Decizia civilă nr. 570/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 570/R/2013
Ședința publică din 25 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul BÎTCĂU F. împotriva sentinței civile nr. 11.494 din 05 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată SC ECUR. S S. R. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate SC SS R. S., avocat Tufă I., lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar înțelegerea dintre pârâta intimată și SC NOKIA R. S. atât în limba engleză cât și traducerea acesteia și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și păstrarea în tot a sentinței civile atacate, ca temeinică și legală. În esență, solicită a se avea în vedere că prin recursul formulat reclamantul recurent a solicitat anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței fondului, în temeiul prevederilor art. 297 alin. 1 C.pr.civ., însă acesta face abstracție de dispozițiile art. 312 C.pr.civ. care prevede clar că hotărârea poate fi casată nu anulată. De asemenea, arată că reclamantul recurent a solicitat anularea hotărârii având în vedere că instanța de fond nu ar fi admis probatoriul solicitat de către acesta, însă la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2012 instanța de fond a reținut cauza în pronunțare așa cum rezultă din practicaua încheierii din data de 29 octombrie 2012.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 1 C.pr.civ. reclamantul trebuia să-și probeze pretențiile și apărările așa cum și pârâta intimată și-a îndeplinit obligațiile la primul termen de judecată a depus la dosar toate actele solicitate și actele pe care se sprijină cererea reconvențională. De asemenea, arată că prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Reprezentantul pârâtei intimate precizează că după rămânerea cauzei în pronunțare reclamantul a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională precum și răspunsul la întâmpinarea pârâtei și că nu au fost depuse probe în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, consideră că reclamantul trebuia să-și probeze pretențiile potrivit dispozițiilor prevăzute de lege și tot astfel, prevederile
art. 129 alin. 51C.pr.civ. statuează în sensul că "Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii";, legiuitorul statuând în mod clar că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de fond de a ordona probe din oficiu.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că înscrisurile solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată au fost depuse la dosar de către pârâtă și că în ceea ce privește proba testimonială reclamantul a făcut această solicitare numai dacă va fi nevoie, după ce pârâta va depune la dosar înscrisurile solicitate, neinsistând ulterior depunerii de către pârâtă a înscrisurilor în administrarea acestei probe testimoniale.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că reclamantul recurent face o greșeală când se raportează la o normă legală lunară de muncă de 170 de ore pentru luna septembrie 2011 deși luna septembrie 2011 a avut 22 de zile lucrătoare, rezultând astfel o normă legală de muncă de 176 de ore. De asemenea, arată că o altă eroare a reclamantului recurent este și aceea că își raportează calculele la un salariu tarifar de 6,5 lei/oră, însă în contractul său individual de muncă nu se menționează faptul că acesta ar fi fost retribuit cu un salariu tarifar, salariul acestuia fiind stabilit în mod clar ca salariu de bază lunar brut.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că cea mai importantă eroare din calculele reclamantului recurent este aceea că acesta menționează și calculează sporul pentru orele suplimentare de 100% făcând abstracție de prevederile art. 123 alin. 2 din Codul muncii, prin care legiuitorul a stabilit fără echivoc că sporul pentru orele suplimentare nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. În consecință, sporul acordat pentru orele suplimentare care nu au fost compensate prin orele libere plătite este de 75% din salariul de bază și nu de 100% așa cum calculează reclamantul recurent.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că aceste erori ale reclamantului recurent duc la un calcul eronat și că există o procedură clară bine stabilită, respectiv pontajele se stabileau de către Nokia - Jucu iar reprezentanții pârâtei intimate introduceau datele în pontajele electronice care erau expediate la sediul central la B., iar în baza acestor date electronice și a unui program informatic de salarizare, sunt generate automat statele de salarii și ulterior fluturașii de salariu. Mai arată că dacă datele inițiale, respectiv orele prestate de angajați erau introduse eronat, toți angajații aveau posibilitatea să verifice corectitudinea acestor înscrieri pe fluturașul de salariu pe care îl primeau anterior virării salariului, iar dacă existau unele erori, aveau posibilitatea să solicite rectificarea pontajelor.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat, referitor la suma de 1560 lei, reprezentând plăți compensatorii, reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea acestuia și arată că reclamantul recurent nu poate justifica un temei de drept în susținerea acestei cereri și că această solicitare a rămas fără efect, având în vedere că Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007- 2010 și-a încetat valabilitatea și aplicabilitate la data de_ . Mai arată că nu există un temei legal pentru a se solicita plăți compensatorii pentru concediere individuală și că pârâta intimată a achitat 3 salarii în baza unei hotărârii proprii.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită a se avea în vedere că suma primită de la Nokia a fost un bonus pentru performanță pentru activitatea desfășurată în luna noiembrie 2011. Mai arată că în actul depus la dosar se menționează că alocarea bonusului este la unica discreție a furnizorului, respectiv a pârâtei intimate care hotărăște cât plătește și ce face cu acești bani. De asemenea, arată că nu există nici o prevedere legală care să oblige pârâta
intimată la achitarea plăților compensatorii. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11494 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției extinctive cu privire la drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de_ și în consecință a fost respinsă ca prescrisă acțiunea principală pentru această perioadă.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamantul BÎTCĂU F., în contradictoriu cu pârâta SC SS R. S. . A fost admisă acțiunea reconvențională formulată de pârâta SC SS
R. S. în contradictoriu cu reclamantul BÎTCĂU F. .
A fost obligat reclamantul BÎTCĂU F. să plătească pârâtei SC SS
R. S. suma de 1999, reprezentând restituire plată nedatorată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare este întemeiată. Potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se prescriu în
3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Acțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost introdusă în data de_ și are ca obiect plata unor drepturi salariale ale reclamantului. În consecință, în privința perioadei anterioare datei de_, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris conform prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Pe fond instanța a constatat următoarele:
Reclamantul a fost angajat al pârâtei în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 4679/_ în registrul de evidență a salariaților. Relațiile de muncă dintre părți au luat sfârșit ca urmare a deciziei de concediere nr. 901/_ emisă de pârâtă.
Susținerile reclamantului referitoare la nerespectarea termenului de preaviz și la conținutul deciziei de concediere sunt irelevante în cauză întrucât reclamantul nu a solicitat prin acțiunea sa nici anularea deciziei de concediere și nici acordarea de despăgubiri pentru pretinsa emitere nelegală a acesteia.
În centralizatoarele întocmite pentru fiecare lună, depuse de către pârâtă la dosarul cauzei sunt evidențiate orele de noapte și orele suplimentare prestate de către reclamant, iar în dreptul acestora este menționată și suma plătită corespunzător. Instanța a constatat prin urmare că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantului i-au fost plătite în mod legal orele de noapte și orele suplimentare. În consecință, instanța a constatat că pretențiile reclamantului referitoare la sporurile de noapte sunt neîntemeiate.
Cu privire la sporul de ochi solicitat instanța a constatat că și această pretenție este neîntemeiată și prin urmare a respins-o ca atare, întrucât, după cum în mod întemeiat arată pârâta, nicio normă legală și nici contractul dintre părți nu prevede obligația pârâtei de a plăti reclamantului un astfel de spor.
Referitor la tichetele de masă instanța a constatat de asemenea, că din tabelele depuse la dosarul cauzei de către pârâtă, rezultă că reclamantului i-au fost distribuite lunar bonuri de masă, iar acesta chiar a semnat pentru primirea acestora. În consecință, instanța a constatat că și pretențiile reclamantului referitoare la tichetele de masă sunt neîntemeiate.
Cu privire la drepturile salariale compensatorii, instanța a constatat că nici pentru plata acestora, reclamantul nu poate să invoce vreun drept prevăzut de
vreo normă legală sau cuprins în contractul încheiat dintre părți. În consecință, și în această privință pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.
Referitor la cererea reconvențională formulată în cauză instanța a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:
Din extrasul bancar depus la dosarul cauzei la fila 14 rezultă că reclamantului i s-a plătit la data de_ suma de 1315 lei, iar la data de_ suma de 684 lei. Susținerea că plata acestor sume de bani nu mai era datorată, nemaifiind în vigoare contractul colectiv de muncă în care obligația de plată a acestei sume de bani era prevăzută, este probată prin adresa nr. 414/DDS/_ emisă de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale Direcția Dialog Social, depusă în copie la dosarul cauzei.
În consecință, instanța a reținut că plata sumei de 1999 lei efectuată de pârâtă către reclamant reprezintă o plată nedatorată în sensul art. 1341-1344 din Codul civil (Legea nr. 287/2009). Prin urmare, instanța l-a obligat pe pârât la restituirea acestei sume de bani.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul Bîtcău F. a declarat recurs
prin care a solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii cererii reconvenționale.
În motivarea soluției de anulare s-a susținut că în mod eronat a respins prima instanță cererile în probațiune ceea ce a împiedicat o analiză temeinică a fondului cauzei. În acest sens, se invocă necesitatea administrării unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului drepturilor solicitate.
În sprijinul soluției de modificare, se critică hotărârea pentru omisiunea de a oferi un mod de calcul pentru fundamentarea concluziei că drepturile salariale au fost plătite în mod corect. Recurentul prezintă pentru a ilustra această critică propriul mod de calcul al drepturilor salariale pentru luna septembrie 2011, când afirmă că a prestat 204 ore (din care 48 de ore de noapte). Acest mod de calcul este bazat pe plata orei de muncă cu 6,5 lei, în raport de care se afirmă că pârâta datorează reclamantului o diferență de 325 lei pentru septembrie 2011 și de 271 lei pentru octombrie 2011.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 1560 lei cu titlu de plăți compensatorii se întemeiază pe art.78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național nr.2895/2006.
Cererea reconvențională a fost admisă în mod greșit deoarece chiar pârâta a recunoscut prin întâmpinare că suma de 1999 de lei a fost acordată în temeiul înțelegerii încheiate cu Nokia R. .
Pârâta S.C. SS R. S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, criticând soluția de anulare propusă de recurent în raport de inexistența unei atare soluții în recurs. Sunt invocate dispozițiile art.129 alin.51C.pr.civ. arătându-se că reclamantul nu a propus probe în condițiile art.112 și art.312 C.pr.civ.
Se susține că dezlegarea privind calculul corect al drepturilor se întemeiază pe statele de plată care se întocmesc în sistem informatic pe baza pontajelor.
Se critică modul de calcul propus de reclamanta, semnalând erori cu privire la numărul de ore/zile lucrătoare în septembrie și octombrie 2011 și la sistemul de salarizare în regim de plata cu ora (6,5 lei/oră), a cărui existență este contestată de pârâtă.
Aceasta mai susține că sporul de ore suplimentare de care se prevalează reclamantul nu este 100% din salariul de bază, ci de 75% conform art.123 alin.2 din Codul muncii, care are caracter subsidiar față de acordarea de ore libere plătite, cum se practică în cadrul unității pârâte.
Se invocă lipsa temeiului legal de acordare a plăților compensatorii în raport de încetarea valabilității Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național nr.2895/2006 la data de_ . Aceeași apărare stă la baza admiterii cererii reconvenționale, dublată de împrejurarea că a efectuat o plată nedatorată.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Soluția de anulare propusă de recurent va fi tratată de instanța de recurs ca una de casare deoarece art.312 alin.3 și 5 C.pr.civ. reglementează casarea hotărârii pentru necercetarea fondului, nicidecum anulare hotărârii.
În acest context, Curtea de Apel observă că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat în probațiune administrarea dovezii cu înscrisuri precum și a probei testimoniale dacă va fi nevoie, fără a indica numele și domiciliul martorului și nici teza probatorie.
La primul termen de judecată, reclamantul a solicitat amânarea cauzei pentru studierea întâmpinării și acțiunii reconvenționale, iar la următorul termen de judecată când instanța a reținut cauza în pronunțare, reclamantul nu a fot prezent.
După închiderea dezbaterilor, reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvențională și un răspuns la întâmpinarea pârâtei prin care a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize privind plata drepturilor salariale precum și audierea a doi martori nominalizați.
În atare situație, devin incidente dispozițiile art.123 alin.51C.pr.civ., conform cărora "părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii";.
Norma evocată impune părții să propună ea însăși probele de care se folosește prin acțiune (art.112 C.pr.civ.), întâmpinare (art.115 C.pr.civ.) sau în condițiile art.132 C.pr.civ.. Or, în speță, reclamantul nu s-a conformat acestor exigențe legale, indicând probele solicitate după închiderea dezbaterilor, ceea ce nu permite în mod legitim instanței să analizeze cererile în probațiune, și nici reclamantului să critice omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor probe nesolicitate în condițiile legii.
De altfel, cererea de efectuare a expertizei într-o specialitate nespecificată nu este însoțită nici de obiectivele pe care ar fi trebuit să examineze expertul, pentru a conchide asupra relevanței și pertinenței probei.
În concluzie, Curtea de Apel reține că reclamantul nu a propus probele în condițiile legii, nefiind îndreptățit să solicite casarea hotărârii pentru administrarea unor probe.
Soluția de modificare vizează cererea de acordare a orelor suplimentare, a plăților compensatorii și cererii reconvenționale.
Modul de calcul al orelor suplimentare se întemeiază în mod eronat pe sistemul de salarizare în regim de plata cu ora (6,5 lei/oră), deși prin contractul individual de muncă (fila 19-20 fond) s-a stabilit că unitatea de timp în raport de care se plătește salariul este luna, nerezultând prin urmare cuantumul de 6,5 lei/oră.
De asemenea, o altă eroare a modului de calcul constă în aplicarea unui spor de 100% din salariul de bază pentru plata orelor suplimentare, în raport de prevederile art.132 alin.2 Codul muncii care stabilesc în situația în care nu a fost compensată munca suplimentară prin ore libere plățile, plata unui spor de minim 75% din salariul de bază.
Prin urmare, erorile prezentate demontează apărările reclamantului privind neacordarea integrală a drepturilor salariale, nefiind dovedit în contra statelor de
plată și pontajelor un alt cuantum al salariului ca efect al muncii suplimentare sau de noapte.
Deși reclamantul a indicat că temeiul cererii de acordare a diferenței de plăți compensatorii (1999 lei) este Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 (nr.2895/2006), nu are în vedere că acest contract și-a încetat efectele la_, anterior concedierii sale, situație în care pretențiile reclamantului sunt nefondate.
Cu toate acestea Curtea de Apel nu împărtășește soluția dată de instanță cererii reconvenționale având ca obiect restituirea unei sume de 1560 de lei, acordată reclamantului cu titlu de plăți compensatorii.
În acest sens, instanța de recurs constată că în baza amendamentului la contractul cadru de servicii de pază de securitate (filele 39-40), Nokia R. S. i-a acordat pârâtei un bonus pentru a o sprijini în timpul perioadei de închidere a fabricii Nokia din comuna Jucu. De asemenea, acest act menționează expres că bonusul de executare este alocat în principal în beneficiul angajaților pârâtei, care este de acord să acționeze cu bună credință pentru a folosi bonusul de executare în beneficiul angajaților care sunt afectați de această schimbare (n.r. închiderea fabricii).
În aplicarea acestei convenții, pârâta i-a acordat reclamantului și altor 21 de salariați suma de 1999 lei. În atare situație, Curtea de Apel apreciază că pârâta a efectuat plata sumei de 1999 de lei în deplină cunoștință de cauză, ca efect al convenției încheiate cu Nokia R. S. . Deși convenția îi recunoștea pârâtei posibilitatea discreționară de a dispune de acest bonus, pârâta a respectat recomandările făcute de Nokia R. S. de a acorda un sprijin financiar salariaților afectați de închiderea fabricii.
Nu se poate reține, prin urmare, că pârâta a fost în eroare cu privire la caracterul nedatorat al sumei, după cum nici absența vreunei norme legale care să oblige angajatorul la acordarea plăților compensatorii salariaților concediați nu se încadrează în categoria erorii viciu de consimțământ, nefiind admisibilă invocarea necunoașterii legii ca eroare de drept.
De altfel, raporturile juridice de muncă sunt guvernate de principiul bunei credințe (art.8 din Codul muncii) care impune părților, conform art.14 din Codul civil, să își exercite drepturile și să își execute obligațiile cu bună credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.
Or, din moment ce pârâta a primit de la Nokia R. S. fonduri bănești destinate în principal ajutării salariaților săi afectați de concediere și a efectuat plăți în acest sens, conduita sa ulterioară de a solicita restituirea acestui sume nu se mai caracterizează prin buna-credință, neputând fi considerată în acord cu echitatea și bunele moravuri deoarece pârâta urmărește să îl lipsească pe salariatul concediat de ajutorul material pe care Nokia R. S. i l-a oferit benevol și, în același timp, să păstreze pentru sine această sumă de bani.
În consecință, chiar dacă pârâta nu avea obligația legală sau contractuală de a acorda reclamantului suma solicitată pe cale reconvențională, principiul bunei credințe impune ca această sumă să nu fie supusă repetițiunii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.8 C.pr.civ., va admite în parte recursul, va modifica în parte sentința în sensul respingerii cererii reconvenționale.
Vor fi menținute celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul BÎTCĂU F. împotriva sentinței civile nr. 11494 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta SC SS R. S. împotriva reclamantului BÎTCĂU F. .
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
D. G. | L. | D. | S. D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.B. Z.
