Sentința civilă nr. 291/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 291

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.

V.

- Președinte Secția I Civilă

ASISTENȚI: O.

S.

JUDICIARI: D.

M.

L.

GREFIER: M.

R.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul Șoncu- tean A., domiciliat în Tăuții Măgherăuș, sat U., nr. 48, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta SC A. C. S. cu sediul în B. Mare, str. P., nr. 32, jud. Maramureș prin administrator Lazăr Gavril, având ca obiect drep- turi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul Ș.

A., lipsă fiind pârâta SC A. C. S. . Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-au depus la dosar prin serviciul registratură al instanței note scrise formulate de pârâta SC A. C. S. prin administrator la care au fost anexate acte justificative, respectiv state de plată.

Reclamantul Ș. A., întrebat fiind, arată că nu a semnat nici un stat de plată pe perioada cât a fost angajatul societății pârâte și nu a primit niciodată fluturași de salarii. Precizează că suma reținută cu titlu de garanție a fost în cuantum de 600 lei, echivalentul unui salariu, 300 lei fiindu-i reținuți la salariul din 15 august, iar diferența de 300 lei în următoarea lună. Arată că a semnat contractul individual de muncă însă nu știe dacă acesta cuprindea vreo clauză referitoare la garanție. Ceea ce știe este că nu a fost singurul căruia i s-a reținut garanție, patronul societății pârâte reținând garanții tuturor angajaților. Nu este în măsură să prezinte martori pentru a face dovada susținerilor sale. Arată că nu mai are cereri de formulat și nici acte de depus.

Instanța constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererii.

Reclamantul Ș. A. solicită admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 15.05-_, plata concediului de odihnă neefectuat aferente perioadei lucrate de 11 luni și a chel- tuielilor de judecată în sumă de 100 lei pentru fiecare termen de judecată re- prezentând contravaloare transport 30-40 lei dus-întors/termen și ziua de lucru. Arată că renunță la judecarea capătului de cerere privind restituirea sumei re- ținute cu titlu de garanție.

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.

T.

Asupra acțiunii civile de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_, reclamantul Șoncu- tean A., a chemat în judecată pe pârâta SC A. C. S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale neachitate, constând în suma de 900 lei reprezentând salariu, 670 lei garanția reținută după angajare și 600 lei compensarea în bani a concediului de odihnă corespunzător unei perioade lucrate de 11 luni.

În motivarea acțiunii reclamantul susține că a prestat activitate pentru societatea pârâtă o perioadă de 11 luni, perioadă în care nu a efectuat concedi- ul de odihnă, i s-a reținut o garanție la nivelul unui salariu și la încetarea ra- portului de muncă nu i-au fost achitate toate drepturile salariale și nu i s-a res- tituit garanția.

Cererea nu a fost motivată în drept. În probațiune s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, depusă la fila 15 din dosar, pârâta nu-și expune poziția procesuală cu privire la cererea reclamantului ci face o enume- rare de acte de constatare, respectiv nr. 84, 85, 86 din_ și nota nr. 80/ _

, concluzionând că prejudiciul cauzat de reclamant societății pârâte este de 953,48 lei, cu mențiunea "ca urmare vă rugăm să ne sprijiniți în recuperarea acestui prejudiciu.";

La termenul de judecată din_, astfel cum s-a consemnat și în în- cheierea de ședință, instanța a pus în discuția pârâtei să precizeze dacă raportat la ultimul aliniat din întâmpinare înțelege să formuleze cerere reconvențională, situație în care să se conformeze dispozițiilor procedurale privind formularea acesteia.

Ca răspuns la solicitarea instanței, pârâta a mai comunicat odată acee- ași întâmpinare, poziția pârâtei fiind apreciată de către instanță doar ca poziție procesuală pasivă.

Trecând la soluționarea cauzei în baza probelor de la dosar, instanța re- ține următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 5/2011. Contractul individual de muncă a fost încheiat pe durată nedeterminată începând cu data de_, reclamantul fiind angajat pe post de paznic cu normă întreagă de 8 ore/zi, 40 de ore/ săp- tămână, cu un salariu de bază brut lunar de 670 lei, având dreptul la un număr de 20 de zile de concediu de odihnă pe an.

Contractul de muncă dintre părți a încetat la data de_, aplicându- se sancțiunea desfacerii disciplinare a raportului de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 168 Codul muncii:

"(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, pre- cum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plă- ții către salariatul îndreptățit.

(2) Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstre- ază și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii";, iar potrivit art. 272 Codul muncii:

"Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.";

Cum în cauză pârâta nu a făcut dovada achitării salariului corespunză- tor muncii prestate de reclamant pentru perioada 15.05-_, cererea aces- tuia este întemeiată sub aspectul plății salariului corespunzător, ce urmează a fi calculat prin raportare la salariul de 670 lei conform înscrierii din contractul individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 146 alin. 4 Codul muncii, la încetarea contrac- tului individual de muncă, este permisă compensarea în bani a concediului de o- dihnă neefectuat. Având în vedere că nu s-a făcut dovada de către pârâtă că a acordat reclamantului concediul de odihnă la care acesta era îndreptățit potri- vit perioadei lucrate și nici nu s-a făcut dovada că i s-ar fi compensat în bani concediul neefectuat, instanța apreciază întemeiat și acest capăt de cerere, su- ma datorată concediului aferent pentru 11 luni lucrate fiind de 397 lei, sumă in- dicată de pârâtă în adresa depusă la fila 27 din dosar, calculul nefiind contestat de către reclamant.

În ce privește restituirea garanției constituite în sarcina reclamantului, cu ocazia concluziilor pe fond, reclamantul a declarat că înțelege să renunțe la judecarea acestui capăt de cerere, astfel că instanța va face aplicarea dispoziții- lor art. 246 cod procedură civilă.

Față de considerentele reținute, seva admite în parte acțiunea conform dispozitivului.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

ADMITE acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul ȘONCUT- EAN A.

, domiciliat în Tăuții Măgherăuș, sat U., nr. 48, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta SC A. C. S.

cu sediul în B. Mare, str. P., nr. 32, jud. Maramureș prin administrator Lazăr Gavril și în consecință:

OBLIGĂ

pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuveni- te acestuia pentru perioada 15.05-_, calculate la nivelul salariului minim pe economie.

OBLIGĂ

pârâta să plătească reclamantului suma de 397 lei sumă netă, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, cores- punzător unei perioade de 11 luni lucrate.

În temeiul art. 246 Cod procedură civilă ia act că reclamantul renunță la judecarea capătului inițial de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea garanției în cuantum de un salariu.

Definitivă

.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

C. V.

O. S. D. M. L.

M.

R.

Red./Tehn. C.V 4 ex./_

com. 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 291/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă