Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 631/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 13317/306/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 631/A/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. T.
Judecător G. L. O.
Grefier C. M. N.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. este reprezentat de procuror A. P..
Pe rol fiind pronunțarea soluției în cauza penală cu numărul de mai sus privind apelurile declarate de partea civilă V. D. T., inculpatul M. G. I. și partea responsabilă civilmente .. Sibiu împotriva sentinței penale nr. 152/2015 pronunțată la data de 05.03.2015 de Judecătoria Sibiu în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și în care s-a stabilit termen de pronunțare la data de 18 iunie 2015.
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de partea responsabilă civilmente .. Sibiu și inculpatul M. G. I..
CURTEA DE APEL
Deliberând cu privire la apelul penal de față, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 152/2015 din data de 05.03.2015 în dosar nr._ , Judecătoria Sibiu în temeiul art. 396 alin. 1, alin. 4 Cpp raportat la art. 83 N.C.p. a stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului M. G. I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 C.p. cu aplic art. 5 NCP.
În temeiul art. 83 alin. 1 NCp s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 NCp, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 NCp s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 86 alin. 1 NCp s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) C.p. să se comunice Serviciului de Probațiune Sibiu pe durata termenului de supraveghere.
În temeiul art. 404 alin. 3 Cpp s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 88 NCp, respectiv că se va revoca amânarea și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei.
În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătorești de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus ca inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În temeiul art. 19 și art. 397 alin. 1 N.C.pr.pen., raportat la art. 1357 și urm C.civ., art. 49 alin.1 și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, V. D. T. și a fost obligat în solidar inculpatul cu partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL, cu sediul în mun. Sibiu și cu partea responsabilă civilmente S.C. A.-R. ASTRA SA, cu sediul în mun. Sibiu, ..39, jud. Sibiu în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 25 lei daune materiale, precum și suma de 40.000 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 19 N.C.pr.pen., raportat la art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și la art. 1357 C.civ., art. 1382 C.civ., a fost obligat inculpatul M. G. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL și cu partea responsabilă civilmente S.C. ,,A.-R. ASTRA’’ SA să achite Spitalului C. Județean de Urgență Sibiu, suma de 486,00 lei cu dobânzi și penalități aferente până la data plății, sumă ce reprezentă cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată V. D. T..
În temeiul art. 19 N.C.pr.pen., raportat la art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și la art. 1357 C.civ., art. 1382 C.civ., a fost obligat inculpatul M. G. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL și cu partea responsabilă civilmente S.C. A.-R. ASTRA SA să achite Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M., cu sediu în în mun. Târgu M., ..50, jud. M. suma de 18.674,02 lei cu dobânzi și penalități aferente până la data plății, sumă ce reprezentă cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată V. D. T..
În temeiul art. 19 N.C.pr.pen., raportat la art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și la art. 1357 C.civ., art. 1382 C.civ., a fost obligat inculpatul M. G. I. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL, și cu partea responsabilă civilmente S.C. A.-R. ASTRA SA să achite Serviciului de Ambulanță Sibiu, cu sediu în Sibiu, .-21, jud Sibiu suma de 369,94 lei cu dobânzi și penalități aferente până la data plății, sumă ce reprezentă cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată V. D. T..
În temeiul art. 274 alin. 1 și 3CPP. a fost obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 21.07.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. G. I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 din C.p., cu aplic. art. 5 din C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul M. G. I., în data de 23.03.2012, în jurul orei 09:40, a condus utilajul excavator pe pneuri cu numerele de înregistrare SB 0236, pe DN 1 VOS în afara mun. Sibiu, în direcția de deplasare DN1-A1, iar la km 3+400 m, fără a se asigura și semnaliza corespunzător, a efectuat virajul la stânga pe un drum agricol, acroșând autoturismul marca Opel Vectra, înmatriculat temporar în Germania cu numerele HM_, condus de către numitul V. D.-T., care se deplasa în aceeași direcție și se afla în depășirea utilajului, rezultând vătămarea corporală a acestuia din urmă, care a suferit o amputație post-traumatică 1/3 superioară braț stâng.
Inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, astfel că instanța în cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea persoanei vătămate, precum și a martorilor P. L., H. G. M., P. D. și P. R..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține, în fapt, că în data de 23.03.2012, persoana vătămată V. D. T. conducea autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare HM 0405P, pe sensul de mers Sibiu-Ș. M., în spatele excavatorului marca JCB-4EX cu nr. de înregistrare SB 0236 condus de inculpatul M. G. I., iar în momentul în care persoana vătămată a efectuat o manevră de depășire a excavatorului și a pătruns pe sensul opus de mers, inculpatul a virat stânga față de direcția de deplasare, fără a se asigura, cu intenția de a intra în incinta . . Persoana vătămată, observând manevra conducătorului excavatorului, a încercat să evite un impact frontal cu excavatorul, astfel că s-a produs impactul între cupa frontală a excavatorului și partea dreaptă spate a autoturismului, pe sensul opus de mers al acestora.
În urma accidentului, persoana vătămată V. D. T. a fost transportat inițial la S. C. Județean Sibiu, iar ulterior cu un elicopter Smurd a fost transportat la S. Județean din Târgu M.. Conform raportului de expertiză medico-legal nr 342/II/b/2014 din data de 26.04.2013, persoana vătămată a suferit la data de 23.03.2012, în urma unui accident rutier, o amputație posttraumatică de 1/3 superioară a brațului stâng. S-a stabilit că o astfel de amputație necesită în mod obișnuit 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și constituie din punct de vedere medico-legal, o infirmitate fizică.
Din analiza mijloacelor de probă, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 23 martie 2012, declarația persoanei vătămate V. D. T., declarațiile martorilor P. (actualmente R.) R. I., P. D. A., P. L. M., H. G. M., P. D. A., raportul de expertiză întocmit de trei experți privind dinamica producerii accidentului și posibilități de evitare a accidentului, a rezultat că accidentul de circulație s-a produs din culpa inculpatului care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers.
Cu privire la aplicarea legii penale în timp, s-a reținut, având în vedere art. 5 alin. 1 din NCp și Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, că noul Cod penal, care prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, este, în cauză legea penală mai favorabilă.
În drept, s-a reținut că fapta M. G. I. constituie infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 din C.p., cu aplic. art. 5 din C.p.
La individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpata, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare, instanța constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 83 CP privind amânarea aplicării pedepsei
Față de cele expuse mai sus, instanța în temeiul art. 396 alin. 1, alin. 4 Cpp raportat la art. 83 NCp va stabili pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului M. G. I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art 196 alin 2 și 3 Cp cu aplic art 5 NCP. și în temeiul art. 83 alin. 1 NCp va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 NCp, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Cât privește latura civilă a cauzei s-a reținut, în esență, că persoana vătămată V. D. T. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 500.000 euro daune morale, suma de 70.000 euro daune materiale și a solicitat și contravaloarea cheltuielilor cu transportul efectuate atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.
Analizând actele dosarului, în ce privește prejudiciu material suferit de persoana vătămată, instanța constată că persoana vătămată a făcut dovada unui prejudiciu material în cuantum de 25 de lei, reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanța reține, în esență, că suma de 40.000 euro este suficientă pentru a acoperi suferința și trauma prin care a trecut persoana vătămată.
Analizând răspunderea părții responsabile civilmente S.C. A.-R. ASTA SA, s-a constatat, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr.136/1995, așa cum era în vigoare la data accidentului și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 că asigurătorul . SA, are calitatea de asigurator în cauză și trebuie să răspundă alături de inculpat la plata sumelor mai sus arătate către partea civilă, în limitele contractului de asigurare.
Cu privire la partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL, s-a reținut, în esență,că inculpatul la data producerii accidentului era angajat la S.C. ,,E.’’ SRL și conducea excavatorul aflat în proprietatea acestei societăți, astfel că în cauză va fi incidentă răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său și, având în vedere, că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii comitentului pentru faptele prepusului, iar în cauză nu este incidentă excepția prevăzută de art. 1373 alin. 3 C . civil, instanța urmează să îi oblige pe partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat.
Totodată, în cauză s-au constituit părți civile: Spitalului C. Județean de Urgență Sibiu, cu suma de 486,00 lei cu dobânzi și penalități aferente până la data plății, sumă ce reprezentă cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată V. D. T.; Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M. cu suma de 18.674,02 lei cu dobânzi și penalități aferente până la data plății, sumă ce reprezentă cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată V. D. T. și Serviciului de Ambulanță Sibiu cu suma de 369,94 lei cu dobânzi și penalități aferente până la data plății, sumă ce reprezentă cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată V. D. T., sume care fiind dovedite cauzei urmează a fi admise constituirile de parte civilă ale unităților spitalicești.
În fine, cât privește cheltuieli judiciare avansate de stat s-a făcut aplicarea art. 274 alin. 1 și 3 CPP.
II. Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel partea civilă V. D. T., inculpatul M. G. I., partea responsabilă civilmente .. Sibiu și asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A.
În expunerea motivelor de apel partea civilă V. D. T., critică sentința atât sub aspectul laturii penale privind individualizarea judiciară a pedepsei, solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai consistent, cât și sub aspectul laturii civile privind cuantumul daunelor morale, solicitând majorarea acestora la suma de 500.000 euro. Se arată că raporta la fapta comisă ,la consecințele faptei și atitudinea inculpatului de nerecunoaștere a faptei, se impunea în cauză aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai are tocmai pentru a avea garanția îndeplinirii scopului pedepsei; cât privește daunele morale acesta sunt neîndestulătoare și nu acoperă prejudiciul efectiv cauzat de inculpat prin fapta ilicită.
În expunerea motivelor de apel inculpatul M. G. I. a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. 1 lit. b) Cod proc.penală, motivat de aceea că nu se face vinovat de comiterea faptei, că din probele dosarului nu rezultă cu certitudine că inculpatul se face vinovat de vătămarea corporală gravă a persoanei vătămate, că din declarațiile martorei R. R. a rezultat că la volanul autoturismului Opel s-a aflat o femeie, astfel că în cauză trebuia să se facă aplicarea principiului potrivit căruia,, orice îndoială profită inculpatului’’.
Partea responsabilă civilmente .. Sibiu prin motivele scrise de apel a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza a se dispune achitarea inculpatului de sub acuza comiterii faptei de vătămare corporală gravă ș i exonerarea acestuia, precum și a părții responsabile civilmente apelante de la plata despăgubirilor civile, motivându-se, în esență, că din probele dosarului nu rezultă cu certitudine că inculpatul se face vinovat de vătămarea corporală gravă a persoanei vătămate, că întreaga culpă aparține victimei care s-a angajat în depășirea unei coloane de mașini și nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depășire forțând depășirea, iar, pe de altă parte, m nu se poate s6abili cu precizie cine a condus autoturismul Opel, persoana vătămată sau victima, probele fiind contradictorii; cât privește răspunderea societății aceasta greșit a fost angajată, atâta timp cât excavatorul era predat în utilizarea inculpatului, în stare optimă de funcționare și că societatea nu are nicio culpă în producerea accidentului rutier.
Asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A. a formulat apel în cauză fără a arăta în scris motivele de apel.
Apelurile formulate în cauză de inculpat și partea civilă au fost susținute oral prin apărătorii aleși, concluziile acestora fiind expuse în partea introductivă a prezentei decizi . De menționat că în susținerea orală a apelului inculpatului, părătorul ales a criticat sentința și sub aspectul cuantumului daunelor morale, solicitând reducere acestora la un cuantum rezonabil .
La termenul de judecată din 10 .06.2015 procurorul de ședință a invocat excepția tardivității apelului formulat în cauză de asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A, motivat de aceea că a fost formulat după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea minutei sentinței instanței de fond .
Prealabil analizării pe fond a apelurilor declarate în cauză, ca o chestiune ce prevalează motivelor de desființare invocate de apelanții, Curtea, va analiza excepția tardivității apelului declarat de asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A, excepție invocată de Ministerul Public la termenul de judecată din 18.01.2015, dată la care s-a și judecat cauza în fond.
Potrivit art. 410 alin. 1Cod pr.p. termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei .
În speță, termenul de apel este de 10 zile și a început să curgă față de asigurător de la data de 13.03.2015, dată la care i s-a comunicat copia minutei, conform procesul—verbal de comunicare întocmit de agentul procedural ( f. 154 ds. jud. ).
Apelul a fost depus la Judecătoria Sibiu de către asigurator la data de 02.04.2015 ( f. 12 ds. apel ), peste termenul stabilit de art. 410 alin. 1 Cod pr.p și calculat conform dispozițiilor art. 269 Cod pr.p..
Potrivit art. 411 Cod pr.p., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Însă, în cauza de față nu a fost dovedită o atare cauză de împiedecare de către apelantul asigurator, astfel că operează sancțiunea prevăzută de lege, respectiv, decăderea din dreptul de a mai exercita dreptul la apel, potrivit art. 268 Cod pr.p.
Așa fiind, Curtea de Apel în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. a) teza a I-a Cod procedură penală va respinge ca tardiv apelul declarat de asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A.
III. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate de fiecare apelant precum și din oficiu, potrivit art. 417 și 418 Cod pr.p., Curtea constată ca fondat doar apelul declarat de parte civilă în limitele și pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Sistematizând criticile formulate în apelurile declarate în cauză de partea civilă, inculpat și partea responsabilă civilmente se reține că acestea se subsumează următoarelor probleme de drept: pe latură penală, lipsa probelor în stabilirea vinovăției inculpatului și stabilirea greșită a stării de fapt ( critici invocate de inculpat și partea responsabilă civilmente ), netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului ( critică invocată de partea civilă ), iar pe latură civilă, soluționarea greșită a acțiunii civile exercitată de partea civilă (critici invocate de partea civilă, inculpat și partea responsabilă civilmente ) .
Curtea va proceda în continuare la analizarea acestor probleme de drept, răspunzând în această manieră în mod comun tuturor criticilor formulate prin cererile de apel ale apelanților.
1.În ce privește lipsa probelor în stabilirea vinovăției inculpatului și stabilirea greșită a stării de fapt ( critici invocate de inculpat și partea responsabilă civilmente ):
În ce privește starea de fapt reținută de prima instanță, Curtea nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanța de fond care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate criticile inculpatului apelant în sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa și că ar fi fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.
Nu numai că starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, dar și încadrarea juridică a faptelor este legală și nu comportă niciun fel de critică.
Prin ,,eroare de fapt’’ se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când - în realitate, aceasta nu există sau atunci când o anumită probă ar demonstra existența unei împrejurări când - în realitate, din acest mijloc de probă reiese contrariul. Pentru a fi incident acest caz de casare trebuie să se constate existența unor erori care au influențat soluția procesului .
Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor, în scopul aflării adevărului. Prima instanță a motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de ,,prezumția de nevinovăție’’, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția ( art. 99 alin. 2 C.pr.pen. ), revenind organelor judiciare ( acuzării) obligația să administreze probe pentru dovedirea vinovăției acestuia ( art. 5, art. 99 alin. 1, art. 100 și art. 285 C.pr.pen. ). Este însă deopotrivă adevărat că inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie . În înțelesul legii ,, a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare’’, este un drept, și o obligație procesuală, care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la contestarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acestuia este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.
Aprecierea probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.
Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății.
Spre deosebire de situația pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raționament. De aceea, instanța este obligată să verifice fiecare probă în conținutul ei, prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate pentru ca, în final, să se înlăture orice îndoială.
Existența îndoielii este incompatibilă cu convingerea, cu certitudinea deplină.
În cauza dedusă judecații, Curtea reține că instanța de judecată anterioară a realizat o analiză corectă, temeinică a probelor administrate .
Stabilirea situației de fapt în raport cu fapta comisă s-a făcut pe baza unei analize laborioase a probelor, instanța dând dovadă de rol activ în încercarea de a stabili adevărul judiciar în condițiile particulare ale cazului, respectiv, nerecunoașterea faptei de către inculpatului .
Prealabil expunerii stării de fapt și analiza probelor, Curtea apreciază că se impune a se vedea care sunt condițiile cerute de lege pentru reținerea culpei ca formă de vinovăție .
Culpa, ca și formă de vinovăție, îmbracă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 16 alin. (4) C. pen. două modalități: ușurința și neglijența.
Potrivit textului, fapta este săvârșită din culpă când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce sau când nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Modalitatea culpei, sub forma neglijenței prevăzută de art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen., apare atunci când subiectul nu își folosește capacitatea psihică de care dispune pentru a prevedea urmările faptei sale și a chibzui în raport de toate aceste date asupra acțiunii (sau inacțiunii) deși avea posibilitatea să o facă și, totodată, datoria să depună diligență în comportarea sa. În această situație făptuitorul nu manifestă grija necesară și nu face tot ce trebuia și avea posibilitatea să facă pentru a cunoaște și a evita urmările acțiunii sau inacțiunii sale, în circumstanțele în care se afla.
Revenind la speța dedusă judecății, din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, Curtea reține în esență că în data de 23.03.2012, în jurul orei 09:40, inculpatul M. G. I., a condus utilajul excavator pe DN 1 VOS în afara mun. Sibiu, în direcția de deplasare DN1-A1, iar la km 3+400 m, fără a se asigura și semnaliza corespunzător, a efectuat virajul la stânga pe un drum agricol, acroșând autoturismul marca Opel Vectra, condus de către persoana vătămată V. D.-T., care se deplasa în aceeași direcție și se afla în depășirea utilajului, rezultând vătămarea corporală a acestuia din urmă, care a suferit o amputație post-traumatică 1/3 superioară braț stâng.
Deși inculpatul apelant, în fața instanței de fond și de apel a negat constant săvârșirea infracțiuni de vătămare corporală din culpă, solicitând achitarea în temeiul art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 pct. 1 lit. b) Cod pr.p., din ansamblul probator administrat cauzei, rezultă, fără putință de tăgadă, că fapta, astfel cum a fost reținută în actul de inculpare și în considerentele instanței de fond, a existat în materialitatea ei, fiind săvârșită cu vinovăția cerută de lege de către inculpat .
Curtea constată că prima instanță a arătat pe larg motivele care au determinat reținerea unor probe în detrimentul altora, cu ocazia analizării punctuale a acestora, respectând întrutotul dispozițiile art. 103 C.pr.pen., astfel că instanța de apel nu va proceda la o reanalizare a mijloacelor de probă în aceeași manieră, însușindu-și argumentele expuse de prima instanță.
Astfel, se reține ca relevante sub aspectul vinovăției inculpatului declarațiile constante date de persoana vătămată în tot cursul procesului penal, depoziții în care descrie în amănunt modul de desfășurare a evenimentelor, evidențiindu-se culpa inculpatului în producerea accidentului, respectiv faptul că în momentul în care persoana vătămată a intrat în depășirea regulamentară a buldoexcavatorului, inculpatul aflat la volanul excavatorului, fără a se asigura și a semnaliza a virat stânga și a intra în coliziune cu autoturismul condus de victimă.
Susținerile persoanei vătămate sunt confirmate de declarațiile constante date de martorilor oculari P. D. A. și P. (actualmente R.) R. I., care s-a afla ca pasageră în autoturismul marca VW Golf, condus de numitul martor, declarații care sunt de natură să reflecte adevărul în cauză și să înlăture orice dubiu cu privire la efectuarea regulamentară a manevrei de depășire de către persoana vătămată a buldoexcavatorului condus de inculpat și efectuarea fără a se asigura a virajului la stânga de către inculpat, cu intenția de a intra în incinta stației de beton, și acroșarea cu cupa buldoexcavatorului a autoturismul marca Opel condus de persoana vătămată.
Apărarea inculpatului în sensul că nu persoana vătămată a condus autoturismul marca Opel, ci fiica sa, martora V. V. Pamela, în mod corect a fost înlăturată, atâta timp cât din coroborarea declarațiilor martorilor P. D. A., P. L. și H. G. M., rezultă în mod cert că persoana vătămată V. D.-T., s-a aflat la volanul autoturismului Opel.
Referitor la declarațiile martorei P. (actualmente R.) R. I., este de menționat, în adevăr, că în declarația dată în cursul cercetării judecătorești a revenit asupra aspectului persoanei care s-a aflat la volanul autoturismului, aceasta declarând în fața instanței că la volanul autoturismului Opel s-a aflat o femeie, iar în partea din dreapta se afla un bărbat. Referitor la acest aspect, în mod corect instanța de fond a înlăturat această revenire a martorei, justificată de trecerea a mai bine de doi ani de la data producerii evenimentului, perioadă de timp în care cele reținute de martoră pot fi influențate atât de trecerea timpului, cât și influența unor păreri subiective.
Mai mult decât atât, este de reținut referitor la acest aspect, că declarația martorei nu se coroborează cu declarația celuilalt martor ocular P. D. A. și cu declarația martorului P. L. M., care în tot cursul procesului penal au arătat că fiica persoanei vătămate, V. V. Pamela a fost scoasă pe ușa șoferului, cealaltă ușă fiind închisă, iar persoana vătămată se afla pe locul din stânga, pe locul șoferului.
Nu este de neglijat în analiza probelor dosarului, în scopul stabiliri adevărului judiciar, declarația martorului H. G. M., care a precizat că femeia ( n.n. V. V. Pamela ) aflată lângă autoturismul Opel le-a povestit că se afla pe locul din dreapta și a ieșit din autoturism peste tatăl său ( n.n. persoana vătămată V. D.-T.) .
Curtea constată că în mod corect s-a reținut, în raport de declarațiilor martorii oculari P. D. A. și P. R. I., că persoana vătămată aflată la volanul autoturismul marca Opel s-a angajat în depășirea regulamentară a buldoexcavatorului condus de inculpat, iar când acesta a ajuns în dreptul utilajului, utilajul a efectuat brusc stânga, fără să se asigure și fără să semnalizeze, moment în care buldoexcavatorul a lovit autoturismul marca Opel. Ori, în raport de aceste probe nu se poate reține apărarea inculpatului întemeiată și pe declarația martorului P. L. M. că el a s-a asigurat în momentul în care a efectuat virajul la stânga.
Curtea nu neagă ca fiind real aspectul relatat de martorul P. L. M. că buldoexcavatorul avea semnalizarea aprinsă pe stânga, însă este deosebit de elocvent faptul că acesta a fost martor ocular la cele petrecute după momentul producerii accidentului, context în care apare verosimilă ipoteza că inculpatul după impact ar fi putut pune în funcțiune semnalizarea, raportat și la împrejurarea că urmare a impactului cu autoturismul victimei, utilajul a suferit decât doar mici zgârieturi pe cupa excavatorului, astfel cum se constată în procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu planșa fotografică privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia investigațiilor efectuate de organele de poliție.
Relativ la susținerile apelantului inculpat privind cele două rapoarte de expertiză tehnică efectuate în cauză, Curtea reține că nu poate împărtăși apărările acestuia. Astfel, expertizele sunt mijloace de probă, ele nu au o forță probantă deosebită față de a celorlalte mijloace de probă . În consecință, conform art.103 C.pr.pen. aprecierea expertizelor se face prin prisma examinării tuturor probelor administrate cauzei.
Ca atare, în ipoteza în care în aceea cauză au fost efectuate două expertize, instanța trebuie să se oprească la aceea care o consideră mai fundamentată sub aspect științific, mai concordată cu realitatea și, bineînțeles, care se coroborează probele din dosar.
Transpunând aceste considerații teoretice la cauza de față, Curtea constată că în mod corect judecătorul de fond a înlăturat primul raport de expertiză, efectuat de domnul expert O. I., atâta timp cât concluziile raportului vin în contradicție flagrantă cu starea de fapt ce rezultă din probele administrate cauzei, analizate și redate sintetic anterior.
Coroborând raportul de expertiză întocmit de trei experți, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu planșa fotografică privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia investigațiilor efectuate de organele de poliție cu declarațiile martorilor audiați, Curte reține că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care nu s-a asigurat înainte de a iniția manevra de virare, astfel încât să efectueze această manevră fără a-i incomoda pe ceilalți participanți la trafic.
Ca și norme încălcate de inculpat, Curtea reține dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 care obligă participanții la trafic să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private; dispozițiile art. 54 alin 1 din același act normativ care de asemenea obligă pe conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. .
În raport cu aspectele faptice anterior înfățișate, Curtea constată că responsabilitatea penală pentru producerea accidentului de circulație în discuție aparține inculpatului, care pe fondul neatenției la condițiile de trafic, a inițiat manevra de virare fără a se asigura că o poate face în condiții de siguranță.
2. Relativ la netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului ( critică invocată de partea civilă ):
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, Curte de Apel apreciază că instanța de fond a făcut a făcut o analiza exhaustivă a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, evidențiind urmările deosebit de grave ale faptei și atitudinea nesinceră a inculpatului.
Curtea, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta comisă, cu amânarea executării pedepsei în condițiile art. 83 Cod penal, față și de criticile formulate în apel de către partea civilă, consideră că în contextul cauzei nu se justifică majorare pedepsei sau schimbare modalității de executare a pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 74 C.pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că urmările faptei nu pot fi în vedere în mod prioritar, în raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, fapta a fost comisă din culpă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Este adevărat că inculpatul nu și-a recunoscut culpa în producerea accidentului, însă se reține că, în esență, inculpatul nu au negat materialitatea faptelor pentru care au fost trimis în judecată, atribuind numai o altă semnificație acestora - atitudine procesuală care se încadrează în limitele rezonabile ale apărării acuzatului.
Pedeapsa stabilită de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă a fost just individualizată, iar modalitatea de executare stabiliră de instanța de fond, de amânare a executării pedepsei pe o durată de 2 ani conform art. 83 Cod penal, este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate al pedepselor.
În raport cu cele menționate, Curtea nu poate avea în vedere criticile formulate în apel de către partea civilă apelantă, întrucât în cauză pedeapsa aplicată, pentru faptă comisă, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se aplicarea unei pedepsei într-un cuantum mai mare, așa încât soluția instanței demfo9nd este legală și temeinică sub acest aspect.
3. Relativ la criticile formulate de apelanții partea civilă, inculpat și partea responsabilă civilmente pe latura civilă a cauzei:
Cu premisa operațională că motivele de critică din apelul părții civile vizează cuantumul daunelor morale, solicitându-se majorarea cuantumului daunelor morale, raportat la prejudiciul moral cauzat părții civile prin fapta ilicită comisă de către inculpat ; iar, pe de altă parte, în apelurile proprii inculpatul și partea responsabilă civilmente a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile și înlăturarea obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.,,E.’’ SRL, de la plata sumelor acordate cu titlu de despăgubiri materiale și morale, Curtea are în vedere doar pertinența criticilor părții civile în limitele ce se vor arăta în continuare, procedând în cele ce urmează la o analiză unică a lor.
Cerințele legii impun ca inculpatul să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea infracțiunii, indiferent de caracterul lor - material sau moral, ceea ce rezultă din însăși redactarea art.1.357 comb. cu art. 1.381, art. 1.385 și art. 1.386 din Codul civil și art. 1.391 din Codul civil. Potrivit art. 1.387 din Codul civil în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.
În ce privește prejudiciul material întinderea acestuia trebuie dovedit prin probe – martori, înscrisuri. Cât privește prejudiciul moral se reține că, daunele morale se acordă în raport de criteriul gravității prejudiciului moral cauzat părților civile, dar și în raport de criteriul echității – în funcție de care indemnizația ( despăgubirea ) trebuie să fie rațională, echitabilă, încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar, nu exagerată, a prejudiciului moral cauzat.
Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea caracterului uman și a reacțiilor sale. De aceea referitor la daunele morale nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Este adevărat că suferința pricinuită prin vătămarea corporală gravă a victimei nu poate fi compensată prin nicio valoare materială, însă trebuie estimată de la caz la caz, în funcție de vârsta victimei, mediul din care provine, starea materială, numărul de îngrijiri medicale, gravitatea leziunilor suferite, măsura în care viața socială, familială a victimei a fost afectată.
Revenind la cauza de față se reține că persoana vătămată V. D. T. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 500.000 euro daune morale și cu suma de 70.000 euro daune materiale. De asemenea, acesta a solicitat și contravaloarea cheltuielilor cu transportul efectuate atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.
Din probele administrate în cauză rezultă, fără echivoc, că inculpatul în data de 23.03.2012 a condus excavatorul pe DN 1 VOS, iar la km 3+400, fără să se asigure și fără să semnalizeze corespunzător a efectuat un viraj la stânga, ocazie cu care a acroșat autoturismul condus de persoana vătămată V. D. T..
După accident, victima a fost transportată la S. C. de Urgență Sibiu cu diagnosticul ,, Amputație post-traumatică 1/3 superioară braț stâng’’, fiind ulterior transportată la S. Jud. M., unde a fost spitalizat până la data de 13.04.2012.
În raport de aceste date este cert că partea civilă a suferit un prejudiciu material, însă raport la probele administrate cauzei se constată că acesta nu a justificat decât suma de 25 de lei reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale.
Cu privire la neacordarea cheltuielile de deplasare pe care le-a efectuat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, Curtea reține că în mod just acestea nu au fost acordate, atâta timp cât ele nu au fost justificate cu înscrisuri la dosar.
În ceea ce privește suma pretinsă de partea civile cu titlu de daune morale, în cuantum de 500.000 euro, Curtea apreciază că se impune majorarea daunelor morale determinat de suferința cauzată părți civile.
Este adevărat că legiuitorul nu a stabilit criteriile după care aceste prejudicii să fie stabilite, lăsând această posibilitate instanței să aprecieze și să decidă dacă asemenea despăgubiri trebuiesc acordate și în ce cuantum.
Astfel, la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se aibă în vedere anumite criterii precum: criteriul echității care presupune existenta unei corespondențe intre prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii; criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv; criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
Toate aceste criterii trebuie sa conducă la stabilirea unei sume care să reprezinte o justă și reală despăgubire a părții civile, cu efect de satisfacție și să nu constituie o sancțiune excesivă pentru autorul faptei prejudiciabile ori venituri necuvenite pentru părțile civile.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate în bani. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Ca atare, consecințele negative suferite de către partea civilă, în plan psihic și afectiv, cauzate prin amputarea brațului stâng sunt foarte dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit și totodată notorie suferința provocată de o astfel de pierdere.
Curtea constată în raport de toate circumstanțele cauzei și în vederea respectării principiului proporționalității și nevoia socială, repere consacrate de jurisprudența CEDO, că se justifică majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță părții civile de la suma de 40.000 euro la suma de 60.000 de euro.
Curtea precizează că partea civilă este total îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru daune morale, fiind fără echivoc faptul că victimei i s-a cauzat un prejudiciu moral, decurgând din leziunile suferite în urma accidentului rutier produs din culpa exclusivă a inculpatului, din internarea sa în spital pentru o perioadă destul de îndelungată, din amputația membrului stâng, suferințele fizice inerente leziunilor, din intervențiile chirurgicale suferite și tratamentele ulterioare urmate de partea civilă pentru vindecare.
Mai mult decât atât, este dincolo de orice discuție că prin pierderea a 1/3 din brațul stâng persoanei vătămate i-a fost schimbat întregul mod de viață, dintr-o persoană activă, întreținător de familie a fost pusă în situația unei persoane cu handicap, fapt de natură a crea suferințe psihice majore .
În aceeași ordine de idei, amputația brațului stâng îi creează o stare de natură a-l împiedica să ducă o viață normală, adecvat preocupărilor specifice vârstei, sexului și situației sale sociale, starea psihică a acesteia fiind iremediabil afectată. Gravitatea faptei a generat în mod direct gravitatea și intensitatea suferințelor pricinuite părți civile astfel încât, se justifică majorarea cuantumului daunelor morale.
Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că accidentarea părții civile a fost urmarea comiterii unui infracțiuni din culpă și că la stabilirea daunelor morale trebuie să se aibă în vedere ca suma acordată să nu reprezinte nici o „amendă excesivă” pentru autorul prejudiciilor și nici venituri nejustificate pentru partea civilă.
În cauză, date fiind elementele concrete, astfel cum au fost relevate anterior și având în vede că despăgubirile materiale pentru daune morale trebuie astfel stabilite încât să compenseze suferințele părții civile, să fie de natură a crea acesteia o situație mai ușoară, se apreciază că acordarea sumei de 60.000 euro persoanei vătămate este proporțională, adecvată și suficientă în raport cu traumele suferite de partea civilă.
D. urmare, Curtea consideră că acordarea sumei de 60.000 euro cu titlu de daune morale, constituie o reparație adecvată și suficientă, de natură a compensa într-un mod echitabil traumele de ordin fizic, psihic și afectiv încercate de victima V. D. T. și totodată păstrează un just echilibru între interesele părților, astfel că inculpatul va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C.,, E.’’ SRL la plata sumei acestei sume către partea civilă potrivit prevederilor art. 19 Cod pr.p. și art. 1.357 comb. cu art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391 și art. 1.387 din Codul civil .
Referitor la criticile părții responsabile civilmente S.C.,, E.’’ SRL, privind reținerea greșită a calității de comitent și implicit a răspunderii sale în solidar cu inculpatul, în calitate de prepus, Curtea constată că sub acest aspect soluția instanței de fond este corectă.
Este de necontestat cauzei că la data producerii accidentului inculpatul era angajat la S.C. ,,E.’’ SRL și conducea excavatorul aflat în proprietatea acestei societăți, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele legii privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său.
Din economia dispozițiilor art. 1373 alin. 2 C. civil rezultă că elementele constitutive ale raportului de prepușenie, sunt: comitentul să exercite direcția, supravegherea și controlul asupra prepusului; raportul dintre comitent și prepus să aibă izvorul într-o lege sau într-un contract; prepusul trebuie să îndeplinească o anumită funcție sau însărcinare fie în interesul comitentului, fie al altei persoane. Ori, în cauză toate sunt întrunite toate aceste elementele prevăzute de textul de lege menționat pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Astfel, inculpatul este angajat la S.C. ,,E.’’ SRL, în calitate de conducător de utilaj, astfel că acesta a acționat sub îndrumarea și controlul societății, în calitate de prepus, inculpatul săvârșind fapta în realizarea atribuțiilor ce i-au fost încredințate.
Este adevărat că dispozițiile Codului civil prevăd și excepții când comitentul nu răspunde de fapta prepusului, excepții care nu sunt incidente cauzei de față, așa cum just a reținut judecătorul de fond.
Astfel, potrivit art. 1373 alin 3 C civil “Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că doar în situația în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este comisă de prepus prin exercitarea abuzivă a funcției sau însărcinării încredințate de comitent, comitentul nu răspunde, ceea ce nu poate fi reținut în prezenta cauză.
Reținând așadar că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii comitentului pentru faptele prepusului, iar în cauză nu este incidentă excepția prevăzută de art. 1373 alin 3 Cod civil, Curtea constată că în mod corect instanța a obligat pe partea responsabilă civilmente S.C. ,,E.’’ SRL în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea de Apel, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va admite apelul declarat de partea civilă V. D. T., .
Se va desființa în parte sentința penală atacată numai sub aspectul laturii civile privind daunele morale, în sensul majorării cuantumul daunelor morale la suma de 60.000 de EURO .
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.
În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate apelurile formulate inculpatul M. G. I. și partea responsabilă civilmente .. Sibiu împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se va respinge ca tardiv apelul formulat de asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați apelanții, inculpatul M. G. I., asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A. și partea responsabilă civilmente .. Sibiu la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul formulat de partea civilă V. D. T., împotriva sentinței penale nr. 152/2015 pronunțată la data de 05.03.2015 de Judecătoria Sibiu în dosar nr._ .
Desființează în parte sentința penală atacată numai sub aspectul laturii civile privind daunele morale și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
Majorează cuantumul daunelor morale la suma de 60.000 de EURO .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.
Respinge ca nefondate apelurile formulate inculpatul M. G. I. și partea responsabilă civilmente .. Sibiu împotriva aceleiași sentințe penale.
Respinge ca tardiv apelul formulat de asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelanții, inculpatul M. G. I., asigurătorul S.C. A. R. Astra S.A. și partea responsabilă civilmente .. Sibiu la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.06. 2015.
Președinte,Judecător,
S. TrifGheorghe L. O.
Concediu odihnă –
potrivit art. 406 alin. 4 c.p.p.
semnează președintele de complet
judecător S. T.
Grefier,
C. M. N.
Red. / Tehnored. S.T.
2 ex./21.07.2015
Jud. fond F. L. A.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 515/2015. Curtea de... | Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Decizia nr. 638/2015.... → |
|---|
