Încălcarea dreptului la un proces echitabil. Neaudierea nemijlocită a părţii vătămate în cazul infracţiunii de trafic de minori. Trimitere spre rejudecare.
| Comentarii |
|
Art. 2 par. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO – garantarea dreptului oricărui acuzat la dublu grad de jurisdicţie în materie penală
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 625/A din 29 aprilie 2015
Prin sentinţa penală nr. 573 din 8 septembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. ..../2008* a Tribunalului Maramureş în temeiul art.396 alin.5 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.c C. pr. pen. au fost achitaţiinculpaţii:
1.F.B.V., …. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), 329 alin. 1 şi 2 Cod penal, (1969) art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art.5 din Codul penal.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 17 septembrie 2003 - 2 august 2005.
2.P.E.G.…., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.
3 .S.Z.F.…., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art.329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.
4. D.O., …., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.
5. D.P.D., … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
6.I.A., …., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
7.D.T., … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
S-a revocat măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş.
8.G.M., … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
II.În temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.f C. pr. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor:
1.D.M., zis „M.”, … pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. b Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
2.D.R., …. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.261 alin. 1 Cod penal(1969), art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal.
S-a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 13.09.2004-02.08.2005.
S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 274 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
S-a dispus plata în avans din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Maramureş a onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu, după cum urmează: (….).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 09.12.2003 pe rolul Tribunalului Maramureş a fost înregistrat sub numărul 7723/2003 dosarul privindu-i pe inculpaţii F.B.V., G.M., D.T., P.E.G., M.I., S.Z.F., D.R., D.O., A.M., D.M. zis „M.”, D.M. zis „M.”, D.P.D., I.A., C.C..
Prin sentinţa penală nr. 483/22.12.2005au fost condamnaţi 10 inculpaţi, iar cu privire la patru inculpaţi instanţa a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar cu termen la 24.01.2006.
Prin decizia penală nr.128/A/04.05.2006pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. .../2006 au fost admise apelurile declarate de 10 inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 483 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond - Tribunalului Maramureş.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că în cauză au fost eludate, cu ocazia judecării cauzei de către prima instanţă, dispoziţiile privind compunerea legală a completului de judecată şi a celor care reglementează asistenţa juridică obligatorie, instanţa de fond pronunţând astfel o hotărâre lovită de nulitate absolută, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. De asemenea, în motivarea deciziei Curţii de Apel Cluj, instanţa de control judiciar a arătat că instanţa de fond va relua dezbaterile pe fondul cauzei, asigurând respectarea principiilor care guvernează procesul penal, asigurându-se asistenţa juridică inculpaţilor şi analizând şi celelalte motive invocate de către inculpaţi în memoriile depuse în cursul apelului.
Cu privire la cei patru inculpaţi faţă de care s-a disjuns cauza, la data de 23.12.2005 s-a format dosarul nr. 6001/2005 (4554/100/2005). Prin încheierea penală nr. 522 din 07 noiembrie 2006 s-a conexat acest dosar la dosarul nr. .../100/2006 ca efect al desfiinţării sentinţei penale nr.483 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului, astfel că în mod automat s-a desfiinţat şi dispoziţia de disjungere considerându-se automat conexate cele două cauze.
La data de 29.06.2006 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub numărul de dosarul nr. .../100/2006 pentru rejudecare.
La termenul din 21.02.2007 Tribunalul a disjuns cauza cu privire la inculpaţii D.T., M.I., Dobăeş Mihai zis „M.” şi A.M.. Cu privire la cei patru inculpaţi faţă de care s-a disjuns cauza s-a format dosarul nr. .../100/2007. La termenul din 10.03.2009 s-a disjuns cauza cu privire la un inculpat arestat în altă cauză în Spania( D.T.), formându-se dosarul nr. .../100/2009.
Prin sentinţa penală nr. 242/09.05.2007 Tribunalul Maramureşa respins cererea de constatare a nulităţii urmăririi penale şi de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale formulată de inculpaţii D.P.D., I.A., C.C., G.M., D.O., D.M. şi însuşită de inculpaţii F.B., D.R., P.E. şi S.Z. şi, de asemenea, s-a dispus condamnarea tuturor inculpaţilor la pedepse cu executare în regim de detenţie şi, de asemenea, s-a dispus obligarea inculpaţilor la despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare statului.
Prin decizia penală nr. 184/A/2007 a Curţii de Apel Clujau fost admise apelurile formulate de inculpaţii P.E.G., D.O., C.C., F.B.V., D.M., S.Z., D.R., D.P.D., I.A., G.M. împotriva sentinţei penale nr. 242/09.05.2007 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Curtea a apreciat că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor. De asemenea, instanţa de control judiciar a apreciat că, potrivit ar. 24 din Legea nr. 678/2001, şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 din aceeaşi lege nu sunt publice, or din practicau sentinţei, dar şi din restul încheierilor de şedinţă rezultă că judecata a avut loc la termenul din 25 aprilie 2007 în şedinţă publică, încălcându-se astfel prevederile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, dispoziţii imperative, a căror nerespectare atrăgând sancţiunea nulităţii absolute. Curtea de Apel Cluj a dispus, prin aceeaşi decizie, ca în rejudecare instanţa de fond să respecte şi îndrumările deciziei nr. 128/A/2007 a Curţii de Apel Cluj.
La data de 09.01.2008 cauza a fost înregistrată la Tribunalul Maramureş sub numărul de dosar nr. ..../2008.
Prin sentinţa penală nr. 584/11.11.2009 Tribunalul Maramureşa dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, cu executare în regim de detenţie, cu excepţia inculpatului C.C., cu privire la care instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Maramureş a obligat inculpaţii la plata de despăgubiri civile către părţile civile, precum şi la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Prin decizia penală nr. 39/A/2010 din 31 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. ..../2008, s-au admis apelurile formulate de cei 9 inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 584 din 11.11.2009 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureş. Prin aceeaşi deciziei s-a constatat că inculpatul C.C. şi-a retras apelul prin decizia penală nr. 9/27.01.2010 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a dispune această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că judecarea cauzei de către instanţa de fond s-a desfăşurat cu încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, în condiţiile în care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru alte infracţiuni decât cele prevăzute în art. 24 din Legea nr. 678/2001, încălcări care atrag nulitatea absolută a hotărârii.
În ceea ce priveşte dosarul nr. .../100/2009, disjuns din dosarul nr. .../100/2007, la rândul său, disjuns din dosarul nr. .../100/2006, privindu-l pe inculpatul D.T., Tribunalul Maramureş s-a pronunţat prin sentinţa penală nr. 126/26.02.2010. Astfel, tribunalul, prin sentinţa penală menţionată anterior, a dispus condamnarea inculpatului D.T. la o pedeapsă ce urma să fie executată în regim de detenţie.
Prin decizia penală nr. 57/A/2010 Curtea de Apel Cluja admis apelul declarat de inculpatul D.T. împotriva sentinţei penale nr. 126/26.02.2010 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în întregime şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureş, apreciindu-se că cercetarea judecătorească s-a derulat în mod formal, prima instanţă insistând în mod repetat asupra principiului celerităţii în detrimentul dreptului la un proces echitabil, fiindu-i încălcat astfel inculpatului dreptul la apărare. De asemenea, în motivarea deciziei, Curtea de Apel Cluj indică faptul că reluarea judecării cauzei se va efectua după ce se va pune în discuţie conexarea dosarului menţionat la dosarul nr. ..../2008 al Tribunalului Maramureş, începând cu primul act de procedură, prin verificarea legalei sesizări a instanţei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale ale părţilor, inclusiv cu respectarea principiului egalităţii armelor invocat de către inculpat printre motivele de apel.
La data de 01.02.2011 dosarul nr. ..../2008 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş sub numărul ..../2008*, dosar care constituie obiectul prezentei cauze.
Prin încheierea penală nr. 298/24.05.2011 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. .../100/2010, s-a dispus conexarea dosarului .../100/2010 la dosarul nr. ..../2008* al Tribunalului Maramureş. Dosarul nr. .../100/2010 privindu-l pe inculpatul D.T. a fost format urmare trimiterii spre rejudecare a dosarului nr. .../100/2009 (decizia penală nr. 57/A/2010 a Curţii de Apel Cluj).
La termenul din 30.06.2011 cauza s-a amânat având în vedere aspectele sesizate din oficiu referitor la neclarităţile din dispozitivul deciziei penale nr. 39/A/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, cu privire la inculpaţii C.C., D.M. şi G.M., pentru clarificarea acestor aspecte fiind sesizat în acest sens judecătorul delegat la Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului Maramureş pentru formularea unei contestaţii la executare, în vederea stabilirii cadrului procesual legal, mai exact pentru ca instanţa de control judiciar să lămurească dacă a înţeles să fie extinse efectele apelului şi cu privire la ceilalţi inculpaţi care nu au declarat apel, precum şi situaţia inculpatului care îşi retrăsese apelul.
Prin decizia penală nr. 151/15.09.2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă contestaţia la executare formulată de Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului Maramureş şi, în consecinţă, a fost clarificat dispozitivul deciziei penale nr. 39/A/31.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, în sensul că inculpatul C.C. şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 584/11.11.2009 a Tribunalului Maramureş prin decizia penală nr. 9/27.01.2010 a Curţii de Apel Cluj, iar rejudecarea cauzei nu se referă la acesta. În cuprinsul dispozitivului deciziei menţionate, Curtea de Apel Cluj a mai stabilit că rejudecarea cauzei, dispusă prin decizia penală nr. 39/A/31.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, îi vizează şi pe inculpaţii Dobăeş Mihai şi G.M., condamnaţi prin sentinţa penală nr. 584/11.11.2009 a Tribunalului Maramureş, care a fost desfiinţată în întregime prin decizia penală nr. 39/A/31.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, judecata reluându-se de la primul act procesual necesar a fi efectuat în speţă conform considerentele deciziei menţionate a Curţii de Apel Cluj.
Ulterior, prin decizia penală nr. 1595/15.05.2012, pronunţată în dosarul nr. .../33/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 151/A/15.09.2011 a Curţii de Apel Cluj.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunţată la data de 5 mai 2014 în dosarul nr. ..../2008* al Tribunalului Maramureş au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii D.T., F.B.V., S.Z.F., I.A., P.E.G., D.O. şi D.P.D., prin avocaţii lor aleşi. De asemenea, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 308/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii F.B.V., D.R., P.E.G., S.Z.F., D.O., D.P.D., I.A., D.T., G.M. şi D.M..
Prin încheierea penală nr. 4/HI din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 347 alin.3 rap. la art.345 alin.2 C.pr.pen., s-au admis contestaţiile formulate de inculpaţii D.T. B., F.B.V., S.Z.F., I.A., P.E.G., D.O. ŞI D.P.D., prin avocaţi, împotriva încheierii penale din 5 mai 2014 dată de Judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. ..../2008* al Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o şi a constatat nulitatea, în condiţiile art.282 alin.1 C.proc.pen., a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii în vigoare la momentul efectuării, în dos. nr.308/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, respectiv, a dispoz. art.135 şi art.224 C.pr.pen. 1968, art.21 din Legea nr.678/2001, şi anume: audierea persoanelor vătămate U.I. - din 21 şi 28 ianuarie 2003 (filele 7 -12 vol.IV dos. u.p.); T.A.B. - din 18 februarie 2003 şi 9 aprilie 2003 (filele 56-58 şi 50-54 vol.IV dos. u.p.); R.A.L. - din 16 şi 17 februarie 2003 (filele 83-91 vol.IV dos. u.p.); B.A. - din 17 februarie 2003 (filele 74-76 vol.IV dos. u.p.) şi audierea martorilor: U.I. - din 17 aprilie 2003 (filele 24-25 vol.IV dos. u.p.); C.I. jr. - din 21 şi 22 aprilie 2003 (filele 35-42 vol.IV dos. u.p.); C.I. sen. - din 17 aprilie 2003 (fila 43 vol.IV dos. u.p.); M.L.V. - din 30.04.2002 (filele 44-46 vol.IV dos. u.p.); P.A. - 17 aprilie 2003 (fila 47-49 vol.IV dos. u.p.); T.N. - din 17 aprilie 2003 (filele 60-61 vol.IV dos. u.p.); G.M. - din 15 şi 17 februarie 2003 (filele 62-65, 69-71 vol.IV dos. u.p.); G.I. - din 17 aprilie 2003 (fila 73 vol.IV dos. u.p.); B.A. - din 17 aprilie 2003 (fila 81 vol.IV dos. u.p.); R.R. - din 17 aprilie 2003 ( filele 92-93 vol.IV dos. u.p.); S.G.M. - din 20 mai 2003 (fila 94 vol.IV dos. u.p.); V.G.P. - din 5 iunie şi 9 mai 2003 (filele 95-96, 98-99 vol.IV dos. u.p.); S.R.M. - din 6 mai şi 8 mai 2003 (filele 101-104, 107-109 vol.IV dos. u.p.).
În baza art.102 alin.3 C.pr.pen., a dispus excluderea următoarelor probe administrate în cursul urmăririi penale, în afara cadrului procesual legal, cu încălcarea dispoz. art.224 C.pr.pen.1968:
- declaraţiile persoanelor vătămate: U.I. din 21 şi 28 ianuarie 2003 filele (7 -12 vol.IV dos. u.p.); T.A.B. din 18 februarie 2003 şi 9 aprilie 2003 (filele 56-58 şi 50-54 vol.IV dos. u.p.); R.A.L. din 16 şi 17 februarie 2003 (filele 83-91 vol.IV dos. u.p.); B.A. din 17 februarie 2003 (filele 74-76 vol.IV dos. u.p.);
- declaraţiile martorilor: U.I. din 17 aprilie 2003 (filele 24-25 vol.IV dos. u.p.); C.I. jr. - din 21 şi 22 aprilie 2003 (filele 35-42 vol.IV dos. u.p.); C.I. sen. din 17 aprilie 2003 (fila 43 vol.IV dos. u.p.); M.L.V. - din 30.04.2002 (filele 44-46 vol.IV dos. u.p.); P.A. - 17 aprilie 2003 (fila 47-49 vol.IV dos. u.p.); T.N. din 17 aprilie 2003 (filele 60-61 vol.IV dos. u.p.); G.M. din 15 şi 17 februarie 2003 (filele 62-65, 69-71 vol.IV dos. u.p.); G.I. din 17 aprilie 2003 (fila 73 vol.IV dos. u.p.); B.A. din 17 aprilie 2003 (fila 81 vol.IV dos. u.p.); R.R. din 17 aprilie 2003 ( filele 92-93 vol.IV dos. u.p.); S.G.M. din 20 mai 2003 (fila 94 vol.IV dos. u.p.); V.G.P. din 5 iunie şi 9 mai 2003 (filele 95-96, 98-99 vol.IV dos. u.p.); S.R.M. din 6 mai şi 8 mai 2003 (filele 101-104, 107-109 vol.IV dos. u.p.).
Prin încheierea penală nr. 345/2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, în baza art.346 alin.4 C.proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr.308/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii:
- F.B.V. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 329 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;
- D.R. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, 261 alin.1 Cod penal, 25 Cod penal raportat la art. 292 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;
- P.E.G. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 329 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin.1,3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
- S.Z.F. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal, 329 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal;
- D.O. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal;
- D.P.D. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin.1 şi 2 Cod penal, 26 Cod penal raportat la art.12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal;
- I.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, 25 Cod penal raportat la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;
- D.T. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, art.329 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, art. 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;
- G.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin. 1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, 13 alin.1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art.33 lit. a şi 37 lit. a Cod penal;
- D.M. (zis „M.”) pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, 12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art.33 lit.a şi 37 lit.b Cod penal.
Cu excluderea probelor dispusă prin Încheierea penală nr.4/HI/2014 pronunţată la 4 iunie 2014.
Procedând la judecarea cauzei în baza probelor legal administrate, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin încheierea penală nr. 4/HI din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj au fost excluse într-o proporţie însemnată declaraţiile persoanelor vătămate, declaraţii esenţiale şi relevante sub aspectul conturării stării de fapt descrise în actul de trimitere în judecată. Astfel, tribunalul reţine că au fost înlăturate toate declaraţiile părţilor vătămate care relevau elemente esenţiale în vederea stabilirii unei activităţi infracţionale precum locul, timpul, participaţia fiecărei persoane la activitatea infracţională şi chiar acţiunile descrise ca având un caracter penal.
1) Astfel, tribunalul a reţinut că declaraţia părţii vătămate U.I. dată în faţa procurorului în ziua de 13.01.2003 a fost înlăturată, tribunalul putând avea în vedere la judecarea cauzei doar suplimentul declaraţiei acestei părţi vătămate, reaudiată la data de 08.10.2003 (paginile 15, 16, 17 din dosarul de urmărire penală volumul IV), declaraţie în cuprinsul căreia însă partea vătămată nu mai face nici un fel de precizare cu privire la implicarea inculpaţilor în activităţile de care sunt acuzaţi de parchet, singurele menţiuni fiind cu privire la conduita procesuală pe care partea vătămată i s-ar fi sugerat să o aibă în sensul de a-şi schimba declaraţiile iniţiale, referirile acestei părţi vătămate privindu-i pe inculpaţii D.R., C.C..
Audierea părţii vătămate U.I. nu a fost posibilă în cursul judecăţii, deşi a fost citată cu mandat de aducere, persoana nu a putut fi prezentată întrucât este plecată la muncă în Spania (fila 263 vol. VI dosar instanţă).
2) O altă probă care poate fi avută în vedere de tribunal la pronunţarea soluţiei este declaraţia martorului U.V., audiat la data de 08.10.2003, a cărui reaudiere însă nu a mai putut avea loc şi în cursul judecăţii întrucât, potrivit procesului-verbal de executare a mandatului de aducere (fila 259 vol. VI dosar instanţă), martorul este decedat din anul 2009.
3) De asemenea, o altă probă care poate fi avută în vedere de tribunal este declaraţia părţii vătămate B.D., audiată la data de 20.08.2003, precum şi suplimentul de declaraţie, cu ocazia audierii la data de 14.10.2003, audierea acestei părţi vătămate nu s-a putut realiza şi în cursul cercetării judecătoreşti întrucât, deşi a fost legal citată cu mandat de aducere, din cuprinsul procesului verbal de căutare (fila 257 volumul VI instanţă) rezultă că este plecată la muncă în Italia.
4) De asemenea, tribunalul a avut în vedere că declaraţia părţii vătămate T.A.B., luată de către procuror la data de 09.04.2003, a fost exclusă ca fiind nelegal administrată şi, în consecinţă, nu poate fi reţinută la pronunţarea hotărârii, singura declaraţie a acestei părţi vătămate care poate fi admisă la judecarea cauzei este cea din data de 05.11.2003 (fila 55 din dosarul de urmărire penală), declaraţie în care partea vătămată nu face nici un fel de referire la elementele care pot contura starea de fapt descrisă la punctul al doilea al actului de inculpare. Singurele referire ale părţii vătămate fiind la faptul că „unul din familia D., dar nu ştiu care dintre ei exact, mi-a trimis vorbă, printr-o rudă de-a mea (căruia nu vreau să-i dezvălui numele ca să nu-i creez probleme), că ar fi bine să-mi retrag declaraţia contra sumei de 20 milioane lei”. Audierea acestei părţi vătămate nu a fost posibilă întrucât din procesul-verbal de căutare rezultă că aceasta nu a fost găsită la nici unul dintre domiciliile unde a fost citată (filele 111-112 din dosarul instanţei vol. VI).
5) O altă probă avută în vedere este declaraţia părţii vătămate G.M., dată cu ocazia reaudierii la data de 10.11.2003, audierea acestei părţi vătămate nu a fost însă posibilă în cursul judecăţii întrucât din procesul-verbal de căutare rezultă că este plecată la muncă în Italia (fila 299 din dosarul instanţei vol. VI).
6) O altă declaraţie avută în vedere de tribunal este declaraţia dată de partea vătămată B.A. cu ocazia reaudierii de către procuror la data de 05.11.2003 (fila 77 din dosarul de urmărire penală), în care însă partea vătămată nu descrie activitatea infracţională reţinută de procuror în rechizitoriu, iar audierea acestei părţi vătămate în cursul judecăţii nu a fost posibilă întrucât din procesul-verbal de căutare (fila 232 din dosarul instanţei) rezultă că aceasta este căsătorită şi locuieşte de aproximativ 7 ani în Suedia.
7) Au mai fost avute în vedere declaraţiile martorilor B.G., B.A., U.I., R.R., C.I., G.I., I.S.I.E., care au fost audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi ale martorilor T.G., C.V.C., T.M., S.R.M., P.D., I.L.E. şi D.I.L., toţi aceşti martori neputând fi audiaţi în cursul judecăţii întrucât din procesele-verbale de căutare rezultă că sunt plecaţi din ţară. S-a mai avut în vedere suplimentele de declaraţie date de martorele V.G. (fila 97 din dosarul de urmărire penală) şi S.R.M. (filele 105-106 din dosarul de urmărire penală).
8) În ceea ce priveşte declaraţiile părţilor vătămate M.L.V. şi R.A.L., tribunalul constată că declaraţiile acestora au fost excluse ca fiind probe nelegal administrate, iar reaudierea acestora în cursul judecăţii nu a fost posibilă întrucât din procesul-verbal de căutare (fila 70 din dosarul instanţei vol. VI) rezultă că numita R.A. este plecată din ţară, fără să se cunoască locaţia exactă, iar M.L., deşi a fost citată la ambele domicilii, din procesul-verbal de căutare aflat la fila 255 din dosarul instanţei vol. VI rezultă că este plecată din ţară de aproximativ patru ani.
Astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 5 decembrie 2003 în dosarul nr. (...)/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Maramureşau fost trimişi în judecată inculpaţii D.T.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1 şi 2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. şi trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; P.E.G.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. şi trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; F.B.V.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1 şi 2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1 şi 2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 şi trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; S.Z.F.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1 şi 2 C.pen., proxenetism prev. de art.329 alin.1,2 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; D.R.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, încercare de a determina mărturia mincinoasă prev. de art.261 alin.1 C.pen., instigare la fals în declaraţii prev. de art.25 C.pen. rap. la art.292 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; D.O.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; G.M.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001, trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, toate cu aplic. art.33 lit.a, 37 lit.a C.pen.; D.M. „M.” pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001 toate cu aplic. art.33 lit.a, 37 lit.b C.pen.; D.P.D.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., complicitate la trafic de persoane prev. de art.26 C.pen. rap. la art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.; I.A.pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art.323 alin.1,2 C.pen., trafic de persoane prev. de art.13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr.678/2001, instigare la fals în declaraţii prev. de art.25 C.pen. rap. la art.292 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.
Prin actul de trimitere în judecată, procurorul a reţinut următoarea stare de fapt:
,,Inculpaţii D.T., P.E.G., F.B.V., D.R., D.O., S.Z.F., G.M., M.I., D.M. „M.", D.M. „M.", D.P.D., C.C., I.A. şi A.M. sunt toţi originari din mun. Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, majoritatea făcând parte din aceeaşi familie, cu notorii preocupări ce sfidează legea. De altfel, mai mulţi membri ai familiei D. au fost şi sunt cercetaţi şi în prezent în mai multe cauze penale, toate referitoare la infracţiuni cu implicaţii grave: trafic cu autoturisme furate din străinătate, trafic de persoane, infracţiuni de fals - comise nu doar în ţară, ci chiar şi în străinătate, cum este, de pildă, cazul inculpatului D.T. care se află în evidenţele Ministerului de Interne al Austriei pentru asemenea fapte penale, fiind chiar şi condamnat în Austria - după cum se va expune în starea de fapt - sau cazul inculpatului M.I.. Inculpatul D.M. „M." este recidivist, iar foarte recent, prin sentinţa penală nr. 252/06.11.2003 a Tribunalului Maramureş a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare tocmai pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001. în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 7423/2002 al Tribunalului Maramureş, inculpatul a acţionat în strânsă legătură cu B.A. şi T.N.V., condamnaţi şi ei la aceeaşi pedeapsă, dovedind astfel constante manifestări în ceea ce priveşte sfera ilicitului penal. In prezenta cauză, activităţile infracţionale în care au fost angrenaţi inculpaţii au corespondenţe în starea de fapt ce a făcut obiectul dosarului la care făceam referire anterior.
Începând cu mult înainte de adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, inculpaţii au iniţiat şi au constituit un grup infracţional foarte bine organizat, ale cărui preocupări au vizat preponderent traficul de persoane în scopul exploatării acestora fie prin obligarea la practicarea prostituţiei, fie prin folosirea de tineri ( preponderent minori ) la săvârşirea de infracţiuni de furt, în diferite modalităţi - sustragerea de bani din automatele de taxare amplasate în parcările oraşelor occidentale, sau utilizarea de cârduri bancare contrafăcute pentru subtilizarea de bunuri de valoare ori de importante valori băneşti cash, această din urmă variantă de furt implicând deja avantajele tehnologiei moderne de falsificare de acte şi cărţi de credit în pofida elementelor de securizare cu care acestea au fost confecţionate. Acest tip de fapte penale, extrem de grave prin consecinţele lor şi sancţionate ca atare nu doar prin intermediul legislaţiilor interne ale statelor civilizate, ci şi de către tratatele internaţionale, au fost preferate de inculpaţi deoarece sunt generatoare de venituri deosebit de importante, aducând câştiguri foarte mari autorilor lor.
Starea de fapt descrisă în acest rechizitoriu vizează perioada august 2000 - iulie 2003, deoarece inculpaţii au acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, exploatând, de pildă, aceleaşi persoane începând cu anul 2000 până în 2003 sau 2002 ( A.D.M., S.R.M. ). Aceste activităţi le-au creat potentă financiară pe seama exploatării în condiţii promiscue, întemeiate pe un regim de teroare psihică şi fizică a persoanelor traficate. Reţeaua infracţională a inclus nu doar membri ai familiei D. - cunoscuţi în Sighetu Marmaţiei ca deosebit de periculoşi, violenţi, cu atitudini de sfidare a legii şi a reprezentanţilor ei - ci şi apropiaţi ai acestora, cum sunt inculpaţii F.B.V., M.I., G.M., S.Z.F. sau A.M.. Ceea ce i-a motivat în acţiunile lor a fost scopul comun definit de ideea de îmbogăţire fără eforturi şi ignorând normele legale.
1. Încă în cursul lunii august 2000, când minorul A.D.M. avea doar vârsta de 15 ani, a fost abordat de inculpatul D.T. care i-a propus să-1 transporte în străinătate unde să comită infracţiuni de furt în beneficiul lui, fiind vorba despre sustrageri de bani din automatele de taxare amplasate în parcările oraşelor occidentale. Inculpatul i-a promis minorului că din această activitate „va câştiga şi el bani frumoşi", ceea ce 1-a convins pe A.D.M. să accepte ( f. 113 - 114 ).
În aceste condiţii, inculpatul D.T. i-a cerut susnumitului actul de identitate şi fotografii tip paşaport, cu care inculpatul D.P.D. s-a deplasat la ..., la S.E.I.P. Maramureş, unde a introdus în numele minorului o cerere de eliberare a paşaportului fără ca acesta să o fi completat şi să o fi semnat personal. Toate cheltuielile ocazionate de obţinerea paşaportului au fost suportate de inculpaţi - f. 113.
Tot în luna august 2000 A.D.M. a fost expediat în Franţa, ca pasager al unui microbuz ce efectua regulat curse de transport de persoane.
La Paris minorul a fost aşteptat de către doi bărbaţi necunoscuţi din anturajul inculpaţilor, care l-au condus la un imobil închiriat unde A.D.M. i-a întâlnit pe inculpaţii D.T. şi F.B.V., alături de mai mulţi băieţi minori folosiţi de aceştia la săvârşirea de furturi de bani din aparatele de autotaxare ( f. 113 ). Despre inculpatul F.B.V., susnumitul a declarat că la momentul la care a sosit în Franţa, acesta „tocmai ieşise de la închisoare" (f. 113 verso ). Amănunte despre aceste aspecte au fost solicitate autorităţilor franceze ( f. 169 şi 170 ), însă până la finalizarea anchetei ele nu ne-au parvenit încă, urmând să fie anexate cauzei la data transmiterii lor. Este important de precizat că inculpaţii, nu o dată, pe perioada şederii lor în străinătate, obişnuiau să folosească în mod frecvent identităţi false, după cum se va arăta în continuare.
Timp de peste un an - perioadă în care minorul a rămas la Paris - a fost exploatat împreună cu ceilalţi minori de către inculpaţi, în sensul celor menţionate anterior.
Potrivit declaraţiilor numitului A.D.M., într-o singură noapte reuşea să sustragă aproximativ 20.000 - 30.000 franci francezi, bani care - în foarte multe situaţii - erau predaţi imediat inculpatului F.B.V. pentru a-i remite inculpatului D.T., şeful reţelei. Alteori, sumele furate erau date direct acestui din urmă inculpat, el dând dispoziţii altor persoane din anturajul său să preschimbe monedele în bancnote din hârtie ( f. 113 - verso ).
A.D.M. a declarat că în perioada respectivă a fost surprins în flagrant de către poliţia franceză de mai multe ori, însă dat fiind faptul că era minor, nu s-au luat faţă de el măsuri privative de libertate ( decât că a fost amprentat şi fotografiat ). Relaţii cu privire la susnumit au fost cerute în timpul anchetei autorităţilor franceze, urmând ca ele să ne parvină ulterior.
Potrivit depoziţiilor numitului A.D.M., a rezultat că în perioada respectivă şi inculpatul F.B.V. se ocupa cu sustragerile de bani din aparatele de autotaxare din parcări ( f. 113 verso ).
De asemenea, martorul a confirmat faptul că pe durata cât s-a aflat în Franţa, a cunoscut mai multe tinere care erau folosite de inculpatul D.T. şi ceilalţi acoliţi ai săi, ca prostituate. A.D.M. le-a menţionat în mod expres pe S.R.M., V.G.P. şi pe inculpata A.M. - despre care a precizat că „lucra" şi în beneficiul inculpatului M.I.. Tot astfel, A.D.M. a declarat că în aceleaşi împrejurări 1-a cunoscut şi pe inculpatul S.Z.F., membru important al reţelei, şi de asemenea pe C.D. - acesta din urmă un falsificator experimentat de documente de identitate şi mai ales de cârduri bancare, implicat în activităţile ilicite ale grupului infracţional D.. Este de precizat că Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Craiova ( oraş de unde este originar susnumitul ) efectuează cercetări faţă de C.D. în dosarul penal nr. .../2003 tocmai cu referire la infracţiunile comise de el în privinţa falsificării de cârduri bancare şi de operare cu asemenea instrumente, susnumitul fiind recunoscut pentru acest tip de infracţiuni informatice, fiind în legătură cu mai multe grupări infracţionale formate din cetăţeni români acţionând în Occident ( a se vedea pentru detalii adresa de la f. 210 din dosar ).
Numitul A.D.M. a furnizat detalii şi cu privire la alţi minori exploatări de inculpaţi, printre care inclusiv fratele său, A.C.. In cursul anchetei nu au fost audiaţi deoarece fie se află în continuare în străinătate, unii chiar executând pedepse privative de libertate, fie nu au putut fi identificaţi din cauză că nu mai locuiesc la adresele ştiute şi sunt cunoscuţi doar sub diverse pseudonime.
Aproximativ pe la sfârşitul lunii august 2002, A.D.M. a fost transportat în Spania de către inculpatul M.I., împreună cu susnumitul aflându-se fiică doi tineri. Cu toţii au fost duşi în oraşul Zaragoza unde au fost exploataţi prin folosirea lor la sustrageri de valori băneşti din aparatele de autotaxare, banii astfel obţinuţi fiind însuşiţi de inculpatul D.T..
Ulterior, A.D.M. a fost obligat să opereze sustrageri de bunuri sau de bani prin utilizarea cardurilor bancare falsificate de către C.D., beneficiarul acestor valori fiind de asemenea inculpaţii membri ai reţelei-f. 113-114.
Conform depoziţiei numitului A.D.M., în Spania la acea dată se găsea şi inculpatul F.B.V. care supraveghea minorii folosiţi la infracţiunile de furt, transportându-i cu autoturismul în diverse zone unde aceştia trebuiau să opereze. Minorii erau instruiţi să sustragă prin intermediul cârdurilor falsificate mai ales bunuri electronice, bijuterii din metale preţioase şi ceasuri din aur ( aspecte confirmate inclusiv prin declaraţiile numitelor S.R.M. şi V.G. P., f. 95 - 99, 101 - 109, ale căror depoziţii se coroborează cu cele ale numitului A.D.M. ). - f. 114. Despre martora S.R.M., susnumitul a arătat că atunci când a ajuns el în Spania, ea tocmai fusese expulzată de autorităţile spaniole în România, ceea ce martora a confirmat întocmai, deoarece la data de 23.08.2002 ea a fost expulzată în ţară ( f. 104).
Ca procedură de operare, A.D.M. a precizat că odată cu cârdurile contrafăcute de C.D., li se înmâna de către inculpatul S.Z.F. şi câte un act de identitate fals, ca să corespundă identităţii persoanelor posesoare ale cârdurilor respective, de regulă cetăţeni străini ( f. 114 ). Sumele de bani pe care martorul le-a sustras prin utilizarea acestor cârduri se ridicau chiar şi la nivelul de 7.000 euro sau chiar mai mult, în funcţie de împrejurări ( f. 114 ).
In vara anului 2003 A.D.M. a fost surprins în flagrant de către organele de poliţie spaniole în timp ce opera cu un card falsificat, intenţionând să intre astfel în posesia unor aparate electronice. Tot în aceleaşi împrejurări a fost prins şi tânărul zis „B.", folosit şi el de către inculpaţi, însă datorită faptului că era minor, la scurt timp a fost eliberat. A.D.M., devenit major între timp, a executat o lună de închisoare, după care a fost expulzat în România ( f. 114 ). Expulzarea s-a făcut la data de 10 iulie 2003, potrivit adresei nr. 431/03/20.10.2003 a Ministerului de Interne al Spaniei - Direcţia Generală de Poliţie, aflat la f. 263 - 265 din dosar, în care s-a mai comunicat şi faptul că susnumitul a fost reţinut în două ocazii de către autorităţile spaniole, cu nume false. Astfel, la data de 16.12.2002 a fost arestat în Zaragoza „pentru delict de furt cu forţă de lucruri", sub identitatea falsă „D.H." ( f. 266 - 267 ), iar sub numele de „D.F." autorităţile spaniole l-au reţinut pe susnumit la data data de 05.06.2003 în localitatea Jativa ( Valencia ) „pentru delictele de înşelăciune şi falsificare de documente" - f. 266-267.
Toate acestea confirmă neechivoc declaraţia lui A.D.M., al cărui conţinut se coroborează astfel nu doar cu aspectele declarate de martorele S.R.M. şi V.G.P., ci şi cu cele ale martorului C.V.C. ( f. 116 - 117). Inclusiv inculpatul F.B.V. - a cărui atitudine s-a situat constant pe o poziţie total nesinceră în cursul anchetei - a recunoscut că s-a aflat mult timp în Spania, chiar ultima oară când a intrat în România a venit din acest stat”.
Tribunalul, procedând la analizarea faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, prin prisma probelor pe care se fundamentează acuzaţia, a constatat că marea majoritate a probelor avute în vedere de procuror şi pe baza cărora s-a întemeiat inculparea au fost excluse, fiind considerate ca nelegal administrate, prin încheierea penală nr. 4/HI/2014 a Curţii de Apel Cluj.
Astfel, singura probă relevantă, care vine în sprijinul acuzaţiei aduse de parchet, este declaraţia martorului A.D.M., audiat de către procuror la data de 19 septembrie 2003(fila 113, dosar urmărire penală) şi în cuprinsul căreia acesta oferă detalii cu privire la activitatea desfăşurată atât în Franţa, cât şi în Spania. Această declaraţie nu se coroborează însă cu nicio altă probă concludentă de natură a fundamenta convingerea asupra vinovăţiei cu privire la fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu.
Tribunalul a reţinut că celelalte probe cu care se corobora această declaraţie, şi care au fost avute în vedere la formularea acuzaţiei, au fost excluse, ca fiind nelegal administrate, fiind vorba de declaraţiile părţilor vătămate S.R.M. şi V.G. P. (filele 95-99, 101-109 din dosarul de urmărire penală, declaraţii care cuprindeau elemente de natură a se putea stabili în concret, elemente de timp, loc şi contribuţie la activitatea infracţională a fiecărui inculpat. Instanţa a reţinut că, deşi aceste părţi vătămate au fost legal citate, emiţându-se inclusiv mandate de aducere pe numele lor, în vederea reaudierii cu ocazia cercetării judecătoreşti, acest fapt nu a fost posibil, persoanele căutate fiind plecate din ţară. Singurele declaraţii ale acestor părţi vătămate, existente la dosar şi care au fost administrate în condiţii de legalitate nu vizează elemente ce pot contribui la stabilirea situaţiei de fapt reţinută ca şi activitate infracţională de către procuror. Astfel, în declaraţia existentă la fila 97 din dosarul de urmărire penală, partea vătămată V.G. P. neagă faptul că ar fi fost contactată de D.R., D.O. sau ,,alţii din familia D.”pentru a-şi schimba declaraţiile date iniţial în cadrul anchetei, iar cu ocazia audierii părţii vătămate S.R.M., la data de 5 noiembrie 2003, această parte vătămată face precizări cu privire la aceleaşi aspecte.
Or, în această situaţie, tribunalul a apreciat că nu există probe certe şi suficiente care să confirme starea de fapt reţinută de procuror şi descrisă la punctul 1 din rechizitoriu şi care să poată determina vinovăţia inculpaţilor D.T., F.B.V. şi S.Z.F..
2.În ceea ce priveşte fapta reţinută la punctul al doilea din rechizitoriu, procurorul a reţinut următoarele:
,, Martora S.R.M. îl cunoaşte pe inculpatul D.T. de mai mulţi ani, deoarece - potrivit declaraţiilor sale de la f. 101 - 109 din dosar - în perioada 2000 - 2001 a împrumutat de la el, succesiv, diverse sume de bani în valută, totalul împrumutului ajungând în final la suma de 2.000 euro.
Tactica inculpatului de a împrumuta persoanelor aflate în nevoie sume de bani în valută şi de a determina apoi imposibilitatea restituirii lor în termen, prin condiţiile impuse, tocmai pentru a-i putea şantaja prin exploatarea lor ulterioară ( caz exemplificat, confirmat şi descris amănunţit inclusiv de martorul C.V.C. în declaraţia sa de la filele 116 - 117 din dosar ), s-a manifestat şi în situaţia martorei. Astfel, profitând de aceste circumstanţe, în luna martie 2001, inculpatul D.T. a contactat-o telefonic pe numita S.R.M. şi i-a propus ca modalitate de recuperare a datoriilor pe care ea le avea, practicarea prostituţiei în străinătate în beneficiul lui. Susnumita nu a fost de acord, dar - potrivit depoziţiilor sale - nu a avut la îndemână altă posibilitate de a rezolva situaţia, astfel că a acceptat. Inculpatul i-a cerut actul de identitate, după care a condus-o la un atelier foto din Sighetu Marmaţiei unde S.R.M. şi-a făcut fotografii tip paşaport. Cu acestea şi cu actele ei de identitate, inculpatul i-a obţinut apoi paşaportul, fără ca ea să se fi deplasat vreodată la Serviciul Paşapoarte din cadrul SEIP Maramureş sau să-şi fi depus personal cerere în vederea eliberării paşaportului, cu atât mai puţin fără să se fi prezentat să şi-1 ridice ( f. 101 ). De altfel, această practică a fost folosită de inculpaţi în cazul tuturor persoanelor traficate de ei.
Iniţial, S.R.M. a fost trimisă în Austria pentru a practica prostituţia. In acest sens, detaliile furnizate de martorul C.V.C. în depoziţia sa sunt relevante, ele coroborându-se perfect cu declaraţia susnumitei care a arătat că în aceeaşi lună ( martie 2001 ) a fost trimisă de inculpatul D.T. la Bucureşti, la Aeroportul Otopeni, însoţită de martorul C.V.C. căruia i s-a plătit acest serviciu ( f. 101 verso ). La rândul său, martorul a declarat că inculpatul 1-a trimis la Bucureşti pentru a însoţi trei fete la Ambasada Austriei, printre ele aflându-se şi S.R.M. - deoarece acestea urmau să se angajeze „ca dansatoare în localuri de noapte" ( f. 116 ) - şi a primit din partea lui D.T. suma de 100 DM.
La Viena, S.R.M. a fost aşteptată de un anume Adi (neidentificat) care a transportat-o în oraşul Graz, predând-o unui cetăţean austriac numit R.H., patron de local de noapte ( bordel) - f. 101 verso.
Cu privire la R.H., născut la data de 02.04.1945, autorităţile austriece au confirmat faptul că acesta deţine două bordeluri în regim de comision în Graz ( „B." şi „P."). Cetăţeanul în cauză a fost închis în anul 2002 într-o închisoare din România pentru o perioadă mai lungă, figurând în cazier cu condamnări în anul 2000 pentru falsificare de acte, iar în 2002 cu o altă condamnare pentru instigare la abuz privitor la autoritatea publică, precum şi o încălcare a secretului profesional. în evidenţele secţiei de criminalistică a Poliţiei Austriece susnumitul este consemnat cu date privind comerţul cu carne vie, sustragere şi tăinuire de acte, ameninţare gravă, vătămare corporală, înşelăciune gravă, abuz privind autoritatea publică şi constrângere ( a se vedea adresa nr…/l/II/BJ/31070 în traducere autorizată - a Ministerului Federal de Interne al Austriei, f. 271 - 273 din dosar ).
Până în luna decembrie 2001 numita S.R.M. - pentru care R.H. achitase inculpatului D.T. o anume sumă de bani în valută ca preţ „de cumpărare" a tinerei ), a rămas la localul patronat de cetăţeanul austriac desfăşurând activităţi ca dansatoare exotică şi prostituată, întreţinând relaţii intime cu clienţii într-o încăpere amenajată la subsolul localului. In această perioadă susnumita era căutată la diverse intervale de timp de către numitul A. care încasa de la ea sumele de bani obţinute din activitatea de prostituţie, valori care erau apoi predate inculpatului D.T. ( care a căutat-o şi personal în Austria - f. 101 verso ). De altfel, în Austria este recunoscut şi inculpatul D.T. după cum urmează: potrivit datelor trimise prin adresa nr. …/1 -II/BK/31002 a Ministerului Federal de Interne al Austriei ( f. 260 - 262 ) a rezultat că inculpatul ( cu datele de identitate cunoscute ) a avut o aprobare de şedere pe teritoriul statului austriac din 29.03.2001 până la 28.03.2002, deţinând o reşedinţă chiar în oraşul Graz, …. La data de 14.05.2002 D.T. a fost condamnat de către justiţia austriacă prin tribunalul provincial Eisenstadt, la 3 luni închisoare condiţionat pe o perioadă de probă de 3 ani, pentru infracţiunea de falsificare de documente, pentru că la data de 12.07.1997 s-a legitimat la trecerea graniţei cu paşaport de călătorie unguresc contrafăcut, cu numele P.J. La ora actuală inculpatul figurează ca fiind autorul altei infracţiuni de fals, comisă la data de 28.03.2003 tot în Graz, motiv pentru care se află în atenţia autorităţilor austriece ( f. 262 ).
In luna decembrie 2001 martora s-a întors acasă, convinsă fiind că îşi achitase datoriile avute la D.T., care încasase chiar mai mult decât i s-ar fi cuvenit. Potrivit estimărilor făcute de martoră, în perioada în care s-a aflat la Graz a obţinut din activitatea de prostituţie o sumă totală de aproximativ 3.000 euro ( f. 101 verso ), însuşită de D..
Presupunerile lui S.R.M. nu s-au adeverit, întrucât inculpatul D.T. avea alte reguli după care acţiona. Astfel, la scurtă vreme după revenirea ei în ţară, a căutat-o şi a avertizat-o că nu şi-a achitat întreaga datorie, astfel că urmează să fie trimisă în Franţa pentru a se prostitua în continuare pentru el ( f. 101 ). Martora nu a îndrăznit să se opună, dat fiind faptul că reputaţia de persoane periculoase şi violente a celor din familia D. nu-i lăsa prea multe variante de alegere.
La începutul lunii martie 2002 S.R.M. a fost trimisă de inculpatul D.T. la Paris, însoţită de nepotul lui, numitul C.M.M.. Tânăra a fost expediată în Franţa din nou cu avionul de la Aeroportul Otopeni, preţul biletului fiindu-i achitat de D.T.. La destinaţie S.R.M. a fost aşteptată de inculpatul F.B.V. care a condus-o şi a cazat-o într-un apartament situat pe str. S. ( f. 102 ).
Cu această ocazie martora i-a cunoscut pe minorii care erau exploataţi de reţeaua D. prin folosirea lor la comiterea infracţiunilor de furt, şi anume: A.D.M., fratele lui A.C., un anume A., sora acestuia A. L. ( care practica şi ea prostituţia pentru inculpaţi şi care în prezent se află în continuare în străinătate ) - f. 102. Din declararţiile numitei S.R.M. au rezultat amănunte care s-au coroborat perfect cu cele relatate de martorul A.D.M., în privinţa specificului infracţiunilor la care erau folosiţi, cuantumul sumelor sustrase ( chiar şi 14.000 DM pe noapte înainte de introducerea monedei unice europene, ulterior circa 300 euro pe noapte ca urmare a intervenţiei autorităţilor care au modificat aparatele de autotaxare introducând cartele electromagnetice ). Susnumita a mai confirmat de asemenea cele declarate de A.D.M. în ceea ce priveşte contribuţia inculpatului F.B.V. în activitatea de supraveghere a minorilor exploataţi, de colectare a valorilor băneşti furate de aceştia şi de predare a lor inculpatului D.T. ( f. 102 ).
S.R.M. a rămas la Paris aproximativ 2 luni şi jumătate, fiind obligată să se prostitueze la câteva zile după sosirea ei acolo, fiind căutată în acest scop de către inculpatul P.E.G. - nepot al lui D.T. - care a scos-o la stradă.
Împreună cu susnumita au mai practicat prostituţia în acea perioadă şi numitele M.L.V., U.I. - aflate sub stricta supraveghere a inculpatului P.E.G.. Străzile pe care susnumitele erau silite să se prostitueze se situau în zona Place P. ( f. 102 - 103 ).
S.R.M. a confirmat declaraţiile numitelor M.L.V. şi U.I. în sensul că acestea erau supuse sistematic unui regim de teroare, unor tratamente inumane de către inculpatul P.E.G., care exercita constant asupra lor acte de violenţă fizică şi ameninţări, în mod nejustificat, toate acestea fiind menite să inducă victimelor o stare de teamă şi de groază profunde, ceea ce conducea invariabil la dependenţa lor de inculpaţi, cu atât mai mult cu cât paşapoartele şi restul actelor le erau „confiscate" de inculpaţi tocmai pentru a le împiedica să fugă - f. 102. De altfel, aceste acte de violenţă au fost exercitate şi asupra altor persoane traficate, după cum se va arăta la punctele următoare din rechizitoriu.
În timp ce se afla la stradă, S.R.M. era supravegheată îndeaproape de inculpatul F.B.V. şi de C.D., în timp ce pe numitele M.L.V. şi U.I. le supraveghea inculpatul P.E.G. -f. 102.
S.R.M. a declarat că a realizat, pe perioada în care a practicat prostituţia la Paris pentru inculpaţi, un venit de circa 750 euro pe noapte - f. 103, banii fiind predaţi integral, dimineaţa, inculpatului D.T..
Tot din declaraţia martorei S.R.M. a reieşit că pe lângă minorii exploataţi în scopul comiterii infracţiunilor de furt, a mai cunoscut în Franţa şi alte tinere care erau folosite de inculpaţi pentru practicarea prostituţiei - B.D., B.A., T.A.B., H.O.. Unele - pe lângă faptul că se prostituau - desfăşurau activităţi susţinute în sensul exploatării celorlalte fete traficate ( cazul inculpatei A.M., despre care martora a arătat că în mod constant se implica în supravegherea tinerelor, alături de inculpaţii P.E.G. şi F.B.V., şi colecta de la acestea sumele de bani obţinute pentru a le remite inculpaţilor - f. 103 ). De altfel, declaraţiile persoanelor menţionate mai sus se coroborează cu depoziţia numitei S.R.M..
S.R.M. a mai declarat că pe întreg parcursul şederii sale la Paris, în timpul zilei - când nu practica prostituţia - era luată de numitul C.D. care îi dădea cărţi de credit falsificate de el şi apoi o obliga să opereze cu acestea în diferite magazine din Paris. Martora a explicat modalitatea în care trebuia să procedeze pentru a intra fraudulos în posesia unor bunuri de valoare ( aparatură electronică, laptopuri, obiecte de îmbrăcăminte ) folosind cârdurile contrafăcute - f. 103: după ce bunurile intrau în posesia ei, erau apoi preluate de inculpatul F.B.V. şi de C.D. care le transportau la o reşedinţă aparţinând inculpatului D.T. „pentru care lucrau D. şi B.", după cum declară susnumita - f. 103. Martora a arătat că D.T. „conducea întreaga reţea de falsificatori de cărţi de credit şi de persoane care operau cu acestea" - f. 103. Aparatura cu care C.D. proceda la activitatea de falsificare era păstrată de acesta la hotelurile unde era cazat.
S.R.M. a declarat că ulterior, aproximativ prin luna mai 2002, a fost trimisă - din dispoziţia expresă a inculpatului D.T. - în Spania, pentru a fi folosită şi acolo în activitatea de utilizare frauduloasă a cardurilor bancare contrafăcute ( f. 103 ), cu toate că în iunie 2002 urma să îi expire viza de şedere în Franţa, iar inculpaţii ştiau acest lucru şi riscurile la care se expunea susnumita din acest punct de vedere.
Martora a fost condusă la gară de către inculpatul F.B.V., iar la destinaţie, în gara din Barcelona, susnumita a fost aşteptată de inculpatul D.T.. In ziua următoare a sosit la Barcelona şi inculpatul F.B.V. însoţit de C.D., cu toţii locuind la aceeaşi adresă - f. 103. în Spania C.D. s-a ocupat în continuare de activităţile în care se specializase, iar martora a fost instruită de către inculpaţi să cumpere prin intermediul cardurilor contrafăcute aparatură electronică, precum şi ceasuri din aur - despre care susnumita a declarat că au fost valorificate ulterior de către membrii familiei D. atât în Spania, cât şi în România - f. -104.
În luna iunie 2002 S.R.M. a fost surprinsă în flagrant de către autorităţile spaniole în timp ce desfăşura activităţi ilicite în sensul celor expuse mai sus, într-un magazin, fiind arestată pe o perioadă de 3 luni. Organele de poliţie spaniole au confiscat cardurile falsificate găsite asupra martorei, precum şi actul de identitate fals folosit de aceasta din dispoziţia inculpaţilor. Cu ocazia anchetei desfăşurate, S.R.M. şi-a declinat identitatea reală, însă nu le-a furnizat poliţiştilor „nici un fel de date despre D. deoarece nu aveam curaj" - f. 104. La finele perioadei de 3 luni pe care le-a petrecut în arest, S.R.M. a fost expulzată în România la data de 23 august 2002 - f. 104. Potrivit declaraţiilor sale, a rezultat că în Spania, înainte de ultimul incident cu autorităţile, susnumita a mai fost reţinută de alte trei ori pentru aceleaşi activităţi - f. 104.
În întreaga perioadă petrecută în străinătate, actele de identitate şi paşaportul numitei S.R.M. s-au aflat în permanenţă asupra inculpatului D.T.. După întoarcerea sa în România, susnumita a fost căutată de mai multe ori de către inculpatul D.T. care i-a propus să practice din nou prostituţia pentru el în Occident, încercând s-o determine să accepte să fie scoasă din ţară prin Ucraina, deoarece tânăra avea deja interdicţie de a intra în spaţiul ţărilor Europei de Vest - f 104. Martora a refuzat, declarând că D.T. a avertizat-o să nu spună nimic organelor de poliţie în România şi „să rămână prieteni" - f. 104.
Cu toate acestea, având în vedere declaraţiile părţii vătămate U.I. şi ale tatălui său U.V. ( f. 15 - 18 ), la data de 5 noiembrie 2003 S.R.M. a fost din nou audiată cu privire la presiunile exercitate de inculpaţi asupra sa şi a incidentului din data de 7 octombrie 2003, când prezenţa sa a fost remarcată la domiciliul părţii vătămate alături de inculpaţii C.C. şi D.R. ( f. 105 - 106 ). Martora a declarat că în această toamnă a anului 2003 a fost într-adevăr contactată personal de către inculpaţii D.R. şi C.C., care i-au spus că ei cunosc conţinutul declaraţiilor ei date la Parchet şi i-au sugerat să-şi modifice conţinutul depoziţiilor care îi incriminează pe inculpaţii la care ea a făcut referire şi să facă declaraţii în favoarea lor. Susnumita a arătat că nu i s-ar fi făcut oferte băneşti în acest sens, dar „probabil urmează în viitor" - f. 105. Martora a arătat că îi este foarte frică de ei, confirmând faptul că de două ori inculpaţii menţionaţi mai sus au căutat-o cu aceeaşi motivaţie. S.R.M. a ţinut să precizeze că îşi menţine toate declaraţiile anterioare fără nici o rezervă, nerecunoscând însă că la data de 7 octombrie 2003 s-ar fi deplasat împreună cu C.C. şi D.R. acasă la U.I., cu toate că a fost recunoscută în fotografia prezentată de organele de anchetă, de tatăl părţii vătămate, martorul U.V.-f. 18.
Relevant mai este şi următorul aspect: cu ocazia audierii sale de către procuror, inculpatul C.C. a recunoscut că prin lunile septembrie - octombrie 2003, la rugămintea unchiului său inculpatul D.T., care 1-a sunat din Spania în acest scop, el a contactat-o pe S.R.M. pentru a-i transmite să ia legătura cu inculpaţii D.R. şi D.O. ( f. 163 ). Aceste aspecte sunt edificatoare în ansamblul probelor administrate”.
Tribunalul, procedând la verificarea acuzaţiei descrise de parchet la punctul 2 din rechizitoriu, a reţinut, că aceasta nu se fundamentează pe probele existente la dosar, în condiţiile în care probele esenţiale pe care se întemeia au fost excluse ca nelegale, respectiv declaraţiile părţilor vătămate S.R.M., B.A., T.A.B.. Aşa cum am arătat şi anterior, cu ocazia audierii la data de 5 noiembrie 2005, martora S.R.M. a făcut doar referiri la faptul că ar fi fost contactată de către D.R. şi C.C., ocazie cu care aceştia i-ar fi sugerat că ar fi bine să-şi modifice declaraţiile iniţiale şi să depună mărturii în favoarea lor. De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii aceasta infirmă s-ar fi deplasat cu inculpaţii anterior menţionaţi la locuinţa părţii vătămate U.I.. Aceleaşi referiri la o încercare de determinare a schimbării declaraţiilor anterioare sunt făcute şi de către partea vătămată T.A.B. (fila 55 dosar u.p.), însă aceste aspecte nu sunt de natură a fi reţinute ca probe certe de vinovăţie , câtă vreme probele administrate nu conduc la confirmarea stării de fapt descrise la acest punct din rechizitoriu.
3. La al treilea punct din rechizitoriu, procurorul a reţinut că ,,în vara anului 2001 partea vătămată B.A., în vârstă de 18 ani, a obţinut paşaportul şi s-a hotărât să plece în Occident la muncă. In toamna aceluiaşi an susnumita 1-a cunoscut pe inculpatul D.T. prin intermediul unei cunoştinţe comune, despre care a aflat că pe baza numeroaselor relaţii şi cunoştinţe în Franţa, are posibilitatea să ducă tinere în această ţară pentru a le asigura locuri de muncă. Susnumita nu ştia însă care era adevăratul specific al activităţilor cu care se ocupa inculpatul.
Partea vătămată a fost convinsă că inculpatul D.T. putea să faciliteze angajarea tinerelor ca menajere la diferite hoteluri din Franţa, astfel că s-a arătat interesată, mai ales când i s-a promis obţinerea unui loc de muncă ca şi călcătoreasă - f. 74. Inculpatul D.T. i-a cerut buletinul de identitate şi certificatul de naştere „ca garanţie", aducându-i la cunoştinţă că în Franţa partea vătămată urma să-i restituie suma de 500 DM ocazionată de cheltuielile de transport şi de găsire a locului de muncă de către el.
B.A. s-a întâlnit cu inculpatul D.T. care i-a precizat condiţiile expuse mai sus, precum şi detalii despre data şi ora plecării. Totodată inculpatul a menţionat că va fi luată din faţa discotecii „Studio" din Sighetu Marmaţiei de către o persoană care urma să conducă un autoturism BMW de culoarea neagră, cu nr. de înmatriculare … - f. 74 verso.
Din cercetări a rezultat că acest autoturism înmatriculat sub nr. de mai sus aparţinea, în acea perioadă, inculpatului C.C., alt membru al familiei D. ( nepot al lui D.T. ), care 1-a deţinut de fapt în perioada 12.03.2001 până la 17.01.2003 - f. 280. Cu privire la acest autoturism se efectuează cercetări într-o altă cauză penală, deoarece atunci când a fost introdus în ţară figura ca fiind furat din străinătate.
La data de 24 octombrie 2001, orele 7:00, conform înţelegerii, B.A. s-a prezentat la locul convenit unde a apărut ulterior autoturismul menţionat mai sus, condus într-adevăr de inculpatul C.C. şi alături de care se găsea şi inculpatul D.T. ( f. 74 verso ). împreună cu aceştia susnumita s-a deplasat până în localitatea S. de lângă Sighetu Marmaţiei, unde erau aşteptaţi de inculpata A.M.. Tinerele au urcat apoi într-un alt autoturism condus de o altă persoană şi astfel au fost transportate până în Ungaria, la Budapesta, de unde din gara Keletyi au fost preluate de un cetăţean maghiar care le-a condus până la Strasbourg. Aici au fost aşteptate de inculpatul P.E.G. cu care au călătorit apoi cu trenul până la Paris ( f. 74 verso ).
Declaraţia susnumitei sub aceste aspecte se confirmă prin ceea ce a declarat la rândul său martorul T.G. ( f. 115 ), identificat ca fiind cel ce le-a transportat pe tinere din S. până la Budapesta. Potrivit declaraţiilor martorului, a rezultat că D.T. 1-a rugat să le transporte pe susnumite până în Ungaria, contra sumei de 900.000 lei, fără să-i precizeze însă nimic în legătură cu scopul real al călătoriei fetelor. Martorul obişnuia să facă frecvent curse în Ungaria de unde aducea diverse mărfuri spre valorificare în România. Conform celor declarate de el, pe parcursul călătoriei până la Budapesta a aflat de la inculpata A.M. faptul că scopul real al plecării sale în Franţa este acela de a se prostitua pentru inculpatul D.T. - f. 115 verso.
B.A. şi inculpata A.M. au fost aşteptate în capitala Franţei de inculpatul P.E.G., care le-a cazat într-un imobil închiriat în zona Place G., pe ... nr. 14, etaj 2 ( f. 74 verso ). Numitei B. nu i s-a adus la cunoştinţă de la început adevăratul scop avut în vedere de inculpaţi în ceea ce o privea.
Conform declaraţiilor părţii vătămate, a rezultat că inculpata A.M. ştia încă din România că în Franţa se vor prostitua şi condiţiile în care urma să se facă aceasta, însă - potrivit înţelegerii avute cu inculpării - nu i-a dezvăluit nimic părţii vătămate pentru a evita o eventuală atitudine de refuz din partea acesteia de a mai accepta să se deplaseze în Franţa ( f. 74 verso ). Părţii vătămate i s-a adus la cunoştinţă de către inculpatul P.E.G. şi o altă prostituată ( H.I.A. - recunoscută împreună cu inculpata A.M. de autorităţile franceze ca practicând prostituţia, fila 172 ) faptul că va fi obligată să se prostitueze, ceea ce a determinat o puternică reacţie de împotrivire din partea numitei B.A. ( căreia i se luase paşaportul încă de la plecarea din Ungaria, transportatorul maghiar folosind pentru ea şi pentru inculpata A.M. paşapoarte false cu identitate ungurească - f. 74 verso ).
Ca urmare a acestei atitudini de opunere vehementă, B.A. a fost bătută cu bestialitate de inculpatul P.E.G., astfel încât timp de două săptămâni a zăcut la pat, fără a avea posibilitatea de a se interna în spital sau de a cere asistenţă medicală calificată deoarece i s-a interzis de inculpaţi să facă acest lucru, motivul fiind acela de a se proteja pe ei de rigorile legii ( f. 74 verso ). Partea vătămată a declarat că datorită violenţelor exercitate asupra sa de către inculpatul P.E.G., „ în aceste două săptămâni am avut dureri groaznice şi cu ochii nici nu mai vedeam din cauza loviturilor primite" - f. 75. Pe durata acestor două săptămâni partea vătămată a fost supravegheată de inculpata A.M., care, alături de inculpatul P.E.G., a atenţionat-o că „va trebui să facă ce i s-a cerut", ameninţând-o ambii cu moartea (f. 75 ).
După ce B.A. şi-a mai revenit, a fost dusă de inculpatul P.E.G. pe strada … unde a fost obligată să se prostitueze, sub stricta supraveghere a inculpatului şi a lui A.M.. Despre această inculpată trebuie precizat că pe lângă susţinerea acordată inculpaţilor în activitatea de exploatare a celorlalte fete, se prostitua şi ea în mod repetat. Dincolo de acestea, inculpata A.M. avea şi rolul de a trata cu clienţii preţul pe care aceştia doreau să-1 plătească pentru tinerele exploatate, taxa fiind de 50 euro/client, banii fiind încasaţi de inculpată în calitatea ei de proxenet intermediar ( f. 75 ), după care îi preda celorlalţi inculpaţi. Aspectele respective sunt confirmate şi prin declaraţiile celorlalte fete traficate.
Partea vătămată a rămas la Paris în condiţiile descrise mai sus timp de 7 luni, obţinând din activitatea de prostituţie sume variind între 400 - 1.600 de euro pe noapte, în funcţie de clienţi şi circumstanţe - f. 75. După câteva luni de la sosirea ei în Franţa, B.A. a făcut cunoştinţă cu părţile vătămate B.D. şi T.A.B., aduse de inculpaţii D.T. şi P.E.G. prin luna martie 2002. Susnumitele au confirmat prin declaraţiile lor susţinerile numitei B.A.. Tot în aceleaşi împrejurări partea vătămată le-a cunoscut apoi şi pe numitele M.L.V. şi U.I., alte două tinere aduse de inculpaţi la Paris şi exploatate ca prostituate în beneficiul lor ( f. 75 ).
După câteva luni, inculpatul P.E.G. le-a confecţionat numitei B.A. şi inculpatei A.M. paşapoarte false, cu identităţi ungureşti, inculpatei procurându-i-se şi un permis de conducere unguresc. B.A. „a dobândit" astfel numele C.C., născută la 12.08.1982 în Satu Mare, în timp ce inculpata A.M. se numea K.E. ( f. 75 ). In acest mod inculpării au încercat să se sustragă depistării de către organele de poliţie şi, totodată, să împiedice autorităţile franceze să intre în posesia identităţilor reale ale fetelor exploatate de ei.
Atunci când inculpata A.M. lipsea în timpul zilei din apartamentul unde locuiau, partea vătămată şi numita T.A.B. erau încuiate în locuinţă pentru a fi împiedicate să fugă sau să ia legătura cu persoane din afara anturajului inculpaţilor - f. 75.
In toată această perioadă inculpatul P.E.G. le ameninţa inclusiv cu moartea, iar părţii vătămate nu i se permitea să vorbească la telefon cu părinţii ei decât în prezenţa inculpatei A.M., pentru a o împiedica astfel să dezvăluie adevărul despre activităţile inculpaţilor.
B.A. a reuşit să fugă datorită unei întâmplări petrecute la începutul lunii iulie 2002, când un vechi cunoscut din ţară, numitul B.H., a întâlnit-o pe stradă unde racola clienţi. Susnumita i-a povestit totul şi 1-a rugat să o ajute, anunţându-i părinţii care să alerteze autorităţile din România ( f. 76 ). B.H. a ajutat-o pe partea vătămată să fugă recurgând la o stratagemă menită să nu le dea de bănuit inculpaţilor ( f. 76 ), facilitându-i plecarea din Franţa până la Viena. unde B. a fost primită de mama susnumitului. La Viena partea vătămată a încercat de mai multe ori să solicite sprijinul Ambasadei României şi al Consulatului Român, însă datorită faptului că nu avea asupra sa nici un act de identitate, i s-a refuzat eliberarea unui titlu de călătorie pentru a se întoarce în ţară. Disperată, B.A. a recurs la o soluţie extremă, a furat intenţionat dintr-un magazin un bun pentru a fi prinsă de poliţie şi a fi expulzată în România, ceea ce s-a şi întâmplat, după ce timp de o lună a fost arestată şi apoi trimisă într-un centru de triere. La data de 22 august 2002 B.A. a fost expulzată în ţară - f. 76.
Ulterior sosirii ei în România, partea vătămată a fost ameninţată telefonic de către un bărbat care nu s-a recomandat, care a somat-o să nu spună nimănui nimic. Părinţilor săi, partea vătămată le-a relatat - încă în timpul în care se afla în centrul de triere din Viena - că actele sale au rămas la inculpatul D.T., care, abordat fiind de părinţii tinerei, a negat cu neruşinare orice implicare. Pentru ca fiica lor să aibă în continuare act de naştere, părinţii au fost nevoiţi să obţină în cele din urmă un duplicat al certificatului de naştere al fetei ( f. 76 ), iar după ce au fost sesizate organele de poliţie, inculpaţii au continuat să o ameninţe telefonic.
Din declaraţia mamei părţii vătămate, martora B.A. ( f. 81 ) a rezultat că toate demersurile pe care le-a făcut în ţară în vederea sprijinirii fiicei sale pentru a se întoarce acasă, au rămas fără succes, dat fiind faptul că orice încercare de a-i contacta pe cei din reţeaua D. era respinsă de aceştia. Aspectele declarate de partea vătămată se confirmă, iar numita B.A. a mai arătat că personal a fost ameninţată telefonic de unul dintre membrii familiei D. ( fără să se prezinte, de asemenea) ca urmare a demersurilor pe care le făcuse în vederea obţinerii de acte de identitate pentru fiica sa şi ca urmare, totodată, a sesizărilor depuse la poliţie împotriva inculpaţilor ( f. 81 verso ). La rândul său, martorul B. G. ( tatăl părţii vătămate ) a confirmat aceleaşi aspecte, arătând implicaţiile grave şi relaţiile inculpaţilor datorită cărora faţă de aceştia multă vreme nu s-au luat măsurile legale ce se impuneau - f. 82,,.
Tribunalul verificând prin prisma probelor starea de fapt descrisă la acest punct din rechizitoriu a constatat că aceasta nu se confirmă. În primul rând, declaraţia părţii vătămate B.A. în care aceasta descria modalitatea în care a plecat din ţară, activitatea desfăşurată de aceasta în străinătate şi persoanele care au fost implicate a fost înlăturată din ansamblu probator întrucât proba nu a fost legal administrată. În cursul judecăţii, deşi partea vătămată a fost citată, audierea acesteia nu a putut avea loc întrucât este plecată din ţară. Din declaraţia martorei B.A. (fila 5 vol.VII, dosarul instanţei), mama părţii vătămate B.A., a rezultat că aceasta nu cunoaşte amănunte în legătura cu împrejurările în care fiica sa a plecat în Franţa şi nici cu activităţile pe care le-a desfăşurat acolo. În acelaşi sens este şi declaraţia martorului B.G. (fila 7, vol VII, dosarul instanţei).
4. La al patrulea punct din rechizitoriu, procurorul reţine că ,,în cursul lunii ianuarie 2002 numita C.I. era angajată ca bucătar la localul „E." din Sighetu Marrnaţiei, aparţinând inculpatului M.I.. Acolo 1-a cunoscut pe inculpatul D.T. care a abordat-o într-o zi şi i-a propus să lucreze în străinătate „ca să câştige mulţi bani" ( f. 35 - 42 ). Inculpatul a asigurat-o că el va fi cel care îi va găsi un loc de muncă, menţionând că nu era vorba despre prostituţie.
Datorită unor probleme personale grave ( susnumita era însărcinată în luna a Vll-a, fără ca mama sa să ştie, iar fătul era mort, după cum aflase în urma unui control medical ), C.I. s-a gândit că ar fi bine să accepte propunerea inculpatului. D.T. s-a oferit să o ajute în problema avută, astfel că la data de 10 ianuarie 2002 a trimis-o pe martoră însoţită de inculpatul D.R. ( nepot) în ..., unde a fost internată pe cheltuiala inculpaţilor care i-au achitat şi contravaloarea operaţiei precum şi comisionul medicului în valoare de 100 USD. La data de 22 ianuarie 2002 susnumita a fost externată fiind aşteptată de inculpatul D.R. care a condus-o la un atelier foto unde tânăra şi-a făcut poze tip paşaport pe care inculpatul le-a luat imediat. C.I. a fost transportată apoi de D.R. în Sighetu Marmaţiei, într-un apartament situat pe str. … nr.5, la parter, unde a fost cazată. Proprietarul acestui apartament era inculpatul S.Z.F. - f. 35 verso. In această locuinţă martora a fost aşteptată de inculpaţii D.T. şi S.Z.F., care i-au spus că va rămâne acolo până când va pleca în Franţa, fără a-i preciza la ce dată.
C.I. a rămas în apartamentul respectiv până la data de 15 martie 2002, în acest timp fiind întreţinută de inculpatul D.T. care plătea toate cheltuielile.
Prin luna februarie 2002 inculpaţii au adus-o şi pe partea vătămată U.I., pe care de asemenea intenţionau să o trimită în Franţa în aceleaşi condiţii. Din declaraţia martorei C.I. rezultă elemente care se coroborează cu depoziţiile părţii vătămate U.I., a cărei situaţie este descrisă la punctul 7 din rechizitoriu.
Într-o altă zi a mai fost adusă numita B.D., care împreună cu U.I. au fost apoi trimise la finele lunii februarie 2002 de inculpatul D.T. în Franţa - f. 35 verso, aceste aspecte fiind confirmate întocmai şi de către susnumite în declaraţiile lor ( f. 31 - 34 şi 7 - 12 ).
La data de 15 martie 2002, inculpatul D.T. i-a spus numitei C.I. că va pleca în Franţa şi ea, trimisă să lucreze pentru inculpatul M.I.. Susnumitei i s-a mai spus că va folosi cărţi de credit contrafăcute cu care va opera sustrageri de bani şi de bunuri. în realitate, intenţia inculpatului era aceea de a o exploata pe C.I. prin obligarea la practicarea prostituţiei, fără să ţină seama de starea sănătăţii sale.
Toate cheltuielile ocazionate de obţinerea paşaportului prin metoda binecunoscută au fost suportate de inculpatul D.T.. în data de 15 martie 2002 C.I. a fost trimisă împreună cu numita V.G. P., tânără traficată în străinătate în acelaşi scop - în jud. Satu Mare, loc. …., de unde au plecat în Franţa cu un microbus care efectua regulat curse de persoane spre Occident ( f. 35 verso ). Cu ocazia călătoriei, susnumitele au întâlnit-o în microbus şi pe partea vătămată T.A.B., trimisă de asemenea de D.T. în Franţa în aceleaşi condiţii şi scopuri ( f. 50 - 59 ).
La Paris tinerele au fost aşteptate de inculpatul M.I. care le-a cazat într-un hotel Etape iar a doua zi inculpatul M. a dus-o pe numita T.A.B. într-o altă zonă a capitalei franceze. C.I. şi V.G.P. au fost apoi mutate într-un hotel Formula I în zona …, dar după două zile inculpatul M. le-a cazat într-o casă închiriată unde susnumitele le-au întâlnit pe părţile vătămate G.M., R.A.L. şi C. zisă „C.", toate făcând parte din grupul de fete traficate de inculpaţi în Franţa şi exploatate ca prostituate.
De la aceste tinere, C.I. a aflat că ele sunt folosite pentru a practica prostituţia, în beneficiul inculpaţilor D.T. şi M.I., condiţii în care susnumita 1-a avertizat pe acest din urmă inculpat că nu este de acord să fie obligată să practice o astfel de activitate, deoarece din ţară i s-a promis cu totul altceva. M.I. a contrazis-o şi i-a impus să iasă la stradă împreună cu V.G.P. pentru a lucra ca prostituate. Datorită împrejurărilor total nefavorabile sieşi, numita C.I. a fost nevoită să se supună.
Timp de 3 săptămâni, numita C.I. a practicat prostituţia în beneficiul inculpatului M.I., câştigând aproximativ suma de 1.000 euro pe care inculpatul şi-a însuşit-o integral, permiţându-i să-şi păstreze doar mărunţiş pentru mâncare - f. 36.
La finele perioadei respective, M.I. s-a întors în România, astfel că V.G.P. şi C.I. au fost preluate de inculpatul P.E.G., împeună cu inculpatul D.M. ( zis „M.", recent condamnat de Tribunalul Maramureş pentru infracţiuni de trafic de persoane comise la Paris în aceeaşi perioadă în anul 2002 ) care le-au mutat într-un alt cartier parizian unde le-au obligat amândoi în continuare să se prostitueze. Intre timp, pe V.G. -potrivit declaraţiilor numitei C.I. - o luase inculpatul F.B.V. care o folosea ca prostituată în beneficiul său.
Pentru a le împiedica să economisească pe cont propriu din sumele câştigate, inculpaţii P.E.G. şi D.M. M. le-au ameninţat pe toate cu bătaia în cazul în care ar fi îndrăznit să reţină din banii obţinuţi. Mai mult, le-au impus şi tarife, respectiv 50 euro pentru relaţii sexuale normale şi 30 euro pentru relaţii sexuale orale - f. 36.
La scurtă vreme C.I. a fost bătută de inculpatul P.E.G., împărtăşind şi ea aceeaşi soartă cu celelalte fete exploatate, deoarece inculpatul le-a acuzat că l-au „trişat" şi au luat din banii câştigaţi din activitatea de prostituţie. C.I. 1-a contactat telefonic pe inculpatul D.T. cerându-i să nu mai fie folosită ca prostituată deoarece avea dureri cauzate de operaţie, însă inculpatul a refuzat, pretinzând că îi datorează suma de 3.000 euro pentru toate cheltuielile pe care el le-a investit în privinţa ei.
După o săptămână susnumita a fugit de la inculpaţi, refugiindu-se în cartierul …, însă după circa două săptămâni a fost găsită de inculpatul D.M. zis M. împreună cu B.A. ( condamnat şi el în aceeaşi cauză nr.7423/2002 a Tribunalului Maramureş ). Inculpatul D.M. a ameninţat-o şi i-a transmis că din acel moment se va prostitua pentru el, în caz contrar „va avea probleme cu ei" - f. 37. Numitei C.I. i s-a indus o puternică stare de teamă, astfel că timp de două nopţi a practicat prostituţia pentru inculpatul D.M. zis M., însă datorită faptului că a fost agresată de nişte clienţi, susnumita a refuzat să mai practice activitatea la care era obligată. Drept urmare, în ziua următoare D.M. a vândut-o unui proxenet originar din Braşov ( „A." ) cu suma de 3.000 de euro - f. 37.
După doar o zi, C.I. a fugit de la acest A. cu ajutorul unor cunoscuţi, întorcându-se în România în luna octombrie 2002 împreună cu soţul ei actual. Din estimările susnumitei a rezultat că totalul sumei realizate de ea ca prostituată şi însuşită de inculpaţi, a fost de 5.000 euro - f. 37.
Fiind audiată mama susnumitei, aceasta a confirmat faptul că fiica ei în perioada de referinţă s-a aflat în Franţa, însă nu i-a făcut cunoscut adevărul cu privire la situaţia pe care o îndura acolo - f. 43”.
Tribunalul a constatat că starea de fapt descrisă anterior la punctul al patrulea din rechizitoriu nu se confirmă. Astfel, instanţa a avut în vedere că declaraţia părţii vătămate C.I., avută în vedere de către procuror la fundamentarea acuzaţiei a fost exclusă ca fiind probă nelegal administrată. În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată a fost citată, dar din procesul verbal de căutare a rezultat că aceasta este plecată din ţară, astfel că audierea sa nu a mai fost posibilă. În cursul judecăţii a fost audiată martora C.I., mama părţii vătămate ( fila159, vol VII, dosarul instanţei), care nu a oferit însă nici un element de natură a susţine acuzaţia parchetului.
5. La punctul al cincilea din rechizitoriu se reţine că ,,la data de 9 februarie 2002, numita M.L.V. a fost racolată de inculpatul D.P.D. care a trimis-o în Franţa, la Paris, inculpatului P.E.G. ( f. 44 ). Acesta a obligat-o să se prostitueze, dar susnumita a refuzat. In aceste condiţii inculpatul P. a folosit ameninţări, avertizând-o că „n-ar trebui să uite că are un frăţior mic" - f. 44. Plecarea tinerei în Franţa s-a făcut fără ca mama sa P.A. să ştie ( f. 47 ). Paşaportul i-a fost obţinut de inculpatul D.P.D. în maniera binecunoscută.
Potrivit declaraţiei numitei M.L.V., a rezultat că timp de patru luni şi jumătate a fost silită să practice prostituţia în beneficiul inculpatului P.E.G., care a exercitat acte de violenţă fizică asupra ei, producându-i leziuni şi echimoze care s-au vindecat abia după trecerea unei perioade de 3 săptămâni ( f. 44 ). Din depoziţia mamei sale a reieşit că aproximativ la finele lunii mai 2002, fiica sa s-a întors într-o scurtă vizită acasă, după ce fusese bătută bestial de inculpat, care o ţinuse apoi închisă într-un apartament închiriat în cartierul … la fel ca şi pe B.A. ( f. 47 verso ). Motivele acelei agresiuni au avut-o la origine şi pe inculpata A.M., aceasta fiind cea care a descoperit că tânăra economisise circa 5.000 euro şi astfel a „denunţat-o" lui P.E.G.. Atât din declaraţiile numitei M.L.V., cât şi din cele ale mamei sale, a rezultat că în perioada celor 3 săptămâni în care tânăra a zăcut la pat, a fost tratată empiric de către inculpaţi, care îi puneau bucăţi de carne crudă pe faţă pentru a determina retragerea vânătăilor, iar în final, înainte ca ea să se întoarcă în ţară, P.E.G. a ameninţat-o că în situaţia în care va îndrăzni să povestească ce s-a întâmplat, îi va omorî fratele mai mic, T.V.M., în vârstă de doar 6 ani ( f. 44 şi 47 verso ). Toate acestea au indus susnumitei o puternică stare de groază, astfel că în România a refuzat să se prezinte la medic pentru a se trata, cu atât mai mult cu cât pe perioada cât a rămas acasă ( circa 3 săptămâni ) era căutată telefonic în mod regulat de către o persoană din familia D.. Din cauză că ameninţările au continuat, M.L.V. s-a întors din nou în Franţa - f. 48.
Ca efect al ameninţărilor respective, la două zile după plecarea tinerei, fratele ei mai mare, M.G.C., în vârstă de 18 ani, a fost bătut de im grup de tineri necunoscuţi care la sfârşit l-au avertizat că „asta se va întâmpla în cazul în care vor vorbi despre familia D." - f. 48, declaraţia martorei P.A.. Din aceste motive victima şi familia ei nu au sesizat organele de poliţie la acea vreme.
M.L.V. a fost abordată de inculpatul D.P.D. care i-a propus să se deplaseze în Spania cu inculpatul D.O. - f. 45. Din cauză că între timp organele de poliţie din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Cluj începuseră deja să efectueze cercetări, susnumita a fost chemată să dea declaraţii, însă ca urmare a terorii în care trăia, ea 1-a contactat telefonic pe inculpatul D.P.D. şi i-a cerut sfatul. Acesta a determinat-o să refuze să se prezinte la organele de poliţie, trimiţând-o în Franţa, de data aceasta cu inculpatul D.O., care a obligat-o să se prostitueze în continuare pentru el. Chiria i-a fost asigurată de B.A. ( f. 45 ).
Aproximativ prin luna august - septembrie 2002, M.L.V. a reuşit să fugă de la inculpatul D.O., după ce şi-a găsit paşaportul ascuns în locuinţa lui B.A.. Mama sa a confirmat acest aspect, precum şi faptul că inculpatul P.E.G. o caută de atunci hotărât s-o lichideze ( f. 46 şi 48 ). Din aceste motive tânăra s-a ascuns în continuare, trăind în condiţii promiscue, sub teroarea ameninţărilor, nemai întorcându-se în ţară şi refuzând să dea detalii despre reşedinţa ei din Franţa, din motive de securitate. Declaraţia sa olografă de la f. 44 - 46 din dosar a fost expediată prin fax, tânăra nedorind să contacteze autorităţile franceze de teamă să nu fie astfel depistată de inculpaţi. Mama sa a făcut demersuri repetate la familia D. în Sighet solicitând ca fiica ei să fie lăsată în pace, însă a fost tratată cu o atitudine sfidătoare. La sfârşitul lunii noiembrie 2002 numita M.L.V. i-a telefonat mamei sale anunţând-o că era însărcinată şi nu se mai poate descurca în nici un fel ( f. 48 ).
La începutul anului 2003 P.A. a făcut un efort financiar şi a plecat la Paris să-şi ajute fiica, între timp bolnavă de rinichi ca urmare a bătăilor îndurate. Cu ajutorul unui preot român din Paris, M.L.V. a fost introdusă într-un program de protecţie şi ajutor social ( f. 49 ), copilul fiind dat spre adopţie”.
Tribunalul verificând faptele descrise de procuror la punctul al cincilea din rechizitoriu, a constatat că acestea nu sunt dovedite cu probele care au fost legal administrate. Declaraţia părţii vătămate M.L. din cursul urmăririi penale a fost exclusă ca nefiind legal administrată, iar în cursul cercetării judecătoreşti audierea acestei părţi vătămate nu a fost posibilă, fiind plecată din ţară. Instanţa reţine de asemenea, că şi celelalte probe, respectiv declaraţiile celorlalte părţi vătămate, care veneau în susţinerea acuzaţiei au fost considerate ca fiind lovite de nulitate absolută, iar reaudierea în cursul judecăţii nu a fost posibilă, persoanele citate fiind plecate din ţară.
6. La punctul al şaselea din rechizitoriu, procurorul reţine că ,,în cursul lunii februarie 2002 partea vătămată B.D. a fost abordată de inculpatul D.T. într-un bar din Sighetu Marmaţiei, propunându-i un loc de muncă în Occindent ca menajeră „într-un loc sigur" — f. 31 — 34. Partea vătămată a fost de acord.
Inculpatul i-a obţinut paşaportul în condiţiile binecunoscute, fără ca tânăra să aibă vreo tangenţă cu organele de profil din cadrul SEIP Maramureş. Până la finalizarea procedurii de obţinere a acestui act, inculpatul D.T. a cazat-o în apartamentul aparţinând inculpatului S.Z.F., în Sighetu Marmaţiei, pe str. … nr. (...), la parter, după cum a confirmat şi martora C.I.. Partea vătămată 1-a cunoscut cu acea ocazie şi pe acest inculpat.
B.D. confirmă depoziţiile numitelor U.I. şi C.I., care se aflau în acea perioadă împreună cu ea.
În permanenţă partea vătămată a fost asigurată că va pleca în Franţa pentru a lucra la menaj. Aproximativ prin data de 22 februarie 2002 a fost transportată împreună cu U.I., de către S.Z.F. cu maşina sa, până la Satu Mare de unde, cu un taxi, au trecut cu toţii graniţa în Ungaria. Iniţial vameşii au refuzat să permită trecerea tinerelor ( mai ales că U.I. era minoră şi nu avea acordul autentificat al părinţilor pentru a ieşi din ţară ), însă inculpatul S.Z.F. „a rezolvat" uşor această problemă - aspectele sunt relatate identic atât de către B.D., cât şi de U.I..
Până la Paris fetele au fost transportate de către un bărbat neidentificat, iar la destinaţie au fost aşteptate de inculpaţii F.B.V. şi P.E.G., care le-au cazat la un hotel Formula I. După câteva zile, P. le-a adus la cunoştinţă că în realitate vor practica prostituţia. Tinerele s-au opus, condiţii în care inculpatul P.E.G. a bătut-o cu pumnii şi picioarele pe partea vătămată B.D., despărţind-o de U.I. ( f. 31 verso ). Ulterior a fost dusă într-un imobil sub supravegherea inculpatei A.M., acolo fiind găzduită şi B.A..
B.D. a fost obligată să practice prostituţia timp de 10 luni, până în luna decembrie 2002, perioadă în care i s-a impus să ceară un tarif de 50 euro/10 minute cu un client. Dimineaţa banii îi erau luaţi de inculpata A.M., în sensul celor expuse şi la celelalte puncte din rechizitoriu, predându-i apoi inculpatului P.E.G. - f. 31 verso. Tot inculpata era cea care păstra şi paşapoartele fetelor, reţinute în prelalabil de inculpaţi. Estimativ, săptămânal partea vătămată a apreciat că a obţinut circa 1.500 - 2000 euro - f. 32.
La începutul lunii decembrie 2002, partea vătămată, A.M. şi H.I.A. au fost reţinute de poliţia franceză timp de 2 săptămâni, aspecte ce rezultă şi din documentul transmis de autorităţile franceze ( f. 172 ), unde se relevă şi date despre inculpaţii P.E.G., cunoscut pentru folosire de documente false şi comiterea unor infracţiuni de furt şi M.I., care a utilizat pai multe identităţi fictive: M.S. ( cu două date de naştere diferite ), F.L.. Despre inculpatul M.I. Ministerul de Interne Francez a mai comunicat că face obiectul a numeroase antecedente penale în Franţa, încă din anul 1999, iar în prezent faţă de el s-a emis şi un mandat de arestare naţional, chiar dacă nu este localizat actualmente în Franţa ( f. 125 - 126 ). M.I. a fost arestat efectiv de către autorităţile spaniole.
După ce a fost eliberată, B.D. a fugit în Italia, deoarece datorită terorii la care era supusă de către inculpaţi, pe care i-a descris ca fiind foarte violenţi, proferând ameninţări tot timpul şi obişnuind să le bată, „abia a aşteptat momentul să fugă" - f. 32.
În declaraţia sa, partea vătămată a furnizat detalii şi despre inculpaţii D.M. zis „M.", D.O., D.P.D., D.M. zis „M.". Toţi aceştia au participat la activitatea de exploatare a fetelor traficate ( f. 31 - 32 ). De asemenea, B.D. a confirmat cele susţinute de M.L.V. şi mama sa P.A., de U.I., R.A.L..
La data de 14 octombrie 2003, partea vătămată s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi a declarat că la data de 7 octombrie 2003 a fost contactată telefonic de inculpatul D.R. care s-a interesat despre conţinutul declaraţiilor sale date în această cauză la procuror ( f. 33 - 34 ). In continuare inculpatul i-a propus să-şi modifice radical depoziţiile, în sensul de a da . declaraţii în favoarea lor avocatului pe care l-au angajat, pentru a modifica astfel cursul procesului „când va începe", insistând ca B.D. să declare că nu sunt vinovaţi şi nu au traficat-o în străinătate să practice prostituţia. Pentru a o impresiona, inculpatul i-a precizat că deja numitele U.I., B.A. şi T.A.B. şi-au modificat deja declaraţiile la sugestia lor. D.R. a mai menţionat că ştie şi despre faptul că mama părţii vătămate a dat şi ea declaraţii în dosar şi ar fi bine ca şi ea să accepte să şi-o schimbe, promiţând o recompensă substanţială în bani. Trebuie arătat că mama părţii vătămate nu a fost audiată în acest dosar, însă ca urmare a studierii conţinutului acestuia la începutul lunii octombrie de către avocatul angajat, care a luat cunoştinţă şi de existenţa declaraţiilor unor mame ale fetelor traficate, inculpaţilor li s-a transmis ideea că şi părinţii sunt audiaţi.
La data de 13 octombrie 2003, înainte cu o zi de venirea părţii vătămate la parchet ca să înştiinţeze despre cele expuse mai sus, a fost contactată telefonic de un alt membru al familiei D., numitul D. F., care i-a amintit că ar fi bine să se mai gândească la propunerea făcută de inculpatul D.R. ( f. 34 ). B.D. a refuzat”.
Tribunalul verificând starea de fapt descrisă de procuror la acest punct din rechizitoriu a apreciat că probele administrate legal în cauză nu sunt suficiente pentru a o confirma. Astfel, instanţa s-a constatat că doar declaraţia părţii vătămate B.D. dată în faţa procurorului în ziua de 20 august 2003(fila 31, dosar u.p.) nu poate constitui temei pentru reţinerea vinovăţiei cu privire la faptele descrise, întrucât aceasta nu se coroborează cu alte probe, declaraţiile celorlalte părţi vătămate fiind excluse ca nelegal administrate şi aşa cum arătam reaudierea acestora nu a fost posibilă în cursul judecăţii.
7. La punctul al şaptelea din rechizitoriu, procurorul reţine următoarele:,, în cursul lunii februarie 2002, când avea doar vârsta de 17 ani, partea vătămată U.I. a fost abordată pe stradă, seara, de către inculpatul G.M. care a dus-o cu forţa în apartamentul situat pe str. ... nr(...)., la parter, din Sighetu Marmaţiei, unde se aflau şi inculpaţii D.T., D.R. şi S.Z.F. ( f. 7 - 12 ). Cu acea ocazie susnumita a întâlnit-o şi pe B.D..
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate U.I., a rezultat că a fost violată de inculpaţii G.M. şi D.R.. În acel apartament U.I. a rămas apoi timp de circa 2 săptămâni, perioadă în care erau supravegheate de inculpaţi şi nu aveau voie să părăsească locuinţa. Ulterior, S.Z.F. şi D.T. i-au obţinut paşaport în condiţiile binecunoscute, partea vătămată declarând că au dat funcţionarilor de la Serviciul Paşapoarte suma de 100 USD pentru a le facilita eliberarea documentului respectiv - f. 8.
In seara zilei de 22 februarie 2002, inculpatul S.Z.F. le-a transportat pe U.I. şi B.D. la Satu Mare cu maşina sa, în această privinţă declaraţia părţii vătămate coroborându-se cu aceea a numitei B.D.. De aici, folosind un taxi, inculpatul le-a tranzitat peste graniţă, în Ungaria, după care le-a predat unui bărbat neidentificat care le-a transportat până la Paris. Aici au fost preluate de inculpaţii P.E.G. şi D.O., care le-au asigurat cazarea. U.I. a declarat, la fel ca B.D., că inculpatul P. le-a făcut cunoscut adevăratul scop al aducerii lor în Franţa - prostituţia -, iar la împotrivirea fetelor, a proferat ameninţări la adresa lor, iar B.D. a fost bătută cu pumnii şi picioarele şi apoi despărţită de partea vătămată, fiind dată în grija inculpatei A.M. ( f. 8 verso ).
U.I. a rămas la Paris şi a practicat prostituţia pentru inculpatul P.E.G. şi ceilalţi membri ai reţelei, timp de 6 luni, realizând pe noapte un venit de circa 500 de euro ( f. 9 ). în această perioadă a fost verificată şi supravegheată de către inculpaţii D.T. şi S.Z.F., care veniseră şi ei în Franţa. După sosirea sa în Franţa, susnumita a constatat că era însărcinată, fără să cunoască tatăl, ca urmare a raporturilor intime întreţinute în apartamentul din Sighetu Marmaţiei, înainte de a fi trimisă în străinătate. Aducând la cunoştinţa inculpaţilor starea ei, partea vătămată a fost bătută de inculpatul P.E.G., şi împreună cu inculpata A.M. a obligat-o în continuare să se prostitueze până când sarcina a avut 6 luni. în aceste condiţii partea vătămată a fost trimisă acasă la data de 2 iulie 2002 fără să i se remită nici un ban.
Din depoziţia părţii vătămate a rezultat că în străinătate le-a întâlnit şi pe celelalte fete traficate - S.R.M., B.A., C.I., H.I..
Paşaportul susnumitei a rămas fireşte la inculpaţi, potrivit metodelor folosite de aceştia, astfel că atunci când U.I. a trebuit să-şi înregistreze copilul nou-născut ( o fetiţă ), inculpatul S.Z.F. s-a prezentat la maternitatea din Borşa pentru a-i restitui paşaportul - f. 9 verso. Tot acolo a fost vizitată şi de inculpatul D.R., de faţă fiind şi mama părţii vătămate, martora U.I. care a confirmat aceste aspecte ( f. 24 - 25 ). Scopul urmărit de inculpaţi a fost acela de a o determina pe tânără să nu declare niciodată nimic împotriva lor, motiv pentru care i-au remis suma de 2 milioane lei, după care i-au ameninţat mama că „dacă o mai ceartă, o vor duce în Franţa şi nu va mai auzi nimic de ea" - f. 8 verso şi 24-25.
Ulterior, partea vătămată a fost ameninţată telefonic de către inculpaţii A.M., S.Z.F. şi D.T. pentru a o intimida şi a o determina să nu-i denunţe organelor de poliţie. Martora U.I. a confirmat aceste amănunte - f. 25.
In cursul anchetei, la data de 8 octombrie 2003, U.I. a înştiinţat organele de urmărire penală cu privire la faptul că la data de 7 octombrie 2003, inculpaţii D.R. şi C.C., însoţiţi de numita S.R.M., s-au prezentat personal la domiciliul ei din corn. … şi i-au cerut să accepte să-şi modifice declaraţiile date în acest dosar, promiţându-i suma de 90 milioane lei ( f. 15 - 17 ). Totodată inculpaţii i-au propus să vină împreună cu ei şi cu S.R.M. şi V.G. fie la Cluj, fie la Bucureşti ( părţii vătămate nedându-i-se prea multe detalii în această privinţă ) unde să declare, în faţa unei persoane influente care îi susţine pe ei, afirmaţii mincinoase menite să compromită procurorul care instrumentează cauza şi ofiţerii de poliţie care lucrează la aceasta. Părţii vătămate nu i s-a precizat despre ce fel de persoană este vorba şi din ce instituţie ar face parte. Declaraţia sa în acest sens a fost susţinută şi de tatăl ei, martorul U.V. ( f. 18 ), care a arătat că i-a văzut pe inculpaţi coborând din maşină împreună cu „o tânără blondă, subţirică" pe care în fotografiile prezentate a recunoscut-o ca fiind S.R.M. .
După această audiere a părţii vătămate, în aceeaşi seară inculpatul D.R. i-a telefonat din nou anunţând-o că va fi căutată de ei personal la domiciliu în ziua următoare pentru a o determina să-şi schimbe declaraţiile şi să accepte condiţiile impuse de ei ( f. 19 ), iar la data de 9 octombrie 2003 i-a telefonat din nou cu motivaţia că iniţiativa se va amâna pentru data de 13 octombrie 2003. De la această dată însă, aflând că organele de anchetă s-au deplasat la ... şi au audiat-o pe partea vătămată cu privire la aceste aspecte, inculpaţii nu au mai contactat-o, fiind convinşi că sunt vizaţi îndeaproape. Verificându-se apelurile telefonice primite de U.I. din partea inculpatului D.R., aşa cum au fost precizate de ea ( dată, oră ), s-a stabilit că declaraţia susnumitei se confirmă, după cum a rezultat din adresa trimisă de Direcţia de Telecomunicaţii Maramureş ( a se vedea f. 21 şi 22 - 23 ).
Toate aceste activităţi iniţiate de inculpaţi în timpul anchetei s-au situat în specificul acţiunilor întreprinse de ei şi faţă de alte persoane traficate - aşa cum s-a demonstrat”.
Tribunalul verificând acuzaţia formulată deprocuror şi descrisă la punctul al şaptelea din rechizitoriu, a apreciat că probele administrate în cauză nu confirmă starea de fapt menţionată în cuprinsul actului de inculpare. Astfel, declaraţia părţii vătămate U.I. dată în faţa procurorului la data de 28 ianuarie 2003 şi în care oferea amănunte de natură a putea stabili circumstanţele comiterii faptelor a fost exclusă ca nelegal administrată, iar reaudierea acestei părţi vătămate nu a mai fost posibilă, întrucât persoana, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanţă, fiind plecată din ţară.
Astfel, declaraţia martorei U.I., mama părţii vătămate (fila 3 volumul VII dosarul instanţei), în care aceasta arată că fiica sa, partea vătămată U.I., ar fi fost trimisă în Franţa, unde a fost obligată să se prostitueze şi că banii obţinuţi din această activitate i-ar fi fost daţi inculpatului D.T., nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.
Aşa cum a reţinut chiar procurorul, declaraţia acestei părţi vătămate se corobora cu declaraţiile altor persoane vătămate, respectiv B.A., C.I., precum şi ale numitei S.R.M., declaraţii care însă au fost excluse ca fiind nelegal administrate.
8. În ceea ce priveşte punctul al 8-lea din rechizitoriu, procurorul a reţinut că „la începutul lunii martie 2002, partea vătămată T.A.B. s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul G.M., despre care susnumita auzise că ajutase diferite persoane să se angajeze în străinătate ca ospătăriţe sau menajere - f. 50 - 58.
Inculpatul i-a propus să accepte să plece în străinătate, deoarece el are posibilitatea să-i faciliteze obţinerea unui loc de muncă fie ca ospătăriţă, fie ca barman, fie ca menajeră, prin intermediul inculpatului D.T. pe care la acea dată susnumita nu îl cunoştea - f 50.
După ce T.A.B. 1-a cunoscut şi pe acest inculpat, a aflat că el este cel care îi va procura în Franţa un loc de muncă bine plătit. Deoarece partea vătămată nu avea paşaport, D.T. i 1-a obţinut la fel ca în cazurile precedente, împreună cu inculpatul D.P.D. ( f. 50 verso ), precizându-i însă că după ce va fi angajată în Occident, va trebui să-i restituie toate cheltuielile ocazionate de transport şi eliberarea paşaportului. Mai departe, până la plecarea din ţară, susnumita a fost şi ea găzduită în apartamentul inculpatului S.Z.F. de pe str. ... nr. 5. Aici T.A. a cunoscut-o pe C.I..
În dimineaţa de 15 martie 2002 ambele tinere au fost conduse de inculpatul S.Z.F. (şi încă o persoană neidentificată ) până la Satu Mare, cu autoturismele lor, unde le-au îmbarcat într-un microbuz. Fetele au fost instruite să afirme în faţa vameşilor, dacă vor fi întrebate, că doresc să ajungă în Occident la soţii lor.
La Paris T.A.B. şi C.I. au fost aşteptate de inculpatul M.I. şi cazate la un hotel Formula I. Aici le-a găsit inculpatul P.E.G., care a luat-o pe partea vătămată şi împreună cu S.R.M. şi H.I. le-a predat inculpatei A.M. în grijă. Cu acea ocazie susnumita a aflat că în realitate a fost adusă la Paris pentru a practica prostituţia pentru inculpaţi f. 52. T.A.B. nu a fost de acord, dar nu s-a mai putut împotrivi.
Susnumita a practicat prostituţia în perioada martie - noiembrie 2002, obţinând din această activitate sume cuprinse între 600 - 3.000 euro pe noapte, în funcţie de clienţi şi de condiţii. Banii erau imediat luaţi de inculpata A.M. care îi preda apoi inculpatului P.E.G..
Şi partea vătămată a confirmat declaraţiile celorlalte tinere traficate şi audiate în cauză - f 52. în acea perioadă 1-a întâlnit şi pe numitul B.A.. Despre agresiunea la care a fost supusă M.L.V. de către P.E.G., a declarat şi numita T.A.B., arătând că de acelaşi tratament a „beneficiat" şi partea vătămată B.A., astfel că declaraţiile acestora se coroborează între ele - f. 53.
Din depoziţia susnumitei s-au desprins relaţii şi cu privire la minorii folosiţi de inculpaţi la infracţiunile de furt - f. 53. T.A.B. a fugit la începutul lunii noiembrie 2002 cu ajutorul unui client , cetăţeanul francez P.R.. În România a ajuns la data de 19 decembrie 2002 tot prin bunăvoinţa acestuia.
La data de 5 noiembrie 2003 susnumita a fost audiată din nou şi a declarat că pe la mijlocul lumi octombrie 2003 i s-a trimis vorbă de către inculpaţi că ar fi bine să-şi „retragă" declaraţia dată anterior la Parchet, pentru suma de 20 milioane lei - f 55. Partea vătămată a refuzat. În aceeaşi perioadă inculpării făceau demersuri şi exercitau presiuni şi asupra celorlalte tinere traficate pentru a le convinge prin corupere să îşi modifice conţinutul declaraţiilor.
Potrivit depoziţiei martorei T.N., mama părţii vătămate ( f. 60 -61 ), a rezultat că inculpatul G.M. era trimis în România cu o parte din banii pe care inculpaţii îi obţineau în străinătate. Martora a arătat că inculpatul P.E.G. o ameninţa telefonic mereu pe fiica sa după ce aceasta a revenit acasă, ameninţările extinzându-se şi asupra altor membri ai familiei - f. 61.”
Tribunalul, verificând acuzaţia adusă de procuror şi descrisă la punctul al 8-lea din rechizitoriu prin prisma probelor administrate în mod legal a constatat că starea de fapt reţinută în actul de inculpare la punctul al 8-lea nu se confirmă.
Astfel, instanţa a avut în vedere faptul că declaraţia părţii vătămate T.A.B., dată în faţa procurorului în ziua de 9 aprilie 2003, în care oferea elemente care să contureze împrejurările faptelor descrise de parchet, a fost înlăturată ca nefiind legal administrată. La dosar există doar declaraţia părţii vătămate dată ulterior, la 5 noiembrie 2003, în care nu mai face nici un fel de precizări cu privire la activitatea infracţională descrisă de parchet, ci are o referire vagă de genul „cam în urmă cu două săptămâni unul din familia D., dar nu ştiu care dintre ei exact, mi-a trimis vorbă printr-o rudă de-a mea (căreia nu vreau să-i dezvălui numele ca să nu-i creez probleme) că ar fi bine să-mi retrag declaraţia contra sumei de 20 de milioane lei”. Partea vătămată nu a putut fi reaudiată în cursul judecăţii întrucât aceasta este plecată din ţară. De altfel, nici o altă probă existentă la dosar nu vine în susţinerea acuzaţiei descrisă de procuror la punctul al 8-lea din rechizitoriu întrucât şi declaraţia părţii vătămate C.I., precum şi ale părţii vătămate M.L.V. au fost excluse ca nelegal administrate.
9. La punctul al 9-lea din rechizitoriu procurorul a reţinut că „în luna martie 2002, partea vătămată G.M. în vârstă de 17 ani la acea dată 1-a cunoscut pe inculpatul D.T. care a întrebat-o dacă nu doreşte să lucreze în străinătate ca menajeră, deoarece el poate facilita obţinerea unui asemenea loc de muncă - f. 62 - 71. Partea vătămată s-a arătat interesată, astfel că foarte curând inculpatul i-a obţinut paşaport în condiţiile cunoscute, promiţându-i că salariul pe care îl va câştiga lucrând ca menajeră în Franţa va fi de circa 500 - 700 euro lunar ( f. 62 verso ). De obţinerea paşaportului s-a ocupat şi inculpatul D.M. zis „M." ( M. ) - f. 62 verso.
La data de 9 martie 2002 inculpatul D.M. „M." s-a prezentat la reşedinţa susnumitei la volanul autoturismului BMW nr. ...., acelaşi despre care s-a mai făcut referire anterior şi care aparţinea inculpatului C.C.. Cu aceeaşi ocazie a fost luată de la domiciliu şi partea vătămată R.A.L., minoră şi ea, împreună cu un tânăr care a mărturisit că pleca şi el în Franţa să lucreze pentru D. F. (tânăr neidentificat ). Deplasarea s-a făcut până la Satu Mare unde părţile vătămate au fost predate de inculpatul D.M. „M." unui şofer care făcea curse regulate de transport persoane cu microbuzul său în Occident.
Chiar dacă susnumitele erau minore, la Vama Petea nu li s-a cerut actul autentificat prin care părinţii ar fi trebuit să-şi dea acordul pentru ieşirea fiicelor lor din ţară, document care nici nu fusese întocmit de altfel.
Fetele au fost aşteptate la Paris de către inculpatul F.B.V. şi B.A., fiind conduse direct la un local unde l-au cunoscut pe inculpatul M.I.. Tot acolo se aflau şi numitele A. L. şi C. zisă „C." - f. 63. La acel moment inculpatul M.I. s-a mulţumit doar să le trimită la o locuinţă închiriată, situată pe …, pentru a fi cazate, iniţial fără să le spună adevărul cu privire la scopul aducerii lor în Franţa. La scurtă vreme, însă, M.I. le-a făcut cunoscut că urmează să practice prostituţia. Atât H.M., cât şi R.A.L. s-au opus şi au invocat promisiunile inculpatului D.T. făcute în Sighet, în sensul că ele au venit pregătite pentru a lucra ca menajere, însă în aceste condiţii inculpatul M.I. le-a ameninţat cu moartea ( f. 63 ). Tinerele au aflat apoi şi de la celelalte fete că într-adevăr regimul impus de inculpaţi este foarte dur, ceea ce a indus părţilor vătămate o puternică stare de teamă.
G.M. s-a prostituat în beneficiul inculpatului M.I. timp de două săptămâni, perioadă în care a obţinut din această activitate circa 100 euro pe noapte. Banii erau luaţi de inculpat ( f. 64 ).
Despre numita R.A.L., partea vătămată G.M. a declarat că aceasta s-a împotrivit la un moment dat şi a motivat probleme de sănătate, ceea ce 1-a determinat pe inculpatul M.I. să o bată ( f. 64 ).
După cele două săptămâni, G.M. a fost predată de M.I. inculpatului I.A., alt membru al familiei D. (nepot al inculpatului D.T.). Acesta a exploatat-o pe susnumită timp de trei săptămâni, obligând-o să se prostitueze şi cazând-o împreună cu el în diferite hoteluri din Paris, pentru a o supraveghea mai bine şi pentru a nu-i da ocazia părţii vătămate să fugă ( f. 64 ), Pe durata acestei perioade, inculpatul I.A. a exercitat acte de violenţă fizică asupra susnumitei, bătând-o în mod repetat şi luându-i toţi banii obţinuţi din prostituţie, refuzând să-i restituie paşaportul, pe care îl reţinuse asupra sa. Partea vătămată a declarat că în final nu a mai rezistat şi, în pofida tuturor ameninţărilor, a fugit la o secţie de poliţie unde a formulat o reclamaţie ( f. 64 ).
Autorităţile franceze au ajutat-o să ajungă la Ambasada României de la Paris care i-a eliberat titlul de călătorie aflat la f. 72 din dosar, cu care a putut să se întoarcă în ţară la data de 4 iulie 2002. Imediat ce a ajuns acasă, G.M. a fost ameninţată fie telefonic, fie prin intermediul a diverse persoane, de către familia inculpaţilor. Mai mult, în ajunul Crăciunului anului 2002, un prieten al părţii vătămate a fost bătut cu bestialitate de către inculpaţii D.R., D.P.D., P.E.G. şi numiţii C.M., C.L., D. F., ca „avertisment" pentru partea vătămată, încercând să afle unde se găsea aceasta concret. Pe acel amic al susnumitei, inculpaţii îl ştiau din Franţa ( f. 64 ). Persoana respectivă nu a putut fi găsită în cursul anchetei deoarece partea vătămată a declarat că nu este din judeţul Maramureş şi nu cunoaşte amănunte despre adresa lui reală.
Despre R.A.L., G.M. a declarat că a mai întâlnit-o la Paris, confirmând că aceasta fugise de la inculpatul M.I.. Intre cele două părţi vătămate nu s-au purtat acolo prea multe dialoguri deoarece R.A.L. era în permanenţă extrem de speriată ( f. 65 ).
La data de 10 noiembrie 2003 partea vătămată G.M. a fost audiată din nou de către procuror, susnumita declarând că în seara zilei de 6 noiembrie 2003, inculpatul I.A. a contactat-o telefonic solicitând o întrevedere personală cu ea ( f. 66 - 67 ). Este de precizat că la data de 7 noiembrie 2003, inculpatul trebuia să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru a fi audiat în această cauză ( a se vedea f. 165 ). In seara zilei de 7 noiembrie 2003, la întâlnirea cu partea vătămată, inculpatul i-a propus direct să-şi modifice conţinutul depoziţiei existente la dosar, să-şi retragă acuzaţiile la adresa lui şi invitând-o chiar ca pentru data de 11 noiembrie 2003 când urma să se prezinte din nou la Parchet, să vină împreună cu el şi cu avocatul lui la procuror, deoarece „pe drum până la ... o să-i spună avocatul ce să declare ca să-şi retragă acuzaţiile" - f. 66 verso. Partea vătămată a refuzat, condiţii în care inculpatul I.A. a avansat oferta de a-i remite suma de 10 milioane lei pentru a o determina să-i accepte propunerea, exprimându-şi temerea că „altfel el va lua 10 ani de închisoare şi dacă merg eu la procuror şi la instanţă şi declar în favoarea lui se pot aranja lucrurile, dar dacă vine el la ... nu-1 mai scapă nimeni" ( f. 66 verso ).
I.A. nu a renunţat şi a insistat în continuare, astfel că la data de 9 noiembrie 2003, s-a prezentat la domiciliul părţii vătămate G.M. pentru a o determina să se răzgândească şi să-i accepte oferta, reproşându-i totodată că 1-a „implicat" şi pe inculpatul C.C.. In continuare inculpatul i-a propus chiar ce să declare atunci când va fi reaudiată, instruind-o să arate că la Paris ei doi ar fi fost de fapt amanţi, ar fi locuit împreună şi că ea nu a practicat prostituţia ( f. 66 verso ). Partea vătămată a refuzat categoric, inculpatul încercând s-o convingă să nu creadă ceea ce îi va spune procurorul cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii sau mărturie mincinoasă - f. 66 - 67. Când inculpatul a fost audiat la data de 11 noiembrie în prezenţa apărătorului ales, a prezentat exact versiunea despre care declarase M.G. că avea de gând s-o invoce în anchetă, respectiv că ar fi trăit amândoi în concubinaj la Paris şi el nu ştia cu ce se ocupa ea de fapt ( f. 165 verso ). Concluziile sunt neechivoce.
Declaraţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de către depoziţia mamei sale, martora G.I. ( f. 73 ), care a aflat ulterior plecării fiicei ei în Franţa despre aceasta, precum şi despre faptul că fiica ei practica prostituţia pentru reţeaua D. ( „toată C… vorbea că fata mea a plecat cu D. în Franţa şi am auzit că de fapt acolo fiica mea a fost obligată să practice prostituţia pentru ei" ) - f. 73. Martora a mai arătat că inculpaţii erau deja recunoscuţi pentru faptul că „atrag tinere pe care le duc în străinătate şi le obligă să se culce cu diferiţi bărbaţi, iar apoi le iau banii pe care aceştia le dau fetelor".”
Tribunalul, verificând starea de fapt descrisă la punctul al 9-lea, a constatat că aceasta nu îşi regăseşte suport în materialul probator legal administrat în cauză. Astfel, declaraţia părţii vătămate G.M., în care aceasta oferea detalii cu privire la acţiunile descrise de către parchet în rechizitoriu, a fost exclusă ca fiind nelegal administrată. Reaudierea acestei părţi vătămate nu a fost posibilă întrucât partea vătămată este plecată din ţară.
Declaraţia martorei G.I., mama părţii vătămate, audiată în cursul judecăţii la data de 5 septembrie 2014, nu a oferit suficiente elemente de natură a stabili starea de fapt aşa cum a fost descrisă de procuror, afirmaţiile martorei fiind lacunare în ceea ce priveşte elemente prin care să se poată stabili contribuţia fiecărei persoane asupra căreia parchetul a formulat o acuzaţie. Astfel, martora afirmă că „de la copiii de la şcoală am aflat că ar fi fost dusă de D.” şi că doar ar fi dedus că fiica sa ar fi practicat prostituţia în Franţa urmare discuţiei cu părinţii unei fete. Martora arătând, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, „nu mi-a zis însă nimeni în mod explicit acest lucru, dar am auzit vorbind în tot satul acest lucru”.
10. Procurorul reţine la punctul 10 din rechizitoriu că „la începutul lunii martie 2002, partea vătămată R.A.L., în vârstă de 17 ani, a fost acostată de inculpatul D.T. care i-a făcut o ofertă de muncă în străinătate ca menajeră, promiţându-i un câştig fabulos de circa 1000 euro pe lună ( f. 83 ). Minora s-a declarat de acord. Inculpatul s-a preocupat în continuare de obţinerea paşaportului ei, în aceleaşi circumstanţe binecunoscute din cele expuse anterior.
Potrivit indicaţiilor date de D.T., la data de 9 martie 2002 partea vătămată a fost luată de inculpatul D.M. zis „M." de la locul ^convenit pentru întâlnire, inculpatul prezentându-se cu autoturismul marca BMW de felioare neagră cu nr. .... Alături de G.M., minora a fost dusă până la Satu Mare de unde au plecat amândouă la Paris într-un microbuz - f. 83 verso.
Partea vătămată confirmă că aici au fost aşteptate de inculpatul F.B.V. şi de B.A., după care l-au cunoscut pe inculpatul M.I.. Acesta a fost cel care le-a spus direct că vor fi folosite ca prostituate. R.A.L. a avut o reacţie puternică de frică, izbucnind în plâns, ceea ce 1-a enervat pe M.I. care a lovit-o cu palma peste faţă ( f. 84 ). Ulterior, după ce partea vătămată a fost scoasă pe stradă, M.I. o supraveghea regulat pentru a se convinge că „lucrează" ca prostituată. Totodată inculpatul le-a adus la cunoştinţă atât numitei R., cât şi lui G., că toţi banii rezultaţi din activitatea prestată de ele îi vor fi înmânaţi lui, „pentru că D.T. a investit în noi şi trebuie să-i restituim datoria" ( f. 84 ).
R.A.L. a practicat prostituţia timp de 6 săptămâni pentru inculpatul M.I., realizând un venit de circa 300 - 500 euro pe noapte. Partea vătămată a confirmat declaraţia lui G.M. în sensul că după două săptămâni de la sosirea lor la Paris, aceasta a fost vândută de M. inculpatului I.A. ( f. 85 ), cu suma de 3000 euro.
Partea vătămată a întâlnit pe perioada în care s-a aflat la Paris şi pe numitele C.I., V.G.P. - care i-au relatat că şi pe ele le-a traficat în Franţa inculpatul D.T. ( f. 85 ).
După cele 6 săptămâni, R.A.L. a fost predată de M.I. inculpatului P.E.G., care a folosit-o ca prostituată timp de trei zile, răstimp în care a bătut-o în permanenţă, aşa după cum le agresa şi pe numitele C.I. şi C. „C.". Despre V.G.P., R.A.L. a confirmat că a fost vândută între timp inculpatului F.B.V. „care ne aşteptase prima oară la Paris" - f. 85.
După cele trei zile de teroare îndurate la inculpatul P., partea vătămată a reuşit să fugă şi să se refugieze într-un hotel Formula I dintr-un alt cartier, la un alt cetăţean român din Tulcea care comitea infracţiuni de furt. Dar după două săptămâni, partea vătămată a fost găsită de inculpatul D.M. zis „M." şi de B.A.. D.M. „M." a ameninţat-o cu un cuţit şi a tras-o de păr, avertizând-o că „îi va tăia unghiile şi părul cu cuţitul" ( f. 85 ), iar inculpatul P.E.G. a bătut-o cu pumnii şi picioarele ( f. 85 ). în aceeaşi seară partea vătămată a reuşit să o contacteze telefonic pe mama sa, martora R.R., în România şi să-i spună adevărul, cerându-i ajutorul - f. 86.
În următoarea zi inculpatul D.M. „M." a predat-o pe susnumită în grija unui anume M., folosind-o în continuare la săvârşirea de infracţiuni de furt din magazine - produse de îmbrăcăminte. Tânăra a fost dotată de inculpat chiar şi cu o gentuţă de umăr confecţionată special pentru a nu permite depistarea bunurilor furate. R.A. a furat astfel timp de 3 zile diferite produse din magazinele de pe Bvd. Champs Ellysee pentru inculpatul D.M.. Cu greu partea vătămată a reuşit să economisească 100 euro, iar după cele trei zile a reuşit să fugă şi să-şi plătească biletul de călătorie până în România unde s-a întors la data de 29 mai 2002 cu un autocar - f. 86.
Pe perioada în care a fost obligată să se prostitueze, partea vătămată a realizat venituri de circa 4.000 euro, însuşiţi de către inculpaţi.
Mama susnumitei, martora R.R., a confirmat cele declarate de fiica ei, arătând că atunci când aceasta i-a adus la cunoştinţă telefonic că în Franţa este obligată să se prostitueze pentru inculpatul M.I., s-a deplasat personal la domiciliul acestuia ( martora îl ştia încă din copilărie ) - f. 92 - 93, unde 1-a ameninţat că îl va denunţa autorităţilor.”
Tribunalul, verificând acuzaţia descrisă la punctul 10, a constatat că declaraţia părţii vătămate R.A., dată în cursul urmăririi penale şi în care aceasta descria faptele reţinute în sarcina inculpaţilor descrise la punctul 10 din rechizitoriu, a fost exclusă ca nelegal administrată, iar reaudierea părţii vătămate nu a mai fost posibilă, partea vătămată fiind plecată din ţară.
Fiind audiată în cursul judecăţii, mama părţii vătămate, numita R.R. (fila 9 volumul VII din dosarul instanţei), a precizat că nu menţine legătura cu fiica sa şi că din cauza unui accident vascular pe care l-a suferit nu mai poate oferi nici un fel de indicii cu privire la cele întâmplate în perioada în care fiica sa a fost plecată în Franţa.
Tribunalul a reţinut că nici declaraţiile părţilor vătămate C.I. şi V.G.P., declaraţii care se coroborau cu cele ale părţii vătămate R.A.L., nu pot fi avute în vedere, fiind excluse ca nelegal administrate.
11. La punctul 11 din rechizitoriu procurorul a reţinut că „la începutul lunii martie 2002, numita V.G.P. a fost abordată de inculpatul D.T. pe care îl cunoştea de mai mult timp. Acesta i-a propus să plece la lucru în străinătate prin intermediul său, fără să-i relateze pentru început despre ce era vorba. Având acordul martorei, în câteva zile inculpatul i-a obţinut paşaport şi apoi i-a spus direct că ar dori ca ea să practice prostituţia pentru el în Franţa - f. 95 - 99. Susnumită a fost de acord, motivând că deja nu mai putea renunţa. Inculpatul i-a achitat toate cheltuielile ocazionate de transport, astfel că la data de 15 martie 2002 V.G.P. a fost luată de la domiciliu de către inculpatul D.R. care a dus-o pe ea şi pe numita C.I. până în jud. Satu Mare unde le-a îmbarcat într-un microbuz, în acesta aflându-se şi T.A.B., aşa cum a declarat şi aceasta.
La Paris martora a fost cazată de inculpatul M.I. într-un hotel unde susnumita le-a cunoscut şi pe G.M., S.R.M., R.A.L., C. zisă „C." - f. 95 verso.
Timp de două săptămâni V.G.P. s-a prostituat pentru M.I., realizând circa 200 - 300 euro pe noapte.
După aceste două săptămâni, susnumita a fost predată inculpatului F.B.V., care a mutat-o la o altă adresă unde mai erau găzduiţi şi minori folosiţi la infracţiuni de furt, în sensul celor expuse la punctele anterioare din rechizitoriu. Martora a confirmat aceste aspecte aşa cum au fost ele relatate şi de către persoanele respective.
La scurt timp, inculpatul F.B.V. a scos-o pe martoră la stradă pentru a practica prostituţia în favoarea lui, ceea ce susnumita a făcut aproximativ 2 luni - f. 95 verso. In această perioadă inculpatul F. a încasat de pe urma activităţilor susnumitei suma de circa 1.500 euro - f. 95 verso.
Ulterior, împreună cu C.D., F.B.V. a hotărât să o folosească pe susnumita la comiterea de infracţiuni cu cârduri bancare falsificate, aşa cum era folosită şi S.R.M.. Potrivit declaraţiei martorei, a fost agresată fizic de Ciupureanu deoarece a refuzat să opereze cu cârdurile respective - f. 96. In aceste condiţii, inculpatul F.B.V. a exploatat-o în continuare pe V. ca prostituată, până la data de 26 mai 2002, când, constatând că susnumita nu prea aduce venituri din activitatea de prostituţie şi că refuză să se implice în infracţiuni de furt, F.B.V. a trimis-o în România - f. 96.
Ulterior, la data de 5 noiembrie 2003, ca urmare a presiunilor făcute de inculpaţi asupra persoanelor audiate în cauză şi ca urmare a celor declarate de partea vătămată U.I. în acest sens, a fost reaudiată V.G.P. cu privire la aceste aspecte ( f. 97 ). Susnumita a arătat că nu doreşte să aducă nici o modificare declaraţiilor sale anterioare şi că le menţine în totalitate, susţinând totodată că nu ar fi fost contactată de inculpaţi pentru aceste scopuri. Având în vedere celelalte probe existente în această privinţă, precum şi reputaţia inculpaţilor, este foarte posibil ca susnumita să nu dorească eventuale conflicte cu aceştia.”
Tribunalula constatat că declaraţia părţii vătămate V.G.P., dată în faţa procurorului, în care descria activitatea reţinută de procuror la punctul menţionat anterior, a fost exclusă ca fiind nelegal administrată, iar cu ocazia reaudierii acesteia la data de 5 noiembrie 2003, partea vătămată nu face referiri decât la faptul că nu ar fi fost contactată de membrii familiei D., pentru a o determina să-şi schimbe declaraţiile în favoarea lor, contra unei sume de bani. Audierea acestei părţi vătămate în cursul judecăţii nu a fost posibilă întrucât partea vătămată este plecată din ţară.
Tribunalul a apreciat că procurorul nu a furnizat probe certe de vinovăţie a inculpaţilor, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază aceştia în cursul procesului penal.
Astfel, potrivit art. 99 Cod procedură penală, suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare, pentru ca în art. 4 alin. 2 al Codului de procedură penală, legiuitorul să stabilească faptul că după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Pornind de la prevederile legale menţionate anterior, trebuie arătat faptul că în doctrină s-a recunoscut în mod constant că prezumţia de nevinovăţie trebuie să fie de absolută aplicaţie, în sensul că nu se admite nici o abatere de la realizarea sa întocmai. Sub aspectul efectelor sale juridice, ea duce la o prezumţie legală relativă, în sensul că cele presupuse prin norma juridică admit opusul prin dovada contrarie. Altfel spus, organul de urmărire penală este obligat să furnizeze probe certe prin care prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază un suspect sau un inculpat să poată fi răsturnată.
Analizând întregul material probator, instanţa a apreciat că procurorul nu a reuşit să furnizeze decât ipoteze şi nu dovezi certe de vinovăţie a inculpaţilor, probele existente nefiind suficiente nici măcar pentru a se putea stabili starea de fapt. În consecinţă, instanţa a apreciat că în lipsa probelor care să poată contribui la stabilirea situaţiei de fapt în concret, cu privire la fiecare parte vătămată şi fiecare inculpat, orice analiză asupra încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu cu privire la fiecare dintre inculpaţi ar fi total nejustificată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.c C. pr. pen., tribunalul i-a achitat inculpaţii:
1.F.B.V.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), 329 alin. 1 şi 2 Cod penal, (1969) art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art.5 din Codul penal.
2.P.E.G.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
3 .S.Z.F.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art.329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
4. D.O.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
5. D.P.D.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal (1969), art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
6.I.A.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
7.D.T.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art. 329 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
8.G.M.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, art. 13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. a Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Tribunalul a reţinut că, în cursul procesului, inculpatul D.R. a decedat, fiind depusă la dosar o copie a certificatului de deces care atestă faptul că la data de 24.08.2010 inculpatul a decedat (fila 137 din volumul I dosarul instanţei).
De asemenea, tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse acte care să ateste faptul că inculpatul D.M., născut la 28.12.1957 în Sighetu Marmaţiei, a decedat pe teritoriul Franţei la data de 23.02.2013 (filele 96-111 din volumul IV dosarul instanţei).
În consecinţă, în temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen. rap. la art.16 lit.f C. pr. pen. tribunalul a dispus încetarea procesului penalpornit împotriva inculpaţilor:
1.D.M.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. b Cod penal(1969), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
2.D.R.pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal(1969), art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal(1969), art.13 alin. 1, 3 şi 4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, art.261 alin. 1 Cod penal(1969), art.25 Cod penal(1969) raportat la art. 292 Cod penal(1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Tribunalul a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREŞ, care a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei în întregime şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă întrucât soluţia este nelegală şi netemeinică, având în vedere că părţile vătămate nu au fost audiate nemijlocit de către magistrat, acesta având în vedere doar declaraţiile victimelor din faza de urmărire penală.
Având în vedere dreptul părţilor la un proces echitabil prev. de art. 6 paragraf 1 şi 3 din CEDO, procurorii au apreciat că se impune rejudecarea procesului de către Tribunalul Maramureş, cu respectarea acestui principiu atât pentru inculpaţi cât şi pentru părţile vătămate.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
În raport cu situaţia de fapt evocată în sentinţa instanţei de fond, Curtea constată că Tribunalul Maramureş deşi a efectuat în caz o cercetare judecătorească efectivă, aceasta nu a fost de natură a asigura inculpaţilor apelanţi cât şi părţilor vătămate, dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art 6 parag 1 şi 3 Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În ansamblu Tribunalul a apreciat că, având în vedere excluderea marii majorităţi a probelor din faza de urmărire penală, pe care s-a fundamentat rechizitoriul întocmit în urmă cu 11 ani – în prezent probatoriul rămas nu a fost în măsură să creeze, singur, convingerea privind confirmarea vinovăţiei inculpaţilor.
Astfel, s-a constatat că tribunalul a citat părţile vătămate, în vederea audierii, însă toate acestea erau plecate din ţară şi ca atare nu au putut fi ascultate de către instanţa de fond, la cele două termene de judecată efectivă, derulate după includerea cauzei în procedura noilor coduri, în speţă, în procedura camerei preliminare - este vorba de termenele de judecată din 29 august şi 5 septembrie 2014, când s-a şi trecut la dezbaterea în fond a procesului, astfel că victimele s-au aflat în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa efectiv tribunalul, despre această împrejurare.
Curtea reţine că probele pe care tribunalul le-a administrat în faţa sa, în scurta perioadă în care a procedat la judecarea procesului conform noii proceduri (o săptămână), s-au limitat la audierea câtorva martori, părinţi ai părţilor vătămate, despre ale căror declaraţii tribunalul a conchis că nu le poate corobora cu alte mijloace de probă.
Astfel, în privinţa declaraţiilor părţilor vătămate, tribunalul s-a limitat să ia în considerare acele depoziţii ale lor, din faza de urmărire penală, care nu au fost excluse în procedura camerei preliminare la Curtea de Apel Cluj şi să-şi fundamenteze soluţia de achitare exclusiv pe acestea, fără a manifesta interes şi a depune diligenţe pentru identificarea adreselor la care pot fi găsite victimele, sau să insiste în audierea acestora în mod nemijlocit, în faţa sa.
Astfel, se observă că Tribunalul Maramureş a pronunţat soluţia, axându-se exclusiv pe declaraţiile a şase martori, în absenţa totală a audierii părţilor vătămate, din această speţă.
Soluţionarea în fond a unei cauze penale implică pronunţarea asupra existenţei sau inexistenţei faptei, a săvârşirii acesteia de către inculpaţi, a caracterului ei penal şi a răspunderii penale a acestuia.
Soluţia de achitare cum este şi cea din cauză, trebuie să se bazeze pe probele administrate în speţă iar obligaţia magistraţilor este de a verifica temeinicia şi legalitatea probelor strânse în cursul urmăririi penale, prin administrarea acestora în şedinţă publică, nemijlocit, oral şi contradictoriu, pentru a constata dacă ele pot constitui temei de condamnare iar pe de altă parte, judecătorii trebuie să administreze la cererea părţilor cât şi din oficiu, orice alte probe necesare aflării adevărului şi totodată de a încuviinţa probele pertinente şi concludente necesare verificării apărărilor invocate de inculpaţi sau părţile vătămate.
Din economia noilor norme ale Codului de procedură penală rezultă şi obligaţia instanţei de a reţine, motivat, care dintre probe exprimă adevărul şi, tot motivat, de a înlătura probele care nu îndeplinesc această condiţie.
Instanţele de judecată nu sunt ţinute de încadrarea juridică a faptelor, date prin rechizitoriu şi drept urmare în cadrul cercetării judecătoreşti magistraţii sunt obligaţi a efectua toate actele procesuale şi procedurale impuse de soluţionarea în fond a cauzei penale.
Ori, sub aspectul faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, Tribunalul Maramureş nu a administrat toate probele ce se impuneau pentru a clarifica dacă faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, respectiv trebuia să depună diligenţe pentru audierea nemijlocită a părţilor vătămate care nu au fost ascultate în faza de judecată, existând dovezi că se află în străinătate.
Soluţionarea cu celeritate a cauzei nu poate impieta însă asupra aflării adevărului. Ori acesta putea fi stabilit doar după audierea nemijlocită a părţilor vătămate de către tribunal şi raportat la poziţia acestora şi a inculpaţilor să se treacă la administrarea de probe atât în favoarea lor, cât şi în favoarea acuzării.
O primă încălcare a dreptului părţilor vătămate la un proces echitabil este relevată de modul în care s-a derulat cercetarea judecătorească, prin omiterea audierii lor nemijlocită în faţa Tribunalului Maramureş.
Audierea nemijlocită a părţilor vătămate se impunea cu atât mai mult cu cât martorii B.A., B.G., R.R., nu au cunoscut împrejurări esenţiale, de natură să clarifice încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii au fost deferiţi justiţiei şi cu atât mai puţin să stea la baza unei hotărâri judecătoreşti, fiind rezumate la răspunsuri evazive „nu ştiu dacă prima dată când a plecat din ţară fiica mea era minoră sau nu” (martora R.R.), „fiica mea nu a plecat în Franţa cu voia noastră şi nici nu ştiam că pleacă” (B.G.), „era mai speriată dar nu ne-a spus de ce” (B.A.).
Curtea reţine că atunci când instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare numai ca urmare a unor declaraţii sumare şi incomplete, nu se poate considera că s-a înfăptuit o activitate de judecată, cu respectarea principiilor şi normelor legale aplicabile, prin care să se fi rezolvat fondul cauzei.
Soluţia pronunţată în aceste condiţii nu este consecinţa unei activităţi efective de judecată, ci o apreciere incompletă a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei. Ori, hotărârea judecătorească trebuie să se bazeze pe fapte veridice, bine dovedite, care să nu dea naştere niciunei îndoieli, ceea ce se impunea în speţă, cu atât mai mult, raportat la atitudinea procesuală a inculpaţilor, faţă de faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
Prin acest mod de a efectua cercetarea judecătorească, Tribunalul Maramureş a încălcat dreptul inculpaţilor şi al părţilor vătămate la un proces echitabil.
Aceste garanţii sunt reglementate atât prin disp.art.6 C.proc.pen., art.24 din Constituţie dar şi disp.art.6 paragr.3 lit.a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea 30/1994 conform cărora „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa”.
În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauză” şi natura acuzaţiei, aduse împotriva unei persoane, în hotărârea din 24.10.1996 privind cauza De T.Torres c/a Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei, la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente, iar informarea în mod amănunţit asupra faptelor imputate şi încadrarea juridică a acestora, nu ar trebui, în niciun caz, să fie ulterioară dispoziţiei de trimitere în judecată, iar după sesizarea instanţei, magistraţii trebuie să se preocupe de respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor şi al victimelor, prin încuviinţarea tuturor probelor propuse de aceştia pentru a proba lipsa de temeinice a susţinerilor acuzatorilor.
În hotărârea din 25 iulie 2000 privind cauza Mattoccia c/a Italiei, Curtea a considerat de asemenea, că o informare precisă şi completă cu privire la faptele care se reproşează acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare, apreciindu-se că aceasta trebuie făcută inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale, sens în care s-a exemplificat locul şi data comiterii infracţiunii imputate, concluzionând că neregulile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care este acuzată o persoană şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea pregătirii apărării cu privire la acuzaţiile aduse.
Deşi celeritatea Tribunalului Maramureş trebuie înţeleasă şi raportată la durata rezonabilă a procesului, totuşi instanţa de fond nu putea trece la judecarea în fond a speţei, fără audierea nemijlocită atât a părţilor vătămate cât şi a inculpaţilor, iar raportat la poziţia acestora, era necesară administrarea unui probatoriu testimonial care să confirme fie susţinerea acuzării, fie din contră versiunea inculpaţilor, condiţii în care putea fi adoptată fie o soluţie de achitare, fie o soluţie de condamnare.
Instanţa de la Strasbourg a decis că există o legătură evidentă între dispoziţiile cuprinse în art.6 paragr.1 lit.a şi cele din art.6 paragr.3 lit.b, că este necesar ca autorităţile naţionale să depună o maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea acuzaţiei către cel interesat, deoarece actul de acuzare are un rol determinant în procedura penală; începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce.
Curtea consideră că, în materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la faptele ce se reproşează acuzatului şi a calificării lor juridice reprezintă o condiţie esenţială a unui proces echitabil garantat de art.6 paragr.1 din Convenţie şi a decis că statele contractante au obligaţia de a adopta măsuri pozitive care să garanteze respectarea efectivă a drepturilor înscrise în art.6.
S-a statuat în raport de toate aceste consideraţii, că sesizarea instanţei va fi legal efectuată doar în situaţia în care în dispozitivul actului de trimitere în judecată este menţionată fapta cu încadrarea ei juridică, în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală, în funcţie de care inculpatul şi părţile vătămate şi-ar putea efectua o apărare adecvată în lumina art.6 paragr.3 lit.b din Convenţia Europeană, dispoziţii valabile întrutotul şi pentru faza de judecată şi nerespectate de către Tribunalul Maramureş.
Curtea de apel reţine că în art. 6 parag 1 din CEDO se prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale” fiind consacrate ca garanţii explicite ale unui proces echitabil doar publicitatea procedurii şi termenul rezonabil. Din cea de-a treia caracteristică folosită în textul convenţiei „în mod echitabil”, rezultă însă în mod implicit şi alte garanţii ale unui proces echitabil, cum ar fi egalitatea armelor, principiul contradictorialităţii şi motivarea hotărârilor.
Egalitatea armelor în procesul penal presupune asigurarea unor drepturi procesuale echivalente persoanelor implicate în exercitarea funcţiilor procesuale de acuzare şi de apărare, astfel încât niciuna dintre acestea să nu beneficieze de posibilităţi procesuale mai extinse decât cealaltă.
În jurisprudenţa CEDO, „în deciziile Dombo Beheer B.V. contra Olandei din 27 octombrie 1993 şi Mc MIchael din 24 februarie 1995 şi Lobo Machado din 20 februarie 1996 s-a statuat că principiul egalităţii armelor cere ca fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă. În temeiul acestui principiu, trebuie acordat ambelor părţi un drept comparabil de acces la dosarul cauzei”.
Principiul contradictorialităţii constituie alături de principiile oralităţii şi publicităţii o caracteristică de bază a procesului penal, de a oferi fiecărei părţi posibilitatea de a-şi expune probele şi apărările necesare, nemijlocit în faţa magistraţilor, pentru a le oferi şi mai temeinic convingerea asupra adevărului.
Curtea reţine că CEDO a definit principiul contradictorialităţii în ”hotărârea Barbera, Messegue şi Jabardo contra Spaniei din 6 decembrie 1988 şi în hotărârea Ruiz- Mateos contra Spaniei din 23 iunie 1993” în sensul că „sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului, să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi”, principii încălcate în speţa de faţă de către Tribunalul Maramureş care a soluţionat cauza, în lipsa totală a părţilor vătămate, ceea ce contravine nu numai dreptului la un proces echitabil ci şi dreptului la apărare reglementat în favoarea tuturor inculpaţilor şi părţilor vătămate, în legislaţia naţională şi europeană.
Curtea constată că prin modalitatea în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească în prima instanţă, au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului penal: contradictorialitatea, nemijlocirea,în privinţa audierii părţilor vătămate, alături de dreptul la apărare al acestora, iar în ansamblu, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor din acest dosar, prev de art 6 par. 1 din CEDO.
În baza acestor principii, instanţa era obligată să readministreze toate probele indicate şi rămase valide, în cursul urmăririi penale, putând astfel să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral şi în şedinţă publică de către toate părţile.
Încălcarea dreptului la apărare precum şi cel la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Maramureş.
Din examinarea dispoziţiilor citate ale Convenţiei - la care România este parte, astfel că, potrivit art.11 şi art.20 din Constituţie, aceste dispoziţii fac parte din dreptul intern – rezultă că , încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului şi părţilor vătămate, trimise în judecată şi aflate în faţa instanţei de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa lor, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a li se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.
Egalitatea procesuală între părţile din procesul penal, se realizează în condiţiile susţinerii unor poziţii contrare, ceea ce reprezintă contradictorialitatea specifică judecăţii penale, prin susţinerea învinuirii de către procuror sau de către persoana vătămată şi inculpat, asistat sau reprezentat de avocat, care îşi exercită dreptul său la apărare - fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.
Reglementarea principială a judecăţii pe baza contradictorialităţii este de esenţa procesului penal echitabil, cu respectarea şi asigurarea egalităţii de arme între acuzare şi apărare (părţi vătămate şi inculpat).
Importanţa deosebită a dreptului la apărare a tuturor părţilor în procesul penal, în viziunea Curţii Europene, rezidă în reglementarea sa detaliată în cadrul principiului procesului echitabil. Curtea Europeană subliniază că nu trebuie confundată „prezenţa personală a acuzatului în instanţă, cu posibilitatea pe care i-o recunoaşte art 6 paragraf 3 lit c de a se apăra singur. Astfel, chiar dacă nu este expres menţionat în art.6 dreptul tuturor părţilor de a lua parte personal la dezbaterile din cauză, acesta decurge din scopul şi din obiectul ansamblului acestui text: „dreptul tuturor participanţilor la un proces echitabil”.
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
Este adevărat că ar fi existat posibilitatea ca Tribunalul Maramureş să dorească soluţionarea cu celeritate a cauzei, în condiţiile în care procesul era pe rol de mai mulţi ani, însă celeritatea nu poate afecta unul din drepturile importante ale persoanei, respectiv dreptul la apărare şi la audiere nemijlocită.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de fond nu le-a oferit părţilor vătămate şi inculpaţilor, ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004 şi Kostovski împotriva Olandei- Hotărârea din 20 noiembrie 1989, a restrâns într-un mod incompatibil cu garanţiile oferite de art. 6 din CEDO dreptul la apărare al acestora ( A.M. împotriva Italiei-Hotărârea din 1997 şi Saidi împotriva Franţei- Hotărârea din 20 septembrie 1993) şi nu a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.
Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea reţine că apelul este o cale ordinară de atac prin care se promovează, la instanţa imediat ierarhic superioară o rejudecare a cauzei în fond, sub toate aspectele de fapt şi de drept, cu aptitudinea de a se schimba sau modifica soluţia dată prin hotărârea atacată, în privinţa părţii care a declarat apel sau la care se referă declaraţia de apel, în limitele calităţii sale procesuale.
Apelul, este în principal, o cale de atac de reformare, prin aceea că instanţa de apel are dreptul de a completa probele administrate de prima instanţă şi de a da o nouă apreciere acestora, fără a desfiinţa în prealabil hotărârea apelată şi de a da o altă soluţionare cauzei.
În vederea pronunţării unei noi hotărâri în speţă, instanţa de apel va supune cauza unui examen în fond, având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare, dar şi de a reaprecia probele administrate, precum şi de a pune în discuţie orice chestiuni de fapt sau de drept de a căror soluţionare depinde rezolvarea legală şi temeinică a cauzei.
Instanţa de apel pe linia cercetării temeiniciei hotărârii apelate, are sarcina de a verifica dacă faptele şi împrejurările reţinute prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet şi cert întemeiat. Pentru a putea efectua acest control, în apel, este necesar a se cunoaşte care a fost starea de fapt reţinută de instanţa a cărei hotărâre este atacată şi pe baza căror probe s-a ajuns la această stabilire. Acest lucru, nu poate fi verificat decât pe baza motivării hotărârii apelate.
Instanţa de fond, Tribunalul Maramureş,, trebuia să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi. (CEDO “cauza Boldea contra României”), ceea ce nu a reuşit integral, în lipsa audierii nemijlocite a părţilor vătămate.
Curtea reţine că în baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, şi a altor probe pertinente concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel. Efectul devolutiv nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţii inacceptabile, cum este de altfel şi cea din speţă, în care, prima instanţă, în urma unei cercetări judecătoreşti superficiale, soluţionează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanţa superioară va administra ea însăşi probele pe care, din motive subiective tribunalul nu le-a administrat în mod nemijlocit.
Realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti, ar răpi inculpaţilor şi părţilor vătămate, un grad de jurisdicţie şi le-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme ei nu ar mai avea la dispoziţie nicio cale de atac, decizia Curţii fiind definitivă.
Trimiterea cauzei spre rejudecare se impune şi în baza art. 2 paragraf 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO, care garantează oricărui acuzat şi părţi vătămate dreptul la o dublă jurisdicţie în materie penală.
Pentru argumentele ce preced, Curtea în baza art. 421 pct.2 lit.b CPP va admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREŞ împotriva sentinţei penale nr. 573/08.09.2014 a Tribunalului Maramureş pe care o va desfiinţa în întregime şi va dispune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă. (Judecător Delia Purice)
| ← Cerere de constatare a încetării de drept a arestului... | Nemotivarea încheierii pronunţate de instanţa de fond.... → |
|---|
