducerea contribuțiilor datorate bugetului de stat, așa cum a rezultat din expertiza efectuată în cauză (f. 91), reținându-se că pe perioada menționată prețul gazelor nu a suferit vreo modificare.
În baza considerentelor exprimate, reținându-se că pârâta nu a reușit să probeze că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiză, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază, tribunalul în baza dispozițiilor legale mai sus amintite a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantului și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007; a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamant privind aceste pretenții ca prescrise; a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 18 mai 2006 în cuantum de 1.020 lei brut (712 lei net), respingând ca neîntemeiate pretențiile formulate pentru perioada 19 mai 2006 - 31 decembrie 2006 și pentru întreg anul 2007.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a neachitării în anul 2006 a ajutorului material cuvenit, suma acordată a fost actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - 18 mai 2006 data încetării raporturilor de muncă și până la data plății efective.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea reclamantului, tribunalul a compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat până la concurența sumei mai mici, urmând ca în final reclamantul să plătească pârâtei suma de 558,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în toate fazele procesuale, reprezentând onorariu de avocat și de expert.
La stabilirea acestui cuantum s-a ținut seama de faptul că odată cu cuvântul la fondul cauzei s-a solicitat obligarea reclamantului la plata
cheltuielilor de judecată în întregul lor (în toate fazele procesuale), reclamantul a justificat plata onorariului de avocat în primul ciclu procesual în fața instanței de fond (f. 160, 161 dosar inițial, f. 125 dosar rejudecare), nedepunând chitanță
justificativă de plată a onorariului de avocat în recurs și în rejudecare, singurul act ce atestă plata și încasarea onorariului.
Pârâta a dovedit cu chitanță justificativă plata onorariului de avocat în toate fazele procesuale (f. 167 dosar inițial, f. 26 recurs; f. 122 dosar rejudecare).
Totodată, pretențiile s-au admis în parte, fiind respinse pentru perioada prescrisă și pentru cea în care reclamantul nu a mai fost angajat al pârâtei, ceea ce determină compensarea cheltuielilor cuvenite fiecărei părți în măsura în care s-a admis acțiunea (pentru reclamant), respectiv s-au respins pretențiile reclamantului (pentru cheltuielile justificate de pârâtă) până la concurența sumei mai mici.
De asemenea, deși pârâta a justificat și cheltuieli cu expertiza efectuată în cauză, în cuantum de 1.000 lei, tribunalul nu poate obliga reclamantul decât la plata parțială a onorariului de expert, respectiv numai pentru partea ce cuprinde calculul concret al sumei datorate de pârâtă și acordată de instanța de judecată. Aceasta întrucât în principal scopul expertizei a fost acela de a se stabili dacă ajutorul material solicitat a fost sau nu inclus în salariul de bază, expertul concluzionând că un asemenea ajutor nu a fost inclus în salariul de bază al reclamantului. Raportat la aceste concluzii nu se poate reține că reclamantul este parte căzută în pretenții.
Așa cum se poate observa examinarea făcută de expert a avut în vedere perioada efectiv lucrată de reclamant în cadrul societății pârâte, astfel încât onorariul solicitat și încuviințat a avut în vedere acest aspect.
La stabilirea cuantumului final al cheltuielilor de judecată, ce include și suportarea parțială a onorariului de expert de reclamant, tribunalul a avut în vedere și faptul că dificultatea muncii expertului a constituit-o analiza de documente în baza cărora să concluzioneze dacă ajutorul solicitat s-a inclus sau nu în salariul de bază și nu calculul concret al sumei, care a reprezentat numai un simplu calcul matematic (stabilirea cantității zilnice de gaze prin împărțirea volumului total de gaze cuvenite de 4.000 mc pe an la un an calendaristic de 365 zile; stabilirea numărului de zile pentru care se cuvine și înmulțirea numărului de zile cu cantitatea zilnică de gaze naturale în vederea stabilirii cantității totale de gaze cuvenite pe perioada efectiv lucrată începând din anul 2006) raportat la un singur Ordin ce stabilea prețul gazelor pe perioada pentru care s-au acordat drepturile (Ordinul nr. 1072/_ ).
În cuantumul final al cheltuielilor de judecată tribunalul nu poate include și onorariul de 620 lei atestat prin chitanța depusă în rejudecare (f. 126), întrucât acest onorariu a fost odată inclus în calcul, chitanța și factura ce atestă plata fiind identice cu cele depuse în primul ciclu procesual (f. 161 dosar inițial).
Totodată, cuantumul onorariului de avocat justificat cu chitanța depusă în rejudecare, achitat la data de_ când prezentul dosar era suspendat în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate (f. 125, ce privește perioada judecății în primul ciclu procesual) se impunea a fi redus la suma de 500 lei ținând seama de criteriile de stabilire a onorariului prevăzute de art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat (aprobat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011), de faptul că aceeași apărare s-a asigurat în același timp în 5 dosare similare, din care în 3 dosare cuantumul onorariului a fost de 1.215 lei (plătit în 2 tranșe, 595 lei și apoi 620 lei), identic cu cel achitat de reclamant în dosarul inițial la filele 160 și 161.
Împotriva acestei sentințe a decl ar at recur s p âr âta OMV P. S .A .,
solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat si onorariu expert.
În motivare, pârâta a arătat că aceasta hotărâre este netemeinică și dată cu încălcarea esențiala a legii.
Statuările instanței fondului în sensul ca parata nu i-ar fi acordat ajutorul material constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art. 187 alin.1 din CCM la nivel de ramura pe anii 2006-2007 sunt nefondate.
Astfel, arată că instanța de fond, fără a lua în considerare susținerile și înscrisurile aduse de recurenta, își bazează întreaga motivare a prezentei soluții
pe concluziile raportului de expertiza. De asemenea, aceasta refuză să ia în considerare și nu-și exprimă punctul de vedere cu privire la mecanismul includerii și acordării drepturilor solicitate, operațiune explicata și prezentata de recurenta în faza procesuala a fondului.
În acest sens, menționează că în anul 1997, în urma înțelegerii dintre Patronat și Sindicat, înțelegere materializata prin încheierea Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate ("CCM P. ") din anul 1997, s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze sa nu mai fie acordate separat, urmând sa fie incluse în salariile de baza ale angajaților P. .
Aceasta operațiune de includere s-a aplicat la toate persoanele care erau salariate P. în anul 1997. La data includerii, respectiv în iulie 1997, intimata nu era angajat al P. SA, aceasta fiind transferată ulterior în noiembrie 1997 de la Peco B. . Peco B. a fuzionat cu SNP P. în baza OUG nr.49/1997, fiind absorbita de P. în noiembrie 1997. La data preluării Peco B. de către recurenta, grila de salarizare P. era deja majorata ca urmare și a acestei
includeri. Prin doua operațiuni succesive de creștere a grilei de salarizare a angajaților proveniți de la Peco B., implicit și a intimatei și de aducere a grilei de salarizare Peco B. la nivelul grilei de salarizare P., concluzia care se impune este ca intimata, transferată ulterior includerii, a fost remunerată de către recurenta cu un salariu care se încadra în noua grila de salarizare majorata, care cuprindea și efectul includerii.
Există o practica a instanțelor din întreaga tara prin care s-a decis în mod irevocabil faptul ca în anul 1997 P. a inclus în salariile angajaților săi aceste drepturi și nu mai are obligația de acordare a lor.
Prin urmare, având în vedere că în iulie 1997 P. a inclus în salariile tuturor angajaților P. de la data respectiva cota de gaze, ulterior preluării de la Peco B. din noiembrie 1997, intimata a fost remunerată de P. cu un salariul care respecta o grila de salarizare ce cuprindea deja cota de gaze.
În cazul P. ajutorul material constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997, în conformitate cu prevederile art. 176 din CCM P. . Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.1721/_ prin care Sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/_ s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere.
Prin adresa nr.1818/_ alin.2 semnata de reprezentantul P. SA și reprezentantul F.S.L.I. P. se comunica Sucursalelor P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde și prevederile art.176(1) din contractul colectiv de munca în vigoare ".
Din aceste documente rezulta în mod evident faptul că începând cu data de
_, de comun acord cu sindicatul, salariile de baza individuale ale angajaților
P. au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze.
La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC"P. " SA.
Aceasta împrejurare rezulta în mod expres din conținutul art.176 alin. l din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, aspect reținut și de instanța de fond. Aceeași formulare a art.176 se regăsește și în CCM la nivel de P. pentru anii 2006, 2007, iar în anul 2008 alin. l al art.176 se completează cu precizarea expresa ca "începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere ca acest ajutor nu se mai acorda salariaților, fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel". Mențiunile din art.176 alin. 1 din CCM la nivel de P. din anul 2008 reprezenta voința parților și ele vin să lămurească situația de fapt invocata, respectiv includerea în salariul de baza a primei de aprovizionare începând cu _
.
Constatările instanței de fond cu privire la speța dedusă judecații sunt contradictorii și neconforme cu realitatea.
Astfel, pe de o parte, instanța de fond reține că ,,(. . . la dosarul cauzei pârâta (n. r. P. ) nu a depus nici o dovada din care sa rezulte ca salariul reclamantei (sau a altui angajat al paratei de la data de 1 iulie 1997) a fost majorat (. . .)", iar pe de alta parte susține în fraza de la pg.9: "Chiar daca la dosarul cauzei parata a depus în apărare extrase din carnetele de munca ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din tara din care rezulta ca la data de 0_ s-a procedat la indexarea salariilor conform adreselor 1738/1997 și nr.1818/1997 ( ... )".
De asemenea, deși recurenta și expertul parte au susținut de nenumărate ori în fața instanței de fond faptul ca la data includerii din iulie 1997 Peco B. nu era parte P. RA, fiind absorbita ulterior în aceasta companie, prin urmare nici intimata nu era salariat P. la data includerii, fiind exclusa existenta înregistrării în carnetul de munca al acesteia a mențiunii includerii cotei de gaze din iulie 1997, instanța de fond face aprecieri care atesta faptul ca situația mai sus prezentata i-a rămas necunoscuta.
De asemenea, instanța a reținut că la data de 0_ intimata nu era angajată a recurentei, insa ulterior a revenit la raționamentul eronat menționat anterior, dar facil de argumentat, fără să-și exercite rolul activ în interpretarea probelor și emiterea de prezumții, respectiv concluzionează, " atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. (n.r. referitoare la includerea cotei de gaze) ( ... ), cât în carnetele de munca ale persoanelor angajate de la data O_ în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului, concluziile expertului asistent ( ... ) nu pot fi luate în considerare."
Apreciază ca nelegala înlăturare a concluziilor expertului asistent și critică refuzul instanței de a admite obiecțiunile la expertiza și, implicit, efectuarea unei contraexpertize.
Concluzia instanței de fond cu privire la statuarea Curții de Apel Cluj a neacordării acestor drepturi de către P. angajaților săi vine confirmă că aceasta nu a tratat cu seriozitate și responsabilitate acest proces, având deja formata o părere cu privire la prezenta cauza, fapt care a dus la acceptarea unui raport de expertiza cu interpretări vădit eronate, respingerea unor obiecțiuni pertinente și în final pronunțarea unei sentințe netemeinice și nelegale.
O altă critică privește interpretarea dată de către prima instanță cu privire la precizarea de acțiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din _
, precizare prin care aceasta a solicitat ajutorul constând în contravaloarea a 4000 mc gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, raportat la care recurenta opinează că reprezintă o modificare a acțiunii inițiale care a fost, însă tardiv formulată.
Menționează, de asemenea, că reclamanta nu a contestat decizia de încetarea a contractului individual de muncă, ceea ce în opinia recurentei denotă împrejurarea că aceasta a fost mulțumita de cuantumul despăgubirii acordate.
În fine, referitor la acordarea dobânzii legale, învederează că drepturile salariale pretinse nu sunt purtătoare de dobânzi. În măsura în care s-ar admite o astfel de ipoteză, acestea s-ar datora de la data punerii în întârziere, respectiv de la data înregistrării acțiunii și, nicidecum, de la o dată anterioară, nefiind făcută dovada punerii în întârziere anterior acestui moment.
Intimatul A. L. D. s-a opus admiterii recursului pentru motivele arătate întâmpinare(f. 16).
Recursul este nefondat pentru cele ce succed:
Dispozițiile cuprinse în art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii stabilesc obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 53346/06/_, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr. 430/_ și Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 288/02/_ a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/_ pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 187 că salariații vor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă (în forma în vigoare la data promovării acțiunii), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de
angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de P. este aplicabil un contract colectiv de muncă legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., care nu cuprinde clauze de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, în mod corect s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit art. 8 alin.
2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data introduceri acțiunii), contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel
superior, respectiv la nivel de ramură.
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Cu toate acestea, din probele administrate în cauză nu a rezultat dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada în litigiu.
Se constată faptul că pârâta SC P. SA nu a probat faptul că începând cu anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariul de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.
";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens.
Mai mult decât atât, susținerile societății pârâte sunt contrazise și prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul Iacob
G. A. (f.85 fond), potrivit cărora în anul 1997 reclamantului nu i-a fost inclusă în salariul de bază contravaloarea ajutorului material constând în 4000 mc gaze naturale.
În ceea ce privește critica adusă de recurentă în sensul neluării în considerare a opiniei expertului asistent Teodorescu Geta, potrivit căreia ajutorul material solicitat ar fi fost inclus în salariul de bază, Curtea apreciază că în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, în concret cu actele existente în evidențele contabile ale societății, aceasta în mod corect nu a fost primită de judecătorul fondului.
De asemenea, constată că prima instanță în mod corect, punctual și argumentat, obiecțiunile formulate de către societatea pârâtă, astfel că în mod just nu s-a dat curs cererii de efectuare a unei contraexpertize.
Mai mult, nici chiar concluziile expertului asistent nu confirmă susținerile
recurentei. Astfel, aceasta încearcă să demonstreze includerea în salariu de bază al reclamantului a contraechivalentului cotei de 4000 mc gaz natural, prin majorarea veniturilor salariale cu un coeficient de 1,27. În acest sens, cu titlu de exemplu, expertul indică situația mai multor salariați, din care rezultă însă că deși aceștia au majorat de creșteri salariale în anul 1997, acestea au diferit fundamental de la un salariat la altul -403.260 lei, 320.000 lei, 134.618 lei etc.( filele 95 și urm dosar fond). Or tocmai aceste diferențe conduc la concluzia că majorările salariale din anul 1997 nu au reprezentat ajutorul material ce este solicitat prin prezența acțiunii. Spre deosebire de alte sporuri, bonusuri etc, a căror cuantum diferă în funcție de salariu fiecăruia, contravaloarea cotei de 4000 mc de gaze naturale reprezintă un ajutor material fix, ce trebuie să se
regăsească așadar în mod firesc în creșterea cu aceiași suma a salariului fiecărui reclamant, indiferent de cuantumul inițial al acestuia. Nu se poate reține că pentru un salariat contravaloarea a 4000 mc gaze este de 134.618 lei, în timp ce pentru un alt salariat, același bun valorează de trei ori mai mult -
403.260. În condițiile în care expertul asistent nu a oferit nici o explicație
rațională acestor diferențe, față de lipsa unor alte probe pe care să se sprijine concluziile acestuia, în mod corect concluziile sale nu au fost reținute de instanța de fond.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă superior încheiat la nivel de ramură.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, nu instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, ci instituie un drept în sine.
Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede
imperativ că "salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o
condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 11 august 2006, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că aceasta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
De asemenea, Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea
includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la contradictorialitatea argumentelor primei instanțe, plecând de la dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., Curtea reține că criticile subsumate acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate deoarece tribunalul prin sentința atacată a expus în mod corespunzător considerentele ce au stat la baza constatării temeiniciei pretențiilor formulate de reclamantă.
Mențiunile din cuprinsul sentinței, indicate prin memoriul de recurs nu contrazic, ci susțin soluția aprecierii ca întemeiată a acțiunii promovate de reclamantă, iar în raport de considerentele expuse, instanța de recurs poate exercita controlul asupra legalității și temeinicie sentinței recurate, astfel încât nu se impune modificarea soluției pronunțate de instanța de fond.
Într-adevăr, în cuprinsul hotărârii după analizarea pe larg a pretențiilor și apărărilor formulate de părți prin raportare la temeiurile de drept invocate și
probele administrate, instanța a făcut referire și la soluțiile pronunțate de către Curtea de Apel Cluj în litigiile cu același obiect, purtate de alți salariați cu același angajator, însă această împrejurare nu este de natură să conducă la nelegalitatea hotărârii, deoarece nu a constituit argumentul ce a stat la baza adoptării soluției, ci doar a avut rolul de a sublinia faptului că soluția nu vine în contradicție cu practica instanței de control judiciar.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la precizarea de acțiune formulată de către reclamant, scriptul depus la doar prin care acesta solicită doar drepturile salariale aferente anului 2006, reprezintă, în concret, o reducere a câtimii obiectului acțiunii, care, așa cum a reținut și prima instanță, poate fi formulată oricând în cursul procesului.
Este cu totul neîntemeiat motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea soluției raportat la modificarea indirectă a dispoziției de încetare a contractului individual de muncă, sub raportul despăgubirilor acordate prin aceasta, în lipsa unei contestări explicite a acestei dispoziții. În mod evident, nu se poate impune o formalitatea de acest gen salariatului care consideră că nu a beneficiat de toate drepturile sale aferente perioadei lucrate, atâta timp cât acesta inițiază acțiunea în pretenții în instanță în cadrul termenului de prescripție. Condiționarea pe care o propune recurenta pârâtă (de a nu putea cere drepturi salariale decât cu condiția să fi contestat dispoziția de încetare a contractului individual de muncă sub acest aspect, eventual în cadrul unui alt termen de prescripție decât cel indicat de art. 268 lit. c Codul muncii) este nelegală, neavând nici un temei în legislația în vigoare, ba mai mult, renunțările la drepturile salariale sunt interzise prin dispozițiile art. 38 și 170 Codul muncii.
Un alt motiv de nelegalitate privește momentul de la care se poate dispune reactualizarea sumelor, anume, doar de la data introducerii acțiunii.
Or, se constată că potrivit prevederilor art. 80 alin. 1 Codul muncii republicat (art. 78 varianta dinaintea republicării), text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va
obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr- o injustă neplată a unor drepturi salariale. Cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 166 alin. 1 coroborat cu art. 160 Codul muncii republicat (art. 161 și 155 varianta dinaintea republicării), situație în care și această critică apare ca nefondată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 234 din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._ * pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
G. | -L. | T. | I. | T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: G. C. Frențiu
