Sentința civilă nr. 1441/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
4204
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1441
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. C.
Asistent judiciar: S. O. Asistent judiciar: M. L. D.
G. ier: Ana C. P.
Pe rol fiind judecarea cererii formulate de reclamanta A. D., domiciliată în sat G., comuna G., comuna G., nr. 82, județul M., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. S. B. M., cu sediul în B. M., str. B. D., nr.
25/A, județul M.
, C. J. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș.
, nr.
46, județul M.
,
având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta A. D.
lipsă fiind pârâții: Ș. G. S. B. M., C. J. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, raportat la dispozițiile art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 269 al. 2 Codul Muncii, art. 210 din Legea 62/2011 raportat la art. 95 pct. 4 Cod procedură civilă instanța este competentă material și teritorial a soluționa prezenta cauză.
Reclamanta A. D. solicită judecarea cererii.
Alte cereri, excepții nefiind formulate, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta
A. D. solicită admiterea cererii astfel cum a fost formu-
lată, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată unitatea de învățământ la calcul și plata premiului anual aferent anului școlar 2010, în conformitate cu prevederile art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice actualizarea sumei ce urmează a-i fi acordată în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății, iar C.
J. M. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pro- nunțare.
T.
Asupra cererii de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. sub dosar nr._, la data de_, reclamanta A. D. a chemat în judecată pârâtele Ș. G.
B. M. și C. J. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la calcul și plata premiului anual aferent anului școlar 2010, în conformitate cu prevederile art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice actualizarea sumei ce urmează a-i fi acordată în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății, iar C. J. M. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.";
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/_ a intrat în vigoare la_ .Ulterior aceasta a fost abrogată prin art.39 lit. W) din Legea privind salarizarea unitară a personalului didactic plătit din fonduri publice nr. 284/_, care a intrat în vigoare la _
.
La art. 25, din Legea 330/2009 se prevăd următoarele: "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiul anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea";.
Potrivit art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a perso- nalului plătit din fonduri publice "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
Se învederează instanței faptul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat în anul 2010, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar Legea 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acesta se acordă. Reclamanta consideră premiul anual ca un drept câștigat care recompensează activitatea pres- tată în anul 2010, indiferent de data când acesta urmează a fi plătit.
Potrivit art. 11 din Constituția României: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern…"; și art 20- Tratatele internaționale privind drepturile omului
" (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor
Omului
, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";
Reclamanta consideră dreptul la premiul anual, ca un drept de natură salarială, intrând în sfera art. 1 alin(1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale( rati- ficată de România prin Legea 30 din 1994) potrivit căruia: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.";, el constituind un " bun"; în sensul acestui text.
Conform jurisprudenței Curții Europene a drepturilor Omului, reclamanta apreciază ca se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, de natură salarială, întrucât acesta a fost reglementat expres prin lege și confirmat de instanțele judecătorești naționale.
La data intrării în vigoare a legilor nr. 284/2010 și 285/2010, a fost beneficiara unui drept actual - în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu o bază legală - Legea 330/2009. Cu toate că a fost titulara dreptului la primirea premiului, la sfârșitul anului 2010, plata acestuia nu a mai operat, deoarece, art. 8 din Legea 285/2010 prevede"; Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, Legea dialogului social nr. 62/ 2011, art. 11 și art. 20 din Constituția României, art. 1 alin (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009.
Pârâtul C. J. M. a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive.
În motivarea excepției pârâtul a arătat că a fost chemat în judecată deoarece are calitatea de ordonator principal de credite, față de instituția de învățământ la care este angajată reclamanta din prezenta cauză.
Calitatea de angajator, așa cum este reglementată de actele normative în vigoare, aparține unității școlare la care reclamanta prestează activitatea didactică, totodată, acesteia revenindu-i calitatea de ordonator terțiar de credite.
Contractele individuale de muncă încheiate de angajați cu unitatea de învățământ, poartă semnătura acesteia și semnătura directorului unității, sunt înregistrate la unitatea de învățământ iar plata drepturilor bănești se face de către acestea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare "ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice cu respectarea dispozițiilor legale";.
Și art. 23 alin. 2 lit. a "ordonatorii de credite răspund de elaborarea și fundamentarea proiectului de buget propriu";.
Pe cale de consecință, directorul unității de învățământ în calitate de ordonator terțiar de credite are rolul fundamental în fundamentarea proiectului de buget propriu al unității de învățământ și nu președintele C. ui județean M. care în calitate de ordonator principal de credite, poate acorda doar acele sume care sunt pe deplin justificate în proiectele de buget ale instituțiilor de învățământ.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 110 alin. 1 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale "Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului, preuniversitar elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului se aprobă și se execută conform legii";.
În drept, invocă art. 205 Cod procedură civilă, Legea nr. 273/2006, Legea nr.
53/2003, Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând cu prioritate în temeiul art. 248 cod procedură civilă excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. județean M. această excepție urmează a fi respinsă ca neîntemeiată întrucât potrivit art. 110 alin.3 din Legea educației 1/2011 "Finanțarea unităților de învățământ special, a claselor din învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale… se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial";.
Reclamanta este angajata unei unități de învățământ special. Drept urmare, finanțarea acestei unități se face din bugetele de stat prin bugetul local al C. ui
J. M. .
Examinând actele de la dosar, tribunalul constată următoarele:
Prin art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 au fost abrogate expres dispozițiile Legii nr. 330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.
În ce privește premiul anual aferent anului 2010, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2011, "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în aul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";.
Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o serie de astfel de măsuri propuse de legiuitor, care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin Strategia fiscal- bugetară. Ca atare, sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub o altă formă, anume cea a majorărilor aplicabile la salariile de bază/indemnizații în cuantum de 15%.
În acest sens, este expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.
Dispozițiile Legii nr. 285/2010 au fost analizate și de Curtea Constituțională, care prin Decizia nr. 1655/2010 a reținut referitor la măsurile prevăzute de acest normativ următoarele: "Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare (…)";. De asemenea, se arată în decizia menționată că "pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă";, iar o situație de criză economică, astfel cum este justificată în chiar expunerea de motive a legii, reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina astfel de măsuri, printre care și neplata premiului anual aferent anului 2010, aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fondurile publice.
În contextul jurisprudențial al Curții Constituționale este relevantă și Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia Curtea, în mod judicios a reținut
că: "legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula";.
În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate - Legea nr. 285/2010, se constată că acestea au intrat în vigoare la data de_ și se aplică întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.
Teoretic, Legea nr. 285/2010 - lege nouă se aplică premiului anual aferent anului 2010, întrucât suntem în cazul unor raporturi juridice ce nu sunt încheiate, ci sunt născute numai sub imperiul legii vechi, dar nu și-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului anual nu a fost realizată în luna ianuarie a anului 2011. Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche, va fi în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr. 285/2010 în situația de față.
Legiuitorul, în virtutea prerogativelor sale constituționale, a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă sub această formă, începând cu luna ianuarie 2011, ci sub forma majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Ca atare, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neprodu- când niciun efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modifica- re în ceea ce privește plata efectivă a acestuia, plată care are loc sub forma majo- rărilor salariale ce se acordă în acest an.
Este cert așadar că, din punct de vedere legal, legiuitorul este îndrituit să sta- bilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile etc.), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii.
Prin urmare, intră în competența exclusivă a legiuitorului, luarea în conside- rare, la construcția sistemului de salarizare în sectorul bugetar, a sporurilor, pre- miilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar măsura privind neacordarea premiului anual aferent anului 2010 în anul 2011 este una legitimă din punct de vedere legal și constituțional și se înscrie în rândul poli- ticilor de personal ale statului.
Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturile salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat, iar această operațiune se reali-
zează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina, în care se arată că "…este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să refuze plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare";.
În considerarea celor de mai sus, acțiunea urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui J. M.
, invocată de acesta prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. D., domiciliată în sat G., comuna G., comuna G., nr. 82, județul M., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. S. B. M., cu sediul în B. M., str. B.
D., nr. 25/A, județul M., C. J. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 46, județul M. .
Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de _
PREȘEDINTE
ASISTENȚI JUDICIAR
GREFIER
C. M.
O. S.
; D. M. P. Ana C.
Red.dact.C.M./_
5 ex./com.3 ex./_ .