Sentința civilă nr. 1780/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1780

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. V. - Președinte Secția I Civilă

ASISTENȚI: O. S. JUDICIARI: D. M. L.

GREFIER: M. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta O. Z. cu domiciliul în B. M., Bd. R., nr. 11A/3, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta Ș. G. "D. C. "; B. Mare cu sediul în B. M., str. B.

V., nr. 4, jud. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta O. Z.

, lipsă fiind pârâta Ș. G. "D. C. "; B. Mare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamanta O. Z. arată că menține acțiunea formulată, nu mai are acte de depus și nici cereri de formulat.

Instanța, constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererii.

Reclamanta O. Z. solicită admiterea cererii formulate și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, fără cheltuieli de judecată. Arată că premiul solicitat trebuia acordat cadrelor didactice raportat la prevederile Legii nr. 330/2009 care a intrat în vi- goare la data de_ .

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.

T.

Asupra acțiunii civile de față,

Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamanta Oa- na Z. a chemat-o în judecată pe pârâta Ș. G. "Dimitrie Cantemir"; B.

M., solicitând instanței obligarea acesteia la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice actualizată în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.

În motivarea cererii reclamanta a învederat că potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezultă faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natură

salarială care se acordă pentru activitatea desfășurată proporțional cu perioa- da lucrată în anul 2010.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice ,,Sumele corespunzătoare premiului anu- al pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";. Faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Le- gea nr. 284/2010, nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării -_ prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare și trebuie să-și producă efec- tele juridice.

De asemenea motivează faptul că premiul anual se acordă pentru activi- tatea desfășurată, astfel încât, activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_, iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_, dreptul la a- cordarea premiului anual, este un drept câștigat, care recompensează activita- tea prestată în anul 2010.

Prin Legea-Cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea uni- tară a personalului plătit din fonduri publice se prevede, la art. 25, următoare- le: "Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea";. "Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Potrivit art. 47 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aceasta a intrat in vigoare începând cu data de_ și a abrogat prevederile HG nr. 281/1993 cu privire la salari- zarea personalului din unitățile bugetare, publicată în Monitorul Oficial al Ro- mâniei, Partea I, nr. 135 din 25 iunie 1993, cu modificările și completările ul- terioare, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30. Cu toate acestea a menținut dreptul la premiul anual al bugetarilor, deci, inclusiv al celor din sistemul de învățământ. Dreptul la premiul anual este prevăzut și în legislația specifică, respectiv art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic care stipulează că: "Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă";.

Guvernul a adoptat OUG nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele mă- suri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar care aduce modificări noii legi a salarizării prin care prevederile contractelor colec- tive de muncă deja încheiate și cu termene de până în luna octombrie sunt men- ținute in vigoare până la pierderea valabilității, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale aflate în plată. În ordonanța de urgență în discuție, prin ca- re s-au modificat și completat legile salarizării, se mai precizează că al 13-lea salariu se acordă în funcție de bugetele fiecărui ordonator de credite în parte.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 112, Cod procedură civilă, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, Legea dialogului social nr. 62/2011, art. 11

și art. 20 din Constituția României, art. 1, alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fun- damentale, art. 25 din Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009.

Pârâta a comunicat că reclamanta a fost angajata sa în cursul anului 2010, iar pentru acest an nu a beneficiat de premiul anual.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoa-

rele:

Reclamanta a fost angajata pârâtei în perioada anului școlar pentru ca-

re se solicită acordarea premiului anual.

Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat acordarea premiului anual aferent anului școlar 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul a- nual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoane- lor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drep- turi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.

Aceste dispoziții au fost abrogate de art. 39 pct. W din Legea nr. 284/ 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publi- cată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că su- mele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă înce- pând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorări- lor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul buge- tar în anul 2011.

Astfel, sumele de bani destinate plății premiului anual au fost acordate personalului bugetar, însă sub altă formă, respectiv cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.

În acest sens este și expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit

căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/solde- lor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, ast- fel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pe luna octom-

brie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Instanța reține că nu sunt incidente nici prevederile art. 36 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de I.S.J. M. 2008-2009, pre- lungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 re- publicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, or câtă vreme modalitatea de a- cordare a premiului anual a fost și este reglementată prin lege sau prin acte normative cu forță juridică inferioară legii, după cum a arătat și reclamanta (a- mănunțit și documentat) în cererea de chemare în judecată, ea nu poate fi supu- să negocierii.

Față de aceste considerente, instanța, raportat la prevederile legale in- vocate, apreciază cererea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE acțiunea civilă formulată de reclamanta O. Z.

, domi- ciliată în B. M., Bd. R., nr. 11A/3, jud. Maramureș, împotriva pârâtei Ș.

G. "D. C. "; B. M.

cu sediul în Baia Mare, str. B. V., nr. 4, jud.

M.

.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Tribunalul Maramureș.

Pronunțată în ședință publică din data de _

.

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER

C. V. O. S. D. M. L. M. R.

Red./Tehn. C.V. 4 ex./_

com. 2 ex./_

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE acțiunea civilă formulată de reclamanta O. Z.

, domi- ciliată în B. M., Bd. R., nr. 11A/3, jud. Maramureș, împotriva pârâtei Ș.

G. "D. C. "; B. M.

cu sediul în Baia Mare, str. B. V., nr. 4, jud.

M.

.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Tribunalul Maramureș.

Pronunțată în ședință publică din data de _

.

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1780/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă