Sentința civilă nr. 837/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 837

Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. Brîndușa

Asistent judiciar: D. M. L. Asistent judiciar: O. S.

  1. ier: P. Ana C.

    Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de către reclamantul

  2. V. V. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. F. - B.

M., str. Victoriei, nr. 59 A/23, jud. Maramuereș, în contradictoriu cu pârâta SC SS cu sediul în B. M., str. A., nr. 34, județul M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul H. V.

V., asistat de avocat C. F., se prezintă pentru pârâta SC SS consilier juridic T. A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registratură un înscris din partea reclamantului H. V. V., prin avocat C. F. prin care se solicită a se lua act de tranzacția încheiată între părți, în temeiul art. 271 și urm. Cod procedură civilă, tranzacție atașată cererii.

Reclamantul H. V. V. prezintă spre vedere Cartea de Identitate seria MM, nr. 6., CNP 1. domiciliat în B. M., str. M. Basarab, nr. 5/18. Întrebat fiind arată că a semnat tranzacția încheiată cu pârâta SC S.

S. și a încasat suma de 13.500 lei ce a făcut obiectul cererii dedusă judecății. Solictă a se lua act de tranzacția depusă la dosar.

Reprezentanta pârâtei SC SS consilier juridic T. A., față de poziția de recunaște a încasării banilor de către reclamantul H. V. V., solicită a se lua act de încheierea tranzacției.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul H.

V. - V. a chemat-o în judecată pe pârâta SS S.R.L solicitând obligarea acesteia la plata lunară a diferenței între salariul pe care îl realiza reclamantul anterior accidentului de muncă produs în data de_ (în cuantum de 1.250 lei brut și 811 Iei net) și salariul pe care îl obține în prezent (în cuantum de 800 lei brut, respectiv 601 lei net), începând cu data de_ (data diminuării drepturilor salariale) și în continuare, pe durată

nedeterminată; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferenței de salariu, începând cu data scadenței lunare a drepturilor salariale și până la plata efectivă și integrală; precum și obligarea la plata către reclamant a sumei de 50.000 Euro, reprezentând prejudiciu moral cauzat în urma accidentului de muncă produs la data de_, în urma căruia reclamantul a suferit leziuni traumatice ireversibile ce i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin pierderea unui organ, respectiv rinichi, cu consecințe în timp asupra calității vieții și capacității de muncă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a învederat că a fost angajat al intimatei în funcția de electrician auto și ulterior de tâmplar, începând cu data de_, până în cursul lunii ianuarie 2012. In anul 2009 a fost încadrat pe postul de tâmplar universal, calitate în care a manipulat materialul lemnos, s-a ocupat de tăierea lemnului la gater și la ferăstrăul circular.

În data de_, în jurul orelor 20.00, pe perioada activității desfășurate pentru societatea pârâtă, a constatat o defecțiune la gater, motiv pentru care a chemat mecanicul să o remedieze. În timp ce ajuta la lucrările de reparare a defecțiunilor, a constatat că vopseaua gaterului a luat foc, suferind un accident în urma căruia a fost transportat la spital. A fost supus mai multor investigații, prilej cu care s-a constatat că are contuzii și un hematom în zona rinichiului, fiind necesară intervenția chirurgicală urgentă.

În data de_ a fost supus unei intervenții chirurgicale, în urma căreia i-a fost extirpat un rinichi.

Cu privire la obligarea pârâtei la plata diferenței între salariul pe care îl realiza anterior accidentului de muncă produs în data de_ și salariul pe care îl obține în prezent, reclamantul a arătat că, urmare a infirmității fizice cauzate, realizează venituri însă la un nivel inferior față de cel pe care îl realiza anterior producerii faptei prejudiciabile.

Activitatea pe care o desfășura la societatea pârâtă nu a mai putut continua, deoarece necesita ridicarea de lemne și manipularea acestora, tăierea lor la gater, sortarea și aranjarea lemnelor tăiate, etc. activități pe care nu le mai poate realiza, întrucât în urma intervenției chirurgicale i s-a interzis să depună efort fizic consistent sau să ridice greutăți ce depășesc 1 kg.

Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând prejudiciu moral cauzat în urma accidentului de muncă produs la data de_, reclamantul a arătat că a suferit leziuni traumatice ce au necesitat intervenție chirurgicală, internare pe perioada_ -_, concretizate într-o infirmitate fizică permanentă, constând în pierderea rinichiului stâng. De asemenea, ca urmare a prejudiciului cauzat prin pierderea acestui organ, reclamantul trebuie ca pe întreaga perioadă a vieții sale să țină regim alimentar, să evite efortul fizic de orice fel, inclusiv ridicarea de greutăți mai mari de 1 kg. Periodic acesta suferă de dureri în zona operației, fapt ce necesită tratament medicamentos suplimentar.

Regimul alimentar pe care trebuie să-1 respecte este, de asemenea, unul foarte strict, fiindu-i interzis să consume alimente sărate, dulci, grăsimi animale și hidrogenate, alimente bogate în potasiu (fructe, ciocolată), condimente

artificiale și alte E-uri. Dieta sa trebuie orientată spre hrană naturală, ceea ce implică din partea sa costuri suplimentare.

Date fiind aspectele prezentate reclamantul a apreciat că este evident faptul că prin fapta prejudiciabilă produsă i-a fost afectată calitatea vieții, iar repararea prejudiciului trebuie să răspundă necesității de a înlătura integral efectele faptei prejudiciabile.

În drept s-au invocat prevederile art. 1.357 NCC, art. 269 Codul muncii, art. 17, art. 242, art. 274 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au depus: contract individual de muncă încheiat cu SS

S. ; fluturaș cu salariul emis de SS S. ; contract individual de muncă încheiat cu S. ROBOT S. ; adeverință de salarizare emisă de S. C. Robot S.

; declarație dată de reclamant cu prilejul incidentului din_ ; bilet ieșire din spital; decont de cheltuieli; scrisoare medicală; buletin de analize medicale.

La data de_ reclamantul a depus la dosar înscrisul intitulat

"tranzacție";, iar în ședința publică din data de_ părțile s-au înfățișat și au solicitat instanței a lua act de învoiala lor și pronunța o hotărâre care să consfințească această învoială.

Atât reclamantul, asistat de avocat, pârâta, reprezentată prin consilierul juridic T. A. L., în temeiul procurii speciale acordate de administratorul societății pârâte, autentificate de notar public Firizan George B. sub nr. 1296/_ au confirmat acordul lor de voințe în sensul stingerii litigiului din prezentul dosar, consemnat în înscrisul depus la dosar la data de_ .

Față de aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 271 și 272 Cod procedură civilă, instanța va lua act de învoiala părților pe care o va consfinți în întregime potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Ia act de învoiala intervenită între reclamantul H. V. V. cu domiciliul în B. M., str. M. Basarab, nr. 5/18, județul M. și pârâta SC

  1. S. cu sediul în B. M., str. A., nr. 34, județul M. pe care o consfințește în întregime având următorul conținut:

    "Tranzacție, încheiată în B. M., azi,_, între următoarele părți:

    1. H. V. -V. domiciliat în B. M., str. M. Basarab, nr. 5/18, județul M., identificat cu C.I. seria MM, nr. 6., eliberat de Pol. Mun. B. M., având CNP 1., și

    2. SS S. cu sediul social în B. M., str. A., nr. 34, județul

M., având J_, RO 17289052, reprezentată de Dl. Ghișa Ludovic în calitate de administrator,

prin care părțile, raportat la dosar nr._ al T. ui M., înțeleg să tranzacționeze de următoarea manieră:

SS S. este de acord să acorde o despăgubire pentru angajatul care s-a accidentat în data de_, la nivelul sumei de 13.500 lei, sumă ce se predă integral, azi, data de_, în vederea soluționării litigiului pe cale

amiabilă. Suma va fi achitată prin virament bancar titularului H. V. V., deschis la Banca Carpatica B. M., având IBAN_ P 0. RO01.

Prin acordarea acestei sume de bani societate nu își asumă responsabilitatea pentru producerea accidentului, ci își arată compasiunea pentru situația creată ( pierderea unui organ) de accidentul produs în cadrul unității angajatoare.

Dl. H. V. -V. arată că nu mai are față de societatea SS S. nicio pretenție prezentă sau viitoare cu privire la incidentul din_ și infirmitatea permanentă care a fost cauzată de incidentul produs la data menționată mai sus. Dl. H. V. V. declară în mod expres că prin prezentul contract de tranzacție a lichidat irevocabil orice pretenții, de orice natură, nemaiavând nici o altă pretenție de natura despăgubirilor, daunelor-interese, etc., sub rezerva efectuării viramentului bancar în valoare de 13.500 lei, prevăzut de prezenta tranzacție.

Ambele părți declară în mod expres că, prin semnarea prezentului contract, au lichidat irevocabil orice pretenții, litigiul dintre ele fiind în mod definitiv și irevocabil stins.

Prezentul contract servește celor două părți pentru clasarea dosarului nr._, aflat pe rolul T. ui M., precum și la efectuarea mențiunilor necesare în evidența contabilă a societății SC SS Această înțelegere scrisă, neviciată, reprezintă voința liberă a părților, act pe care îl depun la instnața de judecată cu rugămintea de a fi consfințită printr-o hotărâre judecătorească definiitvă ( fără drept de apel), în temeiul art. 271-273 Cod procedură civilă.

Prezenta tranzacție își va produce efectele cu condiția efectuării de către SC SS a viramentului în valaore de 13.500 lei.

Prezenta tranzacție a fost încheiată în B. M., azi,_ în 3 (trei) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară și unul pentru instanța de judecată"; .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

G. Brîndușa

O. S., D. M.

Ana C.

P.

Red.dact.G.B/_ .

4 ex./ com. 2 ex./_ .

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 837/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă