Sentința civilă nr. 3048/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr.3048/F/2013
Ședința publică din: 2 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: S.
I.
, judecător
GREFIER: H.
V.
Cu participarea asistenților judiciari :
L. Z. S. P.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții I. E. și I. H.
împotriva pârâtului L. T. F. B., având ca obiect drepturi bănești-premiu anual.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta I. E., lipsă fiind reclamantul I. H. și pârâtul L. T. F. B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că este competent din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art.131 raportat la art.95 alin 4 NCPC și art.269 Codul Muncii, art.208 și 210 din Legea nr.62/2011, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reclamanta I. E. susține oral acțiunea așa cum este formulată în scris. Nu formulează cereri prealabile judecării cauzei în fond nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru depunerea de concluzii scrise.
Tribunalul, apreciază că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului.
Reclamanta I. E. solicită admiterea acțiunii așa cum este formulată în scris, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând: cheltuieli de transport la instanță, 6 drumuri cu taxiul sens în care depune la dosarul cauzei bonul fiscal și taxa de mediator conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar înregistrată la nr. de mai sus, reclamanții I. E. și I. Horia au chemat în judecată pe pârâtul L. T. F.
B. solicitând obligarea unității școlare pârâte la plata premiului anual aferent anilor 2010 și 2011, cuvenit reclamantei I. E., precum și defunctului I. D., ai cărui moștenitori sunt reclamanții, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta și defunctul au fost angajați ai pârâtului în perioada_ -_, respectiv_ -_, având funcția de profesori titulari cu normă întreagă și nu au beneficiat de premiul anual aferent anilor 2010 și 2011 care li s-ar fi cuvenit conform art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin scriptul precizator depus la fila 10, reclamanta I. elena a solicitat în subsidiar acordarea drepturilor bănești cuvenite defunctului I. D. doar ei, în calitate de soție supraviețuitoare, în baza prevederilor art. 167 alin.2 din Codul muncii.
Pârâtul, legali citat, nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului
, tribunalul reține faptul că reclamanta I. E. și defunctul I. D. au făcut parte din rândul personalului plătit din fonduri publice desfășurându- și activitatea în anul 2010, reclamanta integral, iar defunctul în intervalul_ -_ la unitatea
1
școlară pârâtă. Deși prin cerere reclamanta a formulat pretenții și pentru anul 2011, din adeverințele depuse la dosar (f.2,12) nu rezultă că între ea și pârât ar fi existat raporturi de muncă în intervalul pretins.
Prin articolul 25 alin.1 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ beneficiază, pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual, egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată în mod expres, prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de 01 ianuarie 2011, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.
Pentru salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată Legea nr.285/2010, în vigoare începând din data de 01 ianuarie 2011, lege care, la art. 8 prevede că: "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";.
Așadar, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, modificând prin această reglementare modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010, aceasta fiind transformată într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională, care prin decizii succesive, nr.1165/2011, nr.115/2012 și nr.395/2012 a statuat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat întrucât nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, sumele aferente acestuia fiind incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010. În același sens a decis recent și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 21/2013.
Prin urmare, cererea privind obligarea angajatorului la plata distinctă a sumei aferentă premiului anual pentru anul 2010 după abrogarea expresă a dispozițiilor art.25 din Legea nr.330/2009 este neîntemeiată, motiv pentru care, în baza considerentelor de fapt și de drept arătate se impune a fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește premiul anual aferent anului 2011, așa cum deja s-a arătat, reclamanta nu a probat că între ea și pârât ar fi existat raporturi de muncă în anul 2011, pretențiile urmând a fi respinse. Chiar și dacă s-ar accepta existența raporturilor de muncă ( față de lipsa de opoziție din partea pârâtului), temeiul de drept invocat de reclamantă, art. 25 din Legea 330/2009 a fost abrogat expres începând cu 1 ianuarie 2011, astfel că nu mai poate constitui suport al admiterii cererii pentru anul 2011.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr.
304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
2
ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții I. E., CNP 2. și I. Horia, ambii domiciliați în B., str. P. M., nr.56 sc. C ap.22, județul B. -Năsăud împotriva pârâților L. T. F. B. cu sediul în B. str. Z. nr. 1, județul B. - Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul B. -Năsăud Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2013
PREȘEDINTE, GRE
FIER,
S. I. H. V.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
Z. L. P. S.
Red/.Dact S.I. _
3