Sentința civilă nr. 2843/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2843/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant G. S. și pe pârât C. N. DE C. F. "C. " SA B., pârât C. N. DE C.
F. "C. " SA - S. "C. R. DE E., Î. ȘI R. CF" C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de_ pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul cu nr._ s-a dispus disjungerea cererilor formulate și înregistrate sub nr. menționat, și formarea unui dosar separat pentru fiecare dintre reclamanți.
Ca urmare a acestei disjungeri s-a format prezentul dosar cu nr._, având ca obiect acțiunea formulată în numele membrului de sindicat G. SA
.
În consecință, ca urmare a formulării cererii de chemare în judecată (depusă la fila 42 din dosarul Tribunalului B. -Năsăud) și a disjungerii, în prezentul dosar, obiectul este chemarea în judecată de către SINDICATUL LIBER SECȚIA L8 B. în numele membrului de sindicat G. SA, a pârâtelor C. N. DE
C. F. "C. "; S.A. ȘI C. N. DE C. F. "C. "; S.A - S. "C. R. DE E., Î. SI R. CF"; C. solicitând instanței sa dispună obligarea pârâtelor în solidar la acordarea următoarelor drepturi salariale neachitate, actualizate în raport de rata inflației si dobânda legala până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii 2008-2009; ajutorul material aferent Zilei Feroviarului pentru anul 2009; ajutorul material pentru sărbătoarea de Paști și Crăciun aferent anului 2009; ajutorul material pentru sărbătoarea de Paști aferent
anului 2010; contravaloarea tichetele de masă pe perioada februarie 2009 și noiembrie 2011.
La dosarul cauzei, s-a depus o precizare de acțiune (fila 14 din dosarul Tribunalului B. -Năsăud) prin care a solicitat salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru Ziua feroviarului și sărbătoarea Crăciunului, pentru anul 2010.
Prin sentința civilă nr. 1340/F/_ Tribunalul B. -Năsăud și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. .
Analizând actele și lucrările cauzei, prin prisma excepției autorității
de lucru judecat, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3384/_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în dos. nr._ (fila 17 din prezentul dosar), s-a admis în parte acțiunea Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL UNIUNEA R. Ă
"DRUM DE FIER";, în numele mai multor membrii de sindicat, printre care și cel care are calitatea de parte în prezentul dosar, numitul G. SA, în contradictoriu cu pârâtele C. N. SNTFC C. CĂLĂTORI SA, și SNTFC C.
S. R. Ă CĂLĂTORI ARDEAL. Instanța le-a obligat pe pârâte să achite membrilor de sindicat angajați ai acestora, deci inclusiv membrului de sindicat parte în prezentul dosar, numitul G. SA, salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009; să plătească membrilor de sindicat angajați ai acestora ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua Feroviarilor";, Paști și Crăciun pentru anul 2009, precum și ajutorul de Paști pentru anul 2010. Instanța a respins cererea privind plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009 - noiembrie 2011.
Prin sentința civilă nr. 5913/_ (fila 15 din prezentul dosar) s-a completat dispozitivul sentinței civile nr. 3384/2012 în sensul că s-a dispus obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material aferent Zilei Feroviarului pentru anul 2010 și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului aferent anului 2010, membrilor de sindicat care aveau calitatea de angajat în acest moment. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâților la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor datorate începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitelor.
Recursurile formulate împotriva ambelor sentințe au fost respinse prin decizia irevocabilă a Curții de Apel C., cu nr. 5913/_ (fila 6 din prezentul dosar).
În consecință, instanța constată că prin sentințele menționate, s-a statuat în mod irevocabil, în contradictoriu cu membrul de sindicat în numele căruia a fost formulată acțiunea, asupra tuturor drepturilor solicitate prin acțiunea precizată care face obiectul prezentului dosar, respectiv: salariul suplimentar pentru anii _
; ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de "Ziua Feroviarilor";, Paști și Crăciun pentru anii 2009 și 2010; contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009-noiembrie 2011.
În consecință, instanța constată că asupra tuturor drepturilor solicitate de membrul de sindicat în numele căruia s-a formulat prezenta acțiune G. SA
, în urma unui proces în care acesta a fost parte, s-a pronunțat o soluție irevocabilă, fiind prin urmare întemeiată excepția autorității de lucru judecat.
În consecință, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat, urmând să respingă acțiunea ca atare în temeiul art. 166 din codul de procedură civilă și al art. 1201 din Codul civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRAȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge acțiunea formulată de reclamant SINDICATUL LIBER SECȚIA L8 B., cu sediul în B., str. Rodnei, nr. 4A, jud. B., în numele membrului de sindicat G. SA în contradictoriu cu pârâtele C. N. DE C. F.
"C. "; S.A., cu sediul în B., bd. D. G., nr. 38, sector 1, și C. N.
DE C. F. "C. "; S.A - S. "C. R. DE E., Î. SI R. CF"; C.
, cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 17, jud. C. .
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte,
B. G. Z.
Asistent judiciar,
I. R.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
C. S.
red. BGZ/dact.C.S.
5 ex/ 18 Februarie 2013