Decizia civilă nr. 98/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 98/R/2013
Ședința publică din 14 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. M. B.
M., P. O. B. S. și C. LOCAL B. S. împotriva sentinței civile nr. 1669 din 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., privind și pe pârâții intimați Ș. CU CLASELE I-V. M. M., Ș. CU CLASELE I-V. "L. B. " B. M., Ș. CU CLASELE I-V. A., Ș. CU CLASELE I-V. N.
B. S., C. LOCAL M. M., P. C. M. M., C. LOCAL B. M.
, C. LOCAL A., P. C. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 decembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor formulate de Consiliile Locale și Primăriile B. S. și B. M. ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 1669/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M., împotriva pârâților Ș. cu clasele I-V. M. M., Ș. cu clasele I-V. "L. B. "; B. M., Ș. cu
clasele I-V. A., Ș. cu clasele I-V. nr. 2 B. S., C. local M. M., P. comunei M. M., C. local B. M., P. municipiului B. M., C. local A., P. comunei A., C. Local B. S., P. orașului B. S. și în consecință:
Au fost obligate pârâtele Ș. cu clasele I-V. M. M., Ș. cu clasele I-
V. "L. B. "; B. M., Ș. cu clasele I-V. A., Ș. cu clasele I-V. nr. 2
S. să acorde membrilor de sindicat: Achim I., Bara Antonela-Varvara, Bîrle L. - C., Bîrle V. a, Bîrlea Olimpia -Diana, Bonat Onorica, Bonte G.
, Bran E., Buciuman Raul, Buteanu N. -Bombonica, Chioran C., C. Ana,
S. -A., Ciocotisan C. -S., Coman C., Conea Voichița, C. V., Cozma C. ia, Dale I. -C. ia, Denut I. -A., Dorca Viuta-Ortenzie, Dragos
A. -V., Dragos Ana, Dragos Gelu, Dragan Corina, Hote M. -C. ia, Ienci A.
D., Lazar R., Lipovan Maricica, Lung V., Marchis Aurelia, Merciu Dorel, Mogos L., M. R., M. Ana-R., M. C. ia, Oanta Nicu, Perta I. ,
P. Aurelia, P. D., P. E., P. G. -R., P. L., P. L., P. L., P. M. ,
P. Voichita, Pruna R. -F., R. Aurora, Sabo F., Sarkany R. -D., S. escu I., Titan L., Vanta S. -D., Zah M. prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu (conform art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Scolar al Judetului M. 2008-2009), aferentă concediului de odihnă din anul 2009 (respectiv pentru anul școlar 2008/2009), actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plătii.
Au fost obligați pârâții C. local M. M., P. comunei M. M., C. local B. M., P. municipiului B. M., C. local A., P. comunei A.
, C. Local B. S. și P. orașului B. S. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Potrivit art.11 alin.1 lit.a, c și d din Legea nr. 130/1996 a contractelor colective de muncă, în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte "pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, "pentru toți salariați încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel- național";, iar, potrivit art. 8 alin.2 din același act normativ,
"contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Art. 48 alin.2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art.37 lit.g) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură-învățământ pentru anii 2003-2004, părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, urmând ca prima să se acorde o dată cu indemnizația de concediu.
Prin art. 36 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009 s-a stipulat că
"toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului M. la data de_ și a fost în vigoare până la data de_ .
Reclamantul a dovedit prin adeverința depusă în probațiune că membrii de sindicat sunt încadrați la unitățile școlare pârâte și nu au beneficiat de prima de vacanță pentru perioada solicitată.
Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 36 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului
M. pentru anii 2008-2009, instanța a admis cererea și a obligat pârâtele Ș. cu clasele I-V. M. M., Ș. cu clasele I-V. "L. B. "; B. M., Ș. cu clasele I-V. A., Ș. cu clasele I-V. nr. 2 B. S. la calculul și plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, aferentă concediului de odihnă din anul 2009 (respectiv pentru anul școlar 2008/2009), actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății .
Instanța a obligat pârâții C. | Local M. | M., P. | C. | M. | M., C. |
Local B. M., P. M. B. | M., C. | Local A. | , P. | C. | A. , |
C. Local B. S. și P. O. B. S. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. municipiului B.
, C. Local B. S. și P. orașului B. S. .
Prin propriul recurs, pârâții P. O. B. S. și C. Local B. S.
au solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu aceștia pentru lipsa calității procesuale pasive.
Învederează recurenții că nu au obligația de a asigura din bugetele proprii decât cheltuielile complementare ale unităților de învățământ aflate în raza de activitate administrativ teritorială.
În privința fondurilor necesare asigurării salarizării, precum și altor drepturi aferente salariilor, personalului didactic, menționează că acestea, sunt asigurate de către bugetele de stat, sume alocate ulterior Consiliilor Locale, de unde, sunt repartizate instituțiilor de învățământ, acestea fiind în final, cele ce justifică, contabilizează și gestionează sumele astfel dobândire fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu.
Conform art.167 al 1 din Legea Î. ului 84/1995 cu modificările și completările ulterioare finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat, prin bugetele consiliilor județene sau locale, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, aprobate prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică a inspectoratelor școlare.
Gestiunea sistemului de salarizare din învățământ se asigură de fiecare ordonator principal de credit, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale precum si in limita posturilor aprobate (Legea Salarizării care reglementează drepturile de natura salariala ale personalului din învățământ, art.2)
De asemenea, recurenții invocă lipsa calității de angajatori, calitate care aparține unității de învățământ.
Prin recursul declarat, pârâtul P. M. B. M.
a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca tardiv formulată.
În susținerea soluției de casare, recurentul menționează că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fond și de drept care au condus instanța la concluzia că pârâții P. M. B. M. și C. Local B. M. trebuie să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale pretinse în cauză.
În subsidiar, acesta invocă excepția prescripției dreptului la acțiune de 3 ani, subliniind că față de data introducerii cererii - respectiv_, dreptul
material la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente anului 2008 - 2009 este prescris. Invocă prevederile Ordinului Ministrului nr. 4721/_ .
Prin întâmpinarea formulată (f. 9), reclamantul S. L. al Î. ului M.
a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate.
Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Recursurile pârâților P. O. B. S. și C. Local B. S. sunt nefondate.
Criticile aduse de pârâți hotărârii atacate nu pot fi primite, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, din care rezultă faptul că fiecare dintre pârâți, are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituțiilor pârâte.
Așadar, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al O.
B. S., Curtea are în vedere dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local rezultă și din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Așadar, atribuțiile prevăzute pentru C. Local, prin actele normative menționate se circumscriu obligației de "asigurare";, pârâtul recurent, având astfel calitate procesuală pasivă.
P. O. B. S. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv B. S. , art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, va respinge recursurile pârâților ca nefondate.
Fără cheltuieli de judecată.
Recursul pârâtului P. M. B. M. este nefondat.
Neindicarea expresă a temeiurilor care au justificat instituirea în sarcina recurentului a obligației de a asigura drepturile bănești pretinse în cauză nu echivalează cu necercetarea fondului din perspectiva nemotivării hotărârii, câtă vreme în considerente instanța a menționat izvorul de drept al îndreptățirii reclamanților la acordarea și plata primei de vacanță, respectiv prevederile art. 36 lit. g din CCM la nivel de IȘJ MM pentru anii 2008-2009 (precum și alte dispoziții legale), obligația recurentului fiind una subsidiară.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform dispozițiilor art.167 alin. din Legea nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de
învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
P. M. B. M. își justifică, de asemenea, calitatea și capacitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiului, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice
sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
De menționat este faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului recurent doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că recurentul are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi primită, întrucât prin art. 2 al. 1 din Ordinul Ministrului nr. 4721/ 9 iulie 2008 s-a stabilit structura anului școlar 2008-2009, statuându-se că "anul școlar 2008-2009 începe pe data de 1 septembrie 2008, se încheie pe data de 31 august 2009 și se structurează pe două semestre, …";, iar acțiunea a promovată la data de_, respectiv înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat și acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de P. M. B. M., C. LOCAL B. S., P. O. B. S. împotriva sentinței civile nr. 1669 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | ||
D. G. L. | D. D. C. G. | C. | M. |
Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: D.M.H.