Contestaţie. Verificare măsuri preventive în procedura de cameră preliminară. încetare temeiuri care au determinat luarea măsurii preventive faţă de inculpat.

Potrivit art.242 (1,2) Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi revocată dacă au încetat temeiurile care au determinat-o sau au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Din actele dosarului, fapta în materialitatea ei este confirmată de probele administrate de către procuror, precum fi de către apărare care neagă numai caracterul penal al acestora; însă dacă în cazul inculpatei, există motive verosibile că inculpata ar fi cunoscut natura penală a faptelor pentru care s-a emis actul de inculpare - fiind cea care a discutat constant cu denunţătorul, a asistat la darea banilor, în cazul inculpatului urmărirea penală a demonstrat că persoana pentru care s-ar fi dat mita era pacienta acestuia, că putea nafie prin cezariană, situaţie în care nu se mai justifică măsura preventivă faţă de inculpat.

Art. 207 Cod procedură penală Art.242 (alin. 1, 2) Cod procedură penală Art.4251 alin.(7) pct.l. lit.b) Cod procedură penală

1. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr.426/P/2015 din 15 iulie 2015, au fost trimişi în judecată inculpatul [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „luare de mită” prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 Cod penal şi inculpata [...], pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la „luare de mită” prev de art.48 cod penal - art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 Cod penal şi complicitate la „dare de mită” prev. de art.48 Cod penal - art.290 alin.l Cod penal prin aceea că prin intermediul inculpatei [...], asistentă medicală, inculpatul [...] a

acceptat pretinderea şi a primit tot cu ajutorul acesteia suma de 350 euro de la denunţător pentru efectuarea unei operaţii prin cezariană.

2. Dosarul a parcurs procedura camerei preliminare, iar inculpaţii nu au depus în termenul stabilit excepţii sau cereri prevăzute de art.342 -344 alin. 2 Cod procedură penală.

Cu privire la măsurile preventive, prin încheierea de şedinţă nr.237 din data de 08.09.2015, pronunţată în dosarul nr. 4774/118/2015 de finalizare a camerei preliminare şi dispunere a începerii judecăţii, judecătorul de camera preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa - Secţia Penală, a menţinut, în baza art.348 alin.l cod procedură penală raportat la art.207 alin. 7 cod procedură penală, măsura preventivă a controlului judiciar cu obligaţiile aferente, luată faţă de inculpaţii [...] şi [...] prin ordonanţele din 27 06 2015 date de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr 426/P/2015, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din 22 07 2015 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul penal nr 4774/118/2015, pe o perioadă de 60 de zile, de la 08 09 2005 până la 06 10 2015 inclusiv, respingând, ca nefondată, cererea inculpatului [...] privind modificarea controlului judiciar în sensul înlăturării obligaţiei de a nu desfăşura activitatea de medic ginecolog în cadrul Spitalului Municipal Mangalia, respectiv cererea inculpatei [...] privind revocarea măsurii controlului judiciar, având în vedere următoarele:

- măsura controlului judiciar a fost luată în cursul urmăririi penale, de către procuror, prin ordonanţele din 27 06 2015 Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr 426/P/2015, apoi măsurile preventive au fost menţinute de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea din 22 07 2015 a Tribunalului Constanţa, modificându-se şi unele din obligaţiile impuse prin acestea.

- în cauză subzistă în continuare probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârşirii de către inculpaţi a unor acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

- măsura preventivă este necesară în continuare pentru buna desfăşurare a judecăţii în cauză, în sensul prevenirii denaturării unor mijloace de probă, al punerii de acord în declaraţii între cei doi inculpaţi, având în vedere poziţiile procesuale ale acestora şi faptul că anumite stări de fapt, prin natura raporturilor de muncă dintre [...] şi [...] ce presupune confidenţialitate în mare parte din timpul în care au lucrat împreună, nu pot fi cunoscute decât de către cei doi inculpaţi.

- cererea inculpatului [...] privind modificarea controlului judiciar în sensul înlăturării obligaţiei de a nu desfăşura activitatea de medic ginecolog în cadrul Spitalului Municipal Mangalia este nefondată, întrucât prezenţa inculpatului în cadrul spitalului Mangalia ar crea o imposibilitate pentru organul de supraveghere de a verifica respectarea obligaţiei inculpaţilor de a nu lua contact unul cu celălalt, fie direct fie prin intermediari, existând date ce rezultă din coroborarea apărărilor acestora că au interes în a se pune de acord în declaraţii, putându-se prejudicia astfel aflarea adevărului.

3. împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpaţii [...] şi [...] au contestat menţinerea măsurii preventive motivând că sunt nevinovaţi.

4. Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate, prin prisma criticilor formulate de contestatori şi din oficiu, se constată următoarele:

Potrivit art.242 (1,2) cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi revocată dacă au încetat temeiurile care au determinat-o sau au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Din actele dosarului, fapta în materialitatea ei este confirmată de probele administrate de către procuror, precum şi de către apărare care neagă numai caracterul penal al acestora; însă dacă în cazul inculpatei, există motive verosibile că inculpata ar fi cunoscut natura penală a faptelor pentru care s-a emis actul de inculpare-fiind cea care a discutat constant cu denunţătorul, a asistat la darea banilor, în cazul inculpatului [...] urmărirea penală a demonstrat că persoana pentru care s-ar fi dat mita era pacienta acestuia, că putea naşte prin cezariană.

însă, la acest moment când s-a finalizat şi camera preliminară, pe fondul lipsei unor probe directe de luare-dare de mită, cel puţin ale discuţiilor dintre inculpaţi privind înţelegerea pentru comiterea faptelor, nu mai sunt temeiuri care să justifice menţinerea măsurii controlului judiciar; în acest sens, se are în vedere chiar susţinerea apărării inculpatei [...] care a precizat pe lângă nevinovăţia acesteia, lipsa oricărei contribuţii a inculpatului [...], rămânând ca numai pe parcursul judecăţii să se confirme sau nu acuzarea.

Astfel, încetând temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive faţă de inculpatul [...], pe calea admiterii contestaţiei conform art.4251 alin.(7) pct.2. lit.a) cu ref. la art.242 alin.(l) cod procedură penală, se va revoca măsura controlului judiciar.

Cu privire la inculpata [...], fiind probe din care rezultă bănuiala legitimă a comiterii faptelor aşa cum am arătat anterior, la acest moment, negăsind niciun caz de nulitate a hotărârii atacate, contestaţia formulată de către aceasta este neîntemeiată şi, în baza art.4251 alin.(7) pct.l. lit.b) cod procedură penală, va fi respinsă.

încheierea penală nr. 136/P/CP/15.09.2015 Judecător redactor Adriana Ispas

20. Cameră preliminară. Plângere penală. Clasarea cauzei faţă de executorul judecătoresc pentru nerespectarea atribuţiunilor de serviciu în cadrul procedurii de executare silită.

Petentul a reconturat în mod evident nemulţumirile sale la adresa soluţiei de clasare adoptată de procuror prin ordonanţa de clasare cu nr. 398/P/2014, iar din concluziile scrise depuse de petent nu se desprind acele elemente care să convingă Curtea că faptele reclamate ar exista, reiterându-se vechile nemulţumiri ale petentului legate de modalitatea efectuării executării silite de către executorul judecătoresc.

Ca urmare, susţinerile petentului prezentate Curţii de Apel Constanţa nu pot fi interpretate în favoarea admiterii plângerii acestuia, neaducând vreun argument nou în favoarea modificării soluţiei adoptate de procurorul de caz şi menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Art 315 alin. 1 lit. b Cod procedură penală în referire la art. 16 alin. 1 lit. a din CPP Art. 287 din Codul penal Art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal Art. 228 din Codul Penal cu aplic. art. 5 din Codul penal

Prin ordonanţa nr. 432/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din 13 iulie 2015, s-au dispus următoarele:

în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală în referire la art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 din Codul penal, furt, prev. de art. 228 din Codul Penal, cu aplic. art. 5 din Codul penal şi abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal, de către executorul judecătoresc [...], apreciindu-se că faptele nu există.

în motivarea soluţiei s-a arătat că “prin sentinţa civilă nr. 21346/22.12.2009 instanţa de judecată a atribuit două loturi rudelor persoanei vătămate, [...] şi [...], iar petentei s-a decis să i se acorde o sultă în valoare de 234.413 lei de către cele două rude.

Sentinţa pronunţată de Judecătoria Constanţa a rămas definitivă prin respingerea recursului, respectiv în urma pronunţării deciziei nr. 232/C/14.03.2015 de către Curtea de Apel Constanţa.

Ca urmare a hotărârii judecătoreşti pronunţate de către instanţa de fond, [...] şi [...] au solicitat instanţei executarea silită, adică evacuarea din imobil a persoanei vătămate.

[...] a pretins că a aflat despre executarea silită ca urmare a comunicării transmise de către executorul judecătoresc [...] la data de 13.08.2012, primită de către persoana vătămată la data de

16.08.2012, prin care era somată să se prezinte la imobilul situat în mun. Constanţa, [...], jud. Constanţa în vederea predării acestuia către creditorii [...] şi [...].

Persoana vătămată a considerat că ar fi fost lipsă de procedură, deoarece citaţia emisă nu a respectat rigorile impuse de Codul de procedură penală. Cu toate acestea, persoana vătămată însăşi recunoaşte că la data de 17.08.2012 l-a notificat pe executorul judecătoresc [...], în sensul că i-a comunicat acestuia, prin fax, că se află în calea de atac a revizuirii şi a solicitat amânarea executării silite.

[...] a susţinut că procesul verbal întocmit cu ocazia realizării executării silite din data de

20.08.2012 era incomplet, în sensul că nu conţinea inventarul tuturor bunurilor care se aflau în imobil. Acesta a fost motivul pentru care susnumita a solicitat instanţei anularea procesului verbal, însă Judecătoria Constanţa a respins acţiunea.

In opinia persoanei vătămate executorul judecătoresc [...] nu putea să realizeze executarea silită, în sensul că nu putea să o evacueze fără plata sultei către ea.

Cu toate acestea, persoana vătămată [...] a primit comunicarea de la executorul judecătoresc [...], prin care i s-a adus la cunoştinţă că sulta a fost consemnată pe recipisă la dispoziţia executorului judecătoresc [...] încă din data de 01.08.2012.

[...] a declarat că nu s-a deplasat la sediul Biroul Executorului Judecătoresc [...] să ridice sulta, deoarece se afla în proces de revizuire a sentinţei civile.

Susnumita a mai declarat că, în cursul anului 2013 ar fi aflat, prin intermediul unei cunoştinţe, că din sulta consemnată la CEC s-au retras mai multe sume de bani.

în final, [...] a arătat că la data de 30.07.2013 a primit sulta în valoare de 227.573 lei şi nu valoarea de 234.413 lei.

In acest context, persoana vătămată consideră că cheltuielile de executare au fost mai mici decât această diferenţă de bani.

In legătură cu inadvertenţele arătate de către persoana vătămată cu privire la modul de comunicare a unor înscrisuri de către executorul judecătoresc [...], acesta a declarat că la data de

27.07.2012 a emis somaţii către persoana vătămată la trei adrese, indicate de creditori, la una dintre acestea, respectiv mun. Bucureşti, [...] comunicarea s-a întors cu menţiunea că fiul persoanei vătămate [...] a luat la cunoştinţă personal, iar la adresa din [...] comunicarea s-a întors, cu precizarea că citarea s-a îndeplinit prin afişare.

Toate cele trei comunicări s-au întors cu menţiunea că procedura s-a îndeplinit la data de

01.08.2012. Raportat la această dată, persoana vătămată avea termen de evacuare, de bună voie, 5 zile, aşa cum prevăd disp. art. 387 şi respectiv 578 din Codul de procedură civilă, aflat în vigoare la acea dată.

La data de 04.08.2012 [...] l-a notificat pe executorul judecătoresc [...], arătând că a promovat calea de atac a revizuirii.

In condiţiile în care aceasta nu constituia un impediment in continuarea executării silite, la data de 13.08.2012, executorul judecătoresc [...] s-a deplasat la sediul imobilului supus evacuării, constatând că nu s-a realizat executarea de bună voie.

Pe cale de consecinţă, executorul judecătoresc [...] a emis citaţie către persoana vătămată [...], prin care a somat-o să se prezinte la data de 20.08.2012. în acelaşi timp, executorul judecătoresc a solicitat la CEC să distribuie suma de 234.413 lei pe care o depuseseră de bună voie creditorii [...] şi [...].

Aşa cum a arătat şi persoana vătămată [...], la data de 20.08.2012 s-a întocmit procesul verbal de executare silită, semnat de cei doi creditori şi un lucrător de poliţie.

Relativ la consideraţiile relevate de către persoana vătămată, cu privire la existenţa obligaţiei de a bloca executarea silită în lipsa predării sultei, executorul judecătoresc [...] a precizat că nu exista această obligaţie, în condiţiile în care prin titlul executoriu nu se stabilise un drept de retenţie în favoarea debitoarei [...] de a BLOCA executarea silită în lipsa predării sultei.

Pe de altă parte, observăm că această sultă, pusă la dispoziţie de către creditori, nu a fost ridicată de către persoana vătămată pe fondul existenţei unor litigii nefinalizate cu numiţii [...] şi [...].

Relativ la cele ce preced, constatăm că nu se pot identifica indicii care să conducă la concluzia că infracţiunile pentru care persoana vătămată [...] a solicitat cercetarea penală a executorului judecătoresc [...] ar exista.”

Soluţia dispusă prin ordonanţa de clasare cu nr.398/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost menţinută prin ordonanţa nr. 200/0/2/2015 din data de 17 august 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, urmare a respingerii, în baza art. 339 din Codul de procedură penală, ca nefondată a plângerii formulate de petentul [...].

In termen legal, împotriva ordonanţei de clasare cu nr. 432/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat plângere petentul [...], criticând-o în scris, în esenţă, pentru aceleaşi motive, arătate cu ocazia formulării plângerii formulate către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa

La Curtea de Apel Constanţa cauza a fost înregistrată sub nr. 682/36/2015.

Examinând legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza cu nr.432/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa arată că criticile aduse de petent soluţiei atacate nu sunt întemeiate.

în mod temeinic şi legal s-a dispus clasarea cauzei faţă de executorul judecătoresc [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 din Codul penal, furt, prev. de art. 228 din Codul Penal, cu aplic. art. 5 din Codul penal şi abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin.l din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal, apreciindu-se pertinent că acesta şi-a respectat atribuţiunile de serviciu, în cadrul procedurii de executare silită, urmare a pronunţării deciziei nr. 232/C/14.03.2015 a Curţii de Apel Constanţa, prin care a rămas definitivă, prin respingerea recursurilor formulate de petent, dar şi de [...] şi [...], sentinţa civilă nr. 21346/22.12.2009.

Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa constată că petentul a reconturat în mod evident nemulţumirile sale la adresa soluţiei de clasare adoptată de procuror prin ordonanţa de clasare cu nr. 398/P/2014, iar din concluziile scrise depuse de petent nu se desprind acele elemente care să convingă Curtea că faptele reclamate ar exista, reiterându-se vechile nemulţumiri ale petentului legate de modalitatea efectuării executării silite de către executorul judecătoresc.

Astfel, trebuie observat că somaţiile emise către petentul [...] de către executorul judecătoresc au fost direcţionate către adresele indicate de creditori, dar şi la o adresă, indicată de petent în cadrul procesului civil, că nu există dovada încunoştiinţării executorului judecătoresc că petentul [...] ar fi solicitat suspendarea executării, că nu există obligaţia executorului judecătoresc de a bloca executarea silită în lipsa predării sultei, iar cenzura sumelor datorate cu titlu de cheltuieli de executare se face de instanţa de executare, potrivit dispoziţiilor art. 669 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere considerentele de mai sus, se poate observa cu uşurinţă că susţinerile petentului prezentate Curţii de Apel Constanţa nu pot fi interpretate în favoarea admiterii plângerii acestuia, neaducând vreun argument nou în favoarea modificării soluţiei adoptate de procurorul de caz şi menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Drept urmare, Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în baza art. 341 alin. 6 lit. a din Codul de procedură penală va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul [...], împotriva ordonanţei cu nr.432/P/2014 din data de 13 iulie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, menţinută prin ordonanţa cu nr. 200/II/2/2015 din data de 17 august 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

în baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art.275 alin. 5 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare în sumă de 150 de lei vor fi suportate de petentul [...].

încheierea penală nr. 84/P/CP/16.12.2015

Judecător redactor Valentina Boboc

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Verificare măsuri preventive în procedura de cameră preliminară. încetare temeiuri care au determinat luarea măsurii preventive faţă de inculpat.