Sentința civilă nr. 2497/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2497/F/2013

Ședința publică din data de 1 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.

cu participarea asistenților judiciari:

SA L. M. C. V.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții I. I., N. A., P. M. prin U. J. a S. L. din Î. B. -N. în contradictoriu cu pârâții C. C. D. a județului B. -N., M. E. ,C., T. și S., având ca obiect drepturi bănești

- Legea nr. 330/2009.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, prin acțiunea introductivă. Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând constată,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta U.

J.

a S. L.

din Î. B. -N. în numele membrilor de sindicat I. I., N. A.

, P. M.

a chemat în

judecată pe pârâții C. C. D. a județului B. -N., M. E.

,C.

, T. și S.

, solicitând obligarea pârâtei C. C. D. a județului B. -N. la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea pârâtei C. C. D. a județului B. -N. la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, stabilite conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; obligarea pârâtului C. C. D. a județului B. -N., M. E. ,C.

, T. și S.

la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.

În motivare s-a arătat că în fapt, la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/_ .

O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial-Partea I, nr. 730/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care a reprezentat valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a

neconstituționalității modificărilor aduse, O.G. nr. 15/2008 a rămas aplicabilă în condițiile în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, până la data de_ .

Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada_ -_ a fost confirmată, în cadrul unui recurs în interesul legii, și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011 (publicată în M.O. nr. 350/2011): "ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009".

A fost de necontestat, așadar, faptul că începând cu luna octombrie 2008 și până în luna decembrie 2009 inclusiv, membrii de sindicat-reclamanți ar fi trebuit să beneficieze de un salariu de bază calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea coeficientului 1,000 în valoare de 400,00 lei, la care s-ar fi adăugat celelalte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.

Referitor la intervalul 01.01.-_ s-a arătat că, în luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Pârâta ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic si didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.

S-a făcut precizarea expresă că nu au solicitat aplicarea Legii nr. 221/2008 și după data de 31 decembrie 2009, ci au solicitat ca salariile cuvenite începând cu 1 ianuarie 2010 să fie menținute în cuantumul avut la data de 31 decembrie 2009, așa cum acestea fuseseră majorate prin Legea nr. 221/2008 și în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 (care abrogă în mod expres Legea nr. 221/2008). În acest sens sunt prevederile Legii nr. 330/2009 și ale OUG nr. 1/2010 care au reglementat salarizarea în perioada_ -_ .

S-a menționat că pârâta nu a respectat dispozițiile legale, refuzând ca, începând cu luna ianuarie 2010, să acorde pentru reclamanți salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009. D. contră, membrilor de sindicat le-a fost stabilit un salariu mai mic, calculat în baza unor prevederi legale constatate ca neconstituționale (O.U.G. nr 41/2009, declarată neconstituțională prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 124/2010).

Având în vedere că în luna decembrie 2009 modul corect de calcul al drepturilor salariale a implicat aplicarea Legii nr. 221/2008 și utilizarea coeficientului 1.000 în cuantum de 400,00 lei, a rezultat că valoarea salariului nu putea fi diminuată sub valoarea astfel calculată a salariilor.

Potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea trebuia să se mențină, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare in luna decembrie a anului 2009. Ori aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 221/2008 în decembrie 2009 a fost confirmată tocmai de existența Deciziei Î. nr. 3/2011.

S-a arătat că pârâții nu au făcut aplicarea unor prevederi legale imperative cuprinse în conținutul Legii nr. 330/2009. Astfel, art. 7 alin. 2: "Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări"" ( actualele reglementări la care a făcut referire textul de lege a reprezentat pentru reclamanți tocmai prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma în care au fost modificate de Legea nr. 221/2008, respectiv prin introducerea ca element de calcul al salariului a valorii de 400,00 pentru coeficientul de multiplicare 1,000 - n.n.).

Art. 30 alin.5 "anul 2010, personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la prezenta lege; _".

La data de_ Guvernul României a emis Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce a dispus prin art. 5 alin. 1

"începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără

a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, ..."

Reclamanta a arătat că sintagma "salariul avut utilizată în cele două acte normative a trebuit înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul al salariilor la momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care a pornit stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.

Pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ acest cadru legal a fost reprezentat de prevederile Legii nr. 221/2008, în vigoare la acea dată. În consecință, în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate, conform legii, prin utilizarea coeficientului 1,000 în valoare de 400,00 lei, acest coeficient a trebuit utilizat și în anul 2010, în temeiul prevederilor Legii nr. 330/2009, care au stabilit în mod expres și imperativ obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009. Utilizarea valorii de 400,00 lei s-a perpetuat așadar, în anul 2010, în temeiul unor dispoziții legale, care nu au putut fi ignorate cu de la sine putere de către pârâți.

Acest aspect a fost confirmat și de Curtea Constituțională. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 877/_, publicată în M.O. 706/_, Curtea Constituțională statuează că: "Prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2009 ".

S-a apreciat că toate instanțele de judecată au fost ținute de aceste considerente în pronunțarea soluțiilor vizând plata personalului din învățământ de la data de 1 ianuarie 2010.

În acest sens Curtea Constituțională a statuat în mai multe rânduri că "potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea. Astfel, Curtea reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. " (D.C.C. nr. 872/2010, publicată în M.O. nr. 433/2010; D.C.C. nr. 414/2010, publicată în M.O. nr. 291/2010; D.C.C. nr. 415/2010, publicată în M.O. nr. 294/2010;

D.C.C. nr._, publicată în M.O. nr. 796/2009).

Referitor la intervalul 01.01.-_, s-a arătat că situația a fost identică pentru anul 2011, art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilind că salarizarea în anul 2011 a pornit de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, și implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii nr. 221/2008, "(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. _".

Ori salariul în luna octombrie 2010 era stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/200, context în care, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, acesta trebuia stabilit prin raportarea la valoarea coeficientului 1.000 de 400.00 lei, conform Legii 221/2009.

A rezultat cu puterea evidenței că diminuările și majorările produse cu privire la salariile membrilor de sindicat (diminuarea de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 și majorarea ulterioară de 15%) trebuia a fi aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi, în baza unor dispoziții legale, atât în anul 2010, cât și în anul 2011 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/20011, adică data de 13 mai 2011. Evident, acest calcul implica utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400, 00 lei.

S-a arătat că, în sensul celor solicitate prin acțiune s-a pronunțat recent și Înalta Curte de Casație și Justiție care, în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus, prin Decizia nr. 11/2012: "Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și în consecință, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de

personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008."

În lumina argumentelor expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a apreciat membrii de sindicat au fost privați de un drept cuvenit în mod legal, drept pentru care s-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 7 alin.2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5 alin. l din OUG nr. 1/2010, art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 din articolul unic din Legea nr. 221/2008 și ale O.G. nr. 15/2008, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, republicat, art. 112, Cod procedura civilă.

Pârâtul M. E. Naționale (fost M. E., C., T. și S. ) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea excepției, se arată că, M. E. Naționale (fost M. E., C. ,

T. și S. ) nu are raporturi de muncă cu cadrele didactice reclamante,deci nu există în sarcina pârâtului obligații cu privire la încadrarea, calcularea și plata salariilor pentru reclamanți, calitatea de angajator având-o în cauză directorul unității de învățământ unde aceștia își desfășoară activitatea, mai mult, M. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat,potrivit dispozițiilor art.13 din OUG nr.32/2001,și ale art.1 din Normele metodologice ale HG nr.538/2001 care prevăd că finanțarea învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în raza cărora acestea își desfășoară activitatea.

Pe fond apărările formulate au ca obiect respingerea pretențiilor reclamanților derivând din solicitarea acordării premiului anual.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea excepției invocată.

Pârâta C. C. D. a județului B. N., legal citată, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant și nici nu a depus apărări scrise la dosar

.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.

E. Naționale(fost M. E. ,C., T. și S. ) tribunalul reține că aceasta nu este întemeiată, urmând a fi respinsă

.

Astfel, potrivit art.111 din Legea nr.1/2011 a E. Naționale ,, De la bugetul de stat, prin bugetul M. ui E., C., T. si S., se asigura următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar…l: 2) Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele si cluburile copiilor si elevilor, cluburile sportive școlare, se asigura din bugetul de stat, prin bugetul M. ui E., C., T. si S. .,,.Așa fiind, conform normei legale precitate,reiese că în cauză acest pârât justifică calitate procesuală pasivă, raportat la modul de formulare a pretenției deduse judecății, reclamanții solicitând obligarea pârâtului M. E. Naționale (fost M. E. ,C., T. și S. ) la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate unității didactice unde își activitatea reclamanții,unitate finanțată integral din fondurile M. ui pârât.

Analizând actele și lucrările dosarului

, tribunalul reține faptul că în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011 reclamanții au fost angajați ai unității școlare chemată în judecată, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr.649/_ depusă la dosar( f.7).

Prin deciz ia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și J ustiție în interesul le gii

, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor

didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.

Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.

Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.

La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009. În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.

Prin deciz ia în interesul l egii nr. 11/2012 pronunța tă de În alta Curte d e Cas ație și J ustiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.

30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 649/_ depusă la dosar( f.7).

Rezultă astfel că în privința reclamanților s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008. Urmare a încadrării eronate salariul de care au beneficiat reclamanții începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.

Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin

Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011. În cazul reclamanților majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 649/_ depusă la dosar( f.7).

La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.

Având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. ție și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011, în care reclamanții au fost angajați ai unității de învățământ chemate în judecată, aceștia trebuiau să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.

Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

În baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul va admite acțiunea civilă formulată împotriva unității de învățământ și în consecință va obliga pârâta C. C. D. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților potrivit Legii- cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească fiecărui reclamant diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la data efectivă a plății și totodată va obliga aceeași pârâtă să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească fiecărui reclamant diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la data efectivă a plății.

Potrivit art.111 din Legea nr.1/2011 a E. Naționale ,, De la bugetul de stat, prin bugetul

M. ui E., C., T. si S., se asigura următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar…l: 2) Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele si cluburile copiilor si elevilor, cluburile sportive școlare, se asigura din bugetul de stat, prin bugetul M. ui E., C., T. si S. .,,.Așa fiind, conform normei legale precitate, reiese că în cauză se impune să fie obligat pârâtului M. E. Naționale (fost M. E., C., T. și S. ) la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate unității didactice unde își activitatea reclamanții,unitate finanțată integral din fondurile M. ui pârât.

În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul va admite și acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților C. C. D. B. N. , M. E. Naționale (fost M. E., C., T. și S. ) în consecință va obliga pârâtul M.

E. Naționale (fost M. E. ,C., T. și S. )

să aloce pârâtei C. C. D.

B. N.

fondurile necesare pentru achitarea diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de fiecare reclamant în perioadele 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011.

Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. E. Naționale.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții I. I. ,N. A. ,P. M. prin U. J. a S. L. din Î. B. -N. , cu domiciliul procesual ales în B., str. A. O., nr. 3, județul B. -N., împotriva pârâților C. C. D. a J. B. N. ,cu sediul în mun.B. ,str.B-dul I. ,nr.24,jud.B. -N. ,M. E. ,C. ,T. și S. (M.

  1. Naționale

    ) cu sediul în B. ,str.G-ral B., nr.28-30,sector 1, ca fiind întemeiată și în consecință:

    • obligă pârâta C. C. D. a J. B. N. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009 prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, conform Legii nr. 221/2008 și cu aplicarea Legii nr. 118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale astfel calculate și cele efectiv încasate în perioada_ -_ ,actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestor drepturi.

      - obligă pârâta C. C. D. a J. B. N. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010 prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 și cu aplicarea Legii nr. 118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale astfel calculate și cele efectiv încasate în perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestor drepturi;

    • obligă pârâtul M. E. ,C. ,T. și S. (M. E. Naționale) la alocarea către pârâta C. C. D. a J. B. N. a fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE GREFIER

B. I. S. M. D.

cu votul consultativ al asistenților judiciari:

SA L. M. C. V.

Red/Dact

BISz-/MVC/05._ - 5ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2497/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă