Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 217/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 217/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 9595/30/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._ operator 2711

DECIZIA PENALĂ nr. 217/A

Ședința publică din data de 24 februarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: F. M. C. FLORENȚA

Judecător: F. P.

Grefier: I. M. S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelului formulat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 31 din 24.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 10.02.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 24.02.2015, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.31din 24.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ /2014, Tribunalul T., în temeiul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 320/1 cod pr. penală l-a condamnat pe inculpatul L. D. R. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În temeiul art. 65 cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2 lit. b cod penal pe un termen de 1 an de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2 lit. b cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 - 82 cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 359 cod pr. penală a atras atenția persoanei condamnate asupra dispozițiilor art. 83 cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni in interiorul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin 5 cod penal pe perioada suspendării executării pedepsei principale a suspendat si executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. c cod pr. penală l-a achitat pe inculpatul S. A. C. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000.

În temeiul art. 17 alin. 1 raportat la art. 18 alin 1 din Legea 143/2000 a dispus:

- a confiscat în vederea distrugerii următoarele cantități de droguri: 9,2 g hașiș, 3,2 g hașiș, 7 g hașiș, 1,55 g depuse la camera de corpuri delicte prin dovezile ., nr._/10.07.2008, ._/01.10.2008, ._/15.10.2008, . nr._/29.05.2009.

- a confiscat sumele de bani: 1.260 lei dobândită de inculpatul L. D. R. prin valorificarea drogurilor de risc.

În temeiul art. 191 cod pr. penală a obligat inculpatul L. D. să achite în favoarea statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:

Prin rechizitoriul Ministerului Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara nr. 67/D/P/2009, emis la data de 03.10.2013 și înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 03.10.2013 sub număr dosar_, inculpații L. D. R., zis „D.” și S. A. C., zis „C.”, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea 143/2000.

În ceea ce privește starea de fapt, prin actul sesizare s-a reținut că în urma activităților de investigare efectuate pe linia prevenirii și combaterii traficului de droguri, organele de poliție din BCCO Timișoara au stabilit că L. D. R. și S. A. C. au fost implicați în traficul de stupefiante de risc și mare risc, pe care le-a distribuit în mun. Timișoara. Din cercetări a rezultat că în cursul anului 2008 cei doi au locuit în același apartament, situat în zona „Aeroport” din mun. Timișoara și au frecventat zona Complexului Studențesc din același oraș. De asemenea, s-a stabilit că cei doi au fost consumatori de droguri și s-au ocupat cu distribuirea de stupefiante. Inițial, la momentul demarării investigațiilor nu s-a cunoscut identitatea celor doi infractori, dosarul fiind deschis față de o persoană neidentificată, cunoscută cu apelativul „Dean”. Ulterior, pe parcursul desfășurării cercetărilor, numitul „Dean” a fost identificat în persoana lui L. D. R., stabilindu-se că acesta este în legătură cu cel de-al doilea învinuit, desfășurând împreună activități de trafic și deținere de stupefiante.

Pentru descoperirea traficanților de stupefiante și pentru obținerea de probe împotriva acestora, prin ordonanțele 20/A/2008 din data de 26.06.2008, emise de către D. - Biroul Teritorial T., prelungită la 27.08.2008, au fost introduși în cauză investigatorul P. I. și colaboratorul S. M., care au fost autorizați să procure droguri de la înv. L. D. R.. Ulterior, când s-a constatat că în activitatea infracțională este implicat și înv. S. A. C., au fost introduși în cauză investigatorul P. M. și colaboratorul T. E., care au fost autorizați să procure stupefiante de la cei doi învinuiți.

În baza autorizațiilor menționate, investigatorii și colaboratorii au cumpărat stupefiante de la L. D. R. și S. A. C., după cum urmează:

1. În data de 26.06.2008, la orele 20.00, L. D. R. s-a întâlnit cu colaboratorul S. M. în Complexul Studențesc din Timișoara, pe . i-a vândut colaboratorului cantitatea de 9,2 grame de hașiș (un baton dreptunghiular, de culoare maro), pentru suma de 400 de lei (proces verbal, fila 8-9). La momentul cumpărării stupefiantelor, organele de anchetă nu cunoșteau identitatea lui D., iar identificarea acestuia s-a realizat după tranzacția de mai sus.

Proba obținută în condițiile menționate a fost supusă constatărilor tehnico-științifice și potrivit raportului nr._/03.07.2008, emis de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor din cadrul BCCO Cluj N., aceasta conținea cantitatea de 9,1 grame de Canabis (filele 19-20 ). Proba a fost depusă la camera de corpuri delicte prin dovada ., nr._/10.07.2008 (fila 24).

2. La data de 05.07.2008, în jurul orelor 20.00, colaboratorul S. M. s-a deplasat în Complexul Studențesc din Timișoara, unde s-a întâlnit cu L. D. R., de la care a primit cantitatea de 3,2 grame de hașiș, sub forma unei bucăți de baton, de culoare maro. Pentru droguri, colaboratorul i-a predat învinuitului suma de 200 de lei (proces verbal, fila 10-11).

Potrivit raportului nr._/22.08.2008, emis de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor din cadrul BCCO Cluj N., proba ridicată de la L. D. R., conținea 2,9 grame de canabis (filele 37-38). Proba a fost depusă la camera de corpuri delicte, dovada ., nr._/01.10.2008 (fila 43).

3. În data de 27.08.2008, L. D. R. s-a întâlnit cu colaboratorul S. M. în Complexul Studențesc din Timișoara și, pentru suma de 400 de lei, i-a predat o bucată de hașiș, în greutate de 7 grame (proces verbal, filele 13-14).

Proba obținută de la învinuit a fost supusă constatărilor tehnico-științifice și potrivit raportului nr._/01.10.2008, emis de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor din cadrul BCCO Cluj N., aceasta conținea 6,5 grame de Canabis (filele 28-29). Proba a fost depusă la camera de corpuri delicte, dovada ., nr._/15.10.2008 (fila 34).

4. La data de 12.05.2009, în zona Sălii O. din Timișoara, înv. S. A. C. s-a întâlnit cu colaboratorul T. E., căruia i-a vândut două bucăți de materie vegetală, în formă dreptunghiulară, de culoare verde oliv, în greutate 1,65 grame, pentru suma de 120 de lei (proces verbal, filele 15-16). Potrivit raportului nr._/22.08.2008, emis de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, proba ridicată de la S. A. C., conținea 1,55 grame de canabis (filele 47-48). Proba a fost depusă la camera de corpuri delicte, dovada ., nr._/29.05.2009 (fila 52).

Probele propuse de acuzare.

1. Procesele-verbale încheiate de către organele de anchetă, cu ocazia achiziționării de stupefiante de la învinuiți.

2. Rapoartele de constatare tehnico-științifice, din care a rezultat că probele obținute de către colaboratori sunt droguri de risc.

3. F. F., audiat în calitate de martor, a arătat că în perioada 2008-2011, în mod repetat a primit droguri de la S. A. C., pe care le-au consumau împreună. E. E., un alt consumator de droguri, a arătat că de mai multe ori s-a dus la apartamentul înv. S. A. C., de la care a primit droguri pentru consum. Numitul F. A., cu preocupări similare, a declarat că în perioada cuprinsă între anii 2008-2010, a cumpărat în mod repetat droguri pentru consum, de la S. A. C..

4. Colaboratorii S. M. și T. E. au arătat au achiziționat droguri de la învinuiți, contracost.

5. Convorbirile telefonice efectuate de către L. D. R., au fost interceptate în baza autorizației 355/08.12.2008, emisă de Tribunalul T. și din discuțiile purtate de acesta a rezultat suspiciunea că se ocupă cu traficul și consumul de stupefiante, astfel: la data de 10.12.2008, ora 20.22, înv. L. D. R. și S. A. C., au discutat despre bani și despre o posibilă tranzacție „nu prea am bani… poate îți aduceam io cumva!” (fila 93, verso). Într-o altă convorbire purtată de cei doi, s-a consumat la data de 17.12.2008, ora 18.00, când S. A. C. a susținut „ vezi că tre să vină G. pe la tine să-ți aducă niște detergent și din alea!” (fila 111). În data de 05.01.2009, ora 16.05, un interlocutor s-a oferit să îi facă o facă o vizită, iar învinuitul L. D. R. l-a amânat cu câteva zile ( te vizitez mă?.. m-anunți tu când să-ți fac o vizită!”, la 120). Referiri la înv. L. D. R. au apărut în convorbirile din data de 16.12.2008, ora 19.41, dintre S. A. C. și M. V. M. când cel din urmă a spus că se află la „ D.” împreună cu B. F.. În timpul convorbirii, cei doi au vorbit despre o tranzacție, „ ..dă mai puține mă…….cu vreo cinci mai puține decât am vorbit…doișpe să fie bine și pentru tine…..(fila 108, verso).

Tribunalul a fost sesizat cu judecarea prezentei cauze la data de 03.10.2013, inculpații fiind trimiși în judecată în lipsă.

La primul termen de judecată, înainte de a proceda la începerea cercetării judecătorești, inculpatul L. D. a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată reglementată de art 320 indice 1 cod pr. penală.

Acesta a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu, cunoaște și își însușește probel administrate la urmărire penală, nu solicită administrarea de probe, cu excepția unor înscrisuri în circumstanțiere și că dorește ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.

Instanța de fond a constatat că sunt indeplinite condițiile pentru a face aplicarea acestei proceduri, în condițiile în care instanța a fost legal sesizată cu infracțiunile de mai sus, în cauză nu au fost identificate incidente care ar conduce la nulitatea urmăririi penale, inculpatul și-a exprimat opțiunea pentru aplicare acestei proceduri anterior declanșării cercetării judecătorești, că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art 320 indice 1 cod pr. penală: probele fiind suficiente pentru a-și forma o părere cu privire la latura penală a cauzei, astfel că în temeiul art 320 indice 1 alin. 4 cod pr. penală, prima instanță a admis solicitarea acestuia, urmând ca poziția exprimată de acesta să fie valorificată cu prilejul soluționarii cauzei și cu privire la inculpatul S. A. C., față de care s-a dispus declanșarea cercetării judecătorești.

În cursul cercetării judecătorești în fata primei instanțe a fost audiat inculpatul S. A. C. și colaboratorul sub acoperire T. E. cu privire la activitatea care se reproșează inculpatului S..

Inculpatul S. A. nu a fost audiat în cursul urmării penale, fiind trimis în judecată în lipsă.

Prezent în fața instanței de fond, acesta a recunoscut faptul că o perioadă de timp a fost consumator de droguri, că în aceste circumstanțe a și împrumutat altor consumatori droguri de risc. A rercunoscut faptul că a suferit o condamnare pentru același tip de infracțiuni, însă nu își amintește nimic cu privire la o vânzarea sau orice alt tip de livrare petrecută la data 12.05.2009 în Zona S. O.. Deși s-a arătat dispus să apeleze la procedura simplificată, nu a putut să își însușească actul meterial descris în rechizitoriu.

A suținut că în prezent a abandonat comportamentul infracțional, este plecat în Danemarca, unde își câștigă existența din muncă, respectiv fiind angajat la o firmă de curierat.

Martorul sub acoperire T. E., audiată de instanță, a aratat că îl cunoaște pe inculpat, că a cumpărat droguri de la acesta de mai multe ori, respectiv câte 1-2 grame, întrucât făcea parte din cercul lui de cunoscuți. Cunoaște faptul că în anul 2009 inculpatul s-a mutat în zona S. O. și s-a întâlnit cu acesta de câteva ori. Își amintește că în luna mai 2009 s-a întâlnit cu acesta, prilej cu care i-a dat suma de 120 lei pentru cantitatea de 2 grame de hașiș. Menționează că acea cantitatea de droguri a fost predată polițiștilor care l-au însoțit, iar suma de bani a rămas la inculpat.

Prima instanță a constatat că textul de lege aplicabil în prezența cauză este art. 2 alin. 1 din lg. 143/2007, respectiv:

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu inchisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.”

În ce privește inculpatul L. D., prima instanță a reținut participarea sa la 3 acte materiale de vânzarea droguri de risc, respectiv în data de 26.06.2008, când a vândut 9,2 gr. hașiș contra sumei de 400 lei, în data de 05.07.2008, când a vândut colaboratorului sub acoperire 3,2 gr. hașiș contra sumei de 200 lei și în data de 27.08.2008, când a vândut 7 gr. hașiș contra sumei de 400 lei.

Activitatea ilicită a fost recunoscută de inculpat, iar declarația sa de recunoaștere s-a coroborat cu procesele-verbale de constatare, cu rapoartele de constatare tehnico științifică, cu declarațiile date de colaboratorul sub acoperire, cu notele de redare a convorbirilor telefonice.

Pentru aceste motive înculpatul L. Deiana fost condamnat de instanța de fond la pedepsa de 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în conținutul textului incriminator, pericolul social crescut al faptei care se desprinde din modul cum legiuitorul a stabilit aceste limite, dar și din împrejurările săvârșirii faptei, respectiv în condițiile în care inculpatul a înțeles să își întregească veniturile prin vânzarea de droguri. Instanța de fond a mai a avut în vedere cantitatea de droguri care urma să fie valorificată, care este destul de mare, faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, dar și faptul că de la momentul săvârșirii faptei, respectiv de la momentul începerii urmării penale a trecut un interval mare de timp, respectiv 6 ani, durată care apare ca fiind una nerezonabilă și de natură a îndreptăți instanța să constate necesitatea aplicării unei pedepse minime în raport cu diminuarea rezultatelor unei infracțiuni după epuizarea unui interval atât de mare.

Tribunalul a apreciat că în prezenta cauză complexitatea speței, persoana inculpaților și actele de urmărire efectuate, care în majoritate s-au desfășurat în anul 2008, nu au justificat desfășurarea anchetei penale pe un interval de timp de aproape 5 ani.

În acest sens instanța fondului a indicat faptul cp articolul 6 al CEDO prevede dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor salecu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

De asemenea, prima instanță a precizat că celeritatea procedurilor este o cerință imperativă pentru asigurarea siguranței juridice în sistemul judiciar, atât din perspectiva respectării dreptului persoanei la un proces echitabil, dar și al bunei administrare a justiției care se exprimă și prin necesitatea constatării și tragerii la răspundere penală a inculpaților la timp.

În acest context, instanța de fond a considerat că intervalul de tip care s-a scurs de la momentul săvârșirii faptei a condus la diluarea efectelor faptei antisociale, dar și la o modificare a situației personale a inculpaților, iar o aplicare a unei pedepse aspre ar conduce la un rezultat disproporționat. Instanța de fond a gândit că aplicarea unei pedepsei mai reduse constituie un remediu compensatoriu.

Instanța fondului a avut în vedere faptul că în acest interval de timp inculpatul nu a mai săvârșit alte fapte, apare ca fiind integrat în societate, întrucât are un loc de muncă stabil, iar din conduita sa reiese că a înțeles consecințele negative ale faptelor sale.

Totodată instanța a avut în vedere incidența cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă ca urmare a solicitării inculpatului de a beneficia de dispozițiile art 320 indice 1 cod pr. penală.

Ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii, instanța de fond a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal, pe durata prevăzută în art. 71 alin. 2 Cod penal, respectiv pe durata executării pedepsei principale.

Pentru interzicerea drepturilor civile, instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală aplicată duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Instanța a luat în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale. De asemenea, luând în considerare natura și durata pedepsei principale aplicate, instanța de fond a apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporțională cu situația care a determinat-o.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei relativ la acest inculpat instanța de fond și-a format părerea că principiul aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului își găsește finalitatea prin suspendarea executării pedepsei.

În susținerea acestei aprecieri, prima instanță a indicat că inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, nu are antecedente penale, iar în perioada cuprinsă între momentul săvârșirii infracțiunii și momentul judecății a renunțat la comportamentul infracțional, integrându-se în viața socială.

Instanța de fond a considerat în acest caz că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei, că simpla condamnarea la o pedeapsă este un avertisment suficient și că scopul reeducării inculpatului și așteptările societății sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate este realizat.

În ce privește inculpatul S. A. C., instanța de fond a avut un dubiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în data de 12.05.2009, dubiu care a apreciat că o îndreptățește să dispună achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. c cod pr. penală.

Deși inculpatul a recunoscut că a avut preocupări legate de consumul de droguri și nu a negat faptul că ar fi livrat cantități mici cunoscuților care aveau același tip de preocupări în acea perioadă, nu își amintește să fi participat la o întâlnire în zona S. O., în care să fi vândut cantitatea de 1,5 grame contra sumei de 120 lei.

Probele propuse de acuzare s-au compus din declarația colaboratorului sub acoperire T. E., persoană care, audiată nemijlocit de instanță, a confirmat că făcea parte din cercul de prieteni ai inculpatului și că a cumpărat de câteva ori droguri de la inculpat. Declarația acesteia cu privire la livrarea din data de 12.05.2009 este confirmată de un investigator P. M. în cursul urmării penale, însă acesta nu a putut fi audiat în cursul judecății.

Deși au existat la dosar note de redare a unor convorbiri telefonice, precum și declarația unui martor privind faptul că acest inculpat ar fi avut, la nivelul anului 2008, preocupări legate de vânzarea de droguri de risc, instanța de fond nu poate reține aceste elemente generale drept probe cu privire la acțiunea ilicită din data de 12.05.2009.

Instanța de fond a mai reținut că nu își poate întemeia o condamnare numai pe declarația colaboratorului sub acoperire și notele de redare a unor convorbiri telefonice care se referă la o împrejurare necontestată de inculpat și anume preocupări anterioare legat de droguri.

Potrivit art. 86¹ alin. (6) si 7 C. proc. pen. combinat cu art. 224³ C. proc. pen., prevederi raportate la art. 21 si 22 din Legea nr. 143/2000 declarațiile investigatorului sub acoperire și implicit ale colaboratorului acestuia pot constitui mijloace de probă și pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator. Prima instanță a constatat că vânzarea supravegheată (pe lângă declarația colaboratorului și procesul-verbal al investigatorului, persoană care nu s-a putut prezenta în fața instanței) nu este însoțită de alte probe care să o confirme, respectiv înregistrarea acestor întâlniri, dovada inscripționării banilor oferiți și primiți în aceste ocazii, percheziție corporală sau domiciliară pentru depistarea banilor.

Deși inculpatul a suferit o condamnare în anul 2002 pentru acest timp de infracțiuni, fiind eliberat în anul 2005, instanța de fond a apreciat că nu poate decela cu privire la existența certă a infracțiunii din data de 12.05.2009, context în care a considerat că este justificată pronunțarea unei soluții de achitare. La pronunțarea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere și faptul că de la momentul pretinsei săvârșirii a faptelor inculpatul nu a mai săvârșit alte infracțiunii, că în prezent este integrat social, că a manifestat o conduită procesuală corectă, prezentându-se la proces deși este plecat din țară, având un loc de muncă în Danemarca și a depus diligențe pentru a ușura activitatea de judecată.

Și în cazul acestui inculpatul, prima instanță a avut în vederea durata nerezonabilă a urmării penale și faptul că, odată cu trecerea timpului, s-a produs o diluare a efectelor faptei antisociale, dar și a posibilității administrării eficiente a probelor, astfel că a apreciat că o aplicare a unei pedepse în condițiile enunțate mai sus ar conduce la un rezultat disproporționat.

Având în vederea că activitatea ilicită a constat în vânzarea unor cantități de droguri care au fost predate in vederea distrugere, dar a rezultat în mod ilicit suma de bani, prima instanță a făcut aplicarea art. 17 alin 1 raportat la art. 18 alin 1 din Legea 143/2000 și a dispus:

- confiscarea în vederea distrugerii a următoarelor cantități de droguri: 9,2 g hașiș, 3,2 g hașiș, 7 g hașiș, 1,55 g depuse la camera de corpuri delicte prin dovezile ., nr._/ 10 07 2008, ._/ 01 10 2008, ._/15.10.2008, . nr._/29.05.2009.

- confiscarea sumelor de bani: 1.260 lei dobândită de inculpatul L. D. R. prin valorificarea drogurilor de risc.

Împotriva sentinței penale nr. 31 din 24.01.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a formulat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 26.05.2014 sub nr._ .

În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea este netemeinică, întrucât în mod greșit a fost achitat inculpatul S. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, instanța de fond nu a reținut probele de vinovăție, probe care dovedesc că inculpatul s-a ocupat de traficul de droguri de risc, fiind și consumator, iar în data de 12.05.2009, în zona Sălii O. din Timișoara a vândut colaboratorului acoperit T. E. 1,65 gr. cannabis pentru suma de 120 lei. Astfel, din analiza întregului material probatoriu rezultă, dincolo de orice bănuială, că inculpatul S. este cel care a comis infracțiunea și nu o altă persoană. S-a arătat că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat probatoriul de la dosar, dând relevanță presupunerii că inculpatul nu a comis actul din 12.05.2009, pentru simplul fapt că inculpatul nu și l-a mai amintit, creându-se astfel o stare de fapt necorespunzătoare realității, contrazisă chiar de către inculpat. În aprecierea declarației inculpatului instanța de fond ar fi trebuit să ia în considerare împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat pentru trafic de droguri, fiind în stare de recidivă prev. de art. 37 lit. a C.p. ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii de 5 ani și 6 luni pentru infracțiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, din care s-a liberat condiționat în anul 2005, cu un rest de 661 zile. Așadar inculpatul era familiarizat cu activități de trafic de droguri și avea reprezentarea preocupărilor celuilalt inculpat cu care era în relații de prietenie, precum și cu procedeele de evitare a răspunderii, inclusiv consecințele necunoașterii unor astfel de acțiuni.

Așadar P. a arătat că nu se explică procedeul de judecată al primei instanțe care l-a condamnat pe inculpatul L. D. R. pe baza aceluiași probatoriu (acte întocmite de investigator și colaboratorul sub acoperire, interceptări telefonice) fără a mai administra niciun alt mijloc de probă, iar pe inculpatul intimat l-a achitat, deși probatoriul în ceea ce-l privește este mult mai concludent, susținut și de martorul audiat în instanță. Au fost invocate și disp. art. 17 alin. 1, 2 din Legea nr. 508/2004.

Pentru considerentele expuse P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței penale apelate și în rejudecare, condamnarea inculpatului S. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în deținere de droguri în vederea consumului, având în vedere că inculpatul a recunoscut actele materiale ce realizează conținutul acestei infracțiuni, iar probele din dosar demonstrează convingător că inculpatul a deținut droguri, cel puțin în vederea consumului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor și temeiurilor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel reține următoarele:

Apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara îl vizează exclusiv pe inculpatul S. A. C., motiv pentru care în baza art, 417 alin 1 C. pr. pen. hotărârea va fi examinată doar în aceste limite.

În fapt, în cursul anului 2008 inculpații L. D. R. și S. A. C. au locuit împreună într-un apartament în zona „Aeroport” din Timișoara, ulterior locuind în zona sălii O. de lângă stadion, frecventând zona Complexului Studențesc din Timișoara. Cei doi au fost consumatori de droguri și s-au ocupat cu distribuirea de stupefiante. Pe parcursul desfășurării cercetărilor demarate față de numitul „Dean”, identificat ulterior ca fiind inculpatul L. D. R., s-a stabilit că acesta este în legătură cu inculpatul S. A. C., zis „C.”, împreună cu care desfășoară activități de trafic și deținere de stupefiante, dispunându-se astfel extinderea cercetărilor și față de acesta din urmă.

Prin ordonanțele 20/A/2008 din data de 26.06.2008, emise de către D. - Biroul Teritorial T., prelungită la 27.08.2008, au fost introduși în cauză investigatorul P. I. și colaboratorul S. M., care au fost autorizați să procure droguri de la înv. L. D. R.. Ulterior, când s-a constatat că în activitatea infracțională este implicat și înv. S. A. C., au fost introduși în cauză investigatorul P. M. și colaboratorul T. E., care au fost autorizați să procure stupefiante de la cei doi învinuiți.

În baza autorizațiilor menționate, investigatorii și colaboratorii au cumpărat de trei ori stupefiante de la L. D. R. iar de la inculpatul S. A. C., la data de 12.05.2009, în zona Sălii O. din Timișoara.

În cursul cercetării judecătorești în fata primei instanțe a fost audiat inculpatul S. A. C. și colaboratorul sub acoperire T. E..

În fața instanței de apel a fost audiat inculaptul, a fost audiat investigatorul sub acoperire P. M.. De asemenea, s-a încercat audierea martorilor F. A., Eik E. și Funciu F. audiați în cursul urmăririi penale, dar având în vedere documentele depuse în urma citării acestor martori, inclusiv cu mandat de aducere, pe parcursul mai multor termene, s-a constatat imposibilitatea audierii acestora, astfel încât, în baza art. 381alin 7 C. pr. pen. s-a dispus citirea declarațiilor acestora.

În fața instanței de fond, ca și în fața instanței de aple iunculpatul a recunoscut că a fost consumator de droguri în perioada 2008-2009, perioadă în care făcea și schimb cu prietenii din anturaj împrumutând droguri altor consumatori. Cu toate acestea, nu își amintește nimic cu privire la o vânzare din data 12.05.2009 în Zona S. O.. .

În declarația din fața instnațâei de apel .f 69, inculpatul a mai artătat, cu privire la martorul F. A., audiat în cursul urmăririi penale, că se întâlnea cu acesta, dar nu pentru așa ceva, cu Eik E. a consumat droguri dar la domiciliul acestuia și de la acesta. În privința martorului F. F. inculpatul a arătat că l-a cunoscut în 2010-2011 și nu înțelege cum acest martor își amintește exact numărul său de telefon dar nu mai ține minte când a fost acesta prins, în aprilie 2012. Cu privire la declarația investigatorului sub acoperire P. M., inculpatul a arătat că i se par nedovedite afirmațiile acesteia în sensul că ar fi avut „săgeți” care vindeau, sau că, deși colaboratoare făcea parte din cercul său, a cumpărat de la el o singură dată și în continuare nu își amintește despre acea tranzacție.

Apărările inculpatului privind relația sa cu martorii Eik E. și F. A. nu se confirmă față de rezultatul interceptărilor telefonice în privința convorbirilor inculpatului inclusiv cu acești martori.

Astfel, martorul Eik E. a declarat că în perioada mai august 2009 se întâlnea cu inculpatul în apartamentul acestuia din zona stadionului, inculpatul oferindu-i canabis pe care îl fumau împreună. Martorul nu își amintește să fi cumpărat droguri de la inculpat în schimbul unor sume de bani. Martorul F. A. a arătat că în perioada 2008-2010 era consumator de droguri și cumpăra în mod fracvent canabis de la inculpat cu prețuri între 30-35 lei /gram, acesta fiind și el consumator, cunoscând despre el că vindea unor indivizi din anturajul său. Martorul a confirmat faptul că discuțiile telefonice purtate cu inculpatul în 2009 se refereau la stabilirea unor detalii, locuri pentru întâlnire și sume de bani pentru tranzacțiile cu droguri. Martorul a explicat că discuățiile erau scurte, oarecum codat, iar în contextul acestora termeni precum „parfumuri” sau „mergem la un citro ” vizau realizarea unor tranzacții.

Contrar apărărilor inculpatului în sensul că relațiile sale cu martorul F. A. nu vizau traficul de droguri, delcarațiile martorului se coroborează cu rezultatul interceptărilor efectuate în cauză.

Astfel, din convorbirile din 29.05.2009 ora 23:04, din 30.05.2009 orele 19:03, 20:42, 20:43, din 31.05.2009 ora 22.06, rezultă cum martorul F. A. îl întrabă pe inculpat dacă poate să treacă pe la el în câteva minute, fără alte detalii, inculpatul acceptând. În același mod decurg și discuțiile cu alți interlocutori din 29.05.2009, la ora 22:55, 23:40, 23:4723:55, din 30.05.2009 ora 00:05, 12:23, 13:35, 14:07, 14:0815:15, acest tip de convorbiri continuând până târziu în noapte, dar și în 31.05.2009 ora 17:28. 18:2019:02, 21.0221:03. Toți acești interlocutori îl sună pe inculpat interesându-se dacă îl pot deranja în câteva minute, fără alte explicații, sau cu motive diverse de genul „vin și eu la un ceai?”, sau „Ieși prin parc, pe acolo?”, inculpatul arătându-se de acord cu toate aceste întâlniri. Elocventă cu privire la scopul acestor întâlniri fixate pentru tranzacții cu droguri este și discuția din 31.05.2009 oara 21:03 în care, fiind anunțat de interlocutor că va trece pe la el, inculpatul simte nevoia să-l avertizeze că „Îi scump! Îi scump frate”, acesta arătându-se dezamăgit că a venit până în oraș, uitând să-l sune de la Recaș, dar stabilind totuși o întâlnire.

În data de 31.05.2009 inculpatul discută și cu martorul Eik E., la ora 12:56. Din cuprinsul acestei discuții se poate deduce că martorul insistă să îl întâlneasă pe inculpat, având nevoie de ceva de la acesta”...și-a mea trebe să ia mâne banii, [...]! Mă gândeam că poate mă încurci...cumva până mâne?”, inculpatul fiind de acord ca martorul Eik E. să îl viziteze.

Convorbirile inculpatului cu diverși interlocutori continuă în același mod și în zilele următoare, cu unele persoane stabilind lapidar întâlniri („Îți dau un beep? Poți să cobori?”, „Pot să te deranjez?”, „Să ne întâlnim pe undeva?”), fără alte explicații. Cu alte persoane inculpatul simte nevoia unor precizări, cum este cazul convorbirii de la ora 21:03, în care, la întrebarea „Ieșim și noi la un suc?” inculpatul răspunde:”Eu ies frate! N....îi scump, știi cum zic?”. În continuare, această discuție devine cu atât mai demonstrativă a unei tranzacții cu droguri întrucât, deși a demarat cu o invitație la un suc din partea interlocutorului, după ce acesta a acceptat că este „scump”, inculpatul, pentru a-l scuti de o cursă cu taxiul din „M.” la „Novatim”, s-a oferit: „poate trimit pe cinva pân la tine!”, până la urmă interlocutorul arătând că este mai bine să vină el la inculpat, dar asigurându-se că acesta are „tricouri din alea, verzi, de forță” „Ca să fie formație, știi la formă?”.

Rezultatele interceptărilor realizate în continaure, confirmă declarațiile martorului F. A. ca și ale martorului Eik E., privind scopul întâlnirilor cu inculpatul, în sensul unor tranzacții cu dorguri. Având în vedere desele întâlnitri acceptate de inculpat cu multiplele persoanele care l-au contactat din 29.05.2009, în data de 04.06.2009, inculpatul nu a mai acceptat asemenea întâlniri, motivul cel mai plauzibil fiind epuizarea stocului de droguri. Din convorbirile din 04.06.2009 ora 18.51 rezultă cum, la aceeași solicitare succintă a martorului F. A. de a trece pe la inculpat, acesta îi transmite martorului că nu are rost să să vină, urmând să fie anunțat. La data de 04.06.2009, inculpatul a procedat similar și cu celelalte persoane care l-au sunat pentru a trece pe la el, la ora 14.54, 15.19, 16.51, 18.44, 18.50 ,18.53, 20:16, 20:18, acestora transmițându-le să nu treacă pe la el, că nu are rost, urmând a fie anunțați „în caz de ceva”. În acest context, replicile primilor interlocutori în sensul că e „tot așa rău?” sau „de negăsit”, conturează intenția de a procura droguri de la inculpat. Acesta, la rândul său, a făcut demersurile pentru a procura substanțele pentru care primii interlocutori l-au apelat mai devreme, cum rezultă din discuțiile telefonice din respectiva zi, purtate cu B. F., ora 21:07, cu M. V., ora 21:3 și cu Eik E., ora 23:10, în care inculpatul îl întrebă pe M. V. dacă „De-un sandvici ai și tu?”, interlocutorul răspunzând „Sărăcie, mă! Mâine mă duc încolo”, iar pe Eik E. îl întreabă dacă poate să treacă pe la el să le „pună un sandvici” că sunt „crăpați de foame”.

Din cuprinsul convorbirilor cu martorul Eik E. se poate concluziona că la data de 04.06.2009, martorul a fost cel care l-a aprovizionat pe inculpat cu droguri. Deși aceste convorbiri par să susțină apărarea inculpatului în sensul că acest martor îi oferea droguri spre consum, discuția purtată cu martorul Eik E. în data de 31.05.2009, ora 12:56, deja menționată, confirmă declarația martorului în sesnul că și inculpatul îi oferea acestuia droguri, coroborându-se chiar și cu declarația inculpatului în sensul că mai împruimuta droguri de la diverși prieteni și le restituia.

Rezultatul interceptărilor realizatte pe parcursul zilelor următoare permit concluzia că inculpatul s-a reaprovizionat cu cntitățile necesare de droguri de risc întrucât a reînceput să accepte întâlniri inopinate cu multiplele persoane care îi apelau, folosind același limbaj schematic. Elocvente sunt în acest sens discuțiile din 06.06.2009 ora 13:44 cu un interlocutor care îl anunță că a făcut rost de un milion, să iasă împreună undeva, inculpatul spunându-i „Îi mai ieftin! U.! A venit „ursu” ! Un „urs” mic!” „mai bun”, „mai polar”, ca și discuțiile cu martorul F. A. din 06.06.2009” ora 19:23 și 21.59 când inculpatul se arată enervat că martorul îl sună de prea multe ori înainte: „Aszi dimineață, ți-am zis să mu mă mai suni înainte, că n-are rost! Sunămă când trebe, nu?”. Inculpatul s-a arătat deranjat de limbajul prea sugestiv al martorului F. A. șil a data de 11.06.2009 când, la întrebarea martorului „Pot să vin în oraș? Îi...ce parfumuri ai? La un milion sau la cinci?”, inculpatul îi atrage atenția că nu mai vorbește cu el la telefon, și să fie atent „”ce Corane vorbin la telefon, ești nebun?”, martorul insistând însă că trebuie să știe cu ce bani să vină. O discuție similară cu martorul F. A., prin care inculpatul își arată temerea de a discuta „Corane” la telefon este și cea din 16.06.2009, ora 17:03, când inculpatul îi spune martorului că „de telefon, frate îs cel și cel mai paranoic”, arătându-i totodataă că nu au ce să comunice: „Păi ce să comunicăm frate? Te-ntâlnești cu mine, că n-avem ce să comunicăm”.

Din toate aceste convorbiri purtate de inculpat cu martorul F. A., dar și din ansamblul celorlalte convirbiri analizate, se poate înlătura în mod cert apărartea inculpatului în sensul că legătura sa cu martorul F. A. nu avea legătură cu traficul de droguri. Dimpotrivă, convorbirile analizate, demonstrează că martorul F. A. se întâlnea cu inculpatul frecvent în vederea unor tranzacții, mențiunile la sume de bani evidențiind acest lucru, iar modul de comunicare schematic, acceptarea întâlnirilor sau refuzarea unor întâlniri când inculpatul refuza și întâlnirile cu ceilalți apelanți, ca și precauția excesivă și irascibilitatea manifestată de inculpat când discuțiile cu martorul F. A. riscau să devină prea explicite, confirmă că obiectul tranzacțiilor îl reprezentau drogurile de risc.

Și anterior lunii mai 2009, modalitatea în care inculpatul stabilea tranzacțiile era similară, deși acesta era mai relaxat cu privire la modul de comunicare. Astfel, în convorbirile din 12.12.2008, oar 17.49, la întrebarea interlocutorului „Ne vedem?”, inculpatul nu se ferește să îi trasmită acestuia „Da. Numai dacă ai un milion.” „Că am una singură de un milion. Da.”, cu aceeași ocazie inculpatul discutând și cu alți apelanți (la ora 17:27, 17:43, 18:43) că îi poate ajuta, dar este scump. În același sens sunt și discuțiile din zilele următoare, inculpatul anunțându-i pe interlocutori că se poate întâlni cu ei dar marfa este scumpă, de exemplu: oara 17.11, la întrebarea „Bine, sănătos, inculpatul răspunde „Nu.”, „Scumpeanu, scumpeanu!”” sau la întrebarea „Ne vedem și noi sau...?” inculpatul răspunde „N. mai târziu și scumpeanu ”, iar pentru elocvența discuției, interlocutorul adugă „și zici că-i scumpă mașina, ha?”, „Da măcar să fie bună.”, inculpatul confirmând. La data de 13.12.2008 tot scump s-a dovedit a fi și sucul pentru că fiind întrebat (ora 18:40) de un interlocutor: „mergem la un citro?”, inculpatul răspunde „Îi scump citro” „foarte, foarte.”

După data de 16.12.2008 când, din convorbirea cu numitul M. Vlcad M. de la ora 19: 41, se poate deduce o aprovizionare a inculpatului, începând cu data de 17.12.2008, inculpatul răspunde prompt solicitărilor diverșilor aplelanți. Astfel, la întrebarea unui interlocutor „Ești plin, ha?”, după câteva replici, inculpatul îi trimite un SMS su textul „halva la 5”, în zilele următoare fixând multiple întâlniri cu persoanele care îl contactează, care fie îl întreabă doar dacă se pot întâlni și locul întâlnirii, fie dacă mai are „adidași” „la cinci foi”, „halva”, „cartușe”, „ceva” „din alea”, vehiculându-se de ambele părți cifrele cinci sau cincisute, pentru ca din 01.01.2009 inculpatul să înceapă iarăși să îi anunțe că „îi sărăcie puțin! Se poate accepta, da cu din alea la un milion...treburi!”, refuzând toate solicitările de întâlnire și răspunzând negativ solicitărilor prin SMS.”

Prin urmare, atât din declarațiile martorilor Eik E. și F. A. cât și discuțiile interceptate cum au fost analizate, confirmă preocupările inculpatului în privința traficului de droguri, atât anterior cât și ulterior actului material din 12.05.2009.

Astfel, discuțiile prin care inculpatul acceptă sau fixează întâlniri inopinate cu diversele persoane care îl apelează, în urma unui schimb scurt de replici, fără alte explicații sau precizări, confirmă existența unor reguli de comunicare bine stabilite în anturajul inculpatului, fiecare interlocutor înțelegând semnificația mesajului transmis care, în sine, pare extrem de lapidar. Încercările unor interlocutori de a obține anumite detalii sunt vehement stopate de inculpat care le atrage atenția că vorbesc la telefon. Situațiile în care inculpatul nu dispune de cantitatea necesară de droguri de risc sunt ilustrate prin refuzul întâlnirilor propuse de apelanți sau prin răspunsul negativ la întrebările acestora dacă deține diverse lucruri.

Prin urmare, rezultatul interceptărilor confirmă mai multe discuții care privesc traficul de droguri, în privința cărora nu au fost avansate alte explicații, astfel încât explicația oferită de inculpat în privința pasajului de discuție din 17.12.2008, ora 18, privind detergentul adus de G. rămâne nerelevantă.

Acest mod de comunicare este confirmat de declarațiile investigatorului sub acoperire P. M. ca și din declarațiile colaboratorului sub acoperire T. E., persoană care făcea parte din anturajul inculpatului, cunoscând astfel regulile de comunicare când în discuție era procurarea de droguri de la inculpat.

Astfel, din declarația colaboratorului sub acoperire rezultă că inculpatul era extrem de precaut, comercializa droguri doar celor din anturajul său, iar cu prilejul discuțiilor telefonice, dacă era de acord să vină la întâlnirea propusă însemna că deține droguri pentru vânzare, stabilind locul de întâlnire raportat la locul unde acesta se afla.

Spre deosebire de declarațiile martorilor Eik E. și F. A. care, cum s-a arătat se coroborează cu rezultatul interceptărilor realizarte în cauză și parțial chair cu declarațiile inculpatului, declarația martorului F. F. nu va fi avută în vedere de instanță, contactul acestui martor cu inculpatul nerezultând din celelalte probe administrate.

Privit în acest context probatoriu, actul material din 12.05.2009 când inculpatul S. A. C. s-a întâlnit cu colaboratorul T. E., aflată sub supravegherea investigatorului sub acoperire P. M., căreia i-a vândut două bucăți de materie vegetală, în formă dreptunghiulară, de culoare verde oliv, în greutate 1,65 grame, pentru suma de 120 de lei, cum rezultă din procesul-verbal, din 12.05.2009 și din declarațiile colaboratorului și investigatorului sub acoperire, dar și din testul preliminar a substanței cu testerul MMC Canabis test, care a indicat prezența THC și din raportul nr._/22.08.2008, emis de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, care confirmă că proba ridicată de la inculpatul S. A. C., conținea 1,55 grame de canabis, nu poate fi privit ca unui izolat, acesta fiind perfect integrat în contextul activităților inculpatului privind traficul de droguri

Prima instanță nu a constatat în esență altă situație de fapt decât cea reținută în rechizitoriu, neprocedând nici la readministrarea materialului probatoriu care a fost avut în vedere la trimiterea în judecată a inculpaților S. A. C. și L. D. R.. Cu privire la inculpatul L. D. R. a constat că acesta recunoșate acuzațiile ce i se aduc și solicită aplicarea procedurii simplificate, iar cu privire la inculpatul S. A. C. a dispus audierea colaboratorului T. E., constatând imposibilitatea audierii investigatorului sub acoperire P. M..

Cu toate acestea, în apel a fost audiat investigatorul sub acoperire P. M., s-a dat citire și declarațiilor martorilor Eik E., F. A. și F. F., fiind audiat inculpatul și cu privire la relația cu acești martori, cu privire la care prima instanță nu a făcut nicio mențiune expresă, nerezultând că a avut sau nu în vedere declarațiile acestora.

Curtea de apel nu își însușește interpretarea primei instanțe în legătură cu art. 86/1 alin 6 și 7 C. pr. pen.1968, prin raportare la datele prezentei cauze, în condițiile în care, declarațiile investigatorului sub acoperire P. M. și ale colaboratorului T. E. se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator, cum s-a arătat mai sus.

Principiul privind aprecierea declarațiilor investigatorului sub acoperire este reluat și de art. 103 alin 3 C. pr. pen., care instituie în mod similar că o soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați . Dispozițiile dreptului intern transpun un standard al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauze ca Doorson c. Olandei 1996, Mayali c Franței 2005, Saidi c Franței 1993) aflat în evoluție, care are menirea de a oferi inculpatului o ocazie adecvată și suficientă de a contesta mărturiile administrate în faza urmăririi penale, în special în cazul refuzului acestor persoane protejate de a le reitera în public, de teamă pentru consecințele pe care le-ar putea atrage pentru siguranța personală. Accentul se pune în acest caz pe posibilitatea acordată inculpatului în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății de a interoga persoanele cu identitate protejată, de a le confrunta și de a le contesta declarațiile ca și posibilitatea instanței de a aprecia personal credibilitatea martorului în timpul depoziției. Jurisprudența Curții a evoluat în cauze ca Al.Khawaja și Tahery c Marii Britanii în care a fost chiar temperată regula în sensul că instanța nu își poate întemeia, în mod exclusiv sau determinant, o hotărâre de condamnare pe declarațiile investigatorilor, colaboratorilor sau martorilor care nu au putut fi audiați în fața instanței, statuându-se că o hotărâre de condamnare întemeiată pe asemenea declarații nu este în sine incompatibilă cu art. 6 par. 3 lit. d din Convenție, atâta timp cât inconvenientele rezultate din protecția acestor persoane sunt contrabalansate prin alte garanții procedurale efective, cum ar fi acordarea posibilității adecvate de a contesta mărturia, apte să asigure echitatea procedurii.

Aplicând aceste principii la cauza de față nu se poate constata o încălcare a art. 103 alin 3 C. pr. pen., în condițiile în care, pe de o parte, declarațiile colaboratorului și investigatorului sub acoperire nu reprezintă o probă exclusivă, pe de altă parte, inculpatul a avut ocazia de a contesta în mod adecvat aceste declarații în condițiile în care colaboratul acoperit T. E. a fost audiat în ședință publică, în fața instanței. Chiar dacă audierea s-a efectuat sub identitate protejată, martorul a fost prezent în fața instanței, și inculpatul a avut ocazia de a interoga și a contesta în mod efectiv declarația acestui martor. De asemenea, și în privința investigatorului sub P. M., deși la prima instanță nu s-a reușit audierea acesteia, fapt ce a și determinat prima instanță să constate nerespectarea exigențelor art. 86/1 alin 6 și 7 C. pr. pen.1968, în fața instanței de apel s-a reușit această audiere a martorului în ședință publică, în prezența inculpatului. Chiar dacă acest martor a fost audiat în condițiile art. 127 alin 1 lit. d C. pr. pen., prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, cu vocea și imaginea distorsionate, inculpatul a avut posibilitatea de a adresa întrebări martorului cu privire la toate aspectele contestate, după cum și instanța a avut posibilitatea de a aprecia personal credibilitatea acestui martor.

Se mai observă în aprecierea acestor declarații, că nu există contradicții reale între declarațiilor succesive date în cursul urmăririi penale și în fața instanței, aspecte care permit aprecierea sincerității declarațiilor.

Nu pot fi primite criticile privind contradicții între declarațiile colaboratorului T. E. și ale investigatorului sub acoperire P. M., sau între declarațiile lor succesive. Astfel, se invocă o pretinsă contradicție, în sensul că T. E., colaboratorul, a arătat că investigatorul sub acoperire s-ar fi aflat la momentul vânzării controlate la o distanță de 100 metri și ulterior, la 30 metri. O asemenea diferență de redare este nu este de esență și este complet explicabilă față de procesul de percepție și redare specific depozițiilor testimoniale, având în vedre și timpul scurs între momentul declarației din cursul urmăririi penale, 12.05.2009 și momentul audierii în fața instanței, la o distanță de 5 ani. Pe de altă parte, în declarația dată în fața instanței de investigatorul sub acoperire P. M., aceasta a explicat plauzibil motivul pentru care colaboratorul T. E. nu a perceput exact locul în care se afla investigatorul sub acoperire la momentul cumpărării autorizate, arătând că metodologia de lucru presupune instruirea colaboratorilor în a nu fi atenți la investigatori, ci la activitatea desfășurată. În același sens, în privința locului în care a avut loc percheziția corporală a colaboratorului, anterioară cumpărării autorizate, se invocă faptul că deși investigatorul a arătat că aceasta a avut loc în autoturismul de serviciu, colaboratorul a arătat că a avut loc într-un loc retras. Și aceasta este doar o pretinsă contradicție, nevizând aspecte esențiale, în condițiile în care, colaboratorul a fost supus la două percheziții corporale, una în autoturismul de serviciu, anterioară cumpărării, cealaltă ulterioară tranzacției, esențial fiind faptul că atât colaboratorul cât și investigatorul sub acoperire au confirmat efectuarea percheziției corporale anterioare cumpărării autorizate. În privința numărului de cumpărări autorizate, nu se poate reține vreo contradicție între declarații, așa cum se susține. Având în vedere că procedeul cumpărării autorizate reprezintă doar o metodă specială de cercetare, oportunitatea folosirii acestei metode ține de resorturile urmării penale, instanța neexercitând funcția de urmărire. Împrejurarea că s-a procedat la o singură asemenea cumpărare autorizată și nu la mai multe, nu are relevanță sub aspect probatoriu, ci cel mult din punct de vedere al numărului de acte materiale reținute în final în sarcina inculpatului.

Nici caracterul determinant al depozițiilor colaboratorului și investigatorului sub acoperire nu poate fi reținut în cauză, în condițiile în care, așa cum s-a arătat deja cu ocazia analizării probelor, în privința inculpatul existau probe care să ateste activitatea sa privind circulația drogurilor de risc, cumpărarea supravegheată din 12.05.2009, reprezentând în acest context un mijloc de documentare a unui act material pentru care a fost în final trimis în judecată.

În nici un caz acesta nu poate fi interpretat ca un act izolat sau provocat de agenții sub acoperire, ci un act de observare pasivă a comportamentului infracțional.

Din probatoriul administrat rezultă în mod clar că drogurile nu au fost în posesia colaboratorului sau investigatorului sub acoperire, iar operațiunea a fost efectuată nu în scopul obținerii de probe, ci în vederea culegerii de date și informații privind activitatea infracțională desfășurată de inculpat și persoane din anturajul acestuia, precum și a procurării de canabis de la inculpat, de către investigatorul sub acoperire și colaboratorului acestuia, conform ordonanței procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Imediat după această cumpărare prin intermediul colaboratorului, s-a procedat și la analiza efectivă a cantității predate de colaborator investigatorului sub acoperire P. M.. Astfel, în imediata vecinătate a locului în care a avut loc operațiunea de cumpărare, se aflatu lucrătorii BCCO Timișoara. Pachetul rezultat din tranzacția cu inculpatul a fost preluat de la colaboratorul sub acoperire de către investigatorul sub acoperire, s-a cântărit cu cântarul electronic Tomopol p200 și a fost supus testului preliminar cu testerul MMC Cannabis Test, care a indicat prezența THC, proba fiind sigilată cu sigiliul MAI_, cum rezultă din procesul verbal din 12.05.2009 întocmit de lucrătorii BCCO Timișoara, insp. Pr. Diacenco F. și Insp. Pr. I. C. .

Criticile privind lipsa organizării unui flagrant la momentul respectivei cumpărări ( ca și cele privind lipsa inscripționării banilor înmânați care reprezintă un procedeu folosit tot în scopul unui flagrant ca și percheziția în vederea descoperii banilor asupra inculpatului, care se efectuează tot ca urmare a unui flagrant) nu pot fi primite. Organizarea sau nu a unui flagrant la momentul realizării acestei cumpărări autorizate reprezintă un aspect care ține de tactica de anchetă și de obiectivul vizat de anchetă, în condițiile în care organizarea flagrantului pune capăt cercetării activității infracționale a inculpatului, neputând fi indirect cenzurată de către instanță, întrucât o asemenea abordare ar încălca principiului separațiilor funcțiilor judiciare, organizarea unui flagrant ținând exclusiv de resortul funcției de urmărire.

Pe de altă parte, în procesul penal funcționează în continuare principiului libertății probelor, care permite folosirea oricăror mijloace de probă neinterzise de lege, ca și al liberei aprecieri a probelor, care nu au o valoare dinainte stabilită. Prin urmare, deși organizarea unui flagrant are menirea de a simplifica sarcina probei din perspectiva acuzării, un asemenea procedeu nu reprezintă o probă obligatorie în cauze privind traficul de stupefiante, acțiunile incriminate de art.2 alin 1 Legea 143/ 2000 putând fi dovedite prin orice mijloc de probă legal, neputându-se trage concluzii din lipsa unei prinderi în flagrant.

Analizând în continuare activitatea colaboratorului și investigatorului sub acoperire se constată că activitatea acestora s-a încadrat în principiul loialității probelor, neexistând nicio provocare din partea autorităților statului.

Există provocare din partea poliției atunci când agenții implicați (membri ai forțelor de ordine sau persoane intervenind la cererea acestora) nu se limitează a examina de o manieră pasivă activitatea ilicită, ci exercită asupra persoanei în cauză o influență de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii, adică pentru a obține dovezi și pentru a trage la răspundere (Ramanauskas, § 55, Eurofinacom contra Franței).

Raportând aceste principii la prezenta speță, instanța de apel constată că inculpatul Sucs A. C. era cunoscut ca un consumator de droguri, organele de urmărire penală aveau date cu privire la implicarea coinculpatului L. Dean R. în traficul de droguri, cercetările conducând astfel și spre inculpatul Sucs A. C., inculpatul însuși a recunoscut că a avut preocupări legate de consumul de droguri și nu a negat faptul că ar fi împrumutat și ulterior ar fi restituit cantități de droguri de risc celor din anturajul său, acțiuni care în sine realizează elementul material al infracțiuni de trafic de droguri prev. de art.2 alin 1 Legea 143/ 2000, care nu distinge după cum oferirea, distribuirea, livrarea cu orice titlu cumpărarea, deținerea ori orice alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc se face sau nu între cunoscuți sau contra unor sume de bani.

Prin urmare, probațiunea cum a fost analizată, conturează în mod evident că inculpatul avea preocupări constante legate de traficul de droguri atât anterior cât și ulterior actului material din 12.05.2009, el singur recunoscând o parte din acțiunile alternative ce realizează elementul material al infracțiunii prev. de art. art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000.

Pe cale de consecință, folosirea unui colaborator sub acoperire și a unui investigator sub acoperire în scopul documentării unui act de vânzare de canabis, drog de risc, în cantitate de 1,65 grame, pentru suma de 120 lei, nu reprezintă un act de provocare care să încalce dispozițiile art. 101 C. pr. pen, întrucât inculpatul, consumator de droguri a comis în mod repetat acțiuni specifice traficului ilicit de droguri, astfel încât colaboratorul sub acoperire nu l-a determinat la săvârșirea infracțiunii, rezoluția în acest sens fiind luată anterior.

Prin urmare, fapta inculpatului L. Dean R., care la data de 12.05.2009, în zona Sălii O. din Timișoara, a vândut colaboratorului T. E., 1,55 grame de canabis drog de risc, pentru suma de 120 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000.

În speță, elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, a constat în deținerea și vânzarea către altă persoană a drogurilor de risc.

Inculpatul a acționat cu forma de vinovăție specifică acestor infracțiuni - intenția directă, el cunoscând natura produselor pe care le-a deținut și comercializat.

Față de cele de mai sus, constatând, dincolo de orice dubiu, că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, se va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc..

Inculpatul a săvârșit fapta anterior datei de 1 februarie 2014, la care au intrat în vigoare a noilor coduri penale și modificările aduse legilor speciale, iar potrivit dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Aplicarea art. 5 C.pen. se face în concret, în funcție de pedeapsa către care se orientează instanța, dar și de celelalte instituții incidente în stabilirea regimului sancționator final, însă cu respectarea Deciziei Curții Constituționale 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2014, prin care s-a constatat că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.

Comparând limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în în legile succesive, se constată că deși art. 2 alin 1 modificată prin Legea 187/2012 prevede închisoarea de la 2 la 7 ani, față de închisoarea de la 3 la 15 ani în varianta în vigoare la data săvârșirii faptei, în concret, legea penală veche este mai favorabilă inculpatului.

Astfel, inculpatul Sucs A. C., prin sentința penală 203/18.03.2002 pronunțată de Tribunalul T. în dosar 189/2002, definitivă prin dec.pen 4295/11.10.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunile prev. de art. art.2 alin 1 și art. 4 din Legea 143/ 2000, în urma revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare dispusă prin sentința 139/23.02.1998 a Tribunalului T., def prin dec. pen. 163/1998 a Curții de Apel Timișoara, din executarea căreia a fost liberat condiționat în anul 2005, cu un rest de 661 zile.

Prin urmare, având în vedere că a prezenta infracțiune intenționată a fost săvârșită în 12.05.2009, după considerarea ca executată a pedepsei închisorii mai mare de 1 an, în privința inculpatului sunt întrunite condițiile recidivei postexecutorii, atât potrivit art. 37 lit. b Codul penal din 1969, cât și potrivit art. 41 C.pen. În privința tratamentului sancționatoriu al recidivei postexecutorii, se constată că dispozițiile art. 43 alin 5 C.pen. instituie majorarea cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă astfel încât minimul special potrivit art. 2 alin 1 modificată prin Legea 187/2012 ar fi tot de 3 ani, neputând fi reținute nici alte circumstanțe atenuante potrivit C.pen., spre deosebire de dispozițiile art. 39 alin 4 Codul penal din 1969 rap. la art. 80 Codul penal din 1969 dar și art. 74 lit. c și ali 2 Codul penal din 1969, care în concret permit aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus în baza Codul penal din 1969.

La individualizarea și proporționalizarea pedepsei aplicate inculpatului, se vor da eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cp, respectiv gradului de pericolul social concret al infracțiunii de trafic de droguri determinat de modul de săvârșire, valoarea socială vătămată, urmările care s-au produs și cele care s-ar fi putut produce, cât și persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind recidivist și condamnat anterior tot pentru săvârșirea unor infracțiuni privind circulația drogurilor de risc. Aceste criterii vor fi analizate împreună cu împrejurările care caracterizează la acest moment persoana inculpatului. În această privință, se justifică reținerea circumstanței atenuate prev. de art. 74 lit. c Codul penal din 1969 constând în „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”, rap. la art. 74 alin 2 Codul penal din 1969 potrivit căruia împrejurările enumerate au caracter exemplificativ.

Prin urmare, deși inculpatul nu a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, se impune a fi avut în vedere împrejurarea că după săvârșirea infracțiunii inculpatul nu a mai săvârșit alte infracțiuni, refăcându-și viața în afara țării, depunând în acest sens dovezi că este angajat Danemarca, fiind integrat social, astfel încât din această perspectivă atitudinea sa după săvârșirea infracțiunii poate fi privită ca favorabilă. La această concluzie concură și timpul lung scurs de la data săvârșirii infracțiunii până în prezent, iar judecarea cauzei într-un termen rezonabil reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, cum este prevăzut de art. 6 par. 1 Convenția Europeană a Drepturilor omului și cum a fost dezvoltat în jurisprudența CEDO. Or, raportat la complexitatea cauzei, durata procesului penal pare ca nerezonabilă, chiar dacă atitudinea părților nu a înlesnit celeritatea procedurii, (Girolami din 19.02.1991, Bunkate, din 16.05.1993) inculpatul părăsind țara pe parcursul urmăririi penale, nereușindu-se depistarea acestuia și audierea în cauză decât la data de 17.01.2014, când s-a prezentat în fața primei instanțe. Cu toate acestea, perioadă de 6 ani de la data comiterii faptei în care nu a mai săvârșit alte infracțiuni, a făcut posibilă o reală modificare a situației personale a inculpatului, tragerea sa la răspundere penală intervenind după o durată care nu poate fi apreciată ca rezonabilă.

Prin urmare, în privința inculpatului, ca un remediu al termenului nerezonabil al procedurii se impune reținerea circumstanței atenuante prev. de art. art. 74 lit. c și ali 2 Codul penal din 1969, cu efectele prevăzute de art. 76 alin 1 lit. c Codul penal din 1969 și cu neaplicarea art. 80 Codul penal din 1969 care permite nereducerea pedepsei sub minimul special, față de săvârșirea faptei în starea de recidivă postexecutorie, în acest sens fiind și jurisprudența recentă a CEDO decizia din 16.12.2014 în cauza V. și alții c. României. În raport de toate aceste împrejurări, prin coborârea pedepsei sub minimul special de 3 ani prev. de art. art.2 alin 1 Legea 143/ 2000, se va aplica inculpatului o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

În privința modalității de executare a pedepsei, având în vedere săvârșirea infracțiunii în starea de recidivă postexecutorie față de condamnarea de 5 ani și 6 luni închisoare, executarea în regim de detenție este singura modalitate de executare permisă de lege.

În temeiul art. 71 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 12 din Legea 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2 lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale

În temeiul art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 rep. dispune confiscarea sumei de 120 lei dobândită de inculpatul SUCS A. C. prin valorificarea drogurilor de risc.

Față de natura și gravitatea faptei săvârșite de inculpat, precum și împrejurarea că inculpatul este recidivist, fiind condamnat pentru infracțiuni de aceeași natură, se poate reține existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit.b Cpen. respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - activități ce presupun responsabilitatea civică, încrederea publică sau exercițiul autorității.

Față de aceste dispoziții în temeiul art. 71 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 12 din Legea 187/2012 se vor interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2 lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, față de dispozițiile art. 65 alin 1 C. pr. pen.1968 nu i se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.2 alin 1 Legea 143/ 2000.

În temeiul art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 rep. se va dispune confiscarea sumei de 120 lei dobândită de inculpatul SUCS A. C. prin valorificarea drogurilor de risc.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. va admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 31 din 24.01.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Va desființa sentința penală atacată cu privire la inculpatul S. A. C. și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Codul penal din 1969, art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. c Codul penal din 1969 și art. 5 C.pen., va condamna pe inculpatul SUCS A. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În temeiul art. 71 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 12 din Legea 187/2012 va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza 2 lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 rep. va dispune confiscarea sumei de 120 lei dobândită de inculpatul SUCS A. C. prin valorificarea drogurilor de risc.

Va menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen. va obliga inculpatul SUCS A. C. să achite în favoarea statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanță.

În baza 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 31 din 24.01.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Desființează sentința penală atacată cu privire la inculpatul S. A. C. și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Codul penal din 1969, art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. c Codul penal din 1969 și art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul SUCS A. C., fiul lui A. I. și M., n. 08.10.1982 în Timișoara, jud. T., dom. în Recaș, .. 40, jud. T., CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În temeiul art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 rep. dispune confiscarea sumei de 120 lei dobândită de inculpatul SUCS A. C. prin valorificarea drogurilor de risc.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul SUCS A. C. să achite în favoarea statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanță.

În baza 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.02.2015.

Președinte, Judecător,

F. M. C. Florența F. P.

Grefier,

I. M. S.

Red. F.F./27.03.2015

Tehnored. I.M.S./26.02.2015

Nr. ex. 6

Primă instanță: Tribunalul T. – jud. M. B.

← Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr....		Fals în înscrisuri sub semnătură privată (art.322 NCP).... →

Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 217/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 217/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA