Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 304/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 304/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 27430/325/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.304/A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 martie 2015

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR: C. C.

GREFIER: C. P.

P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M. U..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr.4312/2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata intimată A. A. M. personal asistată de avocat ales G. A., lipsind părțile vătămate intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la audierea inculpatei intimate, declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.

Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.

Procurorul susține apelul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale apelate ca netemeinică și nelegală. Arată că sentința este nelegală întrucât instanța de fond a omis să dispună luarea unor măsuri asigurătorii în vederea recuperării sumei la care inculpata a fost obligată să o plătească părții vătămate, care este minoră. Mai arată că sentința este netemeinică sub aspectul reținerii în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit. b Cp cu consecința reducerii pedepsei, prima instanță ignorând pericolul social concret al faptei.

Avocatul ales al inculpatei intimate solicită respingerea apelului declarat de parchet ca nefondat și menținerea sentinței penale apelate ca fiind legală și temeinică arătând că în mod corect prima instanță a reținut circumstanțele atenuante în favoarea inculpatei, prejudiciul a fost recuperat, inculpata nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, tâlhăria s-a produs sub influența băuturilor alcoolice.

Inculpata intimată A. A. M. solicită respingerea apelului declarat de procuror și să rămână la o pedeapsă cu suspendare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4312/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._,

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.pen. din 1969, raportat la art. 74 alin. 1 lit. b, art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., raportat la art. 396 alin. 10 C.p.p., a condamnat inculpata A. A. M., fiica lui N. și R. L., născută la data de 21.12.1991 în Timișoara, jud.T., cu domiciliul în mun. Timișoara, Calea Urseni nr. 73,jud. T., cu adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. G. A.- Timișoara,.. 1, jud. T., CNP:_, cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, cercetată în stare de libertate, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, persoană vătămatăC. B. A..

În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.pen. din 1969, raportat la art. 74 alin. 1 lit. b, art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., raportat la art. 396 alin. 10 C.p.p., a condamnat inculpata A. A. M., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, persoană vătămatăL. B. A..

În temeiul art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969, a contopit pedepsele principale astfel stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, fără aplicarea unui spor.

În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art. 82 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a stabilit un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

În temeiul art. 359 C.pr.pen. din 1968 a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83, art. 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, având drept consecință executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară, precum și revocarea în cazul neîndeplinirii până la expirarea termenului de încercare a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpată, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătorești de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpata a fost informată că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 C.pr.pen., a luat act că persoana vătămată C. B. A., domiciliată în mun. Timișoara, ., ., jud. T., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 C.pr.pen., coroborat cu art.1357 din 2009, a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă minoră L. B. A., domiciliată în mun. Timișoara, ., .. și a obligat inculpata la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. a obligat inculpata la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.272 al.1 C.pr.pen., a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al părții civile minore, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 7316/P/2012 din 30.07.2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2014, sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei A. A. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 233 C.p. cu aplicarea art. 38 alin 1 C.p. și art. 5 C.p. (două fapte).

În sarcina inculpatei s-a reținut, in esență, că în data de 09.06.2012 a deposedat prin acte de violență și amenințare persoana vătămată C. B. A. de un lănțișor de aur pe care îl purta la gât și pe partea civilă L. B. A. de un telefon mobil marca IPhone 3 GS.

Persoana vătămată C. B. A. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul a fost recuperat. S-a reținut că din declarația numitului L. I., tatăl persoanei vătămate L. B. A., rezultă că inculpata a reparat prejudiciul creat fiicei sale.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probata cu următoarele mijloace de probă existente in dosarul de urmarire penala (dup): proces-verbal de constatare a infracțiunii încheiat de lucrătorii din cadrul Secției 2 Poliție; plângerea și declarațiile persoanelor vătămate C. B. A. și L. B. A.; procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere de pe planșă foto și planșe foto; proces-verbal întocmit de organele de cercetare penală din cadrul Biroului de Investigații Criminale; declarațiile martorului asistent P. F.; declarațiile martorului C. E.; declarația martorului P. M.; declarațiile martorului L. I.; proces-verbal ridicare fotografii + fotografii; declarațiile inculpatei A. A. M..

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 27.10.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din 03.12.2014 persoana vătămată L. B. A. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 4.000 lei daune morale.

Audiată fiind la termenul de judecată din 19.11.2014, inculpata a învederat instanței că dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 396 alin 10C.p.p., respectiv a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor în modalitatea reținută prin rechizitoriu și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală (f. 35).

Sub aspectul probatoriului, în temeiul art. 100 C.p.p., a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, respectiv fișa de cazier a inculpatei (f. 21-22).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele anterior enunțate, reținând următoarele:

În fapt, din declarațiile inculpatei, persoanelor vătămate, ale martorilor P. M., C. E., L. I. și P. F., coroborate cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat de lucrătorii de poliție, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere de pe planșă foto și planșe foto, proces-verbal ridicare fotografii, rezultă că în data de 09.06.2012, în jurul orelor 19,30, pe ., inculpata a deposedat prin acte amenințare cu bătaia, respectiv că le va rupe picioarele și gâtul, persoana vătămată C. B. A. de un lănțișor de aur pe care îl purta la gât și pe partea civilă L. B. A. de un telefon mobil marca IPhone 3 GS.

Prejudiciul material a fost recuperat integral prin restituirea de către inculpată a lănțișorului de aur și a contravalorii telefonului mobil.

Situația de fapt reținută este întărită și de recunoașterea inculpatei prin declarația nemijlocită dată de către aceasta în ședință publică la termenul de judecată din 19.11.2014 (f. 35).

Cu privire la legea penală aplicabilă în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută la data săvârșirii faptei de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cp din 1969, instanța a reținut că în cauză s-au produs modificări în ceea ce privește pedepsele aplicabile, în sensul că nu mai constituie circumstanță agravantă specială săvârșirea faptei într-un loc public, limitele de pedeapsă reducându-se de la 5 - 20 ani la închisoarea de la 2 la 7 ani.

Instanța a avut în vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, obligatorie la data pronunțării în cauză, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său, iar alegerea sa este necesar a se face global, în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile.

În cuprinsul deciziei mai sus arătate Curtea Constituțională a menționat că a adoptat o poziție clară privind definiția lex mitior cu scopul aplicării unor legi penale succesive: lex mitior este legea cea mai favorabilă acuzatului, ținând seama de situația acestuia, de natura infracțiunii și de circumstanțele în care a săvârșit-o. Acest lucru înseamnă că art. 7 paragraful 1 din Convenție presupune o comparație in concreto a legilor penale aplicabile cauzei acuzatului, inclusiv legea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii (vechea lege) și cea în vigoare la momentul judecării (noua lege) [...]. Hotărârea Scoppola nr. 2 arată că lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă (cea veche și cea nouă) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile și în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului.

Instanța a reținut că față de gravitatea faptei și consecințele acesteia nu este suficientă renunțarea la aplicarea pedepsei, urmând a avea în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege, ci și persoana inculpatei, modalitățile posibile de individualizarea judiciară a pedepsei și consecințele concrete ale stabilirii unei pedepse cu aplicare efectivă sau cu amânarea aplicării acesteia.

În ceea ce privește modalitățile de individualizare a pedepsei instanța a reținut că între amânarea aplicării pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă amânarea aplicării pedepsei în ceea ce privește durata perioadei de supraveghere, dar numai în cazul în care se stabilește pedeapsa cu închisoarea, faptul că inculpata nu este condamnată, pedeapsa fiind doar stabilită, nu și aplicată efectiv, faptul că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, cu intenție sau cu intenție depășită, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni, iar nu cumulul aritmetic al pedepselor, precum și faptul că nici pe perioada de supraveghere persoana supravegheată nu este supusă niciunei decăderi sau interdicții.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă prin faptul că în termenul de încercare inculpatul nu trebuie să respecte nicio măsură de supraveghere și nu i se poate impune nicio obligație, față de măsurile de supraveghere obligatorii și eventual obligațiile impuse de instanță în termenul de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, care este o veritabilă supraveghere și nu se limitează doar la interdicția de a săvârșii noi infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța a avut în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

În concret, instanța a reținut că dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile în ceea ce privește efectele circumstanțelor atenuante și modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul concursului de infracțiuni. De asemenea, față de gravitatea faptei, consecințele acesteia și persoana inculpatei nu este necesară supravegherea conduitei acesteia, însă este necesar ca pedeapsa să fie aplicată efectiv, iar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o modalitate de individualizare prea aspră, astfel că în temeiul art. 5 alin. 1 C.pen. au fost aplicate în cauză dispozițiile Codului penal din 1969, în vigoare la data săvârșirii faptei, inculpata fiind condamnată în temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.pen. din 1969, raportat la art. 74 alin. 1 lit. b, art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (două fapte în concurs), aceste dispoziții legale fiind în concret mai favorabile.

În drept, faptele inculpatei de a le deposeda prin amenințare cu acte de violență, în data de 09.06.2012 în jurul orelor 19,30, pe ., pe persoana vătămată C. B. A. de un lănțișor din aur prevăzut cu medalion pe care aceasta îl purta la gât și pe partea civilă L. B. A. de un telefon mobil marca Iphone 3 GS, fapte urmate de restituirea de către inculpată a lănțișorului de aur și a contravalorii telefonului mobil, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.pen. din 1969, raportat la art. 74 alin. 1 lit. b, art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen..

Elementul material al laturii obiective include două activități strâns legate între ele, în care activitatea principală este de furtul, iar activitatea secundară este folosirea amenințării în scopul săvârșirii furtului. Amenințarea trebuie să fie efectivă și să aibă aptitudinea de a înfrânge rezistenta persoanei care se opune, fără a fi necesar ca ea să aibă caracterul unei forțe irezistibile. Sustragerea lănțișorului din aur prevăzut cu medalion și a telefonului mobil marca Iphone 3 GS de către inculpată prin acte de amenințare cu bătaia îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a se reține infracțiunea de tâlhărie, persoana vătămată și partea civilă fiind constrânse prin amenințare în scopul sustragerii bunurilor.

Urmarea imediata o constituie vătămarea relațiilor sociale care ocrotesc patrimoniul persoanei, integritatea fizica si libertatea psihica a acesteia. Intre faptele savarsite de inculpată si suferințele psihice și prejudiciul material suferit de persoanele vătămate exista o legatura directa de cauzalitate. Inculpata a savarsit faptele cu intentie directa calificata prin scop, scopul amenințărilor cu bătatia fiind sustragerea bunurilor sus menționate.

Latura subiectivă constă în intenție directă, pentru că inculpata avea discernământ in momentul savarsirii faptei, si-a dat seama și a vrut să săvârșească cele două furturi prin amenințare, mobilizându-și energia în vederea producerii rezultatului dorit.

Întrucât faptele au fost săvârșite de inculpată pe . s-a reținut circumstanța agravantă specială prevazută art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.pen. din 1969, respectiv tâlhăria săvârșită într-un loc public

Reținând că prejudiciul material a fost recuperat integral prin restituirea de către inculpată a lănțișorului de aur și a contravalorii telefonului mobil s-a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. b, cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969.

La individualizarea judiciara a pedepselor instanța a avut în vedere conținutul concret al faptelor comise, respectiv tâlhăria săvârșită într-un loc public, dar și persoana inculpatei, care a recunoscut faptele săvârșite și a restituit prejudiciul produs. Instanța reține că inculpata nu are antecedente penale, însă i s-au aplicat trei amenzi administrative pentru furt calificat în minoritate, furt calificat, tăinuire și ultraj contra bunelor moravuri (cazier-f 21).

În consecință, reținând prevederile art. 396 alin 10C.p.p., pentru infracțiunile săvârșite, instanța a aplicat inculpatei pedeapsa cu închisoarea la a cărei individualizare judiciară a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 52 si 72 C.pen. din 1969 și a condamnat pe inculpată pentru fiecare dintre cele două infracțiuni de tâlhărie calificată la câte o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța a făcut aplicarea art.71 C.pen.din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, aplicând inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal din 1969, în acord cu Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza S. și P. împotriva României. Astfel, în acest context, instanța a apreciat că se impune interzicerea numai a drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza a II a și b Cod penal din 1969, față de natura infracțiunii săvârșite de către inculpată.

În temeiul art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969, a contopit pedepsele principale astfel stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, fără aplicarea unui spor.

În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Cât privește individualizarea executării pedepsei, față de cuantumul acesteia, de persoana inculpatei, de periculozitatea socială a acesteia, instanța a apreciat că reeducarea inculpatei, precum și scopul sancționator și de prevenție generală al pedepsei pot fi atinse chiar fără executare în regim de detenție. Astfel, văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C.penal din 1969, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Totodată, în temeiul art. 82 C.penal din 1969, a stabilit în sarcina inculpatei un termen de încercare cu durata de 3 ani și 4 luni, iar în temeiul art. 359 C.proc.penală din 1968 i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art.83, art. 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, având drept consecință executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară, precum și revocarea în cazul neîndeplinirii până la expirarea termenului de încercare a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale instanța, in temeiul art.71 al. 5 C.pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în cauză.

Reținând dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2008, care face trimitere la infracțiunile pentru care devin aplicabile dispozițiile legii referitoare la prelevarea probelor biologice, infracțiuni cuprinse în anexa legii, constatând că infracțiunea care face obiectul cauzei figurează în această anexă, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), care prevăd că prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanța de judecată prin hotărârea de condamnare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpată, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătorești de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile instanța a constatat faptul ca persoana vătămată C. B. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, astfel că în temeiul art. art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 C.pr.pen., s-a luat act de această poziție procesuală.

Instanța a reținut că persoana vătămată minoră L. B. A. s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, solicitând conform precizărilor de la termenul din data de 03.12.2014 suma de 4.000 lei daune morale.

Instanța a reținut că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează în mod direct, ci se stabilesc de instanța de judecată printr-o evaluare efectuată în temeiul unor prezumții judiciare simple. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă, precum și pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probe administrate. Întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere părții civile o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate, în speța de față pentru suferințele prilejuite în momentul amenințării părții civile minore de către inculpată că îi va rupe picioarele și gâtul.

În privința cuantumului daunelor morale, instanța este în drept să aprecieze în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă. Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, pentru că deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, acordarea daunelor morale poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate. Această satisfacție sau ușurare nu este neapărat un efect al cuantumului sumei acordate, deși nici acest aspect nu este de neglijat, cât mai ales un efect al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată părții civile.

Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat ca reprezentând o despăgubire rezonabilă suma de 1.000 lei pentru partea civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 397 alin. 1, raportat la art. 25 C.pr.pen., coroborat cu art.1357 din 2009, a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă minoră L. B. A. și a obligat inculpata la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 275 al.2 C.pr.pen., fiind în culpă procesuală, inculpata a fost obligată la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 272 al.2 C.pr.pen. s-a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al părții civile minore, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..

Împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Timișoara criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare se arată că sentința este nelegală întrucât instanța de fond a omis să dispună luarea unor măsuri asigurătorii în vederea recuperării sumei la care inculpata a fost obligată să o plătească părții vătămate, care este minoră.

Se mai apreciază că sentința este netemeinică sub aspectul reținerii în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit. b Cp cu consecința reducerii pedepsei, prima instanță ignorând pericolul social concret al faptei.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că apelul parchetului este fondat în parte pentru următoarele considerente:

Din conținutul sentinței apelate se reține că instanța de fond, reținând vinovăția inculpatei A. A. M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei iar pe latura civilă a cauzei a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 1000 de lei daune morale către partea vătămată minoră L. B. A..

Se constată însă că sentința apelată este nelegală doar în ce privește omisiunea instanței de fond de a dispune luarea unor măsuri asiguratorii de indisponibilizare a unor bunuri mobile și imobile a inculpatei în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, în conformitate cu prevederile art.249 al.7 Cpp întrucât partea vătămată este minoră.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei se constată că instanța de fond a ținut seama de toate criteriile generale prev. de art.72 Cp având în vedere pericolul social al infracțiunilor, împrejurările în care au fost comise faptele precum și conduita procesuală a inculpatei care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, fiind de acord să fie judecată în procedura simplificată prev. de art.396 al.10 Cpp.

De asemenea Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod întemeiat circumstanțele penale prev. de art. 74 al.1 lit.b Cp anterior, ca urmare stăruinței inculpatei de a restitui bunurile sustrase.

Față de considerentele expuse mai sus va fi admis apelul parchetului, în baza art.421 pct.2 lit. a Cpp, se va desființa în parte sentința apelată și rejudecând cauza în baza art.249 al.7 Cpp se va dispune instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei A. A. M., până la concurența sumei de 1000 de lei.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Văzând și prevederile art.274 al.3 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr.4312/2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința apelată și rejudecând cauza:

Dispune instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei A. A. M. până la concurența sumei de 1000 de lei.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

I. PopescuConstantin C.

GREFIER,

C. P.

Red. C.C./25.03.2015

Tehnored. C.P./4 ex/13.04.2015

Primă instanță: Jud.TM – jud.L.M.T.