Sentința civilă nr. 518/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr._ *

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 518

Ședința publică din _

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: H. D. M. ASISTENȚI: O. S. JUDICIARI: D. M. L.

GREFIER: M. R.

Pe rol fiind pronunțarea soluției în acțiunea civilă formulată de către re- clamantul Criste Cătălin D., cu domiciliul în B. M., str. B., nr. 14/73, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC B. G. S. prin administrator Crișan Florin, cu sediul în sat R., str. E., nr. 92, jud. Maramureș, având ca obiect drepturi bănești.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pentru a da posibilitatea pâ- râtei SC B. G. S. prin c.j. Leta C. să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de_, iar apoi, în vederea deliberării, la termenul de azi.

Instanța, în urma deliberărilor, a pronunțat sentința civilă de față.

T.

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_, reclamantul C. C.

D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC B. G. S. B. M., ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligată pârâta la plata orelor suplimentare efectuate.

În motivarea acțiunii, reclamantul susține că a fost angajat al pârâtei, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 5. /_, iar în perioada 01.04 -_ a efectuat ore suplimentare, pe care pârâta refuză să i le plătească. Prin înscrisul depus la fila 7 din dosar, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare, alte drepturi bănești, daune morale și materiale, iar ulterior prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din_, reclamantul își precizează acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata unui număr de 105 ore și 50 de minute, plata a 2 zile de concediu care au fost considerate zile de concediu deși erau zile de săr- bătoare legală, respectiv 25 și 26 decembrie și plata unui spor de 100% din sa- lariul de bază pentru munca prestată în zilele de 1 Mai, respectiv 1 Decembrie, cu obligarea pârâtei și la suportarea cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din_, reclamantul și-a precizat din nou acțiunea solicitând a se lua act de această ultimă precizare, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2414 lei aferente unui număr de 387 ore suplimentare efectuate în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2011 și a sumei de 400 lei reprezentând drepturi salariale aferente lunii ianua- rie 2011, așa cum rezultă din lucrarea de expertiză efectuată în cauză. A solici- tat de asemenea obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1575 lei, reprezentând onorariu de avocat și contravaloarea lucrării de ex- pertiză.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 108 Codul muncii.

În probațiune s-au depus în copii contractul individual de muncă, cere- rea de demisie, decizia de încetare a contractului individual de muncă, situația ținută de reclamat privind efectuarea orelor suplimentare, foi de transport, foi colective de prezență, alte înscrisuri. În cauză s-a încuviințat și a fost efectuată o lucrare de expertiză de specialitate.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea pretențiilor reclamantului, cu obligarea acestuia la cheltuieli de judecată. În motivarea po- ziției sale procesuale, pârâta susține că între părți a fost, într-adevăr, un con- tract individual de muncă, prin care pârâta s-a obligat și la plata orelor supli- mentare, dar reclamantul nu a prestat ore suplimentare permanent, iar cele prestate ocazional au fost compensate cu timp liber corespunzător. Comporta- mentul reclamantului la locul de muncă, în timpul programului de lucru a fost necorespunzător, acesta pierzând mai mult vremea decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Un aspect relevant este acela că împreună cu un alt fost angajat al pârâ- tei, a încercat să influențeze personalul să lucreze mai puțin, să solicite salarii mai mari, ba chiar să creeze prejudicii societății, comportament care nu poate decât să ducă la perturbarea activității.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile le- gale incidente, tribunalul reține următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Te- ritorial de Muncă M. sub nr. 5. din_, reclamantul Criste C. D. a fost angajatul pârâtei SC B. G. S., pe o durată nedeterminată, începând cu data de_, în calitate de manipulant.

Raporturile de muncă dintre părți au încetat prin demisia reclamantului, la data de_ .

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune și concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul contabil A. ișor Florea, a rezultat că reclamantul a efectuat în perioada _

-_ un număr de 191 de ore suplimentare peste programul normal de lucru de 8 ore și 159 de ore de muncă în zile nelucrătoare, pentru care i se cuvine suma brută de 1.817 lei, căreia îi corespunde suma netă de 1.435 lei, cu care pârâta a fost de acord în subsidiar.

Prin completarea la lucrarea de expertiză din data de_, expertul a concluzionat că în luna octombrie 2010 reclamantul a efectuat 37 de ore su-

plimentare, din care 19 ore în zile lucrătoare și 18 ore în zile nelucrătoare, re- clamantul fiind îndreptățit la plata sumei brute de 197 lei.

La acestea se adaugă drepturile salariale cuvenite pentru luna ianuarie 2010, în cuantum brut de 400 lei, rezultând un total de 2.414 lei brut.

Potrivit art. 121 alin. 1 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.

Prin urmare, întrucât angajatorul este cel care va plăti remunerația, în plus față de salariu, este necesar să existe solicitarea acestuia pentru efectuarea muncii suplimentare.

Solicitarea poate fi expresă, dar și implicită sau tacită.

T. apreciază că în speță angajatorul a impus sarcini suplimentare reclamantului, a căror îndeplinire a necesitat prestarea muncii suplimentare.

Astfel, chiar martorul propus de pârâtă, C. V., audiat în rejudecare (fila 75), a arătat că munca reclamantului, care făcea parte din echipa de montatori, se desfășura atât în atelier, unde erau pregătite piesele de mobilier, cât și pe teren, respectiv la domiciliile clienților, unde mobila era montată. Munca reclamantului se desfășura în cea mai mare parte pe teren, respectiv a- proximativ în proporție de 80%. Dacă clientul se afla la o distanță de 100 km de Baia M., spre exemplu, reclamantul trebuia să se deplaseze la domiciliul aces- tuia. Programul normal de lucru era până la ora 17.00, dar, în funcție de situ- ație, se rămânea uneori și peste program. Reclamantul a efectuat ore suplimen- tare, dar nu poate să precizeze numărul acestora. O perioadă orele suplimen- tare au fost plătite, după care nu au mai fost plătite. Angajatorul avea cunoș- tință de efectuarea orelor suplimentare, fiind practic o decizie comună a sala- riatului și a unității cu privire la efectuarea acestora. Orele suplimentare nu au fost plătite reclamantului în perioada februarie 2010 - aprilie 2010, după care reclamantul a plecat din firmă.

Prin urmare, din probele administrate rezultă că a existat o înțelegere în cadrul unității, determinată de specificul activității desfășurate și de interesul ambelor părți de a se munci peste program, atunci când situația o impunea, orele suplimentare efectuate fiind, de altfel, achitate până în luna martie 2009 inclusiv, aspect confirmat de martorii audiați.

În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale de montator reclamantul a parti- cipat la transportul de la societate la clienți a obiectelor de mobilier și la mon- tarea acestora, activitate ce s-a desfășurat în cele mai multe cazuri ori a conti- nuat și după terminarea programului de muncă al societății. O dovadă a muncii peste orele de program normal o constituie documentele de transport a obiecte- lor de mobilier, respectiv foile de parcurs, întocmite și aprobate în acest scop, ce se află la arhiva societății și care au fost analizate de expertul contabil, con- form celor menționate în lucrarea de expertiză.

Dovada efectuării acestor ore suplimentare reiese și din probațiunea testimonială efectuată în cauză, având în vedere că martorii au fost colegi cu re- clamantul, fie au lucrat în aceeași echipă ca montatori, fie în calitate de șofer al autovehiculului cu care se transporta mobila, aceștia trebuind să semneze atât foile de parcurs cât și procesele verbale de predare-primire alături de clienți.

Pârâta nu a probat în cauză achitarea orelor suplimentare solicitate și nici a salariului aferent lunii ianuarie 2010, cu toate că sarcina probei îi revine, potrivit art. 272 din Codul muncii.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 40 alin. 2 lit. c, art. 166, art. 168, art. 123 din Codul muncii, coroborat cu art. 272 din Codul muncii, tribunalul va admite acțiunea precizată și va obliga pârâta la plata că- tre reclamant a sumei brute de 2.414 lei, reprezentând plata orelor suplimentare efectuate în perioada aprilie 2009 - ianuarie 2010 și drepturile salariale cuveni- te pentru luna ianuarie 2010.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesu- ală a pârâtei, care a căzut în pretenții, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 3.709,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 500 lei onorariu de avocat la instanța de fond în rejudecare și 3.209,5 lei - cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual (950 lei - onorariu de avocat la instanța de fond, 625 lei contravaloarea expertizei contabile efectu- ate în cauză, 1.500 lei - onorariu de avocat în recurs, 100 lei contravaloarea transportului la Curtea de Apel C. și 34,50 lei - taxă informații la Registrul comerțului, conform chitanțelor aflate la dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

ADMITE

acțiunea precizată formulată de reclamantul C. CĂTĂLIN - D.

, cu domiciliul în loc. B. M., str. B., nr. 14/73, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC B. G. S. , cu sediul în loc. Recea, str. E., nr. 92, jud. M. .

OBLIGĂ

pârâta la plata către reclamant a sumei brute de 2.414 lei, re- prezentând plata orelor suplimentare efectuate în perioada aprilie 2009 - ianu- arie 2010 și drepturile salariale cuvenite pentru luna ianuarie 2010.

OBLIGĂ

pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.709,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

H.

D. M.

O. S. D. M. L.

M.

R.

Red. H.D.M./_

Tehn. M.R./4 ex./_

com. 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 518/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă