Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 82/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 82/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din data de 05 februarie 2015

Instanța constituită din:

- Completul de judecată CAJM3

- Președinte - N. Țînț - judecător

- Judecător- N. H.

- Grefier- O. S.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva sentinței penale nr. 1827 din 04 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 05 februarie 2015, când,

C U RT E A,

Deliberând asupra apelului penal de față:

Constată că, prin sentința penală nr. 1827/04.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, a fost condamnat, în temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, inculpatul P. C., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale).

S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea de tâlhărie (din data de 29.06.2013) pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1933/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._/197/2013, definitivă prin decizia penală nr. 1036/R/18.12.2013 a Curții de Apel B..

Conform art. 36 alin. 1 raportat la art. 33 lit. a), art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite mai sus cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală menționată anterior și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenție.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969.

În temeiul art. 88 și art. 36 alin. 3 Cod penal din 1969, s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv și perioada executată până în prezent, respectiv: 10.04.2013 – 12.04.2013, 18.06.2013 – 20.06.2013, și din 07.08.2013 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 2531/2013/19.12.2013 și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform mențiunilor din sentință.

II. În temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale).

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite mai sus și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969.

În baza art. 86¹ Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86² Cod penal din 1969.

S-a stabilit ca în conformitate cu art. 86³ alin. 1 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86³ alin. 3 lit. a) Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul să urmeze un curs de calificare dintre cele organizate în cadrul Serviciului de Probațiune B..

În temeiul art. 86³ alin. 3 lit. d) Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul să nu ia legătura cu ceilalți coinculpați, respectiv P. C., G. B.-C., G. C. și M. M..

I s-a atras atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere prevăzute de art. 86/4 Cod penal din 1969.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză, în perioadele 10.04._13, 18.06.2013 – 20.06.2013.

III. În temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. B.-C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale).

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86³ alin. 3 lit. a) Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul să urmeze un curs de calificare dintre cele organizate în cadrul Serviciului de Probațiune B..

În temeiul art. 86³ alin. 3 lit. d) Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul să nu ia legătura cu ceilalți coinculpați, respectiv P. C., G. I., G. C. și M. M..

I s-a atras atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere prevăzute de art. 86/4 Cod penal din 1969.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză în perioada 10.04.2013 – 12.04.2013.

IV. În temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 99 alin. 2 și următoarele Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 17 din Legea nr. 187/2012, a fost condamnat inculpatul minor G. C., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 99 alin. 2 și următoarele Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 17 din Legea nr. 187/2012, a fost condamnat același inculpat minor la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale).

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969, care se va executa după împlinirea majoratului.

În baza art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 110 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Conform art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 103 alin. 1 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare - până la împlinirea vârstei de 18 ani – s-a dispus încredințarea supravegherii inculpatului minor către mama acestuia, G. G., căreia i s-a pus în vedere că are îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui și că are obligația de a înștiința instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă penală.

În temeiul art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 103 alin. 3 lit. b) Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul ca până la împlinirea vârstei de 18 ani să nu intre în legătură cu ceilalți coinculpați - P. C., G. I., G. B. C. și M. M.; iar după împlinirea vârstei de 18 ani, acesta se va supune următoarelor măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 86³ alin. 1 Cod penal din 1969: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului minor cu privire la cazurile de revocare a beneficiului suspendării, conform art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 86/4 Cod penal din 1969.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

V. În temeiul art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 99 alin. 2 și următoarele Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 17 din Legea nr. 187/2012, a fost condamnat inculpatul minor M. M., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale).

Conform art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 103 alin. 1 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare - până la împlinirea vârstei de 18 ani – s-a dispus încredințarea supravegherii inculpatului minor către părinții acestuia M. L. și M. I., cărora li s-a pus în vedere că au îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui și că au obligația de a înștiința instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă penală.

În temeiul art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 103 alin. 3 lit. b) Cod penal din 1969, a fost obligat inculpatul ca până la împlinirea vârstei de 18 ani să nu intre în legătură cu ceilalți coinculpați - P. C., G. I., G. B. C. și G. C.; iar după împlinirea vârstei de 18 ani, acesta se va supune următoarelor măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 86³ alin. 1 Cod penal din 1969: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului minor cu privire la cazurile de revocare a beneficiului suspendării, conform art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 86/4 Cod penal din 1969.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

S-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul numărul 4790/P/2013 din data de 27.09.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.10.2013 sub număr de dosar_ /2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților majori: P. C., în stare de arest în altă cauză, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale); G. I., în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale); G. B. C., în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale).

Totodată, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a următorilor inculpați minori: M. M., în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și G. C., în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale).

În cuprinsul rechizitoriului, s-a reținut că în noaptea de 09/10.04.2013, în jurul orei 23.30, cei cinci inculpați au pătruns prin forțarea geamului de aerisire și a lacătelor de la ușa de intrare în trei beciuri aparținând persoanelor vătămate Ș. R. T., B. I., B. C., situate în imobilul din municipiul B., Bulevardul Ș. cel M., nr. 17, scara A, de unde au sustras mai multe bunuri.

Inculpatul P. C. a fost audiat în cursul urmăririi penale (filele 40-42 dosar urmărire penală), recunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, menținând această poziție și în faza de judecată, când a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze conform procedurii simplificate, prevăzute de art. 375 Cod procedură penală. Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca judecata să se desfășoare conform procedurii recunoașterii învinuirii, instanța de fond a admis cererea inculpatului, astfel că în cursul judecății nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, care au fost însușite de către inculpat.

În cursul urmăririi penale, inculpatul G. I., nu a dorit să dea declarații cu privire la faptele reținute în sarcina sa (fila 49 dosar urmărire penală), iar în cursul judecății nu s-a prezentat pentru a fi audiat. Apărătorul din oficiu al acestuia a arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că, în temeiul art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, instanța de fond nu a mai procedat la readministrarea acestora, avându-le în vedere la deliberare.

Inculpatul G. B. C. a fost audiat în cursul urmăririi penale (filele 45-46 dosar urmărire penală), recunoscând săvârșirea faptei, iar în cursul judecății nu s-a prezentat pentru a fi audiat. Apărătorul din oficiu al acestuia a arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că, în temeiul art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, instanța de fond nu a mai procedat la readministrarea acestora, avându-le în vedere la deliberare.

Inculpatul M. M. a fost audiat în cursul urmăririi penale (filele 54-55 dosar urmărire penală), recunoscând săvârșirea faptei. În faza de judecată, inculpatul s-a prezentat personal, precizând că nu înțelege să mai dea vreo declarație în cauză. Totodată, instanța de fond a constatat că acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 375 Cod procedură penală, referitoare la procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Apărătorul din oficiu al acestuia a arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că, în temeiul art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, instanța de fond nu a mai procedat la readministrarea acestora, avându-le în vedere la deliberare.

Inculpatul G. C. a fost audiat în cursul urmăririi penale (filele 57-58 dosar urmărire penală), recunoscând săvârșirea faptei. În faza de judecată, inculpatul s-a prezentat personal, precizând că nu înțelege să mai dea vreo declarație în cauză. Totodată, instanța de fond a constatat că acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 375 Cod procedură penală, referitoare la procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Apărătorul din oficiu al acestuia a arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că, în temeiul art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, instanța de fond nu a mai procedat la readministrarea acestora, avându-le în vedere la deliberare.

În faza de judecată, nu au mai fost administrate alte probe cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, depuse de inculpații minori M. M. și G. C., și a referatelor de evaluare întocmite de S. de Probațiune B. cu privire la aceiași inculpați.

Din dispoziția instanței de fond, au fost atașate fișele de cazier ale inculpaților precum și sentința penală nr. 1933/2013 a Judecătoriei B. privindu-l pe inculpatul P. C..

Persoanele vătămate Ș. R. T., B. C. și B. I. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 09.04.2013, în jurul orei 20.30, cei cinci inculpați s-au întâlnit în municipiul S., cartier Gârcini și s-au hotărât să meargă în B. să spargă niște beciuri pentru a face rost de bani. În acest scop, s-au deplasat din municipiul S. cu autobuzul până în municipiul B., ajungând în jurul orei 23.30 pe Bulevradul Ș. cel M., nr. 17 scara A din municipiul B.. Acolo au rupt plasa care asigura geamul de aerisire a beciului imobilului, după care au pătruns în interior într-un beci aflat la subsolul blocului.

De acolo au sustras mai multe bunuri (două prelungitoare electrice, o rolă cu cablu electric, un casetofon Panasonic, un radio marca Watson, un cuțit de bucătărie) pe care le-au introdus într-un sac de rafie găsit în același loc. Apoi, inculpatul minor G. C. a ieșit din beci pe aceeași fereastră pe care intraseră anterior și a ascuns sacul în care se aflau bunurile în grădina de lângă . revenit în boxă alături de ceilalți coinculpați.

Au ieșit cu toții din primul beci, după care au forțat fereastra de aerisire și au ajuns pe un hol care permitea accesul spre alte două boxe în care au pătruns prin forțarea lacătelor cu care erau asigurate. De acolo au sustras cabluri electrice și o bucată de țeavă de aproximativ 1,5 m, pe care le-au pus tot într-un sac de rafie.

Activitatea desfășurată de cei cinci inculpați a fost auzită de persoana vătămată Ș. R. T., care, alertată de zgomotele suspecte ce proveneau dinspre subsolul blocului, a apelat serviciul de urgență 112, anunțându-i totodată și pe vecinii săi, persoanele vătămate B. C. și B. I.. Tot atunci, persoana vătămată Ș. R. T. a văzut lângă fereastra de la holul blocurilor, grupul de inculpați.

În scurt timp, la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a descoperit în subsolul blocului pe cei cinci inculpați, conducându-i la secția de poliție. Ulterior, bunurile sustrase au fost restituite persoanelor vătămate.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor expuse, instanța de fond a arătat că a avut mai întâi în vedere că pe parcursul soluționării cauzei, la data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Noul Cod Penal care prevede la art. 5 că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, s-a statuat că interpretarea constituțională a dispoziției citate este în sensul că judecătorul cauzei trebuie să stabilească, în urma unui examen concret, care dintre legile penale succesive este, în ansamblul său, mai favorabilă inculpatului, consacrându-se teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile, și nu cea referitoare la aplicarea pe instituții autonome.

În acest context, instanța de fond a constatat că infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv furt și violare de domiciliu, au corespondent în legea penală nouă (atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective) regăsindu-se într-o singură infracțiune complexă, de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Noul Cod penal, pedepsită cu închisoare de 2 la 7 ani.

Analizând faptele deduse judecății din perspectiva Codului din 1969, s-a reținut că în drept, faptele fiecăruia dintre inculpații P. C., G. I., G. B. C., care, în noaptea de 09/10.04.2013, în jurul orei 23.30, împreună cu inculpații minori M. M. și G. C. au pătruns prin forțarea geamului de aerisire și a lacătelor de la ușa de intrare în trei beciuri aparținând persoanelor vătămate Ș. R. T., B. I., B. C., situate în imobilul din B., Bulevardul Ș. cel M., nr. 17, scara A, de unde au sustras mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale).

Relativ la inculpații minori, G. C. și M. M., s-a reținut că fapta acestora din noaptea de 09/10.04.2013, în jurul orei 23.30, descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), cei doi având vârstele de 16 ani, respectiv 15 ani la data faptei.

Fapta este calificată în condițiile art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal – acționând împreună cinci persoane, lit. g – în timpul nopții precum și litera i – prin efracție.

De asemenea, s-a reținut că, comiterea faptei de către inculpații majori P. C., G. I. și G. B. C. împreună cu inculpații minori G. C. și M. M., impune reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. c Cod penal.

În continuare, s-a constatat că fapta acelorași inculpați de a pătrunde în beciurile persoanelor vătămate situate în imobilul din B., Bulevardul Ș. cel M., nr. 17, scara A, prin forțarea geamului de aerisire și a lacătelor de la ușa de intrare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) – în cazul inculpaților majori (urmare a comiterii faptei de către majori împreună cu minorii G. C. și M. M.), respectiv prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) – pentru inculpații minori.

Întrucât cei cinci inculpați au acționat împreună pe timp de noapte, s-a reținut incidența în cauză a variantei agravate a infracțiunii, prevăzute de alineatul al doilea.

La individualizarea pedepselor care s-au aplicat inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 52 Cod penal, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond a avut în vedere că faptele deduse judecății au fost comise în timpul nopții de cinci persoane care au luat foarte ușor hotărârea infracțională (la o simplă întâlnire în cartier), coeziunea psihică a acestora reflectându-se și în modul organizat în care au acționat în data de 09.04.2013, venind din municipiul S. până în municipiul B., pătrunzând cu toții în boxe în vederea sustragerii. Este adevărat că prejudiciul, a cărui valoare era relativ redusă, a fost recuperat, însă această împrejurare nu este de natură a diminua în mod semnificativ pericolul social al faptei, circumstanțele redate mai sus demonstrând că inculpații sunt dispuși să ignore orice normă de conviețuire socială pentru a-și realiza scopul de a obține în mod ilicit și facil sume de bani.

Coroborând împrejurările comiterii faptei, redate mai sus, cu circumstanțele personale ale inculpatului P. C., prima instanță a constatat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea (singurele apte să asigure corijarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni), căci în pofida vârstei sale, de doar 20 de ani la data faptei, acesta a fost deja condamnat definitiv pentru o infracțiune de tâlhărie. O astfel de circumstanță, coroborată și cu lipsa unui loc de muncă, denotă dezinteresul inculpatului pentru adoptarea unei conduite conforme cu normele acceptate social, și pentru găsirea unor resurse materiale licite care să-i permită o existență onestă. De cealaltă parte, s-a avut în vedere comportamentul adoptat de inculpat pe parcursul procesului penal, acesta cooperând cu organele judiciare și recunoscând comiterea faptelor, motiv pentru care s-a apreciat că se impune stabilirea a două pedepse cu închisoarea orientate spre mediul prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale) și 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale)).

Așa cum s-a arătat mai sus, faptele din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea de tâlhărie (din data de 29.06.2013) pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1933/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._/197/2013, definitivă prin decizia penală nr. 1036/R/18.12.2013 a Curții de Apel B..

Prin urmare, în temeiul art. 36 alin. 1 raportat la art. 33 lit. a), art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, s-a apreciat că se impune contopirea pedepselor stabilite mai sus cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală menționată anterior și aplicarea inculpatului a pedepsei celei mai grele, de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenție, nefiind posibilă o altă modalitate de executare a acesteia.

Comparând soluția expusă mai sus, la care se poate ajunge în condițiile Codului penal din 1969, cu cea care ar putea fi adoptată în cazul aplicării Noului Cod penal, instanța de fond a constatat că prima este mai favorabilă inculpatului, astfel că s-a făcut aplicarea acesteia, ca lege penală mai favorabilă, în sensul art. 5 Noul Cod penal.

Este adevărat că, potrivit noii reglementări, furtul comis prin violare de domiciliu constituie o singură infracțiune complexă (și nu două cum se întâmplă în cazul Codului penal din 1969). Însă în cauză faptele deduse judecății, fiind îndreptate împotriva a trei persoane diferite, nu ar mai constitui o singură infracțiune continuată (conform art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969), ci trei infracțiuni distincte de furt calificat prin violare de domiciliu (art. 35 alin. 1 Noul Cod penal prevăzând condiția unității de subiect pasiv pentru reținerea infracțiunii continuate), ceea ce ar impune aplicarea a trei pedepse care ar trebui contopite, în condițiile art. 39 alin. 1 raportat la art. 40 alin. Noul Cod penal, și cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1933/21.10.2013 a Judecătoriei B.. Astfel, și dacă s-ar aplica o pedeapsă mai mică pentru fiecare dintre infracțiunile concurente din data de 09.04.2013, de exemplu 2 ani închisoare pentru fiecare (dat fiind că minimul pedepsei, redus prin efectul art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, ar fi de 1 an și 4 luni închisoare, iar instanța s-ar orienta și în acest caz spre o pedeapsă ușor mai ridicată decât minimul), s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare (obținută prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, a unui spor de 2 ani, reprezentând o treime din restul pedepselor stabilite), cu mult mai mare decât cea aplicată în condițiile Codului penal din 1969.

Având în vedere cele expuse, instanța de fond a apreciat că se impune a se face în cauză aplicarea Codului penal din 1969, conform celor menționate anterior, apreciind că aceasta este legea penală mai favorabilă dintre reglementările care s-au succedat pe parcursul procesului penal.

Relativ la inculpatul G. I., se-a constatat că acesta are 9 clase, este necăsătorit, și nu are o ocupație. De asemenea, s-a observat că, deși nu are antecedente penale, acesta nu este la primul contact cu legea penală, din fișa de cazier judiciar reieșind că i-a fost aplicată o sancțiune administrativă de 300 lei tot pentru o infracțiune de furt calificat. În plus, acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi ascultat, nebeneficiind nici de dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicabile în cazul recunoașterii vinovăției. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale), și o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale) sunt în măsură să asigure reeducarea inculpatului și să contribuie la prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

Faptele fiind concurente, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, s-au contopit pedepsele stabilite mai sus, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, având în vedere că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86¹ alin. 1 Cod penal din 1969, inculpatul nefiind recidivist, pedeapsa rezultantă nedepășind limita stabilită de art. 86¹ alin. 2 Cod penal din 1969, iar circumstanțele personale ale acestuia au creat convingerea instanței de fond că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție.

Comparând soluția expusă mai sus, la care se poate ajunge în condițiile Codului penal din 1969, cu cea care ar putea fi adoptată în cazul aplicării Noului Cod penal, instanța de fond a constatat că prima este mai favorabilă inculpatului, astfel că a aplicat dispozițiile Codului penal din 1969, ca lege penală mai favorabilă, în sensul art. 5 Noului Cod penal.

Este adevărat că, potrivit noii reglementări, furtul comis prin violare de domiciliu constituie o singură infracțiune complexă, și nu două cum se întâmplă în cazul Codului penal din 1969. Însă, în cauză faptele deduse judecății, fiind îndreptate împotriva a trei persoane diferite nu ar mai constitui o singură infracțiune continuată (conform art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969), ci trei infracțiuni distincte de furt calificat prin violare de domiciliu (art. 35 alin. 1 Noul Cod penal prevăzând condiția unității de subiect pasiv pentru reținerea infracțiunii continuate), ceea ce ar impune aplicarea a trei pedepse, care s-ar contopi potrivit regulilor prevăzute de art. 39 Cod penal, care impun aplicarea obligatorie a unui spor de o treime din restul pedepselor stabilite. Astfel, chiar dacă ar aplica câte o pedeapsă minimă (de 2 ani închisoare) pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni, în baza tratamentului sancționator prevăzut de art. 39 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare ar trebui adăugat un spor de 1 an și 4 luni închisoare, conducând la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare – mai mare decât cea stabilită în condițiile Codului penal din 1969 – față de care nici nu ar mai fi posibilă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 91 alin. 1 lit. a Noul Cod penal), și cu atât mai puțin renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

Având în vedere cele expuse, instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a Codului penal din 1969, conform celor menționate anterior, apreciind că aceasta este legea penală mai favorabilă dintre reglementările care s-au succedat pe parcursul procesului penal.

Cât privește situația inculpatului G. B. C., s-a constatat că nici acesta nu are o ocupație și că, deși a cooperat cu organele de urmărire penală, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a preciza poziția sa procesuală în raport de faptele ce i s-au imputat, nebeneficiind astfel de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În același timp, s-a constatat că, deși nu are antecedente penale, acesta nu este la primul contact cu legea penală, din fișa de cazier judiciar reieșind că i-au fost aplicate două sancțiuni administrative tot pentru infracțiuni de furt calificat. În plus, față de acesta se mai desfășoară cercetări și într-o altă cauză penală. În raport de toate acestea, s-a apreciat că se impune aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoarea ușor mai ridicate decât minimul prevăzut de lege, respectiv condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale) și la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale).

Faptele fiind concurente, în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, s-a apreciat că se impune contopirea pedepselor stabilite mai sus și aplicarea față de inculpat a pedepsei celei mai grele, de 3 ani închisoare.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, instanța de fond a reținut că și în acest caz Codul penal din 1969 este mai favorabil, considerentele expuse mai sus în cadrul analizei ce îl vizează pe inculpatul G. I. menținându-și valabilitatea, astfel că nu au mai fost reluate.

Referitor la inculpatul minor G. C., s-a constatat că acesta nu are o ocupație, nu manifestă interes pentru activitățile școlare, absolvind doar 4 clase până în prezent. În același timp, s-a constatat că, deși nu are antecedente penale, acesta nu este la primul contact cu legea penală, din fișa de cazier judiciar reieșind că i-a mai fost aplicată o sancțiune administrativă tot pentru o infracțiune de furt calificat. De cealaltă parte, s-a avut în vedere comportamentul sincer adoptat de inculpat în fața organelor judiciare, astfel că s-a apreciat că se impune stabilirea unei pedepse cuprinsă între limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute reduse la jumătate, conform art. 109 alin. 1 Cod penal din 1969, respectiv de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale), și o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale).

Faptele fiind concurente, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, s-a apreciat că se impune a fi contopite pedepsele stabilite mai sus și aplicată față de inculpat pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare și constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în baza art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 110 Cod penal din 1969, s-a apreciat că se poate dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Comparând această soluție cu cea la care se poate ajunge în condițiile Noului Cod penal, instanța de fond a constatat că legea veche este mai favorabilă inculpatului, astfel că a aplicat-o pe aceasta, conform art. 5 Noul Cod penal.

Pentru a reține astfel, instanța de fond a avut în vedere că, deși noua reglementare a modificat în mod substanțial sistemul sancționator aplicabil minorilor, instituind numai măsuri educative pentru aceștia, totuși noile dispoziții nu exclud o analiză pe terenul legii penale mai favorabile în acest caz. Cu alte cuvinte, comiterea infracțiunii de către un inculpat minor înainte de data de 01.02.2014 nu va atrage în mod automat aplicarea unei măsuri educative, ci instanța dispune de o marjă de apreciere, în funcție de circumstanțele concrete fiind posibil să se ajungă la concluzia că aplicarea unei pedepse în condițiile Codului penal din 1969 este mai favorabilă minorului decât luarea unei măsuri educative.

Un argument în acest sens îl constituie chiar dispozițiile art. 17 din Legea nr. 187/2012 în acord cu care în aplicarea dispozițiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate.

Examinând situația inculpatului minor din această perspectivă, instanța de fond a constatat că în sistemul Noului Cod penal faptele comise de acesta ar constitui trei infracțiuni de furt calificat prin violare de domiciliu pentru care legea prevede pedepse de la 2 la 7 ani închisoare.

Conform art. 114 Noul Cod penal, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

S-a constatat astfel că în cauză este incident cazul prevăzut de art. 114 alin. 2 lit. b Noul Cod penal, care permite instanței să aplice o măsură educativă privativă de libertate. Or, față de numărul infracțiunilor concurente și pentru a asigura reeducarea inculpatului minor și prevenirea comiterii de noi infracțiuni, instanța s-ar orienta în acest caz spre o măsură educativă privativă de libertate, apreciind că niciuna dintre măsurile educative neprivative de libertate nu ar fi suficiente pentru realizarea scopurilor menționate.

În aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 17 din Legea nr. 187/2012, precitat, care stabilesc ordinea de preferință între cele două legi penale succesive, și pe cale de consecință, impun instanței să se orienteze spre măsura suspendării executării pedepsei, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969.

Pe cale de consecință, s-a reținut că în speță legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, astfel că s-a făcut aplicarea acestuia, în condițiile arătate mai sus, constatându-se totodată că nu este oportună schimbarea încadrării juridice solicitate de reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din data de 04.06.2014.

Nu în ultimul rând, cu privire la inculpatul minor M. M., s-a constată că nici acesta nu are un loc de muncă, nu manifestă interes pentru școală, absolvind doar 4 clase și face parte dintr-un anturaj dăunător pentru dezvoltarea sa psiho-morală. De cealaltă parte, s-a reținut conduita bună adoptată în fața organelor judiciare obiectivată în prezentarea în fața instanței și recunoașterea comiterii faptelor. În raport de aceste aspecte, s-a apreciat că se impune stabilirea unei pedepse cuprinse între limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute reduse la jumătate, conform art. 109 alin. 1 Cod penal din 1969, respectiv o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale) și o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată (3 acte materiale).

Faptele fiind concurente, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969, s-a apreciat că se impune contopirea pedepselor stabilite mai sus și aplicarea față de inculpat a pedepsei celei mai grele, de 1 an și 6 luni închisoare a cărei executare se impune a fi suspendată condiționat, în baza art. 110¹ alin. 1 raportat la art. 110 Cod penal din 1969, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Instanța de fond a reținut că și în acest caz legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, pentru aceleași argumente dezvoltate în cadrul analizei ce îl vizează pe inculpatul G. C., care nu au mai fost reluate.

Pe cale de consecință, s-a făcut aplicarea Codului penal de la 1969, în condițiile arătate mai sus, constatându-se totodată că nu este oportună schimbarea încadrării juridice solicitate de reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din data de 04.06.2014.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria B., criticând-o pentru nelegalitate – în ceea ce privește omisiunea schimbării încadrării juridice a faptelor comise de inculpații minori M. M. și G. C. – și netemeinicie în ceea ce privește soluția de condamnare a inculpaților minori M. M. și G. C. și solicitând desființarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să li se aplice acestor inculpați legea penală nouă, intrată în vigoare la data de 01.02.2014, care este mai favorabilă în condițiile în care instanța se orientează asupra unei măsuri educative neprivative de libertate ca și sancțiune pentru faptele comise.

În dezvoltarea motivelor de apel, P. a arătat că în speță, inculpații minori M. M. și G. C. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea în concurs, anterior modificărilor legislative, a infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu. S-a reținut, în fapt, că la data de 09 aprilie 2013 cei doi inculpați minori împreună cu alți trei inculpați majori au sustras bunuri din 3 boxe aparținând persoanelor vătămate Ș. R. T., B. I. și B. C., situate în imobilul din municipiul B., Bulevardul Ș. cel M., nr. 17, scara A, județul B., bunuri care au fost recuperate. Deși în fața instanței de fond s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceasta și a apreciat că legea veche este mai favorabilă celor doi inculpați minori întrucât a optat pentru aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată a executării acesteia. Raportat la modalitatea de comitere a faptei și la gradul concret de pericol social al acesteia, instanța de fond ar fi trebuit să aprecieze că legea nouă este cea favorabilă, să dispună schimbarea de încadrare juridică și să aplice celor doi inculpați minori o măsură educativă neprivativă de libertate, respectiv asistența zilnică.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a stabilit, pe baza materialului probator administrat în cauză, o stare de fapt corectă, reținând în acord cu probele de la dosar că în noaptea de 09/10.04.2013, în jurul orei 23.30, inculpații minori M. M. și G. C. împreună cu P. C., G. I. și G. B. C. au pătruns prin forțarea geamului de aerisire și a lacătelor de la ușa de intrare în trei beciuri aparținând persoanelor vătămate Ș. R. T., B. I. și B. C., situate în imobilul din B., Bulevardul Ș. cel M., nr. 17, scara A, de unde au sustras mai multe bunuri.

În raport de această stare de fapt, prima instanță a stabilit în mod corect că, în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) și cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal în ceea ce-i privește pe inculpații majori și art. 99 alin. 2 Cod penal în ceea ce-i privește pe inculpații minori, care aveau la data comiterii faptelor vârstele de 16 ani, respectiv 15 ani.

S-a reținut de asemenea, în mod temeinic că fapta acelorași inculpați de a pătrunde în beciurile persoanelor vătămate situate în imobilul din B., Bulevardul Ș. cel M., nr. 17, scara A, prin forțarea geamului de aerisire și a lacătelor de la ușa de intrare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) – în cazul inculpaților majori (urmare a comiterii faptei de către majori împreună cu minorii G. C. și M. M.), respectiv prevăzută de art. art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 și art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale) – pentru inculpații minori.

Prima instanță a analizat comparativ prevederile legii penale noi intrate în vigoare la data de 01.02.2014 cu cele ale Codului penal de la 1969 și ținând seama și de Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 20.05.2014, prin care s-a statuat că interpretarea constituțională a noțiunii de lege penală mai favorabilă este în sensul că judecătorul cauzei trebuie să stabilească, în urma unui examen concret, care dintre legile penale succesive este, în ansamblul său, mai favorabilă inculpatului, consacrându-se teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile și nu cea referitoare la aplicarea pe instituții autonome, a apreciat corect legea mai favorabilă pentru inculpați în speță.

Chiar dacă potrivit noii reglementări, furtul comis prin violare de domiciliu constituie o singură infracțiune complexă (și nu două cum se întâmplă în cazul Codului penal din 1969) faptele deduse judecății, fiind îndreptate împotriva a trei persoane diferite, nu ar mai constitui o singură infracțiune continuată (conform art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969) ci trei infracțiuni distincte de furt calificat prin violare de domiciliu (art. 35 alin. 1 din noul Cod penal prevăzând condiția unității de subiect pasiv pentru reținerea infracțiunii continuate), ceea ce ar impune aplicarea a trei pedepse care ar trebui contopite, or, dispozițiile art. 39 Cod penal sunt mult mai grave decât cele ale art. 34 din vechiul Cod penal (cel de la 1969). Astfel, și dacă s-ar aplica o pedeapsă mai mică pentru fiecare dintre infracțiunile concurente din data de 09.04.2013, s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă cu mult mai mare decât cea aplicată în condițiile Codului penal din 1969, dat fiind sporul obligatoriu care se impune a fi aplicat la pedeapsa cea mai grea, de 1/3 din totalul celorlalte pedepse.

Pe de altă parte, având în vedere împrejurarea că inculpații M. M. și G. C. erau minori la data comiterii faptelor și deși noua reglementare a modificat în mod substanțial sistemul sancționator aplicabil minorilor, instituind numai măsuri educative pentru aceștia, totuși, astfel cum a stabilit și prima instanță, noile dispoziții nu exclud o analiză pe terenul legii penale mai favorabile în acest caz. Cu alte cuvinte, comiterea infracțiunii de către un inculpat minor înainte de data de 01.02.2014 nu va atrage în mod automat aplicarea unei măsuri educative, ci instanța trebuie să analizeze incidența în cauză a legii penale mai favorabile, stabilirea sancțiunii aplicabile minorului în raport de fapta comisă atât în baza legii vechi cât și în baza legii noi iar mai apoi realizând în speță, dacă este cazul, aplicarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 187/2012 conform cărora în aplicarea dispozițiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal de la 1969, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate.

Examinând situația celor doi inculpați minori din această perspectivă, instanța de fond a constatat în mod corect că în sistemul noului Cod penal faptele comise de aceștia ar constitui trei infracțiuni de furt calificat prin violare de domiciliu pentru care legea prevede pedepse de la 2 la 7 ani închisoare.

Conform art. 114 din noul Cod penal, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

În speță, ambii inculpați se găsesc așadar în situația prevăzută de art. 114 alin. 2 lit. b din noul Cod penal, care permitea instanței să aplice măsuri educative privative de libertate. Or, față de circumstanțele concrete ale comiterii infracțiunilor, de numărul infracțiunilor concurente, de circumstanțele personale ale minorilor și pentru a asigura reeducarea inculpaților minori și prevenirea comiterii de noi infracțiuni, instanța de fond a apreciat în mod temeinic că în acest caz s-ar impune chiar și în baza legii noi aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, întrucât niciuna dintre măsurile educative neprivative de libertate nu ar fi suficiente pentru realizarea scopurilor menționate.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 187/2012, care stabilesc ordinea de preferință între cele două legi penale succesive, în mod corect a procedat prima instanță apreciind că legea penală veche este mai favorabilă și aplicând celor doi inculpați minori câte o pedeapsă pe care a suspendat-o condiționat conform art. 81 Cod penal din 1969.

În considerarea celor expuse, Curtea constată că niciuna dintre criticile aduse de P. hotărârii primei instanțe nu este întemeiată; în speță, nu se impunea reținerea noului Cod penal ca fiind legea penală mai favorabilă pentru inculpați, astfel că nu era necesară în speță nici schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpații minori (cu atât mai mult cu cât aceeași încadrare juridică a fost reținută și pentru inculpații majori și nu a fost criticată de P. în calea de atac exercitată) și nici aplicarea unor măsuri educative neprivative de libertate, sancțiuni care nu ar putea conduce la reeducarea inculpaților minori pentru respectarea pe viitor a valorilor protejate de legea penală; față de această situație, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge, ca nefondat, apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1827/S/04.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o va menține.

În baza art. 272 Cod procedură penală, se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție și se va plăti Baroului B. suma de 600 lei reprezentând onorariul avocaților desemnați din oficiu în apel pentru intimații inculpați M. M. și G. C..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1827/S/04.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.

În baza art. 272 Cod procedură penală, se suportă din fondurile Ministerului de Justiție și se plătește Baroului B. suma de 600 lei reprezentând onorariul avocaților desemnați din oficiu în apel pentru intimații inculpați M. M. și G. C..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. Țînț N. H.

GREFIER

O. S.

Red. N.H./17.04.2015

Dact. O.S./20.04.2015

2 exemplare

Jud. fond: S. O.

← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice....

Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel BRAŞOV