ICCJ. Decizia nr. 1517/2004. Penal. Recuzare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1517

Dosar nr. 1406/2004

Şedinţadin 18 martie2004

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheiereanr .9din 11 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia penală , a respins ca nefondată cerereaprin care inculpaţii Ş.F.M., F.C.N., Ş.M., F.M. şi B.M. ( trimişi în judecată pentru comitereamai multor infracţiuni de trafic de persoane)au solicitat recuzarea tuturor judecătorilor de la Tribunalul Maramureş .

Instanţa a reţinut că motivele invocate depetiţionari, în sensul că magistraţii vizaţinu ar prezenta garanţii de obiectivitate şi imparţialitate, fără a se încadra în concret în cazurile de incompatibilitate pentru fiecare dintre aceştia, nu întrunesc condiţiile cerutede art. 52 alin. (5) C. proc. pen.

Împotriva menţionatei încheieri, aceiaşi inculpaţi au declarat recursurile pe carenu le-au motivat însă.

Recursurile nu sunt fondate.

Cazurile de incompatibilitatea judecătorilor sunt prevăzute în modexpres în art. 46-48 C. proc. pen.

Conform art. 52 alin. (5)din acelaşi cod, recuzarea carepriveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicareaconcretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător şi se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.

Cum din actele dosarului rezultă că cei cinci inculpaţi au indicat cazurile de incompatibilitate în care se află magistraţii de la instanţa vizată, aşa cum cer dispoziţiile procedurale citate, presupunând numai că aceştia nu ar prezenta garanţii de obiectivitate şi imparţialitate, în mod just, Curtea de Apel Cluj a respins cererile de recuzare formulate de aceştia.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii Ş.F.M., F.C.N., Ş.M., F.M. şi B.M. vor fi respinse, potrivit art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen. cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat .

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.F.M., F.C.N., Ş.M., F.M. şi B.M împotriva încheierii nr. 9 din 11 martie 2004a Curţii de ApelCluj , în dosarul nr. 5664/RG /2004.

Obligă recurenţii inculpaţi să plătescă statului suma de câte800.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărareadin oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1517/2004. Penal. Recuzare. Fond