Sentința civilă nr. 1331/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1331
Ședința publică din 13 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. C.
Asistent judiciar S. O. Asistent judiciar M. L. D.
G. ier F. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta R. M., domicili- ată în sat G. nr.372,județul M., în contradictoriu cu pârâtul L. T.
"G. M. "; T. L. cu sediul în T. L. str.M. E. nr.3-5 județul M.
,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că prin serviciul registratură la data de_ reclamanta R.
M. a depus la dosar actele solicitate de instanță.
Instanța din oficiu constată că se impune a se atașa la dosarul cauzei Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului
M. pe 2008-2009 ca temei de drept invocat de reclamantă, întrucât reclamanta a formulat acțiunea în nume propriu nefiind reprezentat de Sindicatul liber din Învățământ sau de avocat, contract ce a fost depus în dosarul nr._, urmând a se multiplica și atașa la dosarul cauzei.
Instanța constată că pentru acest termen reclamanta trebuia să se pronunțe pe excepție și față de înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, soluționarea cererii și în lipsă, închide faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe excepție și pe fond..
T.
Deliberând asupra acțiunii de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta R.
M., domiciliată în sat G. nr.372,județul M. a chemat în judecată pe pârâtul L. T. "G. M. "; T. L. cu sediul în T. L. str.M. E. nr.3-5 județul M. ,solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța,
să dispună obligarea pârâtului la plata integrală a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, pentru anul școlar 2009-2010, respectiv un procent de 40 % din valoarea integrală a primei de vacanță pentru anul școlar 2008-2009, reprezentând diferența neprimită, actualizate toate cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
În fapt, reclamanta arată că salarizarea personalului didactic,a cadrelor didactice de predare și a personalului didactic auxiliar, se face, în principal conform prevederilor Legii nr.128/1997, care prevede în art.50 al.12 că
"personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă";.De asemenea, potrivit art.146 din aceeași lege";în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă.
Reclamanta mai arată că s-a pensionat începând cu data de_, conform deciziei cu nr.240616/_ .În anul școlar 2009-.2010 nu a beneficiat deloc de prima de vacanță, iar în anul școlar 2008-2009 a beneficiat doar de un procent de 60% din valoarea integrală a primei de vacanță, așa cum atestă și unitatea de învățământ prin adeverințele pe care le va anexa la dosar.
În drept se invocă art.150 din Legea 53/2003-Codul Muncii, art.59 din Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel Național 2007-2010, Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel Național 2005-2006 precum și în Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel Național pe 2003, art.29 alin.4 și art.37 lit.g din Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ pe anii 2007- 2008, Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel de Ramură de Învățământ pe anii 2005-2006, Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel de Ramură de Învățământ pe anii 2003-2004,art.11 alin.1 lit.c și d din Legea 130/1996, Contractul colectiv de muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al județului
M. pe 2008-2009 înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a județului M. cu nr.127/_ .
În probațiune s-au anexat următoarele acte: state de plată; copie decizie de pensie nr. 240616/_, adeverințe și copie act de identitate.
Pârâtul L. T. "G. M. "; T. L. cu sediul în T. L. str.M. E. nr.3-5 județul M. nu s-a prezentat la instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Potrivit art.248 N.C.pr.civ. analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru un drept acordat a diferenței de 40% din prima de vacanță pe anul 2009, invocată de către instanță din oficiu, instanța urmează a admite această excepție rap.la art.268 alin.1 lit.c C.muncii, cererea a fost formulată peste termenul de prescripție de 3 ani
Examinând fondul cauzei instanța a reținut următoarele
:
Reclamanta invocă Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. pe anul 2008-2009 pentru acordarea primei de vacanță pe anul 2010.
Ca și valabilitate a acestui contract se stipulează art.9 alin.2:";Dacă contractul nu este denunțat de niciuna dintre părți cu minim 60 de zile înainte de data expirării sau dacă niciuna dintre părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de un an";.
În Contractul Colectiv de Muncă prima de vacanță este prevăzută ca adaos la salariu, însă nu ca drept, ci ca vocație.
Acordarea primei de vacanță se face din venituri proprii, în condițiile legii, iar plata acestora este condiționată de stabilirea cuantumului prin lege în sens larg și existența fondurilor bugetare.Potrivit art.29 alin.1 din Legea 329/2009:"; organele administrației publice centrale după caz, locale, care au în subordine coordonarea, sub autoritate în portofoliul operatori economici au obligația ca, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, să elaboreze documentația necesară aprobării în condițiile legii, a acestora";.
Potrivit art.30 din Legea 329/2009, Contractul Colectiv de Muncă se negociază, în condițiile legii după aprobarea bugetelor de venituri de cheltuieli și ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete.
Câtă vreme nu a fost stabilită prin lege sau negocieri cuantumul primei de vacanță și nu s-au alocat fonduri pentru plată, vocația nu poate fi realizată iar acțiunea urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu de instanță și în consecință: respinge ca prescrisă cererea reclamantei pentru acordarea diferenței de 40% din prima de vacanță pe anul școlar 2009.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta R. M., domiciliată în localitatea G., nr. 372, județul M. în contradictoriu cu L.
T. G. M., T. L., cu sediul în T. L., str. M. E., nr.3-5, județul M. .
Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în sedință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE
ASISTENȚI JUDICIARI
GREFIER
M. C. S.
O.
M. L. D. F.
P.
red.M.C/_
tehnred.F.P/_
4 ex.