Sentința civilă nr. 1212/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1212/F/2013
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. M. împotriva pârâților I. Ș. J. B. -N. și Ș. G. "L. B. "; B. , având ca obiect drepturi bănești - Legea 330/2009.
Dezbaterea cauzei a avut loc la data de 26 martie 2013, încheierea de ședință din acea zi făcând parte integrantă din această hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de astăzi, 2 aprilie 2013.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată
:
Prin acțiunea scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâții I. Ș. J. B. -N. și Ș.
G. "L. B. "; B.
solicitând instanței să dispună acordarea sporului de 15% pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă, neacordat din 1 ianuarie 2010 la zi, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și în continuare, atâta timp cât acest drept este prevăzut de legislația în vigoare.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a beneficiat de acest spor până la apariția Legii 284/2010, respectiv 1 ianuarie 2010, când i-a fost suspendat, cu toate că Consiliul de Administrație al școlii gimnaziale, în urma analizării condițiilor în care își desfășoară activitatea, a timpului de lucru în fața calculatorului, a timpului petrecut în arhiva unității de învățământ, în urma Buletinului de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, eliberat de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B. -N., i l-a acordat. Precizează că a beneficiat de acest spor până la data de 31 decembrie 2009 când a fost suspendat în urma abrogării art.51 alin.3 din Legea 334/2002 serviciul de "Normare-Salarizare"; a I. ui Ș. J. B. -N. a refuzat recunoașterea sporului.
Se face mențiunea că lucrează în aceleași condiții de muncă și în aceeași factori de risc pentru sănătatea sa și, cu toate că are aprobarea consiliului de administrație din școală, I. Ș.
B. -N. refuză acordarea acestui spor, deși nicio lege nu specifică clar în ce condiții se poate acorda sau nu .
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3, art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. 21, 22 din Legea nr. 284/2010, art. 40 alin. 2 din Codul muncii republicat, Legea nr. 283/2011, art. 9 alin. 1-3 din Legea nr. 63/2011.
Pârâtul I. Ș. J. B. -N., legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 54) s-a opus admiterii acțiunii cu motivarea că prevederile art. 51 alin. 3 din Legea bibliotecilor nr. 334/2012 au fost abrogate, așa cum rezultă din punctul de vedere exprimat de ministerul de resort.
Totodată, s-a învederat faptul că art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010 prevăd calea contestației adresată ordonatorului de credite, a cărui măsură poate fi ulterior contestată la instanța de contencios administrativ.
Reclamanta nu a urmat această procedură, astfel încât acțiunea sa este tardiv formulată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 30 din Legea nr. 284/2011, punctul de vedere al MECTS precizat prin adresa nr. 1065/_ .
Pârâta Ș. G. "L. B. "; B., legal citat, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
Examinând excepția tardivității invocată de pârâta unitate de învățământ, tribunalul reține că art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010 nu prevăd expres că procedura de contestare la ordonatorul de credite și apoi la instanța de contencios administrativ constituie o procedură prealabilă ce trebuie urmată obligatoriu anterior sesizării instanței de drept comun, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 109 C.proc.civ. Aceste dispoziții legale invocate nu prevăd că singurul mod de contestare ar fi cel anume reglementat de acel act normativ, situație în care reclamanta/ul are la îndemână două căi de acțiune, în lipsa unor prevederi legale imperative care să excludă acest lucru, adică fie calea procedurii administrative prevăzută de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010, fie calea sesizării instanțelor de judecată ce soluționează conflicte de muncă.
Reclamanta a ales calea sesizării directe a instanței judecătorești, în condițiile în care procedura invocată de pârâta unitatea de învățământ, este una administrativă, fără caracter prealabil obligatoriu, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepția invocată.
Pe de altă parte, dacă s-ar reține caracterul obligatoriu al procedurii prevăzută de textele legale mai sus amintite s-ar crea o situație inechitabilă între aceleași categorii de persoane, aflate în situație identică, în condițiile în care acest drept a fost recunoscut persoanelor aflate în situație identică cu cea a reclamantei, în urma aceluiași demers juridic în condițiile în care în mod constant instanța a recunoscut acest drept bibliotecarilor, soluția fiind menținută de instanța de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului,
tribunalul reține că reclamanta, în calitate de bibliotecar la Ș. G. "L. B. "; B., a beneficiat de sporul de 15% pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă, prevăzut inițial de art. 51 din Legea nr. 334/2002 (lege abrogată prin Legea-cadru nr. 330/2009) până la data de 1 ianuarie 2010, dată de la care plata acestuia a încetat, odată cu apariția Legii 284/2010, așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 1565/_ emisă de unitatea școlară (f. 6).
Prin articolul 3 alin. 1 lit. a din anexa II la Legea-cadru nr. 330/2009, aplicabilă din 1 ianuarie 2010, personalului din învățământ (salarizat conform anexei II/1) i s-a recunoscut posibilitatea de a beneficia de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
prevăzut în lege că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare ale acestuia urmează a se stabili prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Cu toate că s-a stabilit că un asemenea spor urmează a fi reglementat detaliat printr-un regulament, în domeniul învățământului, a cărui salarizare este cuprinsă în anexa II la Legea-cadru nr. 330/2009, acesta nu a fost adoptat.
Ulterior datei de 01 ianuarie 2010, pentru fiecare an au fost adoptate legi de salarizare a personalului salarizat din fonduri publice.
Astfel, pentru anul 2010 a fost în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și în art. 30 alin. 5 și 6 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.
La data de 1 ianuarie 2011 s-a adoptat Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, lege care a prevăzut la art. 14, dreptul personalului din învățământ de a beneficia de un spor de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare.
În anul 2012, salarizarea personalului din învățământ este reglementată prin Legea nr. 63/2011, așa cum rezultă din art. 1 alin. 4 din Legea nr. 283/2011, care a prevăzut menținerea la
același nivel salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011, cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții (art. 1 alin. 3 din Legea nr. 283/2011).
Potrivit Ordinului nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, în privința personalului din învățământ, s-a prevăzut că sporurile pentru condiții de muncă stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții de muncă.
Articolul 9 din Legea nr. 63/2011 prevede posibilitatea personalului salarizat conform acestei legi de a beneficia de un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare. Totodată, conform acestei legi, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia urmează a se stabili de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Până la aprobarea regulamentului sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, spor de 15 %, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
Nici ulterior intrării în vigoare a acestei legi nu s-a adoptat vreun regulament în privința sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase, astfel că în intervalul 1 ianuarie 2010 și până în prezent acesta nu a fost adoptat, cu toate că dreptul la un asemenea spor a fost menținut în cuprinsul fiecărei legi de salarizare, expres prevăzut, și se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: persoana să fi beneficiat de acest spor și activitatea persoanei să se desfășoare în aceleași condiții.
Reclamanta îndeplinește aceste cerințe cumulative. Dreptul reclamantei a existat la data de 31 decembrie 2009, iar activitatea acesteia se desfășoară în aceleași condiții, aspect necontestat de pârâți, conform buletinului de determinare toxicologică (f.13-14) .
Prin urmare, în mod nelegal i s-a refuzat reclamantei plata sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase în procent de 15% cu toate că Legea-cadru nr. 330/2009 prevede obligația menținerii drepturilor avute la 31 decembrie 2009, care în cazul reclamantei cuprindeau și acest spor .
Având în vedere faptul că până în prezent nu s-a adoptat vreun regulament care să prevadă cuantumul concret al sporului, condițiile de acordare, iar actele normative ulterioare referitoare la salarizare (Ordinul nr. 47/2011, Legea nr. 63/2011, art. 9 alin. 3) prevăd menținerea în plată a sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase în situația persoanelor care au fost beneficiare ale acestui spor, a căror activitate se desfășoară în aceleași condiții, tribunalul apreciază că reclamantei i se cuvine plata sporului de 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase începând cu data de 1 ianuarie 2010.
În consecință, în baza textelor legale invocate, tribunalul va admite acțiunea formulată și, în consecință, va obliga unitatea de învățământ să plătească reclamantei sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din salariul de bază cu începere din data de 1 ianuarie 2010 și până la zi, sumă actualizată cu rata inflației începând cu data scadenței și până la momentul plății efective și să acorde în continuare acest spor până la aprobarea Regulamentului prevăzut de art.9 alin.2 din Anexa 5 la Legea nr.63/2011 sau până la data la care condițiile cerute pentru beneficiul sporului au încetat, după caz.
Este adevărat că atât art. 22 alin. 2 din Legea-cadru nr. 330/2009 cât și Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 63/2011 (art. 1 alin. 7) prevăd că suma sporurilor, primelor și indemnizațiilor individuale nu va depăși 30% din salariul de bază, însă, această reglementare este incidentă nu pentru sporurile de care persoana beneficia la data de 31 decembrie 2009, ci pentru noi sporuri recunoscute de legile de salarizare, de care persoana nu beneficia la data de 31 decembrie 2009 și aceasta deoarece Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut menținerea în plată a drepturilor avute în decembrie 2009.
Chiar dacă I. Ș. J. B. -N. nu calculează și nu achită drepturile salariale, hotărârea se impune a fi pronunțată și în contradictoriu cu această entitate, întrucât acest pârât are rol de avizare a statului de funcții conform art. 2 din Ordinul nr._ din 11 iulie 2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învățământul preuniversitar de stat și tocmai acest pârât nu a avizat statul de funcții ce includea și sporul solicitat de reclamantă.
Dacă statul de personal a fost avizat, unitatea de învățământ preuniversitar de stat poate întocmi statul de plată și pentru a se putea asigura punerea în executare a hotărârii, de a recunoaște dreptul unității de învățământ obligată la plata sporului de a face această plată și de a întocmi în continuare statul de plată cuprinzând și acest spor, hotărârea trebuie să fie opozabilă și inspectoratului școlar.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul I. Ș. J. B. -N. .
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. , domiciliată în B., str. Împăratul T., nr.53, sc.E, ap.76, județul B. -N., împotriva pârâților I. Ș. J. B.
-N.
, cu sediul în B., strada 1 D. nr. 5, județul B. -N. și Ș. G. "L. B. "; B.
, cu sediul în B., str. G., nr.8, județul B. -N., ca fiind întemeiată și în consecință:
- obligă pe pârâta Ș. G. "L. B. "; B. să plătească reclamantei sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din salariul de bază cu începere din data de 1 ianuarie 2010 și până la zi, sumă actualizată cu rata inflației începând cu data scadenței și până la momentul plății efective, și să acorde în continuare acest spor până la aprobarea regulamentului prevăzut de art.9 alin.2 din anexa la Legea nr.63/2011 sau până la data la care condițiile cerute pentru beneficiul sporului au încetat, după caz.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 02 aprilie 2013. PRESEDINTE, GREFIER,
C. C. S.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
Z. L. P. S.
Red. I.C. - Z.L../_ Dact.Z.L./_