Sentința civilă nr. 985/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
SENTINȚĂ CIVILĂ N. 985
Ședința publică din 07 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. C.
Asistent judiciar S. O. Asistent judiciar M. L. D.
G. ier A. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta U. I., domiciliată în B. M., str.Z., nr.1, județul M. în contradictoriu cu pârâta Ș.
"I.L.C. "; cu sediul în B. mare, b-dul T., nr. 26 A, județul M., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, este lipsă pârâta Ș. "I.L.C. ";.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, raportat la dispozițiile art. 131 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, constată că potrivit art. 269 Codul muncii, art. 201 din Legea nr. 62/2011 raportat la art. 95 pct.4 Noul Cod procedură civilă, este competentă material și teritorial a soluționa prezenta cauză.
Instanța constată că în procedura de regularizare pârâta nu a formulat întâmpinare și în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, întreabă dacă sunt cereri în probațiune de formulat.
Reclamanta învederează instanței că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.
Nemaifiind cereri, excepții de formulat, probe de administrat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris și obligarea pârâtei la plata premiului anual pe anul 2010.
T.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, reclamanta U. I. a chemat în judecată pârâta Ș. "I.L.C. ";, solicitând
instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la calcul și plata premiului anual aferent anului școlar 2010, prevăzut de art. 25 din legea cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Acțiunea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Pârâta Ș. "I.L.C. ";, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cererea, tribunalul constată următoarele:
Prin art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 au fost abrogate expres dispozițiile Legii nr. 330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.
În ce privește premiul anual aferent anului 2010, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2011, "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în aul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";.
Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o serie de astfel de măsuri propuse de legiuitor, care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin Strategia fiscal-bugetară. Ca atare, sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub o altă formă, anume cea a majorărilor aplicabile la salariile de bază/indemnizații în cuantum de 15%.
În acest sens, este expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.
Dispozițiile Legii nr. 285/2010 au fost analizate și de Curtea Constituțională, care prin Decizia nr. 1655/2010 a reținut referitor la măsurile prevăzute de acest normativ următoarele: "Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare (…)";. De asemenea, se arată în decizia menționată că "pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv
a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă";, iar o situație de criză economică, astfel cum este justificată în chiar expunerea de motive a legii, reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina astfel de măsuri, printre care și neplata premiului anual aferent anului 2010, aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fondurile publice.
În contextul jurisprudențial al Curții Constituționale este relevantă și Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia Curtea, în mod judicios a reținut că: "legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula";.
În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate - Legea nr. 285/2010, se constată că acestea au intrat în vigoare la data de_ și se aplică întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.
Teoretic, Legea nr. 285/2010 - lege nouă se aplică premiului anual aferent anului 2010, întrucât suntem în cazul unor raporturi juridice ce nu sunt încheiate, ci sunt născute numai sub imperiul legii vechi, dar nu și-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului anual nu a fost realizată în luna ianuarie a anului 2011. Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche, va fi în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr. 285/2010 în situația de față.
Legiuitorul, în virtutea prerogativelor sale constituționale, a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă sub această formă, începând cu luna ianuarie 2011, ci sub forma majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Ca atare, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând niciun efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestuia, plată care are loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.
Este cert așadar că, din punct de vedere legal, legiuitorul este îndriduit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile etc), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii.
Prin urmare, intră în competența exclusivă a legiuitorului, luarea în considerare, la construcția sistemului de salarizare în sectorul bugetar, a sporurilor, premiilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, precum și a altor
drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar măsura privind neacordarea premiului anual aferent anului 2010 în anul 2011 este una legitimă din punct de vedere legal și constituțional și se înscrie în rândul politicilor de personal ale statului.
Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturile salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat, iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina, în care se arată că "…este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să refuze plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare";.
În considerarea celor de mai sus, acțiunea urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta U. I., domiciliată în B. M., str.Z., nr.1, județul M. în contradictoriu cu pârâta Ș. "I.L.C. "; cu sediul în B. mare, b-dul traian, nr. 26 A, județul
M. .
Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Curtea de Apel C. .
Pronunțată în sedință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER
C. M. O. S. M. L. D. A. S.
Red.CM/_
Tred. A.S. / 11 Iunie 2013 - ex