Încheierea civilă nr. 28/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
ROMA. A TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE ȘI CONTENCIOS
ADMINISTRATIV DOSAR NR. _
ÎNCHEIERE CIVILĂ din 28 mai 2013
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. P.
ASISTENT JUDICIAR: B. C. ASISTENT JUDICAR: A. Ș. GREFIER: O. -R. L.
S-a luat spre examinare de către instanță din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.8697 din 20 mai 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ .
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, judecarea fiind făcută fără citarea părților. Nefiind de formulat cereri și nefiind necesare alte lămuriri, cauza rămâne în
pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând reține că prin acțiunea formulată și precizată de reclamanții C. E., N. S. și C. M. T. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "M. VODĂ";, C. LOCAL AL C.
M. V. și P. L. M. V. - I. P. s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților la reîncadrarea personalului didactic începând cu_ potrivit Legii nr. 330/2009, să se dispună obligarea pârâților la calculul și la plata diferențelor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu 01.01-_ si_ până la zi, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății..
Prin sentința civilă nr. 8697/_, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâta de rândul 1, în calitate de angajator la reîncadrarea, calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective, a obligat pârâții de rândul 2 și 3 să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești și a respins ca neîntemeiată cererea privind plata drepturilor ulterior datei de 13 mai 2011.
Dintr-o eroare de redactare, instanța a menționat obligarea la plata drepturilor până la data de_, data corectă fiind_, dată până la care aceștia au avut calitatea de angajați ai pârâtei de rândul 1.
Raportat la această împrejurare, ținând cont de prevederile art.281, ind.1 Cod Proc. civ., instanța va dispune îndreptarea erorii materiale, constând dintr-o eroare materială de redactare, strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.8697/2013 pronunțată de Tribunalului Cluj în dosar nr._, în sensul că în mod corect, la paragraful al doilea, va figura "Obligă pârâta de rândul 1, în calitate de angajator la reîncadrarea, calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu
data de 01 ianuarie 2010, până la data de 01 septembrie 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.";
De asemenea, la paragraful al patrulea va figura în mod corect "Respinge ca neîntemeiată cererea privind plata drepturilor ulterior datei de 01 septembrie 2010.";
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale din oficiu și în consecință dispune Îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 8697/2013
pronunțată de Tribunalului Cluj în dosar nr._ în sensul că paragraful al doilea va avea următorul conținut: "Obligă pârâta de rândul 1, în calitate de angajator la reîncadrarea, calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 01 septembrie 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.";
Îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 8697/2013 pronunțată de Tribunalului Cluj în dosar nr._ în sensul că paragraful al patrulea va avea următorul conținut: "Respinge ca neîntemeiată cererea privind plata drepturilor ulterior datei de 01 septembrie 2010.";
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată in ședința publică din 28 mai 2013.
Președinte,
I. P.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
O. -R. L.
9 ex